ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - “Voi ați reușit să vă împliniți așteptările?”, FUEGO MUSIC Official, 12 martie 2015

FUEGO - “Voi ați reușit să vă împliniți așteptările?”, 
FUEGO MUSIC Official, 12 martie 2015


„Azi vă propun să ne gândim la visele noastre. Cum ni le-am planificat și cum am luptat ca ele să ajungă să fie realități? Eu nu mi-am aranjat niciodată gândurile, făcându-mi țeluri irealizabile. Am considerat mereu că trebuie să muncesc, să evoluez, să învăț de la oamenii care mi-au oferit șanse, și ulterior, să ajung să spun că visul meu prinde contur.
Am vrut să cânt și chiar dacă uneori am întâmpinat piedici, am ținut cu ardoare de dorința de a fi printre cei buni. Nu trebuie să renunțați atunci când totul pare fără ieșire. Determinarea e bună, chiar dacă a ajuns să fie o redută ce poate fi câștigată cu greu. La începuturi, când eram copil și-mi doream să cânt, existau și persoane care nu-mi acordau credit, considerând că nu voi putea izbuti. N-am luptat neapărat să le demonstrez ceva, dar aș vrea să le pot mulțumi acum pentru că m-au ambiționat.
Voi ați reușit să vă împliniți așteptările? Și pentru că vorbim de vise, nu putem să nu le combinăm cu ceva muzică. Și vreau să vă reamintesc acum de un cântec mai vechi, lansat în 2011, care-a reușit să străbată timpul. Și mai vreau să vă reamintesc că biletele pentru spectacolul TRĂIESC, din luna aprilie, sunt deja puse la vânzare, la casele de bilete a sălilor de spectacol.“ 

Paul Surugiu - Fuego
12 martie 2015

De te vor întreba, tu să le povesteşti ce-nsemni, cum le-ai trăit, cu greu, dar şi frumos şi sincer. Cum le-ai trudit, clipă de clipă, din noapte-n zi, cu-ntoarcere spre invers, pănă-n amurg de tâmple, albite azi, şi pân’ la asfinţit de suflet. Şi până acolo unde viaţa ta - destin de cântec va tresări a jurământ etern în inimi.
Noi asta îţi dorim şi, crede-ne, dorinţa-i cu tărie, să reuşeşti şi să continui, cu determinare, în toate care vor urma şi-n care te urmăm! Nu ca să demonstrezi, chiar mulţumindu-le, de vrei, şi celor care n-au credinţă, dar fă-o, totuşi! Din bunătate, fără ironii sau parodii, pamflete... Redute, să le spunem! :) Prin noi şi pentru - împlinirea ta! Ţi-e visul conturat deja, vorbim de cel care-o să vină, îl ştii, şi tu, şi noi îl ştim... Nu-ncape îndoială printre cei - alăturea şi-asemenea cu tine, dar pentru alţii poate fi o replică! Doar muzicală, se-nţelege! Multe de ieri ţi-au fost realizate vise, multe neaşteptate au venit şi le-ai primit, cum le-am primit, cu bucurie. De-ar trebui de „Lacrimi” să vorbim, ce-ai scris, ne ierţi, e prea puţin, n-a străbătut doar timpul! E ca şi noul început, în punctul de plecare. Şi-ar fi o continuare... Căci visele de-acolo le pornim, din suflet. Putere îţi dorim, cum ne dorim putere! Nu e uşor! C-un pas, de-l vom urma pe-al doilea cu curaj, am reuşi să mergem spre jurământul tău deplin. Şi timpu’-ncremenit atunci va fi etern. Iar visul tău cu-al nostru, în acord de inimi, va fi o veşnicie... Seară frumoasă îţi dorim şi noi! 
Fan Club Fuego Romania

FUEGO - „Părinții ne sunt adevăratele icoane”, FUEGO MUSIC Official, 11 martie 2015

FUEGO - „Părinții ne sunt adevăratele icoane”, 
FUEGO MUSIC Official, 11 martie 2015


Au trecut 5 ani de când nu-i mai pot auzi vocea, de când nu-mi mai poate oferi sfaturi, de când nu pot să mă bucur cu adevărat de fiecare succes. 5 ani de când s-a stins o parte a copilăriei mele, un motiv de-a continua, omul căruia îi datorez ce sunt, tatăl meu, căci el și mama și-au pus toată viața și devotamentul în slujba mea și-a realizării mele.
Vedeți, timpul trece, vindecă rănile, noi o luăm de la capăt și ajungem oarecum să ne detașăm de durere, de obișnuință, rămânând cu amintirile. Dar imaginea și toate acele frânturi de sentiment nu le poate fura nimeni vreodată. Despre tatăl meu pot să vă spun că era tipul acela de om pe care nu aveai cum să nu-l îndrăgești. Te captiva și avea un umor și-o spiritualitate cum rar se întâmplă să vezi.


Îmi pare rău că nu am apucat să-i spun mai mult cât îl respect, câte îi datorez și că îmi e icoană. Da! Părinții ne sunt adevăratele icoane și datorită lor suntem ce suntem, cum și noi trebuie să-i facem pe ei să fie ce sunt datorită nouă! Am mai spus-o, dar vreau de fiecare dată să o repet. Oricât de stresantă ar fi viața, oricât de multe probleme am avea, nu trebuie să ne trecem părinții și bunicii la capitolul „și altele”, căci se vor duce, și-atunci va fi prea târziu. 
Dragă tată, rămâi cu bine. Ești încă aici!”
Paul Surugiu - Fuego
11 martie 2015


“Am cunoscut durerea. Nu am ce mai cunoaşte.” “Durerea nu-i un stil artistic. Durerea e durere.” „Durerea poţi s-o mângâi, iar bucuria s-o preschimbi în cânt.” ”(Grigore Vieru)
Tezaur - amintirea sa, ce-n rugă sufletul invocă azi. Căci ea veghează paşii tăi! Şi TU cu EL o amintire, ştiute doar de tine. El - cel plecat... departe, azi înger, stea sau cine ştie... TU - fiul pentru EL, EL pentru tine TATĂ. Aşa rămâne-va pân’ la sfârşitul tău. Iubirea lui - a ta putere. Iar conştiinţa unui tată - destinul împlinit al fiului de azi. Odihnă veşnică să aibă, împărăţia cerului - lumină l-a primit şi cei plecaţi ‘naitea Sa!
Trăit-am toate astea... Cu-al meu durut, plecat un tată - drag, cândva, în altă zi. Rămaşii - noi, secătuiţi, în neputinţă, pierduţi şi şfâşiaţi, cu dor şi lacrimi, regrete, temeri, mii de gânduri, multe încep cu “Dacă!”. Sunt zile triste. ... Mai mult nu spunem. N-am îndrăzni mai mult... Nici gându-i mai departe decât ieri. Cu-a lui durere şi nopţile de lacrimi - amintiri. Dar le trăim şi mergem mai departe... Seară cu pace-n suflet şi binecuvântată de lumina lui!

FUEGO - “Laura Stoica, şi azi răsună muzica ta în difuzoarele noastre...”, FUEGO MUSIC Official, 9 martie 2015

FUEGO - “Laura Stoica, şi azi răsună muzica ta în difuzoarele noastre...”, 
FUEGO MUSIC Official, 9 martie 2015


Laura Stoica, te-am cunoscut târziu și te-am pierdut când începeai să strălucești cu adevărat. De 9 ani, atâția se împlinesc de când ai plecat, ne întrebăm ce-ar fi fost dacă nu se întâmpla sau cum ar fi fost dacă nu era acel moment. Cred că ai fi fericită azi să știi că noi te-am păstrat în suflet, că-ți ascultăm și promovăm muzica și că românii te apreciază, ca pe o legendă. 


Prieteni, despre Laura pot povesti multe. Despre intensitatea artistică, despre voce, activitate, putere, calități, melodii, dezamăgiri și fericiri la un loc. Dar e absolut impus să vă spun că era un foc ce ardea decent, căci bunul simț îi era prieten bun. Avea măsură, avea tot ce-i trebuie pentru a te face să te apropii de ea din primele minute, fie că erai om simplu, artist la început de drum sau vreun star consacrat.


Uneori, hazardul răpește tot ce-i mare și frumos, așa cum te-a luat și pe tine. Pentru mine rămâi cu aceeași figură pe care-am cunoscut-o în KUWAIT, în ultimul tău turneu, una pe care-o rememorez ori de câte ori mi-e greu. Laura Stoica, azi răsună muzica ta în difuzoarele noastre și n-ar fi rău să ne vezi, dându-ne o parte din steaua ta. Laura, rămâi cu bine, și zi de zi, glasul tău să oprească “actorul grăbit”, din „steaua ta”, „dând curajul de-a trăi”, în „focul” ce te-a făcut „mai frumoasă”, „în singurătatea” din care ai strigat că „nu-i nimic”. „Cartierul cântă rock”, cântă Laura Stoica, căci „doar tu” i-ai dus „direct spre Rai”.



De azi, Marcel Dragomir vine lângă tine să-ți compună. „Dă Doamne, cântec” pentru ei!”
Paul Surugiu - Fuego
9 martie 2015

FUEGO - “Am avut bucuria de a descoperi că românii plecați știu să se distreze românește”, FUEGO MUSIC Official, 8 martie 2015

FUEGO - “Am avut bucuria de a descoperi că 
românii plecați știu să se distreze românește”, 
FUEGO MUSIC Official, 8 martie 2015


Ştiți cum e acel moment în care ești departe de casă și de țară și simți că ești fix acasă? Ei bine, în inima Londrei, există un astfel de loc, unde gastronomia este ridicată la rangul de artă, iar gustul mâncării bate cu mult locațiile tradiționale din România. La Crystals of London eticheta se ține cu spirit românesc. Mâncarea-i bună de nu-ți mai vine să pleci până ce nu încerci toate preparatele, atmosfera e specifică nouă, iar românii din Londra fac petreceri de care ajung să se mire până și britanicii.



Ieri am fost acolo la un eveniment în care am avut bucuria de a descoperi că românii plecați știu să se distreze românește așa cum poate nu o fac cei de aici, din țară. Au jucat cu foc și-am prelungit sărbătoarea dedicată zilei de 8 martie până în zori. 



M-am simțit undeva, într-un colț de Românie, unit, cu o inimă mare. Vedeți voi, poate atunci când ajungem departe, începem să prețuim mai mult ce-nseamnă acasă, ce-nseamnă gustul tradițional și muzica autentică.


Prietenii mei, Maria și Adi, cei ce țin stindardul românesc viu la CRYSTALS OF LONDON, m-au primit cu pâine și sare și uite așa nici nu mi-am dat seama dacă eram la Londra sau în Moldova, Ardeal sau Oaș, sau vreo zonă românească. Pozele frumoase de mai jos au fost realizate de un alt român talentat, care face performanță în Anglia, Mihai ( a.k.a MIKE), căruia îi mulțumesc.



Așadar, eu n-am fost în Marea Britanie, am fost acasă, în România din inima Londrei!”

Paul Surugiu - Fuego
8 martie 2015

Postat de:

FUEGO – “Hai, la mulți ani, femeie!”, FUEGO MUSIC Official, 7 martie 2015

FUEGO – “Hai, la mulți ani, femeie!”, 
FUEGO MUSIC Official, 7 martie 2015


“Eu am luat-o înainte cu celebrarea zilei de 8 martie, cântând de zor femeilor, eterne mistere. Aseară, la un eveniment remarcabil dedicat lor și împlinirii a 65 de ani de la înființarea Companiei de Librării București, aproape că m-au acaparat. Abia am reușit să scap și drept răzbunare, le-am provocat prin cântec, la joc, la hore, făcând o atmosferă cu adevărat demnă de un chef de neuitat.


M-așteaptă două zile „grele”, dar ce să-i faci, pentru mine e o bucurie să știu că vocea mea și piesele romantice fac petrecerea reușită. Încă n-am descoperit care-i rețeta și nici n-am elucidat misterul, dar de fiecare dată când intru la o petrecere, ringul de dans devine neîncăpător, încât uneori sunt nevoit să mă urc pe scaun sau să sar ca să reușesc să-mi fac loc printre marea de oameni care cântă și dansează.
Așa a fost și aseară. Și atunci i-am zis colegei mele dragi, care era și ea prezentă la manifestare, SILVIA DUMITRESCU, că pentru noi artiștii, răsplata muncii vine în momentul acela zero în care stai în fața oamenilor și ei reacționează, te aplaudă, se bucură la vederea ta și-ar da totul pentru a fi cu adevărat fericiți în acele momente. Închei spunându-vă că SILVIA DUMITRESCU e un coleg special, căruia nu-i prea poți acorda calificative, căci a-i știrbi din devotamentul și jovialitatea pe care le pune în discuție atunci când povestește de colegii ei. La fel de spumoasă, nonconformistă, pentru mine, Silvia rămâne un etalon al unei perioade mărețe.


Și-acum zic c-ar fi bine să urmați exemplul demn al doamnelor despre care v-am povestit și să dați, încă de azi, drumul la petrecere. Cu muzica mea, normal! Hai, la mulți ani, femeie!”
Paul Surugiu – Fuego
7 martie 2015


FUEGO – “Istoria mea se va spune în întreaga țară, într-o formă de care probabil vă era dor”, FUEGO MUSIC Official, 6 martie 2015

FUEGO - “Istoria mea se va spune în întreaga țară, 
într-o formă de care probabil vă era dor”, 
FUEGO MUSIC Official, 6 martie 2015


“Uitându-mă la vremea de afară, mă gândesc totuși că ar trebui să încep serios să cânt colindele mele, pentru că iarna, în ruptul capului, nu vrea să renunțe la noi. Bradul îl lăsăm pentru la anu’, dar când te gândești că acum ar fi trebuit ca natura să răsară, te apucă un frig și mai aprig. Eu sunt oricum cu gândul la primăvară și la turneul național „TRĂIESC”.

Știți bine că istoria mea se va spune în întreaga țară, într-o formă de care probabil vă era dor. Startul îl dăm pe 20 aprilie, la Brașov, continuând ulterior cu 21 și orașul lui Caragiale, Ploiești. Apoi ne va chema marea la ea, pe 22 aprilie, la Constanța. Mai departe poposim în Galați, Focșani, pe 23 și 24, și desigur Iașul celor șapte coline, pe 25 aprilie. Bacăul așteaptă muzica mea, povestea celor 20 de ani de carieră în ramă, pe data de 26 aprilie. Bârladul și Adjudul încheie periplul prin România, pe 27 și 28, urmând ca pe 29 și 30, să ajung și în Basarabia, acolo unde sunt ARTIST AL POPORULUI, la Chișinău, respectiv Bălți.


Biletele le găsiți la casa de bilete a fiecărei săli de spectacol, iar dacă întâmpinați dificultăți puteți suna la numărul 0746 774 204. Azi am un nou indiciu pentru voi – lansez album. Și nu orice fel de album, unul de ținută, din care cu siguranță veți întelege care-s scopurile mele și de spun ce eu de atâtea luni că „TRĂIESC”. Forma și prezentarea vor fi unice, iar playlistul surprinzător, cu piese noi și creații pe care nu le-am editat niciodată. Printre ele, cântecul de azi. Cu voie bună, să ne mai încălzească! Zi frumoasă!”
Paul Surugiu – Fuego
6 martie 2015


Mare veste!!!  Lipsea această piesă încântătoare şi încă câteva, pe care le cunoaştem, needitate încă-ntr-un album. Sperăm să le găsim printre alese. Frumos, promiţător! Dar, ce e mai frumos din toate spuse, e c-aşteptăm surprize, în formă şi în prezentare - unice şi noi, făgăduite azi! Ne bucurăm! Succes la Londra mâine, la ceas de sărbătoare cu românii noştri dragi - plecaţi departe! Cu voie bună să îi încălzeşti, că au mare nevoie de-alinare, în cântec românesc - de acasă! Seară frumoasă şi drum bun, cu-ntoarcere grabnică pentru "TRĂIESC"! 
Fan Club Fuego Romania

FUEGO - “Azi vă arăt cum arta poate fi poveste de viață prin intermediul unor artiști de seamă”, FUEGO MUSIC Official, 5 martie 2015

FUEGO - “Azi vă arăt cum arta poate fi poveste de
 viață prin intermediul unor artiști de seamă”, 
FUEGO MUSIC Official, 5 martie 2015


“De când am deschis pagina aceasta de Facebook, de vreo șase luni, mi-am propus ca aici să conturăm povești. Despre mine și despre noi, despre ce ne înconjoară, despre lucrurile care ne aduc fericiri, despre cele la care suntem nepăsători sau cele la care nu avem cum să rămânem nepăsători. Azi vă arăt cum arta poate fi poveste de viață prin intermediul unor artiști de seamă. I-am întâlnit la Dorohoi, în zona aceea binecuvântată, așezându-se parcă cu un rost între meleaguri moldave însemnate. Acela de a naște frumosul, în sensul său plastic, deplin, gândind pe negândite la modalitatea aceea prin care te pot face să rămâi uimit. Ambii sunt artiști plastici, fini intelectuali, creatori de concepte și făuritori de artă cu idei.Mihai Debeli și Aurelian Antal. 




Aurelian Antal surprinde lumea din noi în pictură. Locul său ar trebui să fie în galeriile lumii. Într-un joc al culorilor, al vieții și-al inspirației, acest artist m-a lăsat fără cuvinte. Mihai Debeli face bijuterii, din concepte. De la trofee până la decorațiuni în stil minimalist, totul la superlativ.Arta vorbește despre ei și cred că uneori, oricât am fi de prinși, ar fi oportun să descoperim. Indiferent de metode. Și să nu minimalizăm supremația artiștilor. Da, toate trec pe lângă noi, cultura cerne, viața însăși pierde în fața trăirii ei, dar nu-i bine ca în fuga noastră, să ne scape bagajele pentru eternitate, toate acele uimiri care ne fac mai deplini. 





IUBIȚI ARTA ȘI DESCOPERIȚI ARTIȘTII MARI AI ȚĂRII, CĂCI SE DUC ȘI-ATUNCI CÂND ÎI PIERDEM, INSPIRAȚIA LOR NU POATE STRIGA ÎN NOI! VĂ ARĂT MAI JOS, CA SĂ VĂ CONVINGEȚI CE POT FACE ACEȘTI ARTIȘTI AI LUMINII! Primele poze sunt cu Mihai Debeli, din expoziția sa, iar ultimele sunt din atelierul lui Aurelian Antal!”
Paul Surugiu – Fuego
5 martie 2015

Postat de:

FUEGO - concert extraordinar la Galleria Mall Piatra Neamţ, 21 martie 2015, ora 18.00

FUEGO - concert extraordinar la Galleria Mall Piatra Neamţ, 
21 martie 2015, ora 18.00


“Vă aștept, cu drag, pentru a celebra, așa cum se cuvine, muzica, într-un concert de zile mari, la Galleria Mall din Piatra Nemț. Pe 21 martie 2015, de la ora ora 18:00, dau startul petrecerii!“
Paul Surugiu – Fuego



Cântãreţul Paul Surugiu, cunoscut sub numele de scenã - FUEGO, va concerta pe scena Galleria Mall Piatra Neamţ, pe data de 21 martie 2015, ora 18.00.

Foarte important: INTRAREA ESTE LIBERA!!!


Postat de:

FUEGO – “Timpul îți rapeste zilele vrand sa-si odihneasca parca trecerile în amintirile tale”, FUEGO MUSIC Official, 2 martie 2015

FUEGO - “Timpul îți rapeste zilele vrand să-și 
odihnească parcă trecerile în amintirile tale”,
FUEGO MUSIC Official, 2 martie 2015


Timpul îți rapeste zilele vrand sa-si odihneasca parca trecerile in amintirile tale. Nu-i asta o decretare concretă, dar atunci când vrei sa folosesti clipele in favoarea ta, când vrei, egoist fiind, sa-ti adjudeci învațămintele sale, nu-i chip sa nu ai resentimente cu privire la drumul acestuia. 



Ori atunci când stai in preajma unor monumente ale maiestriei in a formula si sculpta cuvântul. Unul dintre ele - Lucia Olaru Nenati.

Orice întâlnire e o învățatura si credeți-mă ca după o seara petrecuta in compania acestei opere complexe de intelepciune, viata pare mai frumoasa.



Lucia Olaru Nenati are magnetism si chiar dacă in ziua de azi valorile nu mai sunt la mare cautare, eu mă incapatanez sa mă bucur de existența unor astfel de minuni, colaborand chiar.

Poet, publicist, om de cultura, director al Teatrului de Stat Mihai Eminescu din Botoşani şi al Teatrului de păpuşi, Lucia Olaru Nenati este unul dintre cei mai devotati slujitori ai lui Mihai Eminescu, fiind cea care a pus pe picioare muzeul de la Ipotesti. De asemenea, ea este cea care l-a descoperit şi încurajat pe Dan Puric în carieră, fiind totodată, prietena şi sora întru' vers a marilor Grigore Vieru şi Nicolae Dabija.



Si-atunci spun - cum sa nu te simți bogat pe lumea asta când astfel de mirari îți sunt aproape?

Zi cu soare va doresc terminând cu versurile doamnei Nenati, ce îmi sunt şi mie ghid în existenţă: " Sunt un drum, eu însumi spre lume pornit, cu praf şi cu stele, nicicând odihnit. "

Paul Surugiu - Fuego
2 martie 2015

Am citit câteva scrieri ale Domniei Sale - Lucia Olaru Nenati. Nu multe, cât a ne lăuda cu asta, dar parţiala lecturare, în mica ei măsură, ne-a dat de înţeles că omul creator e un ales, ce-a cultivat cuvântul, l-a căutat adânc, atent în sens, i-a înţeles potenţa, ce numai simplitatea o emană. Asimilându-i opera cu cei de care şi-a legat destinul, menţionaţi de tine în mesaj, am ridicat aprecierea noastră, cu tot respectul cuvenit, la rangul de înalt, cum, bine spui, şi rară existenţa, şi tot mai rară căutarea. Vezi tu, cum magnetismul poate să-i atragă pe cei care, prin abilitate, cultivată asiduu, dau formei conţinut şi prin substanţă o înalţă. Abilitatea asta cultivată, ce presupune muncă, tenacitate şi perseverenţă, nu-i lucru mic şi nici puţin, este mai mult decât ce prea uşor se cheamă har, cel hărăzit de Dumnezeu şi dăruit prin genă. Mulţi dintre aceia care-l au nu se remarcă, pentru că nu i-au dat substanţă-n conţinutul existent. Ceea ce este demn de laudă e faptul că simţirea ta, iar asta ţine de interior şi vine din uimiri de suflet sau “astfel de mirări ce-ţi sunt aproape”, mai mult decât cunoaşterea in sine a lucrării, ce poate fi intersectare tempo(rară), doreşte o colaborare. Din astfel de colaborări cu rang de înalt au văzut lumina “tiparului” fragmente muzicale, de vocea ta însufleţite-n cântec, volume remarcabile, în rară compoziţie şi-alcătuire, care uimesc. Seară cu inspiraţie şi-ncredere deplină în drumul pornit, deja găsit, “nicicând odihnit”, dar înalt!
Fan Club Fuego Romania

Postat de:

VIDEO/FUEGO a ridicat publicul în picioare la Dorohoi!, „Mărţişor Dorohoian” 2015, dorohoinews.ro, 2 martie 2015

VIDEO/FUEGO a ridicat publicul în picioare la Dorohoi!, 
„Mărţişor Dorohoian” 2015, 
dorohoinews.ro, 2 martie 2015


Mult îndrăgitul interpret Paul Ciprian Surugiu, cunoscut drept FUEGO, a ridicat la propriu publicul din Dorohoi, duminică, 1 martie 2015.

Fuego a făcut senzaţie pe scena „Mărţişorului dorohoian“, pe care a urcat cu puţin după ce câştigătoarea marelui trofeu al concursului de muzică uşoară a interpretat o ultimă melodie, în semn de mulţumire atât pentru juraţi, cei care au considerat-o ca fiind cea mai bună din ediţia acestui an al competiţiei, dar şi pentru public, care aclamat-o.


Concertul binecunoscutului artist şi interpret de muzică uşoară, Fuego, a fost cel mai aşteptat moment al serilor de festival, de la Dorohoi.

Prezent în recital la Gala Laureaților a Festivalului „Mărţişor Dorohoian” ediția a XXXII-a artistul a încântat spectatorii cu melodii precum: „La, la, lai”, „Sărut femeie mâna ta”, „Iubirea înflorește primăvara”, „Eu nu te-ntreb”, „O viață vom cânta mereu”, „Ți-am adus un măr” și „Inimă de mamă, inimă de tată”.


Fuego este pentru a doua oară la Dorohoi și s-a declarat mulțumit și plăcut impresionat de publicul de aici, care interacționează cu artiștii și sunt consumatori de muzică bună.

Autor: Andrei B.
Sursa: DorohoiNews.ro
2 martie 2015

Postat de:
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger