ULTIMELE NOUTATI

FUEGO şi GRIGORE VIERU - "Două lacrimi gemene ale aceluiaşi destin”, "Limba română, oastea noastră naţională", 03 septembrie 2013

Limba Româna, oastea noastră naţională...
Grigore Vieru: “Lacrimă a limbii române, poezia rourată de lacrimi, în care respiră Limba Română”



"Am răsărit ca poet din frumuseţea, bogăţia şi tainele Limbii Române, careia îi voi rămâne îndatorat până la capătul vieţii...

Limba Română a fost singurul meu mod de a vieţui în Ţara de care am fost despărţiţi.
Limba este comoara cea mai de preţ a poporului şi veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească nicicând.

Tot ce este frumos poartă în sine sămânţa suferinţei şi a jertfei. Vorbesc şi de istorie deoarece ea este strâns legată de Limba Româna. Suferinţelor noastre însă li se adaugă cele ale Limbii, ale istoriei propriului neam şi ale credinţei strămoşeşti, comori falsificate ori şterse, în general, de pe faţa pământului.

Am scris aproape întotdeauna din disperare. Din teama de a nu fi părăsit de „steaua care ne păstrează”: de Limba Română. 

A te lepăda de limba de acasă este ca şi cum te-ai lăsa de harul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. 
Mi-am pierdut somnul tot căutând cuvîntul potrivit. Plec zilnic după câştig în minele de aur ale graului matern. Îmi place să declar că mă prenumăr printre cei care se frământă, se zbat în căutarea cuvîntului potrivit, printre cei care tind să lege sănătos verbul în frază, înţelegînd că a vorbi sănătos limba mamei... este o datorie - una dintre cele mai patriotice. Eu nu caut cu tot dinadinsul să aduc ceva nou în cântarea limbii, eu caut să amintesc copiilor, omului şi mie însumi că avem o comoară fără de preţ. 
Este adevărat că există un grai moldovenesc, care mi-e atât de drag, aşa cum există unul muntenesc, bănăţean sau oltenesc. Dar Limba este una singură şi ea se numeşte Română. Să lăsăm mai bine să vorbească cititorii Limbii Române care sunt marii cărturari, scriitori clasici şi moderni, paznici de nădejde la curăţenia Limbii noastre. 

Teza existenţei unei limbi moldoveneşti diferite de limba română este, atunci când e de bună credinţă, o iluzie şi o greşeală, cel puţin extrem de naivă; iar când e de rea credinţă, e o fraudă ştiinţifică. 
Mă puteţi întreba ce legatură are Limba Română cu moldovenii pierduţi în furnicarul global. Are, şi încă una foarte strânsă! Dacă vom fi nevoiţi să părăsim pământul natal cu acelaşi ritm, peste vreo 50 de ani s-ar putea să nu se mai vorbească româneşte pe la noi. 
Ori, tocmai Limba şi religia au ţinut vie fiinţa noastră naţională de-a lungul veacurilor. Gândindu-mă la asta, am uneori clipe de prăbuşire sufletească. 

Mă ridic însă. Altfel, n-aş mai putea scrie. Ştiu că Limba Română la noi nu este altceva decât o candelă plăpândă. Dar marele Shakespeare zicea: “Nu este destul întuneric în tot universul ca să stingă lumina unei plăpânde candele.” Am spus-o de nenumărate ori: sârma ghimpată din fundul grădinii noastre mi-a zgâriat şi îmi zgârie inima. O suport, însă, cu îngăduinţă ştiind că, aidoma Zidului Berlinului, va cădea şi ea atunci când vor dori organismele internaţionale, marile puteri şi, bineînteles, atunci când va vroi poporul să o dărâme. Zidul, însă, dintre noi şi Limba Română trebuie să cadă azi. Nu am nicio îndoială că va cădea în curând. Lacrimi asteaptă la rând, aşteaptă la coadă să strălucească de bucurie în ochii noştri în acea măreaţă zi, când vom fi şi noi în rând cu lumea, cu alte cuvinte, în Europa. Nu poţi intra în Europa cu graniţa în spate.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!" 
(Grigore Vieru) 



În ziua aniversării limbii române, Fuego, singurul interpret din România care a celebrat acest moment, printr-o scrisoare deschisă oferită publicului său, vorbind despre poet, mărturisea emoţionat:

„Mesajul versurilor Maestrului mi-a lăsat drum deschis liniei melodice şi imaginaţiei creative, m-a provocat, mi-a dat aripi... şi aşa s-au născut multe cântece îndrăgite de public, ce au unit armonios valenţele literare cu melosul şlagărului. Volumul „Testament pentru Fuego”, care cuprinde toate poemele Maestrului Grigore Vieru dedicate mie, elaborat cu o prezentare grafică originală de Asociaţia Culturală „Regal d’art”, va fi lansat la "Salonul de Carte" de la Chişinău şi reprezintă un modest omagiu adus părintelui meu spiritual, celui care care m-a considerat ca un fiu, pe care îl regăsesc alături de sufletul meu, plenar, aspaţial, atemporal. Materialul muzical de la sfârşitul cărţii, având imprimată şi vocea Poetului, am ţinut să-l dăruiesc tuturor celor care au înţeles că suntem două lacrimi gemene ale aceluiaşi destin”.

„Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” - e mărturisirea de pe urmă a Poetului, înveşnicită în piatra funerară.


„Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieşi.”

„Un poet care şi-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa, şi, încărcat de răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarce semenilor săi... un asemenea poet rămîne-va „suflet în sufletul neamului său” (Ioan Alexandru)”.

Numele lui Grigore Vieru nu va fi înghiţit de uitare. 
El este Limba Română, pentru că i-a scris istoria, apărând-o, prin har şi jertfă, remodelând-o, dându-i o desăvarşire deplină, aşezând-o în rândul celor mai frumoase limbi ale lumii. 
Grigore Vieru este şi va fi atâta timp cât suntem şi vom fi români… 

"Pe ramul verde tace 
O pasăre măiastră, 
Cu drag şi cu mirare 
Ascultă limba noastră. 
De-ar spune şi cuvinte 
Când cântă la fereastră, 
Ea le-ar lua, ştiu bine, 
Din, sfînta, limba noastră." 
(Grigore Vieru) 


Monumentul poetului Grigore Vieru a fost inaugurat, “Literatura si arta”, 05 septembrie 2013

Monumentul poetului Grigore Vieru a fost inaugurat


Nu putea fi ales un moment mai potrivit pentru inaugurarea monumentului poetului Grigore Vieru, îndrăgit atât de către micii cititori, cât şi de către adolescenţi şi oameni cu pleata ninsă, decât doar de Ziua Limbii Române, sărbătoare la al cărei drept la existenţă a contribuit considerabil, prin discursuri înflăcărate, prin luare de atitudine în plin regim comunist, dar şi elogiind-o în vers şi dedicându-i ode şi imnuri. Numele lui Grigore Vieru se identifică cu sărbătoarea Limba Noastră cea Română, la care dacă n-ar răsuna versurile sale dedicate limbii, scrisului, neamului, interpretate de Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, în mod sigur ar pierde din farmec, din strălucire. Prin cântecele pe care le-a dedicat Limbii, Scrisului, Neamului Grigore Vieru şi-a durat un monument care răsare în fiecare casă unde acestea răsună, în fiecare suflet îndrăgostit de creaţia sa.

De acum înainte, oricine va intra, din Strada Armenească, în Cimitirul Ortodox Central, va fi întâmpinat de către autorul inegalabilelor versuri dedicate Mamei, Limbii, Neamului, îmbrăcat în haină de bronz prin strădania familiei, care i-a ridicat, în semn de omagiu şi dragoste, un somptuos monument.
Cu ocazia Zilei Limbii Române, dar şi cu ocazia dezvelirii monumentului, la locul de veşnică odihnă al poetului, în dimineaţa zilei de 31 august curent, s-au adunat admiratorii versului vierean, cugetărilor sale profunde, izvorâte dintr-o înţelepciune acumulată de-a lungul vieţii, vastei publicistici, în care pleda pentru adevăr, apărând interesele poporului etc., pentru a-i aduce un omagiu, dar şi pentru a fi martori la eveniment.

Cuvinte calde la adresa poetului au rostit preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, poetul Nicolae Dabija şi ex-ministrul Culturii Ion Ungureanu. Excelenţa Sa Marius Lazurca a dat citire mesajul Înalt Preasfinţitului Patriarh al României Daniel, expediat cu ocazia sărbătorii „Limba Noastră cea Română”. De asemenea, soţia poetului, doamna Raisa Vieru, a ţinut să vorbească despre calea pe care a parcurs-o monumentul până a ajuns să-şi ocupe locul acolo care-i este predestinat. Iar soborul de preoţi de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, după ce a oficiat un tedeum pentru toţi oamenii de cultură, care acum sălăşluiesc în ceruri, a sfinţit monumentul. Tot aici au răsunat cântece pe versurile poetului, au fost recitate versuri nemuritoare prin vraja pe care o au asupra celor care gustă, care se înfruptă, care se adapă din inestimabila-i operă.

Florile care au acoperit în întregime locul de veşnică odihnă al poetului exprimă dragostea pe care continuă să i-o poarte poporul, semn că nu este uitat, că Grigore Vieru continuă să trăiască în gândurile noastre, în inimile noastre, în conştiinţa noastră.

Articol semnat de Raisa CIOBANU

SĂ NU ŞTERGEM MEMORIA!...

Plecarea subită a poetului Grigore Vieru la cele veşnice a lăsat în inima noastră, a familiei, o durere adâncă, fără urmă de alinare. Acest sentiment de durere l-au simţit şi cei care îl iubesc şi îi apreciază opera – toţi cei ce gândesc şi îşi petrec clipa în spirit românesc, pentru că şi poetul i-a iubit cu toată fiinţa sa, iar în poeziile sale sunt reflectate toate durerile conaţionalilor săi.

Poetul era un liric, însă în vremurile acelea vitrege a scris şi poezii sociale, apărând astfel lucrurile sfinte ale neamului nostru: limba română, independenţa, alfabetul latin, tricolorul… Prin asemenea poezii a devenit în timpul acela un tribun pe baricade.

Nu se uită nici Marea Adunare Naţională la care se cântau „Pentru ea” (limba română), „Răsai” (alfabetul), „Trei culori” interpretate superb de Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Poetul a lăsat un adevărat tezaur pentru copii: „Albinuţa”, Abecedarul pentru cl. I şi multe poezii pentru cei mici.
În palmaresul său literar se înscriu şi versurile închinate mamei, versuri lirice, aforisme, publicistica ş.a.

Familia, cu pietate, în semn de iubire şi respect i-a ridicat un monument la locul său de veci de la Cimitirul Central de pe Strada Armenească din Chişinău. Autorul acestei opere este sculptorul C. Constantinov, fiul cunoscutului actor Constantin Constantinov. Schiţa monumentului ne-a plăcut, am încheiat un contract ca sculptorul să execute lucrarea în bronz în termenul fixat, însă când urma să-l instalăm, au apărut piedici neaşteptate. 

Imediat după înmormântarea poetului, mi s-a spus că tot ce ţine de îngrijirea, de aranjarea mormântului este „treaba familiei”, şi atunci noi am crezut că suntem liberi în ceea ce ne dorim să facem. Dovadă erau şi mormintele din cimitir care arătau fiecare în felul său… Fiece mormânt este aranjat aşa cum şi-au dorit cei care deţin locurile de veci.

Însă în ceea ce ne priveşte pe noi, am înţeles că nu mai era „treaba noastră”, cum n-i s-a spus la început. Spre regret odiseea monumentului a ţinut aproape doi ani. Într-un final monumentul a fost instalat la mormânt, însă nu după schiţa sculptorului.
Prin acest monument familia şi-a propus să-şi exprime cu pietate iubirea şi respectul faţă de poetul scump şi drag.

Suntem întrebaţi cât costă monumentul. Costă mult: lucrările în interiorul cavoului au fost plătite de Primăria municipiului Chişinău.

Granitul reprezintă o altă sumă, aşezarea granitului pe mormânt – altă plată. Şi fiindcă am vorbit de plată, suma cheltuită va ajunge aproape la două milioane de lei.


Vreau să dau şi numele celor care au contribuit financiar la adunarea sumei respective şi ţin să le mulţumesc din suflet pentru acest gest generos:  

Din România:

Paul Fuego – o mie de euro;
Paul Fuego şi Irina Loghin au colectat de la trei concerte două mii euro;
O româncă din Italia, poeta Geta Tofan de la o biserică din Torino, a donat o mie de euro;

Din SUA – New York: domnii Mărăndici, Caty ş.a.  au donat o mie de dolari.

Din Republica Moldova:
Aparatul preşedintelui raionului Cimişlia;
Banca de Economii din or. Glodeni;
Consiliul Raional Hânceşti;
Consiliul Raional Râşcani;
Consiliul Raional Ialoveni;
Firma Angro-impex;
Primăria or. Soroca;
Orange Moldova.

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N . Testemiţeanu” din Chişinău, Dl Ion Buga.



În total s-au adunat 57. 837 de lei.

Exprimăm recunoştinţa noastră tuturor!

Raisa VIERU

Articol semnat de „Literatura şi arta”, săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova, nr.36 (3549), 05 septembrie 2013 


Fan Club Fuego Romania

FUEGO a îmbrăţişat Basarabia!, "Literatură şi artă", 05 septembrie 2013

FUEGO a îmbrăţişat Basarabia!


Fuego realizează, treptat, cu fiecare apariţie, o încununare a muzicii, a celei mai frumoase forme de artă. Artistul a celebrat în această lună 20 de ani de cântec, de existenţă activă pe scena muzicală, iar acum, în ceas aniversar, nu putem decât să îi dorim să dubleze această vârstă şi această cifră din cariera sa.

În contextul regionalizării şi al unirii României cu Basarabia, al tuturor proiectelor Pro Basarabia, putem afirma fără menajamente că există un artist care a înfăptuit unirea, fără nici o implicare politică. Prin artă, prin devotament şi suflet de roman adevărat, punând astfel pecetea României în R. Moldova definitiv prin muzica sa.

Artiştii trăiesc şi ard prin creaţia lor, prin emoţiile pe care publicul le transmite şi prin finalitatea pe care actul în sine o produce. Astfel că atât percepţia şi interpretarea publicului, prezenţa sa în sălile de spectacol, cât şi premiile şi distincţiile dobândite reprezintă confirmarea că munca şi determinarea conturează imaginea veridica, completează şi desăvârşesc un sistem de valori echilibrat.

De asemenea, spaţiul în care artistul alege să îşi desfăşoare activitatea ajunge să îl asimileze pe deplin şi să se identifice cu acesta, descoperind în el un reprezentant, un ambasador al principiilor autentice.

Un exemplu valid în acest sens, cel al înrădăcinării în propriile norme spirituale, este Fuego, care a reuşit, în cei peste 10 ani de activitate pe scenă basarabeană, celebraţi anul trecut, în cadrul unui spectacol – eveniment desfăşurat pe scena Palatului Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, să fie perceput ca un artist autohton şi tratat ca atare, reuşind să realizeze două spectacole pe an, cu casa închisă.

Fuego a reuşit să stabilească o legătură tainică cu Basarabia, atât prin colaborarea avută cu Grigore Vieru, care a scris pentru el  în ultimii ani ai existenţei sale, cât şi prin puterea pe care muzica a exercitat-o în promovarea spiritului naţional, a valorilor autentice.

„Iubesc Basarabia cu oamenii ei buni şi curaţi la suflet, publicul de la Chişinău fiind publicul pe care şi l-ar dori orice artist, cald, receptiv, sensibil, sincer. Au un cult pentru artişti şi pentru spectacol.

 Este copleşitor şi în acelaşi timp onorant să fii în mijlocul unei săli în care publicul te aplaudă minute în şir, îţi cunoaşte repertoriul, vibrează împreună cu tine şi lăcrimează la fiecare vers“. (Paul Surugiu – Fuego)

În cei 10 ani de activitate desfăşurată în Republica Moldova, Fuego nu a devenit doar unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti, dovadă stând aplauzele şi braţele de flori primite la spectacole, ci şi un ambasador al cântecului românesc, al codrilor şi versurilor basarabene, iar mărturie pentru ăsta stau distincţiile ce i-au fost conferite pe parcursul timpului.

Aşadar, „Literatura şi arta” vă prezintă în exclusivitate câteva dintre cele mai semnificative distincţii, care certifică, fără drept de apel, că Fuego este un artist iubit şi solicitat în Basarabia.
Cea mai importantă dintre acestea o reprezintă cea de “Artist al Poporului”, titlu onorific conferit de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, într-o ceremonie publică ce a avut loc pe 12 octombrie 2012.

Acest titlu atestă faptul că Fuego a construit o carieră durabilă în Basarabia şi că atât publicul cât şi autorităţile îl tratează ca fiind un român adevărat, un sol al artei interpretative, un artist ce a reuşit să unească, prin simţire, cele două lacrimi gemene româneşti.

Dacă am încerca să conturăm în câteva fraze toată activitatea lui Paul Surugiu din Basarabia, nu am reuşi să o cuprindem pe toată. De la spectacole şi turnee naţionale, la albume vândute şi discuri de aur. De asemenea, nici o contorizare clară a premiilor nu putem realiza, în schimb, în linii mari, încercam să vă prezentăm câteva dintre cele mai importante puncte ale colecţiei.

În 2009 primea trofeul „Patefonul de Aur – Cel mai vândut artist român în Basarabia”, oferit de casa de discuri CAN RECORDS Chişinău, pentru vânzările record ale albumului „Clar de lună”. În 2010, artistul primea distincţia „Crucea pentru merit”, CLASA I, oferită de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, pentru contribuţia la formarea şi educarea simţului de patriotism.

Pentru că şi-a adus aportul la ridicarea flamurii românismului în Basarabia şi a avut o contribuţie deosebită la promovarea idealurilor românilor, a primit în 2010 Diploma „Petru Cărare”, oferită de Centrul de Spiritualitate al Basarabiei, Casa „Alexei Mateevici” şi Casa Limbii Române din Zaim.

Totodată, în 2010, Brigada „Fulger” a Ministerului de Interne din Basarabia i-a oferit medalia „15 ani ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, în semn de recunoştinţă pentru artă muzicală şi pentru că este cel mai îndrăgit artist român în Republica Moldova, iar în 2011 a primit Trofeul „Omul Anului 2011”.

Un alt moment semnificativ care îl uneş-te pe Fuego de Basarabia este cel al întâlnirii maiestuoase cu poetul Grigore Vieru, alături de care a construit o adevărată comoară. Colaborarea sa cu poetul ales al neamului românesc, cel pe care Creatorul nu l-a înzestrat cu talent, ci cu o urmă de dumnezeire, a fost probabil momentul în care Fuego şi-a găsit cu adevărat identitatea artistică, şi a conştientizat că el şi opera lui nu îi mai aparţin. E a tuturor, iar pentru aceştia trebuie să aducă jertfă pe altarul dragostei.

Parte din această comoară a fost surprinsă în albumul de artă „Testament pentru Fuego”, editat de Asociaţia Culturală „REGAL D’ART”, Botoşani, 2012, volum lansat pe scena Palatului Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, cu ocazia concertului extraordinar „Destin – 10 ani de cântec pe scena basarabeană”.

Volumul este editat într-o colecţie exclusivistă, pentru bibliofili, şi cuprinde poemele lui Grigore Vieru din ultimele clipe de jertfă pentru creaţie, dedicate cu nobleţe şi sinceritate celui care i-a descoperit, asimilat şi apoi împărtăşit, cel mai elocvent, atingerea de geniu.

 Şi pentru că relaţia lor de filiaţie a fost atât de strânsă, Fuego a primit, în 2012, şi „Premiul pentru interpretare”, oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”, ediţia a IV-a, pentru cea mai sensibilă interpretare a versurilor maestrului Grigore Vieru.

„Îmbrăţişându-l pe Vieru, Fuego a îmbrăţişat Basarabia, cea care, după plecarea Poetului la stele, l-a înfiat, la rându-i, cu tot cu cântecele sale, în care ea îşi regăseşte tot mai mult sufletul, în toată argheţea şi plinătatea, aşa cum i l-a dăruit Dumnezeu.

Cântecele lui Fuego, pe versurile lui Vieru, lasă pe chipul ei o dâră luminoasă ca o lacrimă de copil.” (Acad. Nicolae Dabija)

Nici publicaţiile şi televiziunea nu au trecut cu vederea activitatea sa prolifică. Astfel, Paul este un răsfăţat al posturilor TV din Basarabia, care îl au ca invitat de fiecare dată când acesta ajunge în ţara lor.

Iar audienţele emisiunilor vin ca o certificare a dragostei pe care publicul o nutreşte. În 2011, Paul primea din partea postului de Radio  Noroc certificatul onorific „Potcoava cu noroc”, pentru măiestrie profesională, notorietate şi audienţă constantă, iar anul acesta, în ianuarie, Busuioc TV îi oferea, în cadrul unei gale somptuoase, Trofeul Festivalului „Firicel de Busuioc 2013” pentru calitatea de a fi, de mai bine de 10 ani, „Cel mai solicitat interpret din Republica Moldova”.

Aceasta este doar o mică parte a întregului care atestă faptul că Paul Surugiu este, indiferent de ce spun anumite părţi, un artist desăvârşit, iubit şi apreciat la justa sa valoare în Basarabia, care l-a adoptat şi care se identifică cu muzică şi forma pe care arta creată de el o consacră.

„Cu sufletul deschis şi inimă de român ardelean, dar din tată, cu rădăcini moldave, am făcut legământ, pe viaţă, că voi milita cu arma cuvântului şi muzicii, cu toată fiinţa mea, pentru aducerea şi menţinerea frumosului prin artă, pe marea scenă a lumii!

Confraţii basarabeni m-au congratulat cu sintagma ambasador! Este o misiune pe care mi-am asumat-o, de cum am trecut pentru prima dată, în urmă cu un deceniu, Prutul! În aceşti 10 ani, am încercat, indiferent în ce colţ de lume m-am aflat, să fac cunoscută spectatorilor mei puternica legătură de conştiinţă, limbă şi sânge dintre românii neamului meu.” (Paul Surugiu – Fuego, discursul rostit la conferirea titlului de Artist al Poporului).


Articol semnat de „Literatura şi arta”, săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova, nr.36 (3549), 05 septembrie 2013 



Fan Club Fuego Romania

Fuego revine în forţă pe piaţa muzicală! Artistul pregăteşte un videoclip inedit, realizat în Republica Moldova!, “Top Romanesc”, 05 septembrie 2013

Fuego revine în forţă pe piaţa muzicală! Artistul pregăteşte un videoclip inedit, realizat în Republica Moldova! 


După difuzarea melodiei “Iubire”, în premieră, la “Top Românesc”, Fuego pregăteşte un videoclip dar şi un album pe care va fi inclus această nouă creaţie.

Paul Surugiu - Fuego este într-o permanentă muncă. Fie este într-un turneu naţional, care se joacă sold out, fie mai lansează un album, fie e la una din manifestările sau concertele din Republica Moldova, acolo unde este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti români.

Asta nu îl împiedică să creeze în continuare, să menţina legatura cu publicul şi să le daruiasca noi si noi surprize. Astfel, artistul si-a propus o revenire de zile mari. Se pare că are toate datele pentru a face asta. A lansat de curând piesa „Iubire”, propusă la “TOP ROMÂNESC” pe luna august. Aceasta a fost primită cu entuziasm de public, iar Fuego s-a hotărât să filmeze şi un videoclip.


Deocamdată nu există foarte multe date despre cum va fi, în schimb interpretul ne-a mărturisit că e ceva spectaculos. Producţia va fi regizată de către Oleg Butnaru, regizor de calibru în Moldova, iar filmările vor fi realizate în Chişinău, în decoruri inedite, ce au rol de a susţine o poveste de dragoste neîmplinită, cu desfăşurare atipică şi deznodământ neaşteptat. Clipul va fi filmat în următoarele săptămăni şi va fi lansat la începutul lunii octombrie.

Piesa “Iubire” vine cu o schimbare de stil pentru interpret, beneficiind de un sound nou, diferit de ceea ce a interpretat până în prezent.  Având în vedere relaţia stabilită cu Basarabia, cu profesioniştii în domeniu din acel spaţiu, şi de această dată, Fuego a ales să colaboreze cu cei mai buni. Astfel, muzica şi versurile sunt realizate de una dintre cele mai apreciate compozitoare din generaîia tânăra, Eugenia Carabut Andries.

Piesa va fi inclusă pe următorul material discografic al artistului care se va lansa la finalul acestui an. Totodată, până atunci, Fuego are o activitate prolifică şi nu înceteaza să-şi surprindă plăcut admiratorii, pe care îi respectă şi cărora le-a dedicat un eveniment întreg, pentru a-i asigura de tot respectul, toată consideraţia şi dragostea sa. De asemenea, a devenit o tradiţie ca în fiecare lună, Paul să le ofere fanilor câte o premieră muzicală. Iata cum isi percepe el admiratorii:

“Pentru mine, publicul reprezintă totul. Pentru ei realizez fiecare proiect şi credeţi-mă, nu există o satisfacţie mai măreaţă decât aceea de a ştii că muzica ta, că visele şi idealurile tale au un scop precis. Publicul mă ajută să evoluez, iar asta mă responsabilizează. Cu aceasta ocazie, primind atât de multe recenzii favorabile cu privire la piesa “Iubire”, încurajat fiind şi de către fani, am decis să realizez un videoclip. Va fi ceva neaşteptat, o altă lume, alta viziune şi o poveste cu final surpriză” adauga artistul.

Sursa: topromanesc.ro
05 septembrie 2013


Fan Club Fuego Romania

FUEGO omagiaza "Mariile", impreuna cu “Familia Favorit”, intr-o editie speciala, sambata, 07 septembrie 2013, ora 21.00

Fuego omagiază "Mariile", împreună cu “Familia Favorit”, într-o ediţie specială


 De 5 ani “Familia Favorit” a celebrat excelenţa, reuşind să se menţină prin intermediul telespectatorilor fideli, prin calitatea programelor şi a invitaţilor şi prin reprezentaţiile savuroase oferite de cel ce este imaginea principală a proiectului, Fuego, care îşi realizează această misiune cu seriozitate, conştiinciozitate şi profesionalism.

În  ceas de sărbătoare, în cadrul emisiunilor “REMEMBER”, lansate încă de săptămâna trecută, gândul nostru se îndreaptă către destinele ce au modificat arta românească, către personalităţile ce au realizat împreună cu noi, momente şi ediţii de colecţie, dezvăluind parte din activitatea şi amintirile lor.
Astfel, în săptămâna aceasta, pe 7 septembrie a.c., începând cu ora 21.00, pe Favorit TV, “Mariile” ce ne-au fost invitate sunt omagiate, cu ocazia onomasticii şi a praznicului luminos “Naşterea Maicii Domnului”, prin intermediul imaginilor, a istoriilor ce vor dăinui peste timp în arhiva tabloului culturii române, urându-le mulţi ani de cântec şi activitate, încununaţi de tot binele posibil!

În toată perioada în care am  intrat în casele şi în sufletele dumneavoastră, cu muzica, cu momente vesele, cu imagini monument, am adunat o multitudine de momente pe care merită să vi le readucem în atenţie. Şase dintre “Mariile” care au schimbat istoria neamului nostru, fiecare în măsura şi pe palierul său, vor fi sărbătorite prin poveştile, cântecele şi amintirile lor:

-  Marina Voica - una dintre emblemele muzicii noastre, cea a cărui creaţie a dat o coloană sonoră momentelor în care ploaia îşi realizeaza numărul;


-  Maria Butaciu - reprezentantă de frunte a Ardealului istoric, una dintre cele mai autentice artiste autohtone, cea care transmite  mai departe, atât de înălţător, portul, piesele și tradiția zonei sale;


-  Maria Ciobanu - Un simbol, din zona de folclor, una dintre cele mai măreţe figuri. Apelativele au fost multiple pe parcursul trecerii anilor, peste 50 de ani de carieră, toate elogiind un talent veritabil, un spirit ce a lăsat în urmă sa câteva dintre piesele “monument”, cântece ce au devenit involuntar, pecete pentru români;


-  Marina Florea - Unul dintre acele timbre vocale inconfundabile. Compozitorii au sesizat asta şi au răsfăţat-o la propriu pe Marina Florea cu piese romantice, creaţii ample,  ce nu ar fi avut acelaşi stil dacă nu erau interpretate de ea;


-  Mioara Velicu - Mioara e comică, spune bancuri, joacă de rupe scena, cântă fără suflare şi arată ce înseamnă să fii un moldovean de cinste;


-  Maria Cârneci - Tonică şi dezinvoltă, Maria Cârneci emană bună dispoziţie cu fiecare apariţie. Astfel că, umorul şi dinamicitatea sa, transformă fiecare emisiune într-un spectacol. Maria Cârneci ştie să facă spectacol. Longevitatea sa a dovedit ca îl poate crea aşa cum este definit în manuale;


-  Maria Lătăreţu - o întreagă istorie. Un brand al muzicii populare şi lăutăreşti. O sursă de inspiraţie pentru toţi cei ce i-au urmat drumul, cariera, viaţa.


În 5 ani v-am arătat ce înseamnă, până la urmă, să fii român. Alături de Fuego, am vrut să scriem o pagină în România aceea plină, cea care merită să fie descoperită şi promovată.

Dacă am reuşit, puteţi afirma doar voi. Satisfacţia noastră rămâne în imaginile memorabile care servesc drept mărturie pentru afirmaţia de neclintit că “dodoloaţa” Românie are cu ce se mândri, are ce etala în faţa artei mondiale, are suficiente motive pentru a sta cu fruntea sus.

Aprecierea noastră se îndreaptă către toţi cei ce ne-au păşit “universul Familia Favorit”, împărtăşindu-ne idealurile, demonstrând astfel că sunt umani, sunt simpli, sunt valori şi sunt modele. 

Vă aşteptăm aşadar, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Favorit TV!

Semnează: Echipa emisiunii „Familia Favorit”

Fan Club Fuego Romania

FUEGO: “Scriem istoria împreună!”, 02 septembrie 2013

FUEGO: “Scriem istoria împreună!”

"Niciun neam nevoiaş,
Cât are un cântec, un grai..."
(Grigore Vieru)


În acest weekend, la Chișinău, a fost inaugurată, în cadrul unei manifestări speciale, statuia realizată din bronz, ce îl reprezintă în mărime naturală, pe cel ce a trasat, în condei, vers și imagini stilistice, lumina acestui neam, Grigore Vieru.

Grigore Vieru a fost poetul ce a militat pentru simbolul limbii române, pentru cunoașterea, recunoașterea, dezvoltarea și celebrarea acesteia, în cel mai modest, original și complex mod. Și poate din acest motiv, ziua în care monumentul său din cimitirul de stat din Chișinău a fost dezvelit, s-a potrivit să fie tocmai ziua limbii romane!


Fuego, cel pentru care poetul și-a înălțat ultimele uimiri, a fost prezent la mormântul celui ce i-a fost mentor, formându-l, conferind substanță creației prin versurile sale. Împreună cu soția maestrului, Raisa Vieru, Paul Surugiu a înălțat un omagiu, simbolizat prin flori, cu o zi înainte de marele eveniment, la care au fost prezente mai toate oficialitățile Moldovei, în frunte cu președintele Nicolae Timofti.


“Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” 
("A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba, ce poate fi?" - Grigore Vieru)

Epitaful lui Grigore Vieru stă așezat la fel de simplu cum și-a dorit, pe piatra mortuară, exprimând parcă, esența întreagă a existenței sale și a românului ce a trăit toată viața cu un ideal măreț: acela de a reîmpreuna, prin întreaga-i operă, cele două lacrimi gemene, România și Moldova.




Limba română va fi întotdeauna celebrată prin Grigore Vieru. El a zămislit, dintr-o irepetabilă mirare, crezul, forma acestei comori, căci “pentru ea cresc florile visarii - pentru limba țării.”
Paul Surugiu precizează că doar împreună putem continua misiunea nobilă a marilor noștri cărturari, susținând totodată că limba română este cea care unește românii:

Fuego împreună cu d.na Raisa Vieru

“Unul dintre cele mai importante vise ale mele a prins contur. Nenea Grig are acum monumentul pe care îl merita, așezat fiind, la loc de cinste, pe Aleea Artiștilor, alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici, Maria Bieșu sau Nicolae Sulac.

Îl port alături de mine, prin versurile sale și prin întreaga colecție de povețe, de morală pe care mi-a oferit-o, în cei trei ani în care am fost mai mult decât prieteni. Grigore Vieru nu a fost doar modelul meu, ci mi-a fost ca un tată. Un tată spiritual care mi-a lăsat cea mai de preț moștenire, a cuvântului. Și am responsabilitatea de a o duce mai departe, prin muzica mea.

Fuego împreună cu d.na Raisa Vieru

De asemenea, m-am bucurat să văd că în Republica Moldova, ziua Limbii Române este ridicată la rang de zi națională, organizându-se manifestări publice ample, concerte și evenimente inedite.

Cred cu tărie că limba română este limba ce unește românii de pretutindeni, unindu-ne și pe noi, într-un singur gând, un singur vers, țel, un singur cântec, scriind împreună, mai departe, ceea ce Grigore Vieru, alături de marii poeți ai acestui neam au scris. Istoria!”


Articol semnat de: Asociația Culturală Regal D’Art
02 septembrie 2013


Fan Club Fuego Romania
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger