ULTIMELE NOUTATI

VIDEO/FUEGO - „Am simțit parcă un fior și mi-am dat seama că puterea din glas îi era văz”, FUEGO MUSIC Official, 23 decembrie 2014

VIDEO/FUEGO - „Am simțit parcă un fior și mi-am dat 
seama că puterea din glas îi era văz”, 
FUEGO MUSIC Official, 23 decembrie 2014


„Nu mi se întâmplă des să plâng pe scenă. Acolo sunt emoții dar reușesc să mi le stăpânesc. În schimb aseară, la Ploiești, oricât am încercat eu să mă înfrânez, sentimentele au fost mai puternice decât rațiunea.
Și nu neapărat pentru că sala era plină până la refuz, pentru că publicul a cântat ori pentru că am primit o mulțime de flori și aplauze îndelungi, ci pentru că am avut parte de un moment emoționant pe scenă. Peste 900 de suflete, câți eram în sală, am avut parte de o lecție la care nici unul dintre noi nu se aștepta să fie atât de puternică.


Știam de zilele trecute că la spectacolul meu va veni o fată nevăzătoare, care are talent, cântă și mă admiră. Cu drag am invitat-o. Mai mult decât atât, din admirație, i-am promis și câteva materiale discografice. În schimb atunci când s-a urcat pe scenă, aseară, spunându-ne starea precară în care se află, felul în care se zbate pentru a trăi și mai presus de toate, că unica speranță stă în muzică, în speță în muzica mea, am fost cu toții înlăcrimați.


Ulterior, a cântat. Dumnezeiește. Limpede. Am simțit parcă un fior și mi-am dat seama că puterea din glas îi era văz, că ochii îîi erau de fapt sufletul și că nimic pe lumea asta, nu ne poate face să nu avem curaj, voință, zâmbet și determinare. La final, și eu, dar și sala nu ne-am mai găsit cuvintele. Lumina toată tăcuse în glasul ei, în povestea ei.


Cu o lacrimă pe obraz, am aplaudat și-am mers mai departe. Vedeți voi, uneori avem nevoie de atât de puțin pentru a fi fericiți, atunci când poate foarte mult ne-ar face cu adevărat împliniți!”
Paul Surugiu - Fuego
23 decembrie 2014


Mare moment! Profund! Intens! Or, însăşi măsurarea cu aducerea-aminte e prea puţină-n sens şi în trăire, dar ce-am simţit atunci, creat în recurenţa unui moment suprem, însemnă un etern.
În planul sorţii unui om - Nicoleta, străbătător durerii, sensul tragic al unui destin a fost învederat aseară de Fuego, prin lacrimi, sunet şi iubire.
A fost fără să vrea şi fără să-l voim, când omul Paul Surugiu, ieşit din el - artistul, a tresărit, văzând , în spatele suferinţei, al zâmbetului blând şi melancolic, un suflet mare înăuntru.
Şi nu l-a suprimat, dându-i lumină, prin ochii lui şi-ai noştri!
Şi-a luminat iubirea şi credinţa, în rezonanţa celor două voci!
Gândind, râvnim asemenea momente, ce nu le treci şi dacă vrei în neuitare, pentru că ne rămân şi le-amintim, prinse de suflet, marcate în intens tensional cu sentiment, în starea lor de pur, real şi-adânc de suflet.
Fan Club Fuego Romania

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official




Postat de:

VIDEO/Adevărata poveste din spatele piesei "Împodobește, mamă, bradul!" Află chiar de la Fuego, despre ce este vorba, antenastars.ro, 23 decembrie 2014

Adevărata poveste din spatele piesei "Împodobește, mamă, bradul!" 
Află chiar de la Fuego, despre ce este vorba, 
antenastars.ro, 23 decembrie 2014


Piesa "Împodobește,mamă, bradul!" semnată de Fuego a ajuns deja un colind clasic și de mare succes în România, care parcă de la an la an este din ce în ce mai ascultat în perioada sărbătorilor de iarnă. Melodia a are și un videoclip, ce a fost realizat de Fuego în colaborare cu Irina Loghin. Dar de unde a venit această idee și întreaga poveste a piesei, aflați chiar de cântăreț.


"Vreau să mulțumesc întregii echipe Antena Stars, dar în special Robertei, pentru că îți mărturisesc că datorită ei am reușit acest perteneriat. (...) Am ajuns acasă după un turneu istovitor și mi-am împodobit și eu bradul după 10 ani, azi-noapte pentru că mama face lucrul ăsta de atâția ani. 


Pentru că eu am atâtea concerte în decembrie, în luna sta de sărbătoare că nu prea am timp. Dar azi-noapte am ajuns și eu acasă și m-am bucurat că mi-am împodobit bradul", a declarat Fuego, la emisiunea "Răi da' buni", de la Antena Stars.


Sursa: antenastars.ro
23 decembrie 2014


Postat de:

FUEGO – „Am încheiat cu bucurii o noua etapa, celebrand in colinda Craciunul romanesc si am fost extraordinar de fericit sa va reintalnesc”, FUEGO MUSIC Official, 23 decembrie 2014

FUEGO – „Am încheiat cu bucurii o noua etapa, 
celebrand in colinda Craciunul romanesc 
si am fost extraordinar de fericit sa va reintalnesc”, 
FUEGO MUSIC Official, 23 decembrie 2014


„Ca in fiecare an, n-am suficiente vorbe cu mine ca sa va multumesc pentru tot. Am deschis toate cadourile de la voi, m-am bucurat pentru fiecare floare si am trăit cu toată vibratia mea, aplauzele si energia venite din partea voastra. Mă simt iubit si pentru tot ce-mi oferiti, aveți întreaga mea recunostinta! 


Am încheiat cu bucurii o noua etapa, celebrand in colinda Craciunul romanesc si am fost extraordinar de fericit sa va reintalnesc. 

Tot ce mi-ați oferit am asezat deja sub brad, dar asta după ce l-am impodobit! Iată dovada: 





Probabil ca acum e rândul meu sa va ofer un dar de suflet.

Colinda-i colinda in ajunul Craciunului si pentru ca n-am ajuns la unii, iar alții poate ca vreți sa auziti din nou creațiile mele, va aduc o surpriza construită special pentru admiratorii mei si pentru toti iubitorii de frumos!

Pe principiul istorisirilor de la gura sobei, v-am pregătit o emisiune de colectie maine seara, in Ajun, pe NATIONAL FM, de la ora 18.00.

Aproape doua ore de muzica si " Povesti de Crăciun"! 




Multumesc echipei National FM pentru încredere si va îndemn sa nu ratati cadoul meu! Chiar merita! 

Maine, 24 decembrie, de la ora 18.00! 

Seara linistita!”


Paul Surugiu – Fuego
23 decembrie 2014

Postat de:

Avampremiera totala in Romania! Primele imagini publicate vreodata cu bradul impodobit al lui Fuego! A facut totul in lipsa mamei, cancan.ro, 23 decembrie 2014

Avampremiera totala in Romania! 
Primele imagini publicate vreodata cu bradul impodobit al lui Fuego! 
A facut totul in lipsa mamei, cancan.ro, 23 decembrie 2014


Nu exista Craciun fara ca piesa "Impodobeste, mama, bradul", sa rasune in difuzoare. Ei bine, CANCAN.ro va prezinta, in exclusivitate, bradul impodobit al indragitului artist Fuego. Toata operatiunea s-a desfasurat noaptea trecuta, timp de careva ore.
Ei bine, dupa ani la randul in care romanii s-au intrebat cum arata bradul de Craciun al lui Fuego, noi vi-l aratam, in exclusivitate si in premiera, intrucat artistul nu a mai facut vreodata publice fotografii cu pomul sau de iarna. Chiar noaptea trecuta, artistul si-a impodobit bradul, timp de cateva ore bune,intrucat are un brad foarte inalt, cu gandul la copilarie si la parintii sai dragi. 


"Lume, lume, bradul l-am impodobit, iata! Toti prietenii mei spirituali pot fi fericiti acum! In exclusivitate, anul acesta, am hotarat sa incalc putin regula, contrar cantecului mult iubit si comentat, si sa o scutesc pe mama de sarcina de a impodobi bradul. Dupa ce-am colindat aproape trei saptamani romanii, povestindu-le prin cantec cum sta treaba cu al nostru Craciun romanesc, m-am linistit noaptea trecuta, si-am asezat fiecare glob cu gandul la cei ce-au fost in sala la spectacolele mele, cu gandul departe, la tata, in copilarie, cand se intampla sa-l gasesc urcat pe scaun punand instalatia. Eu am mai spus ca n-am avut prea mult timp, de multi ani, sa impodobesc bradul. Mi-s si-un pic mai comod si zau daca nu-mi place sa-l vad gata facut, trecand peste toate etapele. De asta am si rugat-o pe mama in cantec sa-l orneze. Glumesc!", a declarat Fuego, in exclusivitate pentru CANCAN.ro.


Este cel mai mare succes al sau

Dincolo de toate glumele care se fac pe seama lui si a celebrei melodii, "Impodobeste, mama, bradul" acesta este de departe cel mai mare succes muzical al artistului. Nu exista concert la care sa nu fie cantata fumoasa melodie, iar in fiecare an, de Craciun, piesa "bubuie" in difuzoarele din toata tara:
"Pentru mine, bradul semnifica multe. Amintirea unei copilarii, simbolul sentimentului de protectie, de lumina si sarbatoare si peste toate, orice-ar spune unii si altii, cel mai important succes al meu. Bradul mi-e prieten si nu-i iarna ca sa nu-l cant, de copil. Cu bune si rele, "Impodobeste, mama, bradul", piesa care mi-a adus de toate, de la glume pana la aplauze, se cere, se aplauda. Turneul acesta, in care am cantat pentru publicul meu vreo zece premiere, melodii superbe, cu versuri remarcabile si mesaje puternice si ample, nu ar fi avut farmec daca nu incheiam seara cu celebrul cantec, la care lumea canta fara ca sa mai fiu eu nevoit sa fredonez ceva", ne-a mai spus indragitul cantaret.


Mosul a trecut deja pe la el

Fuego asteapta cu nerabdare Craciunul, pentru a fi in sanul familiei si a se bucura de prezenta celor dragi. Nu vrea cadouri, caci are deja tot ce si-ar putea dori, ci viseaza doar la liniste si la un An Nou cat mai bun.
"Am mai zis-o deja, si nu neaparat ca sa dau vreo explicatie, dar atat timp cat piesa e ceruta, e fredonata, se aude prin casele romanilor, eu nu pot decat sa ma bucur si sa ma amuz cand mai descopar cate-o noua glumita, care desigur, sa fie haioasa, cu simt de raspundere. Cu bradul impodobit, astept Craciunul. De etapa cu Mosul am trecut, pentru ca mie mi-a adus deja cel mai frumos cadou. Oameni impliniti la spectacolele mele, carora tin sa le multumesc, pentru fidelitate, pentru faptul ca mi-au dat incredere, ca m-au aplaudat si mi-au rasplatit colinda cu prezenta si cu dragostea lor. Le urez atat lor cat si voua, sa aveti sarbatori cu liniste, cu impacare, cu fiintele dragi aproape, in familie, bucurandu-va de ceea ce va face pe voi fericiti. Sa fim fericiti de Craciun zic!", ne-a mai spus Fuego, cu emotie-n glas.


Autor: 
Georgiana Coman
Sursa: cancan.ro
23 decembrie 2014

FUEGO a încălzit inimile publicului din Piața Unirii Cluj-Napoca într-o seară românească de poveste, Fan Club Fuego Romania, 21 decembrie 2014

FUEGO a încălzit inimile publicului din 
Piața Unirii Cluj-Napoca  într-o seară românească de poveste, 
Fan Club Fuego Romania, 21 decembrie 2014


Oraşul comoară - Cluj-Napoca a găzduit, cu porţile deschise, evenimentul muzical "CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC", care face parte din turneul naţional de Sărbători, realizat integral de Paul Surugiu - Fuego, un concept nou, o lucrare de maturitate, plină de avânt românesc. Apariţiile sale publice sunt seducătoare şi scot în evidenţă un artist spectaculos, remarcabil prin rafinamentul şi diversitatea mesajului artistic. Concertul oferit de interpret în aer liber, chiar în Piaţa Unirii, a fost un motiv în plus pentru a menţine atmosfera de sărbătoare în inimile românilor, cu veselie, muzică aleasă şi poveşti de suflet. 



Fuego: "Dragii mei, Crăciunul să ne fie românesc, cu ce-i mai bun pe masă, cu cei dragi împreună, dar cel mai important, cu cei mai bun în suflete, cu muzică, veselie şi linişte. Poveşti să invocăm, mai calzi să fim şi să încercăm să păstrăm minunile ce ne-au fost date special pentru aceasta vreme, pe parcursul întregului an.




Îmi doresc pentru voi, sărbători în care să trăiţi clipa, să uitaţi pentru câteva zile de griji, să fiţi împăcaţi şi iubiţi de zâmbete, blânzi, cu sufletul deschis, primitori de colindă.

Să aveţi un Crăciun colindat, de Rai luminat!”




Aseară am primit mai multe imagini făcute de o admiratoare a artistului la Cluj-Napoca, în Piaţa Unirii. Ne-a scris un mesaj emoţionant de Sărbători, cu urări de suflet. Numele ei este Lavinia Borha. Noi îi mulţumim frumos şi îi dorim: Sărbători luminate, în ecouri de colinde, alături de cei dragi, într-un festin al bucuriei! 

FUEGO prezintă TURNEUL NAȚIONAL DE SĂRBĂTORI 2014 “CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!”, 7-22 decembrie 2014

FUEGO
 prezintă 
TURNEUL NAȚIONAL DE SĂRBĂTORI 2014 
“CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!”
7-22 decembrie 2014
- Comunicat de presă -


Îndrăgitul artist Fuego pornește din nou la colindat țara, cu al său tradițional turneu de colinde și cântece de Crăciun. Anul acesta, interpretul poposește în 16 orașe, dorind să ne spună tuturor, printr-un concert de 2 ore cu muzică live, că sărbătoarea magică a Crăciunului ne aparține nouă, românilor, prin cântec și simțire. Astfel, Fuego ne va introduce în lumea poveștii sale muzicale - “CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!”.
Împreună cu band-ul său, Fuego ne va readuce istoriile românești ale sărbătorii din preajma Nașterii Mântuitorului, purtându-ne prin timp, în imaginile pe care cântecele sale le-a făurit. Artistul, cunoscut și pentru faptul că a devenit un brand al Crăciunului românesc, atât prin colindele şi turneele sale, cât și prin cunoscutul “Împodobește mamă, bradul”, va interpreta parte din cele mai frumoase și îndrăgite piese din repertoriul său, precum și premiere, cântece sensibile și inedite pregătite special pentru acest turneu.
Concertele vor fi construite în jurul unei povești în care emoția pozitivă, muzica de calitate și surprizele vor fi în prim plan. Pe lângă efectele vizuale și sonore, o premieră pentru Fuego, artistul ne promite un concept unic, care ne va purta prin lumea cântecului românesc, a cântecului său, chemându-ne acasă, de oriunde ne-am afla, încurajându-ne să fim români adevărați.
În cadrul turneului, Fuego va lansa un nou material discografic, care cuprinde atingerea luminii și a inspirației. Albumul, care va beneficia de o grafică originală, produs de Casa de discuri “EUROMUSIC”, va purta denumirea turneului - “CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!” și va prezenta o colecție de stări, de sentimente trăite, o istorie muzicală a Crăciunului cu spirit românesc, așa cum este el perceput în muzică, de către Paul Surugiu.

Iată ce precizează artistul cu privire la perioada sărbătorilor, la turneul “Crăciunu’ nostru-i românesc!” și noul său material discografic:
“Sărbătorile de iarnă sunt apă bună pentru suflet. Ne încarcă cu energie, ne determină să iertăm, să fim mai buni, deși ar trebui să fim așa permanent. Dar acum avem motive. Iar noi, românii, avem stabilită o taină a Crăciunului, pe care o cunoaștem și o putem simți doar noi, prin obiceiuri, colinde, veselie și prin felul în care alegem de fiecare dată, să prețuim aceste clipe minunate.
Mi-am zis că s-ar potrivi de minune ca anul acesta să creem minuni pe scenă.  Alături de instrumentiștii mei, o echipă de profeșioniști, vreau să aducem colindele mai aproape de sufletul românesc, încercând oarecum să ne adjudecăm această sărbătoare ca fiind una izvorâtă din imensa bucurie specifică românilor.
V-am pregatit surprize, cântece noi și o atmosferă în care să ne bucurăm împreună că suntem români, că avem tradiții spectaculoase, păstrate din strămoși, mândrindu-ne cu faptul că, oricum și oricând, pentru noi, oriunde ne-am afla, Crăciunul va fi românesc.”

În continuare, vă prezentăm datele și locațiile în care artistul va poposi, urmând ca orice modificare ulterioară cu privire la dată sau oră să fie anunțată din timp:
-  7 decenbrie, ora 15.00 - DROBETA TURNU SEVERIN (Galeria Cora Drobeta);
-  8 decembrie, ora 19.00 - TIMIȘOARA (Opera Națională Română Timișoara);
-  9 decembrie, ora 19.00 - ORADEA (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 10 decembrie, ora 16.00 - CÂMPIA TURZII (Palatul Cultural “Ionel Floaşiu”);
- 10 decembrie, ora 19.00 - TURDA (Teatrul “Aureliu Manea”);
- 11 decembrie, ora 19.00 - PIATRA NEAMȚ (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 12 decembrie, ora 19.00 - BRĂILA (Casa de Cultură a Tineretului);
- 13 decembrie, ora 18.00 - BÂRLAD (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 14 decembrie, ora 18.00 - IAȘI (Casa de Cultură a Studenților);
- 15 decembrie, ora 19.00 - BACĂU (Ateneul Popular);
- 16 decembrie, ora 19.00 - FOCȘANI (Teatrul Municipal “Mr. Gheorghe Pastia”);
- 17 decembrie, ora 19.00 - GALAȚI (Teatrul Muzical “NAE LEONARD”);
- 18 decembrie, ora 19.00 - CONSTANȚA (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 19 decembrie, ora 19.00 - BRAȘOV (Sala Patria - Filarmonica Brașov);
- 20 decembrie, ora 19.30 - CLUJ - NAPOCA - PIAȚA UNIRII (concert în aer liber);
- 21 decembrie, ora 18.00 - SIBIU (Sala Thalia - Filarmonica de Stat Sibiu);
- 22 decembrie, ora 19.00 - PLOIEȘTI (Casa de Cultură a Sindicatelor).

Turneul este realizat de Asociația Culturală “Alternative Culturale” IAȘI, în parteneriat cu ANTENA STARS, care este partener media principal, și societățile S.C. “PROXIMA MODA” S.R.L și “TRICOTTON JUNIOR” - PANCIU (Manager General: Elena Stoica), care sunt sponsori oficiali.
Biletele se pot procura de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol.

Partenerii evenimentului sunt: “Libertatea”, “Click”, “Familia Favorit”, “Cotnari”, “Lulyon by Proxima Moda”, “Actualitatea muzicală”, “Editura Anamarol”, “Asociația culturală REGAL D’ART”, “Radio Romania Online”, “EUROMUSIC”.
Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon: 0746774204, sau puteți accesa următoarele site-uri:

Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la FUEGO MUSIC Official.


Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
15 septembrie 2014

FUEGO a adus „Crăciunul românesc” la Constanța, telegrafonline.ro, 20 decembrie 2014

FUEGO a adus „Crăciunul românesc” la Constanța,
 telegrafonline.ro, 20 decembrie 2014


Casa de Cultură a fost arhiplină joi seară, când aproape nouă sute de constănțeni au venit să-l primească pe unul dintre cei mai apreciați colindători din această perioadă, cântărețul Paul Surugiu, alias Fuego. Artistul a ajuns astfel la mare cu turneul său din această iarnă, „Crăciunul nostru-i românesc”, prezentând un spectacol complex, într-un decor de poveste, alături de band-ul său și de o pereche de dansatori sportivi care au realizat numere impresionante de dans clasic. Fuego a ținut sala cu sufletul la gură timp de aproape două ceasuri, interpretând duioase colinde din repertoriul său, dar și adaptări în propriul stil al unor colinde tradiționale.


Sala a aplaudat frenetic după fiecare piesă, copiii au urcat și i-au oferit flori, iar unul dintre cele mai impresionante momente l-a avut drept protagonist pe un micuț de câțiva anișori, pe nume Victor, care cântă la pian, iar artistul l-a invitat să cânte împreună „O, ce veste minunată”. În loja din sală a fost prezentă și Irina Loghin, care a salutat publicul atunci când Fuego a dezvăluit prezența sa printre spectatori.


O altă surpriză s-a produs în momentul în care sora cântăreței de folclor Daniela Condurache, Dorina, a urcat pe scenă și i-a recitat un plugușor bucovinean pe versurile ei. În sală a fost prezentă și mama primarului Radu Mazăre, Gabriela Mazăre, venită la spectacol alături de soția senatorului Alexandru Mazăre, Cătălina, și de fiica acestora, micuța Alexandra.


„Anul acesta, mai mult ca oricând, Crăciunul nostru-i românesc! Atât de frumoasă este țara noastră, prin locuri, prin tradiții și prin oameni, încât al nostru Crăciun este special. Publicul din Constanța este de o căldură deosebită! Revin aici cu mare plăcere, iar o singură seară la Constanța face cât zece. Le doresc constănțenilor Sărbători liniștite, cu toată familia fericită, cu vise împlinite și o iarnă ca în povești. Ne vor revedea în primăvară, cu noul meu turneu”, a declarat Paul Surugiu, după concert. El a oferit și un interviu mai amplu ziarului „Telegraf”, care va fi publicat de Crăciun.



Autor: Cristian STANCU
Sursa: telegrafonline.ro

20 decembrie 2014


Colinde de suflet au răsunat la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, în cadrul turneului naţional "Crăciunu` nostru-i românesc", ExpressTV Galaţi, 17 decembrie 2014

Colinde de suflet au răsunat la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, în cadrul turneului naţional "Crăciunu` nostru-i românesc", 
ExpressTV Galaţi, 17 decembrie 2014


Asemeni anilor precedenţi, Fuego a poposit în Galaţi, în prag de Crăciun. Sute de gălăţeni au venit să-i privească spectacolul.


Sala de spectacol a devenit neîncăpătoare pentru cei care au venit să-l asculte şi să-l vadă pe interpret. Pentru câteva ore, cei prezenţi au fost cuprinşi de magia Crăciunului românesc.
Piesele lui Fuego au sensibilizat publicul şi au răspândit dragoste, căldură şi stropi "Din lumina unui Crăciun".


Cunoscutul cântec "Galbenă gutuie" a fost cântat chiar şi de una dintre fanele interpretului. 
În cadrul turneului "Crăciunu` nostru-i românesc", Fuego va lansa şi un nou album de colinde ce poartă numele turneului.


Sursa: ExpressTV Galaţi
17 decembrie 2014


Mulţumim prietenei noastre, Carmen Cristina Capatu, pentru aceste superbe poze!

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger