STORY CAFE - INTERVIU
Cine sunteţi dumneavoastră, domnule FUEGO?
E unul dintre cei mai prolifici artişti din România. Are peste 30 de albume lansate şi foarte puţină lume ştie cum îl cheamă cu adevărat. Acest paradox e caracteristic pentru Fuego. Viaţa lui e un mister. “STORY” a încercat să facă lumină.
E un brand; dincolo de muzica pe care o cântă, lumea, fie că face parte din publicul lui ţintă, fie că nu, se gândeşte la el când împodobeşte bradul. De Paşte nu, nu face asta, aşa că a a avut timp să ne acorde interviul de faţă. Am încercat să aflăm cine e, de fapt, Fuego. În parte, am reuşit.
Story: Care e povestea numelui dumneavoastră de scenă? De ce Fuego şi nu Paul Surugiu?
Fuego: Nu Paul pentru că în perioada în care eu m-am lansat muzica românească se afla într-o continuă schimbare de stil, de atitudine, de artişti. Erau în vogă trupele, piesele ritmate şi stilul dance era la mare căutare. Mai toţi tinerii lansaţi aveau pseudonime, nume de trupă ori de scenă. Aşa s-a făcut că, alături de casa mea de discuri de pe atunci, să iau hotărârea de a debuta, în 1999, cu numele de Fuego, când am lansat şi prima piesă, ce s-a dovedit a fi un succes nebun, ea fiind fredonată şi astăzi, “Toată lumea dansează”. Împreună cu o bună prietenă, dintr-un dicţionar spaniol, fără a ne gândi, doar trăgând la sorţi, am extras din mai multe variante acest pseudonim. Făcând o mărturisire, nu mi-a plăcut iniţial! Dar la insistenţele prietenei mele, profesoară de engleză, am acceptat, ea spunându-mi că rezonanţa ce vine împreună cu numele mă va purta pe un drum lin, cu multă muncă, dar şi cu succes.
Cântam latino-dance, aveam alături patru dansatori, iar piesele ajungeau din prima acolo unde noi ne propuneam, în topuri, pe primele locuri. Îmi aduc aminte cu plăcere de perioada aceea, în aşa fel încât acum îmi dau seama că nu puteam avea un start mai bun. Ulterior, peste timp, lumea m-a perceput cu numele de scenă, cu Fuego, nereuşind să mă identifice după numele real, Paul Surugiu.
Story: Aţi absolvit Facultea de Teatru. Vă putem urmări în calitate de actor?
Fuego: Teatrul a reprezentat întotdeauna pentru mine, pe lângă muzică, un anume fel de a mă exprima. Am absolvit teatrul la clasa Adrianei Piteşteanu şi a lui Marius Ţeicu, dar prioritară, în aceste vremuri, pentru mine, a fost muzica. Din 2002, în schimb, sunt angajat al teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, acolo unde am jucat în numeroase spectacole. Pe parcursul carierei am mers braţ la braţ cu poezia, recitând cu toată inima, în concertele mele, versuri ale celor mai mari poeţi români, încercând oarecum să îmbin ambele componente ale destinului meu.
De anul trecut, mă puteţi urmări, în premieră, în postura de actor, pe scena teatrului din Piteşti cu o piesă monumentală, un one man show veritabil, cu accente dramatice şi a cărei regie artistică aparţine profesoarei mele de teatru, Adriana Piteşteanu. “Testament”, un omagiu Grigore Vieru, reprezintă o adevărată lecţie de patriotism, un motiv pentru a ne înclina valorilor esenţiale ale vieţii, celebrând limba română, iubirea, mama, amintirile. “Testament” este mai mult decât un spectacol de muzică şi poezie. Este felul meu de a-i mulţumi celui ce m-a onorat cu atenţia şi prietenia sa, celui ce a scris poezie, celui ce a definit, prin simplitatea cuvântului, dăruind nume unor trăiri înălţătoare, Grigore Vieru.
La cererea publicului, eu jucând, spre bucuria mea, din luna octombrie cu casa închisă, vom pleca cu acest spectacol, în luna mai, într-un turneu naţional în toată ţara, vrând să le dăruiesc tuturor un fragment de artă adevărată, într-o perioadă în care lumea are nevoie de teatru, de cultură, mai mult ca oricând.
Story: Foarte multă lume a ajuns că creadă că Irina Loghin e mama dumneavoastră. Cine e, de fapt, mama dumneavoastră? Cum este dânsa?
Fuego: Încă de când am lansat duetul cu doamna Irina Loghin, lumea ne percepea aşa, ca mamă şi fiu. Nu exista manifestare la care să mergem şi oamenii să nu ne întrebe de ce nu am mărturisit asta până acum, totul născându-se de la videoclipul atât de iubitei şi comentatei piese, cred că deja intrate în folclorul urban - “Împodobeşte, mamă, bradul!”, unde doamna Irina juca rolul mamei mele.
Da, eu sunt copilul cu mai multe mame.
Una pe scenă şi în cântec, Irina Loghin, cea care mi-a descoperit tainele folclorului, m-a învăţat cum să gestionez succesul şi mi-a oferit câteva dintre cele mai frumoase şi utile sfaturi ale carierei mele.
Şi o alta, cea adevărată, cea care m-a născut, acasă, fiind persoana cea mai importantă a existenţei mele. Ea mi-a îndreptat paşii, m-a dojenit, m-a iubit şi m-a sfătuit, m-a crescut şi m-a format, împreună cu tatăl meu, ca să ajung ceea ce sunt astăzi. Şi pentru asta îi mulţumesc în fiecare moment. Modestă, fără dorinţa de a epata în vreun fel, mama şi-a dedicat viaţa întru-totul mie. Şi cred că am fost un norocos cu asemenea părinţi!
Story: Aţi declarat că preferaţi să regretaţi ce aţi făcut, nu ce nu aţi făcut. Pe scenă apăreţi mereu zâmbind. Aveţi, totuşi, regrete, motive de tristeţe, de ce plânge Fuego?
Fuego: În faţa publicului, orice tristeţe trebuie transformată în zâmbet. Problemele, tristeţile, dezamăgirile şi regretele le aşezi undeva în spate, respectându-ţi publicul de la început până la final, dăruindu-te pe deplin. Nu regret nimic din ce am făcut şi cu sinceritate îţi mărturisesc că, de-ar fi să dau timpul înapoi, n-aş modifica nimic. Motivele de tristeţe vin zilnic, la pachet cu problemele, cu dezamăgirile ori cu amintirile, dar cred cu tărie că pozitivismul ne conferă, fără doar şi poate, sensul pentru a merge mai departe şi pentru a afişa în permanenţă un zâmbet ce vine din suflet.
Recunosc că am momente în care ajung în impas, iar unul dintre ele se întâmplă de sărbători atunci când îmi aduc aminte de tatăl meu, pe care l-am pierdut prea devreme. Personal, mi-am clădit un sistem de valori, mi-am format şi urmat parcursul, avându-l alături de mine, pe drumul vieţii, pe potecile bătute de vise şi dorinţe, cu dragostea şi armonia pe care el, împreună cu mama, mi le-a oferit.
Prin ei mi-am dezvoltat harul şi tot ei m-au alinat atunci când poate căile păreau să capete limite. Tocmai de aceea, cu ardoare, cu sentimentul că cele mai importante figuri ale destinului uman sunt părinţii. Preţuiţi-vă comorile, atât timp cât vă pot îmbogăţi sufletul cu prezenţa, cu umbra, cu vorba, sfatul şi vocea.
Story: Sunteţi mulţumi de atmosfera din industria muzicală din România? Cum vă înţelegeţie cu colegii de breaslă? Există animozităţi, duşmănii care să vă neliniştească? Cum faceţi faţă invidiilor?
Fuego: Pentru a evolua, e nevoie de înţelegere şi de fair play. Nu am considerat niciodată că ceea ce face un coleg poate fi motiv de invidie pentru mine. Ba dimpotrivă, m-am inspirat şi mă inspir de la aceştia, îi urmăresc şi îi apreciez, deopotrivă.
Cred că există loc pentru fiecare, iar felul în care alegem să ne exprimăm, prin muzică, ţine de noi şi de publicul nostru. Pentru oricine există un public şi atâta timp cât la final, dintre toate, rămân aplauzele, cele mai importante pentru noi, ne putem declara, fără menajamente şi animozităţi, împliniţi!
Industria muzicală din România are, ca orice lucru de altfel, şi părţi pozitive, şi părţi în care nu totul funcţionează în parametri normali. Dar mă bucur să văd că se cântă din ce în ce mai mult în limba română, că revine melodicitatea şi că uşor, uşor valoarea se cerne, publicul alegându-i în final pe cei ce sunt sinceri şi apropiaţi de el. Mi-am respectat întotdeauna colegii, considerând că munca fiecăruia, indiferent de gen, este un act de eroism, de devotament. Mai mult decât atât, în ultimul meu turneu naţional, încheiat la începutul lui aprilie, cel în care l-am omagiat pe Dan Spătaru şi muzica românească, am avut un moment dedicat artiştilor, colegilor mei, cei în faţa cărora mă-nclin, cei care au născut şi au adus mai departe muzica românească, de ieri până azi.
Story: Tudor Chirilă şi Horia Brenciu au avut nişte derapaje la adresa dumneavoastră. Cum aţi avut puterea să-i iertaţi pe detractori?
Fuego: Apreciez umorul atunci când acesta este făcut cu responsabilitate, fără caracter ofensator. Iar eu sunt o persoană care are capacitatea de a diferenţia umorul de răutate, chiar şi atunci când se produce un derapaj. Colegi fiind, cred că ne putem exprima, fiecare dintre noi, prin ceea ce facem, prin muzică, ea fiind în cele din urmă cea care ne recomandă în faţa publicului, nu glumele, iertările sau ironiile. Şi, în final, publicul ne cerne pe toţi. Unii rămân, alţii se pierd sau dispar definitiv din peisaj.
Story: Coafură dumneavoastră e la fel de cunoscută ca aceea a Andreei Esca. Cine se ocupă de imaginea dumneavoastră? Aveţi un stilist?
Fuego: Într-adevăr, în felul în care se prezintă un artist în faţa publicului său este o componentă importantă ce ţine în primul rând de respectul pe care îl arăţi acestuia, de felul în care te preţuieşti pe tine şi imaginea ta. Dar mai important este ceea ce arăţi publicului. Nu poţi vinde doar o imagine fără substanţă, la fel de bine cum nu poţi oferi, în ziua de astăzi cel puţin, arta fără o imagine.
Coafura mea a devenit şi ea un brand. Îmi aduc aminte că atunci, la începuturi, vedeam pe stradă o mulţime de copii ce aveau cărare pe mijloc. Mi-am schimbat de mai multe ori tunsoarea, dar nu ştiu cât de sesizabil a fost, lumea percepându-mă la fel în continuare.
Eu am ştiut întotdeauna că trebuie să fiu elegant, impecabil, atunci când apar în faţa publicului meu, asta pentru că muzica mea se trasmite doar aşa. Multă vreme m-am îmbrăcat singur, dar ulterior, am început o colaborare frumoasă, ce ţine deja de vreo doi ani, cu doamna modei româneşti, Doina Levintza, ea fiind cea care se ocupă de tot ce înseamnă ţinută scenică şi consiliere în spectacolele mele, fiind onorat că pot lucra alături de ea.
Story: Din 1993, de când aţi debutat la Mamaia, şi până în prezent aţi lansat 30 de albume. Artiştii autohtoni lansează cam un album la doi ani. Cum reuşiţi să fiţi atât de prolific? Vă împing de la spate fanii, inspiraţia, concurenţa, pasiunea, cine vă lucrează motoarele profesionale?
Fuego: Am vrut de fiecare dată să vin cu altceva, să mă provoc pe mine însumi. Astfel, am trecut prin mai toate genurile muzicale. Am început cu pop-rock, am continuat cu latino, api am cochetat cu muzica populară, colindele, conceptul de muzică şi poezie, muzică uşoară. Şi nu mă opresc aici. Anul ăsta mi-am propus să vă surprind pe toţi cu două proiecte inedite şi memorabile. Unul dintre ele va apărea în mai, un album de autor cu maestrul Jolt Kerestely, ce a creat adevărate capodopere, balade pop şi o muzică de film fără aseamăn. Despre celălalt nu vă dezvălui prea multe. Spun doar că voi apărea în altă ipostază, cu un alt stil interpretativ, unplugged, doar eu, o chitară şi muzica.
De la fani la devotament, de la dorinţa de a fi mai bun până la pasiunea arzătoare pentru cântec, cred că toate conlucrează ca să îmi păstrez spiritul viu. Singur mă ambiţionez în schimb şi, credeţi-mă, am o mulţime de idei pe care nu le-am aplicat încă.
Story: Acordaţi carierei foarte mult timp. Nu simţiti că v-aţi ignorat viaţa personală?
Fuego: Muzica a fost întotdeauna sensul existenţei mele. M-am dăruit scenei şi cred că nu am greşit făcând asta, bucurându-mă acum de roadele sacrificiilor mele. Şi nu, nu mi-am ignorant viaţa personal. Da, nu am atât de mult timp liber, ca majoritatea prietenilor mei, dar întotdeauna suficient pentru a mă vedea cu ei, pentru a merge în vacanţe împreună, pentru a fi alături de ei şi de familia mea. Am suficient timp încât să mă bucur atunci când citesc o carte, când văd un film din care pot găsi resurse pentru mine, când mă plimb ori când compun muzică. Nu am neglijat componenta aceasta, cea care să mă ajute să mă dezvolt pe mine însumi, căci doar aşa poţi rezista şi te poţi menţine, evoluând, gândindu-te în permanenţă cum să vii cu ceva nou.
Story: Sunteţi “artistul Crăciunului”, toată lumea vă ştie împodobind bradul. De Paşte cum e? Cum petreceţi, cine vă e alături? Vopsiţi ouă?
Fuego: Cred că acum vă voi dezamăgi, dar nu, nu împodobesc bradul şi de Paşte. De Paşte sărbătoresc împreună cu familia mea, relaxându-ne în zona în care m-am născut, în Ardeal. Împreună cu mama, bunica şi prietenii mei, petrecem în stilul neaoş românesc, cu bucate alese, cu ritm şi voie bună. Partea cu vopsitul ouălor îi revine, surpriză, tot mamei, ea fiind cea care le încondeiază cu totul felul de tertipuri, frunze de pătrunjel, forme şi culori.
Story: Ce amintiri aveţi din copilărie legate de această sărbătoare?
Fuego: Îmi aduc aminte de mirosul cozonacilor proaspeţi din Vinerea Mare, făcuţi de bunica, de vopsitul ouălor, de felul în care ne strângeam cu toţii în a doua zi de Paşte pentru a merge la udat, un obicei de prin Ardeal. Tot de Paşte ne spălam pe faţă cu ou roşu pentru a fi roşii şi înfloritori în obraji şi cu un bănuţ de argint pentru a avea chipul luminos. Şi îmi mai aduc aminte cum nu aveam nicio grijă atunci. Astăzi vedem sărbătorile cu alţi ochi, chiar dacă am rămas copii în suflet. Mi-aş dori să retrăiesc momentele din copilărie. Ce-i drept, cu mintea mea de-acum!
Story: Care e mesajul pe care îl transmiteţi fanilor cu ocazia Paştelui?
Fuego: Le doresc, tuturor, multă linişte. Să se bucure de ceea ce au şi să-i preţuiască din tot sufletul pe cei de lângă ei. Să-i sune pe toţi şi să petreacă, cu veselie şi optimism, clipe pe care, cu siguranţă, nu le vor mai repeta niciodată. Să aibă un Paşte luminat, încununat de tot binele posibil! Şi să alăture şi muzica mea bucuriei lor! Hristos a înviat!
Cel mai iubit copil
Fuego mărturiseşte că fără sprijinul părinţilor lui nu ar fi reuşit să devină un artist atât de cunoscut. Deşi, graţie melodiei „Împodobeşte, mamă, bradul”, multă lume crede că este fiul Irinei Loghin, mama sa adevărată nu are nicio legatură cu industria muzicală. Eugenia Surugiu este însă implicată în viaţa fiului ei şi îl sprijină, după ce soţul ei, tatăl artistului, a decedat cu câţiva ani în urmă. Aşa cum duce dorul tatălui său, aşa îi este dor şi de binuca lui, Stratenia, „cea mai bună bunică din lume”, după cum povesteşte. Familia sa este cea care l-a făcut să trăiască o copilărie veselă şi liniştită!
30 de albume a lansat
De la debutul său, în 1993, pe scena Festivalului de la Mamaia şi până în prezent, Fuego a lansat un număr record de albume. Piesele lui ating recorduri de audienţă pe youtube („Împodobeşte, mamă, bradul”, are peste 3 milioane de vizualizări).
„Am vrut de fiecare dată să vin cu altceva, să mă provoc pe mine însumi! Am trecut prin toate genurile muzicale!”, ne-a mărturisit Fuego.
Text: Lavinia Rotaru
Foto: Imagini din arhiva artistului
Sursa: Revista "Story"
10 aprilie 2014
Fan Club Fuego Romania
10 aprilie 2014
