ULTIMELE NOUTATI

Publicul îl vrea, în continuare, pe FUEGO ca actor. Află ce hotărâre a luat artistul!, Ziarul “Libertatea”, 15 iunie 2014

Publicul îl vrea, în continuare, pe FUEGO ca actor.
Află ce hotărâre a luat artistul!,
 Ziarul “Libertatea”, 15 iunie 2014


Fuego este cunoscut pentru sensibilitatea cântecelor sale, pentru priza la publicul meloman, precum și pentru stilul inconfundabil de a interpreta colinde, ce i-a asigurat  în timp popularitatea. Anul trecut însă, a surprins pe toată lumea apărând pe scenă în ipostază de actor!
Ce-i drept, asta e specializarea lui, fiind absolvent de teatru, dar nimeni nu se aștepta ca piesa montată de el să aibă un succes atât de mare în rândul spectatorilor, jucându-se o stagiune întreagă cu casa de bilete închisă.

Mai mult, artistul a realizat și un turneu național cu spectacolul "TESTAMENT", lecția sa de patriotism, în care interpretează, cu dramatism, întreaga operă a celui ce i-a fost maestru, poetul limbii române, Grigore Vieru.


Ultima reprezentație din această stagiune se va juca pe 3 iulie a.c., la Pitești, la Teatrul “Al. Davila”, acolo unde a fost și premiera. Și pentru că publicul a răspuns pozitiv la mesajul său, pentru că există cerere și pentru că admiratorii vor sa-l vadă în continuare jucând, Fuego a hotărât să mai interpreteze piesa înca o stagiune. Astfel, începând cu luna octombrie 2014, lunar, îl puteti admira pe Paul Surugiu împletind muzica cu dramatismul și poezia, la Pitești.


Pe lângă asta, el va porni din nou la drum în toamnă, cu același spectacol, în cele mai importante orașe ale țării pentru a le reaminti românilor cât de importante sunt valorile naționale, limba în care ne-am format și alături de care trăim, dragostea de neam și iubirea față de artă și lume.

În exclusivitate pentru “Libertatea”, Fuego mărturisește că nu a crezut vreodată că piesa gândită de el împreună cu profesoara sa de teatru, asis.univ. Adriana Piteșteanu, va avea asemenea impact.

“Mi-am imaginat că lumea va veni la teatru. Că vom juca de câteva ori, îl vom omagia pe Grigore Vieru și vom încheia cu asta. Doar că ecourile au fost mai mult decât ce speram noi inițial. Lumea simte poezia, trăiește fiecare vers. Există chiar persoane pe care le recunosc în sală la fiecare reprezentație, iar asta nu mă face decât să fiu onorat că am putut crea ceva diferit, față de muzica mea și că pot, prin interpretare, să amintesc cât de frumoasă e România, limba română și toate minunile din lucrurile simple”, afirmă emoționat Paul Surugiu.


Piesa “Testament” a primit recent distincția de cel mai bun spectacol al anului 2014, din partea asociatiei și editurii “ANAMAROL “, condusă de poeta Rodica Elena Lupu,  iar Fuego a fost premiat de către revista “LITERATURĂ ȘI ARTĂ“ din Chișinău pentru inițiativa formidabilă de a promova, într-o perioadă deficitară la acest capitol, arta adevărată, sufletul românesc dintre cele două maluri ale Prutului. Trofeul i-a fost înmânat chiar de către academicianul și poetul Nicolae Dabija, una dintre cele mai de seamă figuri ale culturii românești contemporane.


Sursa: Ziarul “Libertatea”
15 iunie 2014

FUEGO la Gala Crucea Roşie 2011, unul dintre cele mai importante evenimente cu caracter umanitar, prezentat de Iuliana Tudor, 3 iulie 2011, TVR 1

FUEGO  la Gala Crucea Roşie 2011, 
unul dintre cele mai importante evenimente 
cu caracter umanitar, 
prezentat de Iuliana Tudor, 3 iulie 2011, TVR1



Gala Crucea Roşie 2011, unul dintre cele mai importante evenimente cu caracter umanitar, prezentat de Iuliana Tudor, transmis în direct de postul naţional de televiziune TVR 1, în 3 iulie 2011, care printre alţi artişti de renume l-a avut ca invitat pe artistul Paul Surugiu - Fuego, a avut ca scop principal organizarea unui teledon, în vederea lansării noului proiect "Asistenţa la domiciliu pentru vârstnici". Beneficiari acestui proiect social au fost bătrânii singuri, cu afecţiuni cardiace. Acest program a fost realizat atât cu sprijinul voluntarilor Crucii Roşii Române, cât şi cu ajutorul îngrijitorilor specializaţi în acest tip de activitate, care au oferit vârstnicilor suport psihologic şi diferite servicii la domiciliu.

Voluntarii au avut  în dotare un kit pentru evaluarea şi monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor, care le-a permis transmiterea datelor medicale către un centru de monitorizare.

FUEGO a recitat versuri din poezia „Părinţii" a marelui poet basarabean Dumitru Matcovschi şi a interpretat melodia "Inimă de mamă, inimă de tată" (Muzica: Ion Aldea Teodorovici/ Versuri: Dumitru Matcovski). 

Pentru cei care nu au văzut acest eveniment, vă informăm că Fuego a ales să fie voluntar Crucea Roşie pentru proiectul "Asistenţa la domiciliu pentru vârstnici" şi a primit oficial însemnul de voluntar din partea organizatorilor.


Vă invităm să vizionaţi aceste imagini, nu înainte de a vă ruga să citiţi poezia „Părinţii" a marelui poet Dumitru Matcovschi şi a vă adresa îndemnul artistului Fuego şi al Galei Crucea Roşie:
IUBIŢI-VĂ PĂRINŢII!! 
FII VOLUNTAR! 
FII CRUCEA ROŞIE!

Părinții

De ce nu știm să ne iubim părinții?
De ce nu știm copii cuminți să fim?
Părinții noștri luminoși ca sfinții,
coborâtori din dor și suferinți...
De ce nu știm, copii, să-i prețuim?
Ei seamănă cu pomii din câmpie
ce cresc în timp neobosit și demn,
să adumbrească pui de ciocârlie
și gura de izvor cu apă vie
la rădăcina unei cruci de lemn.
...Și astăzi mama vine ca o mamă
la fiul ei cel mult risipitor
și îi aduce strugure de poamă,
pâine și nuci legate în năframă
din sărbătoarea grea a anilor.
..Și astăzi tata vine ca un tată
din câmp, de la cosit, de la arat,
copila cea plecată să și-o vadă...
Și o găsește iar înlăcrimată,
nebun îndrăgostită de-un soldat...
Bătrana toamnă, iarna mai bătrână,
cu spulber, cu pădure în frământ...
Și intră-ncet părinții în țărână,
până la brâu și mai departe până
la suflet, la oftat și la cuvânt.
Dea Domnul pace și dea Domnul ploaie,
auru-n spic să fie cu noroc
și ramul, doldora de rod, să se îndoaie,
și niciodată să trăiți războaie
cu toată lumea asta la un loc!
Dea Domnul casa să vă fie casă,
nicicând străină, tânără în veac:
cu frate așezat în cap de masă,
cu prunc lângă povestea cea frumoasă
despre-un cioban în tundra, cu toiag.
Dea Domnul s-aveți parte de-o iubire
mereu senină cum e lacrima,
spre rătăcire și spre regăsire
în vorba nerostită, în privire,
în fir de iarbă și în fir de stea.
Întoarcere din lut în soartă nu e!
Am fost copii, dar n-am rămas copii...
Și ei, părinții, către ceruri suie,
și cerurile porțile-și descuie,
și clopotele bat din veșnicii...
O iarbă verde și o coasă nouă,
un strop de apă și un nesfârșit...
La miez de noapre luna pietre plouă...
Câd picături de sânge, nu de rouă...
Și răsăritul curge-n asfințit...
De ce nu știm să ne iubim părinții?
De ce nu știm copii cuminți să fim?
Părinții noștri, luminoși ca sfinții,
coborâtori din dor și suferinți...
De ce nu știm cinstit să-i prețuim?
Bătrâni părinții, pătimiți, împovărați
de ani; și de copii demult uitați.
Batrâni părinții... Și coboară în pământ,
și parca-au fost cândva, și nu mai sunt...
Bătrâni părinți. Ca doi moși, ca doi strămoși.
Frumoși ca sfinții și ca sfinții inimoși.

Batrâni părinții. Ca părinții, ca ai mei.
Și-atât de singuri, și atât de puțintei!
Bătrâni părinții. Și ca fulgii de ușori.
Și fulgii cad încet-încet, luminători:
din ceruri cad, din nesfârșire, din nămiezi...
Și eu rămân, și eu aștept alte zăpezi.
Se duc părinții, duc-se-duc... Nu la arat.
Nu la cosit. Și nu la treierat!
Încet se duc, bătrâni se duc de lângă noi:
se duc de tot, se duc la ultimul război.
Dincolo de este, dincolo de-a fost
cântă cucuvaiul răgușit, anost.
Dincolo de cântec și de paradis
îngerul meu doarme cu un ochi deschis.
Dincolo de toate grijile lumești
nu mai spune nimeni pruncilor povești.
(Autor: Dumitru Matcovschi)


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
14 iunie 2014

FUEGO o celebrează pe MARIOARA MURĂRESCU, sâmbătă, 14 iunie, la FAVORIT TV!

FUEGO o celebrează pe MARIOARA MURĂRESCU,
 sâmbătă, 14  iunie, la FAVORIT TV!


Şi sâmbăta aceasta, emisiunea "FAMILIA FAVORIT" vine ca o gură de aer proaspăt, cu discuţii captivante, cu imagini şi figuri memorabile, invitaţi ce încing ritmurile şi muzica de suflet. Toate ingredientele pentru ceea ce numim decenţa în televiziune.


Tonic, mereu pus pe glume, curios şi bine documentat, Fuego ne arată, în fiecare săptămână, o altfel de Românie. Una cu artişti adevăraţi, una în care ne amintim de cei ce au făcut performanţă, încurajăm talentul şi descoperim valorile neamului nostru.

Împreună cu Valentina Herţa, de mai bine de şase ani, simplu şi modest, formulează bunul simţ, iar cei ce le calcă pragul se simt adevăraţi interpreţi. Poate şi de asta, publicul le e alături, atât din România, cât şi din Republica Moldova ori diaspora.  


Sâmbătă, începând cu ora 20.00, show-ul va fi spectaculos. Alături de Fuego, care va  interpreta câteva dintre şlagărele sale, printre care se numără "NUMAI TU" şi "CARNAVAL", va veni o familie de artişti, cu ştate vechi în muzica românească. 


El, fost membru al unei trupe de succes din anii 2000, "NO COMMENT", ea, câştigătoare la Mamaia şi nume important al muzicii uşoare - Carmen şi Răzvan Trandafir. Împreună vor vorbi despre familie, proiecte, muzică, dar şi despre cât de important este să cânţi cu sufletul.



Cu suflet va cânta şi interpreta de folclor, Gheorghiţa Nicolae, cea care a preluat actualmente ştafeta "TEZAURULUI FOLCLORIC", ducând mai departe cea mai longevivă emisiune din peisajul românesc. Alături de ea, Paul Surugiu, îşi va aminti şi va depăna amintiri, în rubrica "AU FOST ŞI VOR MAI FI", despre Marioara Murărescu. 


Cea care a construit fiecărui individ, o cultură în ceea ce privește folclorul, prin emisiunea realizată cu profesionalism, mai bine de 30 de ani. Probabil că fără inițiativele sale, fără conștiinciozitatea și dăruirea puse de-a lungul timpului în slujba cântului popular și a televiziunii, astăzi am fi fost mai săraci. Mai văduviți de cunoștințele despre tradițiile noastre, mai văduviți de un profesionist în televiziune, mai văduviți de muzica populară.

Prin Marioara Murărescu, folclorul a ajuns la public. Cu ajutorul său și al echipei sale, interpreții s-au făcut remarcați, transformând duminicile în sărbători unice, determinându-i pe cei din fața televizorului, cu mic cu mare, să împărtășească simbolurile României. Prin ea, folclorul și-a împărtășit tezaurul!


În platou, alături de cei amintiţi, vor mai poposi: George Rotaru, în formă de zile mari, venit tocmai din America, Rodica Elena Lupu, cu al său minut de poezie, având acum în centrul rubricii pe Lucian Blaga, Maria Stoianov din Chişinău, care va veni cu două surprize, două interprete de excepţie.



Urmăriţi, aşadar, sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 20.00, "FAMILIA FAVORIT", numai pe FAVORIT TV!

Postat de:
Fan Club Fuego Romania

Andra, Paula Seling şi Delia, LUATE ÎN VIZOR de.. FUEGO!, Exclusiv ziarulring.ro, 10 iunie 2014

Andra, Paula Seling şi Delia, 
LUATE ÎN VIZOR de... FUEGO!  
Exclusiv Ziarul Ring, 10 iunie 2014


Într-un interviu acordat ziarului "ring", Fuego ne-a povestit detalii picante din cariera de artist, dar a făcut şi câteva declaraţii surprinzătoare cu privire la Andra, Paula Seling şi Delia Matache, de care este fascinat în mod special.

În cei aproape 20 de ani de carieră, Paul Surugiu, cunoscut sub numele Fuego, a abordat diferite stiluri. A colaborat cu nume grele ale scenei româneşti şi basarabene, de la Irina Loghin, Mirabela Dauer, Anastasia Lazariuc până la artiştii poporului din Republica Moldova Olga Ciolacu, Ion Suruceanu, Nelly Ciobanu. Astăzi însă artistul ne-a povestit care sunt solistele de pe val pe care le apreciază şi cu care ar accepta să cânte. "O admir şi iubesc nebunia frumoasă în plan artistic a Deliei, o voce interesantă, care s-a menţinut, trecând prin diverse etape. Cu bucurie aş realiza un proiect împreună cu buna mea prietenă, încă din adolescenţă, Andra, o artistă specială, o voce deosebită şi un om spectaculos. Ne ştim încă de pe vremea când amândoi cântam în Ardeal, eu fiind din Turda, ea, din Câmpia Turzii. 


Şi pentru că avem în comun un formator, un maestru în pedagogie, profesorul şi compozitorul Petre Găluşanu, aş cânta cu plăcere cu Paula Seling, un talent cu totul şi cu totul aparte, cu sensibilitate şi voce caldă. 
Cred că Paula, exact cum s-a întâmplat şi în cazul meu, nu a acceptat compromisuri doar pentru a fi în centrul atenţiei", ne-a mărturisit Fuego.


A făcut un turneu în memoria lui Dan Spătaru

 Este unul dintre puţini care se mai gândesc să facă ceva în numele regretatului maestru Dan Spătaru. Fuego i-a dedicat un turneu de amploare interpretului şlagărului "Drumurile noastre“. "L-am omagiat printr-un turneu în toată ţara pe Dan Spătaru, maestrul muzicii româneşti, el reprezentând sărbătoarea muzicii, simbolul performanţei şi timbrul celor mai frumoase şlagăre care ne-au făcut pe toţi să ajungem unde suntem. Aşa cum unii îl au pe Gilbert Becaud, alţii pe Salvatore Adamo ori pe Gianni Morandi, aşa există pentru noi, românii, Dan Spătaru. Cred cu ardoare că e necesar să-i reactualizăm memoria, cântecul, viaţa şi decenţa. În viitor, pregătesc numeroase surprize. Poate mai multe şi mai spectaculoase decât s-ar aştepta mulţi. Voi lansa un videoclip în perioada următoare, un album în premieră cu un nou gen muzical, precum şi o piesă care să-i surprindă pe toţi", a continuat Fuego.


Cântăreţul a scris şi o piesă de teatru

 Din piesele pe care le interpretează, putem observa că Fuego este un patriot adevărat, lucru care este evident şi în piesa de teatru pe care a scris-o. "Tocmai am finalizat un turneu naţional cu o piesă de teatru realizată de mine şi de profesoara mea de teatru din facultate, Adriana Piteşteanu, «Testament», o lecţie de patriotism, un motiv pentru a ne preţui mai mult limba, ţara şi neamul românesc, un spectacol omagial Grigore Vieru. M-am bucurat să văd că oamenii în ţară au nevoie de poezie, de muzică, de vers, de o simţire şi unitate naţională, revărsată în artă, care să le readucă conştiinţa naţională la lumină. După 12 oraşe, voi continua acest turneu în toamnă, în toate metropolele importante ale ţării, prezentând un spectacol special, oglindă de spirit, realizat cu devotament şi profesionalism, alături de o echipă minunată, în care vreau să descoperim împreună arta adevărată, în forma ei pură, fără artificii comerciale. Arta numită simplu: Grigore Vieru!", mai susţine Fuego.


"Calitatea în televiziune e pe cale de dispariţie"

 Dacă este vorba despre muzică şi teatru, "portofoliul" era incomplet fără televiziune. Artistul ne-a povestit ce înseamnă viaţa de prezentator TV. "Lucrez în televiziune de mai bine de 10 ani. Actor fiind la bază, am acceptat această provocare exact sub acest principiu. O provocare ce mă poate solicita, pe care să o pot duce la bun sfârşit, aşa cum mi-am dorit. Niciodată nu mi-am arogat merite de prezentator. Am fost şi sunt un moderator care doreşte să ofere publicului calitate într-un peisaj în care aceasta a ajuns să fie pe cale de disparitie. Eu cânt şi joc, asta fac cel mai bine. Televiziunea vine ca un hobby, mă împlineşte. De şase ani realizez o emisiune curată, în care punem în prim-plan artiştii, muzica de calitate şi activitatea acestora, la Favorit TV. Suntem urmăriţi de diaspora, de întreaga Republică Moldova şi de publicul nostru fidel din România", a încheiat artistul.


"În luna mai am lansat un album de colecţie, «Steaua mea», la care am lucrat trei ani împreună cu maestrul Jolt Kerestely. Cele 16 creaţii vorbesc despre mine şi sunt mândru că am putut realiza acest material, care cuprinde patru piese premiate, anul trecut, de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, cu titlul de cele mai bune melodii ale anului la genul pop-rock." - FUEGO


"La bătrâneţe mă văd împlinit că am reuşit să las ceva în urma mea, că mi-am trăit existenţa acolo unde am simţit că pot aduce beneficii lumii, pe scenă, cântând şi trăindu-mi visul până la capăt." - FUEGO


"Publicul este cel care ne judecă, ne taxează, ne ridică pe piedestal, ne aplaudă, ne ascultă şi ne cumpără muzica." - FUEGO

20 de ani au trecut de când Fuego şi-a început cariera muzicală.

Sursă: www.ziarulring.ro, 10 iunie 2014
Autor: Beniamin Cioantă
Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - Ziarul "ring", iar pentru publicaţiile online - www.ziarulring.ro

Preluat integral şi postat de:
Fan Club Fuego Romania

FUEGO invitat la Festivalul cu specific pescăresc intitulat „Sărbătoare la Brateş”, Tulucești, Jud.Galați, 8 iunie 2014

Ce seară minunată! 
Culegeți cântul meu curat, în alb veșmânt de primăvară!
V-aștept, spre mine, ne-ncetat! 
Mereu, mereu, “ca prima oară”…


Duminică, 8 iunie 2014, comuna Tuluceşti a fost în mare sărbătoare, în localitate având loc un festival cu specific pescăresc intitulat „Sărbătoare la Brateş”, eveniment organizat în cadrul unui proiect european cu acelaşi nume, din cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Locuitorilor din Tuluceşti, şi nu numai, le-au fost pregătite mai multe surprize: un târg pescăresc, cu prezentare de produse pescăreşti şi de acvacultură produse în zonă, iar cei mai pricepuţi „masterchefi” în peşte s-au întrecut într-un concurs gastronomic cu mâncăruri tradiţionale specifice Tuluceştiului.

Cum la o sărbătoare adevărată nu putea lipsi muzica, pe scena amplasată lângă Căminul Cultural au urcat nume mari ale muzicii româneşti. Spectacolul a fost deschis de Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului” de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, urmat de trupa Bambi şi îndrăgitul cântăreţ FUEGO. 


„A fost o sărbătoare frumoasă pentru toţi locuitorii din comuna Tuluceşti. Am îmbinat plăcutul cu utilul, pentru că prin acest proiect - „Sărbătoare la Brateş” - urmărim să contribuim la dezvoltarea durabilă a zonei pescăreşti din comună, prin activităţi şi campanii de informare şi promovare a consumului de peşte, care să ducă la creşterea competitivităţii economice a zonei şi la dezvoltarea activităţilor de piscicultură, pescuit şi procesare a peştelui”, a declarat Petrică Bratu, primarul comunei Tuluceşti.

„Sărbătoare la Brateş” s-a încheiat târziu în noapte cu un frumos foc de artificii şi un concert susţinut de formaţia „Năzdrăvanii”.



Sursa video: canal youtube Monica Ana Cumelschi

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
9 iunie 2014

"Tăceri tălmăcite-n cuvinte", Asociaţia Culturală "Regal d'Art", Colecţia "Regal de poezie", Botoşani, 2014

Un obiect de artă bibliofilă, 
Revista Luceafărul, Lucia Olaru Nenati, 
4 Iun 2014 


Cărţile realizate de Asociaţia Culturală ,,REGAL D’ART”, respectiv de doamna Lili Bobu, tind să devină, prin repetiţie, un model de orfevrerie bibliofilă redivivă, după ce, de secole, cartea s-a retras din statutul ei de obiect de artă în cel de container al expresiei artistice, chiar dacă, nu o dată, ilustraţii inspirate, coperţi atragătoare sau, mai rar, litere capitale împodobite cu miniaturi florale mai aduceau câteodată la suprafaţă ecouri ale meşteşugurilor vechilor copişti monahali ai marilor ceasloave.


Acum însă avem în faţă o specie evoluată a acestui mesteşug uitat şi pierdut în depărtările trecutului, o adevărată bijuterie bibliofilă care pune accentul nu numai pe conţinutul textului unei cărţi, ci şi pe frumuseţea obiectului ce poartă acest conţinut – cartea ca obiect de artă în sine. Dar intenţia artistei care concepe şi „brevetează” acest obiect nu este aceea de-a se sluji de textul literar doar ca un pretext al unei alte valori artistice, ci aceea de-a potenţa caratele textului, de-a pune în relief major şi maiestuos personalitatea autorului ales spre a fi astfel onorat. Prima „carte de catifea”, la propriu, a fost dedicată memoriei şi personalităţii celui ce s-a urcat deja în mit, poetul devenit emblemă a pătimitei Basarabii, Grigore Vieru, fiind prilejuită şi de revelarea unor poeme inedite şi piese muzicale dedicate poetului de către artistul Paul Ciprian Surugiu – Fuego. Cel ce beneficiază acum de o nouă asemenea „bijuterie” bibliofilă dedicată lui, bucurându-se deci de privilegiul de-a şi-o putea contempla ca pe un monument de artă, este tot un poet basarabean, Nicolae Dabija.


Dacă prima carte de acest fel, cea dedicata lui Grigore Vieru era îmbrăcată în catifea brun-castanie, de astă dată, catifeaua este albastru-bleumarin şi are pe copertă o lucrare de metaloplastie înnobilată cu argint, pe care este ştanţată fotografia poetului titular al cărţii, într-o atitudine foarte reprezentativă pentru identitatea lui, aceea de poeta-vates, precum şi inscripţiile trebuitoare: titlul – ,,Tăceri tălmăcite-n cuvinte”, realizatorul cărţii: ,,ASOCIAŢIA REGAL D’ART”, reprezentată printr-o siglă heraldică, cu diviziunea „Regal de Poezie”, precum şi datarea: Botoşani, 2014.


Totul se arată a fi asemeni unui basorelief sortit dăinuirii, atribut ce sporeşte odată cu cercetarea interiorului acestei cărţi unde se alătură versuri ale poetului omagiat, în grafică manuală, inscripţii pe pergament, lucrări de artă pe care regizoarea cărţii („căci aşa mi-e cel mai la îndemână să o numesc pe Lili Bobu!) le-a considerat, pe bună dreptate, consonante tezaurului poetic ilustrat; un soi de prefaţă scrisă de mână de către persoana cea mai îndrituită a face acest demers, cărturarul Mihai Cimpoi, plicuri de pergament fin care adăpostesc, fie manuscrisul şi partitura unui cântec pe versurile poetului, fie diferite alte comori-surpriză, cele mai multe pagini fiind alocate poemelor selectate de realizatoare din creaţia poetică a lui Nicolae Dabija, fireşte redate într-o caligrafie ce evocă scrisul copiştilor mănăstireşti, fiecare pagină purtând pe colţ miniatura tabloului semnat de apreciatul pictor Ion Sulea Gorj, a cărui alegere a urmat răsfoirii a zeci şi zeci de imagini plastice ce-au concurat pentru această competiţie.


Piesa următoare din acest „spectacol” bibliofil o constituie un amplu interviu intitulat „Poezia este un protest contra dezordinii lumii” în care poetul basarabean răspunde întrebărilor „regizoarei”, conturându-şi, pas cu pas, autoportretul devenirii complexei salepersonalităţi. Capitoul următor, ,,Ecouri”, la fel de ispirat, presărat cu lucrări de artăplastică, revine contemporanilor săi – nu oarecare, ci personalităţi congenere şi co-rezonante – care consemnează frânturi ale reflexiei poetului în oglinda ochilor acestora. Formulări memorabile, gândite anume ca să-i capteze cât mai profund luminile esenţei, se înşiruie în acest capitol sub semnături precum: Preşedintele Republicii Moldova – Nicolae Timofti, Ioan Alexandru, Traian Apetrei, Thedor Codreanu, Daniel Corbu, Theodor Damian, Vlad Darie, Viorel Dinescu, Ştefan Dodiţă, Gellu Dorian, Gheorghe Duca, Gheorghe Ghidirim, Valeriu Matei, Dumitru Micu, Lucia Olaru Nenati, Adrian Păunescu, Dan Puric, Adrian Dinu Rachieru, Eugen Simion, Paul Ciprian Surugiu, Alex Ştefănescu, Tudor Gheorghe, Ion Ungureanu, Grigore Vieru, care ne-am străduit cu toţii a fixa câte o frântură din argintul basoreliefului identitar astfel dăruit poetului prieten. Inventarul bibliografic al celor peste 70 de cărţi ale sale este urmat de bogatul album de fotografii din care privesc personaje ale istoriei contemporane a Basarabiei şi a culturii româneşti, în genere, dar, nu în ultimul rând, şi ale celei europene, imagini ale numeroaselor evenimente la care a participat poetul, ale festivităţilor, premierelor, festivalurilor şi atâtor altor manifestări cărora le-a fost actor, integrate toate în panoramicul unei existenţe marcante – poetică, literară, militantă, culturală, istorică – a unei vieţi ce nu curge în zadar. Vocea poetului recitându-şi cele mai preţuite poeme pe un fundal muzical emoţionant încheie – finis coronat opus – un monument monografic sui generis, cu totul original, care-l face pe Nicolae Dabija să fie unul dintre cei mai invidiaţi creatori contemporani.


Pentru că această construcţie impunătoare nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul, adesea caritabil, al multor colaboratori talentaţi, şi ei se adaugă cu toţii unei adevărate echipe specializate care a contribuit nu doar la editarea unei cărţi deosebite izvorâtă din calda preţuire dedicată unui poet de har, ci chiar la instituirea unui nou model de creaţie artistică: tehnoredactare şi corectură: Mirela Brehuescu şi Lucia Ştefănescu, lucrări de artă plastică: Ion Sulea Gorj, Natalia Plămădeală şi Nicolay Gutsu, lucrare de metaloplastie: S.C.Romberfil S.R.L.- director Filip Mărgărit, master şi aranjamente muzicale: Cătălin Bălăniuc şi Eugen Ipate – Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoşani, fundal muzical: din creaţia maeştrilor Eugen Doga şi Dumitru Fărcaş, design grafic şi loyot: ,,Roland Partners”- Andrei şi Dragoş Axinte, ediţie realizată cu sprijinul şi prin amabilitatea Tipografiei „PIM”- director Maria Petrariu, „BPMMUSIC&RECORDING”- Sorin Manolescu, Primăriei Comunei Dumbrăveni, judeţul Suceava - primar Ioan Pavăl.

Activitate prodigioasă, încununată de împliniri, asociaţiei culturale care îşi confirmă titlul nobil de ,,regal de artă”!

Articol scris de: Lucia OLARU NENATI
Sursa: Publicația "Luceafărul"
4 iunie 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
6 iunie 2014

FUEGO - Surprize, amintiri, muzică de calitate şi premiere la “FAMILIA FAVORIT”, sâmbătă, de la ora 20.00, pe FAVORIT TV!

FUEGO - Surprize, amintiri, muzică de calitate 
şi premiere la “FAMILIA FAVORIT”, 
sâmbătă, de la ora 20.00, pe FAVORIT TV!



Sâmbătă de sâmbătă, Fuego, împreună cu Valentina Herţa şi echipa emisiunii “FAMILIA FAVORIT”, îşi doresc să vă ofere calitate, emisiuni pe care să le urmăriţi fără a fi nevoiţi să schimbaţi postul, în care să aveţi parte de amintiri de neuitat, invitaţi speciali, muzică deosebită.


În această săptămână, în platou, alături de Paul Surugiu, se vor afla Oana Sârbu, Adrian Romcescu, Maria Dragomiroiu şi grupul “DISTINTO”. Lor li se vor alătura ansamblul “Moinesteanca”, în cadrul rubricii “ROMÂNIA DIN INIMA TA”, interpreta de muzică populară, Oana Creţu precum şi Anatol Marzenco, o voce de excepţie din Republica Moldova.



În cadrul rubricii “AU FOST ŞI VOR MAI FI”, Mădălina Manole va cânta din nou. Din imagini, amintindu-ne de cele mai frumoase refrene din cariera sa.  Căci Mădălina Manole a fost un star. O generaţie întreagă a iubit-o, regăsindu-se în muzica ei, în timbrul fără aseamăn, în inocenţa şi puterea afişate, în personalitatea sa completă şi complexă.


Braţ la braţ cu Şerban Georgescu, şi ulterior pe cont propriu, Mădălina s-a plasat în rândul vedetelor incontestabile ale peisajului românesc, având săli pline în anii 90, admiratori fanatici, succese după succese şi, poate cel mai important, numeroase piese memorabile. Iar memoria sa, imortalizată în imagini, ori în sunet, va fi preţuită veşnic prin melodiile-i de aur, iubite şi fredonate încă de o ţară întreagă.



“Săptămâna aceasta, dragii mei, sâmbătă, de la ora 20.00, Oana Sârbu îmi va povesti despre experienţa din “LICEENI”, despre bucuriile şi dezamăgirile ei din ultima perioadă. Împreună cu Maria Dragomiroiu, ne vom aminti, din imagini, cântece şi poveşti de Madalina Manole, iar Adrian Romcescu şi “Distinto” vor veni cu o mulţime de surprize muzicale. Anatol Marzenco ne va uimi cu vocea sa, iar grupul de dansuri populare ne va demonstra că evoluţia României stă în generaţia următoare.” (FUEGO)



Urmăriţi, aşadar, Favorit TV, sâmbătă seara, începând cu ora 20.00!

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
5 iunie 2014
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger