ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - spectacol de excepţie pe muzica lui Jolt Kerestely, la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, 10 octombrie 2014

FUEGO - spectacol de excepţie 
pe muzica lui Jolt Kerestely, 
la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, 
10 octombrie 2014 
  

Vineri, 10 octombrie, FUEGO a revenit la Piteşti, într-un spectacol extraordinar de muzică uşoară dedicat maestrului JOLT KERESTELY.

Iată ce afirma, emoţionat, Fuego pe pagina oficială de facebook: 
FUEGO MUSIC Official:

Aseară m-am simţit artist, pe deplin. La Piteşti, pe scena teatrului „ALEXANDRU DAVILA”, acolo unde am numeroase amintiri, l-am celebrat pe maestrul KERESTELY. JOLT. Autorul unora dintre cele mai frumoase piese din muzica uşoară, precum şi cel care mi-a fost sprijin la început de drum. Am lansat şi albumul „STEAUA MEA”, colecţia de cântece care ne încununează carierele amândurora.
Maestrul, profund impresionat, a lăcrimat. Mai mult, a fost premiat de către oficialităţile argeşene.
Peste toate, am realizat o seară de excepţie închinată lui. O sărbătoare a muzicii româneşti ce va dăinui peste timp, indiferent de vremurile potrivnice în care se află, căci sensibilitatea este nemuritoare. Colegii mei de la teatru - IULIA PUPEZESCU, CRISTINA NEACŞU, MARIUS BĂLAN au îmbrăţişat ideea şi au interpretat şi ei piesele poveştii de artist numite KERESTELY.


Nea Joly a stat, timp de două ore şi jumătate, pe scenă. Ne-a urmărit pe toţi, ne-a vorbit. A fost ca un părinte neobosit, pregătit pentru a lucra în continuare cu fiecare. 


Publicul, dornic de calitate, a reacţionat minunat. Aplauze nenumărate. Refrenele fredonate alături de noi. Către final, ne-au oferit şi flori şi numeroase felicitări. Cred că aşteptau acest spectacol.
Am fost onorat să o pot avea pe scenă, într-un micro-recital de senzaţie, pe STELA ENACHE. Prietena mea, în continuare o muză, vocea anilor de liceu şi a câtorva din piesele geniale ale celui ce i-a fost soţ, marele compozitor FLORIN BOGARDO, ne-a electrizat la propriu pe toţi. Ne-a încântat. L-am urat pe Joly şi am fost împreună, fericiţi că publicul a putut sărbători, împreună cu noi, această gală a muzicii adevărate.
Mai jos, câteva imagini - amintiri pentru vecie!
Paul Surugiu - Fuego
11 octombrie 2014






  

Paul Surugiu - Fuego vă aşteaptă să-i fiţi alături şi pe pagina oficială FUEGO MUSIC Official


Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
11 octombrie 2014

PUNCTUL PE… O MINUNE! DIRECT ÎN PATRIMONIUL NAŢIONAL... DE LA GRIGORE VIERU ŞI FUEGO!, Publicaţia “Jurnalul de Călăraşi”, 8 octombrie 2014

PUNCTUL PE… O MINUNE! 
DIRECT ÎN PATRIMONIUL NAŢIONAL... 
DE LA GRIGORE VIERU ŞI FUEGO!, 
Publicaţia “Jurnalul de Călăraşi”, 8 octombrie 2014


Am avut prilejul zilele trecute, atunci când am fost alături de Fuego pentru câteva ceasuri, să descopăr câteva lucruri extrem de interesante în legătură cu acest artist român de mare succes. Dincolo de glasul său inconfundabil şi de cântecele pe care le poartă de fiecare dată cu nobleţea spiritului autentic, am descoperit în Paul Surugiu (numele real a lui Fuego), un adevărat artist, o conştiinţă autentică, un patriot desăvârşit, un om al cetăţii profund implicat în problematica existenţială, chiar îngrijorat de soarta poporului român. Am descoperit acel filon nepreţuit al marilor artişti români pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului şi care, cu toţii, m-au impresionat prin preocupările lor profunde pentru spaţiul spiritual naţional, pentru valorile lor naţionale, pentru ţara lor.


Cu acelaşi prilej, Fuego mi-a dăruit o carte editată de Asociaţia Culturală „Regal D’art”, în colecţia regală de mare poezie, o asociaţie profundă din Botoşaniul lui Eminescu, o carte semnată de Grigore Vieru şi intitulată „Testament pentru Fuego”. Dincolo de versurile excepţionale ale poetului naţional Grigore Vieru (chiar dacă trecea drept locuitor al Basarabiei), acesta a fost şi este un mare poet român. Dincolo de prezentarea grafică de excepţie, de picturile direct pe trunchiul de copac care te impresionează chiar dacă nu le percepi în mod direct, am descoperit altfel de lucruri interesante (pe unele le ştiam de la Adrian Păunescu) în legătură cu acest mare patriot naţional care a fost Grigore Vieru şi care a descoperit în Fuego, pe lângă vocea excepţională potrivită mai mult decât se poate pentru tot ce înseamnă cântecul autentic românesc, un purtător al mesajului său pe calea cântecului, posibilitatea de a ajunge, cu şi mai mare uşurinţă, acolo unde totul înseamnă valoare autentică.


Dar marea surpriză a constituit-o momentul în care, în recitalul pe care l-a susţinut, Fuego a invitat pe toată lumea să asculte melodia care este cea mai solicitată oriunde în ţară sau pretutindeni în lume: „Este cântecul pe care mi-l solicită românii, mai ales din Diaspora, cântecul pe care mi l-a dăruit Grigore Vieru în anul 2007 şi pe care, de atunci, îl cânt de fiecare dată…”

Cântecul pe care îl interpreta Fuego, pe versuri de Grigore Vieru, era nici mai mult nici mai puţin decât… „CASA PĂRINTEASCĂ NU SE VINDE”!


De ce spuneam că am avut o mare surpriză? Pentru că (mea culpa!), auzind această melodie în zeci de interpretări, mai ales în spaţiul ardelenesc, am fost ferm convins că acesta este un cântec provenit din folclorul naţional, un cântec din Ardealul străbun, preocupat pentru continuitate şi pentru menţinerea valorilor autentice ale spiritului naţional.
Văzându-l interpretat şi de Emil Boc, pe când era prim-ministru, am fost şi mai convins că acela era un cântec ardelenesc, în timp ce, participând la mai multe manifestări din acelaşi spaţiu geografic şi spiritual, am ascultat, în diverse interpretări, acest cântec de care am fost convins că face parte din patrimoniul spiritual naţional, din eternitatea folclorului românesc. Şi… ce să vezi? Cântecul acesta a fost interpretat şi scos în lumea românească de Fuego (chiar dacă a fost cântat înainte şi în Basarabia, fiind compus de Mihai Ciobanu), textul fiind oferit de Grigore Vieru.


UN FENOMEN UNIC ÎN SPAŢIUL SPIRITUAL - UN CÂNTEC AVÂND COMPOZITOR ŞI INTERPRET CONTEMPORANI, DAR CARE S-A ÎNSCRIS DIRECT ÎN PATRIMONIUL SPIRITUAL NAŢIONAL! 
Vă reamintesc textul acestui cântec:
„Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde pragul părintesc.
Dintre-atâtea locuri dragi şi sfinte,
Ochii mamei încă ne privesc.”

Dincolo de mesajul profund şi care pătrunde în spiritualitatea naţională (elemente care explică succesul excepţional al cântecului într-o perioadă atât de scurtă) cred că, în acest context, trebuie să vorbim despre îngemănarea a două spirite culturale autentice, profunde, adevărate, româneşti: GRIGORE VIERU şi FUEGO… Vă daţi seama că pentru interpretul român această carte - „Testament pentru Fuego” are o valoare nepreţuită, în timp ce toţi cei care parcurg spiritualitatea naţională, măcar această carte şi ar fi suficient pentru a înţelege lucrurile extraordinare ce caracterizează limba română şi literatura naţională. Spiritul naţional!


„Casa părintească nu se vinde” este, într-adevăr, un cântec autentic românesc, pornit din spiritul profund al poporului român care a avut şansa să nu aibă, de data aceasta, faimosul CREATOR ANONIM, ci chiar un nume, cu prenume de autor de versuri - Grigore Vieru, care a avut şansa, la rândul său, să ofere aceste versuri unui interpret care, prin vocea lui puternică şi impresionantă, să transmită mesajul până în inima ultimului român aflat la zeci de mii de kilometri distanţă de ţara lui… DIRECT DIN PATRIMONIUL NAŢIONAL! Un fenomen unic despre care nu trebuie să ne oprim a vorbi niciodată pentru că GRIGORE VIERU ŞI FUEGO FAC PARTE DIN PATRIMONIUL NAŢIONAL AL ROMÂNIEI!


Autor: Prof.dr. SORIN DANCIU
Sursa: Publicaţia „Jurnalul de Călăraşi”
08 octombrie 2014

FUEGO - Noul sezon “Familia Favorit” debutează pe 12 octombrie 2014 cu prima gală de excelenţă - „Trofeul de Excelenţă” oferit lui Marcel Pavel, pe Favorit TV

FUEGO - Noul sezon “Familia Favorit” 
debutează pe 12 octombrie 2014  
cu prima gală de excelenţă - „Trofeul de Excelenţă” 
oferit lui Marcel Pavel, pe Favorit TV

  
“Familia Favorit” - un show de excepție, ce prezintă divertismentul ca pe o stare de spirit de la care nu poți să te abați. Noutăți muzicale, surprize inedite, cântece speciale, omagieri neașteptate, invitați de marca, personalități deosebite ale culturii românești, toate într-un singur format - “Familia Favorit”, show-ul oamenilor de suflet, care te va purta în lumea televiziunii adevărate, arătându-ți ce înseamnă să fii român adevărat, alături de idoli și idealurile tale. La aniversarea celor şase ani! 



Fiecare invitat va primi trofeul "Arta pentru eternitate", testament al valorii impuse în toată cultura românească. 
Duminica aceasta, de laora 20.00, vom premia voci de aur. Una din ele - MARCEL PAVEL, un etalon al genului pop, un destin închinat evoluţiei, un mare talent. Pentru toate şi pentru încă multe altele pe care le va realiza de acum înainte, “Familia Favorit” i-a oferit “Trofeul de Excelenţă”. 



Iată ce declara Fuego pe pagina oficială de facebook: 

“De fiecare dată sunt fericit atunci când reușesc să văd și să fac minuni. Într-un tur de forță, ieri am avut bucuria de a filma câteva ediţii de gală a emisiunii pe care o realizez, din pasiune, de şase ani. Pentru mine, televiziunea a reprezentat întotdeauna un pariu. 

O provocare pe care am vrut să o parcurg. Încă mai am de învățat, știu, dar am satisfacția că am reușit, împreună cu echipa de profesioniști alături de care lucrez, să pun pe picioare o emisiune, un loc, în care artiștii să se simtă pe deplin artiști, cântându-și șlagărele, vorbind despre amintirile artistice.

Şi pentru că nimic nu pare imposibil pentru noi, am încercat să unim și Moldova cu Basarabia. La modul figurat, desigur. Printr-un trofeu acordat celor mai importante simboluri ale României și Basarabiei. În atmosferă festivă, cele două maluri au fost unite prin cântec.


Cu siguranță, strălucirea altor producții nu ne este aproape. Dar asta nu ne împiedică să fim performanți. Și nume de excepție ale scenei românești, simboluri ale artei au fost alături de noi. Fie că sunt de ieri sau de azi, eu personal, am învățat o lecție. Că excelența nu stă în timp, nici în cumulul de experiențe acumulat, ci în înțelepciunea cu care alegi să duci mai departe, pentru eternitate, vocația de artist.

DE LA ORA 20.00, PE FAVORIT TV, DUMINICĂ, PRIMA GALĂ! Nu vă dau prea multe detalii încă, doar că vom opri timpul pentru o clipă, cu voci MARI, făcând și un popas în zona cântecului muntenesc autentic!”




Nu rataţi! Marcel Pavel, duminică, de la 20.00, la Gala celor 6 ani de existența “Familia Favorit”! 

Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
08 octombrie 2014

FUEGO şi STELA ENACHE - spectacol pe muzica lui Jolt Kerestely, la Piteşti, vineri, 10 octombrie 2014

FUEGO şi STELA ENACHE
spectacol pe muzica lui Jolt Kerestely, 
la Piteşti, vineri, 10 octombrie 2014 


Vineri, 10 octombrie, FUEGO revine la Piteşti, într-un spectacol extraordinar de muzică uşoară dedicat maestrului JOLT KERESTELY. Astfel, începând cu ora 19.00, la Teatrul Alexandru Davila, Fuego va cânta cele mai frumoase piese de pe albumul ”STEAUA MEA”, pe care îl va lansa şi aici, cu acest prilej. Piesele sunt scrise de maestru şi le încununează cariera amândurora.


Iată ce afirma Fuego pe pagina oficială de facebook:

“După cum bine ştiţi, vineri îl sărbătorim pe maestrul KERESTELY la Piteşti. De la ora 19.00, la Teatrul “Alexandru Davila”. Lansăm şi albumul care mă împlineşte.
Colaborarea cu maestrul este asemenea unei desăvârşiri pe care am căpătat-o prin muncă, piesele scrise de el pentru mine, fiind cele ce fac din repertoriul meu unul ce se poate mândri pe deplin cu nişte creaţii demne de coloane sonore.


Piese celebre se vor auzi vineri la PITEŞTI, în interpretarea invitaţilor, membri ai colectivului teatrului. Am fericirea de a vă spune că alături de noi, pe scenă, se va alătura şi marea voce a anilor de liceu, muza marelui compozitor Florin Bogardo, un spirit înalt, un om de excepţie, o interpretă cu atingerea suavă a sensibilităţii - STELA ENACHE.
Vom încerca să conturăm o poveste muzicală, cu câteva din cele mai frumoase şlagăre, piese de referinţă, precum şi cu noile mele creaţii, semnate de maestrul KERESTELY.
VĂ AŞTEPT, AŞADAR, LA PITEŞTI! Pentru ca ziua să fie împlinită vă ofer, în dar, o istorie a muzicii pe partitură, un cântec ce mă defineşte. Semnătura Kerestely.”

FUEGO – “Copilăria este vremea în care transformăm infantilitatea unor clipe în amintiri pentru o viață întreagă…”

FUEGO – “Copilăria este vremea în care 
transformăm infantilitatea unor clipe 
în amintiri pentru o viață întreagă…”


Vă aduceți aminte de jocurile acelea – „CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ“? Asta vă propun. Pe principiul recunoașteți personajul, vă dau câteva indicii. Micuțul din imagine își dorea să prindă aparatul de fotografiat să descopere cum se face atunci când apeși pe un buton și apoi te vezi în poză.
Deși zâmbetul îl trădează, era încă de pe atunci conștiincios. Cânta pe rupte, de la Hora Unirii la toate piesele muzicii românești. Vârsta? Cred că vreo 2 ani. Ghidușenia nu i se citește pe chip, dar vă spun din surse sigure că se ținea de multe năzbâtii.

Cert este că acea perioadă este cea mai frumoasă pentru un părinte, văzându-și copilul cum face primii pași, cum îl poate ocroti și cum crește, armonios, în ochii săi. Nu vă dezvălui cu exactitate cine e în poză, dar vă pot spune că și atunci mă visam pe scenă, deși nu îmi dădeam seama prea tare. Aveam stofă de artist în fața porții bunicii mele?

În fond, copilăria este vremea în care se pun bazele armoniei, în care transformăm infantilitatea unor clipe în amintiri pentru o viață întreagă, trecând mereu prin popasul copilăriei atunci când vrem să fim din nou, pe deplin, simpli.
O seară minunată, pe acordurile maestrului Kerestely!

Paul Surugiu - Fuego
4 octombrie 2014


Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
04 octombrie 2014

FUEGO – “Copilăria este vremea în care transformăm infantilitatea unor clipe în amintiri pentru o viață întreagă…”

FUEGO – “Copilăria este vremea în care 
transformăm infantilitatea unor clipe 
în amintiri pentru o viață întreagă…”


Vă aduceți aminte de jocurile acelea – „CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ“? Asta vă propun. Pe principiul recunoașteți personajul, vă dau câteva indicii. Micuțul din imagine își dorea să prindă aparatul de fotografiat să descopere cum se face atunci când apeși pe un buton și apoi te vezi în poză.
Deși zâmbetul îl trădează, era încă de pe atunci conștiincios. Cânta pe rupte, de la Hora Unirii la toate piesele muzicii românești. Vârsta? Cred că vreo 2 ani. Ghidușenia nu i se citește pe chip, dar vă spun din surse sigure că se ținea de multe năzbâtii.

Cert este că acea perioadă este cea mai frumoasă pentru un părinte, văzându-și copilul cum face primii pași, cum îl poate ocroti și cum crește, armonios, în ochii săi. Nu vă dezvălui cu exactitate cine e în poză, dar vă pot spune că și atunci mă visam pe scenă, deși nu îmi dădeam seama prea tare. Aveam stofă de artist în fața porții bunicii mele?

În fond, copilăria este vremea în care se pun bazele armoniei, în care transformăm infantilitatea unor clipe în amintiri pentru o viață întreagă, trecând mereu prin popasul copilăriei atunci când vrem să fim din nou, pe deplin, simpli.
O seară minunată, pe acordurile maestrului Kerestely!

Paul Surugiu - Fuego
4 octombrie 2014


Postat de:
Fan Club Fuego Romania 
04 octombrie 2014

FUEGO invitat special la “Paharul Favorit”, Favorit TV, 3 octombrie 2014

FUEGO invitat special la “Paharul Favorit”, 
Favorit TV, 3 octombrie 2014


În seara zilei de vineri, 3 octombrie 2014, Fuego a fost oaspetele Roxanei Vasniuc, într-o ediţie plină de voie bună a emisiunii "Paharul Favorit", difuzată de Favorit TV.  Alături de nume importante ale muzicii româneşti, într-o atmosferă veselă, Fuego a interpretat, pentru început, două melodii alese de pe cel mai recent material discografic "STEAUA MEA" - "Steaua mea", Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Viorela Filip și "De cate ori iubesc", Muzica: Jolt Kerestely/Versuri: Carmen Aldea Vlad, producător Casa de Discuri Euromusic Cluj-Napoca, o sărbatoare a muzicii de calitate, o încununare a carierei maestrului JOLT KERESTELY, premiat de către RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI cu trofeul pentru întreagă carieră artistică. 


Albumul cuprinde o colecție impresionantă de cântece sensibile, cu linii melodice ample, patru dintre ele fiind premiate anul precedent de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, la categoria pop-rock, declarate de către membri drept cele mai bune creații ale anului.


Fiind o emisiune muzicală de divertisment, care îşi propune să aducă în casele românilor  voia-bună, omenia şi distracţia, artistul ne-a încântat şi cu două piese de petrecere, alese special pentru această emisiune - "Să ridicăm paharul!", Muzica/Versuri: Yan Raiburg şi "Ca românul nu e pe lume niciunul", Muzica: F. Puica-Dat/Versuri: V. Doaga.


Cu ingrediente ca: muzică de petrecere, artişti consacraţi dar şi tineri talentaţi care abia aşteaptă să fie descoperiţi, dar şi cu informaţii din cultura muzicală, emisiunea ne-a oferit trei ore relaxante prin intermediul rubricilor:  “Paharul cu dar”, “Paharul cunoaşterii”, “Paharul cu surprize”, “Paharul cu astre”, “Paharul de gust” şi “Paharul călător”,  pregătite special de gazda emisiunii Roxana Vasniuc.




Sursa: Favorit TV
3 octombrie 2014

Paul Surugiu - Fuego vă aşteaptă să-i fiţi alături şi pe pagina oficială de facebook FUEGO MUSIC Official

Publicat de:
Fan Club Fuego Romania 
04 octombrie 2014

FUEGO - “Răsfoind printre amintiri...”

FUEGO - “Răsfoind printre amintiri...”

Răsfoind printre amintiri, am găsit câteva dragi, imortalizate în cele mai frumoase poze. Acum sincer, nu mi-a fost foarte greu să ajung în preajma lor. Marile personalități.

Pe Obama, Barack Obama, l-am găsit liniștit. Era deja președinte. M-a invitat la o cafea dar eram destul de ocupat încât să-i accept invitația. Am încercat să stau în scaunul lui prezidențial, dar am ajuns la concluzia că e mai bine să fii artist.


Julia Roberts și Tom Cruise mi-au povestit despre aventurile lor de la filmări. Ce-i drept, amintirile erau cam reci.


Am făcut o poză și am mers către Whoopi Goldberg. Cum o știți. Nonconformistă. Râdea la toată lumea. Am vrut să ne dăm mâna, dar a ei era destul de rigidă. Ne-am lăsat oricum pozați.



Cu Yasser Arafat a fost mai greu. Momentele astea s-au petrecut prin 2010. El trecuse deja dincolo prin 2004, dar l-am găsit împăcat cu sine și zâmbitor. Nu am discutat despre problemele Palestinei, dar am făcut cu drag o poză.


Lăsând gluma la o parte, m-am simțit foarte bine printre cele mai mari nume ale lumii. Asemănarea – una la unu. La Madame Tussauds la Londra, în orașul celor mai frumoase amintiri. 


Până la urmă, cele mai mari bucurii și împliniri sunt acelea ce țin de simplitatea unor momente. La noi artiștii, ele se dublează. Intervine și dragostea publicului nostru, care le desăvârșește pe toate.
Vă doresc o seară minunată!
Paul Surugiu - Fuego
2 octombrie 2014

FUEGO - “E minunat să vezi cum o sală întreagă, plină până la refuz, se ridică în picioare pentru tine, cântă și te aplaudă.” La mulţi ani, Paul Ciprian Surugiu, de Sf. Ciprian!

FUEGO - “E minunat să vezi cum o sală întreagă, 
plină până la refuz, se ridică în picioare 
pentru tine, cântă și te aplaudă.”

La mulţi ani, Paul Ciprian Surugiu, 
astăzi de Sf. Ciprian! 


Bună să vă fie dimineaţa, prieteni! Şi inima la fel de bună! Abia acum am reuşit să distribuim mesajul artistului Paul Surugiu - Fuego, transmis aseară pe pagina oficială - FUEGO MUSIC Official. Mult prea frumos şi mult prea plin de sens pentru a-i împărtăşi gândul în orice moment al zilei. Vă îndemnăm, chiar vă rugăm, să-l recitiţi cu rezonanţă...


“Dragii mei,
Am trăit astăzi o experiență minunată. E un sentiment dintr-acelea care te năpădesc cu emoții pe care nu reușești să le stăpânești prea simplu. Artist fiind de mulți ani, mă stăpânesc, dar vă mărturisesc că e minunat să vezi cum o sală întreagă, plină până la refuz, se ridică în picioare pentru tine, cântă și te aplaudă.
Asta mi s-a mai întâmplat, dar astăzi emoția a fost dublă. În sală erau persoane speciale, manifestarea fiindu-le dedicată lor. Să vezi cum unui om cu experiențe de viață, cu înțelepciune cât dublul vârstei tale, îi curg lacrimile, se înclină în fața ta și găsește în tine și în muzica ta, speranța pentru mâine, e ceva ce nu poate fi descris în cuvinte.


Am avut norocul de a-i inspira pe cei pentru care am un respect suprem. De ce? Pentru că sunt un public pretențios, cu așteptări majore. Oameni pentru care esența este cea mai importantă, iar vârsta și înțelepciunea au făcut ca ei să fie circumspecți cu cei ce nu le sunt pe plac.
Mă bucur de dragostea publicului cu înțelepciune. Și asta am văzut și azi, la Râmnicu Sărat, acolo unde oamenii au simțit că eu le sunt aproape, că-i respect. Și nu doar prin prezența mea pe scenă. Ci și prin muzica mea.
Tocmai de asta am un mesaj pentru toți aceia dintre noi, cei care uneori judecăm sau aruncăm rapid verdicte. Iubiți-i și respectați-i pe cei din altă generație cu voi. Curând, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge ca ei, și poate nu vom avea aceeași înțelepciune de a fi indulgenți. Iar peste ani, toți cei ce sunt tineri, vor asculta tot muzica părinților lor, cea care, într-adevăr, este nemuritoare.
Îi mulțumesc domnului primar al Râmnicului Sărat pentru invitația din seara aceasta.”
Paul Surugiu - Fuego


În această "carte" a noastră, cu referire la oricare pagină creată de noi, fanii şi admiratorii artistului, pentru că vă include şi cuprinde într-un "tot", comun şi unitar, este aşternută o pagină de viaţă, un destin, măsurabil în ani, mulţi şi grei, dar frumoşi, o expediţie experimentală istovitoare, dar magică, a sferei artistice, o identitate care se scrie cu propriul său suflet şi cu miros de pământ românesc, o misiune care se povesteşte cu dureri şi bucurii, împliniri şi vise, obstacole şi reuşite. Puţini sunt aceia care o răsfoiesc cu zâmbetul pe buze, dar şi mai mulţi cei care se hrănesc cu paginile-i scrise. Vouă, celor mulţi, vă mulţumim! Pentru că vouă vi se divulgă taina de suflet, de la începuturi spre o nouă zi, ca cea de azi. Noi o păstrăm cu sfinţenie, mărinimie şi bineţe, recunoştinţă, admiraţie şi-atâta bucurie, urmându-i drumul, spre-a lui "vocaţie" supremă, născută din iubire pentru noi.
Unicitatea fragmentului nostru, noi ţesători din existenţa lui, ce înspre el călătorim, nu va ştirbi şi nici surpa-va unicitatea lumii, în esenţă. Şi celor care doar râvnesc o parte din întreg, măsurători de suflete aparent, tot binele din lumea noastră le dorim, cum timpul, din ce-a fost şi ce va fi, certifică absolutul.
Cu recurenţa unui azi, prezent, la fel ca dintr-un ieri şi cu nimic mai diferit, în oricare sistem de referinţă, oricare zi sau gând aţi fi ales, vă mulţumim, frumos, curat şi simplu...

La mulţi ani, Paul Ciprian Surugiu, astăzi de Sf. Ciprian!

Cu prietenie,
Fan Club Fuego Romania

Paul Surugiu - Fuego vă aşteaptă să-i fiţi alături şi pe pagina oficială FUEGO MUSIC Official

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger