ULTIMELE NOUTATI

"Familia Favorit” - o nouă ediţie a show-ului oamenilor de suflet, Favorit TV, 9 noiembrie 2013

"Familia Favorit” - o nouă ediţie a show-ului oamenilor de suflet



"Familia Favorit”, emisiunea oamenilor de suflet,  a revenit la Favorit TV, după o pauză de trei săptămâni, cu un nou sezon, aducând, în prim plan, nume mari ale scenei româneşti, într-un spectacol ce a  stat sub semnul bunei dispoziţii.

Fuego şi producătorul emisiunii - Valentina Herţa ne-au pregătit surprize dintre cele mai captivante, un concept fascinant, decoruri complexe, noi rubrici şi reportaje realizate special pentru publicul care, săptămână de săptămână, îi aşteaptă cu inima deschisă.

Printre noutăţile acestui sezon s-au numărat şi cele trei rubrici realizate cu dăruire şi profesionalism de către echipa emisiunii “Familia Favorit”, în care valoarea, tradiţiile şi muzica ocupă un loc primordial:

“AU FOST ŞI VOR MAI FI!” - rubrică închinată memoriei unor mari personalităţi ale culturii noastre, persoane care au schimbat, prin toată activitatea şi destinul lor, oameni, suflete, genuri, idei.

“ROMÂNIA DIN INIMA TA” - rubrică prin care ni se prezintă România cea adevărată, cu tradiţiile sale, cu cântecele de joc, cu portul popular atât de valoros.

“CEI DE MÂINE” -  rubrică dedicată tinerilor talentaţi, artiştilor de mâine.


Sâmbătă, 9 noiembrie a.c, în platoul emisiunii Familia Favorit au păşit patru nume importante din muzica românească: Silvia Dumitrescu, Minodora, Marina Florea şi Ana Barbu din Chişinău care ne-au ţinut companie timp de 2 ore şi ne-au “răsfăţat” cu piese în primă audiţie şi nu numai.

De asemenea moderatorul emisiunii - Fuego a interpretat, pe lângă melodii consecrate deja, şi două piese în premieră:

“Iubire” - Premieră iulie 2013, locul I la "TOP ROMÂNESC", în luna august 2013, la Radio România Actualităţi.
Muzica/Versuri: Eugenia Carabut - Andrieş
Orchestraţie: Vitalie Andrieş
Producţie audio: Eva Production Studio, Chişinău, Rep. Moldova


“Stea” - Premieră august 2013
Muzica: Eugenia Carabut – Andrieş/Versuri: Vasile Romanciuc
Orchestraţie: Vitalie Andrieş
Producţie audio: Eva Production Studio, Chişinău, Rep. Moldova


Aşa cum ne-a obişnuit, Fuego  ne va oferi pe tot parcursul sezonului cele mai apreciate şi difuzate şlagăre ale sale, dar şi creaţii muzicale, în primă audiţie, care vor face parte de pe următoarele materiale discografice.

“Numai tu” - Melodie preluată din repertoriul maestrului Ion Suruceanu
Album dublu CD "O lacrimă de cântec" 2013, Producator: Euromusic Cluj
Muzica: A.Dedic/Versuri: S. Ghimpu


Fiecare ediție a acestei emisiuni a stat sub semnul muzicii de calitate și al cuvintelor care zidesc, fiind un necuprins discurs de dragoste înspre și dinspre oameni.

Dragi prieteni, vă aşteptăm, cu drag, în faţa micilor ecrane, în fiecare sâmbătă de la ora 21.00, într-un nou sezon al emisiunii “Fuego şi prietenii, la Familia Favorit”.

Foto: Ana Maria Halalai

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO întâmpină Crăciunul cu turneul său naţional de iarnă, "Din lumina unui Crăciun", Ziarul “Libertatea”, 07 Noiembrie 2013

Fuego întâmpină Crăciunul cu turneul său naţional de iarnă, "Din lumina unui Crăciun",
Ziarul “Libertatea”



A devenit deja un obicei, ca în fiecare an, Fuego să pornească la colindat prin ţară, cu ale sale piese de Crăciun. Anul acesta, tradiţia continuă în cadrul turneului naţional de iarnă “DIN LUMINA UNUI CRĂCIUN”, care va străbate România în lung şi-n lat, poposind în 17 oraşe.

Fuego propune acum, pentru spectacolele din turneu, un nou concept, ceva diferit, cum nu a mai realizat până acum. Astfel, el va fi acompaniat pe scenă de opt intrumentişti de marcă, alături de care, live, timp de două ore, va interpreta cele mai frumoase melodii dedicate sărbătorii Naşterii Domnului, din repertoriul său, precum şi piese de pe noul album, ce va fi lansat în fiecare oraş în care va concerta.

Albumul poartă aceeaşi denumire ca şi turneul şi vorbeste despre farmecul şi mirajul unor clipe de linişte, în care găsim resurse, prin muzică, pentru a descoperi însemnătatea uimirilor din prag de sărbătoare, pentru a renaşte în noi sentimente pe care le credeam uitate.

Materialul discografic, care va beneficia de o grafică originală, este o veritabilă radiografie sonoră a iernii, a Naşterii Mântuitorului şi a Crăciunului fermecat ce realizează, în fiecare an, o legătură între oameni şi esenţele artei.

Şi pentru că de atâţia ani Crăciunul nu e la fel fără piesele sale, iar împodobitul bradului nu ar avea acelaşi farmec dacă nu ar exista deja celebrul său hit, ce l-a transformat într-un brand pentru această perioadă, Fuego îşi propune să împartasească spiritul sărbătorilor tuturor celor care cred că muzica e cea care înalţă, dăruindu-le astfel valori şi simboluri măreţe, prin mesajele sale, prin muzica sa, prin intermediul colindelor.
Iată ce afirma artistul, în exclusivitate pentru “Libertatea”, partener media al turneului “DIN LUMINA UNUI CRĂCIUN”:

“Vreau ca aceste spectacole să vă colinde la propriu. Alături de minunaţii instrumentişti care mă vor acompania, îmi doresc să vă aduc sărbătoarea mai aproape, să dăm o altă formă Crăciunului, care în fiece an, e la fel parcă, dar mirabil de diferit, căci spectacolul şi imaginea completă a copilăriei se află în Crăciun, în colindat, în momentele în care stăm la poveşti alături de cei dragi, în care împodobim bradul ori ne gândim la ce ne va aduce noul an, făcându-ne planuri măreţe.
Totodată, cei ce vor veni la concertele mele din ţară, în ciuda frigului şi a gerului năpraznic ce se anunţă, vor avea bucuria să descopere o perioadă în care, împreună cu muzica mea, pot păstra lumina, liniştea, împăcându-se cu sufletul lor.”

În continuare, vă prezentăm datele şi locaţiile în care artistul va poposi:

- 7 decembrie, ora 19:00 - Târgovişte (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 8 decembrie, ora 19:00 - Constanţa (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 9 decembrie, ora 19:00 - Galaţi (Teatrul Muzical “Nae Leonard”);
- 10 decembrie, ora 19:00 - Iaşi (Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”);
- 11 decembrie, ora 19:00 - Bârlad (Casa de Cultură s Sindicatelor);
- 12 decembrie, ora 19:00 - Adjud (Casa de Cultură “Tudor Vornicu”);
- 13 decembrie, ora 19:00 - Focşani (Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”);
- 14 decembrie, ora 19:00 - Bacău (Teatrul Municipal "Bacovia");
- 15 decembrie, ora 19:00 - Piatra Neamţ (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 16 decembrie, ora 18:00 - Sibiu (Filarmonica de Stat – Sala Thalia);
- 17 decembrie, ora 19.00 - Arad (Atrium Mall Arad);
- 18 decembrie, ora 19:00 - Timişoara (Opera Naţională Română Timişoara);
- 19 decembrie, ora 19:00 - Oradea (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 20 decembrie, ora 19:00 - Cluj Napoca (Casa de Cultura a Studenţilor)
- 21 decembrie, ora 19:00 - Braşov (Casa de Cultură, Sala Reduta);
- 22 decembrie, ora 19:00 - Ploieşti (Casa de Cultură a Sindicatelor);
- 23 decembrie, ora 19:30 - BUCUREŞTI (Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti).

Biletele se pot procura de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol.

Turneul este realizat cu sprijinul societăţilor: S.C. “PROXIMA MODA“ S.R.L - PANCIU (MANAGER GENERAL: ELENA STOICA), “HIDROCONSTRUCŢIA” S.A. BACĂU şi “MONSSON GROUP“.

Partenerii evenimentului sunt: “Familia Favorit”, “Cotnari“, “Lulyon by Proxima Moda“, “Libertatea“, “Actualitatea muzicală“, “Editura Anamarol”, “Asociaţia culturală Regal d’art”, “Confluenţe literare“, “EUROMUSIC“.

Pentru informatii suplimentare, puteti suna la numărul de telefon: 0746774204, sau puteţi accesa următoarele site-uri: 
www.fuegofuego.ro,
www.fuegoromaniafanclub.blogspot.com,
www.fanclubfuegoromania.com.



N.B. Vă informăm că:
Modificare locaţie.  În data 17 decembrie 2013, spectacolul de la Arad va avea loc la Atrium Mall Arad, începând cu ora 19.00 (Nu la teatru şi nici în aer liber, în faţa primăriei!).
Modificare locaţie. În data 20 decembrie 2013, spectacolul va avea loc în oraşul Cluj Napoca, la Casa de Cultura a Studenţilor, începând cu ora 19,00 (Nu în oraşul Deva, cum era stabilit iniţial!).
Modificare oră. În data 23 decembrie 2013, spectacolul va avea loc la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, începând cu ora 19,30. (Nu de la ora 19,00, cum era stabilit iniţial!).
Vă mulţumim!

INFORMATII UTILE

Biletele sunt disponibile la casele de bilete ale sălilor de spectacol. Concertul de la Sibiu va începe de la ora 18:00, iar cel la Bucureşti la ora 19,30, restul concertelor încep la ora 19:00.
- 7 decembrie, ora 19:00 - Târgovişte (Casa de Cultură a Sindicatelor);
Adresa: Piata Mihai Viteazu, nr. 1, Targoviste, Dambovita, 130018
Informatii: 0245 611 591
- 8 decembrie, ora 19:00 - Constanţa (Casa de Cultură a Sindicatelor);
Adresa: Constanţa, B-dul Alexandru Lapuşneanu nr. 1
Informaţii: 0241 699066
- 9 decembrie, ora 19:00 - Galaţi (Teatrul Muzical „Nae Leonard”);
Adresa: str. Mihai Bravu, 50 Galati
Informatii: 0236 418 912/ 0236 418 096
Mail: contact@naeleonard.ro
- 10 decembrie, ora 19:00 - Iaşi (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”);
Adresa: Iaşi, Str. Agatha Barsescu nr. 18
Adresa web: www.teatrulnationaliasi.ro
Tel: 0232-267824 ; tel / fax: 0232-254499
E-mail: iasiteatrulnational@yahoo.com
Telefon agenția teatrală: 0232-255999
Biletele se pot procura de la Agenţia teatrală, aflată în Str. Ştefan cel Mare nr. 4 (lângă BCR, în spatele Cubului), de la casele de bilete ale sălilor de spectacol;
- 11 decembrie, ora 19:00 - Bârlad (Casa de Cultură a Sindicatelor);
Adresa: Bârlad, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 2
Contact: 0235 421 207
- 12 decembrie, ora 19:00 - Adjud (Casa de Cultură “Tudor Vornicu”);
Adresa: Libertatii 7 Adjud, Judet Vrancea
Telefon: 0237 641916
Fax: 023764072
- 13 decembrie, ora 19:00 - Focşani (Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”);
Adresă: Strada Mare a Unirii, Focșani
Telefon:0237 223 722
- 14 decembrie, ora 19:00 - Bacău (Teatrul Municipal "Bacovia");
Adresă: Strada Iernii 7, Bacău 600050
Telefon:0234 510 086
Orar: miercuri 04:00-06:00, 10:00-13:00
- 15 decembrie, ora 19:00 - Piatra Neamţ (Casa de Cultură a Sindicatelor);
Adresa: Piatra Neamţ, B-dul Republicii nr. 15
Informaţii: 0233 215 278
- 16 decembrie, ora 18:00 - Sibiu ( Filarmonica de Stat – Sala Thalia);
Adresă: Strada Cetății Cetatii 3-5, cod 550160, Sibiu
Pentru alte informaţii vă rugam să sunati la tel.: 0269 210 264
Mail: filarmo@filarmonicasibiu.ro
- 17 decembrie, ora 19.00 - Arad (Atrium Mall Arad);
- 18 decembrie, ora 19:00 - Timişoara (Opera Naţională Română Timişoara);
Adresa: Timişoara, Str. Mărăşeşti nr. 2
Informaţii şi rezervări: 0256 201 286
- 19 decembrie, ora 19:00 - Oradea (Casa de Cultură a Sindicatelor);
Adresa : Parcul 1 Decembrie Nr.1 - Oradea/Bihor
Telefon : +4 0259 468 468 sau +4 0359 401 283
Fax : +4 0359 401 094
E-mail : office@ccsoradea.ro
- 20 decembrie, ora 19:00 - Cluj Napoca(Casa de Cultură a Studenţilor);
Adresa: Cluj-Napoca, Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3
Telefoane: +40.264.598.024 | Fax: +40.264.403.799
e-mail:ccsclujnapoca@yahoo.com; ccs.clujnapoca@anst.gov.ro; contact@ccsclujnapoca.ro
Bilete pentru concertul de la Cluj se gasesc si la Agentia de bilete, Tel. 0744238384
- 21 decembrie, ora 19:00 - Braşov (Casa de Cultură, Sala Reduta);
Adresa: Str. Apollonia Hirscher, nr. 8, Brasov, cod postal 500025
Telefon: 0268419706
Site: www.centrulculturalreduta.ro
- 22 decembrie, ora 19:00 - Ploieşti (Casa de Cultură a Sindicatelor);
Adresa: Ploieşti, Bd. Republicii nr. 65
Informaţii: 0244/126579/0244 524 963
- 23 decembrie, ora 19:30 - BUCUREŞTI (Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti).
Adresă: Bulevardul Tineretului nr. 8-10, București 040353
Telefon: 021 330 0838
Orar: miercuri 08:00-22:00
Pretul unui bilet variază în funcţie de locaţie şi de categoria de loc. 


Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com

EXPLOZIV! FUEGO rupe tăcerea: sunt fan Hruşcă!, Ziarul “Ring”, 07 noiembrie 2013

EXPLOZIV! FUEGO rupe tăcerea: sunt fan Hruşcă!, Ziarul “Ring”, 07 noiembrie 2013


Şi-a dus melodiile pe trei continente, iar în România cântă numai cu casa închisă. Paul Surugiu, cu numele de scenă Fuego, a acceptat să vorbească, în "ring", despre "harul primit de la Dumnezeu", glumele care se fac pe seama sa, aprecierea pentru Hruşcă, dar şi despre succesul internaţional pe care l-a avut cu piesa "Împodobeşte, mamă, bradul".

Câţi fani aveţi?
Nu am contorizat niciodată numărul de admiratori şi nici nu cred că este foarte important acest aspect. Cu adevărat esenţial este ca muzica, mesajul pe care eu îl promovez, să rezoneze cu cei care preferă stilul acesta, indiferent că sunt colinde, muzică uşoara ori populară. Pentru mine, publicul reprezintă cheia evoluţiei şi dezvoltării mele şi atât timp cât în sala de spectacol văd oameni care, într-adevăr, vin acolo pentru a mă vedea, a cânta împreună cu mine şi a simţi muzica, înseamnă că munca pe care am ales să o săvârşesc încă de acum 20 de ani, de când m-am lansat, nu a fost şi nu este în zadar.

Vă consideraţi mai de succes decât Hruşcă?
Ştefan Hruşcă mi-a alinat copilăria. Crăciunul în familia mea era petrecut pe muzica acestui mare interpret. Discurile Electrecordului, ce îl prezentau, au fost ascultate fără întrerupere. Eu asociez Sărbătorile de Iarnă cu vocea sa. O comparaţie între mine şi Ştefan Hruşcă nu poate fi realizată pentru că, în primul rând, abordăm genuri diferite. Deşi am interpretat şi eu, în stilu-mi caracteristic, câteva colinde tradiţionale, eu am în repertoriu cântece de Crăciun compuse de mine şi de orchestratorul Alexandru Malschi. Ştefan Hruşcă este un simbol al Crăciunului, felul în care acesta interpretează colindele româneşti fiind de neegalat de nimeni.

"Doina Levintza îmi creează ţinutele"

Cine vă îmbracă înainte de concerte?
Pentru un artist, o parte importantă a imaginii pe care acesta o afişează în faţa publicului, pe lângă proiectele muzicale şi integritate, o reprezintă vestimentaţia de scenă. Astfel, am început de un an de zile o colaborare frumoasă cu "doamna modei româneşti", un simbol al profesionalismului şi al verticalităţii, Doina Levintza, care îmi creează ţinutele de scenă şi care mă consiliază din punct de vedere vestimentar pentru fiecare apariţie în faţa spectatorilor.

"Împodobeşte, mamă, bradul", punct de reper.

Care este cea mai de succes piesă a dumneavoastră?
Repertoriul meu este vast, cuprinzând piese din mai multe genuri, precum şi creaţii originale adunate în mai multe materiale discografice în tot acest timp. Sunt onorat să aud că melodiile mele se cântă la toate petrecerile româneşti, că tineri aleg să interpreteze piese în festivaluri ori că unii se trezesc şi adorm pe muzica mea. Nu pot alege o anumită piesă, pentru că ar fi imposibil şi pentru că ar trebui să renunţ la altele, la fel de apropiate mie. Poate că totuşi "Împodobeşte, mamă, bradul", cântecul meu de Crăciun, lansat în urmă cu vreo 12 ani, rămâne un punct de reper. De ce? Asta mă întrebam şi eu. Poate pentru că l-am scris pentru părinţii mei ori poate că sărbătorile se identifică deja cu această piesă.

Au apărut bancuri la adresa dumneavoastră, dar nu aţi răspuns niciodată atacurilor. De ce? 

Mă amuză teribil să descopăr câte o nouă maximă în care apare numele meu. Sunt o fire pentru care umorul şi optimismul sunt cele mai importante atunci când vreau să parcurg mai lin etapele şi episoadele dificile pe care viaţa mi le pregăteşte. Eu îmi văd de drumul meu, mă dedic în totalitate acestei profesii şi publicului, glumind şi eu, la rândul meu, pe seama acestor poante. Unele dintre ele sunt chiar reuşite.

Care este reţeta succesului dumneavoastră?
Nu ştiu dacă există o reţetă definită pentru succes. Eu am ales, în schimb, să îmi respect publicul, să îi ofer ceea ce îşi doreşte, să nu îl dezamăgesc şi să îmi exploatez, cu conştiinciozitate şi profesionalism, harul primit de la Dumnezeu. Dacă am reuşit să mă menţin timp de 20 de ani, a fost pentru că am avut alături un public minunat, care m-a determinat să evoluez, să îmi doresc să fiu mai bun, să fac proiecte frumoase, să surprind şi să nu dezamăgesc.

"Eu nu mă încadrez în targetul radiourilor comerciale, tocmai pentru că muzica mea e diferită ca sound, ca stare, ca mesaj." 

Aveţi fani şi în străinătate? Se vând cd-urile dvs. şi acolo? 
Am avut, pe parcursul timpului, numeroase concerte şi turnee în afara graniţelor ţării. Am străbătut lumea în lung şi în lat pentru a fi aproape de cei care au preferat să mă vadă, de românii de pretutindeni care au ales să locuiască în alte spaţii, dar care simt şi trăiesc în continuare cu acelaşi patos specific românesc. Am dorit să fac cunoscute muzica şi valorile mele peste tot pe unde am cântat, tocmai fiindcă sunt de părere că, în cele din urmă, limbajul universal al umanităţii este reprezentat de cea mai înaltă formă prin care arta se poate manifesta, şi anume muzica. Românii din diaspora m-au primit întotdeauna cu braţele deschise, mi-au demonstrat că a fi român nu e neapărat un sentiment ce ţine de locul în care trăieşti. Am păşit pe trei continente, dar, totuşi, printre publicurile mele favorite rămân cele din Israel, din SUA, din Germania ori din Italia.

De ce nu apăreţi la TV în emisiuni la posturile cu renume, precum Pro TV sau Antena 1?
Eu moderez deja, de vreo şapte ani, o emisiune de divertisment la unul dintre posturile CENTRULUI NAŢIONAL MEDIA, alături de care am semnat un contract de exclusivitate, cu anumite clauze contractuale, ce nu îmi permite apariţia frecventă la alte posturi decât cele ale trustului. Chiar şi aşa, am apărut ori de câte ori am considerat că e necesar pentru imaginea mea, pentru fanii mei şi pentru cei ce şi-au dorit să mă vadă în acea ipostază.

De ce radiourile nu difuzează piese ale dumneavostră? Vorbim de Kiss, Pro fm, Radio 21.
Într-adevăr, radioul este un factor important pentru promovarea unei piese. Oamenii ajung să cunoască versurile, să te descopere şi, ulterior, să fredoneze împreună cu tine în concerte. Dar şi aici, ca în toate domeniile, există categorii şi formate clare. Eu nu mă încadrez în targetul radiourilor comerciale, tocmai pentru că muzica mea e diferită ca sound, ca stare, ca mesaj. Dacă vorbim despre posturile generaliste, precum Radio România Actualităţi ori Naţional FM, acolo sunt difuzat şi bucuros că publicul doreşte să mă audă.

"Cititorilor ziarului «Ring» le doresc un an nou plin de reuşite, sărbători încununate de tot binele posibil, precum şi linişte şi împliniri pe toate planurile." - Fuego

Sursa: Ziarul “Ring”
www.ziarulring.ro
Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor.
Autori: Vlad Manolache, Delia Niculae

Fan Club Fuego Romania

O seară incendiară în „sufrageria” lui FUEGO, sâmbătă, 09 noiembrie 2013, ora 21.00, pe Favorit TV

O seară incendiară în „sufrageria” lui FUEGO, sâmbătă, ora 21.00, pe Favorit TV


Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., începând cu ora 21.00, pe Favorit TV, Fuego vă dă întâlnire la o nouă ediţie a show-ului oamenilor de suflet “Familia Favorit”. După cum vă promiteam încă din vară, când am intrat în vacanţă, emisiunea a căpătat o nouă formă, având un alt concept. Astfel, Fuego îşi primeşte prietenii pentru a se bucura împreună de muzica bună, pentru a retrăi amintiri frumoase şi pentru a vă înveseli serile de sâmbătă, în “sufrageria” sa.

Împreună cu Valentina Herţa, Paul Surugiu şi-a propus să schimbe puţin profilul emisiunilor prezente pe micul ecran, şi tocmai de asta, în fiecare sâmbătă seara veţi putea urmări nume mari ale scenei româneşti, actori, dansatori, într-un spectacol ce stă sub semnul bunei dispoziţii.


Sâmbătă, de la ora 21.00, pragul “sufrageriei” va fi păşit de patru nume importante, ce vor incinge, la propriu, atmosfera şi care v-au pregătit numeroase surprize şi premiere muzicale. Silvia Dumitrescu, Minodora, Marina Florea şi Ana Barbu din Chişinău vă vor ţine companie timp de 2 ore, vor cânta, îşi vor aduce aminte de perioadele frumoase ale debutului, de copii, de piese. De asemenea, moderatorul emisiunii va interpreta mai multe piese în premieră, printre care şi single-ul “IUBIRE”, locul I la "TOP ROMÂNESC" pe luna august, la Radio România Actualităţi.

Ca un element de noutate, emisiunea vine cu trei rubrici proaspete, necesare, realizate cu dăruire şi profesionalism. Una dintre ele se numeşte “AU FOST ŞI VOR MAI FI!”
În fiecare săptămână ne-am propus să ne aducem aminte, să rememorăm, să ne înclinăm memoriei unor mari personalităţi ale culturii noastre, persoane care au schimbat, prin toată activitatea şi destinul lor, oameni, suflete, genuri, idei.


Îi vom celebra pe cei pentru care putem afirma, fară să ne gândim prea mult, că au fost şi sunt maeştri ai scenei şi artei româneşti, actori, interpreţi, care nu au plecat de printre noi, doar au făcut un alt popas, rămânând, în continuare, în memoria noastră. Cei ce “AU FOST ŞI VOR MAI FI!”
Rubrica va debuta pe 9 noiembrie cu un personaj memorabil, o personalitate marcantă a muzicii noastre: Mihaela Runceanu! O divă a muzicii, tributară unui crez, unei vocaţii căreia s-a dăruit până la ultima strigare, făcând oarecum, ca cel de pe urmă vis al său să rămână în piesele nemuritoare ce servesc drept material de studiu intens pentru cei ce mai au un dram de sensibilitate, o firimitură de cultură, fie ea şi muzicală. Mihaela era un artist polivalent!

Avea un stil vocal inconfundabil, un glas clar şi limpede ce deborda cu fiecare notă, reuşind să umple atât de bine emoţiile încât nu era nevoie să ţipe, să intensifice. Orice ar fi fost, şi-ar mai fi, de-ar fi să fie, Mihaela Runceanu a fost şi este irepetabilă!

În cadrul rubricii “ROMÂNIA DIN INIMA TA”, vrem să vă aducem în atenţie, în fiecare emisiune, parte a tradiţiilor şi valorilor româneşti, costume populare, dansuri populare. Vă prezentăm, România aceea adevărată, cu tradiţiile sale, cu cântecele de joc, cu portul popular atât de valoros. Să arătăm generaţiilor viitoare că ţara noastră are cu se mândri! Săptămâna aceasta, ansamblul “DOINA BASCOVULUI” din comuna Bascov, judeţul Argeş, condus de Toma Lorena.

De asemenea, artiştii de azi trebuie să înmâneze ştafeta celor de mâine! Fie că e vorba de muzica populară, ori uşoară, melodicitatea cântecului românesc trebuie dusă mai departe! Tocmai de aceea noi vrem să acordăm în fiecare emisiune, o şansă, în cadrul rubricii “CEI DE MÂINE”. Pe rând, în fiecare săptămână, vă vom prezenta nume ce promit, tineri talentaţi, artiştii de mâine! De această dată, startul e dat de către Adriana Deaconu, o prahoveancă aprigă, doldora de talent.
Vă dorim vizionare plăcută!

Semnează: Echipa emisiunii “FAMILIA FAVORIT”

Fan Club Fuego Romania

FUEGO în "Testament" - o nouă reprezentaţie pe scena teatrului “Al.Davila” din Piteşti, o reverenţă adusă poeziei, versului şi artei lui Grigore Vieru, 31 octombrie 2013

FUEGO în "Testament" - o nouă reprezentaţie pe scena teatrului “Al.Davila” din Piteşti, o reverenţă adusă poeziei, versului  şi artei lui Grigore Vieru 


În data de 3 octombrie 2013, Paul Surugiu şi-a făcut debutul pe scena dramaturgică a Teatrului “Al.Davila”  din Piteşti, acolo unde este angajat de peste 10 ani, cu un spectacol-eveniment numit “TESTAMENT“, o reverenţă în faţa celui ce i-a fost mentor şi formator, Grigore Vieru, transformând poezia acestuia într-o poveste în care eroii principali au fost limba, ţara, mama, iubirea şi literatura.


După succesul din ziua premierei, atunci când artistul a avut două săli pline, în data 31 octombrie a.c. a urmat o nouă reprezentaţie pe scena teatrului “Al.Davila” - Sala “Liviu Ciulei”, o reverenţă adusă poeziei, versului  şi artei lui Grigore Vieru, o nouă întâlnire cu muzica şi cu simţirea, un semn de plecăciune supremă adus celui ce a lăsat în urma sa un “testament” al iubirii.


Am avut parte de o seară memorabilă, în care ne-am bucurat de acest eveniment teatral, o creaţie dezvăluită în forma ei cea mai frumoasă, cuprinşi fiind de aura magică a artistului şi a dragostei faţă de opera marelui Grigore Vieru.

Ne-am strecurat în sala arhiplină a Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, printre oameni de toate vârstele, dornici de a vedea un spectacol încărcat de trăirile transmise de artist, care, prin acea formulă unică a interpretării, i-a imprimat unicitatea, creând acea emoţie profundă şi simplă ca un suspin, suspendându-ne simţirea de o voce, de un vers, de o imagine, de o respiraţie, de un gând, de o lacrimă. 
Piesa "Testament" - o rugăciune, un suflet pietrificat în emoţia cuvântului şi versului atât de simplu şi frumos al maestrului Grigore Vieru, o mare de lumină revărsată peste noi, un cer de aplauze şi nostalgii, o misiune pe care Fuego a pregătit-o cu minuţiozitate pentru aceia care ştiu să aprecieze arta şi sunt mereu prezenţi la lecţia de cultură pe care o oferă cu ocazia fiecărei reprezentaţii. 

Artistul ne-a dăruit o veritabilă lecţie de patriotism, încuranjându-ne să redescoperim ţara noastră minunată, plaiurile ei, limba, simţirea, principiile, arta şi literatura, momente de reală înălţare spirituală.


Prin intermediul acestei premiere şi pe parcusul întregii stagiuni, artistul va fi călăuza noastră într-o lume magnifică, pură şi suavă, purtându-ne pe aripile culturii către cele mai de preţ comori ale neamului nostru.  El însuşi un mare iubitor de ţară, de limbă şi tradiţii, artistul ştie să păstreze şi să dăruiască aceste frumoase poveşti ale neamului românesc tuturor celor care doresc să le primească, să le simtă şi să le veşnicească în taina veacurilor. 


Fuego a prezentat, în cadrul acestui spectacol-eveniment,  volumul “Testament pentru Fuego”, publicat de Asociaţia Culturală “Regal D’Art”, în 2012, într-o ediţie de colecţie, cu o grafică excepţională.
Lucrarea a fost premiată recent la Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău cu Trofeul “Arta Cărţii” şi cuprinde versurile pe care Grigore Vieru le-a scris special pentru Paul Surugiu de-a lungul celor trei ani de colaborare. 


Paul Surugiu a dovedit că teatrul mai are o şansă în faţa lipsei de interes pentru artă, că mesajele puternice, poezia şi poveştile cu adevărat importante trebuie spuse şi arătate celor ce simt şi trăiesc româneşte. Astfel, povestea „Testamentului” vorbeşte despre limbă, despre dulcele grai, despre mamă şi importanţa ei, despre casă şi acasă, despre iubire şi, nu în ultimul rând, despre România. 

Regia artistică aparţine conf.univ Adriana Piteşteanu.


"Scena este locul unde mă pot exprima, unde îmi descopăr personalitatea, sensibilitatea, vulnerabilitatea, umorul, barierele lăuntrice... Am avut modele pe care le-am venerat: Radu Beligan, Olga Tudorache, George Calboreanu, Carmen Stănescu, Horaţiu Mălăele, Tamara Buciuceanu-Botez, Damian Crâşmaru sau Draga Olteanu-Matei.

Experienţele şi oamenii pe care i-am întâlnit m-au modelat. Am preluat o parte din energiile şi învăţămintele desluşite de la marii oameni de teatru pe care am avut privilegiul să-i am profesori: Adriana Piteşteanu, Constantin Codrescu, Margareta Pogonat, Lucia Mureşan, Vlad Rădescu şi nu în ultimul rând distinsa doamnă Ileana Berlogea. Aceştia m-au învăţat să le arăt celor de lângă mine drumul către frumos.
Îmi place teatrul care aduce bucurie, emoţie, care transmite un mesaj oamenilor, îi scoate din îndoială şi tristeţe, umple golul din sufletele lor.


De la absolvirea facultăţii sunt angajatul Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, un teatru care, indiferent de obstacole, de crize, de deşertăciune sau de absolut, mi-a creat cadrul să merg mai departe, purtându-mi cu credinţă, demnitate şi umilinţă crezul, înţelegând astfel că arta e făcută pentru cei care se simt neîmpliniţi fără ea.



 Vă aştept la teatru, dragii mei! Deşi este o nouă ipostază pentru mine şi o înfăţişare nouă în faţa voastră, sunt convins că arta, muzica şi poezia ne vor duce către lumină, către ceea ce tindem cu toţi să fim: buni, primitori, darnici! ”

 Paul Ciprian Surugiu - Fuego


Astfel, în data 21 noiembrie, cu începere de la ora 19:00, artistul îşi va da din nou întâlnire cu publicul într-un spectacol de poezie şi muzică, într-o alăturare ingenioasă, un spectacol omagiu închinat celui care a zămislit atât de maiestuos arta românească, Grigore Vieru.

Foto: Ana Maria Halalai

Fan Club Fuego Romania

5000 de prieteni au trecut pragul paginii de facebook Fuego Romania - Fan Club Fuego Romania. Iubirea noastră învinge pentru că "o deţinem, o preţuim, o ridicăm la rang de virtute primordială..."

5000 de prieteni au trecut pragul paginii de facebook  
Fuego Romania - Fan Club Fuego Romania
 Iubirea noastră învinge pentru că "o deţinem, o preţuim, o ridicăm la rang de virtute primordială..." şi ne mândrim cu asta.


Dragi prieteni,
ne-am întâlnit, într-un număr atât de mare, pe pagina de facebook Fuego Romania - Fan Club Fuego Romania 
www.facebook.com/fanclubfuego.romania
pentru a omagia muzica şi versul, alături de un prieten drag sufletului nostru şi am atins cota maximă de prieteni admisă de o pagină personală.



5.000 de prieteni ne-au trecut pragul, s-au bucurat şi, suntem convinşi, se vor bucura în continuare de arta acestui frumos slujitor al cântului şi versului românesc şi le mulţumim pentru asta. Şi vă mai mulţumim pentru că aţi rămas alături de el, de noi, pentru că aţi simţit că iubirea noastră poate învinge. Da... atâta timp cât suntem uniţi, iubirea noastră poate învinge, pentru că "o deţinem, o preţuim, o ridicăm la rang de virtute primordială" şi ne mândrim cu asta... Ea a rămas puternică, statornică şi viguroasă ca un copac care-şi ramifică braţele prin noi şi creşte... şi creşte..., înălţându-se în taina fericirilor prin iubire.


Dragostea poate schimba, ura nu!
Dragostea poate învinge, ura nu!
Cei ce iubesc, se vor întâlni mereu...
Orice realizare măreaţă nu se poate obţine decât prin sacrificiul de sine, prin consecvenţă, determinare, dăruire şi o permanentă dezvoltare personală...
Prin „Iubire”, Fuego ni s-a dăruit, devenind un suflet care şi-a întins aripile, cuprinzând în spaţiul lui frumuseţi şi oameni care l-au făcut mai puternic, mai strălucitor, mai matur şi dornic de a dărui semenilor toată forţa sa...
Prin „Iubire”, Fuego ni s-a dăruit, învăluindu-ne în lumină şi culoare, îmbrăţişându-ne cu nobleţe şi bunătate sufletească, sensibilitate, curaj, solidaritate, bucurie, credinţă, prietenie, întelepciune, dorinţe, zâmbete şi vise...
Prin „Iubire”, Fuego ne-a îmbogăţit fiinţa, gândurile noastre au prins formă prin armonia iubirii sale pentru oameni...
Prin „Iubire”, Fuego ni s-a dăruit, cântecele lui devenind daruri spirituale...
Pentru cei care-şi doresc prietenia noastră va invităm să ne urmaţi şi pe pagina de facebook, administrată tot de noi, FUEGO - Fan Club Fuego Romania, la care am primit, până astăzi 6.820 de aprecieri/like-uri.  www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania



Dacă vă place şi urmăriţi, dar, mai ales, apreciaţi materiale postate pe aceasta pagină, nu uitaţi să accesaţi printr-un click butonul din partea dreaptă sus "IMI PLACE/APRECIEZ/LIKE".

Aceste pagini sunt dedicate fanilor si admiratorilor artistului Fuego şi toate materialele sunt postate de catre administratori. Artistul Fuego nu deţine niciun cont pe facebook si pe nicio reţea de socializare, dar are acces la toate comentariile dvs. publice (nu si la mesajele private), care sunt postate pe site-ul Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com .
Accesand acest link veti regăsi toate comentariile scrise de voi pe cele 2 pagini de facebook administrate de noi.

Vă mulţumim pentru aprecieri, like-uri, distribuiri, pentru prietenie, susţinere, loialitate, consecvenţă, perseverenţă, pentru mesajele, urările, gândurile şi vorbele frumoase, prin care ne rămâneţi alături în acest magnific univers dedicat artistului Paul Surugiu - Fuego, un destin care ne uneşte prin muzică şi vers.



“Grădina este plină de taina fericirii
Şi nu e fir de iarbă de-alt fir nendrăgostit;
E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii
Fior nedesluşit.

Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată,
Garoafa râde-n soare cu roşul ei mănunchi,
Iar viţa se ridică pe măr, amorezată
De verdele său trunchi.

Rochiţele, în braţe subţiri, dar încordate,
Strâng vişinul, şi cracă cu cracă-l cuceresc,
Cireşele, alături, sub frunze-mperecheate,
Roşesc şi se iubesc.

Din totul se înalţă un cântec către soare
De dragoste nespusă, de dulci îmbrăţişări,
O falnică poemă de strofe arzătoare,
De tainice oftări.

Ascultă: e grădina întreagă, ce uneşte
Simţirea ei suavă cu cântecul din noi,
Şi cerul din adâncu-i de aur ne priveşte
Zâmbindu-ne prin foi.”

(Alexandru Macedonski – “Între Frunze”)

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger