ULTIMELE NOUTATI

Andra, Paula Seling şi Delia, LUATE ÎN VIZOR de.. FUEGO!, Exclusiv ziarulring.ro, 10 iunie 2014

Andra, Paula Seling şi Delia, 
LUATE ÎN VIZOR de... FUEGO!  
Exclusiv Ziarul Ring, 10 iunie 2014


Într-un interviu acordat ziarului "ring", Fuego ne-a povestit detalii picante din cariera de artist, dar a făcut şi câteva declaraţii surprinzătoare cu privire la Andra, Paula Seling şi Delia Matache, de care este fascinat în mod special.

În cei aproape 20 de ani de carieră, Paul Surugiu, cunoscut sub numele Fuego, a abordat diferite stiluri. A colaborat cu nume grele ale scenei româneşti şi basarabene, de la Irina Loghin, Mirabela Dauer, Anastasia Lazariuc până la artiştii poporului din Republica Moldova Olga Ciolacu, Ion Suruceanu, Nelly Ciobanu. Astăzi însă artistul ne-a povestit care sunt solistele de pe val pe care le apreciază şi cu care ar accepta să cânte. "O admir şi iubesc nebunia frumoasă în plan artistic a Deliei, o voce interesantă, care s-a menţinut, trecând prin diverse etape. Cu bucurie aş realiza un proiect împreună cu buna mea prietenă, încă din adolescenţă, Andra, o artistă specială, o voce deosebită şi un om spectaculos. Ne ştim încă de pe vremea când amândoi cântam în Ardeal, eu fiind din Turda, ea, din Câmpia Turzii. 


Şi pentru că avem în comun un formator, un maestru în pedagogie, profesorul şi compozitorul Petre Găluşanu, aş cânta cu plăcere cu Paula Seling, un talent cu totul şi cu totul aparte, cu sensibilitate şi voce caldă. 
Cred că Paula, exact cum s-a întâmplat şi în cazul meu, nu a acceptat compromisuri doar pentru a fi în centrul atenţiei", ne-a mărturisit Fuego.


A făcut un turneu în memoria lui Dan Spătaru

 Este unul dintre puţini care se mai gândesc să facă ceva în numele regretatului maestru Dan Spătaru. Fuego i-a dedicat un turneu de amploare interpretului şlagărului "Drumurile noastre“. "L-am omagiat printr-un turneu în toată ţara pe Dan Spătaru, maestrul muzicii româneşti, el reprezentând sărbătoarea muzicii, simbolul performanţei şi timbrul celor mai frumoase şlagăre care ne-au făcut pe toţi să ajungem unde suntem. Aşa cum unii îl au pe Gilbert Becaud, alţii pe Salvatore Adamo ori pe Gianni Morandi, aşa există pentru noi, românii, Dan Spătaru. Cred cu ardoare că e necesar să-i reactualizăm memoria, cântecul, viaţa şi decenţa. În viitor, pregătesc numeroase surprize. Poate mai multe şi mai spectaculoase decât s-ar aştepta mulţi. Voi lansa un videoclip în perioada următoare, un album în premieră cu un nou gen muzical, precum şi o piesă care să-i surprindă pe toţi", a continuat Fuego.


Cântăreţul a scris şi o piesă de teatru

 Din piesele pe care le interpretează, putem observa că Fuego este un patriot adevărat, lucru care este evident şi în piesa de teatru pe care a scris-o. "Tocmai am finalizat un turneu naţional cu o piesă de teatru realizată de mine şi de profesoara mea de teatru din facultate, Adriana Piteşteanu, «Testament», o lecţie de patriotism, un motiv pentru a ne preţui mai mult limba, ţara şi neamul românesc, un spectacol omagial Grigore Vieru. M-am bucurat să văd că oamenii în ţară au nevoie de poezie, de muzică, de vers, de o simţire şi unitate naţională, revărsată în artă, care să le readucă conştiinţa naţională la lumină. După 12 oraşe, voi continua acest turneu în toamnă, în toate metropolele importante ale ţării, prezentând un spectacol special, oglindă de spirit, realizat cu devotament şi profesionalism, alături de o echipă minunată, în care vreau să descoperim împreună arta adevărată, în forma ei pură, fără artificii comerciale. Arta numită simplu: Grigore Vieru!", mai susţine Fuego.


"Calitatea în televiziune e pe cale de dispariţie"

 Dacă este vorba despre muzică şi teatru, "portofoliul" era incomplet fără televiziune. Artistul ne-a povestit ce înseamnă viaţa de prezentator TV. "Lucrez în televiziune de mai bine de 10 ani. Actor fiind la bază, am acceptat această provocare exact sub acest principiu. O provocare ce mă poate solicita, pe care să o pot duce la bun sfârşit, aşa cum mi-am dorit. Niciodată nu mi-am arogat merite de prezentator. Am fost şi sunt un moderator care doreşte să ofere publicului calitate într-un peisaj în care aceasta a ajuns să fie pe cale de disparitie. Eu cânt şi joc, asta fac cel mai bine. Televiziunea vine ca un hobby, mă împlineşte. De şase ani realizez o emisiune curată, în care punem în prim-plan artiştii, muzica de calitate şi activitatea acestora, la Favorit TV. Suntem urmăriţi de diaspora, de întreaga Republică Moldova şi de publicul nostru fidel din România", a încheiat artistul.


"În luna mai am lansat un album de colecţie, «Steaua mea», la care am lucrat trei ani împreună cu maestrul Jolt Kerestely. Cele 16 creaţii vorbesc despre mine şi sunt mândru că am putut realiza acest material, care cuprinde patru piese premiate, anul trecut, de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, cu titlul de cele mai bune melodii ale anului la genul pop-rock." - FUEGO


"La bătrâneţe mă văd împlinit că am reuşit să las ceva în urma mea, că mi-am trăit existenţa acolo unde am simţit că pot aduce beneficii lumii, pe scenă, cântând şi trăindu-mi visul până la capăt." - FUEGO


"Publicul este cel care ne judecă, ne taxează, ne ridică pe piedestal, ne aplaudă, ne ascultă şi ne cumpără muzica." - FUEGO

20 de ani au trecut de când Fuego şi-a început cariera muzicală.

Sursă: www.ziarulring.ro, 10 iunie 2014
Autor: Beniamin Cioantă
Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - Ziarul "ring", iar pentru publicaţiile online - www.ziarulring.ro

Preluat integral şi postat de:
Fan Club Fuego Romania

FUEGO invitat la Festivalul cu specific pescăresc intitulat „Sărbătoare la Brateş”, Tulucești, Jud.Galați, 8 iunie 2014

Ce seară minunată! 
Culegeți cântul meu curat, în alb veșmânt de primăvară!
V-aștept, spre mine, ne-ncetat! 
Mereu, mereu, “ca prima oară”…


Duminică, 8 iunie 2014, comuna Tuluceşti a fost în mare sărbătoare, în localitate având loc un festival cu specific pescăresc intitulat „Sărbătoare la Brateş”, eveniment organizat în cadrul unui proiect european cu acelaşi nume, din cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Locuitorilor din Tuluceşti, şi nu numai, le-au fost pregătite mai multe surprize: un târg pescăresc, cu prezentare de produse pescăreşti şi de acvacultură produse în zonă, iar cei mai pricepuţi „masterchefi” în peşte s-au întrecut într-un concurs gastronomic cu mâncăruri tradiţionale specifice Tuluceştiului.

Cum la o sărbătoare adevărată nu putea lipsi muzica, pe scena amplasată lângă Căminul Cultural au urcat nume mari ale muzicii româneşti. Spectacolul a fost deschis de Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului” de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, urmat de trupa Bambi şi îndrăgitul cântăreţ FUEGO. 


„A fost o sărbătoare frumoasă pentru toţi locuitorii din comuna Tuluceşti. Am îmbinat plăcutul cu utilul, pentru că prin acest proiect - „Sărbătoare la Brateş” - urmărim să contribuim la dezvoltarea durabilă a zonei pescăreşti din comună, prin activităţi şi campanii de informare şi promovare a consumului de peşte, care să ducă la creşterea competitivităţii economice a zonei şi la dezvoltarea activităţilor de piscicultură, pescuit şi procesare a peştelui”, a declarat Petrică Bratu, primarul comunei Tuluceşti.

„Sărbătoare la Brateş” s-a încheiat târziu în noapte cu un frumos foc de artificii şi un concert susţinut de formaţia „Năzdrăvanii”.



Sursa video: canal youtube Monica Ana Cumelschi

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
9 iunie 2014

"Tăceri tălmăcite-n cuvinte", Asociaţia Culturală "Regal d'Art", Colecţia "Regal de poezie", Botoşani, 2014

Un obiect de artă bibliofilă, 
Revista Luceafărul, Lucia Olaru Nenati, 
4 Iun 2014 


Cărţile realizate de Asociaţia Culturală ,,REGAL D’ART”, respectiv de doamna Lili Bobu, tind să devină, prin repetiţie, un model de orfevrerie bibliofilă redivivă, după ce, de secole, cartea s-a retras din statutul ei de obiect de artă în cel de container al expresiei artistice, chiar dacă, nu o dată, ilustraţii inspirate, coperţi atragătoare sau, mai rar, litere capitale împodobite cu miniaturi florale mai aduceau câteodată la suprafaţă ecouri ale meşteşugurilor vechilor copişti monahali ai marilor ceasloave.


Acum însă avem în faţă o specie evoluată a acestui mesteşug uitat şi pierdut în depărtările trecutului, o adevărată bijuterie bibliofilă care pune accentul nu numai pe conţinutul textului unei cărţi, ci şi pe frumuseţea obiectului ce poartă acest conţinut – cartea ca obiect de artă în sine. Dar intenţia artistei care concepe şi „brevetează” acest obiect nu este aceea de-a se sluji de textul literar doar ca un pretext al unei alte valori artistice, ci aceea de-a potenţa caratele textului, de-a pune în relief major şi maiestuos personalitatea autorului ales spre a fi astfel onorat. Prima „carte de catifea”, la propriu, a fost dedicată memoriei şi personalităţii celui ce s-a urcat deja în mit, poetul devenit emblemă a pătimitei Basarabii, Grigore Vieru, fiind prilejuită şi de revelarea unor poeme inedite şi piese muzicale dedicate poetului de către artistul Paul Ciprian Surugiu – Fuego. Cel ce beneficiază acum de o nouă asemenea „bijuterie” bibliofilă dedicată lui, bucurându-se deci de privilegiul de-a şi-o putea contempla ca pe un monument de artă, este tot un poet basarabean, Nicolae Dabija.


Dacă prima carte de acest fel, cea dedicata lui Grigore Vieru era îmbrăcată în catifea brun-castanie, de astă dată, catifeaua este albastru-bleumarin şi are pe copertă o lucrare de metaloplastie înnobilată cu argint, pe care este ştanţată fotografia poetului titular al cărţii, într-o atitudine foarte reprezentativă pentru identitatea lui, aceea de poeta-vates, precum şi inscripţiile trebuitoare: titlul – ,,Tăceri tălmăcite-n cuvinte”, realizatorul cărţii: ,,ASOCIAŢIA REGAL D’ART”, reprezentată printr-o siglă heraldică, cu diviziunea „Regal de Poezie”, precum şi datarea: Botoşani, 2014.


Totul se arată a fi asemeni unui basorelief sortit dăinuirii, atribut ce sporeşte odată cu cercetarea interiorului acestei cărţi unde se alătură versuri ale poetului omagiat, în grafică manuală, inscripţii pe pergament, lucrări de artă pe care regizoarea cărţii („căci aşa mi-e cel mai la îndemână să o numesc pe Lili Bobu!) le-a considerat, pe bună dreptate, consonante tezaurului poetic ilustrat; un soi de prefaţă scrisă de mână de către persoana cea mai îndrituită a face acest demers, cărturarul Mihai Cimpoi, plicuri de pergament fin care adăpostesc, fie manuscrisul şi partitura unui cântec pe versurile poetului, fie diferite alte comori-surpriză, cele mai multe pagini fiind alocate poemelor selectate de realizatoare din creaţia poetică a lui Nicolae Dabija, fireşte redate într-o caligrafie ce evocă scrisul copiştilor mănăstireşti, fiecare pagină purtând pe colţ miniatura tabloului semnat de apreciatul pictor Ion Sulea Gorj, a cărui alegere a urmat răsfoirii a zeci şi zeci de imagini plastice ce-au concurat pentru această competiţie.


Piesa următoare din acest „spectacol” bibliofil o constituie un amplu interviu intitulat „Poezia este un protest contra dezordinii lumii” în care poetul basarabean răspunde întrebărilor „regizoarei”, conturându-şi, pas cu pas, autoportretul devenirii complexei salepersonalităţi. Capitoul următor, ,,Ecouri”, la fel de ispirat, presărat cu lucrări de artăplastică, revine contemporanilor săi – nu oarecare, ci personalităţi congenere şi co-rezonante – care consemnează frânturi ale reflexiei poetului în oglinda ochilor acestora. Formulări memorabile, gândite anume ca să-i capteze cât mai profund luminile esenţei, se înşiruie în acest capitol sub semnături precum: Preşedintele Republicii Moldova – Nicolae Timofti, Ioan Alexandru, Traian Apetrei, Thedor Codreanu, Daniel Corbu, Theodor Damian, Vlad Darie, Viorel Dinescu, Ştefan Dodiţă, Gellu Dorian, Gheorghe Duca, Gheorghe Ghidirim, Valeriu Matei, Dumitru Micu, Lucia Olaru Nenati, Adrian Păunescu, Dan Puric, Adrian Dinu Rachieru, Eugen Simion, Paul Ciprian Surugiu, Alex Ştefănescu, Tudor Gheorghe, Ion Ungureanu, Grigore Vieru, care ne-am străduit cu toţii a fixa câte o frântură din argintul basoreliefului identitar astfel dăruit poetului prieten. Inventarul bibliografic al celor peste 70 de cărţi ale sale este urmat de bogatul album de fotografii din care privesc personaje ale istoriei contemporane a Basarabiei şi a culturii româneşti, în genere, dar, nu în ultimul rând, şi ale celei europene, imagini ale numeroaselor evenimente la care a participat poetul, ale festivităţilor, premierelor, festivalurilor şi atâtor altor manifestări cărora le-a fost actor, integrate toate în panoramicul unei existenţe marcante – poetică, literară, militantă, culturală, istorică – a unei vieţi ce nu curge în zadar. Vocea poetului recitându-şi cele mai preţuite poeme pe un fundal muzical emoţionant încheie – finis coronat opus – un monument monografic sui generis, cu totul original, care-l face pe Nicolae Dabija să fie unul dintre cei mai invidiaţi creatori contemporani.


Pentru că această construcţie impunătoare nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul, adesea caritabil, al multor colaboratori talentaţi, şi ei se adaugă cu toţii unei adevărate echipe specializate care a contribuit nu doar la editarea unei cărţi deosebite izvorâtă din calda preţuire dedicată unui poet de har, ci chiar la instituirea unui nou model de creaţie artistică: tehnoredactare şi corectură: Mirela Brehuescu şi Lucia Ştefănescu, lucrări de artă plastică: Ion Sulea Gorj, Natalia Plămădeală şi Nicolay Gutsu, lucrare de metaloplastie: S.C.Romberfil S.R.L.- director Filip Mărgărit, master şi aranjamente muzicale: Cătălin Bălăniuc şi Eugen Ipate – Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoşani, fundal muzical: din creaţia maeştrilor Eugen Doga şi Dumitru Fărcaş, design grafic şi loyot: ,,Roland Partners”- Andrei şi Dragoş Axinte, ediţie realizată cu sprijinul şi prin amabilitatea Tipografiei „PIM”- director Maria Petrariu, „BPMMUSIC&RECORDING”- Sorin Manolescu, Primăriei Comunei Dumbrăveni, judeţul Suceava - primar Ioan Pavăl.

Activitate prodigioasă, încununată de împliniri, asociaţiei culturale care îşi confirmă titlul nobil de ,,regal de artă”!

Articol scris de: Lucia OLARU NENATI
Sursa: Publicația "Luceafărul"
4 iunie 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
6 iunie 2014

FUEGO - Surprize, amintiri, muzică de calitate şi premiere la “FAMILIA FAVORIT”, sâmbătă, de la ora 20.00, pe FAVORIT TV!

FUEGO - Surprize, amintiri, muzică de calitate 
şi premiere la “FAMILIA FAVORIT”, 
sâmbătă, de la ora 20.00, pe FAVORIT TV!



Sâmbătă de sâmbătă, Fuego, împreună cu Valentina Herţa şi echipa emisiunii “FAMILIA FAVORIT”, îşi doresc să vă ofere calitate, emisiuni pe care să le urmăriţi fără a fi nevoiţi să schimbaţi postul, în care să aveţi parte de amintiri de neuitat, invitaţi speciali, muzică deosebită.


În această săptămână, în platou, alături de Paul Surugiu, se vor afla Oana Sârbu, Adrian Romcescu, Maria Dragomiroiu şi grupul “DISTINTO”. Lor li se vor alătura ansamblul “Moinesteanca”, în cadrul rubricii “ROMÂNIA DIN INIMA TA”, interpreta de muzică populară, Oana Creţu precum şi Anatol Marzenco, o voce de excepţie din Republica Moldova.



În cadrul rubricii “AU FOST ŞI VOR MAI FI”, Mădălina Manole va cânta din nou. Din imagini, amintindu-ne de cele mai frumoase refrene din cariera sa.  Căci Mădălina Manole a fost un star. O generaţie întreagă a iubit-o, regăsindu-se în muzica ei, în timbrul fără aseamăn, în inocenţa şi puterea afişate, în personalitatea sa completă şi complexă.


Braţ la braţ cu Şerban Georgescu, şi ulterior pe cont propriu, Mădălina s-a plasat în rândul vedetelor incontestabile ale peisajului românesc, având săli pline în anii 90, admiratori fanatici, succese după succese şi, poate cel mai important, numeroase piese memorabile. Iar memoria sa, imortalizată în imagini, ori în sunet, va fi preţuită veşnic prin melodiile-i de aur, iubite şi fredonate încă de o ţară întreagă.



“Săptămâna aceasta, dragii mei, sâmbătă, de la ora 20.00, Oana Sârbu îmi va povesti despre experienţa din “LICEENI”, despre bucuriile şi dezamăgirile ei din ultima perioadă. Împreună cu Maria Dragomiroiu, ne vom aminti, din imagini, cântece şi poveşti de Madalina Manole, iar Adrian Romcescu şi “Distinto” vor veni cu o mulţime de surprize muzicale. Anatol Marzenco ne va uimi cu vocea sa, iar grupul de dansuri populare ne va demonstra că evoluţia României stă în generaţia următoare.” (FUEGO)



Urmăriţi, aşadar, Favorit TV, sâmbătă seara, începând cu ora 20.00!

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
5 iunie 2014

VIDEO/FUEGO la Favorit TV - ediție de colecție dedicată maestrului Jolt Kerestely, lansarea albumului "Steaua mea", "Familia Favorit", 31 mai 2014

VIDEO/FUEGO la Favorit TV
ediție de colecție dedicată maestrului Jolt Kerestely, 
lansarea albumului "Steaua mea", 
"Familia Favorit", 31 mai 2014


Sâmbătă, 31 mai 2014, pe Favorit TV, la emisiunea “Familia Favorit”, Fuego a celebrat muzica românească, alături de Jolt Kerestely, lansând, oficial, albumul "STEAUA MEA", o colecţie de autor, cu piese ample, de linie şi mesaje puternice, în care interpretul îl cântă pe maestru, cel ajuns la respectabila varstă de 80 de ani.


La această lansare li s-au alăturat în platou și scriitoarea Rodica Elena Lupu, realizatorul și textierul Marian Stere, prin telefon scriitoarea Carmen Aldea Vlad, precum și perechea de dansatori Andreea și Mihai Dragnea.


Mai prezent ca niciodată prin rememorarea operei lui, prin nostalgia unor amintiri, prin arta simplă care nu a avut alt scop decât de a impresiona, cel mai prolific compozitor al peisajului autohton, Jolt Kerestely este un temerar, un veteran, artist complet și complex, a cărui simplitate componistică a dat cele mai frumoase și mai populare cântece din muzica românească.

Publicul i-a certificat în timp valoarea, legenda și creațiile, iar în viitor, piesele sale vor străbate timpul, ajungând coloane sonore de film cu adevărat memorabile, iubite și ascultate la orice vârstă, indiferent de concepții. Jolt Kerestely a făcut muzică! Muzică românească! Tot muzică românească face și Fuego, iar noul album vine ca o confirmare a acestui fapt, așternând, prin glas, din inspirația neasemuită a celui ce i-a fost maestru și sprijin încă de la începutul carierei, Jolt Kerestely, o lume de cântec, demnă de o coloană sonoră, într-un spectacol al vieții… o “viață de artist”!


Pe lângă poveștile legate de conceperea materialului, urările de rigoare transmise maestrului Kerestely la împlinirea vârstei onorabile de 80 de ani, Fuego a interpretat aproape toate compozițiile de pe  noul material, acompaniat fiind de cei doi dansatori.

Vă invităm să vizionați melodiile interpretate de Fuego, în această ediție de colecție dedicată maestrului Jolt Kerestey, la Favorit TV, în emisiunea “Familia Favorit”, 31 mai 2014.

Fuego - "De câte ori iubesc"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Carmen Aldea Vlad


Fuego - "Scrisoare necitită"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Marian Stere


Fuego - "Steaua mea"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Viorela Filip


Fuego - "Dragi părinți"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Carmen Aldea Vlad


Fuego - "Am găsit scrisoarea ta"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Marian Stere


Fuego - "Covor de lacrimi"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Carmen Aldea Vlad


Fuego - "Ruga serii"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Narcis Constantin Avădănei


Fuego - "Cine mai știe"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Carmen Aldea Vlad


Fuego - "Anii mei, flori de tei"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Carmen Aldea Vlad


Fuego - "Viață de artist"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Carmen Aldea Vlad


Fuego - "Copilăria"
Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: George Popovici


De ziua copilului, FUEGO lansează o piesă special dedicată mamei - “IUBESC O SINGURĂ FEMEIE”!, 1 iunie 2014

De ziua copilului, FUEGO lansează 
o piesă special dedicată mamei 
“IUBESC O SINGURĂ FEMEIE”!
   
Fuego împreună cu Eugenia Carabut Andrieș, autoarea piesei "Iubesc o singură femeie" (muzică și versuri)

Vara vine întotdeuna cu premiere muzicale. Până la o mult aşteptată piesă de vară, de vacanţă, Fuego nu stă locului şi mai lansează o piesă. De această dată, este vorba despre un cântec dedicat fiinţei supreme din viaţa fiecărui copil, icoanei care uneşte gândurile şi sentimentele, ocrotind din umbra parcursul lin - mama. Şi nu se putea o ocazie mai specială pentru a lansa melodia, decât 1 iunie, ZIUA COPILULUI.


Piesa se numeşte „Iubesc o singură femeie” şi vorbeşte despre legătura dintre copil şi mamă, despre felul în care cei dintâi aleg să preţuiască pe vecie imaginea, gândul şi sacrificiile celei de pe urmă. Pe un sound fresh, melodios, cu inflexiuni moderne, Paul Surugiu ne vorbeşte, cu melancolie, despre rolul mamei în viaţa unui copil, despre importanţa acesteia până în final şi despre faptul că oricând suntem copii, atât timp cât ne trăiesc părinţii şi, în special mama, la care ne întoarcem de fiecare dată pentru alinare şi pentru sprijin moral.


Melodia este realizată în colaborare cu Eugenia Carabut Andrieş, care a semnat şi muzica şi versurile, o talentată şi devotată compozitoare din Republica Moldova, care scoate şlagare pe bandă rulantă, ea fiind şi autoarea piesei, ce anul trecut a făcut furori în rândul admiratorilor lui Fuego, fiind premiată şi de RADIO ROMANIA ACTUALITĂŢI - „IUBIRE ”. Orchestraţia poartă semnătura lui Vitalie Andrieş.

Cântecul poate fi ascultat, începând de astăzi şi pe NAŢIONAL FM, în România, dar şi în toată REPUBLICA MOLDOVA, la principalele radiouri comerciale, acolo unde a intrat de mai devreme, în heavy rotation, pe JURNAL FM aflându-se chiar în topul săptămânal.

Fuego înregistrând piesa la Eva Production Studio, Chișinău - Republica Moldova

„Suntem copii mereu, în suflet, nefiind adulţi dacă nu ne păstrăm inocenţa perioadei în care nu aveam nimic altceva decât vise măreţe, inocenţă şi determinare. Şi fără doar şi poate, leagănul copilăriei veşnice îl reprezintă mama. S-a potrivit ca lansarea piesei să coincidă cu Ziua copilului şi mi-aş dori ca fiecare copil şi adult să-i dedice mamei sale, mâine, cântecul meu. Iubiţi-vă mamele, atât timp cât vă mai pot suna, cât vă mai pot dojeni, cât vă mai pot zâmbi!” (FUEGO)


Cântecul va fi inclus pe materialul discografic pe care artistul îl pregăteşte impreună cu Eugenia Carabut şi care va apărea la începutul anului următor, având incluse şi melodiile anterioare : „IUBIRE”, „VINO” şi „STEA”.

Fuego alături de Eugenia Carabut Andrieș (compozitor și textier) și Vitalie Andrieș (orchestrație și mixaj)

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
31 mai 2014

“TESTAMENT” – cel mai bun spectacol al anului 2014!, 31 mai 2014

“TESTAMENT” – cel mai bun spectacol al anului 2014!


Toată lumea a fost surprinsă să îl vadă pe Fuego în calitate de actor. Şi nu în orice fel de spectacol. Dimpotrivă, unul cu totul şi cu totul special, unde şi-a adus aportul în regie şi interpretare, alături de profesoara sa de teatru din facultate, Adriana Piteşteanu, un pedagog de excepţie, formatoare a multor generaţii de actori celebri.


Este vorba despre “TESTAMENT”, piesa a cărui concept propune ceva nou pentru scena românească: o lecţie de patriotism, un motiv pentru a ne înclina în faţa valorilor esenţiale ale vieţii, discipolul Fuego aducând un omagiu de cinste maestrului său, poetul luminii, Grigore Vieru.

Premiera a avut loc în luna octombrie a anului trecut, la Piteşti, la teatrul “Alexandru Davila”, acolo unde artistul este angajat de mai bine de 10 ani. Succesul nu a întarziat să apară, piesa jucându-se lunar cu sala plină, având chiar câte două reprezentaţii pe seară.


La cererea publicului, la începutul lunii mai, Paul Surugiu a colindat ţara, în cadrul unui turneu naţional, împărtăşindu-le românilor opera marelui poet. Aşa cum era de aşteptat, oamenii nu au rămas indiferenti şi au umplut, până la refuz, sălile, oferindu-i artistului ropote de aplauze.
Şi nu doar pentru prestaţia sa, ori pentru faptul că îl admiră, ci pentru iniţiativa admirabilă de a promova, la rang de înaltă virtute, valorile româneşti autentice, poezia de neam, dragostea de ţară, de limba română.

Ecourile nu au întarziat să apară. Aşa se face că la Bălţi, în faţă a peste o mie de spectatori, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, iniţiativa de a-l recita pe Vieru într-un spectacol atât de amplu, a fost premiată de către revista de cultură “LITERATURĂ ŞI ARTĂ”, cu trofeul pentru poezie, acesta fiind înmânat chiar de Nicolae Dabija, poet şi academician român, intelectual de marcă, care a declarat că Fuego face ceva ce nu a făcut nimeni până acum, uneşte malurile Prutului şi face românii să se simtă cu adevarăt români.


În prezent, spectacolul “TESTAMENT” a mai bifat o performanţă. Societatea culturală “ANAMAROL”, editură şi organizaţie ce se ocupă cu promovarea artei românesti, a scriitorilor şi artiştilor autentici, cu adevărat talentaţi, a oferit un premiu special artistului de ieri şi de azi, Paul Surugiu, pentru cel mai bun spectacol al anului 2014 - “TESTAMENT”, realizat cu devotament şi profesionalism, dovedindu-se a fi un succes de casă răsunator.


Premiul i-a fost înmânat interpretului de către poet, textier, prozator şi publicist, Rodica Elena Lupu, un suflet nepereche în peisajul cultural românesc, un destin închinat poeziei şi înaltului. Întregul moment va putea fi urmărit în săptămânile următoare, în cadrul show-ului moderat de Fuego, în fiecare sâmbătă seară, de la ora 20.00, la FAVORIT TV.

“M-am întrebat de ce, în ultima vreme, oamenii simt nevoia de a redescoperi, cu responsabilitatea gândului matur, arta transmisă prin poezie. Cred că esența se află, în cele din urmă, în felul ales de fiecare pentru  a interpreta versul, în valorile pe care noi i le acordăm. Și poate mai mult ca niciodată, acum, cred că poezia, împreună cu muzica, este cea care unește oamenii, într-un limbaj comun, într-o unică simțire.  Este felul meu de a exprima că opera acestui poet reprezintă un motiv real pentru care trebuie să ne înclinăm, aducând în atenție memoria sa.” (PAUL SURUGIU)



Şi cum turneul naţional nu a ajuns în fiecare oraş, în toamnă, Fuego va pleca din nou la drum, în cele mai importante metropole, cu partea a doua a turneului său naţional. Până atunci, “TESTAMENTUL” va putea fi urmărit la închiderea stagiunii de la teatrul “AL.DAVILA” din Piteşti. 


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
31 mai 2014
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger