ULTIMELE NOUTATI

FUEGO invitat special în emisiunea “AStăzi Sărbătorim”, AS TV, 12 aprilie 2015

FUEGO invitat special în emisiunea “AStăzi Sărbătorim”, 
AS TV, 12 aprilie 2015


În prima zi de Paşte, Menuţ Maximinian, realizator al emisiunii “AStăzi Sărbătorim”, ne-a prezentat un inteviu emoţionant cu unul dintre cei mai iubiţi artiști ai României - FUEGO. Am avut parte de două ore pline de amintiri din Ardealul natal, cântece de petrecere, într-o ediţie de colecţie, din care nu a lipsit cântecul emblemă al artistului - "Casa părintească nu se vinde".


„Fuego a împărtăşit cuvântul muzical oferind atâtea prilejuri de radiografie a realităţilor. Povestea noastră poate să fie receptată în această cheie imagologică, eliberatoare de triumfalisme mărunte, dar şi într-un registru terapeutic, ca pe un schimb fructuos între har şi dar. Încă de la prima întâlnire cu muzica lui Paul Surugiu am observat un buchet de bucurii, o adevărată mărturie vie pentru frumuseţea vieţii trăite întru Creaţie. Un om energic, care mai are multe planuri de slăvire a Artei. Când faci un lucru cu dragoste impedimentele lumeşti sunt estompate, locul fiind luat de binecuvântările divine. Acel om care reuşeşte să facă din munca sa o virtute, acela a coborât raiul pe pământ. În acest sens, biografia lui Fuego este impresionantă, descoperim un luptător dârz şi demn în activităţile sale, dar de o modestie ieşită din comun.


Ascultând acest muzician, nu m-am mirat să aflu că a fost premiat la numeroase concursuri internaţionale pentru interpretarea deosebită. El este unul dintre învingători.
Slova rostită zideşte, dar cuvântul cântat uneşte. Textul cântat este ca un copac plin de ramuri, de frunze, de flori şi de mirosuri. Oamenii devin mai buni atunci când învaţă să cânte. Dar cred că şi cei care l-au ascultat măcar odată pe Fuego vor deveni cu adevarat o vistierie de bogăţie sufletească. Cântecul este un tip de constantă, de soliditate, de fundament. Modalităţile prin care artistul a reuşit, de-a lungul timpului să captiveze publicul, să se definească el însuşi ca sensibilitate, plecând de la acest preţios tezaur, au evoluat odată cu limbajul, cu tehnicile de compoziţie. Vocea umană este chemată uneori să se plieze în scopul obţinerii unor efecte inedite. Experienţa impresionantă face posibilă abordarea cu profesionalism a pieselor din concerte, circumscrise unei sfere stilistice atractive şi complexe.  


De la apariţia sa pe scenă, şi până la ecourile nestinse ale acordurilor finale ale unui vast şi superb repertoriu, Fuego este răsplătit de public cu cele mai vii şi puternice aplauze. O voce deosebită, cu o sonoritate echilibrată, bine nuanţată şi cu o frazare corectă a discursului muzical, care a oferit publicului, de-a lungul timpului, cu multă expresivitate artistică muzică deosebită.  Descopăr spaţiul creaţiei, vădit de bună voie, de designul modern, păstrând dulceaţa artei, simplitatea inimii, transformată în nobleţe. Cuvântul îmbrăcat în haină muzicală are alte valenţe, muzica este o artă vie. Fuego ştie că este apărat de Divinitate şi că are misiunea de traducere a sentimentelor sacre pe o scară mai reliefată, mai simţită de oameni. Hrănirea cu vraja sunetului muzicii, care îţi dă elan, e un dar divin.
Sunt oameni a căror personalitate îşi pune amprenta asupra timpului lor. Ei nu pot trece neremarcaţi, deşi, uneori, ei înşişi n-ar dori să iasă în evidenţă, dar faptele lor le crează această aură. O astfel de personalitate este Fuego.”
Menut Maximinian - realizatorul emisiunii 
“AStăzi sărbătorim”
AS TV Bistriţa


FUEGO - “I-am mulțumit de multe ori și-o voi face mereu căci datorită ei, lumea mea muzicală a căpătat și o altă nuanță, autentică”, FUEGO MUSIC Official, 17 aprilie 2015

FUEGO - “I-am mulțumit de multe ori și-o voi face
 mereu căci datorită ei, lumea mea muzicală a
 căpătat și o altă nuanță, autentică”, 
FUEGO MUSIC Official, 17 aprilie 2015


“Ca să ajung să spun azi fără menajamente, un deplin “TRĂIESC” artistic, e și datorită faptului că pe tot parcursul meu, mi-au apărut în cale oameni de-un frumos spectaculos, înțelepți, mânuitori ai experiențelor și darnici în a oferi ce știu și altora.
Un astfel de dar am primit eu de la doamna IRINA LOGHIN. Întâlnirea și colaborarea cu dânsa, ce ține de mai bine de 10 ani, a născut o prietenie. Eu am învățat de la ea că-i măreț să respecți folclorul, să iubești publicul ce te va răsplăti în ani cu toată aprecierea sa, să asculți și să încerci să devii cumpătat.


I-am mulțumit de multe ori și-o voi face mereu căci datorită ei, lumea mea muzicală a căpătat și o altă nuanță, autentică. Duminică aduc aprecierea în cadru organizat, la NAȚIONAL TV, la emisiunea “OPRIȚI TIMPUL!”, realizată de îndrăgita CORINA CHIRIAC, atunci când Irina Loghin este celebrată pentru toată activitatea sa. Povestim cele mai frumoase întâmplări, cântăm cel mai recent duet, iar eu vă povestesc de turneu și vă ofer, din nou, super single-ul “GOODBYE”. Așadar, nu ratați o ediție specială în care vrem, la propriu, să oprim timpul - duminică, de la ora 14.00, la NAȚIONAL TV!”
Paul Surugiu - Fuego
17 aprilie 2015


FUEGO - “Au existat de la început legături de chimie între mine și linia melodică”, FUEGO MUSIC Official, 14 aprilie 2015

FUEGO - “Au existat de la început legături de
 chimie între mine și linia melodică”, 
FUEGO MUSIC Official, 14 aprilie 2015


Există pe lume cuvinte ce pot descrie muzica și sunete ce nu mai au nevoie de nici un cuvânt care să le știrbească frumusețea. Mi-am dat seama în perioada sărbătorilor, că nimic nu poate face să strălucească un cântec care-i construit din start cu statut de capodoperă. Vedeți voi, eu am 600 de piese. Pentru unii sunt multe, știu. Nu le cânt pe toate și mai mult ca sigur sunt și cântece care nu-mi mai plac. Dar e firesc să țin la ele!


În schimb au existat de la început legături de chimie între mine și linia melodică, și-am știut că acel fragment de artă va fi intact în mintea admiratorilor mei, peste vremi. Mi-e foarte greu să fac acum o alegere între toate creațiile ce le-am cântat, pe parcursul anilor. În ele stau ore de compoziție, de inspirație, texte, și ar fi nedrept dacă aș renunța la unele. Așa că am aplicat un alt criteriu. Am zis simplu - ce-i mai bun, ce-a plăcut mai mult, ce-a rămas și sigur va rămâne. Iar asta vi se datorează vouă, cei care faceți un cântec să devină șlagăr.
Mai sunt câteva zile până la turneul TRĂIESC, în care sper să vă placă ce-am ales. Azi vă spun unul dintre momente - cântec sublim, succes al carierei mele, o perioadă de care sincer mi-e dor!
Paul Surugiu - Fuego
14 aprilie 2015


VIDEO/FUEGO - Invitat în ediția specială de Paște la "WOWBiz", Kanal D, 13 aprilie 2015

VIDEO/FUEGO - Invitat în ediția specială de Paște 
la "WOWBiz", Kanal D, 13 aprilie 2015


În a doua zi de Paște, pe 13 aprilie 2015, Fuego a fost invitatul lui Madălin Ionescu şi Adelina Pestriţu în platoul emisiunii "WowBiz", într-o ediție specială, de sărbătoare.
"Am fost mereu fascinat de provocări. Fie că au venit în plan muzical, fie că au fost momente în care drumul meu artistic trebuia să pornească pe o anumită cale. În cele din urmă, viața e o provocare pentru a merge mai departe, e un joc între ce ai și ceea ce îți dorești. Plus că suntem în permanență provocați, de tot ce ne înconjoară, în a fi mai buni, mai performanți, mai înțelepți ori mai umili.


Și uite-așa, pentru voi, în seara asta, am acceptat câteva provocări frumoase. Ajung la ei de Paște și de Crăciun, și nici așa în fiecare an. Și-au propus să realizeze o seară wow și-atunci s-au gândit la mine. Nu că aș fie eu spectaculos, dar apărând atât de rar, cred că au adunat suficiente subiecte pe care să le dezbatem. Așadar, de la ora 22.30, la KANAL D, mă urmăriți la WOWBIZ.


Mădălin Ionescu și Adelina și-au propus să mă pună la grele încercări, astfel că, veți vedea, am făcut ceva urări de zile mari, am povestit despre ce însemn eu pe-această lume, despre cum am evoluat, despre turneu și-am cântat, special pentru cei ce mă vor privi, două piese la care țin enorm, una ce mă caracterizează și o alta care încinge ringul de dans."
Paul Surugiu - Fuego
13 aprilie 2015


FUEGO – „Și-au propus să realizeze o seară wow și-atunci s-au gândit la mine”, FUEGO MUSIC Official, 13 aprilie 2015

FUEGO - „Și-au propus să realizeze o seară wow 
și-atunci s-au gândit la mine”,  
FUEGO MUSIC Official, 13 aprilie 2015


„Am fost mereu fascinat de provocări. Fie că au venit în plan muzical, fie că au fost momente în care drumul meu artistic trebuia să pornească pe o anumită cale. În cele din urmă, viața e o provocare pentru a merge mai departe, e un joc între ce ai și ceea ce îți dorești. Plus că suntem în permanență provocați, de tot ce ne înconjoară, în a fi mai buni, mai performanți, mai înțelepți ori mai umili.


Și uite-așa, pentru voi, în seara asta, am acceptat câteva provocări frumoase. Ajung la ei de Paște și de Crăciun, și nici așa în fiecare an. Și-au propus să realizeze o seară wow și-atunci s-au gândit la mine. Nu că aș fie eu spectaculos, dar apărând atât de rar, cred că au adunat suficiente subiecte pe care să le dezbatem. Așadar, de la ora 22.30, la KANAL D, mă urmăriți la WOWBIZ.


Mădălin Ionescu și Adelina și-au propus să mă pună la grele încercări, astfel că, veți vedea, am făcut ceva urări de zile mari, am povestit despre ce însemn eu pe-această lume, despre cum am evoluat, despre turneu și-am cântat, special pentru cei ce mă vor privi, două piese la care țin enorm, una ce mă caracterizează și o alta care încinge ringul de dans. NU RATAȚI!

S-aveți în continuare o zi de Paște cu lumină și căldură!”
Paul Surugiu - Fuego
13 aprilie 2015


FUEGO - simplu: UN ARTIST! Povestea din spatele celebrităţii la “Constantin60”, Prima TV, 12 aprilie 2015

FUEGO - simplu: UN ARTIST! Povestea din spatele celebrităţii 
la “Constantin60”, Prima TV, 12 aprilie 2015


Unul dintre cei mai apreciaţi artişti, atât în ţară, cât şi în comunităţile de români din străinătate, a fost invitatul lui Alexandru Constantin în ediţia specială de Paşte a emisiunii Constantin 60’. Fuego a vorbit despre începuturile sale în muzică, a şi cântat, dar a şi amintit câteva dintre glumele care s-au născut pe seama repertoriului său muzical.


„Apreciez glumele bune, chiar dacă eu sunt subiectul lor. Am şi eu una pe care o spun tutoror prietenilor: La mine în familie, se împodobeşte bradul şi de Paşte, dar cu ouă roşii”, a spus, râzând, Fuego. Despre cântecul care a devenit marcă înregistrată, artistul a recunoscut că-l cântă în toată luna decembrie, pentru că publicul îl cere încă de la începutul concertului. „Dacă în alte concerte am ceva probleme cu alegerea cântecelor, eu am 600 de piese în repertoriu, în luna decembrie e clar că unul pe care îl cânt este acela care mi-a adus atâta faimă”.


Masa de sărbători a fost doar unul dintre subiectele emisiunii speciale, artistul povestind cu haz, dar şi cu respect, despre primii săi paşi în muzică, compozitorii cu care a lucrat sau reacţia fanilor săi în timpul concertelor. Un moment emoţionant a fost şi cel în care Fuego i-a oferit un dar special lui Alexandru Constantin - cartea “Testament pentru Fuego”, realizată de Asociaţia Culturală “Regal D’art”.


Fuego are harul cuvântului capabil să trezească sufletele şi să le orienteze dinamic pe calea cea bună. Vorbele vii au caracterul iconic, precum chipurile luminoase, vesele, joviale, pline de buna mireasmă. În lumea fabricaţiei industriale şi a reclamei generalizate, am poposit în sufletul dornic de cântare, şi am întâmpinat, cu bucurie, cuvintele care au rodit bogat în ţarina inimii noastre.


Fuego  a fost, în această seară, personajul principal într-o poveste a muzicii, alături de multe sufete care au vibrat la unison pe ritmul sunetelor.  Şi-a dedicat viaţa scenei, a adus bucurie pentru mii de oameni prin limbajul universal al muzicii. La fel ca toţi oamenii mari, prea modeşti pentru lumea în care ne aflăm, depăşiţi de situaţia bizară a prostului-gust care o ia, „înainte cu tupeu”, ca să folosim o exprimare plastică din contemporaneitate, este şi Fuego. Demn şi înalt ca “bradul”, ajuns la maturitate, cu gesturi controlate, de artist desăvârşit, cu un CV impresionant, se hrăneşte cu vraja sunetului muzicii, care îi dă elan pentru a merge mai departe. Promotor al cinstei, frumosului, tradiţiei, sfinţeniei, toate pe aripi de muzică… Acesta este Paul Surugiu - Fuego: simplu, UN ARTIST!


Dacă nu aţi reuşit să urmăriţi acest interviu impresionant, care a emoţionat prin simplitate, modestie şi sincerite, vă prezentăm, mai jos, înregistrarea emisiunii difuzate de Prima TV – “Constantin60”, moderată de Alexandru Constantin.
Vizionare plăcută! 

FUEGO - “Sâmbăta Mare e prilej pentru rememorare, pentru moralitate, pentru a ne acoperi cu simplitate.”, FUEGO MUSIC Official, 11 aprilie 2015

FUEGO - “Sâmbăta Mare e prilej pentru rememorare, 
pentru moralitate, pentru a ne acoperi cu simplitate.”, 
FUEGO MUSIC Official, 11 aprilie 2015


“Azi se încheie o etapă și începe sărbătoarea. Poate că nu mai e ca altădată, dar păstrează din farmecul începutului. Știți c-am fost în Israel săptămânile trecute. Acum, la Ierusalim, slujba e în toi, iar creștinii din toate colțurile lumii trăiesc o speranță, o revelație, o lumină, fie ea doar și în gând. 



Locurile acelea, deși sunt străbătute permanent de zeci de pași, au amprenta de atunci, au un mister pe care noi îl conferim, au lacrimi și dorințe.

Am vizitat toate popasurile sfinte, de la cetatea Ierusalimului privită de sus, până la Grădina Ghetsmani, Zidul Plângerii sau Râul Iordan. Mai jos, vă ofer dovezi ale trecerii mele pe acolo, unde am dus și o fărâmă din gândurile voastre.

Sâmbăta Mare e totuși prilej pentru rememorare, pentru moralitate, pentru a ne acoperi cu simplitate. 
De asta, provocat de prietena mea, jurnalista Tatiana Solomon, am conturat un interviu sincer, pe care sper să-l citiți. Așadar, bucuria să vă fie țel, și toate zâmbetele să vă luminize, ca într-o biserică a omeniei. Ce-mi doresc mie, nutresc și pentru voi! Zi de pace!”

Paul Surugiu - Fuego
11 aprilie 2015


FUEGO: “Toate zâmbetele să vă lumineze, ca într-o biserică a omeniei”, 
7life.ro, 11 aprilie 2015


Paul Surugiu alias Fuego este un artist îndrăgit, de la cel mai mic, la cel mai mare. Melodiile lui ajung imediat, la sufletul publicului. Şi, dacă ai prilejul să îl cunoşti personal, îţi dai seama că este acelaşi om cald, care aduce bucurie şi pe scenă.

La ceas de sărbătoare, l-am rugat pe Paul să ne răspundă la câteva întrebări şi să ne împărtăşească, câteva din gândurile sale, pentru care îi mulţumim.

Se apropie Paştele. Ce semnificaţie are pentru tine această mare sărbatoare creştinească?

Paștele-i feerie. Paștele are un anumit farmec de poveste. Poartă venirea primăverii și are acea calmitate a vremilor. Pentru mine, e un prilej în plus, prin care pot să mă gândesc, la frumusețea interioară și la felul în care pot lucra la asta și la moralitatea mea. De Paște mă bucur, ca într-o duminică veșnică!

Ştiu că eşti un gurmand. Ai reuşit să ţii post?

Într-adevăr, la capitolul acesta nu excelez. Dar, nici nu mi-am dorit asta. Eu consider postul un motiv pentru a ne hrăni interior, nu neapărat o înfrânare de la anumite alimente. Plus că, sunt permanent pe drumuri, și-atunci mi-ar fi greu să pot face asta.

Credința vine la pachet cu sufletul meu, cu inspirația, cu tot ce mă face să mă opresc o clipă în loc și să spun o rugăciune. Și nu, credința nu e demonstrativă!



Ce faci de Paşte?


Anul acesta îl voi consacra liniștii. Voi căuta liniștea din mine și voi încerca să pun la punct toate detaliile pentru spectacolul TRĂIESC. Voi vedea un film bun, am rămas în urmă cu vreo două luni, voi citi și voi scrie pentru voi. Din a treia zi, reluăm activitatea!

Ce amintiri păstrezi din copilărie, legate de Paşte?


Asociez Paștele, orice s-ar întâmpla, cu mirosul de cozonac rumen și de drob, cu ouăle roșii, cu atmosfera regală, cu pioșenia și cu momentele în care ne distram cu toții, copii fiind , în toată seara de Înviere, după ce luam lumină. Și apoi eu cred că Paștele e despre mulțumire. Despre mulțumirea ta și a celor ce ți-au stat aproape. Așa că eu, chiar dacă acum nu mai împodobesc bradul ca la Crăciun, mulțumesc de Paște pentru tot ce sunt! Prieteni de nădejde, maeștri ai vorbelor, poeți, colegi, profesori, oameni ce mi-au așternut drumul, familie, părinți, compozitori, fotografi, impresari, textieri, jurnaliști, sponsori, tuturor le mulțumesc pentru împlinirea așteptărilor mele. Și nu în ultimul rând, vouă, celor ce mă ridicați, mă iubiți, mă comentați, îmi ascultați muzica și mă păstrați în sufletul vostru. MULȚUMESC!

Te-ai născut in Ardeal. Reuşeşti să mergi de sărbători aici?


În fiecare an ajung acasă. Pentru că acolo e copilăria, pentru că regăsesc, pentru că o revăd pe bunica, care-i singura imagine caldă și plină, înțeleaptă și rumenă din pruncia mea. E oarecum un obicei de la care încerc, să nu mă abat. Cred că oricât am fi de ocupați, de oricât ne-ar solicita lumea pe care ne-am ales-o, nu trebuie să renunțăm la ideea, de a fi alături de cei dragi. Cei care ne-au format și din sânul cărora am plecat!

În unele zone ale ţării se merge la stropit. Băieţii merg să stropească fetele cu parfum… Ai fost şi tu?


Era un obicei, la care nu prea puteam lipsi, în copilărie. Rosteam poezioara și ne plăcea tare rău, că ziua toată n-aveam griji. Legenda spune că de mergi în cea de a doua zi de Paște la udat fetele cu parfum, vei avea spor și vei reuși să ai parte de noroc. Și tare îmi mai doream eu să adun norocul către mine atunci!

Nu există ardelean care să nu respecte tradiția. E deja un obicei serios, o stare de fapt și în ani, de la parfumuri simple s-a ajuns la diverse branduri. Cert e un fapt. Că lumea vede în această sărbătoare un motiv de veselie. Iar eu cred că viața e clădită pe zâmbet din zâmbet. Că orice hop e de trecut, dacă-i călăuzit de optimism, iar rațiunea poate fi cosmetizată, dacă ai cu tine răsul și voia bună.



Spuneai că bunica ta ar fi vrut să devii preot, şi nu artist. Regreţi? Dacă ar fi să alegi din nou, pe ce drum ai păşi?

Nu regret nici o acțiune, nici o decizie, nici o etapă prin care am trecut. Am mai povestit despre felul în care mă vedea bunica mea, cea care m-a crescut până la vârsta de 10 ani. Dar n-am spus niciodată motivele. Ei bine, pe lângă toate, bunica mea, care era o femeie de ținut minte, un basm de povestit o viață, își dorea ca eu să fiu respectat. Se uita la mine și spunea că voi ajuge om mare.

Mă vedea preot, pentru că ea credea că aceștia impun, prin ținută și profesie, respect, iar oamenii au cu adevărat o apreciere deosebită pentru ei. Iată că, dându-mi seama că nu e drumul potrivit pentru mine, am renunțat la idee, dar am reușit să-i îndeplinesc visul bunicii mele. Nu mai e cazul să mă gândesc la ce-aș face dacă aș porni iar de la zero. N-am vocații multiple. Știu și-am învățat să fac artă. Să cânt, să transmit, iar asta mi-a planificat destinul.

Ai cântat vreodată de Paşte pe undeva? Dar în biserică?

Noi artiștii, nu prea avem sărbători tradiționale. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să cânt de Paște, și-am făcut-o cu cea mai mare deschidere, lăsând în plan secund dorința mea de a fi cu cei dragi, căci nu-i nicăieri mai bine decât în mijlocul celor ce-ți sunt grai, îți sunt destin, și anume publicul tău. Într-un an, mi-aduc aminte că am făcut un Paște tradițional ca la carte la o cântare, cântând. Nu știu cum se face de nimeresc de fiecare dată, la manifestări ale oamenilor care știu să petreacă, care iubesc muzica bună și apreciază arta.

Copil fiind, mergeam împreună cu bunica mea și cântam la strană, imaginându-mă pe scenă. Sigur, muzica bisericească are un alt registru, iar muzicalitatea sa m-a atras întotdeuna, fiind cu adevărat un gen, care-ți poate forma tehnica vocală. Când am crescut și am venit în București, am format, aproape un an, un cor la biserica catolică din Piața Muncii. Făceam repetiții și ne doream să fim exemplari, în fața celor ce veneau special pentru noi. Cred că acea etapă mi-a șlefuit, oarecum, sensibilitatea, și-am învățat de acolo, că în glas, în tehnică, trebuie să adaugi ceva miere, pentru a putea îndulci sufletele.



Ce mesaj le transmiţi cititorilor?

Bucuria să vă fie țel, și toate zâmbetele să vă luminize, ca într-o biserică a omeniei. Ce-mi doresc mie, nutresc și pentru voi. Așadar, îi punem în ecuație pe cei dragi, lor le adăugăm liniștea. Ulterior venim, după cum e firesc, cu masa îmbelșugată, cu pozitivism și câteva momente în care nimic să nu conteze mai mult decât familia. Muzica de calitate să nu vă lipsească, normal. Aș prefera, dacă prin playlist, adăugați și piesele mele. HRISTOS A ÎNVIAT!


Sursa: 7life.ro
11 aprilie 2015

VIDEO/FUEGO invitat special la "Star Matinal de Weekend", Antena Stars, 11 aprilie 2015

VIDEO/FUEGO invitat special la "Star Matinal de Weekend", 
Antena Stars, 11 aprilie 2015


În această dimineaţă, Paul Surugiu - Fuego a fost invitatul special al lui Ameri Nasrin, Raru şi Florentina Raiciu în emisiunea "Star Matinal de Weekend", pe Antena Stars.
FUEGO, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai România a dovedit că nu doar la muzică se pricepe de minune. Artistul a demonstrat telespectatorilor că stăpâneşte tainele bucătăriei şi, pentru că suntem în Săptămâna Mare, ne-a arătat cum vopseşte ouăle fără niciun fel de colorant chimic.


Invitat în cadrul emisiunii "Star Matinal de Weekend", de la Antena Stars, Fuego s-a apucat să îşi aratele talentele în bucătărie.
"Iarna împodobesc bradul, trebuia să-mi aduceţi să împodobesc unul şi de Paşte. Ouăle în Ardeal se pregătesc mai natural. Este vorba despre ceapă, trebuie să fie cât mai multă, nu contează cum o tăiaţi, se pune exact aşa în apa care fierbe. Am pus la fiert, am pregătit şi ouăle. Rupem un pic din tifonul ăsta," a explicat Fuego, la emisiunea "Star Matinal de Weekend", de la Antena Stars.


“ANTENA STARS este partenerul turneului meu și cum n-am fost niciodată, mâine spun prezent la STAR MATINAL DE WEEKEND. Imediat după ora 11.00, vom face o demonstrație de ... încondeiat și vopsit ouă de sărbătoare. Cântăm GOODBYE, povestim despre Paște și pentru voi am pregătit o urare pe care să o țineți minte toate zilele ce vin.”
Paul Surugiu – Fuego
11 aprilie 2015

Fuego - "Nu ştiu niciodată"
Muzica: Paul Surugiu & Alexandru Malschi
Versuri: Ioan Voicu
Album: "Din lumina unui Crăciun", Euromusic Studio Cluj-Napoca, 2013


Fuego - "Goodbye!" (Primă audiţie)
Orchestraţie: Ivan Linkovskii
Versuri: Narcis Constantin Avădănei


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger