FUEGO - turnee naţionale, "ACTUALITATEA MUZICALĂ"
-
Revista lunara a Uninunii Compozitorilor si Muzicologilor
din Romania - mai,
2015
Încă de la începutul anului, Fuego, aşa cum ne-a obişnuit şi
aşa cum îl ştim cu toţii, nu a stat o clipă. A continuat seria de turnee,
spectacole şi recitaluri în ţară şi în Rep. Moldova, repetă, înregistrează,
comunică şi este extrem de activ pe reţelele de socializare. Toate acestea în
timp ce a tocmai a încheiat un alt turneu naţional, pregătit cu multă vreme în
urmă. Este vorba despre turneul de primăvară intitulat “Trăiesc!” – “o istorie
muzicală în ramă” a unuia dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti români
care a adunat în cei peste 20 de ani de carieră 8 Discuri de Aur şi 2 Discuri
de Platină, care a lansat 29 de albume şi care, în 2012 a fost recompensat şi
onorat cu distincţia de “Artist al Poporului al Republicii Moldova”. Aflat pe
scenă la Botoşani, la finalul spectacolului “Testament” ce-l omagia pe marele
Grigore Vieru, Paul Surugiu a primit titlul de cetăţean de onoare al
localităţii în care s-a născut tatăl său şi care l-a părăsit pentru totdeauna
la numai 58 de ani. Fuego s-a declarat emoţionat pentru acest titlu ce vine din
spaţiul în care a pornit povestea vieţii lui... Cu doar două zile în urmă,
fusese decorat cu acelaşi titlu în Republica Moldova, în Raionul Criuleni,
pentru, cităm “prodigioasa sa activitate şi implicare în propăşirea limbii şi
culturii române şi redeşteptarea spiritului românesc de pe cele două maluri ale
Prutului”. Turneul “Trăiesc!” a început la Braşov şi a reunit cele mai
frumoase, apreciate, aplaudate şi premiate piese din repertoriul lui Paul
Surugiu - Fuego, reprezentând pe rând etapele carierei sale, cu evoluţia şi
momentele ce l-au marcat din punct de vedere muzical: două ore de spectacol
live, care au purtat publicul printre sunetele şi armoniile celor mai frumoşi
ani ai interpretului, presăraţi cu versuri şi mesaje, cu poezie, muzică
romantică şi de voie bună, dar şi cu ritmuri latino. ”Trăiesc! reprezintă
tabloul întreg al activităţii mele de până acum. Cântecele de ieri şi de azi,
experienţele prin care am trecut şi pe care le-am transpus ulterior în melodii
vor răsuna pentru voi, înşiruindu-vă picturi de vise...” – mărturisea artistul.
În spectacolul în care a lansat şi melodii în primă audiţie a fost acompaniat
de un band de profesionişti, la pupitrul de sunet aflându-se binecunoscutul
compozitor Jolt Kerestely, distins cu Marele Premiu pentru întreaga activitate
creatoare la Premiile Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe
anul 2014. În 2013, acesta era recompensat cu premiul Uniunii Compozitorilor şi
Muzicologilor din România pentru cele mai bune piese, la categoria pop, piese
interpretate de Fuego, iar în 2014 cei doi au lansat albumul de autor “Steaua
mea”. “Pentru mine, e o onoare să colaborez cu cel ce a creat parte din cele
mai îndrăgite şi complexe melodii ale muzicii uşoare româneşti”. – spunea
atunci artistul. “Am pus un fragment din sufletul meu în interpretarea
pieselor, gândind că umanitatea, iubirea, existenţa pot fi cântate, pe un
şevalet al calităţii din punct de vedere componistic. Albumul îl încununează,
cu cinste, pe maestru, oferind simţire creaţiei sale de peste 50 de ani, la
ceas aniversar, iar mie îmi oferă un motiv de a spune că muzica e parte a
vieţii mele, cu ecouri şi satisfacţii imense. (…) N-ar fi existat o variantă
mai potrivită de a celebra nemurirea numelui Kerestely decât în felul de faţă,
pe care îl simţi de la primele acorduri, fiind atât de simplu de recunoscut, în
genialitatea în care construieşte şi aşează sunetul, reuşind să-i dea suflare
de viaţă. Înălţându-se, din inspiraţia noastră, albumul e legendă de ieri,
într-un timp de azi şi mâine, de ascultat pentru vecie. Mulţumesc, maestre!”.
În turneu, la fiecare spectacol, Fuego a avut şi câte un moment emoţionant
alături de Jolt Kerestely, care, pe scenă, a povestit despre a sa carieră artistică.
Într-una din zile, el a postat o scrisoare deschisă către maestrul Kerestely:
“Nea Joly, sunteţi o încântare! Şi să mă fi întrebat vreodată cineva dacă
măestria se poate combina cu simplitatea, cu voioşia şi boemia, tot n-aş fi
ştiut ce răspuns să-i dau până când aţi acceptat cu bucurie să mă însoţiţi în
turneul naţional TRĂIESC. Mă uimiţi! Prin vitalitatea şi energia ce ne
copleşeşte pe noi, cei mai tineri! Prin dumneavoastră am găsit calea artistică
şi m-am regăsit din punct de vedere artistic. (..) eu chiar îmi doresc să-mi
fiţi aproape mult timp, furând din bunătatea care inspiră, din lumea de
dragoste ce vă cuprinde de dimineaţa până seara. (…) Recunoştinţa mea e veşnică
şi vă promit că la pas, de-acum, ca şi până acum, noi vom merge artistic,
pentru că lumea mă vrea cântându-vă, iar pe dumneavoastră vă doreşte şi prin
glasul meu. Aveţi abia o viaţă dăruită cântecului românesc şi mai aveţi vreo
câteva de oferit!”. Răspunsul a venit prompt şi din partea compozitorului: “Eu
mi-am dăruit viaţa cântecului şi cred cu ardoare că inima de artist e concepută
din multă dragoste, din vocaţie, talent şi voinţă. Le ai pe toate acestea şi
fără doar şi poate, succesul ţi-a aşternut un Covor de lacrimi de fericire.
Prin tine mi-am încununat viaţa de cântec, tu fiind glasul şi sensibilitatea
trăirilor mele muzicale de acum. Iar dacă vreodată cineva mă va întreba despre
bucuriile mele, voi putea exclama că tu, Paul, mi-ai luminat sclipirile, m-ai
bucurat şi mi-ai desăvârşit cariera. Să fii departe de Însingurare, când
dragostea şi muzica îţi vor spune bună ziua, iar noaptea, fată cu cercei de
smoală, să te păstreze un veşnic copac al tăcutelor iubiri!”
Autor: Oana GEORGESCU
Sursa: “Actualitatea Muzicală”
Postat de: