ULTIMELE NOUTATI

Un an plin de surprize pentru FUEGO!, 08 ianuarie 2014

Un an plin de surprize pentru FUEGO!


Finele unui an, începutul celuilat reprezintă pentru toţi un motiv suficient de valabil pentru a da verdicte, pentru a descoperi slăbiciunile, pentru a ne face planuri şi, mai ales, pentru a vedea ce am făcut în etapa ce tocmai se încheie.

A venit vremea bilanţului şi pentru artişti. Unii dintre ei au avut un an înfloritor, aşteptându-i în continuare proiecte ambiţioase şi o activitate plină. Este şi cazul lui Fuego. Artistul a demonstrat în anul ce a trecut, nu doar că este unul dintre cei mai iubiţi din ţară, reuşind să realizeze două turnee naţionale, fiecare spectacol din acestea jucându-se cu casa închisă, dar şi că cei 20 de ani de carieră sărbătoriţi în august, nu au fost în zadar.

Paul Surugiu a avut un an încărcat, cu proiecte inedite şi apariţii eveniment, care de care mai dezbătute şi apreciate. Admiratorii i-au fost aproape la fiecare, la lansarea albumului „O lacrimă de cântec”, în luna martie, un dublu CD, cu 32 de cântece, o colecţie de piese de dragoste, un manifest al iubirii, precum şi la turneul cu acelaşi nume, care a poposit în 11 oraşe şi care a înregistrat un succes de casă, demn de invidiat.

Tot în anul trecut aţi putut asculta, în premieră, şi noutăţile muzicale, piese ce au devenit în scurt timp îndrăgite de public precum „Iubire”, „Stea”, „Vino!”, „Scrisoare necitită” sau „Să fim români!”.










Dar nu putem trece cu vederea ultima perioadă a anului... 
Turneul eveniment al lunii decembrie, cel care a arătat, deşi nu era nevoie, cât de iubit şi apreciat este Fuego de români, de românii de pretutindeni chiar, „Din lumina unui Crăciun”, a reprezentat un pas înainte pentru artist, acesta jucându-se cu spectatori dornici să intre în sală, rămaşi pe afară, cu public în picioare, cu ropote de aplauze şi numeroase surprize pentru artist, de la borcane de dulceaţă la săli ce au cântat, la propriu, piesele sale. Tot în decembrie a lansat şi cel de-al nouălea material discografic de colinde şi cântece de iarnă - „Din lumina unui Crăciun”.


Am aflat de la Fuego şi ce surprize ne pregăteşte pentru anul următor. Superstiţios din fire, nu a dat foarte multe detalii. Cert este că îl puteţi urmări în continuare în postura de actor al Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, acolo unde realizează, de la începutul stagiunii, o adevărată lecţie de patriotism, un one-man show dedicat celui ce i-a fost mentor, Grigore Vieru. Nu mică va fi surprinderea când îl veţi vedea interpretând, la propriu, cu dramatism, momente unice despre părinţi, limbă, neam, iubire, în spectacolul „Testament”.


De asemenea, artistul pregăteşte noi materiale muzicale, dorind să-şi impresioneze publicul cu un album de muzică pop, realizat în colaborare cu maestrul Jolt Kerestely, precum şi un album de muzică populară împreună cu doamna Irina Loghin.

În luna martie, Fuego va porni din nou la drum... 
De această dată, aduce un omagiu lui Dan Spătaru, într-un spectacol de două ore, ce promite a fi o premieră pentru scena românească, cu hologramă, invitaţi speciali şi imagini în premieră, în turneul ce va purta denumirea „Serenada mea”.

Tot în anul ce vine, artistul va fi alături de cei ce-i sunt simbol în existenţă, fanii săi, dedicându-le un nou eveniment memorabil, ca cel din 2013 - „Un cântec, un destin”, precum şi surprize şi apariţii neaşteptate, alături de mari nume ale scenei româneşti, duete inedite şi spectacole diferite. 

Rămâneţi, aşadar, şi în 2014, alături de artistul inimilor - FUEGO!

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
08 ianuarie 2013

„FAMILIA FAVORIT” intră în vacanţă! Din primăvară, revenim cu un nou sezon!, 07 ianuarie 2014

FAMILIA FAVORIT” intră în vacanţă! 
Din primăvară, revenim cu un nou sezon!


  


Emisiunea “Familia Favorit”, show-ul oamenilor de suflet, se apropie de ultima reprezentaţie din acest sezon. Sâmbătă, 11 ianuarie, începând cu ora 21.00, pe Favorit TV, puteţi urmări un best of al celor mai bune momente, scene ce nu au fost difuzate încă, precum şi imagini spectaculoase din culisele emisiunii, putând, totodată, să ascultaţi muzica de calitate, savurând dialogurile captivante.


După această ultimă reprezentaţie, Fuego, moderatorul show-ului, cel ce încearcă să vă aducă, împreună cu producatoarea Valentina Herţa, buna dispozitie în fiecare săptămână, şi echipa , vor intra într-o scurtă vacanţă, în care nu vor zăbovi, ci se vor documenta, pregăti, antrena, pentru noul sezon ce revine la sfârşitul lunii februarie, cu invitaţi în premieră, decoruri noi şi o piesă în premieră.


 V-am oferit pe parcursul acestui sezon, momente unice, artişti de marcă, amintiri de neuitat şi divertisment de calitate. Am avut onoarea să fiţi alături de noi, iar de 5 ani, mai prolifici sau mai încărcaţi de tensiune, suntem mândri că sâmbătă de sâmbătă, muzica adevarată şi simplitatea bunului gust intră în casele dumneavoastră , iar pentru asta vă mulţumim!


Aţi descoperit, prin intermediul tradiţiilor, al simbolurilor populare, al jocului autentic, care e “România din inima voastră”. Numeroase ansambluri ne-au călcat pragul, aducându-ne, prin voioşia şi seriozitatea lor, o fărâmă din spaţiul mistic românesc, din bucuria de a fi român, în orice clipă, trăind cu intensitate alături de cei dragi şi promovând mai departe, principiile neamului tău.


De asemenea, ne-am amintit de cei ce “Au fost şi vor mai fi“, în povestea unor rubrici speciale, în care nu doar că am revăzut ori ascultat mari voci ale ţării, acordându-le meritul de a fi rămas în istoria memoriei noastre, dar am şi reconfigurat adevăratul sistem de valori, cel de dinainte, cel la care trebuie să ne raportăm, care trebuie să servească drept model pentru evoluţie.


“Cei de mâine“ sunt de fapt cei ce vor dovedi, în timp, că performanţa se poate realiza prin muncă. Suntem onoraţi că am putut zidi o cărămidă în parcursul unor tinere talente ce ne-au învăţat că minunile nedescoperite pot fi diamante ce trebuie să strălucească. Le-am oferit această ocazie şi aşteptăm ca în viitor, aceştia să confirme încrederea noastră şi talentul ce-i desăvârşeşte.


De v-am dezamăgit ori de nu ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor voastre, avem satisfacţia că, prin voi, am putut merge mai departe, având cu noi determinarea necesară. Caracterizaţi de un soi de idealism, avem certitudinea că veţi fi în continuare în povestea noastră, dăruindu-ne forţă, subiecte, experienţe, încredere.


Aceştia am fost noi în anul ce a trecut. Mai responsabili, mai optimişti şi mai dornici de a realiza performanţe notabile pentru voi, paşind cu încredere în noul an. Voi ne-aţi acordat încrederea, sperând că nu vă vom dezamăgi. Credem, cu toate stângăciile noastre, că nu am făcut-o.

Nu facem un bilanţ definit, doar cel ce rămâne în sufletele voastre. Promitem, în schimb, că vom reveni cu surprize incendiare, cu un nou ambient, invitaţi unul şi unul, alături de FUEGO şi Valentina Herţa.


Intrăm acum într-o scurtă vacanţă, iar la finalul lunii februarie noul sezon vă va intra în case, cu ora de difuzare diferită, cu aceeaşi stare tonică, optimist, cu scopul de a prezenta România şi valorile sale aşa cum e cel mai elocvent: din cadrul familiei sale unite - “FAMILIA FAVORIT“!

Semnează: Echipa emisiunii “FAMILIA FAVORIT“
Foto: Ana Maria Halalai

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
07 ianuarie 2013

Primele rânduri din nişte gânduri... de la TEO TRANDAFIR, abia întoarsă din Ţara Sfântă, 06 ianuarie 2013

Mărturisiri "succinte"... de la TEO TRANDAFIR,
abia întoarsă din Ţara Sfântă
Primele rânduri din nişte gânduri...


La scurt timp de la sosirea din Israel, acolo unde artiştii români au adus România mai aproape pentru românii care trăiesc pe acele meleaguri, Teo Trandafir consemna pe blog-ul personal:

“Abia aterizată din cursa de Israel, târziu în noapte, mi-ar plăcea să vă povestesc magia acestei călatorii. Dincolo de vraja Ţării Sfinte, am descoperit oameni pe care nu îi cunoşteam în adevăratele lor dimensiuni.


Delicateţea lui Fuego, umorul şi generozitatea Cristinei Stamate, îmi erau cumva ascunse până acum. Şi am dat exemple la întâmplare. Am fost împreună într-o aventură, prima de acest gen pentru mine, care a fost şi revelaţie şi bucurie, o combinaţie despre care vă promit să vă scriu cât mai repede, odată ce mă voi fi odihnit îndeajuns. Mâine, însă, mă aşteaptă o emisiune cu un nou format, o să vedem împreună cât de mult ne va plăcea şi dacă va fi ceea ce ne-am dorit.

Nu sunt coerentă, pentru că sunt foarte obosită, dar nici nu puteam să adorm fără să mă confesez dumneavoastră. Iertare pentru că sunt succintă, dar promit să revin cu detalii!”


Articol publicat de Teo Trandafir pe blog-ul personal:  http://teotrandafir.com

Video/FUEGO la "Familia Favorit" – Ediţie specială de Sfântul Ion, Favorit TV, 04 ianuarie 2014

Video/FUEGO la "Familia Favorit" – Ediţie specială de Sfântul Ion, Favorit TV, 04 ianuarie 2014


Pe 4 ianuarie 2014, în ajun de Bobotează şi Sfântul Ion, zile ce marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, FUEGO ne-a dat întâlnire la prima ediţie a emisiunii “Familia Favorit” din acest an.

Într-o atmosferă de sărbătoare, aşa cum îi stă bine românului să petreacă, în care cuvântul de ordine a fost buna dispoziţie, ne-am bucurat de muzica de calitate, alături de invitaţi de marcă, nume importante ale scenei româneşti, precum: Adrian Romcescu, Adriana Antoni, Ileana Ciuculete, Corina Ţepeş şi Costi Burlacu, Florin Apostol, Cristina Ionela Gheorghiu, Viorica Podgoreanu, Ansamblul folcloric "Plai de dor" din oraşul Mioveni - jud. Argeş.

În această emisiune, Fuego, împreună cu producătorul Valentina Herţa, ne-au readus în memorie, în rubrica “AU FOST ŞI VOR MAI FI”, cele mai frumoase refrene interpretate de regretata Mălina Olinescu,  o voce inconfundabilă, un glas clar şi limpede, ce deborda cu fiecare notă, reuşind să umple atât de bine emoţiile. Având o fire modestă dar deschisă și prietenoasă, Mălina a lăsat muzica și aparițiile sale să vorbească cel mai bine pentru ea. Publicul său a primit-o cu multă căldură și dragoste de fiecare dată, lucru care a determinat-o să își pregătească cu grijă fiecare etapă a carierei sale, lăsând în urmă imaginea plină a unui artist complet, cu un glas special, o tehnică inconfundabilă şi un caracter amplu.


Vă invităm să vizionaţi câteva piese interpretate de Fuego, într-o nouă ediţie de sărbătoare a emisiunii „Familia Favorit” - Favorit TV, 04 ianuarie 2014.

Fuego - "Iubire" - premieră 2013
Muzica/Versuri: Eugenia Carabut Andrieş



Fuego - "Frumoase-s româncele"


Articol postat de:
Fan Club Fuego Romania
05 ianuarie 2013

FUEGO face senzaţie în Israel la “ROMANIADA”, 02-04 ianuarie 2014

FUEGO face senzaţie în Israel la “ROMANIADA”, 02-04 ianuarie 2014


Este vremea în care artiştii, după o perioadă agitată în luna decembrie, se relaxează acum, încercând să găsească resursele necesare pentru a continua şi pentru a avea inspiraţie. Nu este şi cazul lui FUEGO, care găseşte surse pentru a evolua, în munca, în publicul său şi în dragostea pe care acesta i-o oferă de fiecare dată când urcă pe scenă.


Astfel, după un turneu epuizant prin toată ţara, în luna decembrie 2013, ce s-a jucat cu casa închisă, după sărbători de iarnă petrecute tot pe scenă, artistul a plecat, la începutul unui an ce se preconizează a fi destul de plin pentru el, în Israel, la cea de-a IX-a ediţie a festivalului românilor de pretutindeni “ROMANIADA”, ce se desfăşoară, în fiecare an, în staţiunea Eilat, în apropiere de Egipt.


Paul Surugiu, împreună cu un grup de artişti valoroşi, prieteni: Mirabela Dauer, Teo Trandafir, Aurelian Temişan, Cristina Stamate, Raoul, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, le reamintesc românilor din Israel, prin muzica lor, prin legătura puternică ce o au cu România, ce înseamnă să fii român, romantic, nostalgic, împlinit.


Recitalul susţinut de Fuego, în cea de-a doua seară a evenimentului, s-a dovedit a fi un succes neaşteptat, toţi cei prezenţi la festival ridicându-se în picioare, aplaudând şi cântând împreună cu el cele mai frumoase refrene ale sale, precum şi piesele lansate în anul ce tocmai s-a încheiat. Un moment inedit l-a reprezentat interpretarea, în ebraică, a unui cunoscut cântec autohton, lucru apreciat de toţi cei prezenţi, la eveniment participând peste 1000 de persoane.


Iată ce precizează FUEGO referitor la “ROMANIADA”, la Israel:

“Prezenţa mea în Israel, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul “Romaniadei”, e o onoare. Să ştiu că prin muzica mea, prin cântecele şi vocea mea aduc noţiunea de “acasă” mai aproape de cei pentru care acasă reprezintă de multă vreme o istorie, e o senzaţie inexplicabilă. Pentru noi, artiştii, e important să ştim că publicul ne apaludă, ne apreciază, ne iubeşte. Dar aici se stabileşte o legătură diferită.


Peste tot întâlnesc public deschis, dornic de a primi mesajul meu şi de a asculta, cu inima plină, acordurile pieselor mele, dar în Israel, la românii a căror poveşti de viaţă te cutremură, se potriveşte ca toată starea să fie dublată de respectul pe care ţi-l port şi de intensitatea cu care simt cel mai banal cuvânt rostit în limba în care s-au născut, în al cărei leagan au crescut şi care, într-un fel sau altul, e parte din ei.


Mă bucur că în acest an, am fost alături de o echipă minunată, de oameni dragi mie, de adevarate valori ale României noastre mari,  Mirabela Dauer, un monument al muzicii româneşti, o voce şi un timbru inconfundabile, Teo Trandafir, expresia profesionalismului şi a decenţei, a calităţii şi a umorului în televiziune, cea care mi-a fost alături la începutul carierei, acordându-mi încredere şi sprijin, precum şi de colegii mei, Cristina Stamate, Aurelian Temişan, Raoul, Cornelia Catanga, pe care îi respect şi îi apreciez pentru seriozitatea de care dau dovadă în parcursul lor.


Şi pentru mine, prezenţa în Israel vine cu amintiri. Ultima vacanţă în care am fost alături de tatăl meu s-a petrecut aici, având şi acum în minte, imaginea chipului său, împlinit pentru că mă vedea pe mine împlinit, satisfăcut că visul său, cel de a ajunge la Mormântul Sfânt, a ajuns la realitate.

Cu nostalgie mă gândesc la el, dar am bucuria că am reuşit, să-i aduc zâmbetul, chiar aici, în leagănul spiritualităţii. Tocmai de asta spun, pentru toţi cei ce aveţi părinţi sănătoşi alături de voi, preţuiţi-i, oferiţi-le momente unice, fericiri mărunte, căci atunci când nu vor mai fi, imaginea acestor fericiri vă va însoţi în permanenţă.”


Articol postat de:
Fan Club Fuego Romania
04 ianuarie 2014


FUEGO invitat la a IX a ediţie a Festivalului "Romaniada" în oraşul Eilat, Israel, Teo Trandafir va prezenta evenimentul

FUEGO invitat la a IX a ediţie a 
Festivalului "Romaniada" 
în oraşul Eilat, Israel
 Teo Trandafir va prezenta evenimentul


În prima zi a anului, Teo Trandafir a îmbinat utilul cu plăcutul şi a plecat în vacanţă de lucru în Israel, întrucât pe lângă faptul că va prezenta un festival intitulat "Romaniada", destinat în special românilor din diaspora, vedeta se va bucura şi de câteva zile libere.


Cu un tonus de invidiat, ea s-a fotografiat în Ţara Sfântă imediat cum a ajuns în aeroport, alături de artiştii care vor cânta la evenimentul prezentat de ea la Eilat: Mirabela Dauer, FUEGO, Aurelian Temişan, Cornelia Catanga, Cristina Stamate şi Raoul. Atât Teo, cât şi artiştii care au însoţit-o în călătorie au aşteptat cu nerăbdare să viziteze locurile sfinte.

Indiferent de timp, locuri şi meleaguri în care drumurile românilor se întrepătrund, România rămâne punctul de referinţă în inima fiecăruia, prin acea dragoste ireversibilă pentru ţară şi muzica sa. 


Evenimentul se desfăşoară la Hotel “Princess”, într-o oază de lumină şi iubire, în orașul-port turistic Eilat, aflat la ţărmul Mării Roșii, iar cei prezenți vor redescoperi, pe parcursul a patru zile, fragmente de farmec românesc, autentic, muzica de calitate şi emoții depline de sărbătoare.


Fuego este unul dintre cei mai așteptați artiști de la "Romaniada", el susţinându-şi propriul recital cu piese de pe cel mai recent material discografic, dar şi piese, în prima audiţie, transmiţând, prin creațiile sale muzicale, sentimente cu aromă patriotică, cu dor de acasă, de pământul românesc şi de cei dragi.
Atunci când parcursul te poartă pe alte meleaguri, în alte colţuri şi civilizaţii, ajungi, printr-un sentiment indescriptibil, să preţuieşti şi să acorzi importanţa cuvenită valorilor spaţiului în care te-ai format şi care te-a individualizat. Muzica din zona ta, personajele care ţi-au marcat existenţa, toate devin o necesitate, iar sufletul simte nevoia să îşi aline această sete de acasă.
Artistul nu se află pentru prima oară în Ţara Făgăduinţei, dar această experiență, care, iată, şi anul acesta se repetă, este una deosebită, atât pe plan profesional, cât şi personal.


De asemenea, Fuego trăiește o dublă emoţie, nu doar pentru că este apreciat şi aclamat, el cântând de fiecare dată când este prezent în Israel şi în limba ebraică, dar şi pentru că asupra acelui tărâm planează o atmosferă sacrală, pe care încă din fragedă copilărie a perceput-o ca fiind profund spirituală, căci parinţii săi şi-au dorit întotdeauna ca el sa poată ajunge în Ierusalim.
Indiferent de granițele impuse de contextele culturale, de limbă, de civilizaţie, muzica a fost şi va rămâne limba comună a tuturor.
Şi atunci când muzica este atât de armonios şi nobil plăsmuită, când mesajul e o poezie a simţurilor, așa cum este în cazul lui Fuego, nu poate fi decât o încântare pentru cei care într-adevăr percep arta ca pe un stil de viaţă, nu ca o nevoie existenţială.


ProTV Internaţional este şi anul acesta partener media al evenimentului.


Sursa: text preluat parţial de pe ziartop.ro
Foto preluate de pe pagina de Facebook a artistei Mirabela Dauer

FUEGO la “Romaniada” - Românii din Israel, invitaţi la a 9-a ediţie a Festivalului “Romaniada”, protvi.ro, 2 ianuarie 2013

FUEGO la “Romaniada” - Românii din Israel, invitaţi la a 9-a ediţie a Festivalului “Romaniada”, protvi.ro, 02 ianuarie 2013


În Israel, românii intră în Noul An mai fericiţi ca niciodată, pentru ca între 02 şi 05 ianuarie 2014 sunt invitaţi la a 9-a ediţie a Festivalului “Romaniada”, devenit deja o tradiţie pentru iubitorii de muzică şi obiceiuri româneşti din Ţara Sfântă.



Evenimentul se desfăşoară la Hotel “Princess” din Eilat şi va fi ocazia perfectă pentru o sărbătoare românească autentică, la care vor participa artişti renumiţi din România şi din Israel: FUEGO, Mirabela Dauer, Raoul, Cornelia Catanga şi Aurel Padureanu, Cristina Stamate, Aurelian Temişan, Rapsodia Carpatilor, Wow şi Trio Adler.



ProTV Internaţional este şi anul acesta partener media al evenimentului.


Foto preluate de pe pagina de facebook a artistei Mirabela Dauer. Mulţumim, mulţumim, mulţumim!
Sursa: ProTvi
02 ianuarie 2013

Articol postat de:
Fan Club Fuego Romania
02 ianuarie 2014

FUEGO şi IRINA LOGHIN - recital extraordinar de Revelion la Ploieşti, phon.ro, 01 ianuarie 2014

FUEGO şi IRINA LOGHIN - recital extraordinar de Revelion la Ploieşti, phon.ro, 01 ianuarie 2014
Peste 15.000 de ploieşteni prezenţi în stradă de revelion. Bulevardul a fost închis.


În noaptea dintre ani, Fuego împreună cu doamna cântecului popular românesc, Irina Loghin, au susţinut un recital de excepţie în Centrul Civic din Ploieşti.


Surse din cadrul Jandarmeriei au declarat pentru Phon.ro că între 15.000 şi 20.000 de ploieşteni au fost prezenţi de Revelion în centrul Ploieştiului pentru a asista la recitalurile extraordinare susţinute de Fuego, Irina Loghin, Andreea Bănică şi Voltaj. Aceştia au asistat la miezul nopţii şi la un spectaculos foc de artificii.


PHon.ro vă prezintă o galerie foto cu ceea ce s-a întâmplat de Revelion la Ploiesti.

Sursa: phon.ro
01 ianuarie 2014

Articol postat de:
Fan Club Fuego Romania
01 ianuarie 2014

Citeşte urările de An Nou de la FUEGO! Află ce mesaj a transmis artistul prin intermediul “Click”!, Ziarul “Click”, 01 ianuarie 2014

Citeşte urările de An Nou de la FUEGO! Află ce mesaj a transmis artistul prin intermediul “Click”!, Ziarul “Click”, 01 ianuarie 2014


Paul Surugiu alias Fuego a transmis un mesaj emoţionant, în prag de An Nou. Află ce urări a făcut artistul prin intermediul “Click”!

"România să ne trăiască, în cântec, în linişte şi în împăcare în Noul An. De obicei, în aceste momente, noianul de urări comerciale năpădeşte fiecare persoană. De la bunătate la sănătate, la noroc, pace şi mulţi bani, toate se urează, cu surle şi trâmbiţe.
Vi le doresc si eu, pe toate, înzecit, în schimb, mi-aş dori ca anul ce vine să ne aducă în case mai multă omenie, mai multă nevoie de artă adevărată, mai multă grijă pentru sufletul nostru şi pentru această parte nevăzută, cea care ne transformă pe toţi, oricât am încerca să evităm, în OAMENI. 

Să lăsăm emoţiile să-şi spună cuvântul, să preţuim neamul românesc şi minunile pe care acest tărâm le-a pregătit special parcă pentru noi, iar muzica românească să ne fie în continuare, coloana sonoră pentru toate episoadele vieţii.



Fie că vor fi greutăţi, griji, probleme, lipsuri, situaţii fără scăpare ori slăbiciuni, am sentimentul că în anul acesta, veţi trece mai uşor peste toate, dacă dobândiţi puţină răbdare.

Asta vă mai doresc: răbdare. Răbdare în a-i asculta pe cei de lângă voi...

Personal, anul ce vine îmi va aduce zambetele şi bucuria publicului meu drag, care mi-a stat alături şi în cel trecut şi căruia îi mulţumesc fără a sta vreo clipă pe gânduri. Şi am certitudinea că în 2014 vom acorda o importanţă mai puternică simbolurilor neamului românesc, artei, muzicii, găsind resursele pentru a fi oameni din aceste valori.

Îmi doresc să vă primească 2014 în cel mai pur stil românesc, cu pâine şi sare, cu urari tradiţionale şi cu lecţii de iubire pentru ţara aceasta minunată, exact aşa cum vă aştept şi eu în anul următor, la teatru, pentru a redescoperi ce înseamnă să fii român, la spectacolul omagial dedicat lui Grigore Vieru - "Testament", la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti.



Căci până la urmă, dintre toate bogăţiile lumii, tot cu o pâine şi un dram de sare ne încălzim sufletul, inima românească, pe care vreau să o păstraţi vie, trainică şi viguroasă, primind în ea, şi o fărâmă din cântecul meu.


La mulţi ani, românii mei frumoşi!

Să ne fie România aproape!"

Paul Surugiu – Fuego

Sursa: Ziarul “Click”
01 ianuarie 2014

Articol postat de:
Fan Club Fuego Romania
01 ianuarie 2014
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger