Doi ani de la Concertul Extraordinar "SCRISOARE DIN BASARABIA"
o seara memorabilă pe care n-o vom uita,
16 noiembrie 2012
În seara zilei de 16 noiembrie 2012, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi
artişti români, Paul Surugiu - FUEGO, împreună cu Asociaţia Culturală „Suflet
de român”, a susţinut concertul extraordinar „SCRISOARE DIN BASARABIA”, care
s-a desfăşurat la Sala Palatului din Bucureşti.
Împreună, într-un memorabil 16 noiembrie 2012, am înălţat pod de cântece peste Prut - cântecele noastre străbune, asemeni pâinii şi păcii.
O seară magică care a cucerit Bucureştiul şi care ne-a oferit promisiunea într-un va urma...
Conştiinţa, demnitatea şi respectul pentru profesia careia artistul s-a dăruit total, i-au asigurat succesul de necontestat din acel memorabil 16 noiembrie 2012 şi au fost temelia imaginii care astăzi poartă marca FUEGO. Da... “faptele rămân fapte”, Fuego a cucerit Sala Palatului din Bucureşti şi a primit “până la marginea luminii” dragostea acelui public atât de numeros, însumând peste 4.000 de suflete venite din toate colţurile ţării, care l-au iubit, l-au ovaţionat, l-au îmbrăţişat şi i-au mulţumit.
Scena a fost a lui, iar acel minunat public a fost cuprins de febra şi bucuria cântului său cald şi plăcut, izvorât din Ardealul istoric, care l-a consacrat şi l-a dăruit lumii.
Concertul susţinut de Fuego în data de 16 Noiembrie 2012 pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, a adus în faţa spectatorilor, ca de fiecare dată, o creaţie complexă, autentică, conferindu-i, pe bună dreptate, dreptul de a fi definită ca fiind un eveniment cultural de excepţie...
Basarabia a fost la Bucureşti în concertul lui Fuego de la Sala Palatului din 16 noiembrie 2012, prin prezenţa invitaţilor de marcă, care au răspuns afirmativ invitaţiei artistului:
- Inegalabila Irina Loghin, un simbol şi o legendă a muzicii populare româneşti, care îşi are rădăcinile paterne în pământ basarabean;
- Anastasia Lazariuc, cea mai apreciată şi populară artistă de peste Prut cunoscută în România;
- Orchestra primăriei oraşului Chişinău din Rep. Moldova a fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov;
- Band-ul condus de renumitul orchestrator Dorel Burlacu din Chişinău.

Mereu reinventat prin propria-i forţă lăuntrică şi dorinţa
acerbă de a se dărui muzicii şi, prin ea, oamenilor, artistul Fuego, cel care,
de multe ori, este greu de descris sau mult prea uşor ironizat, în seara zilei
de 16 noiembrie 2012, a fost, cu siguranţă, intuit şi simţit aşa cum este el pe
scenă, unic, magnific şi desăvârşit, prin propria-i amprentă regizorală.
Devotamentul adevăratului artist faţă de munca sa, capabil de a se sacrifica în
cinstea operei sale, nu a ramas nerăsplătit.
Orice concert susţinut de Fuego, dedicat scenei şi publicului său, reprezintă o îmbinare perfectă între muzică şi poezie, stil şi rafinament, dăruire şi devotament, toate, în complexitatea lor, elemente definitorii ale muzicii de calitate.
Spectacolul grandios oferit de Fuego, care s-a desfăşurat pe parcursul a cinci
ore de muzică live, în prezenţa unor spectatori care au umplut sala unui palat
de prestigiu pentru bucureşteni, ne-a oferit garanţia unei experienţe unice, pe
care n-o vom uita curând.
Arta lui, care nu este altceva decât sinteza existenţei şi experienţei sale de viaţă, dăruită prin sensibilitatea sa şi reprezentată în toate formele artistice - muzica, teatru, poezie, imagini artistice şi figuri de stil, ne oferă, prin numărul variat de creaţii, răspunsuri pe care le aşteptăm, dorinţe pe care le împlinim, trăiri pe care le transmitem, prin viu grai sau prin aceste pagini virtuale, altor generaţii.

O seară plină cu oameni frumoşi, care s-au rupt din cotidian şi s-au unit în bucurie, pentru a-şi dărui, prin împletirea măiestrită, o bogăţie de sensuri. Şi l-au primenit, binemeritat, cu zâmbete, flori, aplauze şi, chiar, veselie, pentru că, în partea a doua, pe mulţi dintre ei, ritmurile folclorice i-au îndemnat să-l cinstească prin tradiţionalele hore româneşti, aşa cum numai românii ştiu s-o facă în momente de bucurie.
Interpretul a promis publicului prezent că va reveni pe scenele din Bucureşti, cu un nou spectacol încântător, puternic şi răscolitor. Fuego nu se dezminte, vine, ne cântă şi ne cucereşte...
"Mă dăruiesc cu toată fiinţa cântecului, sunt fascinat, când descopăr că
sunt oameni de valoare, care-mi apreciază munca, talentul, efortul, dorinţa mea
de a fi un artist complet, de a ajunge la sufletele celor care mă ascultă"
(Paul Surugiu - Fuego)
L-am cunoscut cu o chitară în mână, mult prea grea şi mult prea mare pentru un
copil care s-a încăpăţânat să arate lumii că poate... Numai şi numai dragostea,
inocenţa şi puritatea acelui copil, speranţele lui, multe speranţe, credinţa şi
adevărul, i-au deschis porţile sufletelor noastre, în acest magnific univers al
iubirii. Şi... l-am primit, cu drag şi cu bucurie, în casele noastre, în
viaţa noastră, în lumea noastră. Chipul lui a rămas acelaşi şi toate după...,
care l-au urmat pe parcursul carierei, nu s-au shimbat.
El a rămas El...
Un singur lucru s-a schimbat: A arătat lumii că poate...
Fan Club Fuego Romania
15 noiembrie 2014