ULTIMELE NOUTATI

FUEGO şi publicul său - tandem între cântece şi destine

 

În domeniul artei, la rang de virtute este aşezat cel care beneficiază de scopul acesteia. Există artişti ce conştientizează acest fapt, ajungând să stabilească o relaţie de interdependenţă cu publicul ce contribuie la evoluţia lor.

Unul dintre aceştia este Paul Surugiu - Fuego. Pentru el, admiratorii reprezintă, fară dubii şi aprecieri absurde, fără falsitate şi roluri interpretate, totul. Sursa de inspiraţie continuă, motiv plauzibil pentru a realiza proiecte noi şi pentru a continua drumul sinuos pe care l-a parcurs, publicul lui Fuego se poate considera ca fiind unul răsfăţat şi apreciat deopotrivă de cel pentru care gândurile lor devin receptive la muzica de calitate.

Paul Surugiu îşi respectă admiratorii. A demonstrat în nenumarate rânduri că se simte împlinit pentru această apropiere, afirmând că doar prietenia sinceră a celor care îi apreciază activitatea stă la baza evoluţiei sale armonioase.
 


Astfel, pe parcursul verii, din respect şi admiraţie împărtăşită pentru fanii săi, artistul le pregăteşte acestora noi surprize.

Emisiunea “Fuego şi prietenii” de pe Favorit TV va intra în vacanţă de la începutul lunii iunie, până pe 8 august, când va reveni, în mod spectaculos, cu o nouă prezentare şi un format diferit de cel tradiţional, păstrând linia decentă şi calitativă ce a consacrat-o.

Dar până atunci, producătorul show-ului, Valentina Herţa, vă pregateşte, în următoarele două săptămâni, ediţii speciale cu momente de colecţie din cadrul emisiunii, imagini cu interpreţii ce au construit, de-a lungul vremii, tabloul complet al artei româneşti ce a trecut prin platoul “Familia Favorit”, precum şi momente cu artistul îndrăgit, Fuego.

De asemenea, tot pentru admiratorii săi, Fuego va fi prezent, în perioada 2 - 4 august, la întâlnirea de suflet pe care o va avea cu aceştia, în cadrul manifestării cultural-artistice “UN CÂNTEC, UN DESTIN - FUEGO”, organizată de Casa de discuri “EUROMUSIC CLUJ-NAPOCA” împreună cu ASOCIAŢIA CULTURALĂ “REGAL D’ART”.


Evenimentul este conceput şi dedicat fanilor şi tuturor celor ce iubesc, urmăresc şi apreciază activitatea artistului Paul Ciprian Surugiu - Fuego, dovedind astfel că sunt apropiaţi ai celui ce este “o  lacrimă de cântec” în tabloul muzicii româneşti.

“Găsesc în fiecare moment câte o bucurie, câte un motiv pentru a merge efectiv mai departe, într-un spaţiu haotic, în care spiritul e perimat, iar arta ocupă un loc din ce în ce mai îndepărtat.

Cu ajutorul vostru, al admiratorilor mei, şi pentru voi efectiv, mă străduiesc să mă menţin aşa cum mă perceţi voi şi să fiu cu fiecare reprezentaţie şi proiect, mai bun, mai performant.
Astfel, în curând, voi lansa o piesă deosebită, care promite că va deveni şlagăr şi care beneficiază de un sound nou, diferit de ceea ce am interpretat până în prezent.

O piesa fresh, pe aceeaşi linie ca tematică, o piesă de dragoste, energică, cu accente pop-rock, compusa de Eugenia Carabut Andrieş. Piesa va beneficia şi de un videoclip şi vă promit că acesta va fi unul special, pe măsura cântecului.


La fine de vară, vă pregătesc două materiale discografice în premieră. Unul dintre ele, împreună cu maestrul Jolt Kerestely, un album de autor, iar celălalt cu Fraţii Advahov din Chişinău, de muzică populară, care va promova valorile autentice româneşti.

Totodată, atunci voi reveni şi la prima mea dragoste, actoria, pe scena Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, cu un spectacol în premieră pentru România, într-o viziune nouă, cu o echipă de profesionişti şi un mesaj nobil, în sala mică “Liviu Ciulei”, pentru a celebra una dintre cele mai sublime forme de artă, ce zi de zi, poate dărui, poate interpreta şi modela percepţii.

Vă mulţumesc aşadar pentru susţinere şi pentru gândurile voastre pozitive.”

(Paul Ciprian Surugiu - Fuego)


Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO încheie stagiunea teatrului „Al. Davila” din Piteşti cu spectacolul „O lacrimă de cântec”, joi, 20 iunie 2013


La finalul celor nouă luni de activitate în care a oferit publicului o varietate de evenimente speciale de înaltă calitate artistică, teatrul „Al. Davila” îşi încheie stagiunea cu spectacolul „O lacrimă de cântec”, semnat Fuego, intitulat la fel ca cel mai recent material discografic, un album dublu CD, lansat în cadrul turneului naţional de primăvară, desfăşurat în luna martie a.c.

Performanţa nu lipseşte niciodată atunci când pe scena teatrului „Al. Davila” apare Fuego, asta pentru că arta lui mizează pe valoare, conţinut şi substanţă, pe efectul emoţional asupra spectatorului. Succesul acestor "creaţii" a fost probat de-a lungul anilor prin numeroasele reprezentaţii, avantajul şi "raritatea" acestora regăsindu-se printr-un cumul de elemente ce compun aceste spectacole, mesajul iubirii fiind de departe cel mai prezent, cel mai reliefat şi exploatat artistic.

Şi de această dată i s-au alăturat colegii săi din teatru, iar atmosfera a fost una festivă, spectacolul dovedindu-se a fi o creaţie colectivă, de aproape două ore, unic prin faptul că adună mai multe genuri spectaculare: dans standard sau modern, teatru de cuvânt - completat prin momentele umoristice şi, nu în ultimul rând, muzica. 



Într-o adevărată demonstraţie de frumos şi originalitate, acest „fermecător al contemporaneităţii noastre” nu se dezminte, şi chiar dacă pentru el Piteştiul înseamnă „acasă”, familia lui de prieteni şi oameni de suflet, casa celor mai frumoase amintiri, el nu-şi dezamăgeşte niciodată spectatorii şi o demonstrează permanent prin ţinutele impecabile şi repertoriul ales, în care nu lipsesc piese noi, care fac să vibreze sala în acordurile pianului mânuit cu atâta măiestrie de compozitorul Vicenţiu Perniu. 


Ineditul reprezentaţiei de joi, 20 iunie 2013, a fost mesajul de veselie din finalul ei, transmis prin interpretările cântecelor populare, care i-a îndemnat pe câţiva din admiratorii săi să încingă o horă.

Despre co­laborarea cu tea­trul piteş­tean, Paul Su­ru­giu scria pe site-ul personal: „De la absolvirea facultăţii, sunt anga­jatul Teatrului Alexandru Davila, din Piteşti, o instituţie care, indife­rent de obsta­co­le, de crize, de de­şertăciune sau de absolut, mi-a creat cadrul să merg mai departe, purtându-mi cu credinţă, demnitate şi umilinţă crezul, înţelegînd astfel că arta e făcută pentru cei care se simt ne­împliniţi fără ea“. 

Complicitatea dintre artist şi publicul piteştean, simbolizată prin ropotul aplauzelor şi garanţia unei săli care se dovedeşte a fi, de fiecare dată, neîncăpătoare, este un motiv în plus să continue acest drum plin de încercări, dar totuși... atât de fascinant.



Şi pentru că Fuego „nu se gândeşte niciodată la despărţire”, ca o poveste care se deschide şi se închide circular, finalul acestei stagiuni nu va fi un motiv de tristeţe, deoarece el a promis publicului că va reveni din nou în toamnă, în sala „Liviu Ciulei”, „o sală mai intimă a teatrului”, aşa cum o descrie artistul, cu un spectacol unic, special gândit pentru admiratorii săi. 

Foto realizate de: Cristina Popa - o admiratoare a artistului şi prietenă de suflet a Fan Club-ului Fuego Romania

Articol semnat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO - Scrisoare deschisă despre Basarabia


Am pus pecete, ce poate fi tratată mai suprem decât o semnătură, prin cântecul meu, pe spiritul şi valorile Basarabiei, acest tărâm luminat în care am descoperit cu adevărat ce înseamnă poezia, prin legătura fiinţială cu Grigore Vieru, în care am regăsit idealurile si frumuseţea românismului neaoş.

Prin toată activitatea mea, ce serveşte mărturie, am cuprins, prin forma artei create de mine, alături de cei mai importanţi artişti ai Republicii Moldova, sufletul romanului, unit, precum lacrimile gemene, de muzică, de vers, perpetuând astfel relaţia de vers şi dor, de simţământ şi unitate dintre cele doua maluri ale Prutului.

Mă identific cu Basarabia, cu acel pământ frate, parte de Românie, cu horele-i alegorice, cu zonele-i împovărate de lacrimi, de glas şi iubire, de vers şi joc. Iubesc întreg tărâmul românesc, cu văile şi codrii parfumaţi, cu dealurile semeţe, răsfirate printre nori, ce servesc drept acoperiş al unei lumi fascinate de poezia neamului, de arta autentică, de valorile nealterate. Misterul pădurilor şi-al munților, câmpiile bogate sunt deopotrivă o comoară ce trebuie preţuită ca un imens suflet popular.


Iubesc Basarabia cu oamenii ei buni şi curaţi la suflet, publicul de la Chişinău fiind publicul pe care şi l-ar dori orice artist, cald, receptiv, sensibil, sincer. Au un cult pentru muzicieni, pentru arta adevărată și pentru spectacol, păstrând vii principiile autentice.

Este copleşitor şi în acelaşi timp onorant să fii în mijlocul unei săli în care publicul te aplaudă minute în şir, îţi cunoaşte repertoriul, vibrează împreună cu tine şi lăcrimează la fiecare vers.

Cu sufletul deschis şi inima de român ardelean, dar din tată, cu rădăcini moldave, am făcut legământ, pe viaţă, că voi milita cu arma cuvântului şi muzicii, cu toată fiinţa mea, pentru aducerea şi menținerea frumosului prin artă, pe marea scena a lumii!

Confraţii basarabeni m-au congratulat cu sintagma ambasador! Este o misiune pe care mi-am asumat-o, de cum am  trecut pentru prima dată, în urmă cu un deceniu, Prutul. În aceşti 10 ani, am încercat, indiferent în ce colţ de lume m-am aflat, să fac cunoscută spectatorilor mei, puternica legătură de conştiinţă, limbă şi sânge dintre românii neamului meu.



Nu voi renunţa niciodată la această misiune nobilă, care aduce mai aproape cele două spaţii comune, unindu-le involuntar, prin puterea exercitată de muzică, de intensitatea care stăpâneşte neamul românesc, limba română, cea care înnoadă şi reîntregeşte.

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste ţară
Cu lacrima limbii noastre.”
  
Din inimă de ardelean, Paul Ciprian Surugiu - Fuego

“Artist al Poporului” Republicii Moldova


Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

Ziua 44 - “Aducem Basarabia acasă”, joi, 20 iunie 2013


Cântăreţul de muzică uşoară Paul Ciprian Surugiu, cunoscut sub numele de scenă Fuego, ne-a transmis, în semn de susţinere, o scrisoare deschisă.

“Mă identific cu Basarabia, cu acel pământ frate, parte de Românie, cu horele-i alegorice, cu zonele-i împovărate de lacrimi, de glas şi iubire, de vers şi joc. Iubesc întreg tărâmul românesc, cu văile şi codrii parfumaţi, cu dealurile semeţe, răsfirate printre nori, ce servesc drept acoperiş al unei lumi fascinate de poezia neamului, de arta autentică, de valorile nealterate”, notează artistul îndrăgit pe ambele maluri ale Prutului.

“Iubesc Basarabia cu oamenii ei buni şi curaţi la suflet, publicul de la Chişinău fiind publicul pe care şi l-ar dori orice artist, cald, receptiv, sensibil, sincer”, se confesează Fuego.

“Confraţii basarabeni m-au congratulat cu sintagma ambasador! Este o misiune pe care mi-am asumat-o, de cum am trecut pentru prima dată, în urmă cu un deceniu, Prutul! În aceşti 10 ani, am încercat, indiferent în ce colţ de lume m-am aflat, să fac cunoscută spectatorilor mei, puternica legătură de conştiință, limbă şi sânge dintre românii neamului meu.
Şi nu voi renunţa niciodată la această misiune nobilă, care aduce mai aproape cele două spaţii comune, unindu-le involuntar, prin puterea exercitată de muzică, de intensitatea care stăpâneşte neamul românesc, limba română, cea care înnoadă şi reîntregeşte”, punctează Fuego.

Sursa: “Aducem Basarabia acasă”

Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

Ediţie specială dedicată lui FUEGO - simplu, un artist!, Favorit TV, 15 iunie 2013


Sâmbătă, 15 iunie a.c., emisiunea “Fuego şi prietenii” - Favorit TV, realizată de Valentina Herţa, ne-a prezentat o ediţie specială dedicată artistului Fuego, un "remember" al carierei sale, de la începutul ei până în prezent, trecând prin cele mai semnificative momente, aducând în prim plan oamenii şi tipologiile care i-au modelat personalitatea.

În cei aproape 15 ani de activitate, Paul Surugiu - Fuego şi-a clădit un renume, un destin amplu zămislit prin talentul primit, prin muncă susţinută, determinare şi echilibru, o carieră solidă, durabilă, cu un profil unic, care-i conferă credibilitate şi devotament din partea publicului său.

Vă invităm să urmăriţi înregistrarea acestei emisiuni, în care veţi putea descoperi parcursul celui ce astăzi se poate prezenta singur, fără menajamente, ca fiind Fuego - simplu, un artist!


Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO - simplu, un artist! - sâmbătă, ediţie specială dedicată lui, pe Favorit TV


Artistul e pecetluit pe veci cu însemnătatea vocaţiei sale. Indiferent de momentele în care cunoaşte culmile succesului, ori alege să devină o prezenţă discretă, apărând doar în mediile în care îi este evidenţiat talentul, menirea este cea care dictează parcursul, care construieşte şi dărâmă, care aşează, pas cu pas, prin muncă şi ambiţie, ceea ce ulterior poţi numi simplu - un renume.

Paul Surugiu a clădit în timp un renume, în cei aproape 15 ani de activitate, fiind un destin amplu ce-a zămislit, prin talentul primit, prin munca susţinută de determinare şi echilibru, o carieră solidă, durabilă şi un profil unic, care-i conferă credibilitate şi devotament din partea publicului său.


Iar în ceas aniversar al carierei, emisiunea pe care o moderează în fiecare sâmbătă la Favorit TV, “Familia Favorit”, va prezenta o ediţie specială, produsă de Valentina Herţa, pe 15  iunie a.c., începând cu ora 21.00, în care îl puteţi revedea pe artist de la începutul carierei sale până în prezent, trecând prin cele mai semnificative momente, aducând în prim plan oamenii şi tipologiile ce i-au modelat personalitatea, prezentând întreaga colecţie de premii şi distincţii.

De asemenea, imagini de colecţie vor vedea lumina difuzării, imagini din perioada de început, precum şi fotografii şi amintiri din activitatea celui ce simte nota, transmiţând strălucirea prin vocea sa. Sincer şi retras, echilibrat şi decent, Fuego îşi continuă parcursul realizând proiecte ambiţioase atât în România, cât şi în Republica Moldova, acolo unde a clădit o poveste frumoasă, unind prin simţire, cele două spaţii istorice.


Evoluând, Paul Surugiu nu concepe universul fără portative, conştientizându-şi astfel misiunea, cea de a împlini şi configura personalităţi, de a aduna şi alina sufletul, de a făuri arta muzicii, prin glasu-i duios ce ascunde-n el melisme şi căldură, pasiune, onestitate şi trăire.

“Muzica, notele, ritmul pianului, acordurile calde îmi creionează existenţa, iar fiecare piesă compusă, interpretată de mine, are în spate o poveste frumoasă, transformată în vibraţii ale inimii pe înţelesul tuturor.

Fiind una dintre minuni şi limbaj al sufletului, muzica e felul meu de a mă exprima, de a simţi că menirea-mi sortită are o finalitate dragă mie. Căci muzica, doar muzica, e timp sonor, rugă visată, pictură a orbilor şi poate, cea mai frumoasă formă de magie..."
(Paul Surugiu - Fuego)

Urmăriţi aşadar, sâmbătă, 15 iunie a.c., de la ora 21.00, pe Favorit TV, o emiune în care veţi putea descoperi parcursul celui ce astăzi se poate prezenta singur, simplu, fără menajamente, ca fiind FUEGO-UN ARTIST!


Noi poveşti cu Fuego, într-un weekend de cântec, pe TVR 2 şi Naţional TV


Artiştii se pot manifesta în maniera ce îi defineşte, doar acolo unde identitatea lor, actul artistic şi însăşi personalitatea sunt puse în evidenţă, promovate şi apreciate la propria valoare.
Având în vedere că peisajul mediatic românesc se află pe o pantă descendentă, că arta devine nesemnificativă în faţa frivolităţii, există puţine alternative pentru spiritele nobile, pentru cei ce simt, trăiesc în aceea zona în care lucrurile sunt realizate cu profesionalism şi dăruire.

Fuego este unul dintre acei artişti care respectă munca depusă, efortul construirii unei cariere durabile şi publicul său, iar apariţiile sale publice nu sunt lăsate sub semnul întâmplării.

Astfel, săptămâna viitoare , pe 22 respectiv 23 iunie, Paul Surugiu a pregătit surprize admiratorilor săi, apărând în povestea a două emisiuni longevive, ce preţuiesc arta şi o aşează la rang de virtute.

Sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 14.10, pe TVR 2, Fuego va fi parte a emisiunii “Atenţie, se cântă!”, moderată de Horia Moculescu şi Alexandra Velniciuc.

Ediţia îi va fi dedicată lui Dan Dimitriu, compozitorul unora dintre cele mai titrate şi apreciate şlagăre româneşti.

Unul dintre acestea, “Nu m-am gândit la despărţire”, din repertoriul maestrului Dan Spătaru, a fost preluat de Paul şi interpretat într-o manieră diferită, păstrând filonul original. Piesa este inclusă pe ultimul material editat de el, în 2013, denumit “O lacrimă de cântec”, lansat în cadrul turneului cu acelaşi nume.

Alături de Fuego, care a pregătit momente memorabile, în platou se va afla şi îndrăgită Stela Enache, cea pentru care timpul s-a oprit în loc şi care consideră muzica o sursă continuă de inspiraţie.

De asemenea, duminică, 23 iunie a.c., pe Naţional TV, de la ora 13.00, în cadrul show-ului de divertisment prezentat de Corina Chiriac, “Să v-amintiţi duminica!”, Paul Surugiu va contura o nouă emisiune de colecţie în care va interpreta cele mai nobile creaţii de pe ultimul său album, “Scrisoare de bun rămas” ori “Ce înseamnă fericirea?”, va vorbi despre importanţa premiilor în viaţa unui interpret, precum şi despre legătura stabilită între el şi publicul basarabean, disticţiile primite şi importanţa muzicii în toată desfăşurarea ei pe portativ.


Alături de el, vor da farmec unei duminici perfecte de vară şi Anna Lesko, o prietenă apropiată de sufletul lui Fuego, un spirit artistic desăvârşit, ce creează în permanenţă pictura, muzica, vestimentaţii şi trupa Distinto, Nicola, Anne's şi Lucia Bubulac împreună cu ai săi copii.


Vă invităm aşadar să urmăriţi alternativa la programele aglomerate, într-un weekend în care muzica şi prezenţa lui Fuego vor intra în casele dumneavoastră prin intermediul unor programe de televiziune calitative, juste şi oneste faţă de public şi faţă de artă.

  

FUEGO – “Muzica, doar muzica, e timp sonor, limbaj al sufletului, pictură a orbilor şi, poate, cea mai frumoasă formă de magie...”

Sunt un om obişnuit cu tristeţi şi bucurii, cu vise şi neîmpliniri. Muzica e viaţa mea. Cred în drumul meu, muncesc, studiez, investesc în această pasiune şi mă dedic total, conform dictonului “Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă!


Inspiraţia mea, determinarea şi dorinţa de a fi mai bun, pentru voi, fanii şi admiratorii mei, şi implicit pentru esenţa cântecului şi a artei, îşi are rădăcinile în aprecierea voastră.

Deşi reuşitele mele se datorează muncii şi norocului meu, acestea nu ar fi putut fi înfăptuite fără sprijinul, suportul moral şi iubirea necondiţionată pe care le primesc în orice moment şi care sunt sursa activităţii mele.


Sunt fericit că oamenii se bucura când mă asculta, iar eu mă încarc de bucuria lor. E plăcut să ştii că ai ceva în comun cu ei, ceva atât de sensibil cum e un cântec. Le mulţumesc tuturor şi singurul meu gând este să nu-i dezamăgesc!

"Prieteni dragi, ne cunoaştem de-o viaţă.
De ani şi ani lângă mine vă ştiu.
Mi-aţi dat mereu, c-un surâs, o povaţă
Şi-n ceasul greu, mi-aţi fost sprijinul viu.

Prieteni dragi, ce-mi apăraţi drumul în tăcere,
M-aţi însoţit la fericire şi durere.
Vă chem din nou, stând cu gândul de vorbă
La ceas târziu, cu iubire vă scriu."
(Versuri:Constantin Cârjan, Interpret: Pompilia Stoian)


Prezenţa voastră în viaţa şi în cariera mea reprezintă, în esenţă, sensul meu în tabloul muzicii. Căci muzica, doar muzica, e timp sonor, limbaj al sufletului, pictură a orbilor şi, poate, cea mai frumoasă formă de magie...

Paul Surugiu - FUEGO


FUEGO şi MIRABELA DAUER - definiţia ce poate fi dată prieteniei născute din muzică


Deseori ne întrebăm ce este prietenia? Câte schimbări poate provoca şi, mai ales, cât de sinceră şi durabilă poate fi aceasta?

Poate că atunci când transcedem dincolo de partea materială a prieteniei, când conştientizăm şi acceptăm că ea reprezintă cea mai de preţ relaţie interumană şi că doar prin ea afirmăm că esenţa lumii stă în oameni, putem spune că însăşi prietenia este lumina existenţei.

Bazată pe reciprocitate şi dependenţă emoţională, pe respect şi echilibru, preietenia e mai mult decât ar putea descrie cuvintele. Iar atunci când o prietenie se naşte din dragostea pentru muzică, din puterea acesteia asupra vieţii, e cert că va dăinui peste ani.

Astfel a luat fiinţă legătura de colegialitate şi prietenie dintre Mirabela Dauer şi Fuego. Cântecul i-a legat, pasiunea Mirabelei pentru a descoperi şi ajuta tinerii interpreţi afalţi la început de drum, precum şi dorinţa de a fi alături în conturarea destinelor unor artişti valoroşi. Prietenia lor s-a legat în timp, ajungând astăzi să se concretizeze într-o colaborare.

Un duet care vorbeşte tocmai despre identitatea artiştilor, despre modul în care muzica prefigurează viaţa, trasând, pe acorduri de muzică veritabilă, direcţia şi identitatea artei, prieteniei şi a admiraţiei.

Piesa “Priveşte-mă” este compusă de Paul Surugiu, iar versurile îi aparţin poetei Carmen Aldea Vlad, fiind inclusă pe ultimul material discografic editat de Fuego, dublul CD “O lacrimă de cântec”, lansat în cadrul turneului de primăvară din acest an.



Mirabela este, alături de Paul Surugiu, unul dintre acei artişti care dăruiesc căldura. Dacă ar fi să omitem întreaga activitate, tehnica vocală incontestabilă, succesele şi toată panoplia de şlagăre ce au devenit embleme pentru muzica românească, am realiza că Mira, aşa cum o numesc cei apropiaţi, transmite sensibilitate, făcând astfel să îndeplinească acea misiune nescrisă pe care un artist o primeşte atunci când îmbină talentul cu munca, când e înzestrat cu acea fărâmă ce poate contura şi formula arta.

Mirabela Dauer este etalonul unei generaţii, piesele sale devenind, în timp, coloane sonore pentru existenţe şi adevărate bijuterii ale genului pop românesc. Iubeşte şi trăieşte cu înflăcărare muzica şi dorul, viaţa, transformându-şi întregul parcurs într-o melancolie, pe care au dormit stelele.


“Paul Surugiu este un artist de mare valoare și, pentru sufletul lui de prieten, am acceptat cu bucurie să cânt o melodie în duet cu el si să colaborăm atât de armonios, dând formă și substanță prieteniei noastre. Mă bucur pentru tot ce i se întâmplă frumos unui om frumos. “ (Mirabela Dauer)
Colaborarea dintre cei doi va continua, ei având actualmente în proiect şi alte cântece. Totodată, prietenia lor va sta sub semnul muzicii şi al respectului pe care un artist ajuns la maturitate îl poartă pentru un punct de referinţă al artei pop româneşti, fiind un exemplu elocvent despre nobleţea pe care acest sentiment fără margini îl conferă omului, dăruind, tot prin sunete,  o sursă nesperată de inspiraţie, trăire, emoţie.


“Noblețea sufletului e constituită de puterea prin care poți oferi celor din jurul tău din căldura tainică a prieteniei.
Mirabela este una dintre acele persoane pentru care limitele sunt inexistente, pentru care prietenia e tot şi care face, ca în fiecare moment, să te simţi onorat că faci parte din cercul său de interes. I-am mulţumit şi o voi face în permanenţă pentru tot sprijinul acordat, pentru sinceritatea ei şi pentru faptul că întreaga comoară a muzicii româneşti e mai strălucitoare datorită glasului său.

Prietenii apropiați inimii mele, fie că sunt artiști sau nu, îmi oferă liniște şi echilibru, fiind alături de mine, dezinteresat, în drumul acesta haotic, în lumea decepțiilor și a frivolității.

La rându-mi înapoiez sincer stări, clipe și cuvinte alese, căci fără doar și poate, prietenia e simbolul înțelepciunii, e lumina și tihna. E liniște!” (Paul Surugiu - Fuego)


Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Maria Butaciu - valoroasa creaţie a folclorului românesc, sâmbătă, 8 iunie 2013, la Favorit TV


Reîntoarcerea la valorile ce definesc identitatea naţională, la întregul tablou al simplităţii şi înălţării către arta pură, născută din autenticitatea şi spiritul pur românesc, este cea care, indiferent de spaţii şi situaţii, rămâne fascinantă şi poate, printr-un magnetism indescifrabil, să creeze pasiuni.

Folclorul românesc, cules din izvoarele limbii, din locurile neatinse de civilizaţie, din înţelepciunea mistică a dorurilor, a neamului, este probabil sursa de inspiraţie a naţionalismului, având forme diverse şi zone care merită conştientizate, descoperite, promovate, asimilate şi apreciate.

În ediţia de sâmbătă, 8 iunie a.c., în emisiunea “Fuego şi prietenii”, difuzată pe Favorit TV, Paul Surugiu va readuce folclorul neprihănit în casele românilor, având-o ca invitată specială pe doamna cântecului popular românesc, Maria Butaciu.

Reprezentantă de frunte a Ardealului istoric, acolo unde cântul pune luminii zăvor, Maria Butaciu este una dintre cele mai autentice artiste autohtone, transmiţând mai departe portul, piesele şi tradiţia zonei sale, prin toată cariera în care s-a dovedit a fi o triumfătoare purtătoare a stindardului autentic, trăind fiecare clipă cu detaşare şi făcând ca românismul să fie promovat la justa valoare, printr-un glas inconfundabil şi o decenţă demnă de urmat pentru toţi artiştii.

Din dragoste de ţară şi pasiune pentru valorile neaoşe, Maria Butaciu a ridicat folclorul la rang de virtute în viaţa sa, transformând arta în formă a parcursului său, purtând portul popular ca pe un cântec din care, de fiecare dată, descoperă noi şi noi sensuri.

Siguranţa glasului, tehnica interpretativă, vocaţia şi determinarea, fac din Maria Butaciu o nestemată a muzicii populare româneşti. Dorul său pentru cântec, emoţia pe care acesta i-o transmite se reflectă în fiecare bijuterie a neamului românesc, asupra căreia îşi pune în doze precise amprenta.

Cu un timbru unic, a fost şi este în continuare reprezentanta unei generaţii glorioase, care i-a acordat toată aprecierea pentru ritmul pasionant, pentru seriozitate şi pentru cadenţele minunate create cu fiecare minune a cântecului popular.

Urmăriţi aşadar, sâmbătă, începând cu ora 21.00, o emisiune în care folclorul românesc  îşi prezintă una dintre cele mai semnificative şi valoroase creaţii - Maria Butaciu.
  
Publicat de: Fan Club Fuego Romania

“UN CÂNTEC, UN DESTIN - FUEGO” - ÎNSCRIERILE S-AU ÎNCHEIAT!

Intâlnire de suflet între Fuego şi publicul său


În urmă cu o lună lansam invitaţia de a participa, în perioada  2 - 4 august 2013, la manifestarea cultural-artistică “UN CÂNTEC, UN DESTIN - FUEGO”.

Evenimentul este conceput şi dedicat fanilor şi tuturor celor ce iubesc, urmăresc și apreciază activitatea artistului Paul Ciprian Surugiu - Fuego, dovedind astfel că sunt admiratori ai celui ce este “o lacrimă de cântec” în tabloul muzicii româneşti.

Multitudinea de solicitări şi înregistrări ne determină să vă anunţăm că, în prezent, înscrierile pentru eveniment s-au încheiat, numărul limită al participanţilor fiind atins.

Pentru cei ce nu au reuşit, din motive obiective, să îşi exprime intenţia de a participa, vă anunţăm că vom organiza şi anul viitor o nouă întâlnire de suflet cu artistul preferat.

Manifestarea este demarată de casa de discuri “EUROMUSIC CLUJ-NAPOCA” împreună cu ASOCIAŢIA CULTURALĂ “REGAL D’ART”, iar partenerul media este emisiunea “Familia Favorit”.

În cadrul acesteia, participanţii vor beneficia de surprize speciale, bucurându-se şi de prezenţa artistului îndrăgit. Acestea vor fi îmbinate cu activităţi culturale, sesiuni de recitare şi momente artistice.

Informaţii suplimentare, detalii despre program şi locaţii puteţi obţine sunând la numărul de telefon: 0728 711 884.

Persoanele înscrise vor fi contactate de către noi pentru confirmare, date de identificare şi vor primi, pe adresa de email, informaţii despre desfăşurarea evenimentului.

Vă mulţumim pentru înţelegere!                                                                                                                                                                              


Casa de discuri “EUROMUSIC CLUJ-NAPOCA”

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger