ULTIMELE NOUTATI

FUEGO a îmbrăţişat Basarabia!, "Literatură şi artă", 05 septembrie 2013

FUEGO a îmbrăţişat Basarabia!


Fuego realizează, treptat, cu fiecare apariţie, o încununare a muzicii, a celei mai frumoase forme de artă. Artistul a celebrat în această lună 20 de ani de cântec, de existenţă activă pe scena muzicală, iar acum, în ceas aniversar, nu putem decât să îi dorim să dubleze această vârstă şi această cifră din cariera sa.

În contextul regionalizării şi al unirii României cu Basarabia, al tuturor proiectelor Pro Basarabia, putem afirma fără menajamente că există un artist care a înfăptuit unirea, fără nici o implicare politică. Prin artă, prin devotament şi suflet de roman adevărat, punând astfel pecetea României în R. Moldova definitiv prin muzica sa.

Artiştii trăiesc şi ard prin creaţia lor, prin emoţiile pe care publicul le transmite şi prin finalitatea pe care actul în sine o produce. Astfel că atât percepţia şi interpretarea publicului, prezenţa sa în sălile de spectacol, cât şi premiile şi distincţiile dobândite reprezintă confirmarea că munca şi determinarea conturează imaginea veridica, completează şi desăvârşesc un sistem de valori echilibrat.

De asemenea, spaţiul în care artistul alege să îşi desfăşoare activitatea ajunge să îl asimileze pe deplin şi să se identifice cu acesta, descoperind în el un reprezentant, un ambasador al principiilor autentice.

Un exemplu valid în acest sens, cel al înrădăcinării în propriile norme spirituale, este Fuego, care a reuşit, în cei peste 10 ani de activitate pe scenă basarabeană, celebraţi anul trecut, în cadrul unui spectacol – eveniment desfăşurat pe scena Palatului Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, să fie perceput ca un artist autohton şi tratat ca atare, reuşind să realizeze două spectacole pe an, cu casa închisă.

Fuego a reuşit să stabilească o legătură tainică cu Basarabia, atât prin colaborarea avută cu Grigore Vieru, care a scris pentru el  în ultimii ani ai existenţei sale, cât şi prin puterea pe care muzica a exercitat-o în promovarea spiritului naţional, a valorilor autentice.

„Iubesc Basarabia cu oamenii ei buni şi curaţi la suflet, publicul de la Chişinău fiind publicul pe care şi l-ar dori orice artist, cald, receptiv, sensibil, sincer. Au un cult pentru artişti şi pentru spectacol.

 Este copleşitor şi în acelaşi timp onorant să fii în mijlocul unei săli în care publicul te aplaudă minute în şir, îţi cunoaşte repertoriul, vibrează împreună cu tine şi lăcrimează la fiecare vers“. (Paul Surugiu – Fuego)

În cei 10 ani de activitate desfăşurată în Republica Moldova, Fuego nu a devenit doar unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti, dovadă stând aplauzele şi braţele de flori primite la spectacole, ci şi un ambasador al cântecului românesc, al codrilor şi versurilor basarabene, iar mărturie pentru ăsta stau distincţiile ce i-au fost conferite pe parcursul timpului.

Aşadar, „Literatura şi arta” vă prezintă în exclusivitate câteva dintre cele mai semnificative distincţii, care certifică, fără drept de apel, că Fuego este un artist iubit şi solicitat în Basarabia.
Cea mai importantă dintre acestea o reprezintă cea de “Artist al Poporului”, titlu onorific conferit de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, într-o ceremonie publică ce a avut loc pe 12 octombrie 2012.

Acest titlu atestă faptul că Fuego a construit o carieră durabilă în Basarabia şi că atât publicul cât şi autorităţile îl tratează ca fiind un român adevărat, un sol al artei interpretative, un artist ce a reuşit să unească, prin simţire, cele două lacrimi gemene româneşti.

Dacă am încerca să conturăm în câteva fraze toată activitatea lui Paul Surugiu din Basarabia, nu am reuşi să o cuprindem pe toată. De la spectacole şi turnee naţionale, la albume vândute şi discuri de aur. De asemenea, nici o contorizare clară a premiilor nu putem realiza, în schimb, în linii mari, încercam să vă prezentăm câteva dintre cele mai importante puncte ale colecţiei.

În 2009 primea trofeul „Patefonul de Aur – Cel mai vândut artist român în Basarabia”, oferit de casa de discuri CAN RECORDS Chişinău, pentru vânzările record ale albumului „Clar de lună”. În 2010, artistul primea distincţia „Crucea pentru merit”, CLASA I, oferită de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, pentru contribuţia la formarea şi educarea simţului de patriotism.

Pentru că şi-a adus aportul la ridicarea flamurii românismului în Basarabia şi a avut o contribuţie deosebită la promovarea idealurilor românilor, a primit în 2010 Diploma „Petru Cărare”, oferită de Centrul de Spiritualitate al Basarabiei, Casa „Alexei Mateevici” şi Casa Limbii Române din Zaim.

Totodată, în 2010, Brigada „Fulger” a Ministerului de Interne din Basarabia i-a oferit medalia „15 ani ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, în semn de recunoştinţă pentru artă muzicală şi pentru că este cel mai îndrăgit artist român în Republica Moldova, iar în 2011 a primit Trofeul „Omul Anului 2011”.

Un alt moment semnificativ care îl uneş-te pe Fuego de Basarabia este cel al întâlnirii maiestuoase cu poetul Grigore Vieru, alături de care a construit o adevărată comoară. Colaborarea sa cu poetul ales al neamului românesc, cel pe care Creatorul nu l-a înzestrat cu talent, ci cu o urmă de dumnezeire, a fost probabil momentul în care Fuego şi-a găsit cu adevărat identitatea artistică, şi a conştientizat că el şi opera lui nu îi mai aparţin. E a tuturor, iar pentru aceştia trebuie să aducă jertfă pe altarul dragostei.

Parte din această comoară a fost surprinsă în albumul de artă „Testament pentru Fuego”, editat de Asociaţia Culturală „REGAL D’ART”, Botoşani, 2012, volum lansat pe scena Palatului Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, cu ocazia concertului extraordinar „Destin – 10 ani de cântec pe scena basarabeană”.

Volumul este editat într-o colecţie exclusivistă, pentru bibliofili, şi cuprinde poemele lui Grigore Vieru din ultimele clipe de jertfă pentru creaţie, dedicate cu nobleţe şi sinceritate celui care i-a descoperit, asimilat şi apoi împărtăşit, cel mai elocvent, atingerea de geniu.

 Şi pentru că relaţia lor de filiaţie a fost atât de strânsă, Fuego a primit, în 2012, şi „Premiul pentru interpretare”, oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”, ediţia a IV-a, pentru cea mai sensibilă interpretare a versurilor maestrului Grigore Vieru.

„Îmbrăţişându-l pe Vieru, Fuego a îmbrăţişat Basarabia, cea care, după plecarea Poetului la stele, l-a înfiat, la rându-i, cu tot cu cântecele sale, în care ea îşi regăseşte tot mai mult sufletul, în toată argheţea şi plinătatea, aşa cum i l-a dăruit Dumnezeu.

Cântecele lui Fuego, pe versurile lui Vieru, lasă pe chipul ei o dâră luminoasă ca o lacrimă de copil.” (Acad. Nicolae Dabija)

Nici publicaţiile şi televiziunea nu au trecut cu vederea activitatea sa prolifică. Astfel, Paul este un răsfăţat al posturilor TV din Basarabia, care îl au ca invitat de fiecare dată când acesta ajunge în ţara lor.

Iar audienţele emisiunilor vin ca o certificare a dragostei pe care publicul o nutreşte. În 2011, Paul primea din partea postului de Radio  Noroc certificatul onorific „Potcoava cu noroc”, pentru măiestrie profesională, notorietate şi audienţă constantă, iar anul acesta, în ianuarie, Busuioc TV îi oferea, în cadrul unei gale somptuoase, Trofeul Festivalului „Firicel de Busuioc 2013” pentru calitatea de a fi, de mai bine de 10 ani, „Cel mai solicitat interpret din Republica Moldova”.

Aceasta este doar o mică parte a întregului care atestă faptul că Paul Surugiu este, indiferent de ce spun anumite părţi, un artist desăvârşit, iubit şi apreciat la justa sa valoare în Basarabia, care l-a adoptat şi care se identifică cu muzică şi forma pe care arta creată de el o consacră.

„Cu sufletul deschis şi inimă de român ardelean, dar din tată, cu rădăcini moldave, am făcut legământ, pe viaţă, că voi milita cu arma cuvântului şi muzicii, cu toată fiinţa mea, pentru aducerea şi menţinerea frumosului prin artă, pe marea scenă a lumii!

Confraţii basarabeni m-au congratulat cu sintagma ambasador! Este o misiune pe care mi-am asumat-o, de cum am trecut pentru prima dată, în urmă cu un deceniu, Prutul! În aceşti 10 ani, am încercat, indiferent în ce colţ de lume m-am aflat, să fac cunoscută spectatorilor mei puternica legătură de conştiinţă, limbă şi sânge dintre românii neamului meu.” (Paul Surugiu – Fuego, discursul rostit la conferirea titlului de Artist al Poporului).


Articol semnat de „Literatura şi arta”, săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova, nr.36 (3549), 05 septembrie 2013 



Fan Club Fuego Romania

Fuego revine în forţă pe piaţa muzicală! Artistul pregăteşte un videoclip inedit, realizat în Republica Moldova!, “Top Romanesc”, 05 septembrie 2013

Fuego revine în forţă pe piaţa muzicală! Artistul pregăteşte un videoclip inedit, realizat în Republica Moldova! 


După difuzarea melodiei “Iubire”, în premieră, la “Top Românesc”, Fuego pregăteşte un videoclip dar şi un album pe care va fi inclus această nouă creaţie.

Paul Surugiu - Fuego este într-o permanentă muncă. Fie este într-un turneu naţional, care se joacă sold out, fie mai lansează un album, fie e la una din manifestările sau concertele din Republica Moldova, acolo unde este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti români.

Asta nu îl împiedică să creeze în continuare, să menţina legatura cu publicul şi să le daruiasca noi si noi surprize. Astfel, artistul si-a propus o revenire de zile mari. Se pare că are toate datele pentru a face asta. A lansat de curând piesa „Iubire”, propusă la “TOP ROMÂNESC” pe luna august. Aceasta a fost primită cu entuziasm de public, iar Fuego s-a hotărât să filmeze şi un videoclip.


Deocamdată nu există foarte multe date despre cum va fi, în schimb interpretul ne-a mărturisit că e ceva spectaculos. Producţia va fi regizată de către Oleg Butnaru, regizor de calibru în Moldova, iar filmările vor fi realizate în Chişinău, în decoruri inedite, ce au rol de a susţine o poveste de dragoste neîmplinită, cu desfăşurare atipică şi deznodământ neaşteptat. Clipul va fi filmat în următoarele săptămăni şi va fi lansat la începutul lunii octombrie.

Piesa “Iubire” vine cu o schimbare de stil pentru interpret, beneficiind de un sound nou, diferit de ceea ce a interpretat până în prezent.  Având în vedere relaţia stabilită cu Basarabia, cu profesioniştii în domeniu din acel spaţiu, şi de această dată, Fuego a ales să colaboreze cu cei mai buni. Astfel, muzica şi versurile sunt realizate de una dintre cele mai apreciate compozitoare din generaîia tânăra, Eugenia Carabut Andries.

Piesa va fi inclusă pe următorul material discografic al artistului care se va lansa la finalul acestui an. Totodată, până atunci, Fuego are o activitate prolifică şi nu înceteaza să-şi surprindă plăcut admiratorii, pe care îi respectă şi cărora le-a dedicat un eveniment întreg, pentru a-i asigura de tot respectul, toată consideraţia şi dragostea sa. De asemenea, a devenit o tradiţie ca în fiecare lună, Paul să le ofere fanilor câte o premieră muzicală. Iata cum isi percepe el admiratorii:

“Pentru mine, publicul reprezintă totul. Pentru ei realizez fiecare proiect şi credeţi-mă, nu există o satisfacţie mai măreaţă decât aceea de a ştii că muzica ta, că visele şi idealurile tale au un scop precis. Publicul mă ajută să evoluez, iar asta mă responsabilizează. Cu aceasta ocazie, primind atât de multe recenzii favorabile cu privire la piesa “Iubire”, încurajat fiind şi de către fani, am decis să realizez un videoclip. Va fi ceva neaşteptat, o altă lume, alta viziune şi o poveste cu final surpriză” adauga artistul.

Sursa: topromanesc.ro
05 septembrie 2013


Fan Club Fuego Romania

FUEGO omagiaza "Mariile", impreuna cu “Familia Favorit”, intr-o editie speciala, sambata, 07 septembrie 2013, ora 21.00

Fuego omagiază "Mariile", împreună cu “Familia Favorit”, într-o ediţie specială


 De 5 ani “Familia Favorit” a celebrat excelenţa, reuşind să se menţină prin intermediul telespectatorilor fideli, prin calitatea programelor şi a invitaţilor şi prin reprezentaţiile savuroase oferite de cel ce este imaginea principală a proiectului, Fuego, care îşi realizează această misiune cu seriozitate, conştiinciozitate şi profesionalism.

În  ceas de sărbătoare, în cadrul emisiunilor “REMEMBER”, lansate încă de săptămâna trecută, gândul nostru se îndreaptă către destinele ce au modificat arta românească, către personalităţile ce au realizat împreună cu noi, momente şi ediţii de colecţie, dezvăluind parte din activitatea şi amintirile lor.
Astfel, în săptămâna aceasta, pe 7 septembrie a.c., începând cu ora 21.00, pe Favorit TV, “Mariile” ce ne-au fost invitate sunt omagiate, cu ocazia onomasticii şi a praznicului luminos “Naşterea Maicii Domnului”, prin intermediul imaginilor, a istoriilor ce vor dăinui peste timp în arhiva tabloului culturii române, urându-le mulţi ani de cântec şi activitate, încununaţi de tot binele posibil!

În toată perioada în care am  intrat în casele şi în sufletele dumneavoastră, cu muzica, cu momente vesele, cu imagini monument, am adunat o multitudine de momente pe care merită să vi le readucem în atenţie. Şase dintre “Mariile” care au schimbat istoria neamului nostru, fiecare în măsura şi pe palierul său, vor fi sărbătorite prin poveştile, cântecele şi amintirile lor:

-  Marina Voica - una dintre emblemele muzicii noastre, cea a cărui creaţie a dat o coloană sonoră momentelor în care ploaia îşi realizeaza numărul;


-  Maria Butaciu - reprezentantă de frunte a Ardealului istoric, una dintre cele mai autentice artiste autohtone, cea care transmite  mai departe, atât de înălţător, portul, piesele și tradiția zonei sale;


-  Maria Ciobanu - Un simbol, din zona de folclor, una dintre cele mai măreţe figuri. Apelativele au fost multiple pe parcursul trecerii anilor, peste 50 de ani de carieră, toate elogiind un talent veritabil, un spirit ce a lăsat în urmă sa câteva dintre piesele “monument”, cântece ce au devenit involuntar, pecete pentru români;


-  Marina Florea - Unul dintre acele timbre vocale inconfundabile. Compozitorii au sesizat asta şi au răsfăţat-o la propriu pe Marina Florea cu piese romantice, creaţii ample,  ce nu ar fi avut acelaşi stil dacă nu erau interpretate de ea;


-  Mioara Velicu - Mioara e comică, spune bancuri, joacă de rupe scena, cântă fără suflare şi arată ce înseamnă să fii un moldovean de cinste;


-  Maria Cârneci - Tonică şi dezinvoltă, Maria Cârneci emană bună dispoziţie cu fiecare apariţie. Astfel că, umorul şi dinamicitatea sa, transformă fiecare emisiune într-un spectacol. Maria Cârneci ştie să facă spectacol. Longevitatea sa a dovedit ca îl poate crea aşa cum este definit în manuale;


-  Maria Lătăreţu - o întreagă istorie. Un brand al muzicii populare şi lăutăreşti. O sursă de inspiraţie pentru toţi cei ce i-au urmat drumul, cariera, viaţa.


În 5 ani v-am arătat ce înseamnă, până la urmă, să fii român. Alături de Fuego, am vrut să scriem o pagină în România aceea plină, cea care merită să fie descoperită şi promovată.

Dacă am reuşit, puteţi afirma doar voi. Satisfacţia noastră rămâne în imaginile memorabile care servesc drept mărturie pentru afirmaţia de neclintit că “dodoloaţa” Românie are cu ce se mândri, are ce etala în faţa artei mondiale, are suficiente motive pentru a sta cu fruntea sus.

Aprecierea noastră se îndreaptă către toţi cei ce ne-au păşit “universul Familia Favorit”, împărtăşindu-ne idealurile, demonstrând astfel că sunt umani, sunt simpli, sunt valori şi sunt modele. 

Vă aşteptăm aşadar, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Favorit TV!

Semnează: Echipa emisiunii „Familia Favorit”

Fan Club Fuego Romania

FUEGO: “Scriem istoria împreună!”, 02 septembrie 2013

FUEGO: “Scriem istoria împreună!”

"Niciun neam nevoiaş,
Cât are un cântec, un grai..."
(Grigore Vieru)


În acest weekend, la Chișinău, a fost inaugurată, în cadrul unei manifestări speciale, statuia realizată din bronz, ce îl reprezintă în mărime naturală, pe cel ce a trasat, în condei, vers și imagini stilistice, lumina acestui neam, Grigore Vieru.

Grigore Vieru a fost poetul ce a militat pentru simbolul limbii române, pentru cunoașterea, recunoașterea, dezvoltarea și celebrarea acesteia, în cel mai modest, original și complex mod. Și poate din acest motiv, ziua în care monumentul său din cimitirul de stat din Chișinău a fost dezvelit, s-a potrivit să fie tocmai ziua limbii romane!


Fuego, cel pentru care poetul și-a înălțat ultimele uimiri, a fost prezent la mormântul celui ce i-a fost mentor, formându-l, conferind substanță creației prin versurile sale. Împreună cu soția maestrului, Raisa Vieru, Paul Surugiu a înălțat un omagiu, simbolizat prin flori, cu o zi înainte de marele eveniment, la care au fost prezente mai toate oficialitățile Moldovei, în frunte cu președintele Nicolae Timofti.


“Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” 
("A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba, ce poate fi?" - Grigore Vieru)

Epitaful lui Grigore Vieru stă așezat la fel de simplu cum și-a dorit, pe piatra mortuară, exprimând parcă, esența întreagă a existenței sale și a românului ce a trăit toată viața cu un ideal măreț: acela de a reîmpreuna, prin întreaga-i operă, cele două lacrimi gemene, România și Moldova.




Limba română va fi întotdeauna celebrată prin Grigore Vieru. El a zămislit, dintr-o irepetabilă mirare, crezul, forma acestei comori, căci “pentru ea cresc florile visarii - pentru limba țării.”
Paul Surugiu precizează că doar împreună putem continua misiunea nobilă a marilor noștri cărturari, susținând totodată că limba română este cea care unește românii:

Fuego împreună cu d.na Raisa Vieru

“Unul dintre cele mai importante vise ale mele a prins contur. Nenea Grig are acum monumentul pe care îl merita, așezat fiind, la loc de cinste, pe Aleea Artiștilor, alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici, Maria Bieșu sau Nicolae Sulac.

Îl port alături de mine, prin versurile sale și prin întreaga colecție de povețe, de morală pe care mi-a oferit-o, în cei trei ani în care am fost mai mult decât prieteni. Grigore Vieru nu a fost doar modelul meu, ci mi-a fost ca un tată. Un tată spiritual care mi-a lăsat cea mai de preț moștenire, a cuvântului. Și am responsabilitatea de a o duce mai departe, prin muzica mea.

Fuego împreună cu d.na Raisa Vieru

De asemenea, m-am bucurat să văd că în Republica Moldova, ziua Limbii Române este ridicată la rang de zi națională, organizându-se manifestări publice ample, concerte și evenimente inedite.

Cred cu tărie că limba română este limba ce unește românii de pretutindeni, unindu-ne și pe noi, într-un singur gând, un singur vers, țel, un singur cântec, scriind împreună, mai departe, ceea ce Grigore Vieru, alături de marii poeți ai acestui neam au scris. Istoria!”


Articol semnat de: Asociația Culturală Regal D’Art
02 septembrie 2013


Fan Club Fuego Romania

Un monument funerar al lui Grigore Vieru a fost inaugurat la mormântul poetului, „Moldpres”, Chişinău, 31 august 2013,

Un monument funerar al lui Grigore Vieru a fost inaugurat la mormântul poetului


Un monument funerar al lui Grigore Vieru a fost inaugurat astăzi la mormântul poetului din Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală. Evenimentul a avut loc în contextul marcării sărbătorii Naţionale „Limba noastră”, transmite „Moldpres”.


Monumentul a fost dezvelit de membrii familiei marelui poet. După inaugurare, la monument au fost depuse flori de către un grup de copii, de Premierul Iurie Leancă, de şeful statului, Nicole Timofti. La eveniment au mai fost prezenţi oameni de cultură, demnitari şi admiratori ai creaţiei poetului.


Călin Vieru, fiul regretatului poet, a declarat că soarta acestui monument, de fapt, ca şi viaţa poetului, a fost foarte chinuită. “De un an şi jumătate monumentul este gata, prăfuindu-se prin depozite. Compoziţia arhitectural-monumentală iniţial a fost cu totul alta. Din cauza lipsei de spaţiu, probabil, am fost nevoiţi să o modificăm”, a spus Călin Vieru.


Premierul Iurie Leancă a apreciat faptul că monumental lui Grigore Vieru a fost inaugurat de Ziua Limbii Noastre. “Nimeni nu se asociază mai mult cu Limba română decât cel care a luptat pentru adevăr - Grigore Vieru”, a precizat Prim-ministrul.


Monumentul este din bronz, are trei metri şi cântăreşte aproximativ o tonă. Acesta a fost executat de sculptorul Constantin Constantinov. Pentru edificarea monumentului au fost cheltuite peste 1,5 milioane de lei, notează „Moldpres”.


Sursa: moldpres.md
31 august 2013

Fan Club Fuego Romania

FUEGO – „Limba română este patria cântului meu!”, "Luceafărul.net", 30 august 2013

FUEGO – „Limba română este patria cântului meu!”

Fuego, interpretul  din Romania care permanent a promovat limba şi versul românesc,  este singurul artist care s-a gândit  astăzi, 31 august 2013, să omagieze „Ziua Limbii Române”,  oferind, în exclusivitate, publicaţiei „Luceafarul.net”, o scrisoare deschisă, prin care celebrează graiul strămoşesc, marcând un moment crucial de regăsire a rădăcinilor, consemnat prin poezie, cântec şi joc, prin repunerea în drepturi a tradiţiilor populare seculare, a momentelor şi valorilor care ne-au scris istoria.


Limba română este patria cântului meu!

Limba română! Este atât de măreață și fascinantă! Acest grai în care poeții şi-au făurit trăirile, în care muzica şi-a găsit dorurile, în care simţirile, gândurile, idealurile capătă formă, este fără doar şi poate simbolul care ne uneşte peste timp, un simbol fără graniţe, fără bariere.

31 August este ziua în care se cuvine să celebrăm limba română, căci este ziua naţională dedicată acesteia, perioadă în care toţi cei ce simt, gândesc şi vorbesc limba română, indiferent de colţul de lume în care se află, aduc un omagiu liantului ce i-a desăvârşit, format şi  şlefuit.



Deşi nu ar trebui să existe un motiv anume pentru a dărui limbii române toate meritele, de această dată există un prilej oficial pentru care românii, cu respectul cuvenit, să omagieze graiul strămoşilor, al gliei străbune, al propriei conştiinţe ce solidarizează inimile, căci  „a vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” ( Nichita Stanescu ).

Cu această ocazie, simţind, trăind şi cântănd în, cu şi despre limba română, am creionat o scrisoare deschisă, aducând un elogiu celei ce mi-a servit drept inspiraţie, celei ce a completat pe deplin opera mea artistică, limba română, pe care o slujesc cu încăpățânarea românului autentic, fiind de asemenea cunoscută şi încurajată misiunea mea prin care contribui la formarea şi educarea patriotismului.


Dragă mi-e limba română, iar pentru ea „mai sunt răniţi poeţii” şi tot pentru ea „Dumnezeu a plâns, printre astre, peste ţară, cu lacrima sa” (Grigore Vieru).

Pentru mine se potriveşte ca această celebrare a limbii române să vină pe fondul unei legături speciale. Am considerat în permanenţă că mesajele mele, că muzica şi trăirile mele pot ajunge la public, prin intermediul acestei forme divine, care conferă nuanţe ideilor şi care înalţă idealurile.

Limba română trebuie să servească drept armă pentru promovarea culturii noastre. Să cântăm în limba română, să iubim în limba română! Şi nu am avut o împlinire mai puternică decât aceea de a primi titlul de „Artist al Poporului” Republicii Moldova, într-o sală în care  dascăli emeriţi primeau distincţii pentru activitatea lor didactică prodigioasă şi pentru sprijinul în promovarea şi menţinerea flăcării ce arde pentru limba română.





Cu sufletul deschis şi inima de român ardelean, am facut legământ, pe viaţă, că voi milita cu arma cuvântului şi a muzicii, cu toată fiinţa mea, pentru aducerea şi conservarea frumosului prin artă, pe marea scenă a vieţii!

Indiferent de colţul de lume în care m-am aflat, am încercat să fac cunoscută spectatorilor mei puternica legătură de conştiinţă, limbă şi sânge dintre românii neamului meu, spunându-le că în acelaşi grai trăim cu toţii şi că preţuirea acestei limbi este esenţa dăinuirii noastre.

Şi cred că nimic şi nimeni nu poate fura dreptul românilor de a trăi şi a gândi româneşte. Modernizându-ne, ajungem să uităm că graiul este cel care ne defineşte şi că oriunde ne-ar purta timpul paşii, vom simţi acest glas cu o intensitate şi mai puternică.



Mai mult decât atât, limba română este patria cântului meu, a românilor de pretutindeni şi nu există o formă mai intensă pentru a ne striga iubirea şi măreţia, pentru a ne slăvi neamul, pentru a ne admira minunile, pentru a ne exprima uimirea decât cea pe care limba română o dă fiecărui cuvânt măreţ din sufletul nostru.


Ca într-un basm etern, limba română îşi scrie, cu foc, istoria vremilor sale, a dorurilor şi a strigătului jertfei pentru un singur ţel, un cântec comun al fascinantei lumi numite simplu: România.

Şi tot în această zi, unul dintre cele mai importante vise ale mele prinde contur. La mormântul poetului ce a militat pentru acest grai, pentru libertatea lui, mentorul meu, Grigore Vieru, se va dezveli monumentul realizat din bronz, reprezentându-l în marime naturală.

Şi orice cuvânt aş folosi pentru a descrie ceea ce simt cu privire la limba română, orice urare aş putea să fac, nimic nu ar exprima mai înălţător decât versurile maestrului Grigore Vieru, poetul ales al neamului românesc, cel pe care Creatorul nu l-a înzestrat cu talent, ci cu o urmă de dumnezeire, versuri care au conturat şi „Imnul Neamului ”:

„Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastra cea română.

Pe pământ străvechi şi magic
Numai ea o să rămână,
Limba doinelor de aur,
Limba noastra cea română.”

Articol semnat de: Paul Ciprian Surugiu - Fuego, 30 August 2013

Sursa: „Luceafărul.net”



Fan Club Fuego Romania

Fuego : "Irina Loghin este mentorul din sufletul meu!", Ziarul “Libertatea”, 29 August 2013

Fuego : "Irina Loghin este mentorul din sufletul meu!"


De spui "Mama şi fiul", ori de te gândeşti la cuplul de aur al muzicii populare contemporane, nu îţi vin în minte decât două nume. Cu rezonanţă pentru tot ce înseamnă aprecierea publicului, muzica cu mesaj, de joc şi de suflet, şi anume, Irina Loghin,"regina mamă" a folclorului românesc şi Fuego, artistul muzicii de suflet.

Publicul a îndrăgit această alăturare încă de la prima apariţie şi i-a acordat suportul necesar pentru a continua. Iar asta poate fi probat prin sălile de spectacol pline de la fiecare manifestare din perioada de debut, în 2004, atunci când cei doi au lansat albumul "Mama şi fiul", cel ce a primit discul de aur pentru vânzări, din partea RBA. Vânzări impresionante a avut şi cel de-al doilea material "Valurile vieţii", care a fost răsplătit cu un disc de platină, primul din cariera amândurora,oferit de “EUROMUSIC” CLUJ NAPOCA.

Propunerea de duet i-a aparţinut lui Fuego, care fiind îndrăgostit de valorile populare şi de muzica acestei zone, s-a hotărât să cânte muzică populară. Şi cum avea nevoie de susţinere, Irina Loghin, cea care a întruchipat rolul mamei în celebrul videoclip al artistului "Împodobeşte mamă bradul" alături de Gheorghe Turda, a acceptat propunerea, devenind astfel mama sa spirituală, precum şi parte a unuia dintre cele mai îndrăgite, apreciate şi recunoscute duete ale ultimei decade din muzica românească.
Iată ce afirma Fuego, în exclusivitate pentru “Libertatea”, despre ce înseamnă colaborarea sa cu Irina Loghin şi despre ceea ce reprezintă acest monument al artei şi culturii româneşti pentru el:

"Irina Loghin este mentorul din sufletul meu. Alături de ea am învăţat ce înseamnă să gestionezi succesul, cum să fructifici fiecare şansă şi, poate, cel mai important, am descoperit cu adevărat minunile şi bijuteriile muzicale ale folclorului autentic.  Îi mulţumesc pentru fiecare povaţă, onorat fiind de toate sfaturile primite din partea sa şi îi mai mulţumesc, cu profundă recunoştinţă, pentru faptul că reprezintă cu cinste, cântecul popular românesc. Când spui folclor, spui involuntar Irina Loghin. Colaborarea nostră a cunoscut succesul prin recunoaşterea şi aprecierea celor care ne servesc drept inspiraţie în parcursul nostru, publicul, care a făcut ca duetul "Mama şi fiul" să continue până astăzi. Şi nu ne vom opri aici. Vă pregătim pentru anul viitor noi surprize muzicale, un nou album eveniment care va duce mai departe tradiţia ce împleteşte muzica populară cu cea uşoară, căci pentru mine şi pentru Irina Loghin, viaţa e un cântec!" (Paul Ciprian Surugiu - Fuego)


Până la următoarea colaborare dintre cei doi, care este preconizată pentru lansare la sfârşitul acestui an, “Libertatea”, împreună cu "Euromusic” Cluj Napoca, vă oferă în dar albumul "Cântă, mamă, cântă", care cuprinde câteva din cele mai bune piese înregistrate de cei doi, piese ce au stat sub semnul succesului, născând astfel unul dintre cele mai iubite şi apreciate duete din muzica românească: "Mama şi fiul".


Sursa: Ziarul “Libertatea”
29 august 2013


Fan Club Fuego Romania

FUEGO - “Vino” - premieră muzicală (august 2013)

FUEGO - “Vino” - premieră muzicală - august 2013


Pentru că iubirea îl inspiră mereu pe Fuego, artistul s-a gândit să le facă o nouă  bucurie fanilor, revenind pe piaţa muzicală românească cu un nou single.

“Vino”, cea mai nouă compoziţie a Eugeniei Carabut Andrieş, pe versuri de Narcis Avădanei şi Eugenia Carabut Andrieş, orchestraţia Vitalie Andrieş, producţia audio realizată în studioul "EVA Production" din Chişinau, reprezintă o continuare a  colaborării  dintre artist şi talentata compozitoare din Basarabia, legătură profesională ce promite că se va concretiza în viitor într-un nou material discografic.

Piesa  “Vino”,  pe care vă invităm să o ascultaţi în premieră, este cu siguranţă mai mult decât o melodie de dragoste, este un îndemn pentru toţi cei care trăiesc o poveste de iubire.


"Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieții. Fără ea ai fi un etern afon în corul imens al omenirii!" (Roque Schneider)

Felicitări team-ului Fuego & “Eva Production Studio” pentru această colaborare de prestigiu, care se dovedeşte a fi de bun augur şi, mai mult, prolifică... Un proiect muzical care, în decursul a numai două luni, dăruieşte publicului românesc 3 piese de succes, ce inspiră pasiune, sentimente, optimism... Bravo pentru seriozitate, talent, ambiție si dedicație!

"Iubirea nu se poate măsura, dar poți s-o dăruiești fără măsură..." (Maica Tereza)


Fan Club Fuego Romania
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger