FUEGO - “V-am adus un măr, e de la mine de acasă”,
FUEGO
MUSIC Official, 2 septembrie 2015
“V-am adus un măr, e de la mine de acasă, v-am adus un măr
să fiți și mai frumoși!”
Versuri care mi-au fost succes, împlinire, liniște și pecete pentru o legătură
ce-mi va fi carte de vizită toată viața, cea cu marele Grigore Vieru. Toamna
asta „văratecă” e tare capricioasă, în schimb, e rodnică! Cel puțin la
capitolul fructe! Merele au dat în rod și mi-aduc aminte cum, asemeni lui Nică,
copil, fugeam prin Turda, la cules mere proaspete de prin copacii altora. Ori
când luam merele bunicii și le dădeam prin răzătoare pentru a le mânca cu
zahăr. Sau când, sătul de ele, le aruncam la coș din pachetul de la școală. Nu
știu cum, dar parcă merele sunt legate de copilăria noastră. Mai ales acum,
când copacii sunt plini iar toamna pare a fi bogată.
La fel de rodnică va fi și în cazul meu, pentru că pregătim
în toamna aceasta, piese mai ceva decât fructele coapte din copaci, împreună cu
maestrul Kerestely, dar și momente inedite și desigur, site-ul cu picturile
mele. Și tot acum se numără bobocii, vorba filmului, așa că peste câteva zile
facem un an de povești pe Facebook, strigăm catalogul și vă dăruiesc ceva
special. Zi cu multe amintiri!”
Paul Surugiu - Fuego
2 septembrie 2015
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
2 septembrie 2015