Colindele, datinile şi folclorul românesc, impresionante ca proporţii şi varietate sunt o constelaţie de motive şi tipuri împletite în sărbătoarea cea mai expresivă în frumuseţe şi fantezie, Crăciunul. Ele cuprind un florilegiu poetic al culturii ţărăneşti, ce începe de la dumnezeire.
În pragul sărbătorilor străluminate în bucurie, culori şi spectacol, de la sfârşit de an, în purul alb, în candoarea torentului de ninsori, de altădată, resimţite în timpul actual, mai mult din poveste şi cântec, Fuego, cupidonul veşmântat cu anteriu de cneaz şi dăruit cu glas de dor şi vis, Ştefan Hruşcă, blondul maramureşean drumeţind prin noianele istoriei din Dacia, până în ţara de azi, ninsă de torente albe şi gânduri gri amărui, Ştefan Vlad, colindătorul curatelor comori folclorice culese din cele mai vechi fântâni de cultură ţărănească, doamna de cântec Maria Şalaru, cu chipu-i de principesă slavă, încălţată în opinci legate cu nojici de fuior, ca cele pe care le purtau demult străbunii, îmbrăcată într-un caftan împodobit cu fireturi, găitane şi cusături ţărăneşti, purtând pe cap năframă albă de mireasă boiereasă, glăsuind înstăpânitor şi într-un chip vrăjitor, cântecul drag al Moldovei, Zinaida Bolboceanu, basarabeancă cinstiă, cu suflet întins ca o coardă între ură şi dragoste, rău şi bine, strâmb şi drept, trecător şi rezistent, glăsuitoare de melodii fără margine de frumoase şi spălate de orice puzderie sau boală care atacă sau abate muzica de la drumul ei pietruit cu aur din vechimea folclorului pur moldovenesc, mulţi alţi cântăreţi, împodobesc viaţa românilor cu sărutul pe inima împrospătată, întinerită, sfinţită de sărbătoarea Crăciunului.
Ei risipesc peste ţară un mare, uriaş şi splendid buchet de colinde voievodale. Vin concertele mirabile de colinde, ţara-i preschimbată în altar, porţile, uşile şi ferestrele se deschid larg dând drumul în calea, în casa şi sufletul oricui, magnificelor obiceiuri de iarnă, datinilor şi colindelor! Bacăul primeşte în ziua de 18 decembrie, conducând anul pe cărarea ieşirii din timp, pe nelipsitul şi neîntârziatu-i colindător, Fuego. Dacă ar fi să întârzie la colindat Bacăul, Fuego, Ştefan Hruşcă şi Maria Şalaru, bacăuanii spun că ar amâna Crăciunul!...
De Crăciun, Fuego, Ştefan Hruşcă şi Maria Şalaru revarsă în inimi şi ridică în depărtările astrale o dantelărie de colinde. Hruşcă vine cu un cojoc moroşănesc şi toba mare, răsunătoare ca toaca istoriei Ardealului şi cântă răpitor de frumos. Într-o consonanţă a omului cu sărbătoarea şi natura, a umanului cu cerul, cu eternitatea şi iubirea, a universului intim uman, cu nedefinitul exterior, Fuego aduce la Bacău colinde în melodii şi poezie, aşează pe lungul scenei flori, lumânări, statuete, împrăştie lumini ca un cer plin de lampadare astrale şi cântă frumos colindele pe care le-au cântat demult mamele dace cu ţâncii moţăind în poală, iar colindele de la geamurile moldovenilor, cu perdele trase în colţuri, în care băteau focurile lămpilor, şi sub care chicoteau ghemotoace de copii cu nasurile morcovii înfundate în fulare şi cuşme apăsate pe cap până la ochii strălucitori ca licuricii, nu sunt şi nu vor fi niciodată glăsuite la fel, de nimeni, aşa cum sunt glăsuite de Maria Şalaru!
Aproape de hotarul anilor, mai înainte Ştefan Hruşcă, apoi, pe 18 decembrie, Fuego, iar în toate zilele dinainte de sărbătoare, Maria Şalaru dăruiesc pe rând bacăuanilor, frumuseţea colindelor şi propriile bucurii împurpurate în ochii şi obrajii lor, încât, măcar o clipă, cei care îi văd şi ascultă, îi iubesc, aşa cum cum nu iubesc pe nimeni.
Criteriul laic şi cel religios, istoric, patriarhal, al colindelor, sunt proporţionate în concertule artiştilor colindători încât, în ansamblu zugrăvesc un tablou de sărbătoare - şi arhaic, şi contemporan, şi liric, şi clocotitor, şi religios, şi adânc înrădăcinat în ritualuri necreştine, spectacolele feerice cuprinzând momente spontane, înfocate, de relaţionare cu publicul, specifice exuberanţei petrecerilor de Crăciun.
Iubit cu iubire nemărginită, pe potriva glasului său cu mlădieri de voce, cu desăvârşire balsamice pentru sufletul cald şi poetic, Fuego revine la Bacău pe 18 decembrie, spre a-l colinda. Ştefan Hruşcă a fost şi a lăsat în urmă povestea amintirii colindelor Ardealului, iar Maria Şalaru, îmbogăţită sufleteşte cu aplecare sufletească la credinţă creştinească este în fiecare zi, ceas de ceas, gând cu gând, între bacăuani, cărora le este cu atât mai drag de ea! Adevărata chemare a vieţii ei este numai muzica folclorică, cea căreia i-a dat ardoare, dar i-a cerut jertfă. În fiecare an dăruie oraşului şi nu numai lui, florile spirituale ale sărbătorilor iernii: colindele, pluguşorul, jocurile cu măşti (jocul caprei, jocul ursului, al cailor), steaua, globul, teatrul popular cu măşti, scenele alegorice inspirate din basme şi din evenimentul Naşterii Pruncului Hristos...
Colindele voievodale interpretate de Fuego, Maria Şalaru şi Ştefan Hruşcă sanctifică, pentru un crâmpei de timp, pe oricare spectator oprit în faţa scenei, ca să iubească sufletul artiştilor, şi să le primească în suflet mirajul şi grandoarea spectacolelor lor de Crăciun!
Autor: Aurel V. Zgheran
Sursa: Radio Iași
Fuego şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România au demarat împreună o campanie umanitară ce are ca scop primordial salvarea unei vieţi… a unei vieţi de copil... Ioana Alberta, în vârstă de 2 ani şi trei luni, se luptă pentru a putea zâmbi, pentru a putea merge la şcoală, pentru a visa si pentru a zbura, cu tot sufletul... din tot sufletul.
