ULTIMELE NOUTATI

FUEGO – „Departe-s de voi, dar gândul meu se îndreaptă tot către România!”, FUEGO MUSIC Official, 9 ianuarie 2015

FUEGO – „Departe-s de voi, dar gândul meu se 
îndreaptă tot către România!”, 
FUEGO MUSIC Official, 9 ianuarie 2015


“Departe-s de voi, dar gândul meu se îndreaptă tot către România! Sunt locuri frumoase, sunt minuni față de care omul nu poate face altceva decât să se încline, în toată lumea, dar una-i România! Și poate că sunt subiectiv, dar risc să mă acuzați pentru asta, căci orice-ar fi, pentru mine, țara mea e acasă, și cum nicăieri nu-i mai frumos ca acasă, restul rămân la stadiul de mirări.


În Eilat, oraș de graniță, viața-i cosmopolită, marea te adulmecă și nu-ți dă pace până nu te îmbie cu sunetul său liniștitor. Îmi place să călătoresc, să descopăr noi lumi și orizonturi, tocmai de asta accept fiecare parte de lume nouă pe care o văd, ca pe o provocare. Și chiar dacă am mai văzut un loc, nu-i nimic. 


De fiecare dată e nou, e altceva, iar eu sunt altul. Se întâmplă să fie ca în viață. Timpul ne schimbă și percepem diferit sentimente, oameni și spații în fiecare moment al existenței noastre.


Palmieri la purtător avem, mușcate una și una de zici că-i la fereastra bunicii din România, mare-nvolburată și creații ale omului ce desăvârșesc peisajul. Nu-i vreme de bronzat, da-i bine. Iată și câteva cadre.
Să avem o zi frumoasă!”
Paul Surugiu – Fuego
9 ianuarie 2015


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


Postat de:

FUEGO – “De pe meleaguri sfinte, vă scriu cu bine, prieteni!”, FUEGO MUSIC Official, 8 ianuarie 2015

FUEGO - “De pe meleaguri sfinte, vă scriu cu bine, prieteni!”,
FUEGO MUSIC Official, 8 ianuarie 2015


„De pe meleaguri sfinte, vă scriu cu bine, prieteni! Ajungând aici, mi-am amintit cum am fost în ultima vacanță a tatălui meu în Israel. Luându-i prin surprindere, le-am făcut o surpriză și fără să-i anunț, doar cu ce aveau pe ei, i-am luat direct la aeroport. Mustrările ulterioare mi le-am asumat, dar nu au mai contat atunci când bucuria a fost pe măsură.


Cred că în Israel am reușit să găsesc echilibrul și pacea interioară. La Eilat, unde cântăm noi, la granița cu Iordania, e un fel de combinație reușită, între cosmopolit și vechi, cu azur de mare și vegetație ce dă contur, ce te face să cauți relaxarea. Noi mai avem și de cântat, că de altfel, am fi mutat rapid reședința pentru câteva săptămâni în liniștea de aici.


Vă spuneam zilele trecute că nu-i locul meu preferat din lumea asta. Așa-i, pentru că l-am văzut de nenumărate ori și pentru că ceea ce caut eu, Israel-ul nu-mi mai poate oferi. Noile descoperiri, locurile în care alegi să mergi sunt cele ce te completează, te împlinesc și îți satisfac complet toate preferințele în materie de vacanță. Așadar, s-avem o zi bună! Revin cu povești și poze!

Până atunci, vă aduc aminte de un cântec drag mie. E vechi, eu l-am reinterpretat și e senzația fiecărui eveniment la care particip. Pe versuri de Grigore Vieru - “CLAR DE LUNĂ”.”
Paul Surugiu – Fuego
8 ianuarie 2015


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


FUEGO - „Cu toată bucuria, cu elan și putere de a face românii din Israel fericiți, am plecat către Festivalul “ROMANIADA””, FUEGO MUSIC Official, 7 ianuarie 2015

FUEGO - Cu toată bucuria, cu elan și putere de a 
face românii din Israel fericiți, am plecat către 
Festivalul “ROMANIADA””, 
FUEGO MUSIC Official, 7 ianuarie 2015


“Iată seara a venit și la drumuri am pornit!

Cu toată bucuria, cu elan și putere de a face românii din Israel fericiți, aducându-le un fragment din tot ce înseamnă acasă, am plecat către Festivalul “ROMANIADA”!
Luăm cu noi ceva frig de Românie şi-l ducem în Israel! E relaxant când știi că pleci alături de oameni minunați, prieteni și artiști de excepție! M-am bucurat să-l revăd pe Marcel Pavel. Mare artist, voce greu de atins și om special! Pentru mine, Marcel e una dintre cele mai versatile si puternice voci din România, greu de atins, de dat exemplu, cu o voință de fier și dorință de evoluție pe care care puțini dintre noi o mai avem!


Echipa românească ce pleacă către Israel îi are și pe cei de la Alessis în componență. Alina și Romeo sunt prietenii mei de ani de zile. Omenoși, primitori, talentați și calzi, sunt o familie muzicală, care nu te lasă să te plictisești. Așadar, compania este ideală! Cu noi, și Gabi Dorobanțu, Adriana Trandafir, Nae Alexandru, Autentic, Raoul, Radu Ille, Adriana Antoni, Florin Petrescu. 



Să ne țineți pumnii pentru zbor! Seară liniștită!” 
Paul Surugiu - Fuego
7 ianuarie 2015

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official



Postat de:

FUEGO - “Lectura, literatura sunt fix acele bucurii pe care nimeni nu ți le poate răpi, care nu costă și care îți transformă viața într-o veșnică poveste a artei”, FUEGO MUSIC Official, 6 ianuarie 2015

FUEGO - “Lectura, literatura sunt fix acele bucurii 
pe care nimeni nu ți le poate răpi, care nu costă 
și care îți transformă viața într-o veșnică poveste a artei”, 
FUEGO MUSIC Official, 6 ianuarie 2015


“Nicicând viața nu are culoare mai proaspătă decât dimineața. Soarele-i de partea noastră și nici că i-ar păsa cuiva de frigul de afară, dacă renunți la câteva minute, clipe, ore prețioase din viața pentru lectură.
Niciodată nu v-am făcut recomandări, dar iată că astăzi, într-o aproape perfectă dimineață, m-am gândit că ar fi propice, mai ales că-i început de an, să vă îndemn să citiți. Orice, oricum, atât timp cât vă poate îmbogăți universul. Lectura, literatura sunt fix acele bucurii pe care nimeni nu ți le poate răpi, care nu costă și care îți transformă viața într-o veșnică poveste a artei.


Aseară, am fost provocat la citit. Recunosc că nici eu, în ultima vreme, având atâtea proiecte, nu am mai acordat aceeași însemnătate lecturii, în schimb, zic că ar fi bine să recuperez acum.
Teo Trandafir, prietena mea, spirit înalt și persoană ce te instigă și te relaxează totodată la fiecare reîntâlnire, mi-a recomandat o operă inestimabilă pentru literatura contemporană a românilor.
Și-atunci, ca să-i răspund provocării, și în același timp să vă provoc și pe voi, m-am conformat și m-am apucat de citit un mare autor, despre care nu pot exclama altceva decât că sunt mândru și onorat că trăiesc în aceeași perioadă cu el, cu o carte fascinantă și pătimașă încă de la primele pagini - “NOSTALGIA”.


Lectură plăcută și zi frumoasă!”
Paul Surugiu - Fuego
6 ianuarie 2015


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


Postat de:

FUEGO – “În scurt timp, continui tradiția și plec către Israel, la festivalul ROMANIADA”, FUEGO MUSIC Official, 5 ianuarie 2015

FUEGO - “În scurt timp, continui tradiția și plec către Israel, 
la festivalul ROMANIADA”, 
FUEGO MUSIC Official, 5 ianuarie 2015


„În scurt timp, continui tradiția și plec către Israel, la festivalul ROMANIADA. Nici nu mai știu cu exactitate la a câta ediție particip, în schimb știu că oamenii ne așteaptă cu dragoste, găsind în muzica noastră, tot ce înseamnă acasă, tot ce-i autentic, cald, bun și ritmic, cu parfum de România. Iar eu nu pot fi decât fericit atunci când văd că peste 1000 de persoane găsesc alinare în ceea ce eu le ofer pe scenă.


De Israel mă leagă numeroase amintiri. Prieteni, momente unice, ultima vacanță în care am mers alături de tatăl meu, locul în care am cântat prima oară, în urmă cu mulți ani, în altă limbă, având înregistrate vreo 5 piese în ebraică. Nu e neapărat destinația de vacanță ideală pentru mine, dar acolo există o anumită încărcătură, o complicitate cu locul pe care n-am cum să o omit ori de câte ori merg acolo. În fond, așa-i cu fiecare loc în care revenim. Reluăm de la zero tot ce-am trăit și ne bucurăm la dublu de intensitatea pe care spațiul în sine o naște în noi.


Oricum vă povestesc de surprizele pe care Israelul mi le pregătește acum! Să aveți zi faină!”
Paul Surugiu – Fuego
5 ianuarie 2015


Îţi împărtăşim bucuria şi preţuim amintirile încărcate emoţional cu o stare de înalt pentru că rememorează părintele drag . Să fii un român fericit şi să duci toată frumuseţea României noastre şi sensibilitatea cântecelor tale românilor din Israel! Da, prezenta ta la Festivalul "Romaniada" a făcut deja istorie şi motivul este f. simplu. Eşti iubit, eşti apreciat, eşti aşteptat. Publicul generos, dornic de a asculta mesajul tău, cu inima plină şi o intensitate dublată la auzul limbii în care s-au născut. Meritul îţi aparţine. Noi îţi urăm: Inimă mare, pasiune, putere-n glas, colegi - prieteni alături, fericiri care să te-nsoţească în permanenţă şi împlinirea dăruirii pe măsură!
Fan Club Fuego Romania

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


Postat de:

FUEGO - “ANDRA - o prietenă pentru care exclam mereu “JOS PĂLĂRIA“”, FUEGO MUSIC Official, 4 ianuarie 2015

FUEGO - “ANDRA - o prietenă pentru care exclam mereu 
“JOS PĂLĂRIA“”,
FUEGO MUSIC Official, 4 ianuarie 2015


“De dimineață, mare zarvă prin gazete, că aș fi melancolic, că fac declarații emoționante la început de an. V-am zis și ieri, cred că-i de bun augur să rememorăm oamenii speciali ce ne-au trecut prin viață la un moment dat, prin experiențe, să-i păstrăm neclintiți în apreciere și să ne exprimăm deschis toată bucuria ce-o trăim atunci când amintirile vin peste noi.
Căci da, eu am intrat în cutia amintirilor și am mai găsit pentru voi o apariție unică. Calitatea înregistrării nu este cea mai fericită, în schimb sunt mândru să spun că am cântat pentru România, de ziua ei, cu o artistă unică, demnă de scenele mari ale lumii. O prietenă pentru care exclam mereu “JOS PĂLĂRIA“ - ANDRA.


De Andra mă leagă copilăria, rădăcinile Ardealului de frunte, eu fiind născut la Turda, ea la Câmpia Turzii. De talent şi carismă, despre vocea unică nu are rost să menţionez, pentru că ştie o ţară întreagă cât e de spectaculoasă. În schimb, puţină lume ştie că ne cunoaştem de pe vremea în care amândoi băteam la porţile afirmării, vrând parcă să dăm lumii din ce-aveam noi mai bun şi mai frumos. Mi-e drag de ea, căci e un om generos, de ţinut aproape, un suflet sensibil, de-o omenie ardelenească cum rar ţi-e dat să mai întâlneşti.


De aici şi potrivirea cu Măruţă. Zău că sunt o familie frumoasă. Cătălin e un familist exemplu şi împreună sunt spumoşi şi simpatici. Dar poate ce e cel mai important, în special la ei, cum ar trebui să fie la toţi, este faptul că sunt de nădejde, prieteni pe care te poţi baza oricând, oricum!

În filmare, Cătălin ne-a adus împreună, de 1 decembrie, la PRO TV, acum ceva ani. Sper să vă placă frântura de Românie de cântec pe care v-am oferit-o.“

Paul Surugiu - Fuego
4 ianuarie 2015


Magnifică amintire şi onorantă! Ce se poate compara cu muzica? Orice cântec închinat României este ca un pas în sfântul altar al spaţiului românesc, cum şi această apariţie artistică, în duet cu Andra, ce-l celebrează la ceas de sărbătoare naţională. Acesta este singurul mod pentru a combate pragmatismul presei, care neagă evidenţa, exprimată în mesajele tale cu bucuria dăruirii unor momente memorabile, care au o valoare afectivă şi emoţională notabilă în arhiva de suflet a carierei tale. Andra - o artistă emerită, reprezentativă a românilor, cu o voce specială, cu totul şi cu totul aparte, care urcă şi coboară, de la registrul înalt până la notele joase, cu o uşurinţă pe care puţini artişti o posedă. Şi de aceea, nu tocmai întâmplător, ambilor vi s-a atribuit titulatura onorifică de Ambasadori ai României, ca fiind unii dintre reprezentanţii muzicali care păstoresc cu cinste tradiţiile şi valorile neamului. Felicitări pentru asemenea momente şi pentru prietenia care vă leagă! În semn de respect, urarea noastră este evidentă: Zi cu avânt românesc şi mândrie naţională!
Fan Club Fuego Romania 

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


Postat de:

FUEGO - “La început de an, mă prididesc amintirile”, FUEGO MUSIC Official, 3 ianuarie 2015

FUEGO - “La început de an, mă prididesc amintirile”, 
FUEGO MUSIC Official, 3 ianuarie 2015


“Prieteni, așa, la început de an, mă prididesc amintirile. Nu, nu sunt chinuit de ele și nici nu mă răscolesc. Pur și simplu, mă ajută să văd că viața-i o redută de treceri, de oameni și experiențe frumoase, care-s de ținut minte pentru totdeauna.
Una din ele, cu ani în urmă, la Antena 1, la “ACADEMIA VEDETELOR”. Distribuția era de marcă. Eu, Andra, Lucian Bute, Claudiu Bleonț, Ileana Ciuculete și Sanda Ladoși. Ne jucam decent pentru divertisment și cred că atunci divertismentul însemna cu totul și cu totul altceva, neavând în el urmă de dramatism, de notă forțată sau de exagerare. Amfitrion? Desigur, Dan Negru.


Dan Negru m-a încurajat și mi-a oferit atunci o lecție. A onestității și-a bunului simț. Tipic bănățean. De asta și rămâne un etalon în televiziune. Pentru că e sincer și pentru că tratează meseria și oamenii cu aceeași lejeritate pusă și în înfăptuirea meseriei. Dan Negru este omul căruia îi pasă, care nu uită, care e profesionist și care reprezintă, până la urmă, o marcă înregistrată a televiziunii din România.
Cu Lucian Bute m-am duelat în ring. Simbolic, ce-i drept, cu altă miză și cu scopul de a ne distra. Acvariul mi-a dat ceva bătăi de cap. Dar am trecut cu brio proba!


Și în felul acesta, îmi dau seama că timpul nu iartă, că timpul uită, că ne ridică pe un palier, dar ne adâncește pe altul, că lumea nu stă pe loc, și că noi, oamenii, putem rămâne la fel atât timp cât avem fondul care să ne reprezinte.
Voi ce amintiri aveți la început de an?”
Paul Surugiu - Fuego
3 ianuarie 2015


Ai dreptate! Şi asta facem la început de an. Ne amintim... Timpul iartă, dar nu uită... Prezentul nostru nu e ancorat în trecut. Îl trăim într-un intens - incandescent, ni-l facem mai bun, ca să le amintim în viitor cu rostul şi importanţa lor, aşa frumos cum o faci tu azi. Fiecare întâlnire are o semnificaţie, poate fi o intuiţie sau ne poate sugera o nouă direcţie a viitorului. Devine, poate suna materialist spus, dar nu în sensul peiorativ al cuvântului, "folositoare", necesară pentru tine, pentru a te confirma şi înscrie în ţinuta de condiţii în care fiinţa ta capătă veridicitate, pentru că te reprezintă şi te defineşte. Amintirile nu sunt doar un periplu de imagini şi trăiri senzoriale, sunt imaginea vieţii, pentru că duc la primordialitatea eu-lui şi conturează întregul existenţei noastre. Şi dacă simţim nevoia să le şi povestim, asta ne spune că au fost de o factură avansată, demne de a fi luate în seamă, pentru că ne-au marcat, au lăsat un semn. Există o ordine în toate, chiar şi amintirile au o ordine a lor, pentru că înseamnă şi azi, iar această ordine trebuie protejată. Frumoase amintiri! Zi de "remember" cu amintiri minunate să ai!
Fan Club Fuego Romania

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official

FUEGO - “2015 va fi anul în care vom trece, muzical, la un alt nivel, evoluând”, FUEGO MUSIC Official, 2 ianuarie 2015

FUEGO - “2015 va fi anul în care vom trece, 
muzical, la un alt nivel, evoluând”, 
FUEGO MUSIC Official, 2 ianuarie 2015


„Hai că simt cum anul a început cu dreptul pentru toți dintre noi! Tare am impresia că etapa aceasta ne va ieși bine tuturor, în așa fel încât să facem tot ce ne-am propus și să nu renunțăm vreo clipă la tot ce ne face fericiți!


Pentru că-i important, într-adevăr, să fim raționali, să acționăm cerebral, să ne consumăm pentru toate experiențele, să plângem, să nu ne învoim la trocuri, să fim dezamăgiți, dar să le facem pe toate fără a uita să ne bucurăm din când în când de banalități. Să zâmbim la ce ne împlinește, să iubim și să păstrăm visele la purtător pentru a le continua calea spre îndeplinire!


Eu simt că 2015 va fi anul în care vom trece, muzical, la un alt nivel, evoluând. Chiar simt asta și chiar mi-am propus să vă surprind. Nu știu cât va fi de surprinzător sau șocant, în schimb va fi plăcut. ZI FRUMOASĂ! Și nu uitați să fiți muzicali!”
Paul Surugiu - Fuego
2 ianuarie 2015


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


La mulţi ani, Paul Surugiu - Fuego! La mulţi ani, români prieteni, dragi şi frumoşi! Sărbători luminate! În seara aceasta, ne facem purtătorii dărniciei..., Fan Club Fuego Romania, 31 decembrie 2014

La mulţi ani, Paul Surugiu - Fuego! 
La mulţi ani, români prieteni, dragi şi frumoşi!
 Sărbători luminate! 
În seara aceasta, ne facem purtătorii dărniciei...,
 Fan Club Fuego Romania, 31 decembrie 2014


Dragii noştri dragi, astăzi, urările noastre vin spre voi, fanii şi admiratorii acestui frumos şi simplu slujitor al cântului şi versului românesc: Să fim români, să nu ne lepădăm de valorile profunde ale moralei cristice, să iertăm ori de câte ori este nevoie, să facem cadouri, să aprindem luminiţe multicolore în inimile noastre, să ne iubim părinţii şi dascălii şi să-i preţuim, culegând în fiecare ceas gândurile lor bune şi frumoase, gravate în esenţa biografiei noastre!


În vremurile în care totul se cumpără şi viaţa nu-i pe gratis, să dovedim iubirea, să umplem golurile, nu prin promisiuni ci prin împliniri care nu dispar la simpla atingere! În această aglomeraţie cotidiană, în care timpul nu ne mai ajunge, în care totul se mişcă şi se transformă cu o viteză incredibilă, să îmbrăţişăm oamenii în uimiri solare, să atingem cu blândeţe o floare, să privim cerul în sclipiri stelare, să înţelegem sensul tainic al lumii în rânduieli creştine şi să iubim, să iubim frumos!
Dragostea să ne întărească credinţa în cei pe care-i iubim! S-o menţinem vie, puternică, statornică şi viguroasă, chiar dacă ea presupune şi renunţarea de sine. Cei ce iubesc, se vor întâlni mereu, se vor regăsi la ceasul bucuriei, într-o îngemănare de spirite frumoase.

Sufletul este instrumentul cel mai de preţ al omului şi farmecul momentelor frumoase sunt acolo, în suflet... Corzile lui au vibrat pe frecvenţa sunetelor emise de cel pe care-l iubim şi-atât de frumos îl iubim. El... ARTISTUL, creatorul artei.
Acum, în revelaţie sunetelor de „Rai” colindate, îndreptăm urările noastre spre acela care este „unul”, cel care ne-a unit şi ne-a adunat în simţiri de poveste: LA MULŢI, MULŢI ŞI FRUMOŞI ANI, PAUL SURUGIU - FUEGO! Să ai sărbători luminate, cu bucurie şi sănătate, în pace, armonie şi prosperitate!


Aici, s-au legat suflete, care au vibrat pe aceaaşi frecvenţă, şi l-am respirat frumos, l-am cântat în vorbe, l-am aplaudat în zâmbete şi bucurii, am fost cu EL şi pentru EL, ÎMPREUNĂ...
Azi, la finele acestui an, dincolo de vâltoarea vieţii, sărbătorim diversitatea dintre noi, cu înţelegere, preţuim amintirile, ne încărcăm cu energii +, ne punem dorinţe şi visăm împliniri, mărunte, dar cu bucurii. Recitim pagina lui 2014 în cartea anilor tăi şi-ai noştri, pentru a întâmpina ce va să vină cu noi speranţe, întru bucuria de a trăi frumos arta ta.
Se apropie un nou an, să-l începem cu încredere şi speranţă, se-ncheie un an, să-l amintim cu înţelepciune!
Prieteni, fani şi admiratori, să sărbătorim frumos şi să ne trăim viaţa aşa cum simţim...!
Cu Dumnezeu în pragul cerului, la ceas de sărbătoare, vocea artistului iubit, împletită cu magia instrumentelor, să se înalţe în văzduhul sufletelor noastre. 
Şi dacă o vom auzi, cu inima mereu, atunci casa noastră va fi luminată, într-o eternă sărbătoare...
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Fan Club Fuego Romania 
31 decembrie 2014


Publicat de:
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger