ULTIMELE NOUTATI

„Duminica aceasta, de la ora 20.00, super ediție de colecție, nouă, așa cum v-am promis!”, Familia Favorit, 12 octombrie 2015

„Duminica aceasta, de la ora 20.00, super ediție de
 colecție, nouă, așa cum v-am promis!”, 
Familia Favorit, 12 octombrie 2015


Mulțumim pentru că ați fost aseară alături de noi, arătându-ne încă o dată că în România mai există și public decent, care primește cu entuziasm programele realizate din și cu bun simț, în care nu contează altceva decât frumosul și muzica. Reluarea mâine dimineața, de la ora 10.00!


Duminica aceasta, de la ora 20.00, super ediție de colecție, nouă, așa cum v-am promis! Nu vă oferim prea multe detalii, în schimb garantăm un show la puterea 80, cu trofee unice și piese cunoscute. Avem și premiere de la Fuego, un moment epocal închinat marilor artiști, o rubrică ART by FUEGO, precum și folclor tradițional, sosit tocmai din zona Moldovei. Dacă v-am incitat cât de cât vă așteptăm să ne fiți alături! Paul Surugiu și Valentina Herța vă garantează emoție, distracție, excelență, sensibilitate, informații, precum și umor și voie bună! Merită să stați alături de noi!
Favorit TV
12 octombrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
12 octombrie 2015

„Pregătiți pentru seara de maine?”, Familia Favorit, 10 octombrie 2015

„Pregătiți pentru seara de maine?”, 
Familia Favorit, 10 octombrie 2015


Traversam o întreaga etapa muzicală, ne aducem aminte de anii de cândva si ne bucurăm de vocea lui Paul Surugiu. De săptămana viitoare, tot de la 20.00, avem mega surprize, tot la puterea 80! 


Azi ne gândim, prin muzica la marea Laura Stoica. Ar fi fost ziua ei si sigur ne-ar fi spus ca vrea ca focul muzicii sa-i ardă in continuare, deși a fost un actor mult prea grăbit. 


Suntem cu gândul la ea si va încurajam pe toți sa nu lăsați in urma ce a fost si ce este, bucurându-va de marile nume, chiar si asa, scriind despre ziua lor de naștere. Tot azi il celebram si pe compozitorul Giuseppe Verdi!
Favorit TV
10 octombrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
10 octombrie 2015

„Gata de o nouă săptămână împreună cu noi?”, Familia Favorit, 6 octombrie 2015

„Gata de o nouă săptămână împreună cu noi?”, 
Familia Favorit, 6 octombrie 2015


Am fost alături de voi de la 10.00, cum se va întâmpla și duminică seara, de la ora 20.00. Este ultima săptămână când vă propunem o redifuzare, căci de pe 18 octombrie am pregătit deja o serie de ediții unice, cu invitați de marcă, noi trofee și rubrici una și una, alături de îndrăgitul Fuego și de Valentina Herța.


Iar pentru că nouă ne pasă de cei ce-au fost cândva, vom continua să le rememorăm imaginea, vom vorbi despre ei, construind câteva episoade de colecție. Duminica, 11 octombrie, de la ora 20.00, îi oferim un omagiu de seamă lui Dan Spătaru, care ar fi împlinit pe 2 octombrie vârsta de 76 de ani. O facem prin intermediul lui Paul Surugiu care i-a dedicat în anul 2014 un turneu întreg celui ce a fost unul dintre cei mai iubiți artiști români. Nu ne pierdeți!


Favorit TV
6 octombrie 2015


„Va mulțumim ca ați fost si aseară alături de noi”, Familia Favorit, 5 octombrie 2015

„Va mulțumim ca ați fost si aseară alături de noi.”, 
Familia Favorit, 5 octombrie 2015


Revenim intr-o săptămana cu ediții speciale, invitați îndrăgiți si multă voie buna, asa cum ne place noua sa împrăștiem in jur pentru voi. Cum e toamna, ne-am adus aminte ca cele mai frumoase momente au parte in trecerea lor de o irepetabilă bucurie. Fiecare clipa, oricât de trista, cuprinde o experiența de viața care te intareste.


Azi va recomandam, pe lângă emisiunea noastră de maine la ora 10.00, inreluare, si sa descoperiți universul marilor poeți romani, citind, atunci când aveți timp, poeziile lor. Spre exemplu, Nicolae Dabija, poetul sfintelor vorbe de dor, are un vers care ne încurajează sa ne iubim poeții. Sa-i urmam sfatul! Zi frumoasa va dorim!
Favorit TV
5 octombrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
5 octombrie 2015

„Fiecare emisiune decenta in peisajul nostru media e o provocare, un pariu cu publicul”, Familia Favorit, 2 octombrie 2015

„Fiecare emisiune decenta in peisajul nostru media 
e o provocare, un pariu cu publicul”, 
Familia Favorit, 2 octombrie 2015


Fiecare zi e o noua provocare. Știm asta, cum mai știm ca si fiecare emisiune decenta in peisajul nostru media e o provocare, un pariu cu publicul. 


Noi punem pariul acesta duminica de duminica, de la ora 20.00. Săptămana aceasta omagiem părinții, iar in 2 saptamâni revenim cu ediții una si una si invitați pe măsura.
Si pentru ca la noi aflați lucruri frumoase si utile, nu scandaluri si nebunii, va spunem ca azi ar fi fost ziua de naștere a marelui Dan Spataru, o emblema a scenei romanești pe care trebuie sa o rememoram mereu. 


Si tot azi Adrian Daminescu își serbează ziua de naștere. Ii uram ani multi si fericiti cu tot cântecul aproape!


Favorit TV
2 octombrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
2 octombrie 2015

„Săptămana aceasta o consacram persoanelor vârstnice”, Familia Favorit, 29 septembrie 2015

„Săptămana aceasta o consacram persoanelor vârstnice”, 
Familia Favorit, 29 septembrie 2015


Mulțumim ca ne-ați urmărit si duminica si azi dimineața, de la 10.00, in reluare! Pentru ca susținerea se arata prin implicare, va mulțumim ca ne sunteți alături! 



Săptămana aceasta o consacram persoanelor vârstnice, pentru ca trebuie sa conștientizam si noi, cei mult mai tineri, ca vom ajunge cândva, la fel ca ei! De asemenea, trebuie sa descoperim ca in multe cazuri, bătrânețea înseamnă o înțelepciune si-o experiența pe care nu o putem renega, orice-ar fi!



Așadar, duminica de la 20.00, ne gândim la ei si le dedicam o ediție specială, ce ne va bucura pe toți. Avem piese mai vechi si mai noi si o mulțime de oameni iubiți - Maria Dragomiroiu, Steliana Sima, Corina Chiriac, Luminita Anghel, Irina Loghin, Fuego si multi alții. Nu-i de ratat! Va fi emoție ... de toamna!
Favorit TV
29 septembrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
29 septembrie 2015

„Recomandarea zilei de azi vă trimite către FUEGO”, Familia Favorit, 26 septembrie 2015

„Recomandarea zilei de azi vă trimite către FUEGO”, 
Familia Favorit, 26 septembrie 2015


MÂINE DE LA ORA 20.00, EDIȚIE SPECIALĂ! Desigur, personajul principal al emisiunii este muzica. Pornind de la Fuego, până la ultimii invitați, toți au construit pentru voi o seară a emoției și-a dragostei, cu momente de care ne aducem aminte cu drag. Între timp, noi lucrăm de zor la ediții spectaculoase, cu invitați pe măsură, pentru voi.
Recomandarea zilei de azi vă trimite către FUEGO. Moderatorul nostru îndrăgit și-a lansat afișul turneului său național de iarnă, denumit ACASĂ DE CRĂCIUN. E minunat să te întorci, an de an, acasă, la părinți și la familie, pe ritmul colindelor de suflet.Așadar căutați pe pagina lui de Facebook - FUEGO MUSIC Official, toate detaliile. Noi suntem parteneri media! Vă dorim zi liniștită, pe acordurile sale!
Favorit TV
26 septembrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
26 septembrie 2015

„ Peste 70 de artiști iubiți și aproape 100 de ore de emisie, săptămână de săptămână”, Familia Favorit, 24 septembrie 2015

„Peste 70 de artiști iubiți și aproape 100 de ore de 
emisie, săptămână de săptămână”, 
Familia Favorit, 24 septembrie 2015


Toamna e anotimpul recunoașterilor, al împlinirilor, al roadelor și-al culorilor. Într-un peisaj roditor, toamna ne vindecă, ne împlinește, ne duce mai departe și ne liniștește. Bine ai venit, dragă toamnă!
E vremea să culegem roadele. Într-un an întreg în care am acordat trofee de excelență ARTĂ PENTRU ETERNITATE, am strâns recoltă bogată. Peste 70 de artiști iubiți și aproape 100 de ore de emisie, săptămână de săptămână. De ce? Pentru că nu-i rușinos să fii român și să te mândrești cu asta., chiar și așa, cu toate neajunsurile tale. Și poate cel mai important este să te bucuri și să cunoști munca celor din același neam cu tine! Ajută la evoluție!


Duminica aceasta muzica-i regina, urmărindu-i pe rând, cu piese noi, pe Ianna, Distinto, Margareta Clipa, FUEGO, Natalia Guberna și mulți dintre cei pe care i-ați urmărit în ultimele săptămâni. Merită să ne așteptați cu noi producții unice!
Și pentru că v-am promis că în fiecare postare vă spunem ceva, astăzi venim cu o recomandare. Poate că nu mai e la modă, poate că nu mai e timp și nici interes major, în schimb FAMILIA FAVORIT vă recomandă astăzi două volume pe care-i musai să le dețineți și la fel de important este să le citiți, pentru că-s o cărămidă importantă a culturii contemporane.


Una dintre ele este cartea anului 2012, scrisă de un intelectual de seamă, Andrei Pleșu – PARABOLELE LUI IISUS. ADEVĂRUL CA O POVESTE, iar cea de a doua este o carte contemporană de poezie scrisă de nimeni altul decât MARIUS TUCĂ – AM SĂ TE IUBESC PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUMII!


Favorit TV
24 septembrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
24 septembrie 2015

„Ceas mare pentru folclorul românesc astăzi! ”, Familia Favorit, 23 septembrie 2015

„Ceas mare pentru folclorul românesc astăzi!”,
Familia Favorit, 23 septembrie 2015


Exemplu pentru tot ce-nseamnă lucrul bine făcut, pentru mărinimie și omenie, pentru verticalitate și autenticitate, doamna SOFIA VICOVEANCA, regina cântecului bucovinean își sărbătorește ziua de naștere. Noi îi urăm ani mulți de cântec, mulțumindu-i că ne-a făcut onoarea de a fi în platoul nostru în luna august pentru a primi trofeul ARTĂ PENTRU ETERNITATE.


De ce trebuie iubită Sofia Vicoveanca? Pentru că respectă tradiția neamului și o duce ca nimeni altcineva mai departe, nu numai prin cântec, prin fiecare apariție, ci și prin viața de dincolo de scenă.
“Sunt cea mai bogată femeie!


Am plaiul drag la ȋndemână
Să-l cânt, că-i soare ori furtună,
Ȋn fiecare zi din săptămână;
Şi-mbrac ce-i mai frumos să-mi steie
Ȋn lumea asta tristă şi nebună!...” (SOFIA VICOVEANCA)
LA MULȚI ANI!
Favorit TV
23 septembrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
23 septembrie 2015

„Pe 22 septembrie se împlinește un an și câteva zile de când suntem pe Facebook”, Familia Favorit, 22 septembrie 2015

„Pe 22 septembrie se împlinește un an și câteva zile 
de când suntem pe Facebook”, 
Familia Favorit, 22 septembrie 2015


Bănuim că ați fost și în dimineața aceasta împreună cu noi! Căci tare-i frumos să-ți știi prietenii aproape și pentru ei să faci emisiuni din ce în ce mai bune! 


Azi vă spunem că pe 22 septembrie se împlinește un an și câteva zile de când suntem pe Facebook, mulțumindu-vă pentru aprecierile voastre zilnice. Tot pe 22 septembrie este ziua de naștere a marelui Dinu Cocea, dar și a tenorului Andrea Bocelli. De asemenea, în Europa este și Ziua Europeană fără Mașini. 


Iată c-a venit și toamna! Bogată și rodnică, ne-a prins și pe noi în pregătiri pentru emisiuni proaspete și momente frumoase. Până atunci, vă oferim azi un buchet parfumat al câtorva din personalitățile ce ne-au călcat pragul în ultimele săptămâni!


Pentru că “FAMILIA FAVORIT” pariază pe ce-i mai simplu și mai de efect, fără să scoată în evidență urâtul. În fond, viața și divertismentul pot fi depline și atunci când nu-i nimic spectaculos în ele!
Favorit TV
22 septembrie 2015


Postat de:
Familia Favorit
22 septembrie 2015

„ S-au mai dus o parte din surprizele noastre și oameni speciali pe care vi i-am pregătit!”, Familia Favorit, 21 septembrie 2015

„S-au mai dus o parte din surprizele noastre și 
oameni speciali pe care vi i-am pregătit!”, 
Familia Favorit, 21 septembrie 2015


Timp de câteva săptămâni, cât punem la punct noi ediții spectaculoase, v-am pregătit alte seri de duminică memorabile. Nu vă puteam lăsa așa, singurei și--atunci am construit momente pe care cu siguranță voi le iubiți și apreciați. Toate realizate de Valentina și echipa sa, în frunte cu Paul Surugiu!





Tot aici, după cum v-am zis, vom omagia și vom vorbi despre oameni și lucrurile care ne pot face mai buni și mai înțelepți. Vorba învățaților – puțină cunoaștere nu strică niciodată, mai ales că-i primită gratis! Spre exemplu, știați că în ziua asta, în 1391, se forma cetatea de scaun a Sucevei, sau în 1847 Bucureștiul era alimentat cu apă, ori că Walter Scott ( autorul Ivanhoe ) a murit în aceeași zi cu Schopenhauer, pe 21 septembrie?





Noi vă mulțumim că ne-ați urmărit aseară și vă dăm întâlnire și mâine dimineață, la reluare, de la 10.00, tot cu OANA SÂRBU, MARGARETA CLIPA, IANNA NOVAC, DISTINTO ȘI INVITAȚII DIN BASARABIA! 





Favorit TV
21 septembrie 2015
Postat de:
Familia Favorit
21 septembrie 2015

„Toată toamna, vom prezenta, in cuvinte si fapte, aici pe Facebook, nume de care n-ați auzit”, Familia Favorit, 20 septembrie 2015

„Toată toamna, vom prezenta, in cuvinte si fapte,
aici pe Facebook, nume de care n-ați auzit”, 
Familia Favorit, 20 septembrie 2015


Ce se mai număra toamna in afara de boboci? Oamenii valoroși, personalități ale timpului, care-s fix in momentul in care-si culeg recolta.
Tocmai de aceasta, toată toamna, vom prezenta, in cuvinte si fapte, aici pe Facebook, nume de care n-ați auzit, ori poate prea puțin si care e musai sa fie arătați pentru felul in care se implica si viața culturală si socială a României. Ba chiar așteptam si propuneri!


Primii sunt, desigur, eroii de asta seara. Oana Sarbu e de admirat pentru atitudine si pentru bucuria pusa in înfăptuirea profesiei sale. Ianna si Distinto cânta un gen apreciat de multi, dar totuși puțin cunoscut. Sunt pionieri si nu fac compromisuri! Ii vedeți de la 20.00, alături de Fuego si Valentina, dar si de Margareta Clipa si artiști basarabeni! Nu-i pierdeți!
Favorit TV
20 septembrie 2015


 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger