ULTIMELE NOUTATI

FUEGO şi MIRABELA DAUER - definiţia ce poate fi dată prieteniei născute din muzică


Deseori ne întrebăm ce este prietenia? Câte schimbări poate provoca şi, mai ales, cât de sinceră şi durabilă poate fi aceasta?

Poate că atunci când transcedem dincolo de partea materială a prieteniei, când conştientizăm şi acceptăm că ea reprezintă cea mai de preţ relaţie interumană şi că doar prin ea afirmăm că esenţa lumii stă în oameni, putem spune că însăşi prietenia este lumina existenţei.

Bazată pe reciprocitate şi dependenţă emoţională, pe respect şi echilibru, preietenia e mai mult decât ar putea descrie cuvintele. Iar atunci când o prietenie se naşte din dragostea pentru muzică, din puterea acesteia asupra vieţii, e cert că va dăinui peste ani.

Astfel a luat fiinţă legătura de colegialitate şi prietenie dintre Mirabela Dauer şi Fuego. Cântecul i-a legat, pasiunea Mirabelei pentru a descoperi şi ajuta tinerii interpreţi afalţi la început de drum, precum şi dorinţa de a fi alături în conturarea destinelor unor artişti valoroşi. Prietenia lor s-a legat în timp, ajungând astăzi să se concretizeze într-o colaborare.

Un duet care vorbeşte tocmai despre identitatea artiştilor, despre modul în care muzica prefigurează viaţa, trasând, pe acorduri de muzică veritabilă, direcţia şi identitatea artei, prieteniei şi a admiraţiei.

Piesa “Priveşte-mă” este compusă de Paul Surugiu, iar versurile îi aparţin poetei Carmen Aldea Vlad, fiind inclusă pe ultimul material discografic editat de Fuego, dublul CD “O lacrimă de cântec”, lansat în cadrul turneului de primăvară din acest an.



Mirabela este, alături de Paul Surugiu, unul dintre acei artişti care dăruiesc căldura. Dacă ar fi să omitem întreaga activitate, tehnica vocală incontestabilă, succesele şi toată panoplia de şlagăre ce au devenit embleme pentru muzica românească, am realiza că Mira, aşa cum o numesc cei apropiaţi, transmite sensibilitate, făcând astfel să îndeplinească acea misiune nescrisă pe care un artist o primeşte atunci când îmbină talentul cu munca, când e înzestrat cu acea fărâmă ce poate contura şi formula arta.

Mirabela Dauer este etalonul unei generaţii, piesele sale devenind, în timp, coloane sonore pentru existenţe şi adevărate bijuterii ale genului pop românesc. Iubeşte şi trăieşte cu înflăcărare muzica şi dorul, viaţa, transformându-şi întregul parcurs într-o melancolie, pe care au dormit stelele.


“Paul Surugiu este un artist de mare valoare și, pentru sufletul lui de prieten, am acceptat cu bucurie să cânt o melodie în duet cu el si să colaborăm atât de armonios, dând formă și substanță prieteniei noastre. Mă bucur pentru tot ce i se întâmplă frumos unui om frumos. “ (Mirabela Dauer)
Colaborarea dintre cei doi va continua, ei având actualmente în proiect şi alte cântece. Totodată, prietenia lor va sta sub semnul muzicii şi al respectului pe care un artist ajuns la maturitate îl poartă pentru un punct de referinţă al artei pop româneşti, fiind un exemplu elocvent despre nobleţea pe care acest sentiment fără margini îl conferă omului, dăruind, tot prin sunete,  o sursă nesperată de inspiraţie, trăire, emoţie.


“Noblețea sufletului e constituită de puterea prin care poți oferi celor din jurul tău din căldura tainică a prieteniei.
Mirabela este una dintre acele persoane pentru care limitele sunt inexistente, pentru care prietenia e tot şi care face, ca în fiecare moment, să te simţi onorat că faci parte din cercul său de interes. I-am mulţumit şi o voi face în permanenţă pentru tot sprijinul acordat, pentru sinceritatea ei şi pentru faptul că întreaga comoară a muzicii româneşti e mai strălucitoare datorită glasului său.

Prietenii apropiați inimii mele, fie că sunt artiști sau nu, îmi oferă liniște şi echilibru, fiind alături de mine, dezinteresat, în drumul acesta haotic, în lumea decepțiilor și a frivolității.

La rându-mi înapoiez sincer stări, clipe și cuvinte alese, căci fără doar și poate, prietenia e simbolul înțelepciunii, e lumina și tihna. E liniște!” (Paul Surugiu - Fuego)


Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Maria Butaciu - valoroasa creaţie a folclorului românesc, sâmbătă, 8 iunie 2013, la Favorit TV


Reîntoarcerea la valorile ce definesc identitatea naţională, la întregul tablou al simplităţii şi înălţării către arta pură, născută din autenticitatea şi spiritul pur românesc, este cea care, indiferent de spaţii şi situaţii, rămâne fascinantă şi poate, printr-un magnetism indescifrabil, să creeze pasiuni.

Folclorul românesc, cules din izvoarele limbii, din locurile neatinse de civilizaţie, din înţelepciunea mistică a dorurilor, a neamului, este probabil sursa de inspiraţie a naţionalismului, având forme diverse şi zone care merită conştientizate, descoperite, promovate, asimilate şi apreciate.

În ediţia de sâmbătă, 8 iunie a.c., în emisiunea “Fuego şi prietenii”, difuzată pe Favorit TV, Paul Surugiu va readuce folclorul neprihănit în casele românilor, având-o ca invitată specială pe doamna cântecului popular românesc, Maria Butaciu.

Reprezentantă de frunte a Ardealului istoric, acolo unde cântul pune luminii zăvor, Maria Butaciu este una dintre cele mai autentice artiste autohtone, transmiţând mai departe portul, piesele şi tradiţia zonei sale, prin toată cariera în care s-a dovedit a fi o triumfătoare purtătoare a stindardului autentic, trăind fiecare clipă cu detaşare şi făcând ca românismul să fie promovat la justa valoare, printr-un glas inconfundabil şi o decenţă demnă de urmat pentru toţi artiştii.

Din dragoste de ţară şi pasiune pentru valorile neaoşe, Maria Butaciu a ridicat folclorul la rang de virtute în viaţa sa, transformând arta în formă a parcursului său, purtând portul popular ca pe un cântec din care, de fiecare dată, descoperă noi şi noi sensuri.

Siguranţa glasului, tehnica interpretativă, vocaţia şi determinarea, fac din Maria Butaciu o nestemată a muzicii populare româneşti. Dorul său pentru cântec, emoţia pe care acesta i-o transmite se reflectă în fiecare bijuterie a neamului românesc, asupra căreia îşi pune în doze precise amprenta.

Cu un timbru unic, a fost şi este în continuare reprezentanta unei generaţii glorioase, care i-a acordat toată aprecierea pentru ritmul pasionant, pentru seriozitate şi pentru cadenţele minunate create cu fiecare minune a cântecului popular.

Urmăriţi aşadar, sâmbătă, începând cu ora 21.00, o emisiune în care folclorul românesc  îşi prezintă una dintre cele mai semnificative şi valoroase creaţii - Maria Butaciu.
  
Publicat de: Fan Club Fuego Romania

“UN CÂNTEC, UN DESTIN - FUEGO” - ÎNSCRIERILE S-AU ÎNCHEIAT!

Intâlnire de suflet între Fuego şi publicul său


În urmă cu o lună lansam invitaţia de a participa, în perioada  2 - 4 august 2013, la manifestarea cultural-artistică “UN CÂNTEC, UN DESTIN - FUEGO”.

Evenimentul este conceput şi dedicat fanilor şi tuturor celor ce iubesc, urmăresc și apreciază activitatea artistului Paul Ciprian Surugiu - Fuego, dovedind astfel că sunt admiratori ai celui ce este “o lacrimă de cântec” în tabloul muzicii româneşti.

Multitudinea de solicitări şi înregistrări ne determină să vă anunţăm că, în prezent, înscrierile pentru eveniment s-au încheiat, numărul limită al participanţilor fiind atins.

Pentru cei ce nu au reuşit, din motive obiective, să îşi exprime intenţia de a participa, vă anunţăm că vom organiza şi anul viitor o nouă întâlnire de suflet cu artistul preferat.

Manifestarea este demarată de casa de discuri “EUROMUSIC CLUJ-NAPOCA” împreună cu ASOCIAŢIA CULTURALĂ “REGAL D’ART”, iar partenerul media este emisiunea “Familia Favorit”.

În cadrul acesteia, participanţii vor beneficia de surprize speciale, bucurându-se şi de prezenţa artistului îndrăgit. Acestea vor fi îmbinate cu activităţi culturale, sesiuni de recitare şi momente artistice.

Informaţii suplimentare, detalii despre program şi locaţii puteţi obţine sunând la numărul de telefon: 0728 711 884.

Persoanele înscrise vor fi contactate de către noi pentru confirmare, date de identificare şi vor primi, pe adresa de email, informaţii despre desfăşurarea evenimentului.

Vă mulţumim pentru înţelegere!                                                                                                                                                                              


Casa de discuri “EUROMUSIC CLUJ-NAPOCA”

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Povestea merge mai departe... Fuego's blog, 31 mai 2013


Dragi prieteni, 

Stiu ca multi dintre voi asteapta un raspuns cu privire la videoclipurile postate pe contul nostru de Youtube. 

Da, dupa cum bine ati putut observa, atat contul blogului nostru, cat si cel al celuilalt Fan Club Fuego (A nu se interpreta ca imi permit sa vorbesc in numele administratorilor de acolo; doar consider ca trebuie sa fim fair-play si sa recunoastem ceea ce oricum este vizibil de catre oricine acceseaza Youtube-ul, dat fiind faptul ca situatia e similara!), dar si alte canale au avut de suferit ca urmare a mintilor bolnave, setate sa faca rau, sa distruga tot ce suflete frumoase, iubitoare de arta, de muzica buna, au reusit sa construiasca prin munca sustinuta de-a lungul anilor precedenti. 

Putini realizeaza ce presupune o astfel de activitate de la A la Z, putini reusesc sa-si dea seama de complexitatea ei si, mai ales, cat timp presupune. Pentru ca nu vorbim doar despre a incarca niste materiale pe un site sau de a le prelua de la altii, ca sa vi le oferim voua, asa cum unii fac cu atata usurinta, asumandu-si merite ce nu le apartin. Este vorba de mult mai mult. 

De ambele parti, sunt convinsa, aceasta munca temeinica a fost facuta cu multa daruire, de la suflete, pentru suflete, de la noi catre voi si mai ales, in semn de apreciere pentru tot ceea ce inseamna Paul Surugiu - Fuego, omul si artistul pentru care am pornit impreuna pe acest drum. 

Daca unii, personaje "binevoitoare", asa au considerat de cuviinta sa actioneze impotriva noastra, asta e situatia. Nivelul la care am ajuns, atat noi - Fuego's Blog, cat si Fan Club Fuego, ne permite sa ne pastram demnitatea si sa mergem inainte cu fruntea sus.
Este doar un mic obstacol in povestea noastra, dar pe care, cu siguranta, il vom depasi impreuna pentru un scop nobil: promovarea activitatii artistice a lui Fuego, la fel ca si pana acum. 

Ne-au vrut invinsi, dar de data asta nu le-a iesit.
Cu siguranta vor continua, de fapt pe noi nici nu cred ca ne-ar mai putea surprinde ceva. Valoarea intotdeauna a deranjat si diferenta si-a spus mereu cuvantul, deci e oarecum normal sa se doreasca inlaturarea noastra. 

Probabil ca si ceea ce v-am oferit pe pagina noastra de Facebook, in aceasta seara, materialele cu Fuego, in curand nu vor mai fi pe Youtube. Deci nu va speriati in cazul in care va va "intampina" acelasi mesaj "calduros" care apare cand incercati sa vizualizati ceva de pe conturile noastre vechi.
Insa noi stim sigur ca pentru Fuego si pentru voi, admiratorii care ii sunteti si ne sunteti alaturi, merita si trebuie sa continuam ceea ce am inceput. Ne ridicam si zburam, zburam mai sus... si suntem pregatiti sa dam piept cu urmatoarea "provocare", indiferent de ce natura va fi ea... Aripile noastre nu pot fi atacate asa usor cum poate unora li se pare. Inaintam la brat cu speranta si incredere in povestea noastra.
Si-atat timp cat Paul Surugiu - Fuego ne va fi alaturi, 

POVESTEA CHIAR VA MERGE MAI DEPARTE! 

Va multumesc celor care ne insotiti zborul spre inalt! 

Impreuna, noi de aici - Fuego's Blog si cei de alaturi - Fan Club Fuego, vom reusi sa conturam universul nostru propriu, in care muzica, doar muzica interpretata de Fuegova fi stapana! 

Articol semnat de: FUEGO’S BLOG 


Publicat de: Fan Club Fuego Romania

”O legătură de sânge, de dor, de muzică, de taină, de limbă şi conştiinţă…”

FUEGO - AMBASADORUL BASARABIEI



Artiştii trăiesc şi ard prin creaţia lor, prin emoţiile pe care publicul le  transmite şi prin finalitatea pe care actul în sine o produce. Astfel că, atât percepţia şi interpretarea publicului, prezenţa sa în sălile de spectacol, cât şi premiile şi distincţiile dobândite, reprezintă confirmarea că munca şi determinarea conturează imaginea veridică, completează şi desăvârşesc un sistem de valori echilibrat.

De asemenea, spaţiul în care artistul alege să îşi desfăşoare activitatea ajunge să îl asimileze pe deplin şi să se identifice cu acesta, descoperind în el un reprezentant, un ambasador al principiilor autentice.

Un exemplu valid în acest sens, cel al înrădăcinării în propriile norme spirituale, este Fuego, care a reuşit, în cei peste 10 ani de activitate pe scena basarabeană, celebraţi anul trecut, în cadrul unui spectacol - eveniment desfăşurat pe scena Palatului Naţional “Nicolae Sulac” din Chişinău, să fie perceput ca un artist autohton şi tratat ca atare, reuşind să realizeze două spectacole pe an, cu casa închisă, devenite tradiţie.

Fuego a reuşit să stabileasca o legătură tainică cu Basarabia, atât prin colaborarea avută cu Grigore Vieru, care a scris pentru el în ultimii ani ai existenţei sale, cât şi prin puterea pe care muzica a exercitat-o în promovarea spiritului naţional, a valorilor autentice.



“Iubesc Basarabia cu oamenii ei buni şi curaţi la suflet, publicul de la Chișinău fiind publicul pe care şi l-ar dori orice artist, cald, receptiv, sensibil, sincer. Au un cult pentru artiști si pentru spectacol.
Este copleşitor şi în același timp onorant să fii în mijlocul unei săli în care publicul te aplaudă minute în şir, îți cunoaște repertoriul, vibrează împreună cu tine şi lăcrimează la fiecare vers.” (Paul Surugiu - Fuego)

În cei 10 ani de activitate desfăşurată în Republica Moldova, Fuego nu a devenit doar unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti, dovadă stând aplauzele şi braţele de flori primite la spectacole, cât şi un ambasador al cântecului românesc, al codrilor şi versurilor basarabene, iar mărturie pentru asta stau distincţiile ce i-au fost conferite pe parcursul timpului.

Cea mai importantă dintre acestea o reprezintă cea de “Artist al Poporului”, titlu onorific conferit de preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, într-o ceremonie publică ce a avut loc pe 12 octombrie 2012.


Acest titlu atestă faptul că Fuego a construit o carieră durabilă în Basarabia şi că atât publicul cât şi autorităţile îl tratează ca fiind un român adevărat, un sol al artei interpretative, un artist ce a reuşit să unească, prin simţire, cele două lacrimi gemene româneşti.

Dacă am încerca să conturăm, în câteva fraze, toată activitatea lui Paul Surugiu din Basarabia nu am reuşi să o cuprindem pe toată. De la spectacole şi turnee naţionale, la albume vândute şi discuri de aur. De asemenea, nici o contorizare clară a premiilor nu putem realiza, în schimb, în linii mari, încercăm să vă prezentăm câteva dintre cele mai importante puncte ale colecţiei.

În 2009 primea trofeul “Patefonul de Aur - Cel mai vândut artist român în Basarabia”, oferit de casa de discuri “CAN RECORDS” Chişinău, pentru vânzările record ale albumului “Clar de lună”. 


În 2010, artistul primea distincţia “Crucea pentru merit”, CLASA I, oferită de Ministerul Afacerilor Interne a Republicii Moldova, pentru contribuţia la formarea şi educarea simţului de patriotism.


Pentru că şi-a adus aportul la ridicarea flamului de românism în Basarabia şi a avut o contribuţie deosebită la promovarea idealurilor românilor, a primit în 2010,  Diploma “Petru Cărare” oferită de Centrul de Spiritualitate a Basarabiei, Casa Alexei Mateevici şi Casa Limbii Române din Zaim.



Totodată, tot în 2010, Brigada “Fulger” a Ministerului de Interne din Basarabia i-a oferit medalia “15 ani în Brigada de Poliţie” cu destinaţie specială “ Fulger”, în semn de recunoştinţă pentru arta muzicală şi pentru că este cel mai îndrăgit artist român în Republica Moldova, iar în 2011, a primit Trofeul “Omul Anului 2011”.




Un alt moment semnificativ care îl uneşte pe Fuego de Basarabia este cel al întâlnirii maiestuoase cu poetul Grigore Vieru, alături de care a construit o adevarată comoară.

Colaborarea sa cu poetul ales al neamului românesc, cel pe care Creatorul nu l-a înzestrat cu talent, ci cu o urmă de dumnezeire, a fost probabil, momentul în care Fuego şi-a găsit cu adevărat identitatea artistică şi a conştientizat că el şi opera lui nu îi mai aparţin. E a tuturor, iar pentru aceştia trebuie să aducă jertfa pe altarul dragostei.

Iar parte din această comoară a fost surprinsă în albumul de artă “Testament pentru Fuego”, editat de Asociaţia Culturală “REGAL D'ART”, Botoşani, 2012, volum lansat pe scena Palatului Naţional “Nicolae Sulac” din Chişinău, cu ocazia concertului extraordinar “Destin - 10 ani de cântec pe scena basarabeană”.


Volumul, tipărit într-o colecţie exclusivistă, pentru bibliofili, cuprinde poemele lui Grigore Vieru, din ultimele clipe de jertfa pentru creaţie, dedicate cu nobleţe şi sinceritate celui care i-a descoperit, asimilat şi apoi împărtăşit, cel mai elocvent, atingerea de geniu.

Şi pentru că relaţia lor de filiaţie a fost atât de strânsă, Fuego a primit, în 2012 şi “Premiul pentru interpretare”, oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie “Grigore Vieru”, ediţia a IV-a, pentru cea mai sensibilă interpretare a versurilor maestrului Grigore Vieru.



“Îmbrăţişându-l pe Vieru, Fuego a îmbrăţişat Basarabia, cea care, după plecarea Poetului la stele, l-a înfiat, la rându-i, cu tot cu cântecele sale, în care ea îşi regăseşte tot mai mult sufletul, în toată largheţea şi plinatatea, asa cum i l-a dăruit Dumnezeu. Cântecele lui Fuego, pe versurile lui Vieru, lasă pe chipul ei o dâră luminoasă ca o lacrimă de copil.” (Acad. NICOLAE DABIJA)

Nici publicaţiile şi televiziunile nu au trecut cu vederea activitatea sa prolifica. Astfel, Paul este un răsfăţat al posturilor TV din Basarabia, care îl au ca invitat de fiecare dată când acesta ajunge în ţara lor.  Iar audienţele emisiunilor vin ca o certificare a dragostei pe care publicul o nutreşte.


În 2011, Paul primea din partea Radio Noroc, certificatul onorific “Potcoava cu noroc”, pentru măiestrie profesională, notorietate şi audienţă constantă, iar anul acesta, în ianuarie, Busuioc TV îi oferea, în cadrul unei gale somptuoase, Trofeul Festivalului “Firicel  de Busuioc 2013” pentru calitatea de a fi, de mai bine de 10 ani, “Cel mai solicitat interpret din Republica Moldova”.


Aceasta este doar o mică parte a întregului care atestă faptul că Paul Surugiu este, indiferent de ce spun anumite părţi, un artist desăvârşit, iubit şi apreciat la justa valoare în Basarabia, care l-a adoptat şi care se identifică cu muzica şi forma pe care arta creată de el o consacră.

“Cu sufletul deschis și inima de român ardelean, dar din tată, cu rădăcini moldave, am facut legământ, pe viață, că voi milita cu arma cuvântului și muzicii, cu toată ființa mea, pentru aducerea și menținerea frumosului prin artă, pe marea scena a lumii!
Confrații basarabeni m-au congratulat cu sintagma ambasador! Este o misiune pe care mi-am asumat-o, de cum am  trecut pentru prima dată, în urmă cu un deceniu, Prutul! În acești 10 ani, am încercat, indiferent în ce colț de lume m-am aflat, să fac cunoscută spectatorilor mei, puternica legătură de conștiință, limbă și sânge dintre românii neamului meu.” (Paul Surugiu - Fuego)



Articol semnat de Asociaţia Culturală “REGAL D’ART”

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO invitat al emisiunii "Dedicaţii muzicale", TVR Internaţional, 31.05.2013


Vineri , 31 mai a.c., Fuego a fost prezent în platoul emisiunii “Dedicaţii muzicale” , alături de Delia Pusca şi Valentina Ionescu, într-o ediţie specială în care muzica românească a ocupat locul meritat, iar ritmul pieselor de suflet au adus o bucăţică de românism in inimile tuturor.


Paul Surugiu a interpretat, pentru toată diaspora, piese de pe cel mai nou material discografic - "O lacrimă de cântec", lansat în cadrul turneului desfăşurat în această primăvară, cât şi cântece mai vechi, îndrăgite de români.


Fuego - "Povestea acordeonului" - Muzica: Paul Surugiu/Versuri: Elena Răileanu


Fuego - "Imnul neamului" - Muzica: Ilie Gorincioi/Versuri: Grigore Vieru


Fuego - "Scrisoare de bun rămas" - Muzica: Paul Surugiu/Versuri: George Ţărnea


Fuego - "Ce seară minunată!" - Muzica: Yan Raiburg/Versuri: Grigore Vieru


Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Fuego aduce România mai aproape pentru românii de pretutindeni, în această seară, pe TVR Internaţional


Atunci când parcursul te poartă pe alte meleaguri, în alte culturi şi civilizaţii, ajungi, printr-un sentiment indescriptibil, să preţuieşti şi să acorzi importanţa cuvenită valorilor spaţiului în care te-ai format şi care te-a individualizat. Muzica din zona ta, personajele care ţi-au marcat existenţa, toate devin o necesitate, iar sufletul simte nevoia să îşi aline această sete de acasă.

Pe asta au mizat producatorii TVR Internaţional atunci când au ales să lanseze emisiunea “Dedicaţii muzicale la TVR I”. Astfel, în această seară, 31 mai a.c., începând cu ora 21.00, românii din toate colţurile lumii vor avea plăcerea să îl urmărească LIVE (http://www.tvrplus.ro/live-tvr-international-3) pe FUEGO, într-o ediţie specială, în care muzica românească va ocupa locul meritat, iar ritmul pieselor de suflet va aduce o bucăţică de romanism în inimile tuturor.


Dalia Puşcă şi Valentina Ionescu, împreună cu Fuego, îşi propun să creeze o seară liniştită, în care muzica va fi în primul plan şi discuţiile despre dorul de casă şi valorile autentice vor completa atmosfera.

Paul Surugiu va interpreta, pentru toată diaspora, piese de pe cel mai nou material discografic “O lacrimă de cântec”, lansat în cadrul turneului desfăşurat în această primăvară, cât şi cântece mai vechi, îndrăgite de români. De asemenea, toţi cei ce îşi doresc să se conecteze cu muzica bună, cu artistul preferat, pot transmite mesaje sau pot face dedicații.

Dedicaţiile pot fi făcute atât în direct, prin intermediul celor două linii telefonice puse la dispoziţia telespectatorilor, cât şi pe pagina oficială de Facebook a emisiunii sau la adresa de e-mail dedicatii@tvr.ro.

Fuego va aduce un fragment de România, cu muzica sa, reuşind, prin intermediul undelor, să se reîntalneasca cu cei ce îi iubesc şi apreciază activitatea, dar nu pot fi alături de el, căci doar România, indiferent de vremi, locuri şi meleaguri în care drumul se întrepatrunde, rămâne punct de referinţă în economia sufletească a fiecăruia, fiind îndrăgostiţi ireversibil de această ţară şi de muzica sa.


“E atât de mandră și frumoasă Țara Românească încât dorul său pălește în fața furtunilor și luna, soarele, marea săruta inima acestui pământ de foc.
Casa sufletului meu este România, cu horele-i alegorice, cu pământul împovărat de lacrimi, de glas și iubire, de vers și joc, asupra căruia timpul și-a așezat duios amprenta. Iubesc tărâmul românesc, cu văile și codrii parfumați, cu ai săi Carpați semeți, răsfirați printe nori, ce servesc drept acoperiș al unei lumi fascinate de poezia neamului, de arta autentică, de muzica bună, de valorile nealterate.
Marea Neagră și freamătul Dunării, misterul pădurilor și-al munților, câmpiile bogate, sunt deopotrivă o comoară ce trebuie prețuită. România e o încărcare sublimă, o taină, o bucurie, o “vrăjită fereastră către asfințit.” ( Paul Surugiu - Fuego )


Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Din dragoste de muzică - Ana Barbu la “Fuego şi prietenii”, sâmbătă, 01.06.2013, pe Favorit TV



Există destine pentru care pasiunea devine, printr-o determinare inexplicabilă, profesie, iar cea din urmă se transformă în sens al întregii existenţe. Atunci când muzica îţi este sortită, când toate minunile lumii conlucrează pentru ca tu să fii în slujba ei, întregul parcurs se transformă într-un cântec, cu note şi evenimente melodioase, cu familie construită în jurul aceleaşi pasiuni.

În acest tipar poate fi încadrată cea pentru care muzica a reprezentat sens al existenței, determinare, conduită și împlinire, Ana Barbu, una dintre cele mai îndrăgite şi titrate artiste ale Basarabiei, mama şi bunica, destin închinat, din dragoste, muzicii.

Ana Barbu poate fi descoperită sâmbătă, începând cu ora 21.00, în cadrul emisiunii “Fuego şi prietenii”, pe Favorit TV, atunci când Paul Surugiu, în calitatea sa de moderator, vă va prezenta o parte din viaţa şi activitatea Anei, bucuriile şi pasiunile care o desăvârşesc, precum şi relaţia acesteia cu fiica sa la fel de celebră, Natalia Barbu.

Ana Barbu simte că muzica-i menirea ei pe acest pământ, dăruind publicului său din candoarea, eleganța și noblețea ce o creionează. Pentru ea, succesul nu înseamnă notorietate, ci un fapt în urma căruia a cules o stare, mai apoi un obicei iar în final, un drum armonios.



Pe parcursul emisiunii veţi avea parte de mai multe surprize şi veţi afla că istoria de dragoste cu soțul său a început tot din izvorul muzicii, el fiind dirijor și ea solistă, o puteţi revedea pe Natalia cu cele mai reprezentative succese şi, totodată, veţi asculta cele mai frumoase refrene de muzică uşoară şi populară, căci Ana Barbu trece cu ușurință de la un stil muzical la altul, iar capacitățile sale vocale de necontestat au servit drept sursă de inspirație pentru mai mulți compozitori basarabeni.

Fuego şi Ana Barbu au colaborat pentru evenimentul special desfăşurat în toamna anului trecut pe scena Palatului Naţional “Nicolae Sulac”, atunci când artistul a celebrat 10 ani de cântec pe scena basarabeană, şi a avut, ca invitaţi speciali, unii dintre cei mai iubiţi interpreţi, precum: Ana Barbu, Anişoara Puică, Olga Ciolacu, Ioan Suruceanu sau Zinaida Julea. Paul şi Ana au interpretat atunci două piese în duet, una fiind din repertoriul Anei, iar cea de a doua fiind “Eu nu te-ntreb”, hitul lui Fuego din perioada debutului.



Vă invităm aşadar, să urmăriţi sâmbătă, de la ora 21.00, pe Favorit TV, o ediţie specială în care veţi afla că rafinamentul, bunul gust și feminitatea pot purta un nume - Ana Barbu.

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Întâlnire de suflet între Fuego şi publicul său


“UN CÂNTEC, UN DESTIN - FUEGO”
 

Casa de discuri “EUROMUSIC CLUJ-NAPOCA” împreună cu ASOCIAŢIA CULTURALĂ “REGAL D’ART” organizează, în perioada 2 - 4 august 2013, manifestarea cultural-artistică “UN CÂNTEC, UN DESTIN - FUEGO”.

Evenimentul este conceput şi dedicat fanilor şi tuturor celor ce iubesc, urmăresc şi apreciază activitatea artistului Paul Ciprian Surugiu - Fuego, dovedind astfel că sunt admiratori ai celui ce este “o lacrimă de cântec” în tabloul muzicii româneşti.

În cadrul manifestării, participanţii vor beneficia de surprize speciale, bucurându-se şi de prezenţa artistului îndrăgit. Acestea vor fi îmbinate cu activităţi culturale, sesiuni de recitare şi momente artistice.

Toţi cei ce îşi doresc să participe la acest eveniment sunt aşteptaţi să se înscrie la numărul de telefon 0728 711 884, până în data de 20 iulie 2013.

Partenerul oficial al evenimentului este: 
“Familia Favorit“.

Îi asteptăm aşadar pe toţi cei ce îşi doresc să fie participanţii unei întâlniri de suflet.

Înscrierile pentru manifestare se realizează exclusiv la numărul de telefon 0728 711 884, acolo unde puteţi suna şi pentru a afla toate detaliile aferente.
                                                                                                         
Casa de discuri “EUROMUSIC CLUJ-NAPOCA”


Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO şi RODICA ELENA LUPU - din dragoste de muzica şi vers


Cuvântul poate completa muzica. Muzica poate desăvârşi cuvântul şi îi poate conferi, fără pudori impuse, adevăratele valenţe. Astfel că, într-o societate cu turbulenţe grave, cu peisaje şi personaje ce te determina să îţi pui la îndoială propriul echilibru moral şi spiritual, doar din simplul motiv că eşti ieşit din decorul ingrat şi frivol, există şi oameni care luptă pentru cuvânt, pentru însemnătatea şi reacţia pe care acesta o poate pricinui unei personalităţi umane.

Paul Surugiu a transmis în permanenţă mesaje pozitive şi a îmbrăcat fiecare act artistic într-un pachet ce a incendiat conştiinţa spectatorului cu motive şi teme universal valabile.

Cântecele sale au beneficiat de texte lucrate, care au avut un singur scop, acela de a crea o anumită senzaţie celor ce îl ascultă. Fie că au fost versuri ample, cu teme filosofice, fie cuvinte cu şi despre dragoste, fie că a fost Grigore Vieru sau George Ţărnea, ori Carmen Aldea Vlad sau Elena Răileanu, toate au reuşit să transforme cântecul într-o adevărată poveste înaintată publicului.


Pentru a putea făuri o piesă e nevoie ca între cei ce compun şi conturează creaţia să se stabilească o relaţie specială. O astfel de relaţie există în trio-ul Fuego, Rodica Elena Lupu şi Cristi Popa. Deşi colaborarea acestora este la început, ei realizând până acum doar trei cântece pentru albumul “O lacrimă de cântec”, lansat în cadrul turneului de primăvară al artistului, se dovedeşte a fi una de succes, piesele lor reuşind să strângă mii de vizualizări pe Youtube şi să primească aprecieri din partea publicului ce a achiziţionat şi ascultat albumul.

Rodica Elena Lupu este un promotor al artei autentice, fiind director al Editurii Anamarol şi o fină creatoare de versuri şi proză, care au fost adunate, pe parcursul timpului, în mai multe volume. Ea susţine proiectele valoroase încercând să aducă un alt suflu în societatea românească, prin cultura şi prin toate formele pe care aceasta le dobândeşte.


Prietenia dintre aceasta şi Fuego a născut melodiile:

“Să împletim iubirea” - Versuri: Rodica Elena Lupu/Muzica: Marius Cristi Popa


“Amanta mea e muzica” - Versuri: Rodica Elena Lupu/Muzica: Ilie Gorincioi

“Rămânem amândoi” - Versuri: Rodica Elena Lupu/Muzica: Marius Cristi Popa


arătând că dragostea lor pentru cântec şi vers a stârnit ecouri puternice şi că muzica românească se îndreaptă către zona ce a consacrat-o ca fiind una dintre cele mai melodioase şi mai complexe din întreaga Europă.


Asociaţia Culturală “REGAL D'ART”
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger