Din dragoste de muzică - Ana Barbu la “Fuego şi prietenii”, sâmbătă, 01.06.2013, pe Favorit TV



Există destine pentru care pasiunea devine, printr-o determinare inexplicabilă, profesie, iar cea din urmă se transformă în sens al întregii existenţe. Atunci când muzica îţi este sortită, când toate minunile lumii conlucrează pentru ca tu să fii în slujba ei, întregul parcurs se transformă într-un cântec, cu note şi evenimente melodioase, cu familie construită în jurul aceleaşi pasiuni.

În acest tipar poate fi încadrată cea pentru care muzica a reprezentat sens al existenței, determinare, conduită și împlinire, Ana Barbu, una dintre cele mai îndrăgite şi titrate artiste ale Basarabiei, mama şi bunica, destin închinat, din dragoste, muzicii.

Ana Barbu poate fi descoperită sâmbătă, începând cu ora 21.00, în cadrul emisiunii “Fuego şi prietenii”, pe Favorit TV, atunci când Paul Surugiu, în calitatea sa de moderator, vă va prezenta o parte din viaţa şi activitatea Anei, bucuriile şi pasiunile care o desăvârşesc, precum şi relaţia acesteia cu fiica sa la fel de celebră, Natalia Barbu.

Ana Barbu simte că muzica-i menirea ei pe acest pământ, dăruind publicului său din candoarea, eleganța și noblețea ce o creionează. Pentru ea, succesul nu înseamnă notorietate, ci un fapt în urma căruia a cules o stare, mai apoi un obicei iar în final, un drum armonios.



Pe parcursul emisiunii veţi avea parte de mai multe surprize şi veţi afla că istoria de dragoste cu soțul său a început tot din izvorul muzicii, el fiind dirijor și ea solistă, o puteţi revedea pe Natalia cu cele mai reprezentative succese şi, totodată, veţi asculta cele mai frumoase refrene de muzică uşoară şi populară, căci Ana Barbu trece cu ușurință de la un stil muzical la altul, iar capacitățile sale vocale de necontestat au servit drept sursă de inspirație pentru mai mulți compozitori basarabeni.

Fuego şi Ana Barbu au colaborat pentru evenimentul special desfăşurat în toamna anului trecut pe scena Palatului Naţional “Nicolae Sulac”, atunci când artistul a celebrat 10 ani de cântec pe scena basarabeană, şi a avut, ca invitaţi speciali, unii dintre cei mai iubiţi interpreţi, precum: Ana Barbu, Anişoara Puică, Olga Ciolacu, Ioan Suruceanu sau Zinaida Julea. Paul şi Ana au interpretat atunci două piese în duet, una fiind din repertoriul Anei, iar cea de a doua fiind “Eu nu te-ntreb”, hitul lui Fuego din perioada debutului.



Vă invităm aşadar, să urmăriţi sâmbătă, de la ora 21.00, pe Favorit TV, o ediţie specială în care veţi afla că rafinamentul, bunul gust și feminitatea pot purta un nume - Ana Barbu.

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Share this article :

+ comentarii + 1 comentarii

PETRUTA BILTAN
3 iunie 2013 la 10:17

O COLABORARE EXCELENTA CU O ASEMENEA ARTISTA DE RENUME IN BASARABIA , ANA BARBU .PAUL FUEGO ESTE FOARTE INDRAGIT SI IUBIT DE ARTISTII BASARABENI INCAT INTERPRETEAZA ALATURI DE EI MELODII DE SUFLET IN DUETE DE NEUITAT.NU MAI VORBESC DE PUBLICUL BASARABEAN CARE IL CONSIDERA PE FUEGO ARTISTUL SUFLETELOR TUTUROR BASARABENILOR .CU TOATA STIMA .PETRO PLOIESTI.

Trimiteți un comentariu
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger