ULTIMELE NOUTATI

Fan Club Fuego Romania vă dorește un Paște Fericit alături de cei dragi!



Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană, este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul, ca un izvor de apă vie. Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru însăşi viaţa noastră, pentru că reprezintă temeiul mântuirii.

Suntem neputincioşi să cuprindem, în cuvinte şi cu raţiune, minunea în sine. Exemplul cel mai grăitor al tainei praznicului sunt valurile numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi  a luminii.  

Dragii noștri, haideți să ne bucurăm împreună de Invierea Domnului Iisus Hristos, alături de cei dragi  sau cu gândul la aceia care ne-au dăruit necondiţionat prietenia, oferindu-ne acele amintiri care ne conving şi ne dau certitudinea în  sentimentele lor curate şi sincere.

Multe dintre ele, devin o parte din noi şi, prin frumuseţea, inocenţa şi farmecul lor, ne vieţuim existenţa, încercând să dăruim, la rândul nostru, în egală măsură, cu aceeaşi simplitate şi bucurie. 

Lumina Sfântă să vă încălzească sufletele și casele cu multă pace, sănătate și iubire, să vă călăuzească paşii în viață pe drumul cel bun.
Vă mulțumim tuturor celor care ne sunțeti alături, atât nouă cât și artistului Fuego, și vă mulțumim pentru prețuirea purtată acestuia!

Îi mulțumim, cu această ocazie, artistului Fuego pentru că ne-a dăruit o primăvară plină de iubire, un început de an plin de surprize plăcute, care ne-a încărcat sufletele cu dorinţa, încrederea şi bucuria de a-l urma... în proiectele viitoare.

Pentru Fuego, suntem siguri că, cea mai frumoasă dovadă a prieteniei o reprezintă dragostea cu care îl înconjurăm zi de zi, mulțumindu-i, prin mesajele noastre, prin prezența în sălile de spectacol, acolo unde suntem în armonie perfectă cu artistul, prin muzica lui. Nu trece o zi fără să ne îndreptăm gândul spre el, cu căldură, sinceritate şi prietenie, în virtutea făgăduinţei noastre univoce de a-i fi alături, cu toată dragostea noastră! 



Fan Club Fuego Romania urează, atât artistului Fuego cât și tuturor celor care-i sunt alături, celor care-i apreciază și-i urmăresc activitatea,  un Paște Fericit şi la mai multe zile... pline de iubire, speranţă, veselie şi zâmbete! Viaţa e frumoasă dacă o vezi şi o înţelegi aşa şi, mai ales, dacă alegi s-o trăieşti frumos şi cu oameni "frumoşi"! 

Vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pe acest Fan Club, pentru statornicia voastră, pentru consecvenţă, răbdare şi înţelegere faţă de aceia care încearcă să vă răspundă aşteptărilor, întrebărilor, dar, mai ales, dorinţelor! 

 Să fiţi sănătoşi, să iubiţi şi să fiţi iubiţi, pentru că “Iubirea înfloreşte...” pentru toţi aceia care iubesc... cu sufletul, adevărat şi curat, învăluindu-i în culoare, zâmbete, flori şi lumină.

Bucuraţi-vă, prieteni, de această sfântă sărbătoare, de viaţă, alături de o mamă, de un tată, de fraţi şi prieteni, de oricine vă calcă pragul pentru a petrece câteva momente cu voi!

Prieteni, astăzi în "Vinerea Mare" sau "Vinerea Patimilor", vă adresăm, din suflet, toate gândurile noastre de pace şi prietenie, şi vă dorim să petreceți sărbătorile pascale înconjurați de zâmbetele şi dragostea celor dragi.

Bucuraţi-vă şi dăruiţi bucuria voastră celor din jur şi lăsaţi-vă duşi de valul iubirii. 

Vă urăm un Paște Fericit! 
Lumina sfântă să vă aducă multă sănătate și încrederea în mai bine.


Sărbători Fericite!
Fan Club Fuego Romania

FUEGO la "Bunul gust la români" - Etno TV, 30.04.2013



În această dimineaţă, 30 aprilie 2013, Fuego a fost prezent în platoul emisiunii „Bunul gust la români”, invitat special al maestrului în arta gastronomică, Gheorg.



În aromele secretelor culinare pregătite, în direct, de amfitrionul emisiunii, Fuego ne-a încântat cu cele mai frumoase melodii, alese din cel mai recent material discografic, „O lacrimă de cântec”, un album dublu CD (primul din cariera sa), lansat în cadrul Turneului naţional de primăvară, desfăşurat în luna martie a.c., care cuprinde un buchet de 32 de piese, compuse din suflet pentru publicul său:

"Trandafiri în dar" - Muzica/Versuri: Maria Stoianov




"Numai tu" - melodie preluată din repertoriul maestrului Ioan Suruceanu - Muzica/Versuri: Yan Raiburg



"O casuţă la marginea satului" - Muzica/Versuri: Marina Voica



"Pălărie nouă" în duet cu formaţia ProBachus- Muzica/Versuri: Eugenia Carabut Andries



"Povestea acordeonului" - Muzica: Paul Surugiu (Fuego), Versuri: Elena Răileanu


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
www.facebook.com/fanclubfuego.romania
www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania

FUEGO: "Muzica e felul meu de a simţi că menirea-mi sortită are o finalitate dragă mie!", "Libertatea", 23 aprilie 2013




"Artistul e copilul lumii, își joacă rolul zi de zi...". În acest fel se poate începe o poveste conturată cu și despre cel ce trăiește și arde pentru muzică, ce își dăruiește fiecare clipă a existenței sale acestei sublime vocații, care i-a adus, pe parcursul trecerii anilor, satisfacții și premii, printre care amintim cele 5 discuri de aur și unul de platină pentru vânzarea albumelor sale, titlul de "Artist al Poporului Republicii Moldova", precum și nenumărate trofee și distincții.

Fuego este un copil al lumii, un copil al muzicii, cea care l-a format și care i-a dat nuanțele pe care în prezent, publicul său le poate vedea. Drumul nu i-a fost ușor, dar prin determinare, pasiune, noroc și muncă a reușit să devină ceea ce putem defini acum ca fiind un artist complet, care abordează diferite genuri muzicale, de la muzică pop la populară, până la balade ample și colinde.

Și pentru că astăzi a pregătit o supriză admiratorilor săi, împreună cu ziarul “Libertatea”, lansând CD-ul eveniment "Trandafiri în dar", Fuego ne-a acordat un scurt interviu în care ne dezvăluie o parte din destinul său, mărturisind că muzica i-a adus cele mai frumoase clipe, care vor dăinui peste timp, în economia sufletului său, dar și cum de reușește, la fiecare apariție, să transmită veridic mesajul nobil al cântului său, prin arta interpretării, prin emoția și legătura stabilită între el și publicul său.

Libertatea: Se spune că muzica e una dintre minuni și poate, cea mai frumoasă formă de magie. Este muzica totul în viața lui Fuego?

Fuego: Intr-adevar, muzica reprezintă forma prin care poți ajunge în sufletului celui ce te ascultă și te percepe ca atare. Tocmai de aceea, crezul meu este cântecul, ce mi-a adus cele mai frumoase clipe din istoria mea. Pot spune că arta, în toată plenitudinea ei, e în viața-mi însăși. Muzica, notele, ritmul pianului, acordurile calde îmi creionează existenţa, iar fiecare piesă compusă, interpretată de mine, are în spate o poveste frumoasă, transformată în vibraţii ale inimii pe înţelesul tuturor. Fiind limbaj al sufletului, muzica e felul meu de a mă exprima, de a simţi că menirea-mi sortită are o finalitate dragă mie. Lev Tolstoi spunea că "muzica este stenografia emoţiei", dar atunci când emoţia devine stenografie pentru însăşi muzica, sentimentul că opera ta ajunge acolo unde şi-a propus, în inima publicului tău, este desăvârşit de reacţia acestuia în concerte.

Libertatea: Și fiindcă mi-ai spus de concerte, știu că ai în fiecare an, două turnee naționale, ce se joaca aproape în permanență cu săli pline și la care publicul reacționează într-un fel aparte. Ce reprezintă publicul pentru tine?

Fuego: Cu siguranță e cea mai importantă parte a activității mele. Într-adevar, în cadrul turneelor mele naționale, cel de primăvară și cel de iarnă, oamenii vin să-mi mulțumească că le fac viața mai frumoasă, cel puțin în acele ore în care sunt în sală. Dacă publicul nu simte ca atare ceea ce tu încerci să îi transmiți pe scenă, atunci nu te mai poți numi artist. Tocmai de aceea le mulțumesc deschis ori de câte ori am ocazia, căci fără public, fără emoțiile pe care acestia mi le pricinuiesc, eu nu aș putea funcționa. Lui îi datorez ceea ce am ajuns astăzi, iar muzica, colaborările şi duetele mele, cu cei mai reprezentativi artişti, întregul meu parcurs stă în slujba lui şi vine ca jertfă pentru iubirea primită de la el.

Libertatea: Ai reușit să îți construiești o carieră solidă, să te impui în peisajul muzicii românești, să îți creezi stilul propriu, cu piese de suflet, cu versuri și mesaje speciale. Ce își mai poate dori Fuego?

Fuego: Îmi doresc să trăiesc confortabil în micul meu Univers, cu oamenii pe care-i iubesc, pe care-i respect, iubitori de adevăr și de noblețe, cu florile mele, cu cărțile mele, încercând să-nvăț arta de a trăi, salvându-mă din derizoriu și din societatea de consum, care ne macină fiecare fărâmă de bun, de frumos și de onest care a mai rămas în noi. Teatrul și muzica sunt ceea ce am decis să las perenității și îmi doresc ca această moștenire să fie onorabilă, să fie demnă de tabloul artei românești, care este una dintre cele mai fascinante din întreaga cultură europeană.

Libertatea: Ce reușeste să te mai emoționeze?

Fuego: De-ar fi să fac un bilanţ clar al lucrurilor ce mă emoţionează zilnic, în fruntea listei s-ar afla, cu siguranţă, pe lângă muzică şi teatru, zâmbetul oamenilor, al celor dragi, bucuriile pe care aceştia mi le dăruiesc constant şi lumina din ochii celor ce îmi urmăresc şi apreciază activitatea. Pentru ei îmi port paşii în viaţă, alergându-mi destinul prin tabloul artei. Nu există bucurie şi împlinire mai mare decât aceea de a ştii că munca ta, că pasiunea şi intensitatea pe care le consumi în a contura fracţiuni artistice, sunt admirate, împărtăşite şi iubite de cei ce percep la adevărata valoare sunetele reale şi complexe, exprimându-se prin intermediul fascinantelor trăiri conturate de muzică."

Libertatea: Ce ne poți spune despre albumul lansat astăzi?

Fuego: Albumul "Trandafiri în dar" l-am conceput ca pe un cânt al primăverii, cu piese adunate, strânse într-un mănunchi care sper să ajungă în inimile celor ce îl vor asculta. Acesta cuprinde câteva din cele mai frumoase şi emoţionante cântece lansate de mine pe parcursul timpului, ce vorbesc despre natură, iubire, pe linii melodice calde. Mă bucur că pot aduce în dar, împreună cu “Libertatea”, pentru toți admiratorii mei, un buchet de trandafiri, cu piese noi, realizate în premieră pentru proiect, cât şi şlagăre îndrăgite de voi.

Libertatea: Știu că ești într-o permanentă căutare a frumosului, într-o permanentă muncă, încercând să aduci admiratorilor tăi noi stări, noi creații. Astfel, cu ce îti vei mai surprinde fanii?

Fuego: Pentru că îmi respect publicul, îmi doresc să îi ofer în permanență, noi și noi surprise. Astfel, în luna iunie, voi lansa un album de autor, împreună cu maestrul Jolt Kerestely, un album cu o serie de cântece speciale, premiate recent de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cântece ample, care vor readuce în prim plan muzica adevărată, melodioasă și care încununează cariera și activitatea maestrului.

Libertatea: Ce mesaj le transmiți cititorilor “Libertatea”?

Fuego: Să le fie viața întreagă un cântec, să asculte muzica de calitate și să prețuiască frumosul, căci în final, dintre toate, cu asta rămânem, cu emoțiile pe care le-am trăit, cu amintirile, cu muzica care ne-a fost coloană sonoră în parcursul nostru.

Sursa: Ziarul "Libertatea"
23 Aprilie 2013



FUEGO - invitat la emisiunea "Discuții la o cafea", Prime TV, Chișinău, 22 aprilie 2013




În dimineața zilei de 22 aprilie 2013, Fuego a fost prezent în platoul emisiunii "Discuții la o cafea", transmisă de postul Prime TV din Chișinau şi moderata de tânăra şi talentata Doina Popa. 
“Secretul succesului său este o combinație între multă muncă, consecvență, răbdare și noroc. Nu pune preț pe felul în care arată, a ales să cultive frumusețea interioară. Nu se consideră un om bogat. Spune că averea sa o reprezintă familia și prietenii, mult mai mulţi şi mai devotaţi decât ar merita...” (intro "Discuţii la o cafea")
Pe parcursul acestei emisiuni am avut parte de un interviu special, care ne dezvăluie, într-o atmosferă caldă şi prietenească - "la o cafea amară" (aşa cum o preferă), simplitatea artistului, care mărturiseşte deschis şi cu francheţe că "totul a fost obţinut prin muncă şi prin nopţi nedormite. Am muncit pentru tot ceea ce am realizat. Asta datorită părinţilor mei şi, în special, mamei mele, care şi-a dorit să devin artist."

Dragi prieteni,
vă invităm să urmăriți un interviu plăcut, firesc, natural, care povesteşte privitorului, în cuvinte atât de simple, drumul străbătut de artist în lumea fermecată a muzicii, gândurile, dorinţele, visele şi determinarea care-l îndrumă şi-l ajută să-şi urmeze steaua norocoasă.



Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO lansează pe 24 aprilie, albumul "Trandafiri în dar" cu ziarul “Libertatea” şi transmite un mesaj deschis admiratorilor săi



Cea mai semnificativă componentă a activităţii unui artist este legată de felul în care publicul percepe munca sa, de reacţiile acestuia şi de aprecierea oferită în spectacole, prin aplauze şi emoţii.


Pentru Fuego, publicul reprezintă sensul parcursului său artistic şi dovada clară că tot ceea ce creeză are finalitatea scontată, aceea de a aduce linişte, bucurie, încântare, echilibru în viaţa celor ce îi urmăresc munca.


Intervievat de reporterii “Libertatea”, Fuego afirmă că sensul destinului său în muzică este conferit de admiratorii lui şi le transmite, pe această cale, un mesaj deschis:


“Dragii mei,

împreună cu ziarul “Libertatea”, alături de care am colaborat în ultima perioadă, pentru proiectele mele discografice, voi lansa, pe 24 aprilie, albumul “Trandafiri în dar”. Ei mi-au oferit şansa, prin interviul lor, să vă transmit, de pe-o bucată de suflet, gânduri sincere de recunostinţă.

Voi sunteţi cea mai importantă latură a muncii mele, iar spiritul meu creator, pasiunea mea pentru cântec şi vers izvorăsc tocmai din dragostea şi aprecierea manifestate de voi în cuvintele şi mesajele frumoase pe care mi le transmiteţi, prin intermediul blogurilor destinate vouă.

Inspiraţia mea, determinarea şi dorinţa de a fi mai bun, pentru voi, admiratorii mei, şi implicit pentru esenţa cântecului şi a artei, îşi are rădăcinile în aprecierea voastră. Şi vă mulţumesc deschis pentru asta!

Totodată, vă mulţumesc pentru că îmi urmăriţi activitatea pe scena muzicii, fiind alături de mine la orice apariţie şi manifestare, căci pentru voi îmi port pașii în viață, alergându-mi destinul prin tabloul artei, pe portativul cântecului, prin lacrimi de cântec.

Foto: Ana Maria Hălălai

Colaborările şi duetele mele, cu cei mai reprezentativi artişti, muzica şi întregul meu parcurs, stau în slujba voastră şi vin ca jertfă pentru iubirea primită de la voi.

Iar cea mai bună metodă de a vă mulţumi este tot aceea oferită de muzică. Astfel, vă ofer, pe 24 aprilie, un album de suflet, un best-of ce cuprinde câteva din cele mai frumoase şi emoţionante cântece lansate de mine pe parcursul timpului, ce vorbesc despre natură, iubire, pe linii melodice calde. Acest material vă aduce în dar, un buchet de trandafiri, împreună cu noi piese, realizate în premieră pentru proiect, cât şi şlagăre îndrăgite de voi.

De asemenea, la începutul acestei veri, voi lansa un album de autor, împreună cu maestrul Jolt Kerestely, un album cu o serie de cântece speciale, premiate recent de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cântece ample, care vor readuce în prim plan muzica adevărată, melodioasă.

Cu bucurie vă mulţumesc pentru tot şi vă transmit, pe o aripă de cântec, recunoștinţa mea, aşternută pe “un covor de lacrimi”.”

Paul Surugiu - Fuego


Sursa: Ziarul "Libertatea"
17 aprilie 2013

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO îi dedică tătălui său o piesa “In memoriam” - primă audiţie 2013

Părinţii - falnice visuri de stele ce-alunecă în asfinţitul vremilor, până la capătul şi începutul nostru continuu”
  

Fuego i-a dedicat tatălui său, Ioan Surugiu, decedat în 2010, o piesă ce exprimă, atât în linia melodică, cât şi în versurile sensibile, dragostea pe care artistul  i-a purtat-o celui ce i-a ghidat paşii pe drumul muzical şi l-a sprijinit în toată activitatea sa.

Cântecul se numeşte “Baladă pentru tata” şi este compus de Marius Cristi Popa. Versurile emoţionante, interpretate cu sensibilitate de către artist, sunt scrise de Carmen Aldea Vlad. Această piesă este inclusă pe cel mai recent material discografic al lui Paul Surugiu, lansat în cadrul turneului său naţional de primăvară.

Albumul “O lacrimă de cântec” este primul dublu CD din cariera lui Fuego, care a editat până în prezent 25 de discuri. El prezintă o istorie a dragostei, cu toată activitatea muzicală din ultimii doi ani a lui Paul Surugiu, de la cel mai recent album, Lacrimi”, apărut în 2011, şi adună,  în două poveşti, un mănunchi de 32 de cântece, creaţii ample, piese ritmate şi balade sensibile.

Am acceptat să interpretez această piesă şi să o editez pe album, tocmai pentru că, în această perioadă, s-au împlinit trei ani de când tatăl meu a trecut în nefiinţă. Nu mi-a fost uşor, nici la înregistrări şi, cu siguranţă, îmi va dificil să interpretez melodia şi în concerte. Asta pentru că îmi aminteşte de cel ce mi-a fost sprijin şi sfătuitor, mentor şi bun părinte.
Momentul în care tatăl meu a dispărut de printre noi, este momentul în care mi-am pierdut şi eu jumătate de existenţă, deoarece pentru mine, părinţii au fost şi vor fi pentru totdeauna cea mai mare bogăţie de pe pământ, mi-au înnobilat existenţa şi mi-au conferit sensul pe-această lume.

Tocmai de aceea am ales ca pe noul album să creez un moment special, înălţat părinţilor, din mai multe piese şi despre mamă şi despre tată, clipe de sinceritate, o împletire de versuri şi linii melodice aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de esenţă şi tihnă.”
Paul Surugiu - Fuego

De asemenea, pe 11 martie 2013, interpretul a susţinut un grandios concert în Basarabia, intitulat "Iubirea înfloreşte primăvara”, spectacol pe care l-a dedicat, în întregime, tatălui său.

În continuare vă invitam să ascultaţi piesa Baladă pentru tata”, în interpretarea, plină de sensibilitate, a lui Fuego.



Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO - momente de relaxare în Munţii Făgăraş


“România are o încărcare sublimă, care serveşte drept scenă pentru rolul tainic pe care natura îl plămădeşte pentru oameni.”


Liniştea sufletului, a minţii, a spiritului creator e desăvârşită de ceasurile ce vin după un zbucium deplin, după emoţiile intense, după momentele de muncă asiduă şi roditoare. Această stare de relaxare completă naşte noi şi noi pasiuni şi, mai presus de toate, te face să redescoperi şi să acorzi o altă însemnătate valorilor proprii.
Turneul naţional de primăvară “O lacrimă de cântec” a poposit în 10 oraşe, înregistrând succes după succes, Fuego reuşind să aducă fragmente de iubire, de linii melodice ample, de emoţie şi nu în ultimul rând, de bucurie, pentru cei ce au venit să-l asculte şi să-l aplaude.


Periplul prin ţară a reprezentat o perioadă agitată pentru artist, plină de momente neprevăzute, de reîntoarceri ale iernii, de satisfacţii supreme oferite de public.

Tocmai de aceea, după încheierea turneului, după lansarea celor două proiecte importante ale primăverii, CD-ul “O lacrimă de cântec” şi DVD-ul “Un suflet românesc în cântece de odinioară”,  Paul Surugiu s-a hotărât să îşi acorde câteva clipe de relaxare, în care să simtă şi să cunoască minunile ţinuturilor româneşti, să poată descoperi teme variate pentru cântece noi.


Şi pentru că inspiraţia izvorăşte din momentele de introspecţie în care tăcerea capătă nuanţele creative ale unui cântec despre oameni şi lume, Fuego s-a retras pentru câteva zile în lumea plină de mister a Carpaţilor. Din tărâmul nobil al Făgăraşilor, artistul a scris o scrisoare virtuală fanilor săi:


“Dragii mei,

dintr-o margine de lume, deasupra norilor şi-a veacurilor şi parcă peste toate minunile vieţii, aştern pentru voi, un sincer gând. Din culmile cele mai înalte ale României, vă transmit cele mai nobile simţiri, mulţumindu-vă, încă o dată, că mi-aţi fost alături atât de mult timp, păstrând în inimi cântecele mele.

Iarna, anotimpul dimineţilor şi destinul gândurilor mele, e încă prezentă în Făgăraş, iar tăcerea cuprinsă de lumina sufletului, îmi aminteşte că ţara aceasta măcinată de vremi, de dureri înăbuşite, de zâmbete frânte, e una dintre cele mai frumoase ale întregului pământ, prin toate locurile-i mirifice, care respiră seninătatea.


E atât de mândră şi semeaţă zona Făgăraşului încât dorul său păleşte în faţa furtunilor şi luna, soarele, marea sărută inima acestui pământ enigmatic.
Casă a sufletului meu sunt Carpaţii fascinanţi, în care mă descopăr în alte şi alte forme, ce capătă, de fiecare dată, noi valenţe. Cu horele istoriilor apuse, cu pământul împovărat de lacrimi, de sclipirea picurilor de viaţă şi a fulgilor de nea, de vers şi joc, Carpaţii româneşti reprezintă, pentru mine, locul în care pun luminii zăvor şi în care îmi aşez trăirile şi gândurile, acordându-le importanţa cuvenită.



 Iubesc tărâmul românesc, cu văile, cu munţii şi codrii parfumaţi, răsfiraţi printe nori, ce servesc drept acoperiş al unei lumi fascinate de poezia neamului, de arta autentică, de valorile nealterate ce trebuiesc preţuite ca pe o comoară inestimabilă.

Îmi place să descopăr locuri şi sensuri noi în ţara mea, să îmi găsesc inspiraţia în vrăjitele fereastre către asfinţit, căci România are o încărcare sublimă, care serveşte drept scenă pentru rolul tainic pe care natura îl plămădeşte pentru oameni.”

Articol semnat de “Asociaţia Culturală REGAL D’ART”

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO și JOLT KERESTELY - o colaborare de succes



Jolt Kerestely, premiul pentru compoziție din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, pentru piesele interpretate de Fuego.


Un artist poate fi definit de forma artei create, pe care o dăruiește eternității. Iar atunci când aceasta este plăsmuită ca un tot unitar, ca un act de înaltă ținută, ecourile devin confirmări ale valorii. De asemenea, artistul este conturat de cei ce îi completează viziunea și care percep muzica asemeni lui, reușind să găsească aceeași sublimă manieră de a se exprima.

Colaborarea maestru - discipol dintre Jolt Kerestely  și Fuego se dovedește a fi de succes, amândoi reușind să-și dea nuanțele potrivite creațiilor. Astfel, pe 5 aprilie 2013, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România a decernat premiile pe anul 2012, recompensând cele mai reprezentative capodopere din domenii diverse ale artei muzicale, din zone precum jazz-ul, muzica ușoară, instrumentală, vocală sau muzicologie.


În cadrul acestei manifestări, maestrul Jolt Kerestely a primit premiul pentru compoziție, la secţiunea de muzică jazz/ pop,  pentru un grupaj de melodii, acestea fiind "Anii mei, flori de tei", "Covor de lacrimi ", "Prinţesa mea", "De câte ori iubesc", pe versuri de Carmen Aldea Vlad și interpretate maiestuos de Fuego.




Conlucrarea dintre cei doi s-a născut în urmă cu mulți ani, la începutul carierei lui Paul, moment în care Jolt Kerestely i-a acordat o șansă artistului, descoperind potențialul său și investind în el încredere și determinare. Această legătură s-a perpetuat în timp, iar în urmă cu un an, cei doi au început să conceapă un album de suflet, o bijuterie componistică și interpretativă, un album de autor. 


Acest album va fi lansat în luna iunie a acestui an și va încununa cariera maestrului. Materialul va cuprinde și piesele ce au fost premiate, precum și alte piese ce vor atinge nemurirea artistică și care vor deveni embleme, atât pentru maestru cât și pentru discipol.

Foto: Ana Maria Halalai

“Mă simt onorat atunci când spun, cu umilă condescendență, că am colaborat atât de armonios și că, din această unire a forțelor creatoare, se va naște un album de autor sublim.

O serie de cântece ample, piese ce au atingere de geniu și urme de dramatism îmbinat cu sensibilitate. Acest proiect grandios a confirmat, deși nu era nevoie, că maestrul Jolt rămâne în continuare un colos al compoziției, un punct de referință pentru tot ceea ce reprezintă muzica românească.

Cred în perenitatea creaţiei domniei sale, în rezonanţa între oamenii care simt la fel şi încearcă să facă lumea mai armonioasă, semănând lumina din noi.

Va rămâne “Copacul” viguros al muzicii uşoare româneşti, o “Viaţă de artist” trăită întru muzică şi frumos, care, în “Dimineţi cu ferestre deschise” către “Lumea de dragoste”, a invocat “Tăcutele iubiri”, aşternând un “Covor de lacrimi” de fericire.”


Paul Surugiu - Fuego



Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO a schimbat opt costume în două ore de spectacol, Ziarul “Libertatea”, 04 aprile 2013



 

Pentru un artist, o parte importantă a imaginii pe care acesta o afișează în fața publicului, pe lângă proiectele muzicale și integritate, o reprezintă vestimentația pe care alege să o poarte pe scenă.


Astfel, în cadrul turneului său de succes “O lacrimă de cântec”, încheiat săptămâna trecută, Fuego a schimbat opt ținute ample, lucrate manual și create special pentru el de către designerul care îl consiliaza și îi concepe ținute de la finalul anului trecut, Doina Levintza.


 Foto: Ana Maria Halalai

Creatoarea a realizat conceptul și ținutele pentru concertele din acest turneu a lui Fuego. Ideile și vestimentațiile făurite atât de armonios de Doina Levintza pentru Fuego au impresionat prin rafinament, prin detaliile și accesoriile prețioase, prin stil, simplitate și prin nuanța excentrică de avangardism.

 Foto: Ana Maria Halalai

Cu bun gust, cu o pată aristocrată, “doamna modei românești”, un simbol al profesionalismului și al verticalității, a creionat pentru Fuego o serie exclusivistă de ținute care îl reprezintă pe deplin, din materiale fine, cu broderii și imprimeuri complexe.

Colaborarea dintre cei doi s-a născut în urma unor viziuni pe care amândoi le-au avut, simțind că trebuie să le pună în aplicare. Manopera, expresivitatea, finalitatea figurii, peisajul în sine, arată că Fuego și-a găsit identitatea din punct de vedere vestimentar și că Doina Levintza este cea care, prin ținute speciale, îi poate completa armonios actul artistic.

Foto: Ana Maria Halalai

Și pentru că arta e poezie a muzicii și a vieții și destinul său pe acest pământ, Fuego vă pregătește un nou cadou, împreună cu ziarul “Libertatea”, un buchet de “Trandafiri în dar” , un album cu 14 din cele mai îndrăgite piese ale artistului, menite pentru a aduce un sentiment cald într-o primăvară schimbătoare.

Foto: Ana Maria Halalai

Albumul-eveniment "Trandafiri în dar" vorbește despre interpretul Fuego, un romantic desăvârșit de glasul său, căruia florile, iubirea, lumina, natura îi sunt surse de inspirație și care a strâns în acest material toată simțirea sa, din anotimpul în care iubirea înfloreşte acum, cu lacrimi de cântec, înmiresmat de candoarea şi fragilitatea emoţiilor dezgheţate.


 Foto: Ana Maria Halalai

De asemenea, atât în magazinele de specialitate, cât și pe site-ul www.euromusicstudio.ro, puteti găsi ultimele două materiale lansate de Paul Surugiu, dublul CD "O lacrimă de cântec", o colecție de 32 de piese noi, două povești de dragoste, precum și DVD-ul "Un suflet românesc în cântece de odinioară", care prezintă spectacolul "Ce faci asta seară, tu?" susținut în 2010, în cadrul turneului de primăvară.

 Foto: Ana Maria Halalai

Sursa: Ziarul "Libertatea"

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger