ULTIMELE NOUTATI

Copiii de la show-ul “Next Star” - îndrumaţi pe drumul muzicii de către FUEGO

    Fuego împreună cu Marcel Pavel, Mihai Morar şi participanţii “Next Star”

Glasul lui Fuego îi emoţionează pe cei mici!
Iată o filmare în care o fetiţă plânge atunci când îl ascultă pe artist!


Momentul în care transmiţi un mesaj printr-un cântec este probabil, cea mai înaltă formă de artă. 

Iar atunci când ştii, din perspectiva artistului, că acesta ajunge la sufletul oamenilor, al celor pentru care cânţi cu toată puterea, nu poţi decât să fii declarat un artist desăvârşit! Din acest punct de vedere cel puţin, şi din multe altele, FUEGO este un artist desăvârşit!

Prezent în studioul Antena 2, la emisiunea “Răi da’ buni”, moderată de Mihai Morar, alături de câştigătorii concursului de talente “NEXT STAR” şi de Marcel Pavel, Fuego a cântat o piesă în primă audiţie - “Iubire”, muzică şi versuri de Eugenia Carabut Andrieş, precum şi un fragment din balada sa - “Mi-e dor s-ajung acasă”, pe versurile poetei Carmen Aldea Vlad.


Astfel, interpretarea celei de-a doua melodii a stârnit o emoţie de nedescris în platou.

Pe fondul unei discuţii despre tinerii artişti, despre viitorul acestora şi, mai presus de toate, despre ce înseamnă spaţiul românesc, Paul Surugiu a pus toata simţirea sa în momentul în care a cântat, iar asta s-a transmis până dincolo de micul ecran.

Momentul inedit a fost acela când una dintre fostele concurente “Next Star”, Ştefania Ivanov, în vârstă de patru ani, a început să plângă, fără să mai poată fi oprită. Întrebată de către Mihai Morar ce a determinat-o să izbucnească în lacrimi, aceasta a afirmat, cu o sinceritate ingenuă: “MI-A PLĂCUT!”.

                                                           Fuego împreună cu Ştefania Ivanov

Deşi nu era neapărat nevoie de o astfel de confirmare, atunci când aceasta vine din partea unui suflet de copil, care nu poate mima ori juca emoţia, totul devine semnat la arhive.

Fără doar şi poate, glasul lui Fuego emoţionează!!!

Fuego împreună cu Omar Arnaout - câştigătorul "Next Star" 2013

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com 
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
www.facebook.com/fanclubfuego.romania

FUEGO - “Iubire” - Piesă lansată, în premieră, în platoul emisiunii “Răi da' buni”, Antena 2, 18 iulie 2013


Aşa cum şi-a obişnuit fanii, Fuego le pregăteşte în permanenţă surprize muzicale.

Şi de această dată artistul ne-a surprins, oferindu-ne, în premieră, la "Răi da' buni", emisiune moderată de Mihai Morar, o nouă melodie, o piesă fresh, de dragoste, cu accente pop rock, compusă de Eugenia Carabut Andrieş, o tânără compozitoare din Republica Moldova, aflată la început de carieră. 

Este vorba de melodia “Iubire”, o piesă specială, care promite că va deveni şlagăr şi care beneficiază de un sound nou, diferit de ceea ce a interpretat până în prezent, un cântec emoţionant, dezvăluit publicului de timbrul pasional al artistului şi învăluit în emoţia iubirii.



Dăruind prin artă, frumuseţea muzicii şi a poeziei, nu poţi aştepta o altă răsplată decât admiraţie şi iubire, simbolizate de bătăile inimilor celor ce o primesc.
  
Fuego a fost invitat, alături de Marcel Pavel, în platoul emisiunii “Răi da’ buni”, Antena 2, joi, 18 iulie, pentru a celebra copilăria şi pentru a fi alături de tinerii şi talentaţii copii care au ajuns în finala show-ului de televiziune “Next Star” de pe Antena 1.


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com 
www.facebook.com/fanclubfuego.romania

FUEGO “coace” noi surprize la Chișinău!, “Unica.md”, 18 iulie 2013

 
Concerte sau petreceri private, interpretul de peste Prut este tot mai solicitat la Chișinău. Zilele astea l-am surprins pe Fuego într-un studio de înregistrări, unde dă viață noilor sale melodii. Este o frumoasă colaborare cu compozitoarea Eugenia Andrieș-Carabut.

“Am înregistrat deja trei piese. Și mai urmează să colaborăm la altele. Nu suntem la prima colaborare și se pare că nici la ultima. Sper că noile surprize muzicale să fie pe placul publicului din Moldova și nu numai”, a spus compozitoarea Eugenia Andrieș-Carabut.

Imediat după vizita la Chișinău, Fuego a scris despre noile surprize pe pagina sa oficială:

“În curând, voi lansa o piesă deosebită, care promite că va deveni şlagăr şi care beneficiază de un sound nou, diferit de ceea ce am interpretat până în prezent. O piesa fresh, pe aceeaşi linie ca tematică, o piesă de dragoste, energică, cu accente pop-rock, compusă de Eugenia Andrieş-Carabut.

Piesa va beneficia şi de un videoclip şi vă promit că acesta va fi unul special, pe măsura cântecului. La fine de vară, vă pregătesc două materiale discografice în premieră. Unul dintre ele, împreună cu maestrul Jolt Kerestely, un album de autor, iar celălalt cu fraţii Advahov din Chişinău, de muzică populară, care va promova valorile autentice româneşti”, scrie interpretul.

Autor: Natalia Bodiu
Sursa: “Unica.md”


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com

FUEGO a arătat, în exclusivitate, o fotografie de când avea trei ani, "Agentul VIP", Antena 2, 12.07.2013


Momente senzaţionale cu îndrăgitul cântăreţ de muzică uşoară, Fuego, care a fost invitatul lui Cristi Brancu, la emisiunea "Agentul VIP". Acesta a arătat, în exclusivitate, o fotografie de când avea trei ani!

Cu celebra tunsoare “castron” şi un zâmbet până la urechi, Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, era un băieţel vesel, însă nu îi plăcea de niciun fel să fie fotografiat.

Prezent în platoul de la “Agentul VIP”, Fuego şi-a amintit, cu drag, de momentele din copilărie.

“Erau momentele acelea când mergeai la fotograf în studio pentru poze. Mie nu îmi plăcea să stau acolo, plângeam întotdeauna. La faţă, semănam foarte mult cu mama”, a povestit artistul.

Fuego este cunoscut publicului pentru vocea sa caldă şi pentru faimoasa colaborare pe care o are cu îndrăgita cântăreaţă de muzică populară, Irina Loghin.


Emisiune: "Agentul VIP"
Moderator: Cristi Brancu
Sursa: Antena 2, 15 iulie 2013

FUEGO lansează piesa “Iubire”, în premieră, la “Răi da’ buni”, Antena 2, joi, 18 iulie 2013, ora 19.30


Copilăria este perioada cea mai de preţ a întregului parcurs. Atunci se formează clipele, atunci se capătă individualitatea şi tot atunci se formulează caracterul, exploatând şansele şi dezvoltând, pe deplin, talentul.

Astfel, joi seară, 18 iulie a.c., începând cu ora 19.30, la Antena 2, în cadrul emisiunii “Răi da’ buni”,  moderată de Mihai Morar, Fuego va fi prezent pentru a celebra copilăria şi pentru a fi alături de tinerii şi talentaţii artişti care au ajuns în finala show-ului de televiziune “Next Star” de pe Antena 1.


Alături de Paul Surugiu, la emisiune va participa şi Marcel Pavel.

Şi pentru că Fuego îi respectă şi îi preţuieşte pe cei ce i-au servit drept sursă de inspiraţie, de această dată, el a pregătit pentru ei o nouă piesă, o premieră atât pentru admiratori, cât şi pentru publicul larg.

Este vorba de melodia “Iubire”, recent finalizată şi masterizată în studiourile de producţie, o piesă specială, care promite că va deveni şlagăr şi care beneficiază de un sound nou, diferit de ceea ce a interpretat până în prezent.

O piesă fresh, pe aceeaşi linie ca tematică, o piesă de dragoste, energică, cu accente pop rock, compusă de Eugenia Carabut Andrieş. Aceasta va beneficia şi de un videoclip în curând, cu o poveste artistică, pentru a transmite mesajul şi ideea cântecului.


Vă invităm aşadar, să urmăriţi emsiunea “Răi da’ buni”, joi, de la ora 19.30, pe Antena 2, pentru a vă bucura de momentele copilăriei şi de artiştii în devenire, cei ce vor transforma în viitor muzica românească, precum şi pentru a-l vedea pe aristul îndrăgit - Fuego, care vă va dărui o “poveste de iubire pe ritmuri pop”.

Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO i-a făcut o surpriză, în direct, Mirabelei Dauer la emisiunea “Agentul Vip”, Antena 2, 12 iulie 2013


Vineri seară, 12 iulie 2013, la “Agentul Vip”, Antena 2, emisiune moderată de Cristi Brancu, Paul Surugiu - Fuego i-a făcut o surpriză, în direct, Mirabelei Dauer, cu ocazia aniversării zilei de naştere a artistei.

Cu această ocazie, Fuego a ţinut să fie prezent, alături de prietena şi colega sa de scenă, Mirabela Dauer. Şi pentru că fără ea muzica în sine nu ar fi avut aceeași înfăţişare, Fuego i-a urat, şi cu acest prilej, mulți ani de cântec, sănătate şi inspiraţie pentru a se menține la fel de tonică şi exuberantă.

Între Paul Surugiu - Fuego şi Mirabela există o relație specială de prietenie, dublată de dragostea pentru artă, pentru frumos.

Bazată pe reciprocitate şi dependenţă emoţională, pe respect şi echilibru, prietenia dintre cei doi artişti e mai mult decât ar putea descrie cuvintele. Iar atunci când o prietenie se naşte din dragostea pentru muzică, din puterea acesteia asupra vieţii, e cert că va dăinui peste ani.


Astfel a luat fiinţă legătura de colegialitate şi prietenie dintre Mirabela Dauer şi Fuego. Prietenia lor s-a legat în timp, ajungând astăzi să se concretizeze într-o colaborare.

Un duet care vorbeşte tocmai despre identitatea artiştilor, despre modul în care muzica prefigurează viaţa, trasând, pe acorduri de muzică veritabilă, direcţia şi identitatea artei, prieteniei şi a admiraţiei.

Cei doi au interpretat, în cadrul emisiunii, piesa “Priveşte-mă”, pe muzica lui Paul Surugiu, iar versurile aparţinându-i poetei Carmen Aldea Vlad. Melodia este inclusă pe cel mai recent material discografic editat de Fuego, dublul CD “O lacrimă de cântec”, lansat în cadrul turneului de primăvară din acest an.


Fuego i-a dedicat Mirabelei o melodie în primă audiţie,  tot de pe acest material discografic, o piesă plină de sensibilitate, pe versurile poetului George Ţărnea - "Scrisoare de bun rămas", muzica Paul Surugiu.


Colaborarea dintre cei doi va continua, ei având actualmente în proiect şi alte cântece. Totodată, prietenia lor va sta sub semnul muzicii şi al respectului pe care un artist ajuns la maturitate îl poartă pentru un punct de referinţă al artei pop româneşti, fiind un exemplu elocvent despre nobleţea pe care acest sentiment fără margini îl conferă omului, dăruind, tot prin sunete,  o sursă nesperată de inspiraţie, trăire, emoţie.

La mulţi ani, Mirabela Dauer!

Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO - "La mulţi ani, Mirabela Dauer!", Ziarul “Libertatea”, 09.07.2013


Cântăreţul Fuego i-a trimis o scrisoare Mirabelei Dauer, de ziua ei, în semn de apreciere şi de prietenie.


Muzica românească e la ceas de sărbătoare!

Astăzi e ziua a patru dintre cei mai mari artişti ai ţării: Mirabela Dauer (66 de ani), Angela Similea (67 de ani), Margareta Pâslaru (70 de ani) şi Daniel Iordăchioaie (45 de ani). 

Cântăreţul Fuego a ţinut să le ureze “La mulţi ani!” tuturor, dar în special Mirabelei, de care e cel mai apropiat sufleteşte.

“Muzica românească a reuşit să devină, pe parcursul timpului, o entitate în sine, lansând şlagăre memorabile, artişti valoroşi, care au aşternut, fără menajamente, o parte din istoria ei. Unul dintre aceştia este Mirabela Dauer. Probabil dacă nu ar fi apărut, ar fi trebuit să o inventăm, iar dovadă pentru asta stă răsfăţul pe care l-a primit din partea publicului pentru care a cântat şi care i-a dăruit, cu fiecare apariţie, inspiraţie şi putere.

Mirabela Dauer este mai mult decât un simplu artist, decât un diamant. E, fără doar şi poate, o celebritate, un star. A fost un star al perioadei de aur a muzicii româneşti, este un star în peisajul incert în care ne aflăm şi va continua să rămână la fel, în istorie, în amintiri, în tabloul artei pe care a slujit-o cu atât de multă pasiune şi devotament întreaga- i viaţă.
La mulţi ani, Mirabela!”, a scris Fuego.

Sursa: Ziarul “Libertatea”
09.07.2013

Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO îi spune “La mulţi ani!” Mirabelei Dauer



Astăzi, 9 iulie 2013, este ziua uneia dintre emblemele muzicii românești, Mirabela Dauer. Şi pentru că fără ea muzica în sine nu ar fi avut aceeași înfăţişare, îi urăm mulți ani de cântec, sănătate şi inspiraţie pentru a se menține la fel de tonică şi exuberantă.

Între Paul Surugiu - Fuego şi Mirabela există o relație specială de prietenie, dublată de dragostea pentru artă, pentru frumos. Astfel, prin intermediul nostru, Paul îi transmite Mirei un mesaj:

“Mirabela, mi-ești dragă! Şi pentru că astăzi este ziua cea mai de preț, îmi doresc ca ea să rămână pentru tine o amintire ce te va urma în fiecare clipă, căci prietenii adevăraţi, aceia ce simt devotamentul ca pe o stare de spirit, îți sunt alături.

Îți transmit tot gândul meu măreţ, doar fericirea să te înconjoare şi îndrăznesc să spun că onoarea de a fi unul dintre prietenii tăi este pentru mine, o minune! Asemeni ţie! O minune ce mulți ani va străluci, așa cum a făcut-o şi până acum!

La mulți ani, om frumos! 
La mulți ani, Mirabela!” 

(Paul Ciprian Surugiu - Fuego)



Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

Fuego - invitat al emisiunii "Minunile lui Tămaş", Look TV, 07.07.2013


În după-amiaza zilei de duminică, 07 iulie a.c, Paul Surugiu - FUEGO a fost prezent în platoul emisiunii “Minunile lui Tămaş”, moderată de Aurel Tămaş şi transmisă de postul Look TV.

Alături de Fuego, în platou s-au aflat şi Marcel Pavel, actorul Nae Alexandru de la Teatrul “Constantin Tănase” şi interpreta de muzică populară, Elena Merişoreanu.



Fuego a interpretat două piese de pe cel mai nou material discografic - dublu CD “O lacrimă de cântec”: 


“Scrisoare de bun rămas” - Muzica: Paul Surugiu (Fuego)/Versuri: George Ţărnea


“Numai tu” - Muzica: A. Dedic/Versuri: S. Ghimpu


Artistul a vorbit despre activitatea sa şi despre proiectele viitoare şi, pentru că a fost prezent în studioul minunilor, toţi admiratorii săi l-au putut vedea într-o ipostază specială, recitând poezia "Bimbiriţichel" de George Topârceanu.


Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO - Din dragoste de România

 “România e o încărcare sublimă, o taină, o bucurie, o “vrăjită fereastră către asfinţit”


Pentru că forma se poate obţine doar prin îmbrăţişarea fondului, e nevoie de o identificare continuă cu spaţiul care te formează. Şi cum simbolurile unei ţări sunt conferite de însăşi limba ce sălăşluieşte în sufletul său, România reprezintă mai mult decât ne putem imagina.

Grigore Vieru întărea ideea unităţii limbii române, spunând că “Dumnezeu a plâns peste ţară, cu lacrima limbii noastre”. Astfel, din dragoste de România, Fuego o cântă.

Există multe motive pentru care Paul Surugiu poate fi apreciat, dar unul dintre cele mai importante este acela că menţine vie flacăra limbii române, participând la perpetuarea ei în muzică şi dându-i, tot prin muzică, darul cel mai de preţ pe care un artist îl poate oferi.


“Îmi iubesc ţara, cu ale sale sclipiri de oameni frumoşi şi probabil că nu aş fi reuşit să cânt, să compun, să mă dedic acestei profesii dacă nu simţeam că într-adevar am pentru cine să o fac şi am cu ce să o fac.

Am învăţat de la Grigore Vieru, pe lângă ce înseamnă să fii simplu şi să dăruieşti, cum trebuie să îţi iubeşti limba. Tocmai de asta am ales să îmi preţuiesc limba, să îi dau o altă formă prin cântul meu şi să-i descopar noi înţelesuri.
 


Pentru limba română şi pentru România încerc să îmi menţin drumul şi să-i slujesc simbolurile. Consider că asta îmi e misiunea şi doar asa pot mulţumi României pentru tot ce ne oferă, pentru mirările cu care ne uimeşte. Aşa am ales să o promovez, prin cântec, atât în România, cât şi în Basarabia.

Sunt într-adevăr mândru că sunt român. Nu mi-aş asuma niciodată riscul dezrădăcinării, convins fiind că ar fi o pierdere de identitate. Simt că aici publicul meu are nevoie de mine, mă simt iubit cu toate zbaterile, neîmplinirile sau gloriile mele şi mă pot exprima artistic (cu toate lipsurile în care se dezvoltă arta la noi).
Aici sunt familia mea, prietenii mei şi publicul meu drag pe care nu-l voi trăda şi dezamăgi niciodată.

România e o încărcare sublimă, o taină, o bucurie, o “vrăjită fereastră către asfinţit.”


(Paul Ciprian Surugiu - Fuego)


Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO - Scrisoare deschisă pentru fanii săi


În locul formulei introductive aş prefera să vă adresez o mulţime de mulţumiri. La fel de numeroase precum au fost şi urările venite din partea voastră cu ocazia onomasticii mele.

Fie că au fost transmise personal ori prin intermediul mesajelor notate la postările de pe blogurile ce se ocupă, cu un devotament impresionant, de activitatea mea, acestea mi-au provocat o bucurie imensă. Am simţit astfel că îmi sunteţi aproape, că pot conta pe sprijinul şi admiraţia voastră, iar mai presus de toate, că am cel mai puternic mobil pentru a crea, pentru a interpreta şi pentru a fi în continuare, artistul apreciat de către voi.

Am afirmat-o în nenumărate rânduri şi o voi face cât timp voi trăi: “Artiştii trăiesc, simt şi ard pentru publicul lor!”. Şi atunci când simţi că această cauză nobilă, dedicată celei mai înalte forme artistice, muzica, primeşte confirmarea publicului, nu ai altă alternativă decât aceea de a fi mai bun, mai performant, de a evolua şi de a transmite aceleaşi gânduri pozitive.

Mulţumirile mele pentru voi, cei ce serviţi drept sursă necontenită de inspiraţie, sunt împărtăşite de muzica mea, prin fiecare apariţie ce vă este dedicată, prin fiecare proiect şi întâlnire de suflet cu voi.

Misiunea-mi se certifică tocmai prin dragostea primită de la voi, atât la spectacole, cât şi prin mesajele calde, ce de fiecare dată, îmi transmit o stare pozitivă. Şi pentru că vă simt atât de aproape, mă bucur şi vă mulţumesc prin tot ceea ce fac, că îmi sunteţi prieteni.

Credinţa mea e muzica, iar publicul îmi e destinul …”

Paul Ciprian Surugiu - Fuego


Publicat de: Fan Club Fuego Romania 

FUEGO - "Ambasadorul sufletului neamului românesc", Jurnalul de Drajna, 29 iunie 2013


Astăzi, 29 iunie 2013, ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ne aduce în minte prietenii, cunoştinţele, colegii care poartă numele de Petre, Petru, Pavel, Paul, Petrică, Petruţa, tuturor le urăm, în numele meu personal şi al echipei, un sincer : “La mulţi ani şi multă sănătate!”

Ca o magie, de 14 ani, în zorii acestei sfinte sărbători, îmi apare în vis, an de an, chipul unui prieten cu totul şi cu totul special şi vorbele lui reprezintă o mângâiere blândă pentru mine, pentru noi toţi cei care îl cunoaştem:

“Ce mai faceţi voi dragii mei prieteni? Ce mai faci Ninel? Sunteţi bine, sunteţi sănătoşi?”
Vocea lui o aud în vis şi ecoul sufletului mă trezeşte uşor, ca pe un prinţ din Castelul adevărului şi sincerităţii, mă încearcă un sentiment de bine şi simt că putem face împreună mult mai mult pentru semenii noştri.
Ca un copil, ard de nerăbdare să-i dau un telefon, să-i mulţumesc că există şi să-i urez din adâncul sufletului:
“La mulţi ani, Paul! Să fii sănătos tu, mama ta, prietenii tăi şi toţi oamenii de pe acest pământ!”

Nu e greu de intuit, este vorba de Paul Surugiu, binecunoscutul artist, FUEGO!

Dumnezeu ne oferă în viaţă daruri pe care trebuie să le întelegem şi să le preţuim la justa lor valoare. A fost un dar divin pentru mine, să îl cunosc pe Paul încă de la debutul său. L-am văzut seara la televizor, şi a doua zi am hotărât să-l caut la telefon, să îl rog să ne onoreze ca invitat al minunatei staţiuni Slănic Prahova.

Mesajul divin avea o taină pe care astăzi cu adevărat am reuşit să o descifrez, am simţit  că acest suflet de copil creştin, atunci avea nevoie să multiplice dragostea şi binele printre oameni, prin vocea sa deosebită, prin talentul său. Dumnezeu a avut grijă de el în ciuda tuturor obstacolelor  din acest domeniu. Un izvor nesecat de energie pozitivă picură fericire în sufletele celor care îl ascultă, indiferent de vârstă (copii, adulţi, pensionari).

La rândul său, ca un mare artist, îşi alimenta permanent izvorul din inimă cu aplauzele publicului… şi aşa a început ascensiunea, treaptă cu treaptă, concurs după concurs, spectacol după spectacol - a fost un drum foarte greu pentru un artist cu posibilităţi materiale modeste, să ajungă să îşi pună în valoare realele sale calităţi. Cu emoţie, am fost unul dintre martorii abordării cu succes, rând pe rând, a diferitelor genuri muzicale şi realizării primelor videoclipuri.

Dragostea lui Paul faţă de oameni, creativitatea şi talentul său, au atras rând pe rând, admiraţia multor artişti şi oameni de cultură. Agenda sa personală, o spun cu responsabilitate, este de foarte mulţi ani mult mai încărcată decât a unui ministru. Diferenţa este că el se şi autofinanţează.  Cu o planificare excelentă a timpului, cu o atitudine pozitivă permanentă, cu o perseverenţă de invidiat, plin de modestie şi sinceritate, cu “acţiuni caritabile din umbră”, artistul român Paul Surugiu culege în fiecare clipă roadele succesului. Culege cu respect ceea ce a semănat el şi familia lui o viaţă întreagă!


Admiraţia mea şi a prietenilor noştri comuni creşte văzând turneele pe care le face an de an în principalele oraşe din România, pentru momentele speciale oferite comunităţilor de români de pretutindeni, pentru extraordinarele spectacole din Republica Moldova (a primit chiar de la Preşedintele Nicolae Timofti titlul onorific “ARTIST AL POPORULUI”).

 
Orice persoană de bună credinţă care a intrat şi intră pe site-ul artistului www.fuegofuego.ro a simţit efortul şi trăirile lui din trecut şi prezent, şi identifică rolul şi misiunea acestui om minunat.
Eu, Ninel Stama, îl consider pe  Paul – Fuego, Ambasadorul sufletului neamului românesc!

La mulţi ani, Paul şi Dumnezeu să te ajute ca prin misiunea ta, românii de pretutindeni să se respecte între ei şi să fie respectaţi, să se ajute, să fie mândri de ţara lor, de limba lor, de neamul nostru românesc!

Autor: Ninel Stama
Sursa: Jurnalul de Drajna
29 iunie 2013

Publicat de: Fan Club Fuego Romania 
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger