ULTIMELE NOUTATI

FUEGO la Radio Romania Online - Invitat special al emisiunii "Vacanţe, vacanţe... amintiri, amintiri..." realizată de Rodica Elena Lupu, 25.10.2012

Joi, 25 octombrie 2012, Fuego a fost invitatul poetei Rodica Elena Lupu în emisiunea "Vacanţe, vacanţe... amintiri, amintiri...". 



Prieteni dragi, vă invităm să ascultaţi acest interviu atât de frumos, oferit de Fuego, în exclusivitate, postului Radio Romania Online.



Felicitări, Fuego! 
Păstrăm frumuseţea cântului tău "pe o bucată de suflet..." 

Muzica ne cheamă, ne apropie şi ne uneşte... 

Păşim pe iarba verde în drumul spre acasă...

Iarba ştie cum ne cheamă,

Steaua ştie ce gândim.

Cu preţuire, mulţumim artistului Fuego, celui care este... "o singură respiraţie, un singur cântec, un singur dor..." cu nemuritorul Grigore Vieru!

Fan Club Fuego Romania

FUEGO, recital de exceptie la Festivalul International de poezie " Grigore Vieru", Iaşi 2012



Fuego a susţinut, în cadrul Festivalului Internaţional de poezie "Grigore Vieru", ajuns la cea de a patra ediţie, un recital emoţionant, înţesat cu piese pe versurile poetului nemuririi, mentorul său.


Fuego si Raisa Vieru la Festivalul International de poezie "Grigore Vieru" 

Sala Atrium din complexul Palas Mall, a devenit infimă pentru multitudinea de senzaţii şi pentru atmosfera făurită de Fuego în momentul în care si-a făcut apariţia. 

 

Fuego si Dorel Visan,prezenti la Festivalul "Grigore Vieru" 

După recitalurile lui Yan Raiburg şi a lui Dorel Visan, Fuego a încântat iesenii cu o impresionantă poveste cu cântece, versuri şi sentimente unice înalţate într-o cunună existenţială către Grigore Vieru. 

Organizatorii festivalului i-au înmânat artistului o disticţie perenă, un trofeu pentru " Cel mai bun interpret român a versurilor lui Grigore Vieru", si l-au invitat oficial, pe aceasta cale şi la ediţia jubiliară din anul următor. 

Ieşenii au intrat în hora simbolică construită de Fuego, au cântat şi simţit legatura tainică dintre poetul cu sclipiri eminamente geniale şi cel căruia i-a dăruit o parte din aripa genialităţii sale. Momentul în care Fuego a interpretat piesa "Pentru ea" a definit esenţa relaţiei poetului omagiat cu cel pe care îl numea "al treilea fiu" - un pod de lacrimi literare pe acorduri pregnante. 

In cadrul festivalului care a debutat ieri, în Aula Palatului Municipal din Iaşi, Fuego a impresionant auditoriul prin complexitatea ideilor lansate, prin simplitatea cu care, emoţionat fiind, a gestionat panoplia de reacţii pozitive născute în cadrul alocuţiunilor. 

Festivalul International de poezie "Grigore Vieru" se află la cea de a patra ediţie, şi reprezintă principala legatură culturală dintre Iaşi şi Chişinău, dintre cele două leagane îngemănate. 




Fan Club Fuego Romania 

Primarul Nichita a plans la un recital FUEGO, Ziarul “Buna ziua Iasi”, Silviu Bordeianu, joi, 25 Octombrie 2012


Deschiderea Festivalului International "Grigore Vieru", editia 2012, gazduita la Palatul Roznovanu, i-a provocat palpitatii primarului Gheorghe Nichita • Un recital Fuego l-a emotionat atat de puternic pe primar incat era sa-l podideasca plansul • "Este aici si Fuego, care mi-e tare drag, dar la cat de drag i-a fost lui Grigore Vieru, eu nici nu mai contez", a declarat, vizibil emotionat, edilul Iasului.
Palatul Roznovanu a gazduit ieri deschiderea Festivalului International "Grigore Vieru". Ce-a de-a patra editie a festivalului a beneficiat de o prezenta numeroasa, zeci de oameni de cultura din Romania si din Basarabia ajungand de dimineata in Sala Mare a Primariei. Amfitrionul din deschiderea evenimentului a fost scriitorul iesean Daniel Corbu, acesta aratandu-si satisfactia pe care i-o da continuarea manifestarilor din cadrul festivalului pentru al patrulea an consecutiv. "Este o mare bucurie ca reusim in vremuri de criza sa organizam si a patra editie a Festivalului, intr-un duplex cultural Iasi - Chisinau, Chisinaul fiind unul din orasele pe care Grigore Vieru le-a iubit enorm. Dupa manifestarile de la Primarie urmeaza sa aiba loc cateva intrevederi cu elevii mai multor colegii din Iasi, dar si o seara culturala la Atrium, in cadrul Palas Mall. Vor fi prezenti acolo Nicolaie Jeleanu din Chisinau dar si maestrul Dorel Visan", a anuntat Daniel Corbu. 

La eveinementele din Sala Mare a Palatului Roznovanu, oamenii de cultura au vorbit despre valorile pe care le-a promovat Grigore Vieru, dar si despre lasitatea pe care generatiile actuale o au in a-si manifesta nationalismul in propria tara. Concertul sustinut de corul Prometeu din Chisinau si cuvintele spuse de actorul Dorel Visan au fost urmate de un recital Fuego, care a interpretat un cantec pe versuri compuse de Grigore Vieru. 


Primarul Gheorghe Nichita s-a declarat un fan al interpretului. "Este aici si Fuego, care mi-e tare drag, dar la cat de drag i-a fost lui Grigore Vieru, eu nici nu mai contez", a declarat primarul, care pur si simplu i-a sorbit cuvintele interpretului, dupa care l-a aplaudat cu patos.
Sursa: Buna Ziua Iasi

FUEGO si GRIGORE VIERU – “Respiratie, cantec si dor”, Nicolae Dabija - revista “Literatură şi Artă”, Săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova, Joi 11 octombrie 2012

Grigore Vieru l-a iubit pe Fuego ca pe un fiu. 
Fuego l-a iubit pe Grigore Vieru ca pe un tată. 

S-au întâlnit la mijloc de drum porniţi parcă de la naşterea fiecăruia unul în întâmpinarea celuilalt acolo unde s-a întâlnit poezia cu muzica pentru ca aceasta să devină o singură Respiraţie, un singur Cântec, un singur Dor. 

Colaborarea dintre cei doi mari artişti a fost ca cea dintre firul de rouă şi floare, ca cea dintre raza de soare şi mugurele în care frunza stă îngenuncheată ca într-o catedrală menită să aducă împliniri şi să fructifice bucurii. 



În mai multe interviuri Grigore Vieru mărturisise că atunci când îşi compunea poemele, le auzea şi melodiile. Unele - mai sugerase poetul – aproape aceleaşi pe care le auzise ulterior şi Fuego atunci când rămânea de unul singur cu textele lui Vieru în faţă. Cine i le dictase?! Oare nu chiar Acela care-i dictase şi lui versurile?! 

Îmbrăţişându-l pe Vieru, Fuego a îmbrăţişat Basarabia, cea care după plecarea poetului la stele, l-a înfiat, la rându-i, cu tot cu cântecele sale, în care ea îşi regăseşte tot mai mult sufletul, cu toată largheţea şi plinătatea, aşa cum i l-a dăruit Dumnezeu. Cântecele lui Fuego, pe versurile lui Vieru, lasă pe chipul ei o dâră luminoasă ca o lacrimă de copil. 
Nicolae Dabija 

Articol publicat în revista “Literatură şi Artă”, Săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova, Joi 11 octombrie 2012 

Dorel Visan si FUEGO, la deschiderea Festivalului "Grigore Vieru", Gabriela Toma, Ziarul de Iasi, Joi, 25 Octombrie 2012





Actorul Dorel Visan si artistul Fuego au deschis ieri Festivalul International de Poezie Grigore Vieru.
La festivitatea organizata la Primarie au luat parte zeci de personalitati din mediul cultural-artistic. Acestia au participat in Sala Mare a Primariei la un colocviu in care actorul Dorel Visan si-a lansat volumul „Cine-i pazeste pe paznici".
A patra editia a festivalului dedicat poetului Grigore Vieru a fost deschis de un moment artistic sustinut de un grup de tineri artisti din Chisinau.

„Acest festival este o initiativa a oamenilor de cultura a Iasului. Dam tonul in continuare pentru ca discutam de un mare poet. Suntem consecventi in proiectul infratirii cu Chisinaul si vrem in continuare ca vocea oamenilor de cultura sa fie unita si asta se reflecta in special prin actiuni", a declarat primarul Gheorghe Nichita.
Festivalul s-a mutat la ora 17 la Palas Mall, unde au avut loc mai multe recitaluri, dar si un moment artistic sustinut de Fuego.
Astazi, activitatile continua cu depuneri de jerbe si flori la statuia poetului din Parcul Copou si un Te Deum, la care va participa si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

Sursa: Ziarul de Iasi

FUEGO si GRIGORE VIERU – "Lacrimi gemene", Asii Romani, joi, 25 Octombrie 2012

Lansarea volumului „Testament pentru Fuego”, la Iaşi, a fost un prilej de întâlnire şi bucurie pentru iubitorii de poezie şi ai artistului. Poeziile din acest volum i-au fost dedicate artistului, care îl cinsteşte şi îl omagiază pe poet prin tot ceea ce face, dar mai mult decât atât, păstrează legătura cu românii de peste Prut, le întreţine spiritul cu hrană din cântecele sale create pe aceste versuri.

Grigore Vieru în poezie şi Fuego în cântec sunt două lacrimi gemene, dăruindu-ne nouă, fărâme din fiinţa lor generoasă, demnă, iubitoare de oameni, de ţara şi de limbă, păstrători de sfinte tradiţii şi de icoane dragi în suflet.
Versurile lui Grigore Vieru, care a purtat în suflet nepreţuitul tezaur al limbii noastre sunt declaraţii de iubire pentru limba şi neamul său, pentru pământul acesta al românilor, pentru cel pe care l-a considerat fiu al său.
Prin versurile şi cântecele lor, Grigore Vieru şi Fuego dovedesc harul şi măiestria cu care au fost înzestraţi, dar şi tăria de caracter, pe care o au de a apăra limba noastră românească şi de a păstra tradiţiile româneşti. Cinstire li se cuvine poetului şi artistului pentru că poartă cu mândrie, prin lume, sfântul tezaur al neamului nostru de români – LIMBA ROMÂNĂ!
Prin vers poetul Grigore Vieru şi-a deschis sufletul, prin cântec artistul Fuego şi-a deschis sufletul şi acum, lumea poate să umble slobodă prin ele.
Ceea ce face Grigore Vieru în poeziile sale şi Fuego în cântecele sale nu constituie decât restituiri ale memoriei lor, ale trăirilor peste care nu se va aşterne niciodată uitarea. Poet divin tu ai rămas/Şi cred că se cuvine/Să las etern prin al meu glas /Un cântec pentru tine./Sus, de pe bolta înstelată/Eşti steaua mea din Carul Mare/Ce-mi luminează calea-n noapte/Şi-mi spulberă durerile amare/Te simt mereu, îmi eşti aproape (POET DIVIN – dn volumul AUTOPORTRET de Rodica Elena Lupu)
Poetul şi artistul poartă România, întreagă, ca pe un diamant în suflet, în inimă, în sânge, n-au părăsit-o niciodată, îi dau viaţă, îi dau suflul lor, dau lecţii de românitate, lecţii de civism şi patriotism, de iubire de neam şi de istorie. Chiar dacă Grigore Vieru s-a mutat între stele, veghează de acolo de sus asupra lui Fuego, care continuă opera de înălţare a Limbii Române, la rang de stindard şi icoană sfântă.

Rodica Elena Lupu

Sursa: Asii Romani
 

Castigatorii primului concurs organizat de Fan Club Fuego Romania

Dragi prieteni,
primul concurs cu premii din acest an, organizat de echipa Fan Club Fuego Romania, s-a încheiat. 

Dorim în primul rând să mulţumim tuturor celor care au transmis, pe această cale, mesajul lor artistului Fuego, cu ocazia conferirii, din partea Preşedintelui Republicii Moldova, a celui mai important titlu care i-a încununat activitatea artistică până în prezent – Titlul onorific de “Artist al poporului” - "în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei muzicale, pentru succese remarcabile în activitatea de creaţie şi contribuţie la promovarea valorilor culturale naţionale". 

Ne-a fost foarte greu să luăm o decizie, pentru că am apreciat fiecare gând consemnat în mesajele voastre, gânduri sincere adresate artistului Fuego.

Câştigătorii acestui concurs sunt următorii:

Premiul I – O invitaţie la Concertul extraordinar Live "Scrisoare din Basarabia", care va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, vineri, 16 noiembrie 2012, ora 19:00. 

COSMIN Iasi;

IONELIA OLTEANU;

BOGDAN PITARU.


Premiul II - DVD-ul "Fuego - Colinde la poarta raiului" editat de casa de discuri Euromusic-Cluj în anul 2009 - Concert Live de la Teatrul Naţional din Timişoara.

SIMONA COSTIN


Premiul III - Album "Cântaţi cu mine" editat de casa de discuri Euromusic-Cluj în anul 2009.

LARISA ELENA


Va felicităm pe toţi cei care v-aţi înscris la acest concurs şi dorim să vă spunem că, pentru noi, toţi sunteţi câştigători. 

Restul participanţilor vor primi câte un poster cu imagini inedite ale artistului Fuego.

Toate mesajele scrise de d.voastra la acest concurs vor fi dăruite artistului Fuego. Suntem convinşi că dorinţa d.voastra de a vă exprima în acest fel dragostea şi admiraţia pentru activitatea sa artistică, vor fi pentru el o reală bucurie.

Rugăm toţi participanţii să ne transmită datele lor de contact (adresă şi telefon) pe adresa de mail fanclubfuegoromania@gmail.com pentru a putea intra în posesia premiilor câştigate. 

Vă rugăm, de asemenea, să confirmaţi prezenţa d.voastră la concert pentru ca, în caz contrar, să putem da invitaţia altor concurenţi care pot fi prezenţi la acest eveniment.

Vă felicităm pentru dorinţa de a vă manifesta admiraţia pentru cariera artistică a lui Fuego şi vă aşteptăm cu drag să participaţi şi la următoarele concursuri pe care intenţionăm să le organizăm, tocmai pentru a oferi posibilibitatea tututor fanilor şi admiratorilor artistului să se bucure de premiile oferite de echipa Fan Club Fuego Romania.

Fan Club Fuego Romania

Am fost informaţi că băieţelul de numai 16 ani, Cosmin din Iaşi, nu poate fi prezent la concert şi din acest motiv premiile vor fi acordate astfel:

Premiul I :
IONELIA OLTEANU;

BOGDAN PITARU;

SIMONA COSTIN.

Premiul II:
LARISA ELENA


Premiul III:

SAVETA ZEGREAN

Cosmin şi-a exprimat dorinţa să primească un afiş şi tocmai pentru că a fost câştigătorul premiului I îi dăruim cu drag acest afiş însoţit de un CD "Cântaţi cu mine", cu autograful artistului Fuego.

FUEGO - spectacol cu casa inchisa la Pitesti



Vineri, 19 octombrie, Fuego a concertat la Teatrul "Alexandru Davila", din Pitesti, in spectacolul "Zambete pe portativ". Evenimentul s- a desfășurat cu casa de bilete închisă, sala fiind neincapatoare pentru admiratorii artistului, care au venit sa vizioneze premiera acestui spectacol.
Alături de Fuego, au fost colegii săi de la teatru: Cristina Neacsu, Robert Chelmus, compozitorul si orchestratorul Vicentiu Perniu, precum si trupa de stand up comedy, Spitalul 9.
Doua ore fascinante, plurivalente, care au creat simbioze intre cântece si emoții, intre versuri si dans. Fuego a încântat audiența cu premierele sale muzicale, a colorat cu zambete, si a interpretat, intr-un melanj complex, o partitura diafana, completata de interventiile corpului de balet al teatrului din Pitesti.
Fuego a definit conceptul evenimentului, inspirat fiind de spectacolele de varietati care cuprind sub aureola lor, cantec, teatru si dans, umor, decoruri speciale si costume fabuloase. Si in acest spectacol, Fuego a purtat tinute create de Doina Levintza, tinute avangardiste care au completat armonios viziunea manifestarii.

Articol semnat de Asociatia Culturala " Regal D'art"
Sursa: Asociatia Culturala " Regal D'art"

FUEGO la "Gala Premiilor de Suflet in Sanatate Mintala"



Un gest savarsit natural, din suflet, poate avea, pentru o alta inima, aflată in imposibilitatea de a găsi lumina, o importantă suprema.

Si mai ales atunci când societatea condamna orice abatere involuntara de la canoanele prestabilite. 

Un gest din suflet nu caută o recompensa, dar când acesta este perpetuat, timp de 19 ani pe aceeași filiera, recunoasterea vine ca o completare fireasca.

Astfel, in seara zilei de 18 octombrie 2012,in București, la Hotelul Marriot, a avut loc cea de a VII-a ediție a " Galei Premiilor de Suflet in Sănătate Mintala ".

In cadrul galei au fost premiate persoanele care si-au adus contribuția in sănătate mintala.

La eveniment a fost prezent si Fuego, alături de colegele si prietenele lui, Mirabela Dauer si Maria Dragomiroiu.

Prezentat de Andreea Marin Banica si doctorul Cristian Andrei, promotorii acestei gale, Fuego a fost impresionat de toate momentele serii, de implicarea si devotamentul celor premiati, si le-a dedicat un poem : 

"V-a trăit destinul ca pe-o frunză,
Cel mai scurt poem ce se putea,
Vi s-a dat ordin sa traiti lumina,
Si-ați încercat sa impliniti porunca grea...

Căci dragii mei, oameni ai Cetatii, oameni de bine, gasescu-va o singura vina: ca-n bobul lacrimii turnati prea multă lumina.

Va felicit pentru stoicismul si puterea cu care sprijiniti aceasta cauza, si le cantati, cu iubirea si interesul vostru, versurile din capodopera celor nesinguri, capodopera iubirii aproapelui.

Căci "dar din dar se face Rai ", iara sufletul poate primi doar daruind din imensitatea lui , ajutor nestingherit si iubire."

La final Fuego a interpretat doua piese, " Norocul meu" si " Cantati cu mine", spre bucuria celor prezenți care au simțit sinceritatea si atingerea cantului de suflet.

Aceasta gala umanitara vine ca o completare naturală pentru munca depusă de cei care fac din fiecare moment al existentei lor un simbol de ajutor pentru ceilalți, iar Fuego le - a cantat cantecul celor nesinguri si, discret, s-a implicat in acest proiect umanitar remarcabil.

Sursa: Fan Club Fuego Romania

FUEGO si DOINA LEVINTZA - o colaborare de inalta tinuta

Stralucirea eterna a unui simbol artistic - Doina Levintza


Într-un haos continuu, într -o derivă morala in care constiinta si spiritul nu mai sunt incendiate de valori perene, arta a devenit lipsită de substanta, dar totuși, e singura care, prin imensitatea inovatiei, decongestioneaza firea, lumea, si implicit, societatea.

Un univers fascinant, un muzeu de creatie, o emisfera contrastanta si duala, dar unitara, între arta si viziune, între mit valabil si spectacol, între liman boem si expresii ludice.

Aceasta e lumea Doinei Levintza, cea care acorda sens primordial artei, in toată splendoarea ei, redandu-i unilateral esenta si stralucirea.

Doina Levintza descoperă puritatea in cele mai claustrate nuante, combinand astfel, in mai toată activitatea, doua principii existentiale in dezvoltarea unui artist: armonizarea cu insemnatatea creației, si transfigurarea acesteia in opera spectaculoasa ce defileaza pe un catwalk imaginar, plastic, definit in genere, de eleganta, stil, genialitate, dar si constientizarea ca arta in sine, deși accesibila in faza incipienta, trebuie sa își păstreze misterul.

Cu o activitate de peste 30 de ani, Doina Levintza este, in primul rând, cel mai veridic, durabil si impunator brand al modei românești, un brand care a transgresat bariera frivola a industriei, si a pus noutatea pe un piedestal meritoriu. 

Pe parcursul activității sale, a colaborat cu nume importante, a dezvoltat concepte progresiste, minimaliste, simbolice pentru moda, teatru, televiziune, film.

La baza scenograf, Doina Levintza reinventeaza notiunile cu fiecare creatie, într-un ritm fascinant, cu noi si noi valente.


Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor, titlu conferit de Ambasada Frantei la Bucuresti, designerul si-a legat, într-o cununa inspirationala, numele, de cele mai rafinate spectacole de teatru, primind numeroase premii UNITER pentru asta,dar si de artiști .

Iar ultimul sau proiect, cea mai recenta colaborare o reprezintă legătura dintre ea si artistul Fuego.

Cu bun gust, cu o pata aristocrata, Doina Levintza a creat pentru Fuego o serie exclusivista de ținute avangardiste, din materiale pretioase, cu broderii si imprimeuri complexe.

Colaborarea si-a primit si prima recunoastere.

Pe scena Palatului Național din Chișinău, acolo unde Fuego a aparut in vestimentatiile concepute de creatoare, si unde a atras aprecierea pentru stil, manopera, expresivitate si viziune in conceperea crochiurilor si finalitatea figurii, peisajului, tinutei.

Totodata, Doina Levintza va crea costume si pentru spectacolul din 16 noiembrie, de la Sala Palatului din București a lui Fuego, acolo unde îmbinarea dintre muzica si culoare, dintre forma si conținut, va fi solubila, descifrabila, in cel mai tainic si criptat mod.

Doina Levintza este un destin închinat artei, pe care o renaște, pentru care trăiește si arde, modest, fără epatari si expuneri excesive si inutile.

Legătura dezvoltată între ea si Fuego, spiritul creator fundamenteaza o relație tainica bazata pe profesionalism si visare, pe obiectivitate si simtiri artistice ingenue.

Fantezia muzicală, nostalgia durabilă, create de Fuego pe scena, in cant, grai si vers de dor, completate de unitatea inspirationala si romantismul Doinei Levintza nu fac decât sa imbogateasca si sa completeze pe deplin actul artistic al celui ce e un tremur eclectic de nota pe o partitura imperfecta.

De asemenea, creatoarea este cea care va realiza conceptul si tinutele pentru concertele din cadrul turneului de colinde " Emoție de decembrie" a lui Fuego, care va debuta in acest an pe 8 decembrie. Ideile si vestimentatiile faurite atât de armonios de Doina Levintza pentru Fuego vor încânta prin simplitate, stil si un strop excentric de avangardism.

In premiera pentru fanii săi, Fuego va realiza un shooting foto special in care va prezenta parte din tinutele create de Doina Levintza, într- un cadru impunator prin eleganta si istorie.

Articol semnat de Asociația Culturală "Regal d'art"
Sursa: Asociatia culturala Regal D'art

FUEGO - Un transplant de tandreţe, Rodica Elena Lupu


De vrei cu adevărat să faci ceva pentru românii de pretutindeni, apelează la FUEGO. O personalitate în acelaşi timp puternică şi sensibilă, care îşi trage seva din frumuseţea sufletului romănesc orişiunde ar fi el în această lume. Are Fuego o căldură aparte în glas, o căldura ce te îndeamnă la confesiune, prietenie…Deopotrivă, în cântec ca şi la radio sau la televiziune, interpretul sufletelor noastre va fi mereu ”semănător de stele / Sub plugul de argint al Ursei Mari / În brazda cerului să înal' castele / Un Paradis de trandafiri solari” (“Visul meu”, din volumul “Între anotimpuri”, semnat Rodica Elena Lupu)

Paul Ciprian Surugiu - FUEGO ne încântă cu muzică de calitate.

Ascultându-i cântecele îţi dai seama că Fuego cână cu sufletul, folosind tehnici deosebite, care dau valoare şi personalitate mesajului către ascultător, acesta descoperind pe parcursul cântecului nu numai zbuciumul interior al interpretului ci şi mângâierea fină a aripii de înger care îi încântă mintea şi privirea.

Interpret al melodiilor de muzică uşoară şi populară, promotor cultural, Fuego este o personalitate de seamă a muzicii românesti contemporane nu numai prin talentul interpretativ ci şi prin volumul bogat al producţiilor muzicale pe care le prezintă publicului.

 
Aştept alte CD-uri cu melodii interpretate de Fuego. Pe lângă faptul că îl admir, îmi oferă şi clipe plăcute pentru suflet şi inimă. De aceea, întotdeauna îmi va face plăcere să îl ascult şi să îl văd. Pentru că are o personalitate puternică, pentru că este un om puternic, pentru că luptă pentru recunoşterea unor valori personale care, altfel, datorita vieţii / societăţii în care trăim plus răutatea caracteristică, ar trece neobservate.

 
Intr-o lume în care totul se vinde şi totul se cumpără, generozitatea de care dă dovadă Fuego surprinde, intrigă şi emoţionează. Personalitate multilaterală şi complexă, el se ridică deasupra timpului şi reuşeşte să-şi dăruiască existenţa unui anotimp al muzicii. Fie că este interpret de muzică uşoară, de muzică populară, regizor al spectacolelor sale, moderator al emisiunilor sale de la televiziune, Fuego cauta să aşeze în fiecare cântec eternitatea. In roata norocului, destinul îi ţese multe concerte şi turnee din care se întoarce, ca dintr-un curcubeu, să ne spună din ce sunt făcuţi norii. Din ispita cunoaşterii muzicii, cântecul lui Fuego ne destramă în culori egale cu veşnicia.

Intâlnirea cu Paul Ciprian Surugiu - Fuego e un transplant de tandreţe.

Mult succes şi numai de bine!

Rodica Elena Lupu


Dragii mei,

Cu emoţie am primit frumosul premiu, pe care voi aţi hotărât să mi-l înmânaţi la Chişinău, în cadrul proiectului "Destin", prin reprezentantele fan clubului care, cu profesionalism, susţin acest site.

Vă mărturisesc că, deşi pe parcursul profesiei mele am primit numeroase distincţii, cea primită din partea voastră mă bucură, mă emoţionează şi mă împlineşte. 

Pentru voi, publicul meu, exist, îmi port paşii prin fabuloasa lume a cântecului, căci al meu destin este închinat muzicii! 

Vă mulţumesc!
Paul Surugiu-Fuego




Silvia Ciocan spunea...

Draga, Paul ai reusit inca odata sa ne emotionezi pana la lacrimi...Ne bucuram foarte, foarte mult ca aceasta distinctie a ajuns la sufletul tau! Multumim FAN CLUB FUEGO ROMANIA, multumim pentru frumoasele surprize, pentru acele momente unice care nu uitati niciodata sa le impartasiti tuturor!! Aici este locul sufletului meu, aici gasesc tot ce inseamna frumos...Pentru toate aceste lucruri si pentru faptul ca exitati va multumim! Draga, Paul te vom iubi si te vom pretui mereu...Intotdeauna am trait si vom trai prin muzica ta nemuritoare! ,,Ceea ce a creeat Dumnezeu, omul sa nu desparta,,...De aceea fiindca tu esti creeat de Dumnezeu sa faci mii de suflete fericite niciodata nu ne vom desparti de muzica ta...Vei ramane si dincolo de moarte artistul sufletelor noastre!! Dumnezeu sa-ti calauzeasca pasii in fiecare clipa a vietii!! Muzica si poezia ta sunt nemuritoare...A ta fana pentru eternitate Silvia Ciocan!
16 octombrie 2012, 20:59

DANA spunea...

Iti multumim si noi din suflet,draga Paul,pentru tot ce faci pentru noi,pentru momentele minuntate care ni le oferi la fiecare aparitie a ta pe scena,la televizor , fiecare intalnire cu tine are ceva special,este o bucurie si o incantare sa te avem alaturi!!!
Am petrecut trei zile magice la Chisinau,nu credeam ca voi putea vreodata sa am parte de atata fericire si de niste emotii extraordinare!Pentru toate acele momente nu pot decat sa-ti multumesc si sa-ti spun ca voi fi mereu alaturi de tine!Te pup...Dana-Dej
16 octombrie 2012, 21:50

Cristina P-Pitesti spunea...

Ce surpriza frumoasa si placuta! Vorbe frumoase alese cu grija, care-ti ating inima si sufletul...
Draga Paul, acest mic premiu oferit de noi la Chisinau, este drept multumire pentru tot ceea ce ne oferi tu noua. Tu meriti mult mai mult. Ce putem noi specatorii,fanii,prietenii tai sa-ti oferim mai mult decât aplauze,aplauze interminabile...aplauze binemeritate,o floare,lacrimi de bucurie,iubire,emoţie?! Astfel putem noi să-i mulţumim pentru ceea ce ne dăruieşti cu atâta dragoste,sensibilitate,devotament..Sa nu uiti niciodata ca noi suntem aici pentru tine,te sustinem necontenit, vom fi mereu alaturi de tine cu inima si gandul...
Dumnezeu sa-ti dea un zambet la fiecare lacrima, sanatate, impliniri si multa iubire.
Felicitari Paul pentru cele doua superbe spectacole sustinute la Chisinau si mii de multumiri pentru acele momente de aur...de neuitat.
Cristina P. -Pitesti
16 octombrie 2012, 22:13

Scrisoare pentru FUEGO din partea fanilor şi admiratorilor săi din Fan Club Fuego România

Cu emoţie îţi răspundem...
FUEGO este muzica, mai simplu nu poate fi...!
FUEGO este sunetul vieţii!

Poate de multe ori ne-am întrebat cum ar suna gândurile noastre dacă ar avea un sunet? Cum ar suna iarba, florile, cerul, soarele, copacii, luna, fulgii de zăpadă...? Cum se aude zâmbetul înecat în mugurii ce stau să plesnească în copaci, în arbuşti, în ... suflet? Cum vâjâie viaţa în crengile nude de atâta iarnă? Cum ar suna primăvara, înverzirea bruscă plină de viaţă, optimism, vivacitate şi zâmbete! Cum plesneşte verdele? Cum trosnesc frunzele înmugurind? Cum este sunetul privirii pline de dor, de entuziasm? Da... cum ar suna dorul? Care este sunetul inimii însetate de... frumos, cald, bun... şi cum ar fi suna când aleargă disperată după fericire? Cum sună visele? Cum ar suna iubirea? Ce sunet au lacrimile? Cum ar suna toate acestea dacă ar prinde viaţă? Ce sau cine le poate da viaţă, grai...? Care este sunetul acestui miracol, acestui spectacol al vieţii? 
Toate, dar absolut toate... le trăim, le simţim, le vedem, le atingem, le visăm, le gândim..., noi, fiecare dintre noi.
Şi-am găsit răspunsul, singurul... unicul răspuns la toate aceste întrebări... MUZICA , Măria Sa Muzica, cea care a fost, este şi va fi sunetul vieţii... singura nemuritoare, în care ne găsim, de cele mai multe ori, pacea, liniştea şi refugiul, oricât de săraci sau bogaţi am fi, oricât de iubiţi sau neiubiţi am fi...
Nu întâmplător marele poet basarabean român Grigore Vieru compara muzica cu Dumnezeu: „Muzica, muzica...,/Doamne, eşti chiar Dumneata/Cel din floare şi din stea?/Muzica, muzica.../Va fi veşnică şi ea,/Fiind veşnic Dumneata, Doamne!” 
Acolo... la noi acasă, la Chişinău, Fuego a dat viaţă vieţii... i-a dat sunet, i-a dat grai, în aceeaşi limbă, unică, universală...pe care o înţelegem toţi... şi o cântăm toţi... MUZICA. 
Şi i-am răspuns... Am fost cu el, pentru el şi alături de el, un sunet, un grai, în limba muzicii de suflet. 
Am văzut un Fuego înnecat în sentimente, în trăiri, în gânduri, în lacrimi... Dar... mai presus de raţiune, de emoţii, de greutăţi, de oboseală, de nopţi nedormite, de muncă, multă muncă, era... muzica şi noi, prietenii lui, românii lui dragi, care-l onorau, îl omagiau, îl aplaudau, îl iubeau cu toată fiinţa lor.
Acolo, pe scenă, Fuego a zburat şi ne-a atins pe fiecare cu sunetul dragostei, ne-a mângâiat, ne-a mulţumit, a plâns cu noi, ne-a iubit cu vocea lui... 
Fuego, muzica şi poezia erau prietenii sufletului nostru!
Când am văzut fericirea din el şi din jurul lui m-am gândit la Grigore Vieru - Marele poet basarabean român Grigore Vieru şi la poemul „De-acum” pe care l-a scris când a trecut Prutul şi a atins prima oară pământul românesc... ţara lui Eminescu, Blaga, Goga, Minulescu, Alecsandri, Coşbuc, etc. 
Am trăit alături de Fuego sentimentul împlinirii totale şi cred că această simţire, a lui, a noastră, a tuturor, nu putea fi exprimată decât cu aceste versuri scrise de poet, care, în cuvinte atât de simple, a spus totul..., a cuprins necuprinsul:

„De-acum aş putea
Şi fără picioare trăi,
Da, fără de ele -
La cine vroiam să ajung
Am ajuns...

Şi fără de ochi,
Da, fără de ei,
Aş putea să trăiesc -
Pe cine vroiam să văd
Am văzut...

Şi fără de mâini
Aş putea să trăiesc,
Da, fără de ele -
Pe cine vroiam să cuprind
Am cuprins...”

Grigore Vieru

Era ca şi cum ne-ar fi spus: Dragii mei şi-atât de dragi sufletului meu, de la voi am primit totul, nu puteam să-mi doresc mai mult de la viaţă. Dragostea voastră m-a împlinit, voi sunteţi oglinda sufletului meu, voi sunteţi muzica... Prin voi viaţa mea e-un cântec...
Acolo... la fraţii noştrii de peste Prut... am fost acasă, într-o bucurie a simţurilor, într-o încântare a sufletului, într-o Românie mare... care vibra prin muzica artistului nostru drag.
Acolo, am închis ochii chipului, i-am deschis larg pe cei ai inimii şi am lăsat urechea interioară să se lipească de pereţii sufletului. Totul avea sunet... viaţa avea sunet... 
Dacă ne-aţi întreba: Ce sunet are viaţa? 
Am răspunde la unison: Fuego este sunetul vieţii noastre...
Dorim, totodată, să mulţumim artistului Fuego pentru cadoul pe care l-a oferit, la Chişinău, reprezentantelor Fan Club-ului Fuego Romania, în semn de recunoştintă, apreciere şi respect. Cu această ocazie, Fuego ne-a mulţumit, exprimându-şi dorinţa ca „Sfinţii Moldovei” să ne ocrotească paşii... 

Noi îţi mulţumim! Mulţumim, mulţumim!!!

Te iubim, suntem cu tine şi lângă tine... într-un sunet al vieţii!

Cu drag, 
Fan Club Fuego Romania


Sursa: Fan Club Fuego Romania


Silvia Ciocan spunea...

Cu bucurie si emotie in suflet am citit aceste randuri....Multumim ca existati FAN CLUB FUEGO ROMANIA, multumim ca prin intermediul vostru putem transmite acestui artist minunat dragostea si respectul pe care il purtam in suflet!!!



Fueguta Iulia spunea...

Fuego este si sunetul vietii mele!!! Ma bucur nespus de mult ca v-am cunoscut si sper din suflet sa ne vedem curand in aceeasi transfuzie de tandrete...
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger