ULTIMELE NOUTATI

FUEGO: "Mulţi îmi plâng pe umăr, muzica mea le aduce alinare!", cugetliber.ro, 25 aprilie 2015

FUEGO: "Mulţi îmi plâng pe umăr, muzica mea le aduce alinare!", 
cugetliber.ro, 25 aprilie 2015


Săptămâna aceasta, Fuego (Paul Surugiu) a lansat, la Constanţa, cel de-al 30-lea album realizat împreună cu compozitorul Jolt Kerestely, prestigiosul dirijor al orchestrei Radiodifuziunii Române şi apreciat compozitor. Prilej cu care constănţenii au avut şansa să asculte cele mai îndrăgite piese ale artistului lansate de-a lungul celor 20 de ani de carieră, dintr-un repertoriu ce numără peste 500 de cântece. 


Două ore de spectacol live pe scena Casei de Cultură a Sindica-telor din Constanţa, Fuego fiind acompaniat de orchestra condusă de pianistul Vicenţiu Perniu, de la Teatrul „Alexandru Davilla” din Piteşti, unde Paul Surugiu este angajat cu carte de muncă.
- Prin ce se detaşează repertoriul tău de tot ceea ce se întâmplă în muzica românească?
- Am cântat tot timpul muzică romantică, iar oamenii, vrem sau nu vrem să credem, rămân nişte romantici toată viaţa. Atunci când le este mai greu, când au probleme, când cred că sunt pe marginea prăpastiei, muzica îi ajută să se schimbe, să-şi schimbe sentimentele. Eu asta încerc, să-i fac pe oameni mai buni, mai generoşi şi cred că reuşesc, dovadă fiind prezenţa lor în sălile de spectacol. De data aceasta, am venit la Constanţa după Paşti, pentru că am fost plecat şi într-o scurtă vacanţă în Israel cu familia mea, dar m-am şi pregătit intens pentru acest turneu, intitulat „Trăiesc”. Eu fără muzică nu aş exista. Dacă nu urc măcar o dată pe săptămână pe scenă, pentru a-mi încărca bateriile de la publicul meu, cred că nu aş putea să trăiesc. 


- Te provoc să comentezi melodiile ce se fredonează de ceva ani încoace.
- Ce aş putea să spun decât că ceea ce înseamnă muzica noastră românească, şi mă refer la muzica cu melodie, s-a cam pierdut. Se scrie acum muzică de-o vară, muzică ce se ascultă pe moment, care după aceea se uită. Dar când suntem între patru pereţi, ne întoarcem la CD-ul acela în care ne regăsim. Spre exemplu, eu îi ascult pe Dan Spătaru şi Gică Petrescu. Prin spectacolul meu, încerc să aduc o tânără generaţie - eu şi orchestra mea - şi să reînviem o generaţie de aur: Jolt Kerestely, Marius Ţeicu, Cornel Fugaru, Horia Moculescu, Marcel Dragomir. Tare mi-aş dori ca şi melodiile care se compun astăzi să se asculte şi peste 50 de ani, dar nu cred. Fiecare alege ce vrea să facă pe scenă, fiecare cântă ce-şi doreşte şi tot timpul am spus că există o sită care cerne corect.
- Eşti în competiţie cu Loredana, Horia Brenciu, Ştefan Bănică Jr., artişti care mai umplu sălile de spectacol?
- În niciun caz, pentru că eu cânt alt gen. Loredana este o mare artistă, Brenciu este un show-man total, la fel şi Bănică. Tocmai de aceea şi vând la sală, pentru că oferă un show şi au voci, cântă, sunt extraordinar de talentaţi. Deci, nu mă simt în competiţie cu nimeni, pentru că eu abordez un gen unic, care nu prea se cântă. Muzica aceasta romantică, de suflet, cu un aer boem. Sunt colegi care mai cântă acest gen şi pe care îi preţuiesc, cum ar fi Mirabela Dauer, Corina Chiriac. Şi văd oamenii care vin la sală şi care apreciază acest gen de muzică. Eu sunt artistul care rămâne după spectacol şi câte o oră să ofere autografe şi să vorbească cu fanii. Mulţi îmi plâng pe umăr pentru că au copiii plecaţi şi muzica mea le aduce alinare.
- În ciuda acestor efuziuni la care chiar am asistat, Fuego este şi subiect de bancuri şi poante.
- Şi astea au rolul lor. Dacă „Împodobeşte mamă bradul” nu ar fi devenit subiect de glume, nu adunam trei milioane de vizualizări pe youtube. N-am crezut vreodată că această piesă se va bucura de un aşa succes. Pentru că a fost o piesă foarte simplă, cu un text simplu. Chiar şi când l-au asociat pe Jean Claude Van Dame în şpagat pe două camioane cu mine, punându-mă între doi brazi, consider că a fost o glumă foarte bună. Cei care nu cunoşteau muzica mea şi au văzut poanta aceea au intrat să vadă ce face omu’ ăsta şi chiar au venit în sala de spectacol. La Cluj, am fost impresionat de o trupă de rockeri care a venit să mă felicite după concert pentru simplul motiv că merg înainte şi îmi văd de drumul meu.
- Înseamnă că şi Tudor Chirilă se numără printre fanii tăi?
- Nu ştiu, dar pot să spun că este un băiat foarte talentat. Am fost la spectacolele pe care le-a regizat mama lui, o foarte bună actriţă a Teatrului de Comedie - Iarina Demian. Cea mai dragă amintire dintre mine şi familia lui Tudor este legată de memoria tatălui său. Invitat fiind la emisiunea „Ceaiul de la ora 5", Ioan Chirilă, un jurnalist de excepţie şi comentator sportiv, m-a chemat alături de el în acea emisiune, chiar la debutul meu. Important este să rămânem oameni şi să fim buni, pentru că numai astfel trecem toate obstacolele vieţii.
Sursa: cugetliber.ro
25 aprilie 2015


FUEGO - “Mi s-au oferit la Galați primele lăcrămioare”, FUEGO MUSIC Official, 24 aprilie 2014

FUEGO -  “Mi s-au oferit la Galați primele lăcrămioare”, 
FUEGO MUSIC Official, 24 aprilie 2014 


“Știți că v-am povestit că vreau să vă aduc, împreună cu echipa mea de profesioniști, virtuoși instrumentiști, primăvara deplină. Am pornit de câteva zile și după spectacolul de aseară de la Galați, în care lumea nu-mi mai dădea voie să plec de pe scenă, cred eu că ne reușește să facem ca primăvara să fie muzicală.
Lăcrămioarele servesc drept mărturie. Pe scenă, acolo unde primesc tot felul de cadouri năstrușnice, de la flori la dulcețuri, mi s-au oferit la Galați și primele lăcrămioare. Mi-s dragi florile astea pentru că au intensitate și fragilitate la un loc, emoție și-un strop de parfum. Așa cum e cântul meu și dragostea pentru voi! 


Ajung în seara asta, cu tot cu lăcrămioare, la Focșani, pe scena teatrului "Mr. Gheorghe Pastia" unde și-au topit și dăruit talentul mari actori și actrițe, precum Leopoldina Bălănuță și Tamara Buciuceanu.
De la 19.00! Vă aștept!”
Paul Surugiu - Fuego


FUEGO - „Merg la pas cu povești pentru viață transpuse în file de carte”, FUEGO MUSIC Official, 23 aprilie 2015

FUEGO - „Merg la pas cu povești pentru viață 
transpuse în file de carte”, 
FUEGO MUSIC Official, 23 aprilie 2015


„În goana zilnică, avem nevoie de momente de relaxare, de bucurie, de inspiraţie. De dimineaţă, după o minunată seară petrecută pe scenă, cu publicul meu, la Constanţa, mi-am zis c-ar fi bună o porţie de lectură. Mai ales ca-i Ziua Internaţională a Cărţii şi orice carte are suflet în ea, are o lume, are idee şi ne are pe noi, acolo, fericiţi că-i putem descoperi tainele.
Citiţi, prieteni, orice, căci lectura ne înalţă! Iubiţi cărţile, căci ele ne înnobilează, ne "mobilează", ne fac, într-un fel sau altul, mai buni! 


Şi uite aşa eu, în drum spre Galaţi, merg la pas cu poveşti pentru viaţă transpuse în file de carte! De la 19.00, pe scena Teatrului Muzical din Galaţi, mă prind în istoria mea, cu melodii ce mă fac să exclam - TRĂIESC! Vă aştept!
Închei tot pe ritm, cu o piesa dragă!”
Paul Surugiu - Fuego

Mai TRĂIEȘTE FUEGO? Află ce face artistul perioada aceasta, cum își surprinde fanii și mai ales ce hotărâre inedită a ales să ia!, libertatea.ro, 21 aprilie 2015

Mai TRĂIEȘTE FUEGO? 
Află ce face artistul perioada aceasta, cum își 
surprinde fanii și mai ales ce hotărâre inedită a ales să ia!, 
libertatea.ro, 21 aprilie 2015


Toată lumea se întreabă, mai nou, de ceva săptămâni, ce se mai întâmplă cu Fuego.
Ei bine, pentru toți cârcotașii, se pare că Fuego trăiește bine chiar, în cadrul turneului său național ce poartă fix acest titlu – TRĂIESC. A început aseară de la Brașov, acolo unde publicul l-a aclamat, l-a aplaudat, și i-a dăruit, după cum afirmă chiar el pe pagina de Facebook – FUEGO MUSIC OFFICIAL, amintiri pentru o viață. A făcut de toate în cariera sa. S-a jucat, a trecut prin toate vămile succesului, a luptat, a dat din coate și-a răzbit. Pentru unii mai trebuie să dovedească, dar cu siguranță o va face, pentru că aflați acum un mare secret, el chiar are talentul nativ șlefuit în ani. Și mai are ceva ce nu au foarte mulți – dorința de-a fi mai bun, de-a accepta când greșești și de-a încerca să crești atunci când știi sigur că e cazul.
Artistul își prezintă, timp de aproape 2 săptămâni, povestea artistică, iar cei ce nu l-au cunoscut până acum, o pot face, căci în spectacol este vorba despre cariera sa de peste 20 de ani, despre etape, despre muzica romanticp și de ce nu, despre tot ce-i frumos și bun pe astă lume și l-a inspirat pe Paul Surugiu. Lansează și un mega album cu 19 momente inedite, parte a celor mai frumoase realizări ale sale, a cărui partener media este LIBERTATEA. Dacă nu îl prindeți în această seară la Brașov, o puteți face în continuare la Constanța, Galați, Focșani, Iași, Bârlad, Bacău, Adjud, Chișinău, Bălți.
Iată ce ne spune Fuego cu privire la turneul său, într-o pauză de repetiții, căci cântă live, cu un band de profesioniști, sunetul fiind asigurat de cei mai buni, Andrei Kerestely și Adrian Coco Tinca:


„Vă aștept la sala de spectacol. Nu știu cât de spectaculos voi fi, în schimb știu sigur că mi-am pus sufletul pe scenă. Instrumentiștii sunt formidabili și veți avea parte de mari surprize în două ore. De la jazz la solo-uri de saxofon, până la piesele mele de ieri și de azi, cele mai iubite refrene și invitați de marcă.
Am vrut să cânt încă de mic și parcă nu vă vedeam făcând altceva. Cu voință cât pentru a trece Carpații, cu imagini despre mâine, cu fotografii întipărite despre cum va fi, mi-am zis că trebuie să lupt, că trebuie să ard, că nu-i corect să mă las înfrânt de nimic. Și nu m-am lăsat. Și iată-mă aici. Restul, judecați voi, cu sau fără brad!"
FUEGO MUSIC Official

Spre bucuria sau dezamăgirea altora, la începutul lunii mai, Fuego surprinde. Își schimbă numele. Devine simplu – PAUL SURUGIU, numele său real. Și face asta o dată cu lansarea clipului său, ce se filmează de zor în această perioadă, la Chișinău. Este vorba despre o piesă nouă, cu sound special, compusă de un rus – GOODBYE! Ascultă piesa mai jos, în premieră!


Sursa: libertatea.ro
21 aprilie 2015

FUEGO PREZINTĂ TURNEUL NAȚIONAL "TRĂIESC!", 20 - 30 APRILIE 2015, FUEGO MUSIC OFFICIAL, 1 februarie 2015

     FUEGO PREZINTĂ TURNEUL NAȚIONAL "TRĂIESC!"
20-30 APRILIE 2015

= COMUNICAT DE PRESĂ =


Asociația ''Alternative Culturale'' Iași, în parteneriat exclusiv cu ANTENA STARS și SPY NEWS, prezintă turneul națíonal de primăvară "TRĂIESC!", o istorie muzicală în ramă a unuia dintre cei mai iubiți și apreciați artiști români - FUEGO.
Spectacolul reunește în conceptul său cele mai frumoase, apreciate, aplaudate și premiate piese din repertoriul lui Fuego, prezentând pe rând etapele carierei sale, evoluția, momentele ce l-au marcat din punct de vedere muzical, totul într-o declarație de ritm prin care el exclamă că muzica este viața sa. 
Nu va fi singur pe scenă. În cele două ore de spectacol live, în care va prezenta și premiere, va fi acompaniat de un band de profeșioniști, purtându-vă astfel printre sunetele celor mai frumoși ani ai săi, presărați cu versuri și mesaje înalte, muzică romantică și voie bună pe ritm latino.
Emoționat și entuziasmat în același timp, interpretul ce a adunat pe parcursul a peste 20 de ani de carieră în muzica românească, 8 discuri de aur și două de platină, 29 de albume de studio și poate cel mai important, în 2012, distincția de "ARTIST AL POPORULUI REPUBLICII MOLDOVA", precizează:
"Trăiesc!" reprezintă tabloul întreg al activității mele de până acum. Cântecele mele de ieri și de azi, experiențele prin care am trecut și pe care le-am transpus ulterior în melodii, vor răsuna pentru voi, înșiruindu-vă picturi de vise. 

Cred că muzica ne mai poate salva și mai cred că acest spectacol este un fragment important din ceea ce însemn eu. Așadar, cei ce nu cunosc cu adevărat activitatea mea muzicală, mă pot descoperi acum, iar admiratorii mei vor afla pentru ce-am trăit și de ce ... TRĂIESC!"
În continuare, vă prezentăm datele si locațiile în care artistul va poposi, urmând ca orice oraș nou ce se adaugă listei, orice modificari ulterioare cu privire la dată sau oră să fie anunțate din timp :
- 20 aprilie, ora 19.00 - BRAȘOV (Casa de Cultură, Sala Reduta);
- 21 aprilie, ora 19.00 - PLOIEȘTI (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 22 aprilie, ora 19.00 - CONSTANȚA (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 23 aprilie, ora 19.00 - GALAȚI (Teatrul Muzical Nae Leonard);
- 24 aprilie, ora 19.00 - FOCȘANI (Teatrul Municipal Mr. Gheorghe Pastia);
- 25 aprilie, ora 19.00 - IAȘI (Casa de Cultură a Studenților);
- 26 aprilie, ora 18.00 - BÂRLAD (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 27 aprilie, ora 19.00 - BACĂU (Ateneul Popular);
- 28 aprilie, ora 19.00 - ADJUD (Casa de Cultură “Tudor Vornicu”)
;
- 29 aprilie, ora 19.00 - CHIŞINĂU (Filarmonica "Serghei Lunchevici");
- 30 aprilie, ora 19.00 - BĂLŢI (Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri").
Biletele pot fi procurate de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol. 
Partenerii evenimentului sunt: S.C. “PROXIMA MODA“ S.R.L – PANCIU (MANAGER GENERAL: ELENA STOICA), “TRICOTTON JUNIOR“– PANCIU , “Libertatea“, “Click“, “Familia Favorit“, “Cotnari“, “Lulyon by Proxima Moda“. “Actualitatea muzicală“, “Editura Anamarol”, “Asociația culturală REGAL D’ART”, “EUROMUSIC“.

Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon: 0746774204, sau puteți accesa următoarele site-uri: 
Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la FUEGO MUSIC Official

FUEGO invitat special la ediția aniversară dedicată Doamnei cântecului popular românesc IRINA LOGHIN, la “Opriţi timpul!”, pe Naţional TV, 19 aprilie 2015

FUEGO invitat special la ediția aniversară 
dedicată Doamnei cântecului popular românesc IRINA LOGHIN, 
la “Opriţi timpul!”, pe Naţional TV, 19 aprilie 2015


Astăzi, de la ora 14.00 am "OPRIT TIMPUL!" pe Naţional TV, alături de artişti de valoare: CORINA CHIRIAC şi invitaţi de marcă - IRINA LOGHIN şi FUEGO
"Opriti timpul" are la baza povestea vietii unei persoane de notorietate din showbiz-ul romanesc. În această după-amiază de sărbătoare, Corina Chiriac a adus în prim-plan o artistă de care noi românii suntem mândri - IRINA LOGHIN, conturând o adevărată poveste de viaţă.
Am "Oprit timpul!" şi am ascultat o poveste spusă şi cantată atât de frumos! O voce de aur ajunsa la momentul de aur al carierei sale - IRINA LOGHIN.


"Ca să ajung să spun azi fără menajamente, un deplin TRĂIESC artistic, e și datorită faptului că pe tot parcursul meu, mi-au apărut în cale oameni de-un frumos spectaculos, înțelepți, mânuitori ai experiențelor și darnici în a oferi ce știu și altora.
Un astfel de dar am primit eu de la doamna IRINA LOGHIN. Întâlnirea și colaborarea cu dânsa, ce ține de mai bine de 10 ani, a născut o prietenie. Eu am învățat de la ea că-i măreț să respecți folclorul, să iubești publicul ce te va răsplăti în ani cu toată aprecierea sa, să asculți și să încerci să devii cumpătat.
I-am mulțumit de multe ori și-o voi face mereu căci datorită ei, lumea mea muzicală a căpătat și o altă nuanță, autentică. Duminică aduc aprecierea în cadru organizat, la NAȚIONAL TV, la emisiunea OPRIȚI TIMPUL, realizată de îndrăgita CORINA CHIRIAC, atunci când Irina Loghin este celebrată pentru toată activitatea sa. Povestim cele mai frumoase întâmplări, cântăm cel mai recent duet, iar eu vă povestesc de turneu și vă ofer, din nou, super single-ul GOODBYE. Așadar, nu ratați o ediție specială în care vrem la propriu să oprim timpul, duminică, de la ora 14.00, la NAȚIONAL TV!"
Paul Surugiu - Fuego


FUEGO invitat special în emisiunea “AStăzi Sărbătorim”, AS TV, 12 aprilie 2015

FUEGO invitat special în emisiunea “AStăzi Sărbătorim”, 
AS TV, 12 aprilie 2015


În prima zi de Paşte, Menuţ Maximinian, realizator al emisiunii “AStăzi Sărbătorim”, ne-a prezentat un inteviu emoţionant cu unul dintre cei mai iubiţi artiști ai României - FUEGO. Am avut parte de două ore pline de amintiri din Ardealul natal, cântece de petrecere, într-o ediţie de colecţie, din care nu a lipsit cântecul emblemă al artistului - "Casa părintească nu se vinde".


„Fuego a împărtăşit cuvântul muzical oferind atâtea prilejuri de radiografie a realităţilor. Povestea noastră poate să fie receptată în această cheie imagologică, eliberatoare de triumfalisme mărunte, dar şi într-un registru terapeutic, ca pe un schimb fructuos între har şi dar. Încă de la prima întâlnire cu muzica lui Paul Surugiu am observat un buchet de bucurii, o adevărată mărturie vie pentru frumuseţea vieţii trăite întru Creaţie. Un om energic, care mai are multe planuri de slăvire a Artei. Când faci un lucru cu dragoste impedimentele lumeşti sunt estompate, locul fiind luat de binecuvântările divine. Acel om care reuşeşte să facă din munca sa o virtute, acela a coborât raiul pe pământ. În acest sens, biografia lui Fuego este impresionantă, descoperim un luptător dârz şi demn în activităţile sale, dar de o modestie ieşită din comun.


Ascultând acest muzician, nu m-am mirat să aflu că a fost premiat la numeroase concursuri internaţionale pentru interpretarea deosebită. El este unul dintre învingători.
Slova rostită zideşte, dar cuvântul cântat uneşte. Textul cântat este ca un copac plin de ramuri, de frunze, de flori şi de mirosuri. Oamenii devin mai buni atunci când învaţă să cânte. Dar cred că şi cei care l-au ascultat măcar odată pe Fuego vor deveni cu adevarat o vistierie de bogăţie sufletească. Cântecul este un tip de constantă, de soliditate, de fundament. Modalităţile prin care artistul a reuşit, de-a lungul timpului să captiveze publicul, să se definească el însuşi ca sensibilitate, plecând de la acest preţios tezaur, au evoluat odată cu limbajul, cu tehnicile de compoziţie. Vocea umană este chemată uneori să se plieze în scopul obţinerii unor efecte inedite. Experienţa impresionantă face posibilă abordarea cu profesionalism a pieselor din concerte, circumscrise unei sfere stilistice atractive şi complexe.  


De la apariţia sa pe scenă, şi până la ecourile nestinse ale acordurilor finale ale unui vast şi superb repertoriu, Fuego este răsplătit de public cu cele mai vii şi puternice aplauze. O voce deosebită, cu o sonoritate echilibrată, bine nuanţată şi cu o frazare corectă a discursului muzical, care a oferit publicului, de-a lungul timpului, cu multă expresivitate artistică muzică deosebită.  Descopăr spaţiul creaţiei, vădit de bună voie, de designul modern, păstrând dulceaţa artei, simplitatea inimii, transformată în nobleţe. Cuvântul îmbrăcat în haină muzicală are alte valenţe, muzica este o artă vie. Fuego ştie că este apărat de Divinitate şi că are misiunea de traducere a sentimentelor sacre pe o scară mai reliefată, mai simţită de oameni. Hrănirea cu vraja sunetului muzicii, care îţi dă elan, e un dar divin.
Sunt oameni a căror personalitate îşi pune amprenta asupra timpului lor. Ei nu pot trece neremarcaţi, deşi, uneori, ei înşişi n-ar dori să iasă în evidenţă, dar faptele lor le crează această aură. O astfel de personalitate este Fuego.”
Menut Maximinian - realizatorul emisiunii 
“AStăzi sărbătorim”
AS TV Bistriţa


FUEGO - “I-am mulțumit de multe ori și-o voi face mereu căci datorită ei, lumea mea muzicală a căpătat și o altă nuanță, autentică”, FUEGO MUSIC Official, 17 aprilie 2015

FUEGO - “I-am mulțumit de multe ori și-o voi face
 mereu căci datorită ei, lumea mea muzicală a
 căpătat și o altă nuanță, autentică”, 
FUEGO MUSIC Official, 17 aprilie 2015


“Ca să ajung să spun azi fără menajamente, un deplin “TRĂIESC” artistic, e și datorită faptului că pe tot parcursul meu, mi-au apărut în cale oameni de-un frumos spectaculos, înțelepți, mânuitori ai experiențelor și darnici în a oferi ce știu și altora.
Un astfel de dar am primit eu de la doamna IRINA LOGHIN. Întâlnirea și colaborarea cu dânsa, ce ține de mai bine de 10 ani, a născut o prietenie. Eu am învățat de la ea că-i măreț să respecți folclorul, să iubești publicul ce te va răsplăti în ani cu toată aprecierea sa, să asculți și să încerci să devii cumpătat.


I-am mulțumit de multe ori și-o voi face mereu căci datorită ei, lumea mea muzicală a căpătat și o altă nuanță, autentică. Duminică aduc aprecierea în cadru organizat, la NAȚIONAL TV, la emisiunea “OPRIȚI TIMPUL!”, realizată de îndrăgita CORINA CHIRIAC, atunci când Irina Loghin este celebrată pentru toată activitatea sa. Povestim cele mai frumoase întâmplări, cântăm cel mai recent duet, iar eu vă povestesc de turneu și vă ofer, din nou, super single-ul “GOODBYE”. Așadar, nu ratați o ediție specială în care vrem, la propriu, să oprim timpul - duminică, de la ora 14.00, la NAȚIONAL TV!”
Paul Surugiu - Fuego
17 aprilie 2015


FUEGO - “Au existat de la început legături de chimie între mine și linia melodică”, FUEGO MUSIC Official, 14 aprilie 2015

FUEGO - “Au existat de la început legături de
 chimie între mine și linia melodică”, 
FUEGO MUSIC Official, 14 aprilie 2015


Există pe lume cuvinte ce pot descrie muzica și sunete ce nu mai au nevoie de nici un cuvânt care să le știrbească frumusețea. Mi-am dat seama în perioada sărbătorilor, că nimic nu poate face să strălucească un cântec care-i construit din start cu statut de capodoperă. Vedeți voi, eu am 600 de piese. Pentru unii sunt multe, știu. Nu le cânt pe toate și mai mult ca sigur sunt și cântece care nu-mi mai plac. Dar e firesc să țin la ele!


În schimb au existat de la început legături de chimie între mine și linia melodică, și-am știut că acel fragment de artă va fi intact în mintea admiratorilor mei, peste vremi. Mi-e foarte greu să fac acum o alegere între toate creațiile ce le-am cântat, pe parcursul anilor. În ele stau ore de compoziție, de inspirație, texte, și ar fi nedrept dacă aș renunța la unele. Așa că am aplicat un alt criteriu. Am zis simplu - ce-i mai bun, ce-a plăcut mai mult, ce-a rămas și sigur va rămâne. Iar asta vi se datorează vouă, cei care faceți un cântec să devină șlagăr.
Mai sunt câteva zile până la turneul TRĂIESC, în care sper să vă placă ce-am ales. Azi vă spun unul dintre momente - cântec sublim, succes al carierei mele, o perioadă de care sincer mi-e dor!
Paul Surugiu - Fuego
14 aprilie 2015


VIDEO/FUEGO - Invitat în ediția specială de Paște la "WOWBiz", Kanal D, 13 aprilie 2015

VIDEO/FUEGO - Invitat în ediția specială de Paște 
la "WOWBiz", Kanal D, 13 aprilie 2015


În a doua zi de Paște, pe 13 aprilie 2015, Fuego a fost invitatul lui Madălin Ionescu şi Adelina Pestriţu în platoul emisiunii "WowBiz", într-o ediție specială, de sărbătoare.
"Am fost mereu fascinat de provocări. Fie că au venit în plan muzical, fie că au fost momente în care drumul meu artistic trebuia să pornească pe o anumită cale. În cele din urmă, viața e o provocare pentru a merge mai departe, e un joc între ce ai și ceea ce îți dorești. Plus că suntem în permanență provocați, de tot ce ne înconjoară, în a fi mai buni, mai performanți, mai înțelepți ori mai umili.


Și uite-așa, pentru voi, în seara asta, am acceptat câteva provocări frumoase. Ajung la ei de Paște și de Crăciun, și nici așa în fiecare an. Și-au propus să realizeze o seară wow și-atunci s-au gândit la mine. Nu că aș fie eu spectaculos, dar apărând atât de rar, cred că au adunat suficiente subiecte pe care să le dezbatem. Așadar, de la ora 22.30, la KANAL D, mă urmăriți la WOWBIZ.


Mădălin Ionescu și Adelina și-au propus să mă pună la grele încercări, astfel că, veți vedea, am făcut ceva urări de zile mari, am povestit despre ce însemn eu pe-această lume, despre cum am evoluat, despre turneu și-am cântat, special pentru cei ce mă vor privi, două piese la care țin enorm, una ce mă caracterizează și o alta care încinge ringul de dans."
Paul Surugiu - Fuego
13 aprilie 2015


 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger