ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - “DOINA LEVINTZA - acel spirit care naște, în orice moment, artă reală”, FUEGO MUSIC Official, 17 noiembrie 2014

FUEGO - “DOINA LEVINTZA - acel spirit care naște, 
în orice moment, artă reală”, 
FUEGO MUSIC Official, 17 noiembrie 2014


“În ani, am învățat cum să evoluez. Matematic, mi-am zis că trebuie să încerc să urc, să fiu profesionist, să pot ajunge la nivelul în care mă poate judeca doar publicul pentru ceea ce fac.

Nu am fost niciodată un împătimit al modei, în schimb am considerat mereu că trebuie să mă prezint impecabil în fața celor ce vin să mă vadă. Muzica mea impune o astfel de atitudine și poate de asta am ales mereu să fiu clasic, poate banal, dar elegant.



De doi ani, cu bucurie, am descoperit că trebuie să trec la alt nivel. O onoare pentru mine, doamna Doina Levintza, poate cel mai important artist din zona de creație vestimentară din România, este cea care s-a ocupat și se ocupă în continuare de ținutele mele vestimentare. 



Mă sfătuiește, naște concepte pentru haine de scenă și mai presus de toate, mă scoate din zona de confort. Cu ajutorul ei am înțeles că trebuie să îndrăznesc, să port culori, să fiu spectaculos, în aceeași măsură în care apariția mea denotă decență și eleganță.



Și în această iarnă e alături de mine. În aceeași manieră inedită. Pentru că vorbim de un Crăciun românesc, Doina Levintza transpune satul, tradiția și valorile sale în costumele mele, realizând piese unice, care vor reprezenta o surpriză pentru toți.



O artistă. Asta este Doina Levintza. Cariera vorbește despre ea și cred eu, că e acel spirit care naște, în orice moment, artă reală. A fost o provocare pentru amândoi. Pentru mine e și o responsabilitate, dar sunt bucuros că relația noastră s-a transformat într-o prietenie profesională cu bătaie lungă. 

Și-i mulțumesc pentru tot! Jos pălăria, DOINA LEVINTZA!”

Paul Surugiu - Fuego

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official
  

FUEGO, COMBINAȚIE SURPRINZĂTOARE! Uite ce frumoasă din showbiz i-a spus DA, Ziarul “Libertatea”, 18 noiembrie 2014

FUEGO, COMBINAȚIE SURPRINZĂTOARE! 
Uite ce frumoasă din showbiz i-a spus DA, 
Ziarul “Libertatea”, 18 noiembrie 2014


Credeai că ai văzut totul legat de Fuego? Ei bine, iată că acum surprinde din nou, cu o colaborare unică. Cunoscut pentru duetele sale cu nume importante ale scenei româneşti şi basarabene, de la Irina Loghin, Mirabela Dauer, Zenaida Julea, Nelly Ciobanu sau Nico, Paul Surugiu surprinde acum cu un duet inedit la care nimeni nu se aştepta.

Este vorba despre o artistă iubită în toată lumea, după cele două participări cu succes la Eurovision, PAULA SELING.
Cunoscuţi amândoi pentru faptul că interpretează cu sensibilitate, transmiţând emoţie prin glasul lor cald, colinde şi piese de Crăciun, Paul și Paula au interpretat împreună, într-un moment de colecţie, piesa pe care o au amândoi în repertoriu - “COLINDĂM, COLINDĂM IARNA!”
 Şi nu oriunde, ci în cadrul emisiunii moderate de către FUEGO.
Apariţia unică o puteţi urmări duminică seara, începând cu ora 20.00, pe FAVORIT TV, când Fuego îi va oferi Paulei un trofeu de excelenţă pentru toată activitatea sa.
Se pare că Fuego nu exclude o colaborare pe viitor cu Paula Seling, cu atât mai mult cu cât o apreciază enorm, pentru tehnica şi talentul său şi pentru frumuseţea umană, după cum afirma pe pagina sa oficială de Facebook - FUEGO MUSIC Official.


Cei doi se cunosc de mult timp, încă de pe vremea în care amândoi băteau la porţile celebrităţii, fiind elevii maestrului Petre Găluşanu. Şi poate chiar o colindă, cu atât mai mult cu cât amândoi lansează acum două albume unice. Paula Seling împreună cu Marius Ciprian Pop, iar FUEGO editează pentru publicul său, cel de al nouălea album de colinde şi cântece de Crăciun din cariera sa, o colecţie de cântece ce nu vor fi uitate prea uşor, în care vorbeşte prin muzică despre dragoste, despre frigul din sufletele de iarnă, despre bucuria de a reveni acasă, despre mesele de sărbătoare îmbelşugate, culminând toate, cu autenticitatea pe care doar noi, românii, o putem simţi de Crăciun.


Albumul său va fi lansat în cadrul turneului de iarnă „CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC!", a cărui partener media este “LIBERTATEA”.
Turneul va poposi în 16 oraşe, pornind de la Drobeta, pe 7 decembrie, continuând cu Timişoara, Oradea, Turda, Piatra Neamţ, Brăila, Bârlad, Iaşi, Bacău, Focşani, Galaţi, Constanţa, Braşov, Cluj Napoca, Sibiu şi Ploieşti, pe 22 decembrie.
"Credeţi-mă că an de an este o emoţie ce se dublează. Reîntâlnirea cu voi, la Crăciun, sărbătoarea mea de suflet, mă responsabilizează. Tocmai de asta, acum, am poveşti noi, stare, decoruri şi costume spectaculoase şi aceeaşi dragoste, dublată." precizează FUEGO pe pagina sa de FACEBOOK.

Sursa: Ziarul “Libertatea”
18 noiembrie 2014

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


Doi ani de la Concertul Extraordinar "SCRISOARE DIN BASARABIA" - o seara memorabila pe care n-o vom uita, 16 noiembrie 2012, Sala Palatului din Bucureşti

Doi ani de la Concertul Extraordinar "SCRISOARE DIN BASARABIA" 
o seara memorabilă pe care n-o vom uita,
16 noiembrie 2012


În seara zilei de 16 noiembrie 2012, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti români, Paul Surugiu - FUEGO, împreună cu Asociaţia Culturală „Suflet de român”, a susţinut concertul extraordinar „SCRISOARE DIN BASARABIA”, care s-a desfăşurat la Sala Palatului din Bucureşti. 

Împreună, într-un memorabil 16 noiembrie 2012, am înălţat pod de cântece peste Prut - cântecele noastre străbune, asemeni pâinii şi păcii.

O seară magică care a cucerit Bucureştiul şi care ne-a oferit promisiunea într-un va urma...

Conştiinţa, demnitatea şi respectul pentru profesia careia artistul s-a dăruit total, i-au asigurat succesul de necontestat din acel memorabil 16 noiembrie 2012 şi au fost temelia imaginii care astăzi poartă marca FUEGO. Da... “faptele rămân fapte”, Fuego a cucerit Sala Palatului din Bucureşti şi a primit “până la marginea luminii” dragostea acelui public atât de numeros, însumând peste 4.000 de suflete venite din toate colţurile ţării, care l-au iubit, l-au ovaţionat, l-au îmbrăţişat şi i-au mulţumit.
Scena a fost a lui, iar acel minunat public a fost cuprins de febra şi bucuria cântului său cald şi plăcut, izvorât din Ardealul istoric, care l-a consacrat şi l-a dăruit lumii. 
Concertul susţinut de Fuego în data de 16 Noiembrie 2012 pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, a adus în faţa spectatorilor, ca de fiecare dată, o creaţie complexă, autentică, conferindu-i, pe bună dreptate, dreptul de a fi definită ca fiind un eveniment cultural de excepţie... 

Basarabia a fost la Bucureşti în concertul lui Fuego de la Sala Palatului din 16 noiembrie 2012, prin prezenţa invitaţilor de marcă, care au răspuns afirmativ invitaţiei artistului:
- Inegalabila Irina Loghin, un simbol şi o legendă a muzicii populare româneşti, care îşi are rădăcinile paterne în pământ basarabean;
- Anastasia Lazariuc, cea mai apreciată şi populară artistă de peste Prut cunoscută în România;
- Orchestra primăriei oraşului Chişinău din Rep. Moldova a fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov;
- Band-ul condus de renumitul orchestrator Dorel Burlacu din Chişinău.



Mereu reinventat prin propria-i forţă lăuntrică şi dorinţa acerbă de a se dărui muzicii şi, prin ea, oamenilor, artistul Fuego, cel care, de multe ori, este greu de descris sau mult prea uşor ironizat, în seara zilei de 16 noiembrie 2012, a fost, cu siguranţă, intuit şi simţit aşa cum este el pe scenă, unic, magnific şi desăvârşit, prin propria-i amprentă regizorală. Devotamentul adevăratului artist faţă de munca sa, capabil de a se sacrifica în cinstea operei sale, nu a ramas nerăsplătit.


Orice concert susţinut de Fuego, dedicat scenei şi publicului său, reprezintă o îmbinare perfectă între muzică şi poezie, stil şi rafinament, dăruire şi devotament, toate, în complexitatea lor, elemente definitorii ale muzicii de calitate.

Spectacolul grandios oferit de Fuego, care s-a desfăşurat pe parcursul a cinci ore de muzică live, în prezenţa unor spectatori care au umplut sala unui palat de prestigiu pentru bucureşteni, ne-a oferit garanţia unei experienţe unice, pe care n-o vom uita curând. 

Arta lui, care nu este altceva decât sinteza existenţei şi experienţei sale de viaţă, dăruită prin sensibilitatea sa şi reprezentată în toate formele artistice - muzica, teatru, poezie, imagini artistice şi figuri de stil, ne oferă, prin numărul variat de creaţii, răspunsuri pe care le aşteptăm, dorinţe pe care le împlinim, trăiri pe care le transmitem, prin viu grai sau prin aceste pagini virtuale, altor generaţii. 

O seară plină cu oameni frumoşi, care s-au rupt din cotidian şi s-au unit în bucurie, pentru a-şi dărui, prin împletirea măiestrită, o bogăţie de sensuri. Şi l-au primenit, binemeritat, cu zâmbete, flori, aplauze şi, chiar, veselie, pentru că, în partea a doua, pe mulţi dintre ei, ritmurile folclorice i-au îndemnat să-l cinstească prin tradiţionalele hore româneşti, aşa cum numai românii ştiu s-o facă în momente de bucurie. 

Interpretul a promis publicului prezent că va reveni pe scenele din Bucureşti, cu un nou spectacol încântător, puternic şi răscolitor. Fuego nu se dezminte, vine, ne cântă şi ne cucereşte... 


"Mă dăruiesc cu toată fiinţa cântecului, sunt fascinat, când descopăr că sunt oameni de valoare, care-mi apreciază munca, talentul, efortul, dorinţa mea de a fi un artist complet, de a ajunge la sufletele celor care mă ascultă" 
(Paul Surugiu - Fuego)


L-am cunoscut cu o chitară în mână, mult prea grea şi mult prea mare pentru un copil care s-a încăpăţânat să arate lumii că poate... Numai şi numai dragostea, inocenţa şi puritatea acelui copil, speranţele lui, multe speranţe, credinţa şi adevărul, i-au deschis porţile sufletelor noastre, în acest magnific univers al iubirii. Şi... l-am primit, cu drag şi cu bucurie, în casele noastre, în viaţa noastră, în lumea noastră. Chipul lui a rămas acelaşi şi toate după..., care l-au urmat pe parcursul carierei, nu s-au shimbat. 
El a rămas El...
Un singur lucru s-a schimbat: A arătat lumii că poate...

FUEGO - “Pentru mine, amintirile cu bunica sunt încântare”, FUEGO MUSIC Official, 12 noiembrie 2014

FUEGO - “Pentru mine, amintirile cu bunica sunt încântare”, 
FUEGO MUSIC Official, 12 noiembrie 2014


“E minunat să ai parte, în continuare, de alinarea vocii și înțelepciunii ce vine din partea bunicii tale. Sunt unul dintre privilegiații care se mai pot bucura de o astfel de comoară. De grija și sfaturile celei care, străbătând ani cu greutăți, a ajuns acum în vremea în care fericirea vine din împlinirea celor pe care i-a crescut și i-a îndrumat.

Astăzi este ziua bunicii mele. Bubulina, cum îi spun eu, de dimineață, când am sunat-o, mi-a spus că viață ei, până acum și de acum înainte, a fost și va fi ca un buchet de flori de toamnă. Unele fire s-au ofilit, altele au înflorit, dar e bucuroasă că iernile și verile nu i-au furat gândurile frumoase, zâmbetul copiilor și lumina ce vine din partea nepoților.


Pentru mine, amintirile cu bunica sunt încântare. Om de omenie rară, de-un bun simț ardelenesc cum nu mai găsești astăzi, cu spirit dramatic și veselie pe chip chiar și în momentele dificile, bubulina este pentru mine, simbolul copilăriei, povețele adolescenței, alinarea de acum și prilejul ideal de a mă reîntoarce în preajma casei și-a perioadei de început de viață.
La mulți ani!
Mai jos, ea debordând de mândrie că fata ei are un copil și eu, în fașă, la câteva luni!”
Paul Surugiu - Fuego
12 noiembrie 2014


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


Fuego recidivează! Artistul lansează un album ce cuprinde partea a doua a celebrului hit ”Împodobește, mamă, bradul!”, Ziarul “Click”, 9 noiembrie 2014

Fuego recidivează! 
Artistul lansează un album ce cuprinde 
partea a doua a celebrului hit ”Împodobește, mamă, bradul!”, 
Ziarul “Click”, 9 noiembrie 2014


Sărbătorile de iarnă de la noi nu mai au același farmec, fără celebrele colinde interpretate de îndrăgitul Fuego. Și nici fără ”Împodobește, mamă, bradul!”, intrat în folclor.
Doar că anul acesta, Fuego s-a hotărât să ne facă o surpriză spectaculoasă. Paul Surugiu a afirmat pe pagina sa de Facebook - FUEGO MUSIC Official, că va lansa în iarnă o continuare a cunoscutei piese, un imn de ținut minte. Numai că surprizele nu se opresc aici. El va edita un întreg material discografic de colinde și cântece de Crăciun, ce poartă titlul turneului său de iarnă - “ CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC”, ce debutează pe 7 decembrie și se încheie pe 22 decembrie, străbătând astfel țara în lung și-n lat, pornind de la Drobeta, Timișoara, Oradea, Turda, Piatra Neamț, Adjud, continuând cu Bârlad, Iași, Bacău, Focșani, Galați, Constanța, Brașov, Cluj Napoca, terminând cu Sibiu și Ploiești.


Fuego ne-a mărturisit nouă, celor de la “CLICK”, parteneri media ai turneului și ai albumului, că materialul va cuprinde 14 momente unice, imagini de viață şi de poveste despre sărbătorile de acasă, cele românești, despre istoriile, pe care dragostea le spune în anotimp de iarnă, și despre toate bucuriile din această perioadă. De asemenea, el ne-a povestit, că albumul, va beneficia de mai multe lansări. Câte una în fiecare oraș în care poposește cu turneul, iar admiratorii săi și cei ce iubesc acest anotimp vor avea parte, de cântece de neuitat.


“Acest Crăciun, cu sonoritate, vreau să ni-l adjudecăm, fără drept de apel, căci al nostru Crăciun este românesc. Vă aduc muzică cu atingere de suflet. Simple vorbe, amintiri, imagini, culori din lumini și umbre, poezii pictate pe ninsorile de hârtie, într-o iarnă ce poate fi și-a mea, cum la fel de bine poate fi și-a ta! Aşadar, o colecţie de istorii pentru un Crăciun de ținut minte! Un material ce vi-l ofer cu toată inima, cu speranţa de departe, de prin vânturi şi gânduri, că atunci când veţi asculta poveştile veţi face Crăciunul românesc acasă.” declară FUEGO pentru “CLICK”!

Biletele pentru turneul lui Fuego se pot procura de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol. Pentru informații suplimentare, puteţi suna la numărul de telefon: 0746774204, sau puteţi accesa următoarele site-uri:

Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la FUEGO MUSIC Official.


Autor: Tatiana Solomon
Sursa: Ziarul “Click”
9 noiembrie 2014

FUEGO ne readuce spiritul sărbătorilor de iarnă cu Turneul Naţional de colinde "CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC!"

FUEGO ne readuce spiritul sărbătorilor de iarnă 
 cu Turneul Naţional de colinde
"CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC!"


Mascota noastră e bradul. Din 7 decembrie, NOI toţi, împodobim bradul, cu FUEGO. Nu uitaţi globuleţele la voi! 

Orice Crăciun, în simţirea lui deplină, dăruit de tine, acolo la sala de spectacol, este românesc, pentru că orice oferi, per total, este profund românesc. Frumos titlul turneului, nu face altceva decât să definească, atât de simplu şi natural, românescul nostru pur, aşa cum îl percepem, cum îl simţim, aşa cum suntem de fapt şi, mai ales, de drept. Pentru a simţi româneşte un spectacol de colinde şi cântece de iarnă e de ajuns să fim acolo, să-ţi ascultăm muzica şi să privim oamenii.


Creaţiile nemuritoare ale colindului nostru tradiţional şi noile cântece de iarnă, interpretate de artist, în premieră, readuc, mereu şi mereu, acel ceva magic al intimităţii de acasă, căldura, emoţia, sensibilitatea, frumuseţea şi profunzimea reală, însufleţite de spiritul sărbătorilor sezonului alb.


Va fi un spectacol de reculegere, de înţelegere şi aduceri aminte, într-o perioadă în care generozitatea şi bunătatea trebuie să ne cuprindă în esenţă, o rememorare a unor idealuri, transformate de către mulţi români în crez, pentru că, mai presus de cotidian, de obişnuit, comun şi familiar, în virtutea convingerilor şi în ciuda controverselor, muzica sărbătorilor de iarnă reprezintă, în primul rând, o cale de a accede la divin.
Naturaleţea artistului, exprimată prin firescul şi simplitatea mesajelor transmise de versurile pieselor sale, este binecunoscută de publicul său. Spectacolele şi reprezentaţiile sale, indiferent de tema şi abordarea aleasă, sunt evenimente în care spectatorul simte, rezonează, vibrează, pe aceeaşi frecvenţă cu el, într-o comuniune a spiritelor nobile, care iubesc frumosul.
Colindul, nepreţuita zestre spirituală românească, este veşmânt de sărbătoare şi lumină pentru cei ce-l ascultă şi prin glasul lui Fuego parcă ne cântă moşii şi strămoşii, cei care vesteau bucuria naşterii Mântuitorului. Colindele şi cântecele de iarnă în interpretarea artistului readuc liniştea şi normalitatea, într-un echilibru sufletesc, încrederea în sentimentul iubirii, care nu pare a fi un simbol sau un ideal, ci o consecinţă firească, adică în firea lucrurilor, a ceva ce, astăzi, pare a fi nefiresc, desuet, demodat. Tot ce putem cuprinde cu mintea, tot ce vedem, tot ce avem, tot ce suntem, tot ce facem pentru ceilalţi din iubire este IUBIRE. Credinţa în iubire, înseamnă actul cel mai profund al existenţei noastre, este fundamentul legăturii reciproce dintre noi toţi, şi acesta este mesajul invocat de artist în piesele sale.
Şi EL, în simplitatea lui, vine, înspre şi dinspre noi, înlăuntrul nostru, în bucuria noastră, întru iubire, departe de lumea nimicurilor şi a mediocrităţii, de prizonieratul obligaţiilor şi datoriilor, a violenţei şi egoismului.
Pentru fiecare concert pe care-l susţine, Fuego, unul dintre cei mai vestiţi purtători ai tradiţiei româneşti, reuşeşte să prezinte noi concepte, acordându-le valenţe neaşteptate şi nebănuite. Talentul şi prezenţa scenică, definite prin acea notă personală, inconfundabilă, marca Fuego, sunt remarcate, recunoscute şi apreciate de publicul său numeros.
Artistul oferă publicului acel "ceva" vindecător, în care românul vrea să creadă. Iar acest "ceva" se întrupează în muzica lui, un univers care devine el însuşi o eternitate, o nemărginire, o veşnicie...
Acest turneu, unic ca şi reprezentaţie, va povesti publicului despre adâncimea seninătăţii şi purităţii colindului, îmbinată cu lirica populară, în nuanţe unice, cu puteri sugestive, inducând EMOŢIA.


Nu-ţi trebuie mai mult! Pare puţin spus în cuvinte, dar acolo... simţirea e mare şi te cuprinde, în multiplicarea înzecită a sufletelor participante. E ca într-o biserică! Ruga mai mare şi mai puternică o naşte împreunarea trăirilor noastre, a gândurilor, bucuriilor, dorinţelor... Ceea ce ştim, din proprie experienţă, este că oamenii pleacă fericiţi şi spun aşa, toţi spun aşa: "Mi-a plăcut! Mă voi întoarce şi la anul." Asta înseamnă că lucrarea asta Dumnezeiască a fost făcută bine şi a ajuns acolo unde trebuia - la inima omului. Ce sens are să folosim cuvinte mai mari decât fericirea sau care poate fi mai mare. Asta îţi urăm în acest turneu: Să fii împovărat cu fericirea noastră! Mult succes, multă energie, multe zâmbete, multe flori şi îmbrăţişări calde.

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


FUEGO - “CRACIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC, un spectacol special, de acasă pentru o sărbătoare pur românească. Vin spre voi, nu mă ratați prin țară!”, FUEGO MUSIC Official, 8 noiembrie 2014

FUEGO - “CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC,
un spectacol special, de acasă, 
pentru o sărbătoare pur românească. 
Vin spre voi, nu mă ratați prin țară!”, 
FUEGO MUSIC Official, 8 noiembrie 2014


“Dragii mei, încep deja să simt mirosul iernii pe-afară! E unul din acele sentimente în care ai impresia că trăiești o stare pe care-ai mai simțit-o cândva, doar că acum percepi cu altă viziune totul. E ca și cum, în fiecare an, povestea se schimbă, personajele, acțiunea și locurile rămânând intacte.

Așa se întâmplă și cu ale mele concerte de sărbători. Povestea e alta, cântecele noi desăvârșesc starea, surprizele le am în tolba de daruri, ninsorile de versuri și ritmuri stau să cadă, dar sentimentele de bucurie rămân aceleași. Și desigur,” ÎMPODOBEȘTE, MAMĂ, BRADUL”. N-am cum să-l schimb și nici să nu-l cânt. Numai că anul acesta, în exclusivitate vă spun, vin cu partea a doua. Tot un imn de ținut minte.
Și tot în luna ce vine vestim Crăciunul românesc în toată țara. Turneul meu de iarnă este gata să înceapă și am auzit că abia așteptați să ne dăm mâna într-o horă de Carpați a muzicii, povestind, cu muzică de suflet, despre cele mai frumoase momente de Crăciun, petrecute și împărtășite acasă.


Mulți mă întreabă de unde se procură biletele. Clar de la Casele de bilete a fiecărei săli de spectacol din orașul dumneavoastră, care de obicei sunt exact în zona în care se află și sala. Informații utile puteți obține de la numărul de telefon 0746774204.


Să știți că avem un spectacol special, de acasă pentru o sărbătoare pur românească. Vin spre voi, nu mă ratați prin țară! Am și album pregătit. Nou nouț. Cu momente și imagini unice. Iată și datele și locațiile :
- 7 decenbrie, ora 15.00 - DROBETA TURNU SEVERIN (Galeria Cora Drobeta);
- 8 decembrie, ora 19.00 - TIMIȘOARA (Opera Națională Română Timișoara);
- 9 decembrie, ora 19.00 - ORADEA (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 10 decembrie, ora 19.00 - TURDA (Teatrul “Aureliu Manea”);
- 11 decembrie, ora 19.00 - PIATRA NEAMȚ (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 12 decembrie, ora 18.00 - ADJUD (Casa de Cultură “TUDOR VORNICU”);
- 13 decembrie, ora 18.00 - BÂRLAD (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 14 decembrie, ora 18.00 - IAȘI (Casa de Cultură a Studenților);
- 15 decembrie, ora 19.00 - BACĂU (Ateneul Popular);
- 16 decembrie, ora 19.00 - FOCȘANI (Teatrul Municipal “Mr. Gheorghe Pastia”);
- 17 decembrie, ora 19.00 - GALAȚI (Teatrul Muzical “NAE LEONARD”);
- 18 decembrie, ora 19.00 - CONSTANȚA (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 19 decembrie, ora 19.00 - BRAȘOV (Sala Patria - Filarmonica Brașov);
- 20 decembrie, ora 19.30 - CLUJ - NAPOCA - PIAȚA UNIRII (concert în aer liber);
- 21 decembrie, ora 18.00 - SIBIU (Sala Thalia - Filarmonica de Stat Sibiu);
- 22 decembrie, ora 19.00 - PLOIEȘTI (Casa de Cultură a Sindicatelor).

Noapte bună pe ritm, desigur, de colindă!”
Paul Surugiu - Fuego
8 noiembrie 2014


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


FUEGO - “Pe 29 noiembrie, îi aștept pe toţi cei ce vor să aprindă lumini pentru inimi, într-o seară de neuitat, la Balul de caritate Rotary „LUMINA INIMILOR”, Focșani”, FUEGO MUSIC Official, 7 noiembrie 2014

FUEGO - “Pe 29 noiembrie, îi aștept pe toţi 
cei ce vor să aprindă lumini pentru inimi, 
într-o seară de neuitat, la Balul de caritate Rotary
 „LUMINA INIMILOR”, Focșani”, 
FUEGO MUSIC Official, 7 noiembrie 2014


“V-am povestit întotdeauna despre oamenii frumoși care-mi sunt alături, sprijinindu-mă, fiindu-mi suport, arătându-mi astfel că-mi pot găsi liniştea în prietenia și în încrederea pe care mi-o acordă.
Una dintre aceste persoane este ELENA STOICA.
De nădejde, mă impresionează în fiecare zi cu toată stăpânirea sa de sine, cu implicarea și devotamentul pe care le așează în tot ce întreprinde. Și credeți-mă, întreprinde multe, nefiind niciodată obosită. Şi impresionează cu promptitudinea de care face dovadă atunci când cineva are nevoie de ajutorul ei.
Elena este un caracter puternic, un om dedicat prieteniei care face tot ce-i stă în putinţă atunci când crede cu ardoare în ceva. Mi-e exemplu şi îi mulţumesc pentru tot suportul, pentru poveţe, pentru camaraderie!
E mai mult decât o simplă prietenă. Este omul de la care am învățat cum e sa fii cumpătat, cum să dai frâu simțirii și, peste toate, cum să fii acolo atunci când cei din jurul tău au nevoie de tine. Peste toate, Elena iubește și susține arta, o promovează, găsind alinare și liniște în mirările acesteia.
De mine e alături de multă vreme, fiind principalul sponsor al tuturor proiectelor pe care le-am întreprins, făcând-o dezinteresat, fără dorința de a epata. Chiar și în turneul ce urmează să-l realizez în luna decembrie - “CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC”. Recent, în cadrul galelor “FAMILIA FAVORIT”, alături de care a fost în momente esențiale, i-am oferit, simbolic, un trofeu de excelență, tocmai că pentru ea arta e limbaj universal.


Poate de asta revin cu atâta plăcere în zona Vrancei. Pentru prietenia aceasta frumoasă. Curând, la sfârșitul lunii, voi participa la un eveniment organizat de către Elena, împreună cu “ROTARY VARANA” FOCȘANI, al cărui președinte este, unde voi cânta pentru a dărui speranță, pentru o cauză nobilă, aceea că implicându-ne, împreună, în fapte ce-i ajută pe alții, putem face minuni la propriu. De altfel, eu sunt și unul dintre “PRIETENII BUNĂVOINȚEI ROTARY” și sunt onorat pentru asta. Așadar, pe 29 noiembrie, îi aștept pe toți cei ce vor să aprindă lumini pentru inimi, într-o seară de neuitat, la Focșani, la Balul de caritate Rotary „ LUMINA INIMILOR ”.


Mulţumirile nu încap în câteva rânduri. Ele se simt şi se transmit, culmea, tot prin cântec. Așa-mi stă mie cel mai bine. Și pentru că asemăn tot ce primesc zilnic de la Elena Stoica, manager general al societății “PROXIMA MODA”, cu lecţiile venite ca niște sfaturi părintești, îi dedic piesa “IUBESC O SINGURĂ FEMEIE”. “
Paul Surugiu - Fuego
7 noiembrie 2014


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger