ULTIMELE NOUTATI

GEORGE GRIGORIU - "Tu, cârlane, ai să faci carieră, ţi-o spun cu toată responsabilitatea!", Fan Club Fuego Romania, 25 martie 2015

GEORGE GRIGORIU - "Tu, cârlane, ai să faci carieră, 
ţi-o spun cu toată responsabilitatea!", 
Fan Club Fuego Romania, 25 martie 2015


FUEGO, pe numele său real - PAUL CIPRIAN SURUGIU, este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică ușoară din România dar și de muzică etno, pop, dance și populară.
Fuego s-a lansat în anul 1993 la Festivalul de la Mamaia, interpretând muzică latino.  


Atmosfera festivalului l-a impresionat pe Paul, iar inima îi bătea într-un ritm galopant. Maestrul GEORGE GRIGORIU l-a ascultat la ultima repetiţie şi a zâmbit mulţumit. Cele două piese - "Mica mea păpuşă cu ochi verzi" şi "Ne vom vedea în vacanţa mare, din nou la mare", i se potriveau şi au avut un impact puternic la public. Paul le-a interpretat ireproşabil. A avut un succes enorm, a fost aplaudat îndelung la scenă deschisă şi a primit foarte multe flori. Era aproape sigur că va lua măcar o menţiune, după felul cum l-a primit publicul. Din păcate nu a luat nimic. "Cârlane, ai fost extraordinar! Ţi-o spun cu sinceritate şi din tot sufletul. Şi eşecul face parte din cariera muzicală. Priveşte-ţi discipolul şi ai să-mi dai dreptate. Tu, cârlane, ai să faci carieră, ţi-o spun cu toată responsabilitatea!" (George Grigoriu)


Azi, adolescentul de altădată, a devenit ceea ce i-a prezis mentorul său, plecat într-o stea, dar care şi-a lăsat o amprentă puternică pe cariera artistică a lui FUEGO. Odată cu trecerea anilor, artistul a fost recompensat de dragostea publicului, iar premiile nu au încetat să apară. De atunci şi până în prezent a lansat peste 28 de albume de studio, a înregistrat peste 600 de cântece ce i-au adus cinci discuri de aur şi două de platină. Albumul de debut a fost lansat în 1994, „O viaţă”. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Cluj, a urmat cursurile Facultăţii de music-hall la clasa prof. Marius Ţeicu, fiind declarat “Cea mai bună voce a promoţiei” şi a absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Ecologice din Cluj.


A luat trofeul de cristal la festivalul „Şlagărul de aur” de la Minsk, premiul doi la Festivalul „Aurelian Andreescu”, premiul pentru cea mai bună voce a anului, acordat de Fundaţia pentru Tineret „Fan-club Bucuresti” în anul 2000. În 2001 a luat şi premiul pentru cel mai bun album de colinde al anului, „Spre rai”.
Una dintre cele mai frumoase colaborari a fost cea cu Irina Loghin, alături de care a susţinut o serie de concerte, intitulate "Mama şi Fiul".


O altă etapă importantă din cariera artistului a fost momentul întâlnirii cu marele pot basarabean - Grigore Vieru.


Deşi a fost comentat şi contestat de-a lungul timpului, Fuego nu a făcut rabat de la drumul său. Şi-a văzut conştiincios de treabă, a cântat ce i-a plăcut, a abordat mai multe genuri muzicale, de la pop, latino la muzică populară, până la memorabile colinde şi muzică uşoară. A refuzat să facă compromisuri pentru a fi în centrul atenţiei şi asta a atras de partea sa dragostea oamenilor pe care îi face să se simtă români prin muzica sa.


Dar despre tot acest parcurs artistic vom afla mai multe, în această după-amiază, în cadrul emisiunii "IERI-AZI-MÂINE", moderată de Corina Dănilă, pe TVR2, începând cu ora 16,00. Nu rataţi o emisiune de colecţie în care veţi descoperi un "suflet de artist", aşa cum se înfăţişează el pe "altarul muzicii" - modest, iubitor de oameni şi de frumos, dar mai ales SINCER!


Vizionare plăcută!

FUEGO - Invitat la „IERI-AZI-MÂINE”, în ziua dedicată muzicii uşoare, 25 martie 2015, de la ora 16.00

FUEGO - Invitat la „IERI-AZI-MÂINE”, în ziua dedicată 
muzicii uşoare, 25 martie 2015, de la ora 16.00
TVR VĂ RECOMANDĂ - Invitaţi de marcă şi
 momente de aur la „IERI-AZI-MÂINE” - 
moderator: Corina Dănilă


De luni până vineri, la „IERI-AZI-MÂINE” redescoperim cele mai frumoase momente din istoria muzicii, filmului, teatrului sau divertismentului. În această săptămână, la TVR 2, de la 16:00, ne întâlnim cu Petre Pană, Monica Ghiuţă, FUEGO şi Radu Gabriel.
Mijlocul săptămânii ne aduce un invitat special. Pentru ziua dedicată muzicii uşoare, la „IERI-AZI-MÂINE” ne întâlnim cu FUEGO. Pe 25 martie, de la ora 16:00 vorbim cu Fuego - sau pe numele său adevărat Paul Ciprian Surugiu - despre muzica românească şi facem o „călătorie în timp”, când vom da peste câteva din primele cântece pe care artistul le-a interpretat pe scenă. Absolvent al Facultății de Teatru, Fuego a început cariera muzicală colaborând cu Marius Ţeicu şi Carmen Aldea Vlad, iar în 1993 a participat pentru prima oară la Festivalul Mamaia.


De luni până vineri, Corina Dănilă ne aduce „amintiri pentru viitor”. Timp de 60 de minute, avem cele mai bune materiale din Arhiva de Aur a TVR, cele mai îndrăgite personalităţi şi cele mai frumoase poveşti.


Această emisiune îşi propune să readucă în atenţia oamenilor adevăratele modele şi valori ale societăţii. Iar acest lucru va fi făcut cu ajutorul materialelor. „Noi toţi cei care mai credem încă în idei şi în experienta dezvăluită, ar trebui să devenim depozitarii acestor poveşti, pentru că toţi aceşti oameni ne pot ajuta să înţelegem încotro ne îndreptăm ca neam. Iar imaginile din Arhiva Televiziunii Române sunt încă o dată dovada faptului că geniile şi elitele creează şi desavârşesc un neam”, mărturiseşte Corina Dănilă, gazda emisiunii.


Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Sursa: tvr.ro
23 martie 2015

FUEGO - Concert extraordinar la Galleria Mall, Piatra Neamț: “În Moldova, oamenii știu să se distreze”, FUEGO MUSIC Official, 23 martie 2015

FUEGO - Concert extraordinar la Galleria Mall, 
Piatra Neamț: 
“În Moldova, oamenii știu să se distreze”, 
FUEGO MUSIC Official, 23 martie 2015


"Iată-mă și cu povestea promisă. V-am zis, nu știu exact cum s-a brodit, dar tare m-a prins virusul denumit generic Facebook. Este motivul perfect pentru a scrie și modalitatea prin care putem fi atât de aproape.


Am concertat la Piatra Neamț, la Galeria Mall. Toate bune și frumoase, s-ar putea zice. Lume multă, peste 1000 de persoane, aglomerație și atmosferă de petrecere. 


Ei bine, imaginați-vă cum e când adaugi acestui peisaj ceva moldovence cu atitudine, puse pe distracție. Eu le-am oferit pe lângă cântece, lalele proaspete, dar nu a fost chip și aprige cum sunt, s-au bucurat de tot momentul ca nimeni altele. Ce-i drept, în Moldova, oamenii știu să se distreze. Nu zic că alte zone ar sta rău la acest capitol, dar aici există ceva ce nu-i lasă să stea pe scaune nici de-ar vrea.


Orașul Piatra Neamț e așa cum îl știu de ani de zile. O bijuterie liniștită și tăcută la poale de munte. De Piatra mă leagă începuturile mele, având aici unul dintre primele spectacole, împreună cu Draga Olteanu Matei și Rodica Popescu Bitănescu, care m-au ajutat atunci și de asemenea, primele evenimente private. Asta a făcut ca timp de aproape doi ani, să fac naveta în fiecare week-end pentru a cânta aici. Știam de atunci că în orașul acesta se mănâncă bine. Cel puțin tradițional, căci de fiecare dată când ajung în zonă poposesc la Hanul Troian, spre Bicaz, la doamna Fodor, unde-i mâncare bună românească. 


Dar ieri am descoperit un alt loc pe care vi-l recomand. Ce să-i faci, dacă-s gurmand? Așa că, dacă ajungeți la Piatra, trebuie neapărat să mâncați crepes, niște clătite gustoase cu tot felul de umpluturi cu specific mexican. După asta, pentru că-i exact la bază, vă plimbați cu telecabina.
Zic s-avem zi și săptămână pe cinste!"
Paul Surugiu - Fuego
23 martie 2015


FUEGO - invitat special în emisiunea "Astăzi Sărbătorim", în exclusivitate la AS TV Bistriţa, în perioada Sărbătorilor Pascale

FUEGO - invitat special în emisiunea "Astăzi Sărbătorim", în exclusivitate la AS TV Bistriţa, în perioada Sărbătorilor Pascale


"Fuego a ales emisiunea "Astăzi Sărbătorim" pentru întâlnirea cu telespectatorii bistriţeni. O ediţie specială ce va fi difuzată în perioada sărbătorilor de Paşti în care Fuego vorbeşte deschis despre Ardealul lui drag, despre prietenii de la Bistriţa, despre profesionalism şi muzică. O întâlnire de sărbătoare, în exclusivitate, la AS TV Bistriţa. 


Mulţumesc Fuego, mulţumesc Romanescu Dora Alina!"

Menuţ Maximinian, moderator şi realizator 
al emisiunii "Astăzi Sărbătorim"


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


FUEGO - “E o încântare pentru mine să pot merge în emisiuni ce promovează frumosul din arta românească, iar muzica-i la loc de cinste”, FUEGO MUSIC Official, 21 martie 2015

FUEGO - “E o încântare pentru mine să pot merge 
în emisiuni ce promovează frumosul din arta 
românească, iar muzica-i la loc de cinste”, 
FUEGO MUSIC Official, 21 martie 2015


„Ziua buna, prieteni dragi! 
M-am trezit acum cu gândul la povestea pentru voi, mai ales ca am pornit pe-ale patriei drumuri, la Piatra Neamț, unde ii aștept pe toți la Galeria Mall Piatra Neamț, de la ora 18.00, pentru un concert cum n-a mai fost de ceva vreme.

Aseara, m-am prezentat la el, PSIHOLOGUL MUZICAL, ANDREI PARTOȘ, într-o noapte a cântecului românesc. După 20 de ani de activitate pe scena românească, cred că am nevoie de un consult avizat și interactiv si m-am simtit minunat. 


Lăsând gluma la o parte, spun că-i o încântare pentru mine să pot veni în emisiunea ce promovează frumosul din arta românească, în locul în care muzica-i la loc de cinste.



Nu se putea oarecum să nu avem și prescrieri. Așa că, de data aceasta, cu risc asumat, îmi permit umil să-i prescriu psihologului viață îndelungată, unde și frecvențe pozitive către românii care au nevoie de melodie și de radio făcut cu simț de răspundere. La toate acestea adaug și dorința mea de a reveni. Cele câteva ore sunt prea scurte!”
Paul Surugiu – Fuego
21 martie 2015


Superbă emisiune! A fost un dialog "muzical" încântător... Timp de mai bine de 3 ore, in compania ta şi a iscusitul moderator, am avut sentimentul că depănăm, împreună, istoria unui cântec şi a unui destin, care s-a scris şi se scrie cu litere de suflet de peste 20 de ani. Ăsta-i miracolul tău, al nostru şi-l TRĂIM frumos, cu entuziasm, bucurie, respect şi recunoştinţă. Mulţumim, pentru tot...  Să ai drum luminat spre Piatra Neamţ! Zi cu energii positive!”

FUEGO - invitat special la cea de-a VIII-a ediție a evenimentul „Femeia europeană”, timponline.ro, 20 martie 2015

FUEGO - invitat special la cea de-a VIII-a ediție a evenimentul
 „Femeia europeană”, 
timponline.ro, 20 martie 2015


Fundația “Doris” prin Doris Moldovan împreună cu Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” și TV Bistriţa, a organizat, pe 19 martie a.c., a VIII-a ediție a evenimentul „Femeia europeană”.


În cadrul evenimentului care s-a desfășoară la Teatrul de vară de la ora 18.00, au fost premiate valorile din județ, iar invitat special a fost FUEGO.
Fuego a susţinut un recital la final, fiind răsplătit cu multe aplauze de cei prezenţi, veniţi în număr mare să îl vadă, să obţină autograf şi să îi cumpere ultimele albume.





În drum spre Bistriţa, artistul a scris pe Facebook: „Dragu-mi-i în România mea! Zău ca sunt fascinat de fiecare drum parcurs în ţara asta mândră. Păcat e însă că uneori nu-şi poate arăta semeţia pe deplin.
Revenind acasă, în Transilvania de poveste, am refăcut parcă poveştile copilăriei şi mi-am adus aminte de zilele în care traversam timpul, gândindu-mă la marile scene. Azi, de pe ele, gândul ma reîntoarce la vremea în care alergam printre vise. Pe drum, zăbovind la poalele Apusenilor, am descoperit ce minuni au creat saşii români pe pământul de mii de ani al dacilor. Popasuri în care n-ai cum să nu simţi influenţa vremilor şi a civilizaţiei. Şi sincer, Apusenii trebuiesc neaparat strabătuţi, căci ascund, în înăţtarea lor către seninul vşsniciei, nenumărate locuri pe care nu le-ai mai văzut în alte părţi”.
Autor: Cristiana Sabău
Sursa: timponline.ro
20 martie 2015


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


FUEGO - “Lăsați cerul artiştilor şi dați-le, prieteni, dreptul să strălucească!”, FUEGO MUSIC Official, 19 martie 2015

FUEGO - “Lăsați cerul artiştilor şi dați-le, prieteni,
 dreptul să strălucească!”, 
FUEGO MUSIC Official, 19 martie 2015


“În fiecare zi avem ceva de învățat. În fiecare zi ajungem să ne dăm seama că în jurul nostru există atâta frumos, încât ce-i sumbru se coloreaza firesc.
Azi am avut parte de o întâlnire înaltătoare ce merita povestită! Ajungând la Cluj, l-am cunoscut pe marele pictor Ion Sulea Gorj. Un colos al modestiei şi, totuși, un vizionar cu o arta complexă în simplitatea sa.
Câteva din lucrările lui se regăsesc în volumul dedicat mie de Grigorie Vieru - “TESTAMENT.
Vă recunosc că nu știam unde merg şi ce voi găsi, dar am rămas mirat să am parte de-o revelaţie. Acest om e demn de statutul de simbol naţional, e un maestru al artelor, realizând, în cei 50 de ani de activitate, fix ceea ce se spune ca înseamnă genialitate. În tot, de la arta monumentală, la pictura bizantină până la opere pe şevalet. Şi nu mă feresc, fiind mânat de impactul emoţiei, să spun că este unul dintre cei mai formidabili artiști plastici suprarealişti.
Ion Sulea Gorj vorbește prin culoare, izbutind să construiască din forme, supremul lumii.
Operele sale au viaţă şi vă spun, prieteni, c-am fost emoționat să descopăr că un tablou poate avea atâta idee şi metaforă, bucurie şi suflet, toate la un loc, încât să te facă sa plângi.
Mai jos, vă arăt câteva fragmente din creaţia sa, pentru care a fost decorat de către Președinția României cu ordin de cavaler. 






Printre ele, tabloul ce-l țin în mână. O capodoperă ce surprinde mama, cu toate durerile-i în mâini, ce cuprinde, cu dragostea sa, România mare sub forma unei pâini!


Lăsați cerul artiştilor şi dați-le, prieteni, dreptul să strălucească! Merită asta, merită să fie cunoscuți şi arta lor să prindă viaţă!”
Paul Surugiu - Fuego


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official



FUEGO - „Revenind acasă, în Transilvania de poveste, am refăcut parcă poveștile copilăriei”, FUEGO MUSIC Official, 18 martie 2015

FUEGO - „Revenind acasă, în Transilvania de poveste, 
am refăcut parcă poveștile copilăriei”, 
FUEGO MUSIC Official, 18 martie 2015


„Dragu-mi-i în România mea! Zău că sunt fascinat de fiecare drum parcurs în țara asta mândră. Păcat e însă că uneori nu-și poate arăta semeția pe deplin.


Revenind acasă, în Transilvania de poveste, am refăcut parcă poveștile copilăriei și mi-am adus aminte de zilele în care traversam timpul, gândindu-mă la marile scene. Azi, de pe ele, gândul mă reîntoarce la vremea în care alergam printre vise.


Pe drum, zăbovind la poalele Apusenilor, am descoperit ce minuni au creat sașii romani pe pământul de mii de ani al dacilor. Popasuri în care n-ai cum să nu simți influența vremilor și-a civilizației. Și, sincer, Apusenii trebuiesc neapărat străbătuți, căci ascund, în înălțarea lor către seninul veșniciei, nenumărate locuri pe care nu le-ai mai văzut în alte părți.


Și ca să închei pe nota muzicală, vă las în compania muzicii ce mă descrie pe mine și România mea!”
Paul Surugiu – Fuego
18 martie 2015


Wow, ce frumos!  „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, mărturie a marelui miracol al creaţiei, cu soarele ei, suveran pe cer, ce lu­minează cu privirea lui blândă toate minunăţiile României? România, asta e ţara noastră, o iubire simplă, ca de la suflet la suflet, singurul loc în care poţi să-ţi descarci sufletul de taine! Trebuie să fie sublim, ca să baţi cu privirea toată suflarea românească şi s-o cuprinzi cu dor şi drag de frumos. Te credem, efortul nu e zadarnic, căci în ea bate, cu onoare şi mândrie, inima de aur a românului! Toate aceste mărturii, destăinuiri, consemnări, devin, la rândul lor, mesaje pe care sufletul românesc le transmite gneraţiilor viitoare cu ajutorul cuvântului, al cântecului, al limbii noastre, prin acea legătură profundă care ne uneşte. O Românie care te-mbrăţişează cu toată magnitudinea ei binecuvântată, cu bogăţia ei epopeică şi fără seamăn ce s-a petrecut de-a lungul su­telor de ani, cu munţii, dealurile şi văile ei, cu apele ei repezi, cu verile ei fierbinţi, scăldate în valurile răcoroase ale mării, cu zilele ei geroase de iarnă, încremenite în crustele poleite de ghea­ţă. Şi te-apucă dorul s-o cunoşti şi s-o-nţelegi mai bine, cutreierând-o la pas, cuprins fiind de acel sentiment la fel de complex şi greu de definit ca iubirea. Dar n-apuci să-ţi tragi bine sufletul, crezând că i-ai atins semeţia, că între tine şi orizontul căutării tale se naşte un nou sens, o nouă lume, un întreg univers al românilor, mult prea vast ca să-i cuprinzi esenţa şi să-i pătrunzi taina. Cu respiraţia tăiată, o spunem frumos şi simplu, demn şi cu mândrie: Asta-i România noastră, identitatea noastră, căci ei îi aparţinem, în măsura în care ne aparţine, o imagine spectaculoasă în­năs­cută din uimitoarea rezonanţă a dacilor, o ţară de poveste! România, asta e ţara ta, a mea, a noastră, o iubire simplă, ca de la suflet la suflet, singurul loc în care pot să-ţi descarci sufletul de taine! 
Fan Club Fuego Romania 

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger