ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - Stropi de primăvară în lacrima de cântec şi de dor...


“Eu nu ţi-am fost decât o primăvară,
O lacrimă, sub raza vieţii tale
Ce-a aşezat-o sufletul, comoară,
În trupul blând al dalbelor petale.”

În acest capricios martie, Paul Surugiu - Fuego a revenit în sălile de spectacol din ţară, pentru a ne aduce în suflete stropi de primăvară şi iubire, în cadrul turneului său naţional, intitulat sugestiv "O lacrimă de cântec".

Seri pline… plini de oameni frumoşi şi calzi ca pâinea…, fremătând în sunetul muzicii de suflet.  Sălile din GalaţiFocşani şi Adjud s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru lumea dornică să vadă un spectacol semnat Fuego. Amfitrionul acestui spectacol, s-a remarcat, şi de această dată, prin eleganţa ţinutei, dar şi a actului artistic. Susţinut de publicul prezent în număr mare, Fuego a oferit un spectacol unic, un concert dedicat femeii, “al cincilea anotimp în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii” (Grigore Vieru).

Momentele în care un artist reuşeşte să se ridice la rangul de consţiinţă sunt foarte rare. Un spectacol cu Fuego nu poate fi trecut cu vederea, iar publicul, iubitor de artă, ştie acest lucru, nu lipseşte şi e prezent.

Timp de două ore am călătorit într-o lume de poveste, o lume a dragostei în care picurau stropi de frumos, firesc, cu acea simplitate profundă, plimbându-ne în timp, prin ungherele uitate ale muzicii sublime, aşezate armonios pe portativul iubirii. Aşa a fost: simplitate şi iubire, descoperite pentru două ore şi dezvăluite de o cortina învechită de vremuri. Două ore în care, pierduţi în timp, spectatorii veniţi la o întâlnire cu sunetul magic, au intrat în joculul cu emoţiile, într-un carusel cu zâmbete şi lacrimi, o înălţare a spiritului, acolo unde aspiri, visezi şi speri s-ajungi pentru o clipă, doar o clipă...

Foto: Roxana Atudorei

Cu chipul senin, cu zâmbetul pe buze, punctual ca de obicei, artistul a urcat pe scenă în aplauzele unei săli pline de oameni dornici să-mbrăţişeze cu sufletul căldura primelor raze ale primăverii. Prezenţi la întâlnirea cu vocea, cu timbrul său inconfundabil, simţi, trăieşti, cânţi, dansezi, te bucuri... la fel de firesc şi la fel de simplu. Eşti ce vrei să fii, faci ce vrei să faci, fără ruşine, fără bariere, fără reguli... Acolo, în sala în care se-aude sunetul lui... eşti liber şi doar asta vrei să fii... liber. Şi pentru că astea sunt senzaţiile pe care muzica lui chiar ţi le oferă, îl slăveşti, cu recunoştinţă, cu dor, cu lacrimi şi iubire. Oamenii au încă nevoie de o astfel de întâlnire vie, în care să trăiască, să respire întâlnirea inimilor. 

A fost un spectacol puternic, unic, de forţă, dar şi cu o mare încărcătură emoţională, “o lacrimă de cântec” care s-a prelins uşor din ochii fiecărui spectator prezent în sală, o întâlnire între inimi, bătând de dor şi regăsire, de iubire şi împletire a unor destine unite de acelaşi sentiment… iubirea. Şi pentru că acolo şi doar acolo o regăseşti, te duci la întâlnire cu iubirea.

  Foto: Roxana Atudorei

Fuego şi magia creaţiilor lui Jolt Kerestely, Maria Stoianov, Ilie Gorincioi, Alex Malschi, Marius Cristinel Popa, au cucerit inimile, au îngenunchiat suspiciunile, au înălţat şi-au plecat capete... iar sala şuiera în vuiet de iubire...

Aş îndrăzni să spun că întâlnirea cu muzica de suflet, în stilul unic marca Fuego, a aprins lumina-n întuneric, a dăruit dragoste prin mesajul simplu şi curat al versului. Dar, cum cele ce se-nvârt în jurul nostru şi-au pierdut în timp din naturaleţe, iar trăirile simple trebuie mereu complicate, orice emoţie ce te trimite pe tărâmuri nealterate, e o sărbătoare. Am spus-o de multe ori şi o s-o repetăm frecvent: Fuego e o sărbătoare.

A fost o întâlnire între cuvânt şi sunet, ambele având aceeaşi origine, ambele izvorâte din comoara sufletului - spiritul. Au fost seri de gală, gândite de artist cu profunzimea şi harul de a face ca întâlnirea cu el să fie una memorabilă, una “pe care nu o vom uita curând”. Acest turneu de primăvară a venit cu propria poveste..., născută din dragoste pentru cei care vin... şi vin... şi vin acolo pentru el...

Foto: Roxana Atudorei

Şi ne-a mulţumit - aşa cum nu uită s-o facă - cu căldură, cu emoţii şi bucurie, declarând cu entuziasm: “Vin de fiecare dată cu drag în Moldova şi am o legatură specială cu fiecare dintre voi - sunteţi un public receptiv. Aplauzele şi mesaje primite din partea voastră sunt mai mult decât copleşitoare: mă stimulează să ofer tot ce este mai bun în mine”. 

Cântecele, în interpretarea live a artistului, au însoţit şi susţinut regia spectacolui, ce-i poartă semnătura, prin colaje video care s-au derulat pe toată durata recitalului pe un ecran imens, surprinzând prin imagini multicolore cu flori şi peisaje, care au inundat scena cu prospeţimea primăverii, strecurând “o lacrimi de cântec” şi de dor... în sufletele spectatorilor. Cu ocazia acestui eveniment, artistul a prezentat, în premieră, noul său album, ce poartă numele turneului, “O lacrimă de cântec”, un dublu CD care cuprinde 32 de compoziţii în primă audiţie.

Foto: Ana Maria Halalai

Fuego şi “Fuego band” au fost: lacrimi, emoţii, nostalgii, trecut, prezent şi noi începuturi. Punctul culminant al show-ului a fost atins cu momentul special în care artistul a interpretat “Scrisoare de bun rămas”, o melodie care s-a născut într-o noapte târzie de vară,  umbrită de dispariţia prematură şi nedreaptă a pianistei Mihaela Ursuleasa, o piesă sensibilă, pe versurile poetului George Ţărnea, care-a smuls lacrimile inimilor descătuşate de sunetul versului răscolitor...

 


Un alt moment special în spectacol a fost solo-ul la chitară al tânărului instrumentist din trupa sa, Robert Caloian, dar şi interpretarea, în duet cu Fuego, a două piese superbe din repertoriul artistului: “Sărut, femeie, mâna ta” şi “Mi-e dor de tine, mamă”.

Foto: Roxana Atudorei

Prezenţă spontană, plină de farmec, Fuego a transformat spectacolul într-un eveniment interactiv, dialogând permanent cu publicul, explicând, dând sau cerând sfaturi ori povestind cu umor. 



Foto: Ana Maria Halalai

Aşa cum ne-am obişnuit, artistul a fost în formă maximă, a cântat şi a recitat timp de peste două ore, spaţiile dintre momentele artistice fiind umplute cu povestiri amuzante în complicitate cu publicul, dornic să interacţioneze cu şarmul şi candoarea actorului.

Foto: Roxana Atudorei

Aparent acelaşi, dar de fiecare dată diferit, Fuego a susţinut un spectacol “de ţinută mare”, la valoarea specifică lui, în contextul turneului de primăvară care a devenit tradiţie, o poveste de iubire care cutreieră meleagul naţional în fiecare an.
Când s-a lăsat cortina, emoţiile ne-au cuprins... Lacrimi de primăvară povesteau spectacolul iubirii - “O lacrimă de cântec” și de dor...


Lacrimi de primăvară

În voi ce n-aveţi milă de omul umilit
Şi-aşa plini de trufie în rangul ruginit,
S-a dus de mult ninsoarea, ninsoarea afânată,
Nicicând veţi fi ca dânsa, ca dânsa de curată...

În vraja primăverii, mi-am pus din nou credinţa,
Că-n marea ei mărire ne curmă suferinţa...
Azi, nu pe-acolo, afară, mă-mbracă înflorată,
Ci-n cuget, în adâncuri, mă plânge îndurerată.

Cândva, la ceas de seară, un cântec suspinând
A inimii iubire, în lacrimi rourând...
În strălucirea nopţii, ca stelele ce-apun,
Îşi lua cu-n dor în versuri rămas bun.

Ce sunt din ce-a rămas să mai ofer?
Mă-mbracă, primăvară, şi-mprăştie-mă-n cer!
De vrei, să-mi pui o lacrimă în zâmbet
Şi-n plâns să-mi pui un zâmbet, dacă poţi!

Foto: Roxana Atudorei

Articol semnat de: Fan Club Fuego Romania
29 martie 2013

http://www.facebook.com/fanclubfuego.romania/


Cristina -Pitesti spunea...

Turneul de primăvară “O lacrimă de cântec” a luat sfârșit, dar am rămas cu amintirea unor spectacole minunate, de vis… Galați, Focșani și Adjud. Din an în an Fuego ne oferă concerte mai speciale, care-ți umple inima și sufletul de liniște, de bucurie, de fericire…doream ca aceste două ore de spectacol, să nu se mai sfârșească, să continue la infinit. 

Sălile au fost arhipline, spectatori veniți și din alte colțuri ale țării, au dorit să fie alături de artistul drag sufletelor lor, cu sinceritate să-l aplaude, să-i dăruiască o floare, un zâmbet…Este impresionant cu câtă iubire a fost întâmpinat artistul de publicul de toate vârstele, copii chiar au cântat, au fredonat împreună cu el…

Spectacolul dedicat primăverii, mamei, iubitei, soției… a debutat în ritmurile muzicii compuse de J.Kerestely, piesa “Steaua mea” , iar spectatorii fascinați de aparitia pe scena a artistului într-o vestimentație superbă. Câtă eleganță și distincție!! 
Au urmat șlagăre reascultate cu plăcere, dar și melodii în primă audiție, de pe noul album “O lacrimă de cântec.” Este de admirat, la cei 36 de ani, Fuego a lansat în cadrul acestui turneu, cel de-al 26-lea album- dublu CD -ce cuprinde 32 piese noi, compoziții realizate de Maria Stoianov, Alex Malschi, Marius Cristinel Popa etc.

Momente speciale au fost acelea în care Fuego a cântat piesele “Pălărie nouă”, “Povestea acordeonului”, “Numai tu”…publicul a cântat, a dansat și a vibrat.

Melodia care a reușit să impresioneze până la lacrimi întreaga sală a fost „Scrisoare de bun rămas”, versuri scrie de poetul George Tărnea. Superbă piesă, iar interpretarea excepțională.
Artistul ne-a cântat și încântat cu un buchet de melodii de dragoste, muzică nemuritoare, muzică dăruita pentru suflet, cântată din suflet...

Și asa cum tot ce este frumos se termină prea repede, acest concert de excepție se încheie cu melodia regretatului Dan Spătaru- „Nu m-am gândit la desparțire”… Sala în picioare, aplauze interminabile, lacrimi de emoție, flori și multă bucurie…Cortina s-a lăsat, iar Fuego ne-a promis că va reveni cu alte noi surprise…

Dragă Paul, mulțumim că exiști, tu ne faci viața mai frumoasă. Iți transmit cele mai sincere gânduri de admirație, prețuire, recunoștința și mulțumire pentru tot ceea ce ne dăruiești tu…
Cristina- Pitești
  

Atudorei Roxana spunea...


Au fost trei spectacole de vis,incarcate de emotie,trairi intense si multe surprize.Am ras,am plans,am aplaudat frenetic si am simtit cum imi curge prin vene iubirea...Pasiunea cu care a soptit fiecare vers,m-a facut sa realizez cat sunt de norocoasa ca am intalnit asemenea artist si ca am gasit oamenii cu care rezonez in simturi si priviri.



Va multumesc voua,celor cu care gandurile mele se intrepatrund!Iti multumesc tie,Fuego,pentru ca imi lasi in suflet speranta ca "totusi exista iubire". 

Astept cu mare nerabdare urmatoarea revedere!

FUEGO a cucerit, cu "lacrimi de cântec", Bacăul lui Bacovia, 27 martie 2013



Încă o seară de turneu s-a aşezat în tabloul amintirilor pe care Fuego le adună în periplul său muzical prin ţară, cu al său concert de primăvară "O lacrimă de cântec".


De această dată s-a oprit la Bacău, în oraşul cu aromă bacoviană, în timp de iarnă târzie, continuând astfel seria minunatelor serate pe care le dăruieşte publicului său fidel ce nu conteneşte să îl aprecieze, să îl răsfeţe cu aplauze şi imense buchete de flori.

Pe 27 martie 2013, Sala Ateneu a Filarmonicii "Mihail Jora" din Bacău a pulsat împreună cu armoniile pieselor pe care Fuego le interpretează în spectacolul ce s-a desfăşurat şi în acest caz, cu casa de bilete închisă.



Una dintre cele mai speciale reprezentaţii ale acestui turneu s-a jucat în Bacău, căci clipele s-au scurs fără menajamente, dăruind perenităţii, un nou moment memorabil. Pe lângă melodiile noi, incluse pe materialul discografic recent lansat, artistul a cântat şi refrene vechi, iar programul a beneficiat şi de interpretări deosebite, ce nu erau înglobate în repertoriu.

În timpul concertului, Fuego a primit un bileţel pe scenă, în care i se semnala că pe 27 martie se împlinesc 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Emoţionat, cu gândul la tărâmul magic care l-a desăvârşit pe Grigore Vieru, care respira şi trăia româneşte, cântăreţul a fredonat două strofe din "Pentru ea", melodie pe versurile poetului nemuririi şi linia melodică a lui Ion Aldea Teodorovici.

Totodată, pe 27 martie 2013 este şi ziua mondială a teatrului, iar cu această ocazie artistul a afirmat:

"Într-o zi atât de încărcată de freamăt istoric şi simţiri ludice , mă simt onorat că am putut fi pe scenă, sărbătorind împreună cu publicul meu aceste două evenimente unice.

Şi pentru că teatrul e parte a vieţii mele, am ales să îl celebrez în locul în care el se consumă. Iar Bacăul mi-a demonstrat că este un public cald, receptiv, care primeşte cu entuziasm noutatea, asimilând-o rapid. Mă bucur că am reuşit, prin acest turneu, să le aduc oamenilor o bucurie, câte o serată de cântec, un moment unic pe care, din spusele lor, nu îl vor uita foarte curând."


Şi, pentru ca întreg actul artistic să fie realizat, în final, artistul şi-a prelungit programul, cântând pentru cei prezenţi mai mult decât era preconizat, ceea ce dovedeşte că Bacăul are un public ce apreciază valoarea, muzica românească şi munca depusă de un artist ce va rămâne în imensul tom al muzicii autohtone, ca fiind un destin ce se dedică scenei, în “lacrimi de cântece”.


Fotografii realizate de Ana Maria Halalai, o admiratoare a artistului

Marian Oprişan, felicitat de Fuego pentru reabilitarea Ateneului şi a Teatrului, George Noapteş, “Monitorul de Vrancea”, 27 martie 2013



Cunoscutul artist Fuego a susţinut, sâmbătă, un spectacol extraordinar la Focşanila Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia”, spectacolul jucându-se cu casa închisă. Fuego s-a aflat la Focşani în cadrul turneului naţional “O lacrimă de cântec”. Concertul a beneficiat de o regie artistică specială, un joc de lumini inedit, care a dat culoare şi emoţie şi care a completat, în armonie deplină, toate surprizele pe care Paul Surugiu le-a pregătit fanilor săi.

Cei prezenţi au fredonat,  cu renumitul artist, cele mai îndrăgite refrene, dar şi piese de pe cel mai recent material discografic, lansat în premieră, în acest turneu.
Încântat de modul cum a fost reabilitat Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia”, dar şi Teatrul Municipal cu acelaşi nume, Fuego a ţinut să mulţumească în aplauzele spectatorilor, preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan pentru iniţiativele avute privind reabilitarea instituţiilor culturale din municipiul Focşani. “Ţin să-l felicit în faţa dumneavoastră pe preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, pentru implicarea activă în promovarea şi perpetuarea valorilor adevărate, pentru conservarea şi resuscitarea culturii, prin reabilitarea celor mai importante instituţii de profil din municipiul Focşani”, a afirmat Fuego.

Artistul a precizat că cele mai elocvente exemple sunt Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia”, dar şi Teatrul Municipal, în care s-au investit bani şi mult suflet. “Nu ar trebui să uitaţi că preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, a investit timp şi fonduri în restaurarea celor mai reprezentative monumente culturale şi arhitecturale din Focşani, Ateneul Popular «Maior Gh. Pastia», dar şi Teatrul Municipal cu acelaşi nume care arată absolut superb şi care au în prezent un aer burghez şi în care, de fiecare dată când susţin un spectacol, mă transpun în altă lume datorită farmecului conferit de scenă“, a susţinut Paul Surugiu, alias Fuego, care a adăugat că publicul focşănean „este unul dintre cel mai receptiv şi mai primitor dintre toate”.
La final, Fuego a prelungit cu mult timp programul stabilit iniţial bisând mai multe melodii îndrăgite, la solicitarea publicului.


Albumul “O lacrimă de cântec” cuprinde 32 de piese. Albumul se va găsi, începând de săptămâna viitoare, în toate magazinele de specialitate din ţară, împreună cu DVD-ul “Un suflet românesc în cântece de odinioară”, care readuce în prim plan lumea din perioada interbelică, cu tot farmecul cântecelor sale şi care prezintă spectacolul “Ce faci astă seară, tu?” susţinut de artist, în 2010, pe scena Teatrului “Mr. Gh. Pastia” din Focşani.

Sursa: “Monitorul de Vrancea”
Autor: George Noapteş
27.03.2013


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO - O nouă seară magică, dintr-un turneu de succes, Piatra Neamţ, 26 martie 2013


Fuego topeşte zăpada târzie, cu “lacrimi de cântec”, la Piatra Neamţ


Deşi primăvara s-a împotmolit din drumul ei cu căldura şi cu renaşteri perpetue, Fuego a străbătut nămeţii târzii aşternuţi peste acoperişul Moldovei şi a poposit, cu al său turneu naţional, pe 26 martie 2013, la Piatra Neamţla Casa Sindicatelor, unde a fost aşteptat cu entuziasm de către cei ce îi iubesc şi îi apreciază muzica şi prestaţiile artistice.
Aceştia au fost martori fideli ai unei serii spectaculare, un regal plin de surprize, printre care lansarea albumului "O lacrimă de cântec" , un dublu CD eveniment, cu 32 de compoziţii în primă audiţie, precum şi admiratori care au scandat, pe tot parcursul evenimentului, numele artistului, unul dintre ei spunând că şi-ar dori să devina Fuego.




Nici această reprezentaţie nu a fost lipsită de momente unice. Astfel că, în timpul spectacolului, mai multe cupluri prezente în sală s-au ridicat şi, pe ritmurile romantice ale creaţiilor muzicale, au dansat pe toată perioada acestuia.
"Piatra Neamţ este unul dintre acele oraşe în care mă simt ca la mine acasă, în Turda mea istorică. Farmecul şi misterul pluteşte în aer, conferind acestor meleaguri, o aură deplină, Aici mi-am început, în urmă cu mulţi ani, drumul meu artistic şi tot aici mi-am făcut o multitudine de prieteni.




Publicul mă răsfaţă de fiecare dată cu aplauze şi pot spune că acum, când iarna şi-a conturat ultimul asediu, am primit cu sufletul deschis bucuria pe care oamenii mi-au transmis-o, emoţia pe care ei au simţit-o când au ascultat în premieră, piesele de pe albumul “O lacrimă de cântec”.
Până la urmă, de la asta am plecat atunci când am schiţat conceptul turneului. Să transmit, prin noile mele cântece, o stare specială, o clipă de sinceritate, o împletire de versuri şi linii melodice aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă.” ( Paul Surugiu - Fuego)


La final, Fuego a acordat aproape o oră autografe pentru toţi cei care şi-au dorit să rămână cu o amintire palpabilă de la acest concert. Artistul le-a promis admiratorilor săi că se va reîntoarce cu drag, în decembrie, cu turneul său de colinde.

În esenţă, asta reuşeşte Fuego să săvârşească pe scenă de fiecare data. Să îşi determine publicul fidel să îi urmărească cu interes activitatea şi ulterior, să revină la spectacolele sale.




\
Fotografii realizate de Ana Maria Halalai, o admiratoare a artistului

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO şi “Pălăria nouă” au facut senzaţie la Adjud, 24 martie 2013



Pe 24 martie 2013, Fuego a păşit cu turneul său de primăvară “O lacrimă de cântec”, în Adjud, la Casa de Cultură “Tudor Vornicu”. Publicul l-a primit şi de această dată cu entuziasm şi cu o deschidere specială, a unor oameni iubitori de frumos, de artă pură, de muzică romantică.

Pe lângă celebrele refrene, pe care publicul a dansat şi a vibrat, Fuego a prezentat, într-o regie dinamică şi piese de pe albumul care beneficiază de câte o lansare specială în fiecare oraş, cel care împrumută şi titlul turneului şi care este o încununare a ultimilor doi ani din cariera artistului, ani ce s-au dovedit a fi cei mai prolifici din punct de vedere componistic, din întregul său parcurs pe scena muzicii româneşti.


Un moment special a fost acela în care Paul Surugiu interpretează piesa “Pălărie nouă”. Acesta a avut pe scenă un accesoriu inedit. O pălărie roşie, pe care a dăruit-o în final unei fane înfocate venite să-l privească şi să-l admire. Pălăria roşie a completat ţinuta creată de Doina Levintza şi a dat culoare şi efervescenţă întregului concept.

Piesa “Pălărie nouă” este inclusa pe dublul CD “O lacrimă de cântec” , fiind un duet realizat cu trupa din Basarabia “ProBachus”, pentru spectacolul aniversar “Destin”, susţinut în luna octombrie a anului trecut la Palatul Naţional “Nicolae Sulac” din Chişinău, în care Fuego a celebrat 10 ani pe scena din Republica Moldova.
Cântecul este compus, atât linie melodică, cât şi versuri, de Eugenia Carabut Andries, o tânără compozitoare, aflată la început de carieră. 


Un alt moment inedit, a fost acela în care o fetiţă, în vârstă de cinci ani, a realizat o felicitare - tip tablou şi a scris pentru prima oară, un gând sincer pentru idolul ei, pe care i-a oferit-o pe scenă. Gestul sincer şi emoţionant al acesteia a fost urmat şi de alţi spectatori care au dorit să completeze felicitarea cu mesaje la fel de sensibile. Artistul a mărturisit că va păstra felicitarea în arhiva sa de suflet.


Spectacolul s-a jucat cu casa închisă, iar organizatorii au fost nevoiţi să suplimenteze numărul de locuri din sală. În final, Fuego a fost nevoit să prelungească cu mult timp programul stabilit iniţial, răspunzând astfel, dorinţei avide a publicului de a se bucura cât mai mult de muzica sa.


Narcis Avădanei - jurnalist, Asociaţia Culturală "Regal D'ART"

Fotografiile au fost realizate de Roxana Atudorei, o admiratoare a artistului 


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO - “Scrisoare de bun rămas”, Focşani, 23 martie 2013


“Câtă lume e-ntre noi,
Numărători de ploi din doi în doi…
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut…”


În periplul muzical desfăşurat în cadrul turneului “O lacrimă de cântec” există, în fiecare spectacol, un moment de o intensitate maximă a trăirilor, atingând sublimul.
Unul dintre aceste momente memorabile este reprezentat de interpretarea magica a lui Fuego, ce are şi calitatea de compozitor, a piesei “Scrisoare de bun rămas”, un cântec ce desăvârşeşte întreaga sa carieră, ca o carte de vizită a sensibilităţii ce-l caracterizează.
Vineri, 23 martie 2013, Ateneul Popular din Focşani a vibrat la mesajul înălţător al versurilor unui mare poet, George Ţărnea, versuri ce au rezonat cu ritmul perfect aşternut pe icoana tainică a armoniilor muzicale.


Piesa s-a născut într-o noapte târzie de vară, când Fuego se afla în studioul de înregistrări al bunului său prieten, compozitorul şi orchestratorul Alexandru Malschi, alături de care a compus cele mai frumoase şlagăre. Acea seară a fost umbrită de dispariţia prematură şi nedreaptă a pianistei Mihaela Ursuleasa, un nume pregnant în peisajul artei contemporane, un destin de veghe, o candelă ce-a ars şi va mai arde pentru muzică.
Tristeţea împărtăşită de cei doi artişti s-a transpus atât de sonor şi profund în piesa ce avea să se nască din imensitatea creaţiei, spre a cuceri definitiv lumea nevăzută a sentimentelor umane.


O sală ce s-a dovedit a fi neîncăpătoare, a murmurat, în acord solitar, ca o voce unică, împreună cu artistul care creează, de fiecare dată, un nou tablou de lumină, o stare divină, o rugă visată.

Melodia “Scrisoare de bun rămas” este piesa de referinţă pentru albumul “O lacrimă de cântec”, cel ce adună înlăuntrul său, o colecţie de 32 de creaţii ample, piesă la care ne vom reîntoarce, cu umilă condescendenţă, ori de câte ori vom simţi nevoia să vindecăm răni, să ne înlăcrimăm tristeţea.


Lili Bobu şi Narcis Avădanei - Asociaţia Culturală “Regal D’ART”

Fotografiile au fost realizate de Roxana Atudorei, o admiratoare a artistului 
Creaţia vestimentară: Doina Levintza


Publicat de: Fan Club Fuego Romania




FUEGO, "Lacrimă de cântec", Aurel V.Zgheran, “Curentul Internaţional”, 23 martie 2013



Soseşte primăvara! Încep curând seminţele să împingă scoarţa, spre a ieşi la soare. Primăvara nu-i un anotimp, e o sărbătoare, un destin! Omagiem primăvara şi femeile, iar dacă un singur nor le acoperă, dragostea se zbate cu toată puterea ca să le scoată de sub el. Iubim femeia, sau îi suntem recunoscători, sau amândouă! Femeilor, de când e lumea le-au fost închinată o sărbătoare. Primăverile cândva erau numai ale lor şi ale poeţilor, albe cât cuprinzi. Din ele iarna răpea mereu zile… acele zile croite din îngemănarea anotimpului care pleca şi anotimpului care venea… ivit din timp, din zare în zare cu palme albe de zăpadă împrăştiate pe câmpii, cu ghiocei albi, cu broderii de stele albe, cu lumini albe, cu berze albe… toate, albe ca doctoriţele. Anotimpul înmlădiat din primăvară şi vară, e alb, pur şi frumos ca o doctoriţă…!


Prin gând, cărările fără pulbere trec una pe lângă alta, ca iarna cu primăvara…! Una venind, alta plecând printr-o viaţă ca o bucată de zăpadă. Cât de frumoasă-i o iubită în lumina ochilor celui îndrăgostit, dar ce ascunsă-i în tăceri şi mister…! De ce asfinţim, de ce se duce la umbră timpul nostru, de ce soarele sărută sânul iubitelor şi timpul îl usucă?! Iubirea şi primăvara sunt doctoriţe, nu ale saloanelor albe prin care curg martirii necanonizaţi ai injecţiilor, ci ale adâncului din suflet!


La orice vârstă doctoriţa iubirii e tânără, e întotdeauna departe de întâia toamnă. Frigul, vine nu cu  ultima iarnă ci cu ultima iubire. Nu e simţit decât de cel pe care îl spulberă! Şi-atunci, ce căldură căutăm? A iubirii…! Venim din veacuri de plâns, cu pielea creponată şi aspră, la doctoriţa primăvară, doctoriţa iubirii, cu bluză de mătase albă sub care palpită dorinţa de viaţă. Mereu ea se îmbată în simfonismul zahărului lumii, iar lumea îi cere medicamentul iubirii. Trupu-i scăldat în roua plăcerii  clocoteşte de dragoste. E ca un arbore tare, cu floare fragedă, pe lângă corpurile ca o umbră sub care nu poate juca nicio lumină!

Puritatea nu se găseşte în prejudecată, nici în legea omenească de la antipodul omenescului.  Nimeni nu poate pedepsi pe nimeni pentru ideea de întâlnire pe cărările fără pulbere, a iernii cu primăvara!… Cel puţin acesta este dreptul fiecăruia: să se apere împotriva deteriorării ideii.

A apăra ideea, este odiseea vieţii noastre, este odiseea doctoriţei primăvară, a doctoriţei iubirii! Odiseea primăverii şi a iernii! La ivitul soarelui, cald ca o dragoste, şi orange ca un măr oprit, pe cerul de cobalt al primăverii, Fuego, cântăreţul iubirii cutreieră iarăşi ţara, de pe 20 martie (2013), cântând fermecător odiseea vieţii tuturor, odiseea iernii trecute, odiseea primăverii venite, odiseea iubirii care pleacă, atrasă de alte iubiri, răpită de altă iubire, amăgită de altă iubire, trădată sau alungată, odiseea iubirii care se uită, chemată în neant, a iubirii care rămâne ca piatra în fundaţie, până se năruie zidul…
Fuego, cântăreţul iubirii începe un turneu naţional de cântece „O lacrimă de cântec”. Lacrima din cântecele lui Fuego este strigată de voioşia inimii care iubeşte, ori e stoarsă de chinul inimii părăsite, lacrima din cântecele lui Fuego e din dragoste împlinită, sau din dragoste amărâtă şi învinsă!

În turneul de concerte din această primăvară, Fuego va lansa albumul de cântece care cuprinde două CD-uri care cumulează 32 de cântece, făptuite în colaborare cu Maria Stoianov, compozitoare din Basarabia şi compozitorul Marius Cristian Popa, luminate şi colorate splendid de Fuego şi de maestrul Jolt Kerestely, precum şi de alţi colaboratori, aşa cum şlefuitorul făptuieşte puritatea şi strălucirea sticlei. Spectacolul muzical este sprijinit de Asociaţia Culturală "Alternative Culturale” împreună cu Agenţia de Impresariat Artistic „Ioan Munteanu”. Este acompaniat de „Fuego Band”.

“E scena lumii, o comedie”, spune cântăreţul iubirii, Fuego, “iar lumea scenei, un decor  în care acordăm audiţii în permanenţă. Întregul tablou e desăvârşit de aplauzele pe care noi, artiştii le primim din partea celor ce ne acordă timp pentru audiţie, emoţie şi multă dragoste. Căci viaţa aşa e de plămădită din griji şi bucurii, din zâmbete şi fericiri…! Din imensa poartă către răsărit, oamenii aplaudă arta şi o percep ca fiind o bucată din inima lor atârnată de o voce, cuprinsă într-o filă de poem nemuritor, ce se scrie cu litere de-o şchioapă, în tonul românesc, în lumea aceasta plină de contraste şi prejudecăţi. Tocmai de aceea mi-am propus prin acest album să vă ofer o clipă de sinceritate, un moment de tăgadă în nebunia zilnică”.

Proiectul acesta promite, dar fără îndoială va dovedi. Fuego nu dezamăgeşte niciodată, Fuego nu schimbă şi nu întoarce cuvântul dat. Întocmai aşa fac marii artişti! “Mi-am propus”, mărturiseşte el, “să vă ofer o clipă de sinceritate, o împletire de versuri şi linii melodice aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă. Trecând prin mai multe stări, momentele şi imaginile create de fiecare piesă, ce ascunde-nlăuntrul său o poveste unică, sunt un ceas de tăgadă în nebunia zilnică, o lumină sortită veşniciei în chip, inimă şi gând, un foc nestins ce dăruie într-o sublimă lacrimă… «O lacrimă de cântec»”!

Întotdeauna alături de artist, întotdeauna cu cei care îi iubesc pe artişti, poeta Rodica Elena Lupu sprijină concertele, răsplătind iubirea publicului cu volume de carte ale Editurii Anamarol. Poeta Rodica Elena Lupu are scrise poezii de iubire care puse în cântec, pe melodii romantice, sunt tulburătoare, spintecătoare şi deopotrivă îmbălsămitoare ale inimii. Unele s-au îngemănat cu melodia şi vocea cântăreţului iubirii, Fuego, şi s-au făcut cântece frumoase ca primăvara, bune sufletului ca dragostea şi viaţa.


“O lacrimă de cântec”, spune poeta Rodica Elena Lupu “e un simbol pentru cel ce, printr-un talent nemăsurat descoperă căldura inimii, şi prin sensibilitatea cântecelor şi a versurilor sale, aduce lumii substanţă şi împlinire, ritm şi simţiri unice. De asemenea, concertul în sine va fi o lacrimă cu cântece speciale, o rugă adresată dragostei şi existenţelor pline de cadenţe nepreţuite”.


Trei cântece, cuprinse în noul album al lui Fuego ţes dragostea nepereche în frumuseţe, din mătasea poeziilor Elenei Rodica Lupu. Sunt poezii anume făcute pentru acest glas, anume versificate pentru timbralitatea cântăreţului pe care îl adoră, şi pentru undele care închid şi deschid inimile înamorate, inimile care nu ar bate dacă nu ar trăi în ele dragostea, dacă dragostea ar găsi la uşa inimii piatra, nu viaţa…! Cele trei cântece se numesc “Amanta mea e muzica”, Ilie Gorincioi din Chişinău fiind compozitorul, “Rămânem amândoi” şi “Să împlinim iubirea”, ambele compuse de Marius Cristi Popa. Elena Rodica Lupu a scris, scrie acum şi va mai scrie poezii de dragoste care sunt şi mai frumoase în cântece, iar cu vocea lui Fuego găsesc drumul pietruit cu dale de dor şi dragoste, spre public.

“Spectacolul «O lacrimă de cântec» îmi oferă din nou posibilitatea de a mă întâlni cu cei ce simt şi respiră iubirea, ce fac altar cântecului de dragoste şi primesc fără menajamente mesajele pe care muzica şi poezia mea le insuflă. Călătoria prin ţara sufletului meu, pentru publicul ce mă aşteaptă, mă responsabilizează şi mă determină să vă aduc în dar cele mai frumoase refrene muzicale imprimate special pentru acest turneu.

Vom da împreună o altă nuanţă serilor minunate în care ne vom întâlni încercând să ne bucurăm de mirajul dragostei, de minunile vieţii şi meandrele destinului de artist, de puterea pe care iubirea o aşează asupra noastră. Ar fi greu ca ceva sau cineva să egaleze numărul de recorduri şi trăiri intense pe care le-am căpătat în ani pe parcursul turneelor de iarnă şi de primăvară, din ţară. Tocmai de aceea revin cu o fericire complexă, pentru care cuvintele ar deveni infime dacă ar încerca să o descrie, în toate aceste locuri care mi-au fost şi îmi sunt alături în inima şi pe drumul meu către eternitatea artistică.

Acest turneu vă este dedicat pe deplin vouă, celor ce zilnic îmi transformaţi viaţa într-o piesă fascinantă şi destinul într-o verosimilă  «lacrimă de cântec»”! Fie-ne îngăduit să iubim iarna-primăvară, albă, să iubim doctoriţa iubirii, viaţa, muzica…! Toate, cu fiecare zi cresc în inima noastră dragostea, numai viaţa micşorându-se pentru fiecare. Dar Fuego, dăruindu-i cântecul, o înfrumuseţează! Fie-ne îngăduit să dăm iernii, primăverii, doctoriţei, vieţii, muzica şi poeziile cântecelor lui Fuego, în dar! Astăzi când suntem, iar pentru amintire, mâine, când nu…!

E mare darul acesta! Nimeni nu îl face dacă nu iubeşte, nimeni nu îl primeşte dacă nu are iubire în inimă!… Fuego dăruieşte şi primeşte iubire! “Pe Paul Surugiu”, spune prezentatorul Octavian Ursulescu, “l-am cunoscut în casa lui George Grigoriu, când venea de la Turda cu trenuri îngheţate de noapte pentru a se pregăti cu reputatul compozitor. Acesta i-a fost mentor, i-a compus primele piese, fiind urmat de Petre Găluşanu. Numele lui Fuego nu atrăgea ca azi compozitorii şi textierii. Spre cinstea lui, Fuego nu i-a uitat, recitalurile sale magnifice pe scena festivalului internaţional «George Grigoriu» de la Brăila stând mărturie. Pentru a exemplifica uriaşa sa popularitate actuală e suficient să ne referim la spectacolul «Scrisoare din Basarabia», cu care a făcut neîncăpătoare Sala Palatului. Sau la respectul cu care este privit în Republica Moldova unde i s-a acordat onorantul titlu de «Artist al Poporului». Sau la discurile sale de platină şi de aur. Sau la cărţile scrise despre el. Sau la turneele sale naţionale. Dar mai ales că este iubit de toată suflarea. Atât de tânăr, încă, Fuego a scris deja istorie!”.

Autor: Aurel V. Zgheran, Iaşi, 20 martie 2013      
Sursa: "Curentul Internaţional"


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger