“A MAI TRECUT UN AN” - la Chişinău,
Concert de excepţie marca FUEGO - Making of
Atunci când îţi propui ca fiecare apariţie în faţa
publicului tău să fie impecabilă, toată munca din spatele acelor câteva momente
în care străluceşti, devine de două ori mai împovărătoare şi responsabilă.
Este şi cazul lui Fuego, care e prin definiţie un perfecţionist,
dorindu-şi să aibă spectacole ce sună bine, având vocea perfect aranjată pe
sala în care cântă şi, desigur, ştiind că toate cele ce se vor desfăşura pe
scenă vor merge conform repetiţiilor şi planului iniţial.
În această săptămână, mai precis pe 11 martie 2014, Fuego a
susţinut un concert extraordinar pe scena Palatului Naţional “Nicolae Sulac”
din Chişinău, fiind cel ce a închis seria de evenimente speciale dedicate primăverii
şi mărţişorului, ce a avut în desfăşurare concertele unor nume importante
precum: Marcel Pavel, Holograf, Yan Raiburg sau Ioan Suruceanu.
Spectacolul “A MAI TRECUT UN AN” se preconiza a fi un succes
de casă, răsunător, dar niciunul dintre organizatori nu se aştepta ca biletele
să se vândă cu aproape o lună înainte, fiind nevoie de locuri suplimentare,
existând şi persoane ce au preferat să-l vadă pe artistul mult iubit, stând în
picioare.
Construit iniţial într-o manieră simplă, punând accentul pe
muzica live, conceptul show-ului s-a modificat pe parcurs, beneficiind de un
joc de lumini inedit, o grafică spectaculoasă şi o trupă de dansatori
profesionişti, ce au dat culoare şi senzualitate unor momente de aur. Ideea a
aparţinut unui apreciat artist plastic, scenograf de renume în Moldova şi spaţiul
rusesc, care a acceptat să colaboreze cu organizatorii pentru acest proiect -
IURIE MATEI.
Fuego a fost acompaniat pe scenă de trupa “ANGRY BAND LIVE”,
formată din instrumentişti desăvârşiţi, membrii ai mai multor proiecte, premiaţi
la festivalurile de specialitate şi uniţi de un ţel comun - muzica. Timp de
aproape 3 ore, aceştia au reinterpretat cele mai frumoase şlagăre ale
artistului, într-o nouă formulă, precum şi câteva noi audiţii pentru publicul
chişinăuean, care au fost primite cu entuziasm: “A mai trecut un an”, “Nu ştiu
niciodată”, “Iubire”.
Ca de fiecare dată, Fuego a arătat spectaculos pe scenă, ţinutele
sale fiind concepute de către Doina Levintza, cea care îl consiliază din punct
de vedere vestimentar şi care a reuşit, în aproape doi ani, să-i modifice şi îmbunătăţească
aspectul scenic. În premieră, Fuego ne-a mărturisit că, pentru turneul naţional
“SERENADĂ PENTRU DAN SPĂTARU”, ce începe pe 21 martie 2014, la Ploieşti, va mai
colabora, pe lângă Doina Levintza, cu încă un brand celebru şi bine cotat, un
etalon pentru eleganţă, simplitate şi rafinament.
“A MAI TRECUT UN AN” a vorbit despre Fuego, despre cântecele
sale de succes, despre felul în care percepe el publicul şi sentimentele pe
care, cel de pe urmă, i le dăruieşte. Ca de fiecare dată, la Chişinău,
aplauzele au fost necontenite, cadourile dintre cele mai inedite, braţe de
flori şi sticle de vin.
Un moment emoţionant a fost acela în care Paul Surugiu a
fost acompaniat, pentru piesa “TRECEA FANFARA MILITARĂ”, de către Orchestra
Prezidenţială a Republicii Moldova, aceeaşi care a dat onorurile şi la
ceremonia de investire a lui Fuego cu decoraţia de “ARTIST AL POPORULUI”, de către
preşedintele Nicolae Timofti, chiar de ziua sa de naştere.
“M-am simţit special la Chişinău acum! Am vrut să aduc o
parte din frumuseţea muzicii în faţa spectatorilor mei fideli, să le reamintesc
ce înseamnă să iubeşti şi să trăieşti pentru cântec. Nu cred că am descoperit încă
motivul pentru care reuşesc să produc astfel de stări în oameni, eu ştiind un
singur lucru cert pe scenă: acela că trebuie să dau tot, să-mi pun sufletul în
faţa ochilor ce aşteaptă de la mine minuni, dar cred că actul artistic e desăvârşit
atunci când e sincer. Şi le-am cântat, basarabenilor mei dragi, cu sinceritate.
Alături de trupa “ANGRY LIVE BAND” am creat o poveste. Una
cu multă sensibilitate, în care am avut onoarea şi plăcerea de a putea cânta
live, aşa cum trebuie să cânte oricine îşi adaugă la nume titulatura de
interpret.
Le mulţumesc tuturor celor ce au venit să fie alături de
mine, fie că au fost din Basarabia, România, Ucraina, Transnistria. Aşa ştiu că
merită să merg mai departe, să evoluez, să devin mai bun în ceea ce fac, pentru
a nu dezamăgi. Căci, publicul e totul! Orice creaţie ajunge la inimi prin el,
aplauzele vin tot din partea sa şi confirmarea valorii o conferă, de asemenea,
publicul. Fără publicul meu, nu m-aş mai numi Fuego, artistul!” (Paul Surugiu - Fuego)
După acest succes, Fuego continuă startul fulminant în
acelaşi ritm. Împreună cu trupa sa, la braţ cu nostalgia, va colinda ţara în
lung şi-n lat, pentru a-l celebra, aşa cum se cuvine, pe maestrul Dan Spătaru.
Redescoperind parfumul şlagărelor de altădată, artistul va
poposi în 11 oraşe pentru a cânta cele mai frumoase refrene a celui supranumit
“regale aplauzelor”. Totodată, în cadrul turneului, va fi lansat şi albumul “SERENADĂ
PENTRU DAN SPĂTARU“, o colecţie de cântece de aur, reinterpretate de Fuego.
“De ce “SERENADĂ“? Pentru că serenadă înseamnă Dan Spataru,
iar el reprezintă sărbatoarea muzicii, simbolul performanței şi timbrul celor
mai frumoase șlagăre din muzica ce ne-a făcut pe toți să ajungem unde suntem.“ (Paul Surugiu - Fuego)
Fan Club Fuego Romania
15 martie 2014