FOTO EXCLUSIV: Ea este mama lui FUEGO,
femeia pe care
solistul o invocă.
«Mi-e dor să împodobesc bradul cu fiul meu»,
Ziarul
"Click", 28 noiembrie 2014
Nu există Crăciun în care să nu ascultăm melodia
“Împodobeşte, mamă, bradul” pe care Paul Surugiu, alias Fuego, o cântă de 12
ani încoace. "Click" vă prezintă astăzi, tot ce nu ştiaţi despre
celebra piesă, dar şi pe femeia căreia îi este adresat colindul: mama lui
Fuego.
”Nu ştiu alte mame cum sunt, dar eu îmi văd toată viaţa în
Cipri al meu (n.r. – pe Fuego îl mai cheamă şi Ciprian). Pentru că mi-e
sprijin, alinare, încântare. Şi aş împodobi bradul în fiecare iarnă cu el, mi-e
dor să o mai fac. Deşi de 15 ani, decembrie este o lună plină pentru el, mă
bucur că reuşim să avem sărbători în familie. Luna ianuarie o destinăm
relaxării, vizitând împreună cele mai frumoase locuri ale lumii!”, a declarat
Eugenia Surugiu, mama lui Fuego (38 de ani), pentru Click! Solistul şi-a
deschis şi el sufletul şi, înaintea turneului de colinde, pe care-l va începe
pe 7 decembrie în 16 oraşe, ne-a povestit detalii neştiute despre familia şi
cariera lui.
Click!: Vei lansa un nou album, ce cuprinde partea a doua a celebrului hit
“Împodobeşte, mamă, bradul”.
Fuego: „Împodobeşte, mamă, bradul ”, iubit şi contestat în acelaşi timp, este,
după cum am mai afirmat recent, un cântec pe care oamenii l-au făcut celebru. A
fost şi este ascultat, vizionat, îndrăgit, comentat şi cerut. L-am cântat de
atât de multe ori, încât, deşi e compoziţia mea, aş renunţa la el. Numai că nu
prea reuşesc.
Click!: Multă lume a crezut că eşti fiul Irinei Loghin. Ce a spus mama ta
despre acest lucru?
Fuego: Într-adevăr, după ce am lansat proiectul “Mama şi fiul”, multă lume m-a
perceput ca fiind băiatul doamnei Irina Loghin. M-a onorat comparaţia. După cum
am mai spus, eu sunt copilul cu mai multe mame. Dar una singură este cea care
m-a format, care mi-a oferit totul şi care mi-e în continuare sprijin în
momentele grele. Mama mea este fericită să ştie că sunt iubit părinteşte de atât
de multe persoane, iar alăturarea părintească lângă Irina Loghin a făcut-o
fericită.
Click!: Ce năzbâtii făceai în copilărie?
Fuego: Copilăria mi-a fost fericită. Mi-amintesc un lucru amuzant de atunci.
Nu-mi prea plăcea, de Sărbători, să împodobesc bradul cu mama, pentru că
preferam să cânt colinde cu prietenii mei.
Click!: De-a lungul timpului, mai multe persoane din showbiz au făcut glume pe
seama ta. Te-a deranjat acest lucru?
Fuego: Sunt un om cumpătat şi am capacitatea de a distinge umorul, atunci când
el este făcut cu bună măsură, fără dorinţa de a epata în vreun fel.
Autor: Solomon Tatiana
Sursa: Ziarul "Click"
28 noiembrie 2014
Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu -
Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO
MUSIC Official
Publicat de:
Fan Club Fuego Romania
28 noiembrie 2014