ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - Poveste cu şi despre iubire la Constanţa, 20 martie 2013


Turneul "O lacrimă de cântec" a debutat aseară, 20 martie 2013, la Constanţa. Fuego a deschis seria concertelor sale tradiţionale de primăvară, cu o nouă înfăţişare şi un concept diferit.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa a răsunat pe acordurile celor mai noi cântece ale artistului, care şi-a lansat, în premieră, dublul CD "O lacrimă de cântec".

Materialul cuprinde 32 de cântece, realizate în ultimii doi ani şi prezintă, în versuri şi linii melodice, un fir al celor mai nobile trăiri.
Fuego şi-a delectat fanii cu momente inedite, iar aceştia nu au ezitat să-i ofere clipe memorabile şi să-l răsplătească cu aplauze.


Pe parcursul celor două ore, care au îmbinat emoţiile şi umorul cu iubirea, cei prezenţi au putut fredona cele mai îndrăgite şi cunoscute refrene, interpretate în variantă acustică, alături de chitaristul Robert Caloian, precum şi piesele ample, de dragoste, compuse chiar de Paul Surugiu ori de maestrul Jolt Kerestely, care au completat decorul proaspăt, starea de primăvară, povestea despre iubire, cântată şi simţită pe deplin.


Turneul va continua în alte 11 oraşe ale ţării, prilej de reîntâlnire cu toţi cei care îi ascultă şi apreciază muzica artistului inimilor, ce vine cu emoţii în buzunar şi transmite, prin muzică, cel mai de preţ sentiment al sufletului uman - dragostea.

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

Fuego - Invitat în emisiunea "Ne vedem la TVR...", TVR 1, 23 martie 2013




Sâmbătă, 23 martie 2013, începând cu ora 16.00, Fuego va fi prezent în cadrul emisiunii "Ne vedem la TVR...", difuzată de  TVR 1, alături de: Irina Loghin, Ionel Voineag, Trupa Alesis, Irinuca Loghin, Nicolae Datcu, Gheorghe Turda, Mariana Cojocaru.

"Vă propunem să traversăm împreună un sezon în care să NE VEDEM LA TVR cu figuri îndrăgite - una şi una! - din domenii cât mai diferite: un medic celebru, o voce de aur, un sportiv de top, un business-man de referinţă, un politician-model (mă rog, dacă avem de unde alege!), o vedetă rock, un designer de succes s.a.m.d.

Ce-i va uni pe toţi? Dincolo de valoare, simţul umorului! Într-un format patronat de regele Murphy, îşi vor face loc: talk-show-ul spumos, farsele suculente, muzica de calitate, duelul verbal, vocea guralivului om de pe stradă, surprizele picante, amintirile savuroase, concursurile tentante si... atotcuprinzătorul et caetera, variind de la o sâmbătă la alta!

Fiţi alături de noi şi în acest nou sezon, într-o emisiune care, în lumea bilelor negre, îşi propune să le descopere pe cele albe!"

Marina Almăşan

Sursa: TVR 1

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO - În turneu de primăvară la Constanţa, Telegrafonline.ro, 20 Martie 2013

“O lacrimă de cântec” cu Fuego  


Îndrăgitul solist Paul Surugiu, alias Fuego, porneşte, de astăzi, într-un turneu naţional de primăvară, intitulat “O lacrimă de cântec”, ce promovează noul său material discografic cu acelaşi nume. 

Primul concert al lui Fuego din cadrul acestui turneu are loc la Constanţa, chiar în această seară, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS). Cei care nu au apucat să îşi procure din timp bilete pentru acest eveniment mai au ocazia să o facă înainte de spectacol, de la intrarea în instituţie. Tichetele rămase în vânzare au preţul de 35 de lei.

Cântăreţul va fi acompaniat de Fuego Band şi va interpreta cele mai noi piese, realizate împreună cu maestrul Jolt Kerestely şi Maria Stoianov, dar şi melodii care l-au consacrat, de-a lungul timpului.

Prima destinaţie din ţară în care poposeşte noul turneu este, aşadar, Constanţa, oraş pe care Paul îl îndrăgeşte enorm prin prisma publicului şi a numeroşilor prieteni de aici. “Constanţa face parte din sufletul meu… Nu există turneu de-al meu care să nu treacă pe la mare. Îmi place marea, mai ales iarna şi primăvara, când nu e cald. Am foarte mulţi prieteni aici, la Constanţa”, a mărturisit Fuego, cu ocazia precedentului său concert la mare.
În următoarele două săptămâni, artistul va mai cânta la Ploieşti, Galaţi, Focşani, Adjud, Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău, Braşov, Timişoara, iar ultimul concert va avea loc pe 31 martie, la Lugoj.

Noul material discografic, “O lacrimă de cântec”, conţine 32 de melodii reprezentând activitatea solistului din ultimii doi ani. Fuego a declarat: “Mi-am propus, prin acest album, să vă ofer o clipă de sinceritate, o împletire de versuri şi linii melodice aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă”.

Sursa: Telegrafonline.ro

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO - “Tot ce-i românesc nu piere”



“Un suflet românesc în cântece de odinioara” - un nou DVD lansat de Fuego


Fuego va lansa în cadrul turneului său naţional “O lacrimă de cântec”, care va poposi anul acesta în 12 oraşe, DVD-ul “Un suflet românesc în cântece de odinioară”.

Vă prezentăm, în exclusivitate, coperta acestui material, care prezintă spectacolul extraordinar “Ce faci astă seară, tu? ”, susţinut de Fuego în anul 2010, pe scena Teatrului “Mr.Gh.Pastia” din Focşani.


DVD-ul este realizat de casa de discuri “Euromusic Cluj Napoca” împreună cu echipa emisiunii “Familia Favorit”, producător Valentina Herţa din Constanţa, iar întregul produs este sustinut de “HIDROCONSTRUCTIA” S.A Bacău.

Într-un decor doldora de mofturi, cu moftangii iluștri, în care valoarea piere pe o umbră desuetă, e necesar să păstrăm în continuare viu spiritul unei lumi pitorești, iar farmecul cadențelor sale să se regăsească în acest peisaj, cu accentele-i boeme și sclipirile ludice.

Căci tot ce-i românesc nu piere și doar arta neviciată mai poate răzbate în haos, mai are putere să demonstreze că esența stă în muzica de altădată, că misterul timpului decorează realitatea, conferindu-i nuanțele pe care nenea Iancu le surprindea în operele-i satirice.

Acest DVD prezintă o poveste din perioada interbelică, cu parfum de reverențe și curtoazie, surprinse dulce-amărui în palmele bijuteriilor muzicale pe care Fuego le interpretează alături de grupul Anatoly din Brașov.
Nemurirea acestor cântece e dată tocmai de actualitatea și de noblețea cu care-și înveșmântează corola calității, care se transformă din simpli pioni într-un gramofon al spiritului patriotic, o comoară de minuni ce trebuie prețuită, cunoscută, cântată și promovată.


O poveste omogenă, cu aer burghez, cu raze de trecut și prezent în care se regăsesc valorile și coloanele sonore ale lumilor apuse și care surprinde veridic sufletul românesc în cântece de-odinioară.

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO - "La ceas aniversar", alături de maestrul Nicolae Botgros, Moldova 1, 10.03.2013




Fuego onorează, cu bucurie, evenimentele speciale ale colegilor de scenă din Republica Moldova. Astfel, duminică, 10 martie 2013, FUEGO a ţinut să fie prezent la seara de creaţie a maestrului Nicolae Botgros, în cadrul Festivalului “Mărţişor - 2013".

La spectacolul "La ceas aniversar", care a avut loc în încheierea Festivalului Internațional de muzică “Mărțișor - 2013", maestrul Nicolae Botgros și Orchestra "Lăutarii", au adunat duminică, 10 martie 2013, peste 70 de instrumentiști  pe scena Palatului Național "Nicolae Sulac" din Chişinău.  

În această seară au fost prezenţi, alături de el,   interpreți renumiți de pe ambele maluri ale Prutului. Spectacolul a fost prezentat de Iuliana Tudor, realizatoarea emisiunii “O dată-n viață” de la TVR1. “Dacă ar fi să alegem un ambasador al folclorului românesc din stânga și din dreapta Prutului, atunci cu siguranță s-ar numi Nicolae Botgros. Și dacă ar fi ca românii să se simtă cu adevărat frați, țara lor ar fi cu siguranță muzica lui Nicolae Botgros. Plecăm de la acest spectacol mai români decât am venit. Atunci când peste o săptămână voi spune la TVR1 “Bună seara, România!”, mă voi gândi aici”, a declarat vedeta de la TVR1.


Cu această ocazie, Fuego a ţinut să facă o surpriză, atât maestrului Nicolae Botgros, violonist și dirijor al Orchestrei “Lăutarii”, ajuns la cea de-a 60-a aniversare, cât şi publicului prezent la Palatul Naţional. În semn de respect şi recunoştinţă, artistul i-a dedicat maestrului câteva versuri, special pregătite pentru acest eveniment.
“Vă mulţumesc din suflet că, în această seară, sunteţi atât de mulţi prezenţi la Palatul Naţional “Nicolae Sulac”, pentru a-l sărbători pe maestul Nicolae Botgros. Vin tocmai de la Satu Mare şi am vrut să ajung foarte repede pentru ca să-i pot spune maestrului “La mulţi ani!”. Pentru acest special moment, am scris câteva rânduri, pe care vreau să i le dedic maestrului.”

În încheiere, Fuego a interpretat celebra melodie, "Casa părintească" pe versurile poetului basarabean român Grigore Vieru, muzica compusă de  Mihai Ciobanu. 
 

Nume notorii ale artei instrumentale, care şi-au început cariera cu ”Lăutarii” s-au arătat încântaţi să se reunească iar sub bagheta maestrului Botgros. Anatol Vițu, artist emerit, a specificat: „E prima dată când ne strângem atâţia muzicieni din atâtea formaţii pentru a face un lucru frumos, la frumoasa sărbătoare a lui Nicolae Botgros, care ştim ce poate face".

Nicolae Botgros s-a născut la 25 ianuarie 1953, în satul Badicu-Vechi, raionul Cahul, într-o familie de lăutari. A absolvit Școala de iluminare culturală din orașul Soroca. Din 1978, conduce Orchestra Populară "Lăutarii", care a dus faima muzicii populare în zeci de țări europene, precum și în SUA, Australia, Noua Zeelanda.
În anul 2002 a fost declarat dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg arealul românesc.

Festivalul "Martisor - 2013" a fost transmis, în direct, la TV Moldova 1, Radio Moldova și LIVE, pe trm.md.


Sursa: Moldova 1 

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/
http://www.fuegoromania.com/
http://www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com/
http://www.facebook.com/fanclubfuego.romania/

FUEGO a dedicat un concert basarabencelor, “Deşteptarea”, Jurnal TV, Chişinău, 11 Martie 2013



Luni, 11 Martie 2013, Fuego a revenit pe scena Palatului Naţional "Nicolae Sulac" din Chişinău pentru a susţine un concert dedicat femeilor.

Acompaniat de band-ul lui Dorel Burlacu, aseară, artistul a încântat publicul basarabean cu renumitele sale şlagăre, printre care: "Iubirea înfloreşte primăvara", "Sărut, femeie, mâna ta" şi "Eu nu te-ntreb".

Publicul de la Chişinău i-a fost alături, ca de fiecare dată, pentru a primi în suflete primăvara şi a se bucura de un spectacol unic ca stil şi abordare, cu emoţii intense, cuprinşi fiind de această bucurie a cântului.

Dragi prieteni,
vă invităm să urmariti un reportaj despre acest eveniment, transmis în cadrul emisiunii "Deşteptarea", Jurnal TV, Chişinău, în dimineaţa zilei de 12 Martie 2013.


Sursa: Jurnal TV

Fuego a revenit la Chişinău cu un nou concert. Sute de oameni au venit să-l vadă, Pro TV Chişinău, 11 martie 2013


Fuego a revenit la Chişinău cu un nou concert. Sute de oameni s-au strâns la sala Palatului Naţional ca să-şi admire artistul îndrăgit de peste Prut. Cei mai mulţi i-au fredonat melodiile. Fuego mărturiseşte că dedică spectacolul tatălui său, decedat în urmă cu trei ani.

În această seară, sala Palatului Naţional a devenit neîncăpătoare. Spectatorii i-au fredonat aproape toate piesele. 


În ultimii ani, artistul vine tot mai des cu concerte la Chişinău. Totuşi, el dezminte faptul că ar vrea să se mute în Moldova, aşa cum scria anterior presa din Romania.

După ce în august preşedintele Nicolae Timofti i-a dăruit de ziua lui titlul de artist al poporului, Fuego afirma că se simte tot mai aproape de Republica Moldova

Biletele la concert au costat între 100 şi 700 de lei.

Sursa: Pro TV Chişinău


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO a cucerit-o pe Ozana Barabancea: "Băiatul ăsta cântă superb!", Ziarul "Libertatea", 10 Martie 2013


Cântăreţul Fuego, pe numele real Paul Surugiu (36 ani), a cucerit-o pe soprana Ozana Barabancea. Invitat sâmbătă, în emisiunea "Te cunosc de undeva", artistul l-a imitat pe Gheorghe Turda şi a impresionat-o pe membra juriului, Ozana Barabancea.

"Băiatul ăsta cântă superb! Deci superb am zis!", a scris Ozana Barabancea pe contul personal de pe site-ul de socializare Facebook, unde a postat imaginea de mai sus.

Imaginea postată de soprană a primit sute de like-uri şi zeci de comentarii, în doar câteva minute, semn că a fost pe placul prietenilor virtuali.
"Aşa este. Când îl ascult mi se umple sufletul de bucurie. Are o voce superbă. Mă emoţionează de câte ori îl ascult" sau "Un om special, o voce deosebită!" sunt doar două dintre zecile de comentarii postate de prietenii vedetei.

Sursa: Ziarul "Libertatea"


Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO - invitat special în emisiunea "Te cunosc de undeva!", Antena1, sâmbătă, 09 martie 2013, ora 20.30




Sâmbătă, 9 martie 2013, ora 20.30,  Antena1 îl va aduce pe scenă pe îndrăgitul interpret FUEGO, în cel de-al treilea sezon al emisiunii "Te cunosc de undeva!", în calitate de invitat special.
Te cunosc de undeva!", show-ul în care vedetele devin de nerecunoscut, a revenit de pe 16 februarie cu un nou sezon, numai la Antena 1.

Rona Hartner, Simona Nae, Anda Adam, Ioana Anuta, Pepe, Andrei Stefanescu, Sonny Flame şi Şerban Copot vor trece în această primavară prin transformari incredibile, sub privirile milioanelor de telespectatori, dar mai ales ale celor patru jurati: Ozana Barabancea, Aurelian Temisan, Andreea Balan şi Andrei Aradits.

Alina şi Cosmin se vor ocupa în continuare cu tachinarea concurenţilor, în vreme ce coregrafa Furnica va fi responsabilă de superba coregrafie a baletului "Te cunosc de undeva!” şi de mişcarea scenică a concurenţilor. Şi de această dată, transformarile concurenţilor vor avea parte de machiaje spectaculoase, costume senzaţionale, gesturi studiate până în cel mai mic detaliu şi voci antrenate pentru a le semăna artiştilor pe care concurenţii îi vor aduce pe scena "Te cunosc de undeva!"



"Te cunosc de undeva!" este o emisiune plină de farmec, cu o amprentă simpatică, prietenoasă şi un ton cald, distractiv, dedicat întregii familii.

Sursa: Antena1 
Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/
http://www.fuegoromania.com/
http://www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com/
http://www.facebook.com/fanclubfuego.romania/

La mulţi ani, femeie! - Un gând curat de primăvară, în cântul veşniciei... o lacrimă de dor

8 Martie celebrează femeia - simbolul dragostei, al  simplităţii şi purităţii, al generozităţii şi frumuseţii spirituale...
Astăzi, Fan Club Fuego Romania vă aduce un omagiu:
La mulţi ani, femeie! Un gând curat de primăvară, în cântul veşniciei... o lacrimă de dor...



O lacrimă de dor...

În primăverile aminte,
Cuprins eram, pierdut de dor...
Te voi culege din cuvinte,
Adulmecând răscolitor .


În primăverile aminte,
De vântul iernii dezgolit,
Vei înflori din nou, femeie,
Din dorul meu neprihănit!




E o zi specială în viaţa noastră, o zi în care înflorim şi răspândim mireasma primăverii în jur, o zi în care împărtăşim iubire în lumină şi credinţă. 
În minunea primăverii, primeşte, femeie, bucuria în suflet, deschide-ţi aripile şi încearcă să zbori, închide ochii şi încearcă să visezi! "Iarba ştie cum te cheamă,/Steaua ştie ce gândeşti."


 
Rugă pentru florile iubirii

Din lacrimi coborâte acolo-n taină,
Ascunse-n fundul nepătrunsei mări,
Încet... începe acum şi se ridică
O rugă-n cer născută pentru flori.

Iar tu... împarţi din bogăţiile ce ai
Şi-n lacrimi de iubire ni le dai,
Până atunci când s-or usca pe faţă
Şi pleoapele se-nchid şi-ngheaţă.

Din lacrimi coborâte acolo adânc,
Unde nici visele parcă n-ajung,
Încet... încep acum şi se urnesc
În haina albă şi curată a unui vers.

Iar tu... topit în strop de suflet,
În care s-a-necat cuvântu-n cuget,
Ne cânţi în flori de primavară,
Imbrăţişându-ne-n iubire... iară...

Fie ca spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni şi primăvara să vă umple sufletul cu iubire!

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

“O lacrimă de cântec” - un nou album, 32 de cântece, o nouă înfăţişare, un singur suflet românesc - FUEGO!



În exclusivitate, pentru toţi admiratorii lui Fuego, vă prezentăm coperta albumului “O lacrimă de cântec”, album ce va fi lansat pe 20 martie 2013, la Constanţa şi, ulterior, în toate oraşele în care va poposi turneul ce poartă acelaşi nume.

Dublul CD “O lacrimă de cântec” reprezintă toată activitatea muzicală din ultimii doi ani a lui Paul Surugiu, de la ultimul său album “Lacrimi”, editat în 2011 şi adună, în două poveşti, un mănunchi de 32 de cântece, de linii melodice sensibile şi creaţii ample.

Iată ce afirmă Fuego cu privire la noul său material discografic:
“Mi-am propus, prin acest album, să vă ofer o clipă de sinceritate, o împletire de versuri şi linii melodice aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă.


Trecând prin mai multe stări, momentele şi imaginile pe care fiecare piesă, care ascunde-nlăuntrul său o poveste unică, le creează, sunt un ceas de tăgadă în nebunia zilnică, o lumină sortită veşniciei în chip, inimă şi gând, un foc nestins ce dăinuie într-o sublimă lacrimă… "O LACRIMĂ DE CÂNTEC".”  

De asemenea, la finalul lunii martie, va fi lansat şi DVD-ul “Un suflet românesc în cântece de odinioară”, care va prezenta spectacolul extraordinar susţinut de Fuego în 2010, pe scena Teatrului “Mr.Gh.Pastia” din Focşani.

DVD-ul este realizat de casa de discuri “Euromusic Cluj Napoca” împreună cu echipa emisiunii “Familia Favorit”, producator Valentina Herţa şi aduce în prim plan lumea de altădată, un basm ritmat din perioada interbelică, cu parfum de reverenţe şi curtoazie, surprins dulce-amărui în palmele bijuteriilor muzicale pe care Fuego le interpretează alături de grupul "Anatoly" din Braşov.

O poveste omogenă, cu aer burghez, cu raze de trecut şi prezent, în care se regăsesc valorile şi coloanele sonore ale lumilor apuse şi care surprinde veridic sufletul românesc în cântece de-odinioară.


“Casă a sufletului meu este cântecul românesc, cu horele-i alegorice, cu doinele, romanţele, melodiile nemuritoare, împovărate de lacrimi, de glas şi iubire, de vers şi joc, asupra căruia timpul şi-a aşezat duios amprenta.
Iubesc România, cu văile şi codrii parfumaţi, cu ai săi Carpaţi semeţi, răsfiraţi printre nori, ce servesc drept acoperiş al unei lumi fascinate de poezia neamului, de arta autentică, de piesele vechi şi reinterpretate. Vă dăruiesc, prin acest spectacol, un fragment din acea lume, o parte din inima mea şi inima generală a românului.”  
Paul Surugiu - Fuego

Publicat de: Fan Club Fuego Romania

FUEGO şi Irina Loghin - CD-ul “Cântă mamă, cântă”, împreună cu Ziarul "Libertatea", Joi, 07 martie 2013


Joi, 07 martie 2013, apare la chioşcurile de difuzare a presei ziarul “Libertatea” împreună cu CD-ul “Cântă mamă, cântă” în interpretarea îndrăgitului artist FUEGO împreună cu Doamna cântecului popular românesc, Irina Loghin.

În luna martie, la început de primăvară, oferiţi-le celor dragi o selecţie a celor mai frumoase melodii, împreună cu ziarul “Libertatea”, la preţul de 7,99 lei.
Sursa: Ziarul "Libertatea"

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
http://www.fanclubfuegoromania.com/

FUEGO revine la Chişinău, luni, 11 martie, în spectacolul extraordinar "Iubirea înfloreşte primăvara", Moldpres, 07 martie 2013


Fuego revine la Chişinău, luni, 11 martie, în spectacolul extraordinar "Iubirea înfloreşte primăvara". Acesta va aduce publicului din Republica Moldova un fragment din poemul dragostei, pe ritmuri de muzică live, fiind acompaniat de "Dorel Burlacu Band", informează MOLDPRES.

La concert, care va încheia seria de evenimente din cadrul festivalului “Mărţişor”, vor fi prezentate cântece romantice, cu acorduri de primăvară, cu cele mai frumoase şi reprezentative refrene.
Printre repetiţii, Fuego a acordat în exclusivitate pentru AIS “Moldpres” un scurt interviu.

Întrebare: În repertoriul tău ai multe piese în care cânţi primăvara. Te regăseşti în acest anotimp?

Răspuns: Se află în primăvară o tainică nobleţe şi-n verdele ei râde o galeşă lumină, o uluire perpetuă. E o linişte albastră, ca de început de lume, ce mă-ndeamnă să mă-nclin la taine şi miresme ce freamătă-n ascuns. Miresme ce sunt strâns legate de amintiri. E suficient să le găsim pe cele ce ne-au făcut cândva fericiţi, pentru ca bucuria să se întoarcă.

Î: Ce tablou ar zugrăvi primăvara copilăriei?

R: E un tablou al inocenţei şi al luminii: mălinul nins din grădina bunicii ce mă veghea la geam într-o regală înflorire, pardesiul de catifea şi pantofii de lac de care eram foarte mândru, drumul de lumină de la biserică spre casă, din noaptea tainică, cu speranţe ce ardeau în candele aprinse - un covor de linişte, vise şi suspine. Simţeam că mă străbătea o senzaţie de desprindere de pămînt. Un sentiment uşor de înălţare. Rugăciunea pe care o spuneam cu “Buna”, în dreptul lumânării aprinse, se înălţa spre cer şi ştiam că cineva acolo sus mă iubeşte. Eram sub protecţie magică absolută.

Î: Ce sărbătoare de Paşti îţi reînvie acum în memorie?

R: Pelerin în ţara lui Iisus. Din două motive. Unul legat de activitatea mea artistică, pentru că era primul turneu în Israel. Săli arhipline, lacrimi, flori şi aplauze frenetice de la un public cald şi avid de a mai fredona refrenele ce le-au bucurat copilăria şi tinereţea. Succesul repurtat m-a determinat să accept invitaţia ca acest turneu să devină o permanenţă şi de atunci în fiecare an mă întorc cu drag în mijlocul miilor de români care mă aşteaptă cu nerăbdare, dăruindu-mi iubire şi clipe magice. Cel de-al doilea motiv este legat de revelaţia pe care am trăit-o pe parcursul pelerinajului la Locurile Sfinte, edificii impregnate de Divinitate şi de istorie. Am păşit cu pioşenie pe tărâmurile Sfintelor Scripturi.

Î: Ce mesaj transmiţi cititorilor MOLDPRES în prag de sărbătoare?

R: Iubirea să le picure în suflet pace şi bucurie, iar darul meu nu poate fi decât unul muzical, concretizat într-un nou turneu naţional intitulat sugestiv "O lacrimă de cântec", un buchet de melodii şi gânduri curate transpuse într-un nou album ce poartă aceeaşi denumire.
Seduşi de lirismul albumului ce vi-l aduc în dar, să vă împodobiţi fruntea cu nestemate şi ochii cu lacrimi curate, ce "nasc sub pleoape-nchise şi-ngheaţă 'nainte de-a curge din vise".
Căci, ascultătorule, “de-ar fi să-ţi împărtăşeşti odată tu bogăţiile ce ai,/Din toate darurile tale, ţi-aş cere o lacrimă să-mi dai!"
Iar eu, topit într-o lacrimă în care s-a-necat cuvântul, să vă cânt până la capătul lumii peste primăveri înflorite şi iubiri nesfârşite.

Î: Ştiu că eşti nu numai un mare iubitor de poezie, dar şi un rostitor sensibil care ştie să creeze emoţia. Ce versuri crezi că s-ar potrivi pentru finalul acestui interviu?

R: "Creşte firul ierbii peste glie
şiruri de cocori se-ntorc pe-un nor
florile şi soarele - şi viaţa
se-mpletesc în scumpul mărţişor.

Pe sub ii de mame şi fecioare
se frământă pur acelaşi dor;
să ne-mpartă câte-o sărutare,
semn că au primit un mărţişor.

Cântă munţii, Dunărea şi Marea,
codrii şi pământul roditor
neamu-ţi şterge lacrima şi cântă
când îşi pune Ţara - Mărţişor.

Iar de bat furtuni să ne-mpresoare,
imnul nostru urcă-n viitor;
inimile noastre-s mărţişoare.
ce pulsează-n sfântul Tricolor."

George Filip

Sursa: Moldpres

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger