ULTIMELE NOUTATI

FUEGO – “Încerc să-mi construiesc un colț de rai în care să-mi găsesc inspirația”, FUEGO MUSIC Official, 18 iunie 2015

FUEGO - “Încerc să-mi construiesc un colț de rai în 
care să-mi găsesc inspirația”, 
FUEGO MUSIC Official, 18 iunie 2015


“V-am povestit că mai nou mi-am descoperit alte hobby-uri. Unul dintre ele e grădinăritul. Expert nu devin și nici timp prea mult nu am pentru asta, în schimb mă relaxează și m-a provocat să-mi doresc să aflu mai mult despre plante, flori și arbuști.
Încerc să-mi construiesc un colț de rai în care să-mi găsesc inspirația și sincer vă spun că-i o activitate care nu te solicită prea mult, dar care îți aduce suficiente satisfacții cât să te simți deconectat complet de toată lumea plină de stres și informație.


De asta cred că atunci când, din întâmplare, simțim că nu ne regăsim, cuprinzându-ne plictiseala, e bine să ne uităm în jur și ne vom da seama că putem face lucruri diverse pentru noi, găsind noi pasiuni. Eu m-am pus la punct cu informațiile, iar în prezent sunt în perioada în care caut să văd cât mai multe tipuri de grădini. Timpul e din ce în ce mai scurt și dacă nu facem nimic să-l fructificăm în favoarea noastră, ajungem mai apoi în situația în care ni se va întoarce împotrivă.


Așa că vă propun să căutați noi plăceri și bucurii mici în ceea ce vă înconjoară. Fără să uitați de muzică desigur. Ea ne va fi alături în permanență!”
Paul Surugiu – Fuego
18 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - "Viata insasi e o calatorie, cu treceri, cu oameni ce ne ofera bucurii, cu opriri si nemasurate fericiri", FUEGO MUSIC Official, 17 iunie 2015

FUEGO - "Viata insasi e o calatorie, cu treceri, 
cu oameni ce ne ofera bucurii, cu opriri si 
nemasurate fericiri", 
FUEGO MUSIC Official, 17 iunie 2015


„Pentru ca deja se simte aerul vacantei, provocat de cei de la RING, am povestit despre ce inseamna calatoriile pentru mine!
Oricum, viata insasi e o calatorie, cu treceri, cu oameni ce ne ofera bucurii, cu opriri si nemasurate fericiri. Ne mai impotmolim uneori, dar gasim resursele necesare pentru a continua.
Pana la urma, avem nevoie de o deconectare , in care sa ne mobilizam si sa ne dam seama ca lumea asta e mult prea mare si prea frumoasa pentru a o rata!
Asadar, lectura placuta si zi de vis, pe ritmul meu!”
Paul Surugiu - Fuego
17 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

Vei fi uimit unde îşi petrece FUEGO vacanțele şi care sunt LOCURILE PREFERATE ale artistului, ziarulring.ro, 16 iunie 2015

Vei fi uimit unde îşi petrece FUEGO vacanțele şi 
care sunt LOCURILE PREFERATE ale artistului, 
ziarulring.ro, 16 iunie 2015


Pentru artistul Paul Surugiu, cunoscut publicului larg sub numele de Fuego, vacanţa înseamnă evadare. Într-un interviu "ring", el susţine că iubeşte România pe care încearcă să o promoveze aşa cum poate mai bine.

Care sunt criteriile după care îți alegi destinația de vacanță?

Până la urmă, vacanța înseamnă evadare, deci libertate, tocmai de asta trebuie să fie în concordanță cu tine cel din momentul respectiv. Pe lângă acest fapt, dacă dintr-o vacanță rămâi cu un bagaj de amintiri, câteva emoții și poate și cu niște învățăminte, înseamnă că a fost evadarea perfectă, investind astfel, pe termen lung, în fericirea ta. Cum am un program plin și agitat, caut ca vacanța să-mi aducă liniște. În primul rând, prefer comoditatea, prefer destinațiile sigure, care nu mă obligă să-mi asum riscuri prea mari. Mizez pe calitate și pe siguranță. Îmi place, în schimb, să improvizez în teritoriu și să descopăr culturi urbane. De aceea mă gândesc de fiecare dată atent la toate detaliile. Un alt punct important este cel legat de companie. Contează enorm, cred eu, cine te însoțește într-o călătorie și ce îți poți planifica în funcție și de preferințele acestora. Totuși, cum nu-i vacanță în fiecare zi, eu aleg să mă simt bine pe unde merg și să cunosc cât mai multe despre zonele respective.


Unde ai petrecut ultima vacanță și ce te-a impresionat cel mai tare?

Am fost, recent, în Israel și în Marea Britanie. Sunt țări pe care le-am văzut de o mulțime de ori, dar de fiecară dată rămâi uimit de altceva. Spre exemplu, am descoperit acum orașul Haifa, care-i o oază într-o țară aridă și nu foarte primitoare. Sau faptul că musicalurile londoneze, pe care le-am văzut de cel puțin cinci ori pe toate, își modifică forma, scenele, acțiunile.


"România continuă să mă surprindă" 

Ești adeptul vizitării obiectivelor turistice, a vacanțelor active sau a celor în care doar te relaxezi?


Oboseala, miile de kilometri făcuți, programul agitat mă îndeamnă, desigur, către relaxare, către o încărcare sănătoasă a bateriilor cu momente de liniște petrecute în zone pe care nu ai cum să nu le iubești. Numai că eu sunt fire activă și nu prea pot zăbovi mult. Așa că, în viziunea mea, varianta ideală este cea în care, tot pentru relaxare, incluzi și obiective turistice, și monumente urbane, și bucurii, și distracții oferite de agitația orașelor. Nu ai cum să ajungi într-un oraș și să nu punctezi obiectivele cel definesc, să nu cunoști câteva lucruri despre istoria și arhitectura acestuia. Mi s-ar părea o piedere de timp. Așa că vizitez relaxându-mă și mă distrez, provocat fiind de ce-mi oferă noutatea!


Care este destinația la care visezi și de ce?

Într-unul din locurile în care nu am ajuns. Prin natura profesiei mele, am cântat aproape peste tot în lumea aceasta, pentru comunitățile de români, din Europa până în America. Vreau să descopăr marile culturi ale lumii. Să cunosc discrepanțele din India, avangardismul Australiei, enigmele Thailandei și, desigur, frumusețile deșertului arzător din Egipt și Maroc. În fond, destinația perfectă este cea care ne provoacă și ne copleșește.


Colecționezi ceva din vacanțe?

Da! Imagini cu zile frumoase, priviri, emoții, aventuri și tot felul de sentimente pe care le trăiesc alături de oameni dragi. Pe lângă partea aceasta spirituală, colecționez magneți de frigider, având o adevărată colecție, cu piese de prin toate locurile și orașele în care am ajuns. Totodată, caut prin zonele în care ajung și cei mai interesanți clopoței. Dețin cu mândrie o altă colecție interesantă. Și cred în suveniruri. În oferirea lor celor dragi, în păstrarea lor, în amintirea pe care ele le provocoacă atunci când le privim după ani și ani.


Știu că tu îți încurajezi fanii pe Facebook să călătorească în mod frecvent prezentându-le, până la destinații europene, țara lor. Despre ce e vorba și cum vezi tu România ca destinație de vacanță?


Într-adevăr, pe pagina mea de Facebook – Fuego Music Official - spun povești. Despre țară și locurile sale frumoase și îi îndemn, pe cât se poate, să caute, să cunoască, să se bucure de tot din plin în această țară binecuvântată. Credeți-mă, fac țara asta în lung și-n lat de zeci de ori pe an, și tot continuă să mă surprindă. România este o destinație de vacanță europeană. Exceptând drumurile și alte dezavantaje, are suflet, are căldură, tradiție și istorie, spații pitorești, picturi ale naturii, munți semeți, mare învolburată, cultură și ani și ani de bucurie și binecuvântare a autenticității. Vizitați România!


"Aleg vacanța în funcție de ce-mi poate oferi și de ce-i pot oferi și eu. De cele mai multe ori, atunci când am cântat, am ales ca destinație o civilizație europeană sau, poate, cel mult, Tărâmul Făgăduinței." - FUEGO

"Viața în sine trebuie să fie o permanentă călătorie." - FUEGO

Sursa: ziarulring.ro
16 iunie 2015
Sursa foto: FUEGO MUSIC Official 


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - "O barieră pusă în calea visului deschide o nouă poartă a voinței", FUEGO MUSIC Official, 16 iunie 2015

FUEGO - "O barieră pusă în calea visului deschide o 
nouă poartă a voinței", 
FUEGO MUSIC Official, 16 iunie 2015


“Ne lovim de ziduri atunci când încercăm să izbutim. Ni se închid poteci și ni se pare oarecum că toată lumea conlucrează împotriva noastră. N-am crezut niciodată că un zid nu poate fi doborât dacă îți dorești cu ardoare. Vă mărturisesc că am întâmpinat o mulțime de piedici. Mulți mi-au spus să mă las de cântat, că nu voi realiza nimic, că există deja artiști ca și mine, că nu voi putea trăi bucuria de a avea propriul meu public.
I-am lăsat să ridice zidul și mi-am văzut de drum. Până la urmă, o barieră pusă în calea visului deschide o nouă poartă a voinței. Și așa, încurajat oarecum de cei ce nu mi-au acordat girul lor, am răzbit, m-am chinuit, am învățat și-am muncit și iată-mă aici, scriindu-vă în această dimineață în care soarele are din nou planuri mari cu noi.
Nu renunțați la vise oricât de multe piedici ar apărea pe parcurs. Luptați cu ei, luptați cu voi și credeți în puterea voastră.
Imaginea de mai jos m-a purtat cu gândul la începuturi când visam. Azi îmi doresc să măresc visul și să-l duc mai departe prin voi. Între timp, am adunat ceva muzică de suflet, iar din marea colecție vă dăruiesc azi o altă poveste, despre dragoste, scrisă de Ilie Gorincioi, un talentat compozitor basarabean, pe versurile lui Iurie Palanciuc.”
Paul Surugiu - Fuego
16 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - “EMINESCU să ne judece!”, FUEGO MUSIC Official, 15 iunie 2015

FUEGO - “EMINESCU să ne judece!”, 
FUEGO MUSIC Official, 15 iunie 2015


„Când suntem deplini și uităm ce-i simplitatea, EMINESCU SĂ NE JUDECE. Când scoatem ce-i mai rău din noi și dușmănim, și învinovățim și nu iertăm și nu chibzuim, EMINESCU SĂ NE JUDECE. Tot lui să-i aparțină judecată și atunci când lovim fără rost cu arma cuvântului în cei pe care nu-i cunoaștem. De jignim, ori rănim, de facem cu bună seamă ironii lipsite de înțelepciune, EMINESCU SĂ NE JUDECE.


Ai zice că ar trebui să nu ne pese de nimeni și de nimic. Măcar la EMINESCU să ne mai gândim atunci când transformăm țara asta, țara noastră de glorii și de dor, într-una a nimicului, a josniciei, a ieftinelilor și a mediocrității, uitând că doar prin noi o poate aștepta ceva măreț, căci viitoru-i mare, mare viitor. De nu mai apare speranța la orizont, EMINESCU SĂ NE JUDECE!
Când simțim că nu mai avem modele, EMINESCU SĂ NE JUDECE. Când ni se pare că s-au închis potecile afirmărilor, când totu-i gri, când pare că lacul codrilor albastru a secat, EMINESCU SĂ NE JUDECE. De judecata aspră a genialității lui s-avem parte și-atunci când îl renegăm, nu-l citim, ori nu-l cunoaștem, căci Eminescu este idolul incontestabil al tuturor și totuși prea puțin îl cunosc. Când ne fură careva identitatea, iar noi ne lăsăm furați, EMINESCU SĂ NE JUDECE! Când latina-i slovă nu mai poate repara, EMINESCU SĂ NE JUDECE!
Azi, pe 15 iunie, la 126 de ani de la moartea sa, EMINESCU SĂ NE JUDECE!”
Paul Surugiu - Fuego
15 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - "Mi-am dat seama că e nevoie de atât de puțin pentru a face prietenii fericiți", FUEGO MUSIC Official, 13 iunie 2015

FUEGO - "Mi-am dat seama că e nevoie de atât de 
puțin pentru a face prietenii fericiți",  
FUEGO MUSIC Official, 13 iunie 2015


“Se mai întâmplă, prin programul meu agitat, să am parte și de momente de relaxare. Dacă-s culturale, zău că mă cuceresc pe deplin. Joi am avut bucuria de a fi invitat la o triplă lansare, la Librăria Mihai Eminescu din București. Atmosferă festivă, nume importante ale literaturii românești. Nu se produc prea des astfel de evenimente și cred că ne-ar face bine, ne-ar responsabiliza dacă le-am organiza mai des.


Invitat de buna mea prietenă, RODICA ELENA LUPU, poet, publicist și scriitor, m-am bucurat să-i revăd și să-i ascult pe RADU CÂRNECI, ION DODU BĂLAN, GEORGE CORBU, ION BRAD, EMIL LUNGEANU, MARIANA POP MION, toți fiind prezentați de OCTAVIAN URSULESCU. 


Am fost onorat să fiu parte dintr-o poveste ce ține de un leagăn al cunoașterii, asta pentru că, având și bune și rele, peste toate, eu sunt un luptător timid, cu arma muzicii, pentru salvarea singurei redute ce ne-a mai rămas ca formă de exprimare – muzica. Știu că orice eveniment marca ANAMAROL este o reușită. M-am delectat cu simplitatea cuvântului și am conștientizat un lucru – oricum ar decurge planurile societății, prin literatură, muzică și poezie, vom putea mereu să izbutim, în lumea noastră! De asta m-am bucurat aseară când băieții de la SPEEDCUBBING au reușit să câștige concursul ROMÂNII AU TALENT!


În final, mi-am dat seama că e nevoie de atât de puțin pentru a face prietenii fericiți. Rodica Elena Lupu este, pe lângă un promotor al valorii autentice, un taifun, ce face și desface, luptă, are inițiativă și construiește. Personal, mi-a fost alături în momente esențiale, reușind împreună, să facem câteva piese ce simt eu că vor rămâne în timp. Iată un exemplu! Zi frumoasă!”


Paul Surugiu - Fuego
13 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - "Pentru a face lumea din jur mai frumoasă, trebuie ca în primul rând tu să devii mai bun și mai înțelept", FUEGO MUSIC Official, 12 iunie 2015

FUEGO - "Pentru a face lumea din jur mai 
frumoasă, trebuie ca în primul rând tu să devii mai 
bun și mai înțelept", 
FUEGO MUSIC Official, 12 iunie 2015


“Descoperă, caută, cunoaște! Merg de mult pe acest principiu și nu cred că există vreun moment în care ar trebui să ne oprim din dorința aceasta de a avea noi cunoștințe, despre orice și în orice domeniu, fie că ne ajută în mod direct sau nu.


Eu spre exemplu. Sunt în permanentă căutare de nou, de spectaculos, îmi modific pasiuni și îmi caut altele mult mai diversificate, dar chiar și așa, descoperirile cele mai puternice, învățămintele zilnice le primesc de la voi. După fiecare spectacol stau și ofer autografe și vorbesc cu oamenii. Caractere diverse, personaje colorate, care de care mai speciale. 


Dar tot aici cunosc povești, aud voci înțelepte, descopăr bucuria simplă și aflu noi lucruri despre omenie, despre modestie, despre cât de ușor poate fi făcut cineva fericit.


Pentru a face lumea din jur mai frumoasă, trebuie ca în primul tu să devii mai bun și mai înțelept. De asta e neapărat nevoie să vrei, să ai deschidere, să primești informații, să cauți, indiferent de vârstă sau nivel. Nimeni nu-i as în ceva și nu-i nimic rușinos să aflăm noutăți, chiar și mai târziu ... Așa e și cu muzica! Nu-i în regulă să blamăm ceva până nu cunoaștem, nu ascultăm cu atenție și nu trecem prin filtrul personal! 



Pentru azi, pentru începutul unui sfârșit de perioadă plină, vă propun un tango!”
Paul Surugiu - Fuego
12 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - „Ușile ce mi s-au deschis în toți acești ani m-au ajutat să fiu cum sunt acum”, FUEGO MUSIC Official, 11 iunie 2015

FUEGO - „Ușile ce mi s-au deschis în toți acești ani 
m-au ajutat să fiu cum sunt acum”, 
FUEGO MUSIC Official, 11 iunie 2015


“Întotdeauna încercăm să deschidem uși. Permanent căutăm să găsim rezolvări și șanse. Personal, sunt norocosul deținător al unui record. Mi s-au oferit șanse cât pentru mai mulți la un loc, iar asta m-a responsabilizat și m-a făcut să-mi doresc să lupt cu toate pentru a reuși.
Apoi mi-am dorit să deschid ușa sufletului. Și m-am gândit că cea mai bună metodă ar fi să fiu sincer și să cânt cu iubire. Doar așa pot ajunge acolo, dincolo de tine, încât să pot vedea ce vrei, ce-ai pățit și să te pot alina cu al meu cânt despre viață. 


De când ne naștem până către final, viața noastră este un cumul de șanse pe care le primim, fie că sunt minore, fie că sunt mari oportunități. Oamenii văd în noi ceva și-apoi ne trimit către succes.
Ulterior, de vrem să facem ceva, depinde de noi. Vorba proverbului – „nimeni nu-ți pune în traistă”. Ușile ce mi s-au deschis în toți acești ani mi-au dat voie, m-au ajutat să fiu cum sunt acum. De asta știu că in prezent e rândul meu să acord șanse, continuând să vă deschid ușile universului meu muzical! Astăzi propun să ne fericim și să ne gândim la cei ce ne-au fost alături la un moment dat. Zi de liniște plină să avem!”
Paul Surugiu - Fuego
11 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - “Povestea din spatele creației este cea care definește o reușită”, FUEGO MUSIC Official, 10 iunie 2015

FUEGO - “Povestea din spatele creației este cea care
 definește o reușită”, 
FUEGO MUSIC Official, 10 iunie 2015


“Ca într-un labirint, în existența noastră avem parte de tot soiul de încercări, care de care mai intense. Le țesem, se țes, și reușim oarecum să trecem peste toate, puțin șifonați, dar cu o imensă satisfacție - aceea că suntem suficient de puternici și raționali încât să putem străbate lecțiile primite.
M-am adaptat și eu mai nou, principiului "selfie". M-am pozat într-o grădină, gândindu-mă la felul în care e facută natura umană, ca un labirint între bucurii și dezamăgiri, fugind în permanență unele după altele. Cred că pozele făcute de tine însuti transmit mai mult! În fond, fotografia asta face - imortalizează trăiri și pune în peliculă zâmbetul.
Ca în muzică! Povestea din spatele creației este cea care definește o reușită. Ceea ce vă doresc și eu – povești reușite printre muzici de împlinire! Dacă printre ele se află și muzica mea, m-aș bucura! Îmi permit, totuși, să vin și azi cu o sugestie!
Seară de relaxare să avem cu toții!”
Paul Surugiu - Fuego
10 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - “Ce credeți, ar fi englezii interesați de muzica mea?”, FUEGO MUSIC Official, 9 iunie 2015

FUEGO - “Ce credeți, ar fi englezii interesați de muzica mea?”, 
FUEGO MUSIC Official, 9 iunie 2015


“Agitația Londrei mă entuziasmează. Zeci de fețe, povești de toate felurile, o adevărată nebunie în care nu cunoști pe nimeni, dar simti că i-ai ști pe toți.
În Londra am amintiri nepereche și e fix acel tip de oraș care-mi place. E aglomerat, dar îți oferă totuși liniștea unui spațiu în care s-a format civilizația.
E răcoare acum în Londra, asta fiind pe placul meu.


La orice pas nimerești într-un teatru pentru un alt musical celebru.
Încercând o subiectivă comparație cu alte capitale, chiar și cu Bucureștiul, pot spune clar că aici regăsești spiritul organizat, dar nu ai parte de căldură, de atenție, de acea atingere a autenticității.


Cum mi-s deschis, am pornit la pas, la explorat. Vă țin la curent cu ce găsesc. Cu avânt, vă transmit un salut voios de la regină. Ce credeți, ar fi englezii interesați de muzica mea?”
Paul Surugiu - Fuego
9 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 

FUEGO - „In inima Londrei, am demonstrat ca putem insufleti un castel vechi, cu noutatea bucuriilor noastre”, FUEGO MUSIC Official, 8 iunie 2015

FUEGO - „In inima Londrei, am demonstrat ca 
putem insufleti un castel vechi, cu noutatea 
bucuriilor noastre”, 
FUEGO MUSIC Official, 8 iunie 2015


Din departari, de pe meleag britanic, va scriu dintr-un loc in care mana omului si-a aratat maestria, iar puterea timpului a conservat istoria frumusetilor.
Am cantat aseara intr-un castel specific, un fost conac de vanatoare, ce are actualmente destinatie turistica, avand o impresionanta gradina. N-am vanat, in schimb am petrecut in stil princiar, cu influente romanesti. Am pasit catre un nou inceput, asa cum imi place mie, cu entuziasm, aducandu-le aminte de acasa mirilor Monica si Cristinel Solomon, tineri de aur, ce iubesc calitatea. 


De neuitat este ca romanii se distreaza ca nimeni altii, oriunde. Asadar, in inima Londrei, le-am demonstrat ca putem insufleti un castel vechi, cu noutatea bucuriilor noastre.


Am ramas surprins sa gasesc romani lucrand aici. O echipa unita de tineri moldoveni, care-si doresc sa instaureze o tara in miniatura, pentru a simti spiritul de acasa. Acestia, ca si alti englezi ce lucreaza aici, sunt manageriati de un roman simpatic, Ionut, care-a demonstrat nu doar ca se poate integra, ci ca ii poate determina si pe ceilalti sa-i fie alaturi.


Cred ca avem si exemple, multe si elocvente, de oameni ce fac performanta prin onestitate si munca! Si sunt fericit sa descopar ca-si implinesc dorul de casa prin muzica mea! Va las acum, ma astepta ceaiul de amiaza!


 Zi frumoasa!
Paul Surugiu - Fuego
8 iunie 2015


https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRoman 
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger