ULTIMELE NOUTATI

FUEGO – “Am fost și sunt încă fan Tina Turner”

FUEGO – “Am fost și sunt încă fan Tina Turner”


Dimineața m-a trezit pe acordurile unui cântec vechi, cu aromă de învingător – “SIMPLY THE BEST”. Și mi-am adus aminte cum, în copilărie, aș fi dat orice să mai pot auzi o piesă cu ea, să pot avea un disc. Da, am fost și sunt încă fan Tina Turner! În perioada aceea, aveam discurile ei din Ungaria, luate cu greu, cu mari sacrificii, de mama, care făcea drumuri frecvente acolo și care, la rândul ei, era înnebunită după Tina.

Ce găseam noi oare la Tina în condițiile în care nu apucasem încă să vedem un concert live? Ceea ce cred și acum cu ardoare. Că are o putere în interpretare ca nimeni alta. Că fondul nativ a fost dezvoltat cu brio pentru a crea o artistă desăvârșită. Și că piesele sale au devenit puncte de reper pentru fiecare interpret din întreaga lume care și-a dorit măcar o mică parte din succesul ei.


După ani, visul și dorința de a o vedea pe Tina mi s-au îndeplinit. Și nu oricând, ci în ultimul ei turneu, cel din 2009. Am fost în Finlanda. Tina, la 70 de ani, arăta demențial. Și cânta la fel. E un punct de reper pentru tot ce înseamnă muzică pop în lumea toată. E mai mult decât o industrie. E o forță ce poate face show ca nimeni altcineva. Un show complet!

Am luat și autograf, întreaga colecție de materiale discografice având-o deja. Nu știu de ce, dar Tina a fost mereu pentru mine, numele cel mai mare din întreaga muzică. Ba chiar puțină lume știe că, la începuturile mele, prin anii 95-97, am imprimat niște piese pop rock, cu influențe din muzica Tinei Turner.

Chiar și la final, Tina ne-a uimit, retrăgându-se în glorie. Am toată stima pentru cei ce știu când și cum să spună stop. La timp, cât publicul îi știe la fel de mari ca și până atunci. 
Paul Surugiu - Fuego


Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
28 septembrie 2014

FUEGO – Spectacol aniversar „STEAUA MEA” dedicat maestrului Jolt Kerestely, Teatrul „Al.Davila”, Piteşti, 10 octombrie 2014, ora 19.00

FUEGO – Spectacol aniversar „STEAUA MEA” 
dedicat maestrului Jolt Kerestely, 
Teatrul „Al.Davila”, Piteşti, 
10 octombrie 2014, ora 19.00


Se pare că soarele și-a refăcut apariția pentru a ne face o toamnă luminată.
Dragii mei, tot în această toamnă cu accente muzicale, chiar și în vremea de afară, pe 10 octombrie a.c., la Teatrul “ALEXANDRU DAVILA” din Piteşti, începând cu ora 19.00, îl vom celebra pe maestrul Jolt Kerestely, într-un spectacol unic, dedicat acestuia – “STEAUA MEA”.
Piesele sale se vor auzi din nou, momentele de coregrafie vor completa atmosfera, iar compozițiile unice scrise de maestru pentru mine, incluse pe albumul lansat în luna mai și premiate cu cele mai bune compoziții ale anului 2013, de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, vor face scena să strălucească, într-un regal al muzicii românești.

Nea Joly e un fenomen. Cântă în continuare ca nimeni altul. Chiar și la Pitești vom face duete la pian. Muzica românească i-a acordat locul de cinste, căci până și ea conștientizează, că ar fi fost mai săracă în evoluție dacă nu existau creaţiile sale.

Eu sunt fericit că am putut cânta piese compuse de el. Și că acum, la Pitești, îl putem sărbători aşa cum trebuie. Așa cum îi stă bine unui compozitor. Desigur, lansăm și albumul. Să ne fiți negreşit alături! Deci, notați: 10 octombrie, Piteşti, Teatrul “Alexandru Davila”, ora 19.00, “STEAUA MEA” - muzică românească în forma cea mai PURĂ!


Paul Surugiu - Fuego



VIDEO/FUEGO invitat în emisiunea "Dimineţi cu cântec", Etno TV, 22 septembrie 2014

VIDEO/FUEGO invitat în emisiunea 
"Dimineţi cu cântec", Etno TV, 
22 septembrie 2014


În dimineața de luni, 22 septembrie 2014, Fuego a fost prezent în platoul emisiunii  "Dimineți cu cântec", moderată de Iulian Nicolae (Jull), pe Etno TV, alături de asistentele emisiunii - Andreea Noaghe și Andreea Diana Rusu.


Am avut parte de două ore de voie bună, într-un matinal spumos şi spectaculos, în care artistul a interpretat  câteva dintre cele mai iubite cântece din repertoriul său.


Iată ce afirma Fuego, după emisiune, pe pagina oficială de facebook - FUEGO MUSIC Official

“Dragii mei,
m-am simțit minunat. E bine că mai există și astfel de producții în televiziune în care noi, artiștii, ne putem exprima așa cum se cuvine. Dana Stan și rochița ei albastră poartă vina pentru asta, producătoarea emisiunii.


Plăcinta cu mere - un deliciu! E clar că voi mai poposi la ei în platou curând. 


Vă mulțumesc pentru numeroasele mesaje transmise. Nu am apucat să le citesc, dar cred că voi știți deja că sunteți pe vecie în inima mea. Pentru că, indiferent de toate prin câte trecem, de la oboseală la probleme, proiecte epuizante, noi, cei ce facem artă, avem un țel, ce scuză mijloacele. Pe voi!” 


Sursa foto: FUEGO MUSIC Official

Publicat de:
Fan Club Fuego Romania 
23 septembrie 2014

FUEGO - La mulţi ani luminaţi, româneşti, Doamna SOFIA VICOVEANCA!, 23 septembrie 2014

FUEGO - La mulţi ani luminaţi, româneşti, 
Doamna SOFIA VICOVEANCA!, 
23 septembrie 2014


Una dintre marile doamne ale cântecului popular românesc, Sofia Vicoveanca, împlineşte astăzi 73 de ani. Sofia Vicoveanca, privighetoarea Bucovinei - un artist de geniu, ale cărei cântece curate şi vechi ca argintul fac poteca albă şi luminoasă prin sufletul nostru, cel doritor de frumos. Sofia Vicoveanca a rămas la fel ca la început, cu acea stare de emoţie, grijă şi respect faţă de sufletul spectatorului, chiar dacă, astăzi, mai trece o toamnă peste zâmbetul marii doamne a cântecului bucovinean.



"Întotdeauna am acea stare de tensiune, dar şi de bucurie atunci când întâl­nesc pu­blicul. Am nevoie de foarte multă lumină în sala de spectacol, să văd chipurile oamenilor. Aşa verific cât reuşesc să transmit, daca am sufletul lor în palmă sau nu-l am, este foarte important, în momentul în care faci serios ceea ce faci, să fii sincer. Sinceritatea se vede după felul în care păşeşti în scenă şi publicul simte asta." (Sofia Vicoveanca)



Iată ce afirma Fuego pe pagina oficială de facebook - 
FUEGO MUSIC Official:

„De spui folclor autentic, spui numele său! Exemplu de eleganţă şi demnitate, Sofia Vicoveanca şi-a purtat destinul asemeni costumului popular adevărat! Nu s-a abătut de la simplitatea sa, dându-i, prin toată activitatea, dimensiuni mitice! 
Azi o celebrăm şi cu bucurie spun că, pentru mine, reprezintă un model, un stindard românesc, un ambasador al tradiţiei şi cântului popular! Este exact tipologia despre care se cade să exclami cuvinte mari, înălţătoare! 
A deschis graniţele prin cântec, fiind vocea românească ce a unit, pentru prima oară,  malurile Prutului. Bucovina poartă cu mândrie glasul său! 
La mulţi ani luminaţi, româneşti, Doamna Sofia Vicoveanca!
Pentru toată România din cântecul dumneavoastră şi pentru simplul fapt că aţi înălţat buna seamă şi rafinamentul demn la rang de simbol naţional!”

Publicat de:
Fan Club Fuego Romania 
23 septembrie 2014

Grigore Vieru l-a iubit pe Fuego cu dragoste de părinte, Revista “Literatură şi artă”, nr.38, din 18 septembrie 2014

Grigore Vieru l-a iubit pe Fuego cu dragoste de părinte, 
Revista “Literatură şi artă”, nr.38, 
din 18 septembrie 2014

 

Legătura dintre Fuego și Grigore Vieru este deja înscrisă la arhive. Celebrul cântăreț și-a găsit o zonă care i-a picat mănușă, iar poetul a văzut în el glasul poeziei sale. Astfel, s-au născut cântecele memorabile care duc și astăzi mai departe, prin Fuego, memoria marelui maestru.


În schimb, puțină lume știe că Grigore Vieru îl considera pe Fuego cel de-al treilea fiu al său, iubindu-l cu dragoste părintească. Asta transpare din sensibilitatea versurilor pe care le-a scris pentru Paul Surugiu, care sunt adunate în volumul “Testament pentru Fuego”, apărut în 2012 și premiat anul trecut cu trofeul “ARTA CĂRȚII” la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău.


Recent, în ultimul număr al publicațíei de cultură de la Chișinău “LITERATURA ȘI ARTA”, a apărut un articol ce stă drept mărturie pentru legătura dintre Fuego și Grigore Vieru. Soția poetului afirmă că Vieru a văzut în Fuego un fiu, un interpret cu calități deosebite, un cântăreț remarcabil.


Iar dacă la asta adăugăm faptul ca Fuego este cel ce poartă imaginea și poezia lui Vieru în timp, în continuare, putem afirma că Grigore Vieru va rămâne veșnic printre noi. Nu doar prin poezia scrisă. Ci prin cântec, prin vocea lui Fuego!


MAI JOS PUTEȚI CITI ARTICOLUL INTEGRAL DIN REVISTA “LITERATURA ȘI ARTA“ , SEMNAT DE RAISA CIOBANU:

„După un concert de la Palatul Naţional din Chişinău, susţinut de către ilustrul interpret român Fuego, la fel de popular, de agreat şi de apreciat ca şi în Ţară, ştiind că în sală este distinsa doamnă Raisa Vieru, cea care i-a fost sprijin şi prieten credincios, mereu alături, la bine şi la greu, de-a lungul vieţii, poetului nostru Grigore Vieru, m-am apropiat de Domnia Sa ca s-o salut.

– Ce măr frumos, pe potriva cântecului, am exclamat, admirând fructul cu semnificaţie biblică, pe care i l-a dăruit Fuego,  în timp ce interpreta superbul cântec care considerăm că-l consacră, „Ţi-am adus un măr”, pe versurile gingaşului şi tandrului poet Grigore Vieru.
Acum nu ştiu, ori că privirea mea a întârziat cumva, grăitor de mult, asupra mărului care iradia razele şi lumina soarelui adunate în el timp de o vară şi care acum se odihnea în palma doamnei Vieru sau căuta ceva iscoditor în ochii distinsei doamne, voind să descopăr acolo răspuns la o întrebare, ori poate că din altă cauză, dar doamna Vieru, ca răspuns la încântarea mea, a rostit:


– Grigore l-a iubit pe interpret cu dragoste de părinte… L-a iubit pentru că a reuşit să apropie Chişinăul de Bucureşti, pentru că în Basarabia Fuego se simte ca acasă, este acasa pe care o iubeşte.
A trecut de atunci ceva timp, iar destăinuirea doamnei Raisa părea că a rămas acolo, unde mi-o dezvăluise.
Dar, când în numărul trecut („L.A.”, nr. 37) am citit felicitarea domnului George Stancu, omul care cunoaşte cât de preţuit şi admirat este cel  al cărui cântec nu se teme de ape despărţitoare, de hotare şi vămi, ajungând la inimile care vibrează la auzul cântecului românesc, trezind  fiori melomanilor, oriunde s-ar afla aceştia, acele cuvinte mi-au revenit în memorie.

– Bravo lui Fuego! Cântând această bijuterie l-a readus pe poet printre noi, am observat fascinată de felul cum a reuşit să facă spectacol din piesa cântată. Dar şi de felul cum a reuşit să se apropie de spiritul basarabean.

– Poetul i-a iubit pe oamenii buni, pe oamenii harnici, oneşti şi buni patrioţi, a mai adăugat Domnia Sa astfel, încât aveai senzaţia că deapănă un gând frumos, un gând sublim.
Acum, când tardiv, dar sincer, îl felicităm şi noi pe omul care ne ajută să ne descreţim frunţile, să facem un popas în preajma spiritului românesc,  dorindu-i cântece nemuritoare, ne gândim că doamna Raisa Vieru, atunci când a enumerat calităţile pentru care l-a iubit Grigore Vieru, i-a făcut o succintă, dar amplă caracteristică lui Fuego, sub care subscrie oricine îl cunoaşte.

Şi mai adăugăm că interpretul Fuego merită felicitat şi pentru faptul că este înzestrat cu frumoasele şi nobilele calităţi care l-au determinat pe poetul Grigore Vieru să-l iubească cu dragoste de părinte.”

Sursa: Revista "Literatură și artă"
Nr.38 (3603) din 18 septembrie 2014

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
21 septembrie 2014

FUEGO la "Dimineți cu cântec", luni, 22 septembrie 2014, începând cu ora 10.00, pe Etno TV

FUEGO la "Dimineți cu cântec", 
luni, 22 septembrie 2014, 
începând cu ora 10.00, pe Etno TV
  

Matinal, cu poftă de distracţie, tonic, Fuego va fi prezent luni, 22 septembrie a.c., în platoul emisiunii “Dimineți cu cântec”, moderată de Iulian Nicolae, începând cu ora 10.00.


Peste două ore de voie bună, într-un matinal spumos şi spectaculos, în care artistul vă așteaptă cu numeroase surprize şi va interpreta câteva dintre cele mai iubite cântece din repertoriul său.
O dimineţă perfectă, alături de artistul preferat, doar pe Etno TV, începând cu ora 10.00!


Artistul declara pe pagina personală de facebook FUEGO MUSIC Official:
„Dragii mei,
mâine dimineață dăm deșteptarea împreună la ETNO TV! Voi fi invitat special și am numeroase surprize! Începând cu ora 10.00!
Sa avem "Dimineti cu cantec" !
Vă aștept cu mesaje!” 




Postat de:
Fan Club Fuego Romania
21 septembrie 2014
https://www.facebook.com/fanclubfuego.romania
https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania  

Mulţumim artistului Paul Surugiu - Fuego pentru mesajul adresat fan club-urilor şi paginilor/conturilor personale care îi promovează activitatea!, Fan Club Fuego Romania, 20 septembrie 2014

Mulţumim artistului Paul Surugiu - Fuego 
pentru mesajul adresat fan club-urilor 
şi paginilor/conturilor personale care 
îi promovează activitatea pe pagina oficială 
de facebook FUEGO MUSIC Official! 
Fan Club Fuego Romania, 20 septembrie 2014
  

În cea dintâia întâlnire a noastră, ce va fi fost „revelatoare de întreg” (Fuego), ce-n nume toate le-am rostit, la un moment frumos de sărbătoare când toţi eram, cu tot cu neprezenţii, doar „UNU-n”  faţa ta, aşa precum l-am înţeles în cuget, la fel de omenesc, dar tot la fel de natural şi-n rostul lui firesc l-am consemnat - atunci.
Acolo ne-am găsit, ca şi moment suprem, şi nu întâmplător ne-am reîntors la el, ca să ne amintim... Cu tine ne vom regăsi mereu, în alte multe repetate rânduri, alese-n cânt prea fericit şi-n legământul ce l-am aşezat sub cap - "ca pernă", pentru „că n-am cântat păunii, cântat-am mărul înflorit” („Despre fericire” de Grigore Vieru).

Nu prevestit-am teamă - niciodată şi nici n-o vom simţi, pentru că nimeni, de vor înţelege, nu poate, nici  putea-va dezlega ce cântecul - destin unit-a, întru iubirea ta...


Şi dacă noi ţi-am înţeles menirea, trădate-n fire de-un romantic cântec, în strigăt anonim al existenţei, chiar dacă, pe alocuri, în gesturi unii ne resping, ne neagă chiar sau ne refuză, curaj avem să-ţi spunem, să le spunem, nu cu resentiment şi nici închipuit, ca privitori din umbră, ci cu „decent - respect pentru valori”, din tine altoită vorbă, ce îi cuprinde, cu-adânc de înţeles cuprinzător: Să ne privim ca-ntr-o oglindă, cu-o dragoste-eternă, cu-ai noştri toţi, români din ţară şi de peste tot, în care „unirea noastră” se reflectă, atunci când ne privim direct - în ochi, şi să ne regăsim cu-o strângere de mână, dar încleştarea să ne-atingă cu respect.

Şi cât de dragă ne-a fost vorba, la fel de dragă va rămâne în timp...

Aşa precum în ani mărturisit-am, constant, intens şi susţinut:

Cu preţuire, noi îţi mulţumim!
Echipa Fan Club Fuego Romania

„Ştiu: cândva, la miez de noapte
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.”
(„Legământ - Lui Mihai Eminescu” de Grigore Vieru)

Publicat de:
Fan Club Fuego Romania 
20 septembrie 2014

FUEGO - Mesaj adresat fan club-urilor şi paginilor/conturilor personale care îi promovează activitatea!, 19 septembrie 2014

FUEGO - Mesaj adresat fan club-urilor şi 
paginilor/conturilor personale care îi 
promovează activitatea!, 19 septembrie 2014


Seara bună, dragilor !

După cum bine ați văzut, inclusiv pe această pagină, preiau momente, imagini, piese cu mine de pe conturi de YOUTUBE care nu au un caracter oficial. Într-adevăr, nu am un cont oficial de YOUTUBE, tocmai pentru că, de ani de zile, există câteva persoane importante care se ocupă de această zonă, existând mai multe profile.
Așadar, toată stima mea pentru cei ce se ocupă aceste pagini.

Și aș vrea pe această cale să le mulțumesc ! Pentru că au imortalizat, au păstrat, au postat fiecare punct important al carierei mele din ultimii ani, atât pe Youtube, cât și pe Facebook sau bloguri.
Pe lângă acestea, există mai multe conturi și persoane care admiră, apreciază și postează, la rândul lor, munca mea și le mulțumesc deschis tuturor. Fără ele, poate că o parte din tot ce am făcut nu s-ar fi văzut acum. Îmi pare rău dacă am uitat pe cineva!



Sursa: pagina oficială de facebook a artistului Fuego - FUEGO MUSIC Official (text preluat parţial) 

FUEGO - recital la “Zilele Comunei Tomşani”, 21 septembrie 2014

FUEGO - recital la “Zilele Comunei Tomşani”, 
21 septembrie 2014


Primăria și Consiliul Local al comunei Tomșani organizează, în zilele de 20 și 21 septembrie 2014, “ZILELE COMUNEI TOMȘANI”, eveniment ce va avea loc în satul Loloiasca - comuna Tomşani.
Duminică, 21 septembrie, FUEGO va susţine un recital în cadrul acestui eveniment, alături de alte nume importante ale muzicii româneşti: Steliana Sima, Nicu Paleru, Trupa “Autentic”, Maria Zaharia şi Mariana Muşa.

Evenimentul va fi prezentat de Mihaela Coman.

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
20 septembrie 2014

FUEGO - Noul sezon “Familia Favorit” debutează pe 12 octombrie 2014, pe Favorit TV

FUEGO - Noul sezon “Familia Favorit” 
debutează pe 12 octombrie 2014, pe Favorit TV


După cum bine știți, o parte din sufletul meu a fost dăruită emisiunii pe care o moderez de 6 ani la FAVORIT TV! Televiziunea este un hobby, o plăcere, o joacă pe care îmi doresc să o fac cu profesionalism pentru a oferi o alternativă notabilă!
Iar această componentă a poveștii mele pornește azi la un nou drum! Vine pe Facebook! Familia Favorit are o nouă pagina, unde vă invit să poftiți și să dați LIKE! - Pagina de facebook "Familia Favorit"


DE ASEMENEA, emisiunea are și un logo nou, va avea și o nouă piesă, o surpriză oferită de mine. Dar toate acestea începând cu 12 octombrie, când vă vom prezenta, în noul sezon, CINCI GALE UNICE "FAMILIA FAVORIT", personalităţi de marcă ne vor trece pragul, artişti care adună luminile şi le împărtăşesc, dau sunet tăcerilor şi parfum culorilor, împlinesc lumea pentru a se împlini într-o taină.

ECHIPA EMISIUNII FAMILIA FAVORIT, ÎMPREUNĂ CU MINE LE VOM MULȚUMI PENTRU CĂ ZI DE ZI, FORMULEAZĂ O DEFINIȚIE A BUNEI MĂSURI, A TALENTULUI ȘI A GENIALITĂȚII, TOATE DĂRUITE IMENSULUI SUFLET ROMÂNESC! Tot atunci vom avea și o rubrică nouă, precum și o mulțime de surprize.


Nu uitați, începând din această săptămână, emisiunea va începe duminică, de la ora 20.00, la FAVORIT TV. Săptămâna aceasta, vom rememora momentul în care doamna teatrului românesc, a carei zi de naștere a fost pe 14 septembrie, ne-a pășit pragul. Ileana Stana Ionescu, căci despre ea este vorba, e o personalitate dintre cele ce vor primi un trofeu "ARTA PENTRU ETERNITATE - 6 ANI FAMILIA FAVORIT, IN LUNA OCTOMBRIE". Zeci de caractere au văzut lumina lumii prin tăria sa, priviri au prins suflet prin vocea sa și au râs, și-au plâns și s-au dat în spectacol așa cum doar ea putea să facă. Ileana Stana Ionescu ne confirmă încă o dată că avem valori, că avem motive suficiente pentru a sta drepți la procesul imaginar în care s-ar acorda diplome artei și artiștilor, ea fiind un simbol al României, al teatrului, al scenei și propriul său simbol, jucându-și rolul demn și onest.


VĂ OFERIM EMISIUNI DE COLECȚIE, NE REINVENTĂM, DÂND STARTUL UNEI NOI POVEȘTI ÎN CARE VĂ INVITĂM SĂ FIȚI PARTE ACTIVĂ.

Așadar, în fiecare duminică, începând cu ora 20.00, fiți împreună cu noi în familia românească în care arta și frumosul se află pe primul plan, alături de FUEGO - “FAMILIA FAVORIT“, numai la FAVORIT TV, televiziunea cântecelor tale!



FIȚI ALĂTURI DE NOI ÎN CONTINUARE!
VĂ MULȚUMIM! 
Paul Ciprian Surugiu – Fuego

Sursa: Pagina oficială de facebook a artistului Fuego - FUEGO MUSIC Official 

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
18 septembrie 2014
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger