ULTIMELE NOUTATI

Grigore Vieru l-a iubit pe Fuego cu dragoste de părinte, Revista “Literatură şi artă”, nr.38, din 18 septembrie 2014

Grigore Vieru l-a iubit pe Fuego cu dragoste de părinte, 
Revista “Literatură şi artă”, nr.38, 
din 18 septembrie 2014

 

Legătura dintre Fuego și Grigore Vieru este deja înscrisă la arhive. Celebrul cântăreț și-a găsit o zonă care i-a picat mănușă, iar poetul a văzut în el glasul poeziei sale. Astfel, s-au născut cântecele memorabile care duc și astăzi mai departe, prin Fuego, memoria marelui maestru.


În schimb, puțină lume știe că Grigore Vieru îl considera pe Fuego cel de-al treilea fiu al său, iubindu-l cu dragoste părintească. Asta transpare din sensibilitatea versurilor pe care le-a scris pentru Paul Surugiu, care sunt adunate în volumul “Testament pentru Fuego”, apărut în 2012 și premiat anul trecut cu trofeul “ARTA CĂRȚII” la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău.


Recent, în ultimul număr al publicațíei de cultură de la Chișinău “LITERATURA ȘI ARTA”, a apărut un articol ce stă drept mărturie pentru legătura dintre Fuego și Grigore Vieru. Soția poetului afirmă că Vieru a văzut în Fuego un fiu, un interpret cu calități deosebite, un cântăreț remarcabil.


Iar dacă la asta adăugăm faptul ca Fuego este cel ce poartă imaginea și poezia lui Vieru în timp, în continuare, putem afirma că Grigore Vieru va rămâne veșnic printre noi. Nu doar prin poezia scrisă. Ci prin cântec, prin vocea lui Fuego!


MAI JOS PUTEȚI CITI ARTICOLUL INTEGRAL DIN REVISTA “LITERATURA ȘI ARTA“ , SEMNAT DE RAISA CIOBANU:

„După un concert de la Palatul Naţional din Chişinău, susţinut de către ilustrul interpret român Fuego, la fel de popular, de agreat şi de apreciat ca şi în Ţară, ştiind că în sală este distinsa doamnă Raisa Vieru, cea care i-a fost sprijin şi prieten credincios, mereu alături, la bine şi la greu, de-a lungul vieţii, poetului nostru Grigore Vieru, m-am apropiat de Domnia Sa ca s-o salut.

– Ce măr frumos, pe potriva cântecului, am exclamat, admirând fructul cu semnificaţie biblică, pe care i l-a dăruit Fuego,  în timp ce interpreta superbul cântec care considerăm că-l consacră, „Ţi-am adus un măr”, pe versurile gingaşului şi tandrului poet Grigore Vieru.
Acum nu ştiu, ori că privirea mea a întârziat cumva, grăitor de mult, asupra mărului care iradia razele şi lumina soarelui adunate în el timp de o vară şi care acum se odihnea în palma doamnei Vieru sau căuta ceva iscoditor în ochii distinsei doamne, voind să descopăr acolo răspuns la o întrebare, ori poate că din altă cauză, dar doamna Vieru, ca răspuns la încântarea mea, a rostit:


– Grigore l-a iubit pe interpret cu dragoste de părinte… L-a iubit pentru că a reuşit să apropie Chişinăul de Bucureşti, pentru că în Basarabia Fuego se simte ca acasă, este acasa pe care o iubeşte.
A trecut de atunci ceva timp, iar destăinuirea doamnei Raisa părea că a rămas acolo, unde mi-o dezvăluise.
Dar, când în numărul trecut („L.A.”, nr. 37) am citit felicitarea domnului George Stancu, omul care cunoaşte cât de preţuit şi admirat este cel  al cărui cântec nu se teme de ape despărţitoare, de hotare şi vămi, ajungând la inimile care vibrează la auzul cântecului românesc, trezind  fiori melomanilor, oriunde s-ar afla aceştia, acele cuvinte mi-au revenit în memorie.

– Bravo lui Fuego! Cântând această bijuterie l-a readus pe poet printre noi, am observat fascinată de felul cum a reuşit să facă spectacol din piesa cântată. Dar şi de felul cum a reuşit să se apropie de spiritul basarabean.

– Poetul i-a iubit pe oamenii buni, pe oamenii harnici, oneşti şi buni patrioţi, a mai adăugat Domnia Sa astfel, încât aveai senzaţia că deapănă un gând frumos, un gând sublim.
Acum, când tardiv, dar sincer, îl felicităm şi noi pe omul care ne ajută să ne descreţim frunţile, să facem un popas în preajma spiritului românesc,  dorindu-i cântece nemuritoare, ne gândim că doamna Raisa Vieru, atunci când a enumerat calităţile pentru care l-a iubit Grigore Vieru, i-a făcut o succintă, dar amplă caracteristică lui Fuego, sub care subscrie oricine îl cunoaşte.

Şi mai adăugăm că interpretul Fuego merită felicitat şi pentru faptul că este înzestrat cu frumoasele şi nobilele calităţi care l-au determinat pe poetul Grigore Vieru să-l iubească cu dragoste de părinte.”

Sursa: Revista "Literatură și artă"
Nr.38 (3603) din 18 septembrie 2014

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
21 septembrie 2014

FUEGO la "Dimineți cu cântec", luni, 22 septembrie 2014, începând cu ora 10.00, pe Etno TV

FUEGO la "Dimineți cu cântec", 
luni, 22 septembrie 2014, 
începând cu ora 10.00, pe Etno TV
  

Matinal, cu poftă de distracţie, tonic, Fuego va fi prezent luni, 22 septembrie a.c., în platoul emisiunii “Dimineți cu cântec”, moderată de Iulian Nicolae, începând cu ora 10.00.


Peste două ore de voie bună, într-un matinal spumos şi spectaculos, în care artistul vă așteaptă cu numeroase surprize şi va interpreta câteva dintre cele mai iubite cântece din repertoriul său.
O dimineţă perfectă, alături de artistul preferat, doar pe Etno TV, începând cu ora 10.00!


Artistul declara pe pagina personală de facebook FUEGO MUSIC Official:
„Dragii mei,
mâine dimineață dăm deșteptarea împreună la ETNO TV! Voi fi invitat special și am numeroase surprize! Începând cu ora 10.00!
Sa avem "Dimineti cu cantec" !
Vă aștept cu mesaje!” 




Postat de:
Fan Club Fuego Romania
21 septembrie 2014
https://www.facebook.com/fanclubfuego.romania
https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania  

Mulţumim artistului Paul Surugiu - Fuego pentru mesajul adresat fan club-urilor şi paginilor/conturilor personale care îi promovează activitatea!, Fan Club Fuego Romania, 20 septembrie 2014

Mulţumim artistului Paul Surugiu - Fuego 
pentru mesajul adresat fan club-urilor 
şi paginilor/conturilor personale care 
îi promovează activitatea pe pagina oficială 
de facebook FUEGO MUSIC Official! 
Fan Club Fuego Romania, 20 septembrie 2014
  

În cea dintâia întâlnire a noastră, ce va fi fost „revelatoare de întreg” (Fuego), ce-n nume toate le-am rostit, la un moment frumos de sărbătoare când toţi eram, cu tot cu neprezenţii, doar „UNU-n”  faţa ta, aşa precum l-am înţeles în cuget, la fel de omenesc, dar tot la fel de natural şi-n rostul lui firesc l-am consemnat - atunci.
Acolo ne-am găsit, ca şi moment suprem, şi nu întâmplător ne-am reîntors la el, ca să ne amintim... Cu tine ne vom regăsi mereu, în alte multe repetate rânduri, alese-n cânt prea fericit şi-n legământul ce l-am aşezat sub cap - "ca pernă", pentru „că n-am cântat păunii, cântat-am mărul înflorit” („Despre fericire” de Grigore Vieru).

Nu prevestit-am teamă - niciodată şi nici n-o vom simţi, pentru că nimeni, de vor înţelege, nu poate, nici  putea-va dezlega ce cântecul - destin unit-a, întru iubirea ta...


Şi dacă noi ţi-am înţeles menirea, trădate-n fire de-un romantic cântec, în strigăt anonim al existenţei, chiar dacă, pe alocuri, în gesturi unii ne resping, ne neagă chiar sau ne refuză, curaj avem să-ţi spunem, să le spunem, nu cu resentiment şi nici închipuit, ca privitori din umbră, ci cu „decent - respect pentru valori”, din tine altoită vorbă, ce îi cuprinde, cu-adânc de înţeles cuprinzător: Să ne privim ca-ntr-o oglindă, cu-o dragoste-eternă, cu-ai noştri toţi, români din ţară şi de peste tot, în care „unirea noastră” se reflectă, atunci când ne privim direct - în ochi, şi să ne regăsim cu-o strângere de mână, dar încleştarea să ne-atingă cu respect.

Şi cât de dragă ne-a fost vorba, la fel de dragă va rămâne în timp...

Aşa precum în ani mărturisit-am, constant, intens şi susţinut:

Cu preţuire, noi îţi mulţumim!
Echipa Fan Club Fuego Romania

„Ştiu: cândva, la miez de noapte
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.”
(„Legământ - Lui Mihai Eminescu” de Grigore Vieru)

Publicat de:
Fan Club Fuego Romania 
20 septembrie 2014

FUEGO - Mesaj adresat fan club-urilor şi paginilor/conturilor personale care îi promovează activitatea!, 19 septembrie 2014

FUEGO - Mesaj adresat fan club-urilor şi 
paginilor/conturilor personale care îi 
promovează activitatea!, 19 septembrie 2014


Seara bună, dragilor !

După cum bine ați văzut, inclusiv pe această pagină, preiau momente, imagini, piese cu mine de pe conturi de YOUTUBE care nu au un caracter oficial. Într-adevăr, nu am un cont oficial de YOUTUBE, tocmai pentru că, de ani de zile, există câteva persoane importante care se ocupă de această zonă, existând mai multe profile.
Așadar, toată stima mea pentru cei ce se ocupă aceste pagini.

Și aș vrea pe această cale să le mulțumesc ! Pentru că au imortalizat, au păstrat, au postat fiecare punct important al carierei mele din ultimii ani, atât pe Youtube, cât și pe Facebook sau bloguri.
Pe lângă acestea, există mai multe conturi și persoane care admiră, apreciază și postează, la rândul lor, munca mea și le mulțumesc deschis tuturor. Fără ele, poate că o parte din tot ce am făcut nu s-ar fi văzut acum. Îmi pare rău dacă am uitat pe cineva!



Sursa: pagina oficială de facebook a artistului Fuego - FUEGO MUSIC Official (text preluat parţial) 

FUEGO - recital la “Zilele Comunei Tomşani”, 21 septembrie 2014

FUEGO - recital la “Zilele Comunei Tomşani”, 
21 septembrie 2014


Primăria și Consiliul Local al comunei Tomșani organizează, în zilele de 20 și 21 septembrie 2014, “ZILELE COMUNEI TOMȘANI”, eveniment ce va avea loc în satul Loloiasca - comuna Tomşani.
Duminică, 21 septembrie, FUEGO va susţine un recital în cadrul acestui eveniment, alături de alte nume importante ale muzicii româneşti: Steliana Sima, Nicu Paleru, Trupa “Autentic”, Maria Zaharia şi Mariana Muşa.

Evenimentul va fi prezentat de Mihaela Coman.

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
20 septembrie 2014

FUEGO - Noul sezon “Familia Favorit” debutează pe 12 octombrie 2014, pe Favorit TV

FUEGO - Noul sezon “Familia Favorit” 
debutează pe 12 octombrie 2014, pe Favorit TV


După cum bine știți, o parte din sufletul meu a fost dăruită emisiunii pe care o moderez de 6 ani la FAVORIT TV! Televiziunea este un hobby, o plăcere, o joacă pe care îmi doresc să o fac cu profesionalism pentru a oferi o alternativă notabilă!
Iar această componentă a poveștii mele pornește azi la un nou drum! Vine pe Facebook! Familia Favorit are o nouă pagina, unde vă invit să poftiți și să dați LIKE! - Pagina de facebook "Familia Favorit"


DE ASEMENEA, emisiunea are și un logo nou, va avea și o nouă piesă, o surpriză oferită de mine. Dar toate acestea începând cu 12 octombrie, când vă vom prezenta, în noul sezon, CINCI GALE UNICE "FAMILIA FAVORIT", personalităţi de marcă ne vor trece pragul, artişti care adună luminile şi le împărtăşesc, dau sunet tăcerilor şi parfum culorilor, împlinesc lumea pentru a se împlini într-o taină.

ECHIPA EMISIUNII FAMILIA FAVORIT, ÎMPREUNĂ CU MINE LE VOM MULȚUMI PENTRU CĂ ZI DE ZI, FORMULEAZĂ O DEFINIȚIE A BUNEI MĂSURI, A TALENTULUI ȘI A GENIALITĂȚII, TOATE DĂRUITE IMENSULUI SUFLET ROMÂNESC! Tot atunci vom avea și o rubrică nouă, precum și o mulțime de surprize.


Nu uitați, începând din această săptămână, emisiunea va începe duminică, de la ora 20.00, la FAVORIT TV. Săptămâna aceasta, vom rememora momentul în care doamna teatrului românesc, a carei zi de naștere a fost pe 14 septembrie, ne-a pășit pragul. Ileana Stana Ionescu, căci despre ea este vorba, e o personalitate dintre cele ce vor primi un trofeu "ARTA PENTRU ETERNITATE - 6 ANI FAMILIA FAVORIT, IN LUNA OCTOMBRIE". Zeci de caractere au văzut lumina lumii prin tăria sa, priviri au prins suflet prin vocea sa și au râs, și-au plâns și s-au dat în spectacol așa cum doar ea putea să facă. Ileana Stana Ionescu ne confirmă încă o dată că avem valori, că avem motive suficiente pentru a sta drepți la procesul imaginar în care s-ar acorda diplome artei și artiștilor, ea fiind un simbol al României, al teatrului, al scenei și propriul său simbol, jucându-și rolul demn și onest.


VĂ OFERIM EMISIUNI DE COLECȚIE, NE REINVENTĂM, DÂND STARTUL UNEI NOI POVEȘTI ÎN CARE VĂ INVITĂM SĂ FIȚI PARTE ACTIVĂ.

Așadar, în fiecare duminică, începând cu ora 20.00, fiți împreună cu noi în familia românească în care arta și frumosul se află pe primul plan, alături de FUEGO - “FAMILIA FAVORIT“, numai la FAVORIT TV, televiziunea cântecelor tale!



FIȚI ALĂTURI DE NOI ÎN CONTINUARE!
VĂ MULȚUMIM! 
Paul Ciprian Surugiu – Fuego

Sursa: Pagina oficială de facebook a artistului Fuego - FUEGO MUSIC Official 

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
18 septembrie 2014

FUEGO i-a oferit lui Vasile Ţăranu „Trofeul pentru o viaţă de om”, Publicaţia „Jurnalul de Călăraşi”, 15 septembrie 2014

FUEGO i-a oferit lui Vasile Ţăranu 
„Trofeul pentru o viaţă de om”, 
Publicaţia „Jurnalul de Călăraşi”, 
15 septembrie 2014


Sărbătorirea a 80 de ani de viaţă, 60 de ani de muncă şi peste 20 de ani de „Aldis” a domnului Vasile Ţăranu, a fost un adevărat spectacol, prilejuit atât de înalta ţinută a acţiunii respective, de numărul impresionant al invitaţilor şi de valoarea acestora, dar şi de prezenţa, la această sărbătoare, a unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti români - FUEGO.




Pe lângă spectacolul extraordinar pe care l-a susţinut şi care a impus o atmosferă de sărbătoare, de petrecere dar şi de înalt patriotism, Fuego i-a oferit domnului Vasile Tăranu „TROFEUL PENTRU O VIAŢĂ DE OM”, trofeu acordat de Trustul de Presă „SORIDA PRESS”.


Au fost alături de sărbătorit numeroase personalităţi ale Călăraşului, care au păstrat ca emblemă definitivă formula publicată în numărul de sărbătoare al „Jurnalului de Călăraşi”.



Sursa: Publicaţia „Jurnalul de Călăraşi”
15 septembrie 2014

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
16 septembrie 2014

FUEGO prezintă TURNEUL NAȚIONAL DE SĂRBĂTORI 2014 “CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!”, 8-22 decembrie 2014

FUEGO
 prezintă 
TURNEUL NAȚIONAL DE SĂRBĂTORI 2014 
“CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!”
8-22 decembrie 2014
- Comunicat de presă -




Îndrăgitul artist Fuego pornește din nou la colindat țara, cu al său tradițional turneu de colinde și cântece de Crăciun. Anul acesta, interpretul poposește în 15 orașe, dorind să ne spună tuturor, printr-un concert de 2 ore cu muzică live, că sărbătoarea magică a Crăciunului ne aparține nouă, românilor, prin cântec și simțire. Astfel, Fuego ne va introduce în lumea poveștii sale muzicale - “CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!”.
Împreună cu band-ul său, Fuego ne va readuce istoriile românești ale sărbătorii din preajma Nașterii Mântuitorului, purtându-ne prin timp, în imaginile pe care cântecele sale le-a făurit. Artistul, cunoscut și pentru faptul că a devenit un brand al Crăciunului românesc, atât prin colindele şi turneele sale, cât și prin cunoscutul “Împodobește mamă, bradul”, va interpreta parte din cele mai frumoase și îndrăgite piese din repertoriul său, precum și premiere, cântece sensibile și inedite pregătite special pentru acest turneu.
Concertele vor fi construite în jurul unei povești în care emoția pozitivă, muzica de calitate și surprizele vor fi în prim plan. Pe lângă efectele vizuale și sonore, o premieră pentru Fuego, artistul ne promite un concept unic, care ne va purta prin lumea cântecului românesc, a cântecului său, chemându-ne acasă, de oriunde ne-am afla, încurajându-ne să fim români adevărați.
În cadrul turneului, Fuego va lansa un nou material discografic, care cuprinde atingerea luminii și a inspirației. Albumul, care va beneficia de o grafică originală, produs de Casa de discuri “EUROMUSIC”, va purta denumirea turneului - “CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!” și va prezenta o colecție de stări, de sentimente trăite, o istorie muzicală a Crăciunului cu spirit românesc, așa cum este el perceput în muzică, de către Paul Surugiu.

Iată ce precizează artistul cu privire la perioada sărbătorilor, la turneul “Crăciunu’ nostru-i românesc!” și noul său material discografic:
“Sărbătorile de iarnă sunt apă bună pentru suflet. Ne încarcă cu energie, ne determină să iertăm, să fim mai buni, deși ar trebui să fim așa permanent. Dar acum avem motive. Iar noi, românii, avem stabilită o taină a Crăciunului, pe care o cunoaștem și o putem simți doar noi, prin obiceiuri, colinde, veselie și prin felul în care alegem de fiecare dată, să prețuim aceste clipe minunate.
Mi-am zis că s-ar potrivi de minune ca anul acesta să creem minuni pe scenă.  Alături de instrumentiștii mei, o echipă de profeșioniști, vreau să aducem colindele mai aproape de sufletul românesc, încercând oarecum să ne adjudecăm această sărbătoare ca fiind una izvorâtă din imensa bucurie specifică românilor.
V-am pregatit surprize, cântece noi și o atmosferă în care să ne bucurăm împreună că suntem români, că avem tradiții spectaculoase, păstrate din strămoși, mândrindu-ne cu faptul că, oricum și oricând, pentru noi, oriunde ne-am afla, Crăciunul va fi românesc.”

În continuare, vă prezentăm datele și locațiile în care artistul va poposi, urmând ca orice modificare ulterioară cu privire la dată sau oră să fie anunțată din timp:

- 8 decembrie, ora 19.00 - TIMIȘOARA (Opera Națională Română Timișoara);
- 9 decembrie, ora 19.00 - ORADEA (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 10 decembrie, ora 19.00 - TURDA (Teatrul “Aureliu Manea”);
- 11 decembrie, ora 19.00 - PIATRA NEAMȚ (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 12 decembrie, ora 18.00 - ADJUD (Casa de Cultură “TUDOR VORNICU”);
- 13 decembrie, ora 18.00 - BÂRLAD (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 14 decembrie, ora 19.00 - IAȘI (Casa de Cultură a Studenților);
- 15 decembrie, ora 19.00 - BACĂU (Teatrul Municipal BACOVIA);
- 16 decembrie, ora 19.00 - FOCȘANI (Ateneul Popular “Mr. Gheorghe Pastia”);
- 17 decembrie, ora 19.00 - GALAȚI (Teatrul Muzical “NAE LEONARD”);
- 18 decembrie, ora 19.00 - CONSTANȚA (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 19 decembrie, ora 19.00 - BRAȘOV (Sala Patria - Filarmonica Brașov);
- 20 decembrie, ora 19.30 - CLUJ - NAPOCA - PIAȚA UNIRII (concert în aer liber);
- 21 decembrie, ora 19.00 - SIBIU (Sala Thalia - Filarmonica de Stat Sibiu);
- 22 decembrie, ora 19.00 - PLOIEȘTI (Casa de Cultură a Sindicatelor).

Turneul este realizat de Asociația Culturală “Alternative Culturale” IAȘI, în parteneriat cu ANTENA STARS, care este partener media principal, și societățile S.C. “PROXIMA MODA” S.R.L și “TRICOTTON JUNIOR” - PANCIU (Manager General: Elena Stoica), care sunt sponsori oficiali.
Biletele se pot procura de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol.

Partenerii evenimentului sunt: “Libertatea”, “Click”, “Familia Favorit”, “Cotnari”, “Lulyon by Proxima Moda”, “Actualitatea muzicală”, “Editura Anamarol”, “Asociația culturală REGAL D’ART”, “Radio Romania Online”, “EUROMUSIC”.
Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon: 0746774204, sau puteți accesa următoarele site-uri:

Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la FUEGO MUSIC Official.


Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
15 septembrie 2014

FUEGO ARE FACEBOOK OFICIAL! Îl puteți găsi la adresa – FUEGO MUSIC Official

FUEGO ARE FACEBOOK OFICIAL! 
Îl puteți găsi la adresa – FUEGO MUSIC Official


Toamna se pare că vine cu tot felul de surprize din partea lui Fuego. Artistul și-a deschis o pagină oficială de Facebook, vrând să creeze împreună cu toți cei ce-l iubesc și-l apreciază, un colectiv unit de prieteni în care sa poată împărtăși toate noutățile carierei sale, amintiri, momente unice precum și oameni minunați din locuri la fel de frumoase.
Așadar, vă invităm pe toți să-i dați “LIKE”. Puteți găsi pagina tastând FUEGO MUSIC Official sau accesând următorul link - https://www.facebook.com/pages/FUEGO-MUSIC-Official/573707769422910

Această pagină îi aparține artistului, iar materialele prezentate și promovate aici au caracter oficial și poartă, atunci când este cazul, semnătura artistului FUEGO.

Iată ce afirmă acesta:
“Dragii mei,
începând de astăzi mă puteți găsi, în mod oficial, și pe FACEBOOK. Vă invit așadar pe toți cei ce iubiți și apreciați muzica mea, să fim împreună, să descoperiți cele mai noi și mai interesante proiecte ale activității mele, surprize, locuri și oameni minunați.
Aceasta este pagina mea oficială și cred că putem forma împreună o mare familie în care să ascultăm muzică bună, să prețuim valorile românești și, nu în ultimul rând, să creem și să împărtășim povești dintre cele mai captivante.”
(PAUL CIPRIAN SURUGIU – FUEGO)

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
15 septembrie 2014

FUEGO - Spectacol "Serenadă pentru Dan Spătaru", Casa de Cultură Iaşi, TVR Iaşi, 25 martie 2014, “Familia Favorit”, 13 septembrie 2014

FUEGO - Spectacol "Serenadă pentru Dan Spătaru", 
Casa de Cultură Iaşi, TVR Iaşi, 25 martie 2014, 
Familia Favorit”, 13 septembrie 2014


Paul Surugiu - Fuego: "Turneul „SERENADĂ PENTRU DAN SPĂTARU” înseamnă felul prin care eu mă-nclin în faţa unei personalităţi remarcante, un artist pentru care publicul a însemnat totul, acesta acordându-i şi succesul, faima, memoria, aprecierea, valoarea şi, nu în ultimul rând, aplauzele. Serenada mea către Dan Spătaru şi, totodată, serenada dânsului către voi, se va auzi în această primăvară, într-un regal al muzicii româneşti.


Dan Spătaru n-a murit! Nici muzica sa, nici versurile, nici "fanfara", "ţărăncuţa" ori "drumurile". Am evoluat în meseria aceasta, am cântat, am muncit şi am perseverat, avându-l drept model. Cred că spectacolele ce vor veni sunt mai mult decât un simplu omagiu pe care eu îl înalţ.
Ele reprezinta exact mulţumirea pe care eu o aduc maestrului, reverenţa pe care simt că trebuie să o fac, nu doar lui Dan Spătaru, ci întregii muzici uşoare româneşti, care mi-a alinat copilăria, gândurile, destinul.


Pe lângă performanţa de a fi în “CARTEA RECORDURILOR” pentru aplauze, pe lângă minunatele cântece, Dan Spătaru înseamnă, pentru întreaga Românie, un model, un motiv de mândrie, un erou real la care ne raportăm şi pe care îl oferim drept exponent atunci când suntem întrebaţi de marile figuri ale muzicii. 

Trubadurul dragostei, picurând stropi rourali de iubire şi fericire, a oferit tuturor ceasuri de rară încântare sufletească. În ce mă priveşte, spune Fuego, m-a făcut să mă regăsesc în muzica sa. Am fost onorat să îmi dea spre interpretare şlagărul „Chitara mea”. 


Cu un surâs ascuns, neironic, frumos, uşor timid, m-a avertizat că îmi încredinţează piesa doar dacă o interpretez mai bine decât el. A fost o provocare. M-am străduit să nu-l dezamăgesc.
Cântecele lui Dan Spătaru sunt un crâmpei din sufletul românilor. Ele oglindesc iubirea, prietenia şi candoarea, tandreţea şi rafinamentul expresiei, simbioza elegantă şi necondiţionată între interpret, compozitor şi autorul versurilor, sunt bijuterii melodice cu lustru şi ieri, şi azi, şi mâine, pe salba neantului. Dan Spătaru a semănat cu iubire câmpia din noi şi a rodit harul său în lume. Era fermecător, cânta magic, sensibil, trăia cântecul. Scena era pentru el un templu. A fost romantic, şarmant, un lord de o eleganţă care impunea respect, un artist de incontestabilă valoare. Atrăgea publicul, ca o lumină în noapte, către care zboară fluturii, dar era blând, modest şi demn. Era un menestrel autentic, dominând scena cu personalitatea sa, cu o fantastică expresivitate, era îndrăgostit iremediabil de muzică şi de frumos. A fost un magician al şlagărelor, ce iubea adevărul, oamenii şi marea, radiind în jurul său iubire şi încredere. 

Maestre Dan, împreună, să reînviem şi să cântăm spiritul tău, “Serenada ta”, într-o serenadă continuă numită simplu - SPĂTARU."

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger