ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - “Tot ce-i românesc nu piere”

FUEGO - “Un suflet românesc în cântece de odinioara” - un nou DVD lansat de Fuego


Fuego va lansa în cadrul turneului său naţional “O lacrimă de cântec”, care va poposi anul acesta în 12 oraşe, DVD-ul “Un suflet românesc în cântece de odinioară”.


Vă prezentăm, în exclusivitate, coperta acestui material, care prezintă spectacolul extraordinar “Ce faci astă seară, tu? ”, susţinut de Fuego în anul 2010, pe scena Teatrului “Mr.Gh.Pastia” din Focşani.


DVD-ul este realizat de casa de discuri “Euromusic Cluj Napoca” împreună cu echipa emisiunii “Familia Favorit”, producător Valentina Herţa din Constanţa, iar întregul produs este susţinut de “HIDROCONSTRUCTIA” S.A Bacău.

Într-un decor doldora de mofturi, cu moftangii iluștri, în care valoarea piere pe o umbră desuetă, e necesar să păstrăm în continuare viu spiritul unei lumi pitorești, iar farmecul cadențelor sale să se regăsească în acest peisaj, cu accentele-i boeme și sclipirile ludice.

Căci tot ce-i românesc nu piere și doar arta neviciată mai poate răzbate în haos, mai are putere să demonstreze că esența stă în muzica de altădată, că misterul timpului decorează realitatea, conferindu-i nuanțele pe care nenea Iancu le surprindea în operele-i satirice.

Acest DVD prezintă o poveste din perioada interbelică, cu parfum de reverențe și curtoazie, surprinse dulce-amărui în palmele bijuteriilor muzicale pe care Fuego le interpretează alături de grupul Anatoly din Brașov.
Nemurirea acestor cântece e dată tocmai de actualitatea și de noblețea cu care-și înveșmântează corola calității, care se transformă din simpli pioni într-un gramofon al spiritului patriotic, o comoară de minuni ce trebuie prețuită, cunoscută, cântată și promovată.


O poveste omogenă, cu aer burghez, cu raze de trecut și prezent în care se regăsesc valorile și coloanele sonore ale lumilor apuse și care surprinde veridic sufletul românesc în cântece de-odinioară.

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO - Selecţiuni din concertul de primăvară "O lacrimă de cântec", Constanța, 20 martie 2013 - difuzate de Favorit TV, în emisiunea “Fuego și prietenii, la Familia Favorit”, sâmbătă, 30 martie 2013



Turneul "O lacrimă de cântec" a debutat pe 20 martie 2013, la Constanţa. Fuego a deschis seria concertelor sale tradiţionale de primăvară, cu o nouă înfăţişare şi un concept diferit.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa a răsunat pe acordurile celor mai noi cântece ale artistului, care şi-a lansat, în premieră, dublul CD "O lacrimă de cântec".

Materialul cuprinde 32 de cântece, realizate în ultimii doi ani, şi prezintă, în versuri şi linii melodice, un fir al celor mai nobile trăiri.

Fuego şi-a delectat fanii cu momente inedite, iar aceştia nu au ezitat să-i ofere clipe memorabile şi să-l răsplătească cu aplauze.

Pe parcursul celor două ore, care au îmbinat emoţiile şi umorul cu iubirea, cei prezenţi au putut fredona cele mai îndrăgite şi cunoscute refrene, interpretate în variantă acustică, alături de chitaristul Robert Caloian, precum şi piesele ample, de dragoste, compuse chiar de Paul Surugiu - Fuego ori de maestrul Jolt Kerestely, care au completat decorul proaspăt, starea de primăvară, povestea despre iubire, cântată şi simţită pe deplin.

Turneul a continuat și în alte oraşe ale ţării, prilej de reîntâlnire cu toţi cei care îi ascultă şi apreciază muzica artistului inimilor, care vine cu emoţii în buzunar şi transmite, prin cântec, cel mai de preţ sentiment al sufletului uman - dragostea.

Vă invităm să urmăriți selecțiuni din spectacolul “O lacrimă de cântec” de la Constanța, difuzate de Favorit TV, în emisiunea “Fuego și prietenii, la Familia Favorit”, sâmbătă, 30 martie 2013.






Foto: Roxana Atudorei
Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO - O lacrimă pentru întoarcerea Basarabiei acasă, Aurel V.Zgheran, Radio Romania Iasi, 30 martie 2013




“Dumnezeu, prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste ţară 
Cu lacrima limbii noastre”
                              (Grigore Vieru, “Pentru ea”)

În acest început de primăvară (anul 2013) care pare că a uitat de noi şi lasă încă iarna să mai smulgă zile din ea, pe 27 martie “Sala Mihail Jora” a Ateneului din Bacău, găzduitoare a spectacolului cu Fuego “O lacrimă de cântec”, a fost martoră a mărturisirii că iubirea de ţară e răspunsul la rugăciune. Niciodată acest artist nu poate fi acuzat de exclamaţii argotice cu parfum patriotic indus, combinat cu parada, zdrobind în aclamaţii simţirea, ca politicienii. Fuego este unul dintre cei ce cântă despre ţară împrăştiind ca dintr-o floare scuturată neîsemănată aromă de dor şi iubire de Basarabia. Cântecele acestea nu se ascultă printre palme bătute ca scuturate de praf.

Cântecele acestea nu sunt făurite pentru un tip de spectacol controversabil şi nu au un chip vizibil artificializat, şlefuit şi lăcuit, ca un lemn geluit care pierde din el superbitatea pornită de la natură.

Foto: Roxana Atudorei

Ceea ce s-a întâmplat la Ateneul din Bacău e un argument că spectacolele lui Fuego în care domină poezia, melodia romantică şi iubirea, au o prezenţă tutelară: surpriza. În timp ce artistul cânta, sunetistul Costin Lungoci i-a întins un bileţel după a cărui citire orchestra a tăcut şi Fuego a cântat melodia “Pentru ea”, scrisă de Grigore Vieru şi interpretată, cândva, de Ion Aldea Teodorovici.

“Pentru ea la Putna clopotele bat/ Pentru ea mi-i temă de păcate,/ Pentru ea e bolta mai albastră/Pentru limba noastră.” Cântecul a fost o nouă mireasmă de dor de Basarabia, o torţă aprinsă din luceafăr, un memento elegiac de lumină aprinsă din biruinţa celei mai umane iubiri, iubirea de mamă, de grai, de ţară. Era scris pe bileţelul trimis de un spectator: “azi sărbătorim Unirea Basarabiei cu România”. 

Mesajul a readus acele clipe  în care Fuego atrage nevoia împlinirii în real a iubirii sale pentru Basarabia, unde este cel mai iubit artist din afara Basarabiei, unde preşedintele Nicolae Timofti i-a decernat meritul “Artist al Poporului”, în Basarabia  e mormântul neuitatului Grigore Vieru, Basarabia e tărâmul căreia, simţindu-i trăirile ca ale unei inimi, Fuego îi închină atâtea cântece purtând în ele o a doua viaţă, o a doua iubire pe lângă cea de mamă.

 Foto: Ana Maria Halalai

“Pentru ea ninsori se cern din spaţii/ Pentru ea puternici sunt Carpaţii/ Pentru ea e caldă vatra poamei/ Pentru limba mamei”. Alăturând în programul de spectacol acest cântec, Fuego a evocat pentru spectatori un moment istoric neamintit azi, dându-i-se o mică importanţă, împotriva unei cruciale semnificaţii pe care o are.

  Foto: Ana Maria Halalai

“Pentru ea noi văruim pereţii,/Pentru ea mai sunt răniţi poeţii,/Pentru ea cresc florile visării/Pentru limba ţării”. La 27 martie 2013 s-au împlinit 95 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România. În urmă cu 95 de ani, Sfatul Ţării a hotărât istoria Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, unificând Basarabia cu Transilvania, Banatul, Maramureşul, Crişana şi Bucovina. La Bacău, seara, pe 27 martie 2013, pe când orele galopau spre miezul nopţii, luna îşi lăsa geana pe sub norii ierni care rătăcise drumul prin timp, un luceafăr al poeziei şi muzicii îşi pornea călătoria prin versurile lui Grigore Vieru şi glasul lui Fuego, spre inimile spectatorilor.

O zi din istorie căzută în eroarea proaspătă a vremii de acum era dezvăluită şi pomenită la Bacău de artistul Fuego! Într-„O lacrimă de cântec”, a curs o lacrimă pentru întoarcerea Basarabiei acasă!



Autor: Aurel V. Zgheran
Sursa: Radio Romania Iași


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO - Interviu acordat pentru Radio Romania Online, 27 martie 2013, Bacău




Într-o seară minunată de Martie, pe acordurile ample a unui acompaniament bine organizat, interpretul nostru îndrăgit Paul Surugiu (Fuego) a poposit în inima Moldovei, tocmai la Bacău.

Sute de spectatori au umplut Filarmonica “Mihail Jora” - Sala Ateneu, au aplaudat toate momentele memorabile și mulți dintre fani l-au impresionat cu buchete de flori.

Artistul a cântat și a încântat publicul băcauan cu melodiile cele mai îndrăgite, “Sărut femeie, mâna ta” , “Clar de lună” , “Ce seară minunată ”, dar și melodii noi, de pe cel mai nou material discografic, un dublu CD (primul din cariera sa), numit “O lacrimă de cântec”.

În interviul acordat pentru Radio Romania Online (www.rronline.ro), Fuego ne spune câteva cuvinte despre noul album și turneul ce poartă același nume.

“Turneul acesta lansează cel de-al 26-lea material discografic, de data aceasta avem de-a face cu un dublu CD, 32 de cântece, melodii de dragoste dedicate publicului meu. Publicul deja mă cunoaște, știe ce aduc eu la scenă, iar cântecele acestea sunt compuse din suflet pentru sufletele voastre”



Interviu realizat de Alina (Radio Romania Online - www.rronline.ro), Bacau, 27 martie 2013



Articol semnat de: Radio Romania Online

“Trandafiri în dar” de la Fuego pentru toți cititorii ziarului “Libertatea”, pe 24 aprilie 2013



Fuego celebrează primăvara cu “Trandafiri în dar”

 Foto: Ana Maria Halalai

După un periplu dificil prin țară, Fuego a încheiat cu succes turneul său național de primăvară denumit “O lacrimă de cântec”. În aproape toate orașele în care a poposit alături de band-ul său, spectacolele s-au jucat cu casa de bilete închisă, iar unii admiratori au fost nevoiți să stea și în picioare.
Concertul a adus o nouă viziune în activitatea artistului, beneficiind de un concept special. Având o abordare matură, fiecare moment prezentat a adus cu sine o nouă poveste, pornind de la versuri și istorii și terminând cu ținutele, care au fost avangardiste, create special pentru acest turneu de către cea care îl consiliază din punct de vedere vestimentar pe Fuego și care îi concepe ținutele extravagante, designerul Doina Levintza.

În cadrul acestui turneu, artistul a lansat primul său dublu CD din întreaga activitate, una prolifică de altfel, care cuprinde 25 de albume și peste 500 de piese înregistrate. Acest nou album prezintă o istorie a dragostei, aducând publicului 32 de piese proaspete, cu ritmuri și teme diferite, dar unite toate de același filon existențial, iubirea, intrepretată de Fuego în stilul său caracteristic.

Și fiindcă e primăvară, perioadă de mister divin, în care inima e acoperită de nostalgia florilor răsărite din pomul vieții, Fuego nu se oprește aici cu surprizele. Împreună cu Casa de Discuri Euromusic Cluj Napoca și partenerul media al turneului și al albumului, “Libertatea”, acesta lansează, pentru toți cititorii celui mai difuzat cotidian din România, pe 24 aprilie, un album-eveniment, o colecție de 14 piese cu și despre primăvară, flori și iubire, un cadou pentru toți cei ce îi iubesc și apreciază activitatea, un buchet de “Trandafiri în dar”.




Sursă incontestabilă de lumină sufletească, primăvara dăruiește un alt veșmânt lumii. Ar fi greu ca cineva sau ceva să egaleze numărul de recorduri și trăiri pe care le-am căpătat pe parcursul turneelor desfășurate în acest anotimp, în care mă reîntregesc cu ecourile-i specifice, într-o simfonie a simțirii și a renașterii eterne. Gânduri revin, umbre trecute, toate vibrațiile umane se contopesc în anotimpul ce respiră romantism și amintire. E o formă rupestră de veșmânt sufletesc, o cântare a durerilor amorțite de simțurile colorate. Poate mai mult ca niciodată, primăvara capătă o nouă însemnătate pentru mine, devenind balsamul ce acoperă răni, pecetea ce atestă că timpul trece ireversibil, îmbătrânindu-ne calm și lăsând în noi un covor de experiențe, de lacrimi și frunze. 



Împreună cu cei de la “Libertatea”, care mi-au fost aproape în proiectele pe care le-am întreprins și alături de care am realizat o serie de albume de suflet în ultima perioadă, îmi doresc să vă aduc “Trandafiri în dar”, un mănunchi ce are câteva din cele mai îndrăgite piese ale mele care vorbesc despre natură, despre acest anotimp mirific, despre flori și iubire.” (Paul Surugiu - Fuego)


Foto: Ana Maria Halalai


Totodată, în această săptămână artistul a lansat DVD-ul “Un suflet românesc în cântece de odinioară”, un album care aduce în prim plan spectacolul susținut în cadrul turneului său național “Ce faci astă seară, tu?” din 2010. Acest DVD e o poveste din perioada interbelică, cu parfum de reverențe și curtoazie, surprinse dulce-amărui în palmele bijuteriilor muzicale pe care Fuego le interpretează.


FUEGO - Scrisoare deschisă către fani


Dragii mei,

Aştern o nouă filă în volumul amintirilor mele, cu emoţii şi cu speranţa că am reuşit să consolidez legatura tainica pe care o am cu cei ce mi-au fost alături şi de această dată. De asemenea, cred şi simt că mi-am îndeplinit şi scopul, acela de a aduce momente unice, spectaculoase, cântece noi şi multe suprize, în lumea haotica în care ne învârtim.


Turneul naţional “O lacrimă de cântec”, prezentat de mine în această primăvară, s-a bucurat de un imens succes, în toate oraşele în care am poposit.
Pornind periplul de la Constanţa, continuând cu Ploieşti, Galaţi, Focşani, Adjud, Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău şi Braşov, nu mică mi-a fost surprinderea să văd că spectacolele s-au jucat, aproape în toate oraşele, cu casa de bilete închisă.

M-aţi răsfăţat cu aplauze şi cu flori, mi-aţi dăruit cadouri şi, pe lângă toate, mi-aţi transmis, în culise, după spectacole, ori prin intermediul celor două fan-cluburi ale mele, Fan Club Fuego Romania şi Fuego’s Blog, toate gândurile voastre sincere.


Cu bucurie şi împlinire le-am primit pe toate şi vă mulţumesc deschis pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare efort depus în a-mi aduce flori şi atenţii, pentru toate mesajele frumoase pe care zilnic le citesc şi le ascult.

Cu siguranţă, dacă voi, publicul meu, nu aţi fi atât de receptivi, de primitori, de avizi după cântecul românesc şi după noutate, eu nu mi-aş putea ghida existenţa pe portativul vieţii, în partitura indecisă a muzicii.

Am întâmpinat nepregatiţi valul de aer rece ce s-a abătut peste ţară şi, astfel, bateristul meu s-a îmbolnăvit, căpătând o viroza în formă accentuată.


Acest fapt îl impiedică să îşi desfăşoare activitatea în condiţii optime şi să îşi continue drumul prin ţară, alături de mine. Din păcate, suntem nevoiţi să întrerupem drumul către vestul ţării şi să vă promitem că vom reveni în acea zonă, cât mai curând, cu acelaşi concert, cu noi surprize şi materiale.

Sunt fericit că noul meu album “O lacrimă de cântec” a fost atât de bine primit de către voi şi că refrenele au început să fie auzite şi la radiourile de specialitate, cele ce promovează, cu interes, muzica şi valorile româneşti.

Săptămâna viitoare va fi lansat şi DVD-ul “Un suflet românesc în cântece de odinioară”, care aduce spectacolul “Ce faci astă seară, tu?” filmat în anul 2010 la Teatrul “Mr. Gh.Pastia” din Focşani şi care dezvăluie o poveste omogenă, cu aer burghez, cu raze de trecut şi prezent în care se regăsesc valorile şi coloanele sonore ale lumilor apuse, surprinzând veridic sufletul românesc în cântece de altădată.

Gândul meu onest şi toată recunoştinţa se îndreaptă către voi, publicul meu, mulţumindu-vă pentru că îmi oferiţi linişte şi echilibru, fiind alături de mine, dezinteresat, în drumul acesta sinuos, în lumea decepţiilor şi a frivolităţii, căci pentru voi îmi port paşii în viaţă, alergându-mi destinul prin tabloul artei, pe şevaletul muzicii, prin lacrimi de cântec ...


Acum plec, în altă primăvară, într-o simfonie a simţirii şi a renaşterii eterne, cu promisiunea că voi reveni în iarna tainică, cu un nou turneu.”

Al dumneavoastră, 
Paul Ciprian Surugiu - Fuego

Foto: Ana Maria Halalai

FUEGO - Stropi de primăvară în lacrima de cântec şi de dor...


“Eu nu ţi-am fost decât o primăvară,
O lacrimă, sub raza vieţii tale
Ce-a aşezat-o sufletul, comoară,
În trupul blând al dalbelor petale.”

În acest capricios martie, Paul Surugiu - Fuego a revenit în sălile de spectacol din ţară, pentru a ne aduce în suflete stropi de primăvară şi iubire, în cadrul turneului său naţional, intitulat sugestiv "O lacrimă de cântec".

Seri pline… plini de oameni frumoşi şi calzi ca pâinea…, fremătând în sunetul muzicii de suflet.  Sălile din GalaţiFocşani şi Adjud s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru lumea dornică să vadă un spectacol semnat Fuego. Amfitrionul acestui spectacol, s-a remarcat, şi de această dată, prin eleganţa ţinutei, dar şi a actului artistic. Susţinut de publicul prezent în număr mare, Fuego a oferit un spectacol unic, un concert dedicat femeii, “al cincilea anotimp în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii” (Grigore Vieru).

Momentele în care un artist reuşeşte să se ridice la rangul de consţiinţă sunt foarte rare. Un spectacol cu Fuego nu poate fi trecut cu vederea, iar publicul, iubitor de artă, ştie acest lucru, nu lipseşte şi e prezent.

Timp de două ore am călătorit într-o lume de poveste, o lume a dragostei în care picurau stropi de frumos, firesc, cu acea simplitate profundă, plimbându-ne în timp, prin ungherele uitate ale muzicii sublime, aşezate armonios pe portativul iubirii. Aşa a fost: simplitate şi iubire, descoperite pentru două ore şi dezvăluite de o cortina învechită de vremuri. Două ore în care, pierduţi în timp, spectatorii veniţi la o întâlnire cu sunetul magic, au intrat în joculul cu emoţiile, într-un carusel cu zâmbete şi lacrimi, o înălţare a spiritului, acolo unde aspiri, visezi şi speri s-ajungi pentru o clipă, doar o clipă...

Foto: Roxana Atudorei

Cu chipul senin, cu zâmbetul pe buze, punctual ca de obicei, artistul a urcat pe scenă în aplauzele unei săli pline de oameni dornici să-mbrăţişeze cu sufletul căldura primelor raze ale primăverii. Prezenţi la întâlnirea cu vocea, cu timbrul său inconfundabil, simţi, trăieşti, cânţi, dansezi, te bucuri... la fel de firesc şi la fel de simplu. Eşti ce vrei să fii, faci ce vrei să faci, fără ruşine, fără bariere, fără reguli... Acolo, în sala în care se-aude sunetul lui... eşti liber şi doar asta vrei să fii... liber. Şi pentru că astea sunt senzaţiile pe care muzica lui chiar ţi le oferă, îl slăveşti, cu recunoştinţă, cu dor, cu lacrimi şi iubire. Oamenii au încă nevoie de o astfel de întâlnire vie, în care să trăiască, să respire întâlnirea inimilor. 

A fost un spectacol puternic, unic, de forţă, dar şi cu o mare încărcătură emoţională, “o lacrimă de cântec” care s-a prelins uşor din ochii fiecărui spectator prezent în sală, o întâlnire între inimi, bătând de dor şi regăsire, de iubire şi împletire a unor destine unite de acelaşi sentiment… iubirea. Şi pentru că acolo şi doar acolo o regăseşti, te duci la întâlnire cu iubirea.

  Foto: Roxana Atudorei

Fuego şi magia creaţiilor lui Jolt Kerestely, Maria Stoianov, Ilie Gorincioi, Alex Malschi, Marius Cristinel Popa, au cucerit inimile, au îngenunchiat suspiciunile, au înălţat şi-au plecat capete... iar sala şuiera în vuiet de iubire...

Aş îndrăzni să spun că întâlnirea cu muzica de suflet, în stilul unic marca Fuego, a aprins lumina-n întuneric, a dăruit dragoste prin mesajul simplu şi curat al versului. Dar, cum cele ce se-nvârt în jurul nostru şi-au pierdut în timp din naturaleţe, iar trăirile simple trebuie mereu complicate, orice emoţie ce te trimite pe tărâmuri nealterate, e o sărbătoare. Am spus-o de multe ori şi o s-o repetăm frecvent: Fuego e o sărbătoare.

A fost o întâlnire între cuvânt şi sunet, ambele având aceeaşi origine, ambele izvorâte din comoara sufletului - spiritul. Au fost seri de gală, gândite de artist cu profunzimea şi harul de a face ca întâlnirea cu el să fie una memorabilă, una “pe care nu o vom uita curând”. Acest turneu de primăvară a venit cu propria poveste..., născută din dragoste pentru cei care vin... şi vin... şi vin acolo pentru el...

Foto: Roxana Atudorei

Şi ne-a mulţumit - aşa cum nu uită s-o facă - cu căldură, cu emoţii şi bucurie, declarând cu entuziasm: “Vin de fiecare dată cu drag în Moldova şi am o legatură specială cu fiecare dintre voi - sunteţi un public receptiv. Aplauzele şi mesaje primite din partea voastră sunt mai mult decât copleşitoare: mă stimulează să ofer tot ce este mai bun în mine”. 

Cântecele, în interpretarea live a artistului, au însoţit şi susţinut regia spectacolui, ce-i poartă semnătura, prin colaje video care s-au derulat pe toată durata recitalului pe un ecran imens, surprinzând prin imagini multicolore cu flori şi peisaje, care au inundat scena cu prospeţimea primăverii, strecurând “o lacrimi de cântec” şi de dor... în sufletele spectatorilor. Cu ocazia acestui eveniment, artistul a prezentat, în premieră, noul său album, ce poartă numele turneului, “O lacrimă de cântec”, un dublu CD care cuprinde 32 de compoziţii în primă audiţie.

Foto: Ana Maria Halalai

Fuego şi “Fuego band” au fost: lacrimi, emoţii, nostalgii, trecut, prezent şi noi începuturi. Punctul culminant al show-ului a fost atins cu momentul special în care artistul a interpretat “Scrisoare de bun rămas”, o melodie care s-a născut într-o noapte târzie de vară,  umbrită de dispariţia prematură şi nedreaptă a pianistei Mihaela Ursuleasa, o piesă sensibilă, pe versurile poetului George Ţărnea, care-a smuls lacrimile inimilor descătuşate de sunetul versului răscolitor...

 


Un alt moment special în spectacol a fost solo-ul la chitară al tânărului instrumentist din trupa sa, Robert Caloian, dar şi interpretarea, în duet cu Fuego, a două piese superbe din repertoriul artistului: “Sărut, femeie, mâna ta” şi “Mi-e dor de tine, mamă”.

Foto: Roxana Atudorei

Prezenţă spontană, plină de farmec, Fuego a transformat spectacolul într-un eveniment interactiv, dialogând permanent cu publicul, explicând, dând sau cerând sfaturi ori povestind cu umor. 



Foto: Ana Maria Halalai

Aşa cum ne-am obişnuit, artistul a fost în formă maximă, a cântat şi a recitat timp de peste două ore, spaţiile dintre momentele artistice fiind umplute cu povestiri amuzante în complicitate cu publicul, dornic să interacţioneze cu şarmul şi candoarea actorului.

Foto: Roxana Atudorei

Aparent acelaşi, dar de fiecare dată diferit, Fuego a susţinut un spectacol “de ţinută mare”, la valoarea specifică lui, în contextul turneului de primăvară care a devenit tradiţie, o poveste de iubire care cutreieră meleagul naţional în fiecare an.
Când s-a lăsat cortina, emoţiile ne-au cuprins... Lacrimi de primăvară povesteau spectacolul iubirii - “O lacrimă de cântec” și de dor...


Lacrimi de primăvară

În voi ce n-aveţi milă de omul umilit
Şi-aşa plini de trufie în rangul ruginit,
S-a dus de mult ninsoarea, ninsoarea afânată,
Nicicând veţi fi ca dânsa, ca dânsa de curată...

În vraja primăverii, mi-am pus din nou credinţa,
Că-n marea ei mărire ne curmă suferinţa...
Azi, nu pe-acolo, afară, mă-mbracă înflorată,
Ci-n cuget, în adâncuri, mă plânge îndurerată.

Cândva, la ceas de seară, un cântec suspinând
A inimii iubire, în lacrimi rourând...
În strălucirea nopţii, ca stelele ce-apun,
Îşi lua cu-n dor în versuri rămas bun.

Ce sunt din ce-a rămas să mai ofer?
Mă-mbracă, primăvară, şi-mprăştie-mă-n cer!
De vrei, să-mi pui o lacrimă în zâmbet
Şi-n plâns să-mi pui un zâmbet, dacă poţi!

Foto: Roxana Atudorei

Articol semnat de: Fan Club Fuego Romania
29 martie 2013

http://www.facebook.com/fanclubfuego.romania/


Cristina -Pitesti spunea...

Turneul de primăvară “O lacrimă de cântec” a luat sfârșit, dar am rămas cu amintirea unor spectacole minunate, de vis… Galați, Focșani și Adjud. Din an în an Fuego ne oferă concerte mai speciale, care-ți umple inima și sufletul de liniște, de bucurie, de fericire…doream ca aceste două ore de spectacol, să nu se mai sfârșească, să continue la infinit. 

Sălile au fost arhipline, spectatori veniți și din alte colțuri ale țării, au dorit să fie alături de artistul drag sufletelor lor, cu sinceritate să-l aplaude, să-i dăruiască o floare, un zâmbet…Este impresionant cu câtă iubire a fost întâmpinat artistul de publicul de toate vârstele, copii chiar au cântat, au fredonat împreună cu el…

Spectacolul dedicat primăverii, mamei, iubitei, soției… a debutat în ritmurile muzicii compuse de J.Kerestely, piesa “Steaua mea” , iar spectatorii fascinați de aparitia pe scena a artistului într-o vestimentație superbă. Câtă eleganță și distincție!! 
Au urmat șlagăre reascultate cu plăcere, dar și melodii în primă audiție, de pe noul album “O lacrimă de cântec.” Este de admirat, la cei 36 de ani, Fuego a lansat în cadrul acestui turneu, cel de-al 26-lea album- dublu CD -ce cuprinde 32 piese noi, compoziții realizate de Maria Stoianov, Alex Malschi, Marius Cristinel Popa etc.

Momente speciale au fost acelea în care Fuego a cântat piesele “Pălărie nouă”, “Povestea acordeonului”, “Numai tu”…publicul a cântat, a dansat și a vibrat.

Melodia care a reușit să impresioneze până la lacrimi întreaga sală a fost „Scrisoare de bun rămas”, versuri scrie de poetul George Tărnea. Superbă piesă, iar interpretarea excepțională.
Artistul ne-a cântat și încântat cu un buchet de melodii de dragoste, muzică nemuritoare, muzică dăruita pentru suflet, cântată din suflet...

Și asa cum tot ce este frumos se termină prea repede, acest concert de excepție se încheie cu melodia regretatului Dan Spătaru- „Nu m-am gândit la desparțire”… Sala în picioare, aplauze interminabile, lacrimi de emoție, flori și multă bucurie…Cortina s-a lăsat, iar Fuego ne-a promis că va reveni cu alte noi surprise…

Dragă Paul, mulțumim că exiști, tu ne faci viața mai frumoasă. Iți transmit cele mai sincere gânduri de admirație, prețuire, recunoștința și mulțumire pentru tot ceea ce ne dăruiești tu…
Cristina- Pitești
  

Atudorei Roxana spunea...


Au fost trei spectacole de vis,incarcate de emotie,trairi intense si multe surprize.Am ras,am plans,am aplaudat frenetic si am simtit cum imi curge prin vene iubirea...Pasiunea cu care a soptit fiecare vers,m-a facut sa realizez cat sunt de norocoasa ca am intalnit asemenea artist si ca am gasit oamenii cu care rezonez in simturi si priviri.



Va multumesc voua,celor cu care gandurile mele se intrepatrund!Iti multumesc tie,Fuego,pentru ca imi lasi in suflet speranta ca "totusi exista iubire". 

Astept cu mare nerabdare urmatoarea revedere!

FUEGO a cucerit, cu "lacrimi de cântec", Bacăul lui Bacovia, 27 martie 2013



Încă o seară de turneu s-a aşezat în tabloul amintirilor pe care Fuego le adună în periplul său muzical prin ţară, cu al său concert de primăvară "O lacrimă de cântec".


De această dată s-a oprit la Bacău, în oraşul cu aromă bacoviană, în timp de iarnă târzie, continuând astfel seria minunatelor serate pe care le dăruieşte publicului său fidel ce nu conteneşte să îl aprecieze, să îl răsfeţe cu aplauze şi imense buchete de flori.

Pe 27 martie 2013, Sala Ateneu a Filarmonicii "Mihail Jora" din Bacău a pulsat împreună cu armoniile pieselor pe care Fuego le interpretează în spectacolul ce s-a desfăşurat şi în acest caz, cu casa de bilete închisă.



Una dintre cele mai speciale reprezentaţii ale acestui turneu s-a jucat în Bacău, căci clipele s-au scurs fără menajamente, dăruind perenităţii, un nou moment memorabil. Pe lângă melodiile noi, incluse pe materialul discografic recent lansat, artistul a cântat şi refrene vechi, iar programul a beneficiat şi de interpretări deosebite, ce nu erau înglobate în repertoriu.

În timpul concertului, Fuego a primit un bileţel pe scenă, în care i se semnala că pe 27 martie se împlinesc 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Emoţionat, cu gândul la tărâmul magic care l-a desăvârşit pe Grigore Vieru, care respira şi trăia româneşte, cântăreţul a fredonat două strofe din "Pentru ea", melodie pe versurile poetului nemuririi şi linia melodică a lui Ion Aldea Teodorovici.

Totodată, pe 27 martie 2013 este şi ziua mondială a teatrului, iar cu această ocazie artistul a afirmat:

"Într-o zi atât de încărcată de freamăt istoric şi simţiri ludice , mă simt onorat că am putut fi pe scenă, sărbătorind împreună cu publicul meu aceste două evenimente unice.

Şi pentru că teatrul e parte a vieţii mele, am ales să îl celebrez în locul în care el se consumă. Iar Bacăul mi-a demonstrat că este un public cald, receptiv, care primeşte cu entuziasm noutatea, asimilând-o rapid. Mă bucur că am reuşit, prin acest turneu, să le aduc oamenilor o bucurie, câte o serată de cântec, un moment unic pe care, din spusele lor, nu îl vor uita foarte curând."


Şi, pentru ca întreg actul artistic să fie realizat, în final, artistul şi-a prelungit programul, cântând pentru cei prezenţi mai mult decât era preconizat, ceea ce dovedeşte că Bacăul are un public ce apreciază valoarea, muzica românească şi munca depusă de un artist ce va rămâne în imensul tom al muzicii autohtone, ca fiind un destin ce se dedică scenei, în “lacrimi de cântece”.


Fotografii realizate de Ana Maria Halalai, o admiratoare a artistului

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger