Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate ''Maria Mirabela'', iar poezia lui Vieru ''Dragă Otee'' a fost pusă pe muzică şi interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată şi de Zdob si Zdub.
Mulţi compozitori basarabeni s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece "Poftim de intraţi", "Cine crede" ş.a.). Grigore Vieru însuşi este autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să creşti mare" ş.a.), fiind ştiută strânsa lui colaborare cu compozitoarea Iulia Ţibulschi ("Soare, soare", "Clopoţeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cântînd cu iubire" ş.a.) Poate cele mai cunoscute piese pe versurile lui Vieru sunt cele interpretate de soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, iar cea mai îndrăgită este ''Eminescu''. La fel de cunoscută este şi piesa ''Reaprindeţi candela'', interpretată cu multă sensibilitate de Dida Drăgan.
A scris versuri despre moarte, chiar despre propria-i moarte, pentru a demonstra că nu se teme de ea. În "Litanii pentru orgă", poetul spunea: "Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii, vreau să zic,/ La fel cum lumina pârăsc./(...) Nu frică, nu teamă/ Milă de tine mi-i,/ Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii", iar în poezia "Doină", Grigore Vieru spunea: "Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!/ Din pâine iau, să pot zbura,/ Cât de pe flori albina ia./ (...) Ajuns-am a umbla mereu/ În braţe cu mormântul meu./ Şi nu ştiu unde să-l mai pun/ Să am un somn mai lin, mai bun./ Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,/ De-am mai trăit!/ Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu/ Că am murit!".
''În viaţa mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. (...) Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea şi am căutat să dialoghez cu ea. Pe un ton destul de senin. Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu. (...). Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului. Prin anii '50-'80 glasul clopotului ei fusese înăbuşit. Sătenii noştri sfinţeau pasca în zvonul clopotului bisericii de pe malul drept al Prutului - din Miorcanii lui Ion Pillat, zvon care zbura peste sârma ghimpată. (...) Teoretic şi ''constituţional'' (?!) suntem închişi în ţarcul ,,limbii moldoveneşti'. Practic, însă ne mişcăm în interiorul limbii lui Eminescu, în spaţiul limbii române, pe care, prin voia lui Dumnezeu, suntem datori s-o apărăm. La ora actuală, principalul obiectiv moral şi politic este apărarea Bisericii naţionale, a limbii române şi a istoriei românilor. Nu putem zbura peste Prut fără aceste aripi esenţiale'', spunea Vieru într-un interviu acordat AGERPRES, în februarie 2008.
Un an mai târziu, la 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Accidentul a avut loc pe traseul R-3 Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabească, când poetul de întorcea de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. La două zile după accident, la 18 ianuarie, poetul a murit la Spitalul de Urgenţă din Chişinău.
Epitaful pe care şi l-a ales chiar Vieru, când a realizat că va pleca, în curând, în aceleaşi stele în care era şi Mihai Eminescu, este: ''Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi''.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Mare Cruce "în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă".
Gânduri despre poet
''Grigore Vieru mi-a fost ca un părinte pentru că mi-a prefaţat cartea de debut în literatură, dar şi pentru că am fost mereu împreună, mai ales în ultimii ani (...) Vieru va rămâne pentru totdeauna cu acel mănunchi al său de poeme nemuritoare în spiritualitatea noastră naţională şi universală'', spunea scriitorul Valeriu Matei.
''A fost ca un apostol al cuvântului şi adevărului, rege şi slugă a poeziei. Este un dar ceresc pe care ni l-a dat Dumnezeu'', aprecia preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca.
''Un simbol al renaşterii naţionale, conştiinţa unităţii spaţiului cultural românesc, unind prin opera sa cele două maluri ale Prutului'', spunea preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi.
"Era un mare poet şi un extraordinar prieten. Cred că rareori am văzut în viaţa mea un om care să-şi iubească ţara cum o iubea el. Grigore trece definitiv să asculte cântecul Prutului la el în sat. Ştiu că-l va auzi mereu şi-şi va uni glasul cu el şi acolo, sub pământ. Ce îndurerată se vede azi Basarabia, privită din satul lui natal, Pererîta! Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere spre inima Dunării şi, de asemenea, spre inima Nistrului!", declara scriitorul Fănuş Neagu.
''Grigore Vieru a fost un mare român, un mare poet şi un adevărat prieten'', mărturisea actorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu.
''Grigore Vieru rămâne o conştiinţă a locului şi un împătimit de românism.(...) Pot să vorbesc despre Grigore Vieru ca prieten. L-am cunoscut în 1988, la Chişinău, când m-am dus pentru o colaborare cu teatrul 'Luceafărul' din oraş, pentru a monta piesa lui Marin Sorescu 'A treia ţeapă'. (... ) M-am apropiat de el extrem de mult, pornind de la simţirea lui românească autentică şi dorinţa extraordinară de a reveni acasă, la casa românească a fiinţei noastre. (...) Apoi a venit 1989, iar întâlnirile au devenit mai dese'', rememora actorul Ion Caramitru câteva dintre întâlnirile sale cu poetul Grigore Vieru.
''Puterea sa venea din credinţă. Era profund credincios şi credea că are o datorie şi o misie în naţia sa. Şi s-a purtat ca atare, ca purtător al unui mesaj divin. (...) Pentru el, mama a fost şi mama adevărată, dar şi România întreagă. Grigore Vieru a reuşit să ne sensibilizeze şi asupra ideii de mamă, şi asupra ideii de ţară. El a fost şi rămâne în literatura română poetul mamei. Lacrima mea pentru el pică pe o întreagă substanţă umană care ne-a legat", declara poetul Adrian Păunescu.
''Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puţin aplecat într-o parte, cu faţa suptă, uşor resemnată, cu privirile vii, curioase şi neliniştite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', îl descria academicianul Eugen Simion.
''Cuvântul lui tună, ca să strălumineze bolţi, şi plouă, pentru ca lanul să lege rod şi mugurul să scoată frunze şi flori'', scria scriitorul Nicolae Dabija.
Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămân nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci şi în memoria tuturor românilor, pentru că Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut pentru care trecerea peste Podul de flori a fost cea mai mare bucurie''.
Sursa: AGERPRES (Documentare - Marina Bădulescu, Editor - Cristian Anghelache)
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
18 ianuarie 2013
