FUEGO - “CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC,
un spectacol special, de acasă,
un spectacol special, de acasă,
pentru o
sărbătoare pur românească.
Vin spre voi, nu mă ratați prin țară!”,
FUEGO MUSIC Official,
8 noiembrie 2014
“Dragii mei, încep deja să simt mirosul iernii pe-afară! E
unul din acele sentimente în care ai impresia că trăiești o stare pe care-ai
mai simțit-o cândva, doar că acum percepi cu altă viziune totul. E ca și cum,
în fiecare an, povestea se schimbă, personajele, acțiunea și locurile rămânând
intacte.
Așa se întâmplă și cu ale mele concerte de sărbători. Povestea e alta,
cântecele noi desăvârșesc starea, surprizele le am în tolba de daruri,
ninsorile de versuri și ritmuri stau să cadă, dar sentimentele de bucurie rămân
aceleași. Și desigur,” ÎMPODOBEȘTE, MAMĂ, BRADUL”. N-am cum să-l schimb și nici
să nu-l cânt. Numai că anul acesta, în exclusivitate vă spun, vin cu partea a
doua. Tot un imn de ținut minte.
Și tot în luna ce vine vestim Crăciunul românesc în toată țara. Turneul meu de
iarnă este gata să înceapă și am auzit că abia așteptați să ne dăm mâna într-o
horă de Carpați a muzicii, povestind, cu muzică de suflet, despre cele mai
frumoase momente de Crăciun, petrecute și împărtășite acasă.
Mulți mă întreabă de unde se procură biletele. Clar de la Casele de bilete a
fiecărei săli de spectacol din orașul dumneavoastră, care de obicei sunt exact
în zona în care se află și sala. Informații utile puteți obține de la numărul
de telefon 0746774204.
Să știți că avem un spectacol special, de acasă pentru o sărbătoare pur
românească. Vin spre voi, nu mă ratați prin țară! Am și album pregătit. Nou
nouț. Cu momente și imagini unice. Iată și datele și locațiile :
- 7 decenbrie, ora 15.00 - DROBETA TURNU SEVERIN (Galeria
Cora Drobeta);
- 8 decembrie, ora 19.00 - TIMIȘOARA (Opera Națională Română
Timișoara);
- 9 decembrie, ora 19.00 - ORADEA (Casa de Cultură a
Sindicatelor);
- 10 decembrie, ora 19.00 - TURDA (Teatrul “Aureliu Manea”);
- 11 decembrie, ora 19.00 - PIATRA NEAMȚ (Casa de Cultură a
Sindicatelor);
- 12 decembrie, ora 18.00 - ADJUD (Casa de Cultură “TUDOR
VORNICU”);
- 13 decembrie, ora 18.00 - BÂRLAD (Casa de Cultură a
Sindicatelor);
- 14 decembrie, ora 18.00 - IAȘI (Casa de Cultură a
Studenților);
- 15 decembrie, ora 19.00 - BACĂU (Ateneul Popular);
- 16 decembrie, ora 19.00 - FOCȘANI (Teatrul Municipal “Mr.
Gheorghe Pastia”);
- 17 decembrie, ora 19.00 - GALAȚI (Teatrul Muzical “NAE LEONARD”);
- 18 decembrie, ora 19.00 - CONSTANȚA (Casa de Cultură a
Sindicatelor);
- 19 decembrie, ora 19.00 - BRAȘOV (Sala Patria -
Filarmonica Brașov);
- 20 decembrie, ora 19.30 - CLUJ - NAPOCA - PIAȚA UNIRII
(concert în aer liber);
- 21 decembrie, ora 18.00 - SIBIU (Sala Thalia - Filarmonica
de Stat Sibiu);
- 22 decembrie, ora 19.00 - PLOIEȘTI (Casa de Cultură a
Sindicatelor).
Noapte bună pe ritm, desigur, de colindă!”
Paul Surugiu - Fuego
8 noiembrie 2014
Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu -
Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO
MUSIC Official
Publicat de:
Fan Club Fuego Romania
8 noiembrie 2014