ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - “Iubire” - locul I la “Top Românesc”, Radio Romania Actualităţi, 13 octombrie 2013

FUEGO - “Iubire” - locul I la “Top Românesc”, Radio Romania Actualităţi


Piesa “Iubire”, lansată la începutul acestei veri de Fuego, a ieşit învingătoare în clasamentul lunii august 2013 din cadrul emisiunii “Top Românesc”, moderată de Titus Andrei la Radio Romania Actualităţi.

Dupa o întrecere acerbă care a durat mai bine de o lună, piesa compusă de Eugenia Carabut Andrieş a ocupat locul fruntaş în urma voturilor online transmise pe site-ul emisiunii, precum şi din clasamentele venite pe adresa de email şi adresa redacţiei.

Piesa va beneficia, în viitorul apropiat, şi de un videoclip inedit, ce va fi realizat în Chişinău, alături de o echipă de profesionişti, condusă de renumitul regizor din Republica Moldova, Oleg Butnaru. Acesta va fi filmat în decoruri inedite, ce au rol de a susţine o poveste de dragoste neîmplinită, cu desfăşurare atipică şi deznodământ neaşteptat.



“Mulţumesc tuturor celor ce au crezut în puterea acestei piese, în povestea ei şi în mesajul pe care noi, cei ce am creat-o, am vrut sa îl transmitem. De asemenea, le mulţumesc pentru că au votat într-un număr atât de mare şi pentru că au simţit că iubirea poate învinge. Îi felicit totodată şi pe cei ce au fost printre nominalizaţii acestei ediţii, toţi fiind muzicieni şi interpreţi desăvârşiţi.

Cred că mai mult decât orice, acest cântec este unic prin faptul că vorbeşte, pe acorduri melodioase, despre iubire, despre însemnătatea ei şi despre felul în care ar trebui să o preţuim, să o ridicăm la rang de valoare primordială în viaţa noastră atunci când o deţinem.” (Paul Surugiu - Fuego)

Piesa va fi inclusă pe următorul material discografic al artistului, album ce va fi lansat anul viitor şi care promite încă de pe acum că va fi un real succes, precum s-a întâmplat şi în cazul precedentului, dublul CD “O lacrimă de cântec” primind luna trecută, în cadrul emisiunii “Teo Show”, discul de aur pentru vânzări.

Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
https://www.facebook.com/fanclubfuego.romania
https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania

“Neamul românesc a mai pierdut o pasăre măiastră - Angela Moldovan!”


“Neamul românesc a mai pierdut o pasăre măiastră - Angela Moldovan!”


“Cu dezamagire, cu regret şi condescendenţă îmi îndrept gândul către Angela Moldovan, a cărei lumină s-a stins acum, rămânându-i în schimb spiritul, simbolul, memoria şi poate, cel mai important, muzica, dorul popular pe care l-a insuflat în toate cântecele ce le-a interpretat cu dăruire pe parcursul carierei impresionante.

Neamul românesc a mai pierdut o pasăre măiastră astăzi, un monument al scenei, un punct de referinţă pentru tot ce înseamnă folclor, artă populară, valori şi simboluri ale spaţiului dintre Carpaţi. Provenind dintr-o zona în care cântecul şi arta sunt stări de căpătâi, Angela Moldovan a colindat toată lumea şi a făcut cunoscută simţirea românescă prin cântec.


Am fost onorat atunci când a acceptat invitaţia mea în cadrul emisiunii “Familia Favorit”. Mi-a vorbit atunci despre crezul vieţii sale, publicul, căruia i se închina la propriu şi despre ceea ce a făcut-o să ajungă, până în acel moment, o persoană atât de echilibrată.

Angela Moldovan a fost un exemplu, un model pentru cei ce au ales să practice, să promoveze, să cânte folclorul acestui tărâm de poveste, care în prezent se identifică cu Angela Moldovan! Va fi pentru totdeuna, o doamnă a muzicii populare, o legendă autentică!

Odihnească-se în pace!”

Paul Surugiu - Fuego

Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
https://www.facebook.com/fanclubfuego.romania
https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania

FUEGO oferă încă două reprezentaţii cu spectacolul "Testament", phon.ro, 10 octombrie 2013

FUEGO oferă încă două reprezentaţii cu spectacolul "Testament"


La cererea publicului, Fuego va interpreta din nou partitura spectaculoasă din cadrul spectacolului eveniment “Testament“. Astfel, în datele de 31 octombrie, începând cu ora 19:00 şi 21 noiembrie, cu începere tot de la ora 19:00, artistul vă dă din nou întâlnire cu poezia, cu muzica şi cu simţirea, într-o alăturare ingenioasă, un spectacol omagiu închinat celui ce a zămislit atât de maiestuos arta românească, Grigore Vieru!

După succesul din ziua premierei, atunci când artistul a avut două săli pline, se pare că “Testament“ va fi jucat întreaga stagiune.

Intitulat sugestiv “TESTAMENT”, spectacolul reprezintă o reverenţă adusă artei, versului, poeziei lui Grigore Vieru, cel care l-a considerat pe Fuego ca pe propriul său fiu, dărundu-i, în anii de colaborare, ultimii din viaţa poetului, poeme unice ce au devenit şlagăre în repertoriul său.


În cadrul spectacolului, Fuego a oferit o veritabilă lecţie de patriotism celor prezenţi, încuranjându-i să redescopere ţara minunată în care trăiesc, plaiurile acesteia, simţirea, principiile, arta şi literatura.

Paul Surugiu a dovedit că teatrul mai are o şansă în faţa lipsei de interes pentru artă, că mesajele puternice, poezia şi poveştile cu adevărat importante, trebuie spuse şi arătate celor ce simt şi trăiesc româneşte. Astfel, povestea “Testamentului” vorbeşte despre limbă, despre dulcele grai, despre mamă şi importanţa ei, despre casa şi acasă, despre iubire şi, nu în ultimul rând, despre România.

Regia artistică aparţine conf.univ Adriana Piteşteanu.

Iată ce afirma Fuego cu privire la acest spectacol:

“Vă aştept la teatru, dragii mei! Deşi este o nouă ipostază pentru mine şi o înfăţişare nouă în faţa voastră, sunt convins că arta, muzica şi poezia ne va duce către lumină, către ceea ce tindem cu toţi să fim: buni, primitori, darnici!”

Sursa: phon.ro
10 octombrie 2013

Fuego - "Dă, Doamne, cântec!", pentru Laura Stoica - “Răi da' buni”, Antena 2 şi “Newsline”, Romania TV, 10 octombrie 2013

Artistul - mesager divin…
Fuego - "Dă, Doamne, cântec!", pentru Laura Stoica - “Răi da' buni”, Antena 2 şi “Newsline”, Romania TV, 10 octombrie 2013


Fuego a fost prezent, joi seară, 10 octombrie, în platoul emisiunii "Răi da' buni",  în cadrul unei ediţii speciale, o zi de “joi de colecţie” a emisiunii moderată de Mihai Morar, pe Antena 2, alături de alte nume importante ale scenei româneşti, Nico, Silvia Dumitrescu, Raluka şi Julia Jianu, pentru a aduce un omagiu, prin cântec, celei ce i-a fost prietenă, colegă, model, Laura Stoica. Pe 10 octombrie, artista ar fi împlinit 46 de ani.

O lecţie, o muzică, un stil!

Viaţa unui artist, privită din exterior, este ceva mirific. Dar ce înseamnă ea, o ştie doar cel care o trăieşte.

Cea mai mare voce rock feminină a României, Laura Stoica s-a lansat în 1990, când a câştigat marele trofeu la Festivalul Mamaia, secţiunea interpretare, cu piesa “Dă, Doamne, cântec!”. Un an mai târziu a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului. În perioada anilor 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, Laura Stoica reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului. 

În anii 1990, folosindu-se de talentul remarcabil, de personalitatea puternică şi de frumuseţea ei, a reuşit să creeze o imagine şi un stil original, fiind prima rockeriţă modernă a României.

Laura a devenit o voce, o interpretă cu personalitate şi stil propriu, asemeni unui vulcan care a erupt... De-a lungul carierei sale, Laura Stoica a obţinut numeroase premii. Iar dincolo de aceste distincţii care i-au recunoscut valoarea, melodiile sale au devenit şlagăre îndrăgite, aflate pe buzele tuturor. "Un actor grăbit", "Focul", "Cartierul cântă rock", "Nici o stea", "Dă, Doamne, cântec!", "Mai frumoasă" sunt doar câteva exemple.

Ca actriţă, Laura Stoica a jucat cu succes pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti.

Aceasta era Laura Stoica. O fiinţă sensibilă, dar totodată o fire puternică, vulcanică. I-a plăcut rockul, dar a abordat propriul stil. Nu şi-a dorit niciodată ca pe scenă să se identifice cu altcineva. Pe scenă era ea: Laura Stoica, un om şi un artist deosebit care şi-a trăit viaţa fără jumătăţi de măsură.

A părăsit în grabă scena vieţii, mult prea devreme, în momentul în care fericirea îşi făcuse sălaş în inima şi în sufletul ei. Dar Laura nu ne-a părăsit. Ea trăieşte, prin cântecele sale!

Prezent în platoul emisiunii “Răi, da’ buni”, Fuego a povestit de ultimul turneu internaţional din cariera Laurei, în care au fost împreună, alături de Elisabeta Turcu, în Kuwait. “Unic stil, desăvârşit timbru, o tehnică de invidiat, Laura era un artist complet. Am fost împreună în ultimul său turneu internaţional, alături de Bety Turcu, în Kuwait, iar pe scenă Laura dădea totul, se contopea cu ceea ce făcea, era unică. Au fost momente memorabile, o mare aristă care te cucerea prin simpla prezenţă şi personalitate,  dar mai ales prin vocea ei specială. Aplauzele din seara aceasta sunt pentru Laura Stoica, o mare artistă, care a scris o pagină importantă în istoria muzicii româneşti.”

Paul Surugiu - Fuego a interpretat, în memoria Laurei Stoica, piesa sa de debut - “Dă, Doamne, cântec!”, compusă de Viorel Gavrilă, pe versurile lui Eugen Rotaru, cu care artista a câştigat, în 1990, trofeul la Festivalul de la Mamaia.


“Un actor grăbit” care a plecat mult prea devreme spre “un alt decor”, Laura Stoica ne-a arătat şi astăzi că muzica ei poate să-i ţină uniţi pe toţi artiştii din România. Într-un glas, artiştii prezenţi în platoul emisiunii, au cântat cea mai cunoscută şi îndrăgită piesă a artistei “Un actor grăbit”.

În  încheiere, Fuego a recitat poezia “Artistul”, scrisă de Carmen Aldea Vlad, în memoria Laurei Stoica şi în semn de tribut adus acelora care nu fac altceva decât să se dăruiască oamenilor, prin cântec, şi nu aşteaptă altceva decât să primeasca răsplata publicului, prin zâmbete, respect, aplauze şi bucurie.


Tot în această seară, joi, 10 octombrie, Fuego a intervenit în direct, prin telefon, la Romania TV, în emisiunea "Newsline", moderată de Cristina Sincai,  pentru a povesti amintiri dragi petrecute alături de această mare artistă a României, Laura Stoica.


Ascultaţi-i muzica şi încercaţi să aflaţi câtă iubire ne-a dăruit Laura! Şi aminti-vă că, prin ceea ce ne-a lăsat, Laura Stoica trăieşte în fiecare dintre noi! Laura Stoica este o "lumină" a României..., o stea care işi păstrează (L)aura, care-i poartă numele, şi care va veghea ancestral, etern şi suprem, nimbul românesc.  S-o preţuim! Ea continuă să ardă, ca un "Foc" nestins, în vâltoarea României de azi... prin artiştii noştri, care au omagiat-o, astăzi, prin cântec, prin dăruire, prin amintiri. 
Frumos... foarte frumos şi le mulţumim pentru asta!


Când vom înţelege "mesajul" muzicii şi importanţa ei, poate vom trăi mai bine sau poate vom fi mai buni. 
Muzica a depăşit toate "vămile" siderale...  şi, tot ea, le va depăşi pe cele terestre...
Numai şi numai atunci când vom înţelege mesajul pe care-l transmite... şi ne vom apropia cu sufletul de cei care o iubesc vom exista şi noi...
Artistul este mesagerul ei divin...
Uniţi-vă prin muzică şi hrăniţi-vă spiritul ascultând-o! 

Fuego: "Laura Stoica, "steaua" ta va dăinui pentru totdeauna în muzica românească", Ziarul “Libertatea”, 10 Octombrie 2013

Fuego: "Laura Stoica, "steaua" ta va dăinui pentru totdeauna în muzica românească"


Astăzi, 10 octombrie, ar fi fost zi de sărbătoare în muzica românească. Cu surle şi trâmbiţe, am fi sărbătorit ziua Laurei Stoica. Acum însa, îi celebrăm memoria, prin muzica sa, prin întreaga comoară lăsată în urma sa. Ar fi implinit 46 de ani.

Contactat de reporterii “Libertatea”, FUEGO, cel care i-a fost coleg, fiindu-i alături în ultimul turneu internaţional din cariera sa, a transmis un mesaj pentru ea, afirmând că “steaua” Laurei va dăinui pentru totdeauna în istoria muzicii româneşti.

"Există pentru toţi momente în care ajungem să ne gândim la ce vom lăsa în urma noastră. Ştiu sigur că în urma Laurei au rămas comori, au rămas hituri, şlagăre. Astăzi ar fi împlinit 46 de ani, iar cel mai bine, îi putem sărbători personalitatea remarcabilă, ascultându-i vocea, cumpărând un album din magazine, fiind alături şi împărtăşind opera sa.

Unic stil, desăvârşit timbru, o tehnică de invidiat, Laura era un artist complet. Am fost împreună în ultimul său turneu internaţional, alături de Elisabeta Turcu, în Kuwait, iar pe scenă Laura dădea totul, se contopea cu ceea ce făcea, era unică.

Laura, “steaua” ta va dăinui pentru totdeauna în muzica românească. Ai creat un stil, ai lăsat bijuterii, ţi-ai pus amprenta, toată lumea ştie cine e Laura Stoica. Sunt convins că acolo, printre alte stele, cânţi şi încânţi cu aceeaşi forţă cu care ne-ai impresionat pe toţi.

Nu te voi uita vreodată, cum nu voi uita fiecare sfat pe care mi l-ai dat. Şi zâmbetul tău, şi optimismul, şi puterea de care dădeai dovadă în orice clipă, vor fi pentru noi, cei ce te-am iubit, simboluri şi motive pentru a ne aminti de tine.

"Un actor mult prea grăbit", Laura, "ai vrut sa ai steaua ta" şi "Din singurătate" ai aprins "Focul" muzicii româneşti, ce nu va uita cum tu, "doar tu", ai fost şi vei fi "Mai frumoasă" . "Dă, Doamne, cântec!" pentru Laura!”

De asemenea, artistul ne-a mărturisit că în această seară, atât el cât şi alţi colegi, precum Nico, Silvia Dumitrescu, Raluka, Julia Jianu, îi vor cânta Laurei, amintindu-şi de ea, de imaginea sa, de personalitatea sa unică, în cadrul unei ediţii speciale, o zi de joi de colecţie a emisiunii "Răi, da'buni ", moderată de Mihai Morar, pe Antena 2, începând cu ora 19:30.

Sursa: Ziarul “Libertatea”
10 octombrie 2013



FUEGO a primit cadou repertoriul lui Dan Spătaru de la văduva artistului. Uite-l cum ridică spectatorii în picioare la Medgidia!, WowBiz.ro, 09 octombrie 2013

FUEGO a primit cadou repertoriul lui Dan Spătaru de la văduva artistului



Fuego a făcut spectacol, zilele trecute, la Festivalul “Dan Spătaru“ de la Medgidia. La mijlocul recitalului său, în timpul şlagărului “Ce seară minunată!”, publicul s-a ridicat în picioare, oferindu-i ropote de aplauze. Ulterior, încă jumătate de oră, cât a mai durat reprezentaţia lui Fuego, spectatorii au rămas în picioare, cântând împreună cu el.

Artistul şi-a făcut apariţia într-o ţinută spectaculoasă creată de cea care îl consiliază din punct de vedere vestimentar pentru toate apariţiile sale pe scenă, Doina Levintza. Paul Surugiu a cântat live timp de o oră, împreună cu orchestra Radio, condusă de maestrul Ionel Tudor.

Artistul a afirmat că Dan Spătaru a fost, este şi va fi modelul său: "Maestre, vă simt aici, cu noi, iar scena este mult prea mică pentru tot ce ne-aţi lăsat. Şi ştiţi de ce, pentru că de pe ea nici n-aţi plecat". De asemenea, acesta a mărturisit că după moartea lui Dan Spătaru, soţia acestuia, Sida, i-a oferit tot repertoriul lui. Tocmai de aceea, în luna martie 2014, în exclusivitate, FUEGO va pleca într-un turneu naţional dedicat lui Dan Spătaru, un omagiu ce se va numi “Serenada mea“, care va veni cu multe surprize, invitaţi speciali şi care îl va readuce pe Dan Spătaru şi muzica sa în memoria tuturor.

Pentru a urmări materialul video, ataşat acestui articol, vă rugăm să accesaţi:  WowBiz.ro

Sursa: WowBiz.ro
09 octombrie 2013

Mulţumim pentru înregistrarea integrală a festivalului, care a fost preluată de pe pagina de facebook "Spectacole de Neuitat", administrată de Ana Maria Halalai.

Fan Club Fuego Romania

Emisiunea “Familia Favorit” intră într-o scurtă vacanţă de rebranding, în perioada 12 octombrie - 2 noiembrie 2013

Emisiunea “Familia Favorit” intră într-o scurtă vacanţă de rebranding



“Familia Favorit” v-a stat alături 5 ani. Moderatorul Fuego şi echipa devotată au încercat să prezinte momente unice, invitaţi speciali şi muzică de cea mai bună calitate. Am trecut împreună, prin diverse etape, având cu noi dorinţa de a fi mai buni, de a vă impresiona, de a vă delecta în fiecare seară de sâmbătă.

Se potriveşte uneori ca dorinţele să nu coincidă cu rezultatele, în schimb avem certitudinea că v-am bucurat şi v-am îmbogăţit sufletul cu producţia noastră. Dupa 5 ani am decis să ne schimbăm interfaţa şi să găsim pentru voi simboluri, idealuri şi valori, pentru a ne înclina, pentru a fi onoraţi că suntem români.

Astfel, începând de sâmbătă, 12 octombrie până pe 2 noiembrie a.c., “Familia Favorit” intră într-o scurtă vacanţă de rebranding, urmând ca ulterior să revină cu o serie de emisiuni portret, de tip reportaj, dedicate unor nume pregnante ale scenei româneşti.

După aceste emisiuni “Familia Favorit“ revine cu show-uri săptămânale live, cu ediţii speciale de sărbători, cu un concept avangardist, în care divertismentul va fi pe prim plan, iar muzica va fi regina serilor de sâmbătă.

Începând cu 2 noiembrie a.c., vă aşteptăm să ne urmăriţi, la fel de fideli, la fel de entuziaşti, când vom găsi motive pentru care să fim mândri că aparţinem acestui spaţiu, vom arăta ce înseamnă să ai suflet românesc şi vom prezenta, într-o pleiadă a excelenţei, figurile monumentale ale artei şi culturii româneşti.

Semnează : Echipa emisiunii “Familia Favorit“


Fan Club Fuego Romania

FUEGO, pe scena teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, Pro Tv Magazin, 08 octombrie 2013

FUEGO, pe scena teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti


Iată o ipostază în care nu s-ar fi aşteptat nimeni să îl vadă pe Fuego! Este vorba de cea de actor, însă puţină lume ştie că artistul este absolvent de teatru.

Paul Surugiu şi-a făcut debutul pe scena dramaturgică la Teatrul “Alexandru Davila” din Piteşti, acolo unde este angajat de peste 10 ani, cu un spectacol-eveniment numit “TESTAMENT”, o reverenţă în faţa celui ce i-a fost mentor şi formator, Grigore Vieru, transformând poezia acestuia într-o poveste în care eroii principali au fost limba, ţara, mama, iubirea şi literatura.


Montată într-un studio experimental, piesa “Testament” reprezintă un omagiu oferit poeziei, o înlănţuire de motive şi teme puse în scenă într-un mod inedit de Fuego, ce joacă la propriu şi care interpretează şi câteva din slagărele sale ce au versuri scrise de marele Grigore Vieru.

Viziunea îi aparţine artistului cât şi regizorului artistic, conf.univ Adriana Piteşteanu, profesoara interpretului din facultate, dascăl al multor figuri marcante pentru teatrul românesc: Florin Zamfirescu, Olga Delia Mateescu, Emil Hossu.


“Am vrut să arăt prin “Testamentul” lăsat românilor de Vieru, că arta mai are şanse de supravieţuire, că poezia şi muzica pot umple săli şi că teatrul, deşi în cazul meu într-o altă formă, mai are resurse pentru a crea emoţii”, spune Fuego.

Artistul va juca piesa întreaga stagiune la teatrul din Piteşti, urmând ca reprezentaţiile viitoare să aibă loc pe 31 octombrie şi 21 noiembrie 2013.

Sursa: protvmagazin.ro
08 octombrie 2013


Fan Club Fuego Romania

Fuego omagiază "steaua" Laurei Stoica, joi, 10 octombrie 2013, în emisiunea “Răi da' buni”, pe Antena 2

Fuego omagiază "steaua" Laurei Stoica, joi, 10 octombrie 2013, în emisiunea “Răi da' buni”, pe Antena 2


Fuego va fi prezent, joi seară, 10 octombrie, în platoul emisiunii "Răi da' buni", moderată de Mihai Morar, pentru a aduce un omagiu celei ce i-a fost prietenă, colegă, model, Laura Stoica. Pe 10 octombrie ar fi fost ziua de naştere a acesteia, împlinind 46 de ani.

Alături de artist au mai fost prezente şi alte nume ale scenei româneşti care au cunoscut-o pe Laura şi care au rememorat, prin cântec, imaginea sa puternică, vocea şi timbrul inconfundabil, atitudinea şi onestitatea: Nico, Silvia Dumitrescu, Raluka, Julia Jianu.

Alături de Elisabeta Turcu şi regretata Laura Stoica, în Kuwait...

Fuego a povestit în emisiune de ultimul turneu internaţional din cariera Laurei, în care au fost împreună, alături de Bety Turcu, în Kuwait. Totodată, el a precizat că Laura Stoica a fost, este şi va fi o figură importantă în tabloul muzicii româneşti, o prezenţă unică.


Paul Surugiu a interpretat, în memoria Laurei, piesa de debut a artistei  - “Dă, Doamne, cântec!”, compusă de Viorel Gavrilă, pe versurile lui Eugen Rotaru, câştigând atunci, în 1990, trofeul la Festivalul de la Mamaia.

Urmăriţi aşadar, joi, începând cu ora 19.30, pe Antena 2, o ediţie specială dedicată unei legende veritabile, a cărei "stea" s-a stins mult prea devreme - Laura Stoica.

Fan Club Fuego Romania

FUEGO - spectacolul “TESTAMENT”– premieră la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, Curier TV, 07 octombrie 2013

FUEGO - spectacolul “TESTAMENT”– premieră la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti


Premieră naţională aseară la Piteşti. Spectacolul “Testament” al lui Fuego a fost mai tare ca spectacolele lui Radu Beligan sau ale Maiei Morgenstern.

Cele 100 de bilete puse în vânzare la premiera piesei s-au vândut imediat. Ca să-i mulţumească pe toţi, s-a organizat şi al doilea spectacol, la care altă sută de bilete s-a dat la fel de repede.


Sursa: Curier TV
07 octombrie 2013

Fan Club Fuego Romania

FUEGO şi-a primit spectatorii cu pâine şi sare la spectacolul în care şi-a făcut debutul ca actor, Ziarul “Libertatea”, 07 Octombrie 2013


FUEGO şi-a primit spectatorii cu pâine şi sare la spectacolul în care şi-a făcut debutul ca actor
  


Face Fuego ce face şi reuşeşte să surprindă din nou. De această dată, printr-un proiect remarcabil, un proiect ce îi permite să revină la prima sa dragoste, la teatru, fiind licenţiat în arta interpretativă şi music-hall.

Astfel, într-un timp în care importanţă capătă doar aparenţele, pe lucruri efemere, Fuego este unul dintre puţinii artişti care mai promovează patriotismul, mesajele nobile şi muzica ce naşte emoţie.

Emoţie a creat şi prin one-man show-ul “Testament, un spectacol extraordinar de muzică şi poezie, o alăturare între vers şi cântec, ce a avut premiera în această săptămână, la Teatrul “AL.DAVILA” din Piteşti.

“Testament” îl prezintă pe Fuego în ipostază de actor, interpretând o poveste despre România, despre meleagurile pline de mister, despre importanţa mamei, toate încununate cu un imn al neamului. Acesta şi-a primit spectatorii cu pâine şi sare, încurajându-i să iubească teatrul, poezia, ţara, mama şi toate valorile pe care un român trebuie să le preţuiască.

Spectacolul “TESTAMENT” reprezintă un semn de plecăciune supremă adus celui ce a lăsat în urma sa un “testament” al poeziei. Fuego îl prezintă pe Grigore Vieru, celebrând memoria sa, făcând o reverenţă în faţa luminii sale, a eternităţii fără de cusur.

În cadrul spectacolului a fost lansat volumul “Testament pentru Fuego”, editat în 2012 de către Asociaţia Culturală “REGAL D’ART”. Această ediţie de colecţie, dedicată bibliofililor, adună toată opera concepută de Grigore Vieru pentru Paul Surugiu, în anii de colaborare în care l-a considerat ca un fiu. Cartea beneficiază de o grafică excepţională, de un concept unic ce a fost premiat recent, la Salonul Internaţional de Carte Chişinău, 2013, cu trofeul “ARTA CĂRŢII”.


“Testament” a arătat piteştenilor o nouă interpretare a operei maestrului Vieru, îmbinând muzica, poezia, cu elemente şi efecte speciale. Iar pe lângă aceste detalii de ordin artistic, întregul concept mizează pe emoţie, punând accent pe devoalarea unor trăiri.

Spectacolul s-a jucat de două ori în aceeaşi seară, la cererea publicului, Sala “Liviu Ciulei” a teatrului dovedindu-se a fi neîncăpătoare pentru cei ce au venit să îl descopere pe Fuego cu altă înfăţişare artistică, dar şi “testamentul” literar dăruit lumii de Grigore Vieru.

Iată ce afirma Fuego în exclusivitate pentru Libertatea, cu privire la premiera “TESTAMENT”:

“Simbol pentru tabloul cultural autohton, Grigore Vieru ne-a dăruit har divin, o opera mareaţă, făcându-ne să ne simţim mai oameni, mai blânzi, împăcaţi oarecum cu noi înşine, în permanenţa noastră neîmpăcare.

Responsabilitatea mea este aceea de a construi, prin muzica mea şi versurile sale, lumea lui Grigore Vieru, viziunea sa despre iubire, despre mamă şi trăirile sale, despre ce eşti, cine eşti şi ce ai putea fi dacă ai afla ce e cu adevărat în sufletul tău. Mi-am dorit să pregătesc un  spectacol special, realizat cu devotament şi profesionalism, alături de o echipă minunată, în care vreau să descoperim împreună arta adevărată, în forma ei pură, fără artificii comerciale. Arta numită Grigore Vieru! O artă ce vreau să vă aducă la teatru!”

Intreaga stagiune, Paul Surugiu va interpreta această piesă montată împreună cu profesoara sa de teatru din facultate, conf.univ. Adriana Piteşteanu, cea care a format mari nume ale culturii noastre precum Corina Chiriac, Emil Hossu, Olga Delia Mateescu, Florin Zamfirescu şi care a lucrat împreună cu Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu. Următoarele reprezentaţii vor fi pe 31 octombrie şi pe 21 noiembrie a.c., începând cu ora 19.00.

Sursa: Ziarul “Libertatea”
07 octombrie 2013

Fan Club Fuego Romania

FUEGO - invitat special în emisiunea "Să v-amintiţi, duminica!", ediţie aniversară care a celebrat 10 ani de existenţă a postului Naţional TV, 06 octombrie 2013

FUEGO - invitat special în emisiunea "Să v-amintiţi, duminica!", ediţie aniversară care a celebrat 10 ani de existenţă a postului Naţional TV



Astăzi, 06 octombrie 2013, în emisiunea aniversară “Să v-amintiţi, dumi­nica!”, care a celebrat 10 ani de existenţă a postului Naţional TV, Fuego a fost invitatul Corinei Chiriac, alături de Stela Popescu, Adriana Titieni, Cristina Dornean, Maria Buză, Marius Rizea, Dan Helciug, Marilena Chelaru, Cornelia şi Lupu Rednic, Adina de la Heaven, Cristina Spatar, Julia Jianu, Marius Radmanastean, Angela Similea, Ovidiu Komornyk şi Dida Dragan.

Artistul a ţinut să transmită un sincer “La mulţi ani!” postului Naţional TV şi a memorat momentele petrecute în prima emisiune "Sărut-mâna, mamă", în care a debutat ca prezentator la postul Naţional TV.

Cu acest prilej, artistul a vorbit şi despre debutul său la teatru, în ipostaza de actor, în cadrul spectacolului de muzică şi poezie intitulat "Testament", a cărui premieră a avut loc joi, 3 octombrie a.c., la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti, în sala “Liviu Ciulei”, dar şi despre turneul naţional de colinde care va începe anul acesta pe 5 decembrie şi se va încheia pe 23 decembrie la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. 

Spre deliciul telespectatorilor, Fuego a intrepretat melodiile:


"Iubire" - Muzica/Versuri: Eugenia Carabut Andrieş


"Scrisoare de bun rămas" - Muzica: Paul Surugiu – Fuego/Versuri: George Ţărnea


Prezentator: Corina Chiriac
Sursa: Naţional TV
06 octombrie 2013

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger