ULTIMELE NOUTATI

FUEGO decorat de Presedintele Republicii Moldova cu titlul onorific “Artist al Poporului”



 

Există momente în viaţa unui artist în care recunoaşterea publică şi decorarea cu un ordin onorant  devin oaze de bucurie, determinare şi emoţie, mai ales atunci când acestea completeaza o muncă deosebită şi o dragoste imensă primită din partea publicului.
Joi, Fuego a fost decorat de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti cu cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un interpret, şi anume, „Ordinul de Artist al Poporului”.
Manifestarea de decernare a fost una încărcată de sentimente pure şi nobile, ea fiind completată şi de acordarea a 32 de ordine speciale învăţătorilor şi profesorilor din Basarabia.

Debordând de sentimente contrastante şi intense, Fuego a rostit un discurs înţesat cu nuanţe de patriotism  care conturează ideea că acest titlu şi cel de ambasador sunt responsabilităţi, dar în acelaşi timp şi onorante realizări, construite treptat, în etape clare,  în gând cu iubirea faţă de muzică şi public, iar în inimă cu talentul şi dăruirea totală.
Discursul complex a emoţionat asistenţa, şi a insuflat involuntar, trăiri identice cu cele ale artistului. Copleşit fiind de greutatea cuvintelor, de durabilitatea sensibilă a bătăilor inimii şi de efemeritatea clipelor, Fuego a lăcrimat, a vorbit cu vocea tremurată, dar a transmis, cu fragilitatea din voce, caracteristică de altfel, ideea că fiinţa lui e dedicată în totalitate muzicii şi artei şi promovării valorilor naţionale.
Totodată, discursul a atins o zonă de naţionalism, căci Fuego a amintit că pe scena lumii el este un simplu foc ce arde şi ce se regenerează constant prin public, dăruind arta în stare neviciată, iubind şi slăvind limba românească, indiferent de plaiul de lume, conştientizând astfel, că de 10 ani de când a paşit prima oara peste Prut, a îmbrăţişat o misiune nobilă şi sublimă care va fi perpetuată până la inevitabilul sfârşit.
Onorurile, decorarea şi intreaga atmosferă a fost caldă şi a demonstrat că în Republica Moldova, ceremoniile sunt mai mult decât nişte manifestări oficiale. Sunt momente în care simţirea se contopeşte cu onorea şi întreaga audienţă e prinsă de sensibilitatea clipelor.
Fuego a mulţumit preşedintelui pentru întregul suport acordat, pentru susţinere şi apreciere din partea publicului pe parcursul celor 10 ani de cântec pe scena basarabeană şi a dăruit  preşedintelui un volum special, lansat în premieră la Chişinău.

Este vorba despre ediţia de colecţie “Testament pentru Fuego”, un mănunchi de versuri şi trăiri intense, cu atingeri de genialitate care nu doar că transmit şi promovează opera lui Grigore Vieru, dar şi înrădăcinează viziunea că relaţia dintre cei doi a reprezentat un moment de intensitate extremă, un nou început şi un sfârşit complet. Fuego a prezentat cartea şi a înmânat-o preşedintelui într-o formă specială, într-o cutie deosebită, de o execuţie ireproşabilă, din piele .
Artist al poporului, artist al sufletelor pe vecie. Asta a primit Fuego. Şi poate mai important decât orice distincţie, este medalia primită la fiecare spectacol, la fiecare întâlnire cu cei ce îl iubesc, medalia emoţionantă înmânată cu focuri de trăire de către public.


Sursa: Fan Club Fuego Romania

Silvia Ciocan spunea...

Emotii, bucurie si lacrimi...Doamne ceva mirific, clipe pe care sunt convinsa ca nu le vei uita niciodata! Draga, Paul sunt momente deosebite din cariera ta artistica, momente care le meriti cu adevarat! Desi nu am fost acolo, ai reusit sa emani bucuria ta sufleteasca intregii lumi, ai reusit sa ne aduci o lacrima de bucurie...Nu am cuvinte sa descriu ce am simtit cand am ascultat acel discurs, nu am cuvinte sa descriu cata frumusete regasim in aceste fotografii, care sunt adevarate tablouri de arta!!! Pentru toate aceste lucruri vreau sa-ti multumesc si sa-ti transmit inca odata sincere felicitari!

Cu deosebita recunostinta semneaza Silvia Ciocan.
14 octombrie 2012, 13:45

 


Silvia Ciocan spunea...

Multumim FAN CLUB FUEGO ROMANIA ca existati si ca reusiti sa impartisiti tuturor momente deosebite si emotionante din cariera artistica a lui Fuego! Cuvintele nu-si mai au rostul, deoarece imaginile vorbesc de la sine......Dar totusi nu pot sa nu ma opresc o clipa si din duflet sa va marturisesc ca va pretuiesc cu adevarat si ca acest artist al Neamului Romanesc, reuseste mereu sa ne copleseasca prin tot ceea ce face!! Multumim ca existi pe pamant si ca ne faci viata mai frumoasa!
14 octombrie 2012, 14:00

"FUEGO si prietenii, la Familia Favorit", Sâmbătă, 13 Octombrie 2012, începând cu ora 21.00 – Invitati speciali: Prezentatorul Octavian Ursulescu, Marina Florea si Natalia Guberna




Sâmbătă seară, începând cu ora 21.00, Fuego vă invită la o nouă ediţie de colecţie  a emisiunii "Fuego şi prietenii, la Familia Favorit", la televiziunea Favorit.
Ediţia din această săptămână îl va avea în centrul atenţiei, pe Octavian Ursulescu,  prezentatorul consacrat al festivalurilor "Mamaia" şi în general al tuturor festivalurilor, pentru ca unul ca el nu are încă egal... Alături de Fuego se vor afla in platou si două dintre cele mai iubite interprete de muzică uşoară din România, Marina Florea şi Natalia Guberna.
Fuego va vorbi cu invitaţii săi despre întreaga lor activitate, despre experienţele şi amintirile trăite pe parcursul întregii lor cariere.
Aşadar, vă invităm să urmăriţi sâmbătă seara, Favorit Tv, începând cu ora 21.00, pentru o seară minunată alături de invitaţi de renume  şi pentru o multitudine de surprize pe care Fuego, ca de fiecare dată,  vi le pregăteşte.


Această emisiune reunește reprezentanți ai comunității locale, valori consacrate ale scenei românești, cât și talente în prag de afirmare, care au nevoie de promovare și de susținere. Fiecare ediție a stat sub semnul muzicii de calitate și al cuvintelor care zidesc, fiind un necuprins discurs de dragoste înspre și dinspre oameni.

Sursa: Favorit TV

Silvia Ciocan spunea...

A fost o seara plina de zambete! Pnca o emisiune de colectie, pe care o vom pastra in sufletele noastre! Esti omul si artistul care prin tot ceea ce faci imi aduci bucurie in inima si suflet. Sper sa nu te dezamagesc niciodata, mereu voi fi alaturi de tine, asa cum o fac mii de fani care te indragesc si te pretuiesc pentru ceea ce esti!
14 octombrie 2012, 13:51

FUEGO - Decorat de Presedintele Nicolae Timofti cu titlul onorific "Artist al poporului", Prime TV, 11 Octombrie 2012

Nicolae Timofti i-a înmânat primei sale profesoare ordinul "Gloria Muncii"




Ceremonie cu emoţii şi amintiri de şcoală. Preşedintele Nicolae Timofti i-a înmânat astăzi primei sale profesoare ordinul "Gloria Muncii". Tot astăzi, cântăreţului Fuego i-a fost conferit titlul onorific de Artist al Poporului, iar bunelul interpretului Dan Bălan a primit Ordinul Republicii.

Deşi au trecut aproape 60 de ani şi elevul de cândva acum e şef de stat, în ochii primei sale profesoare Nicolae Timofti a rămas Coliţă. Ecaterina Jeru şi-a ţinut cu greu lacrimile atunci, când a primit din mâinile discipolului său ordinul Gloria Muncii. Copleşit de emoţii a fost şi Fuego, care a devenit Artist al Poporului. Nicolae Timofti s-a dovedit a fi un adevărat fan al lui Fuego.

Preşedintele a glumit pe seama incidentului de la Palatul Naţional, unde în plin spectacol s-a stins lumina tocmai când Fuego era pe scenă.

Printre cei decoraţi a fost bunica interpretului Dan Bălan. Alexandra Vasiliev e fostă profesoară şi a primit ordinul Gloria Muncii. Bunelul interpretului, fost deportat în Siberia, a fost distins cu Ordinul Republicii.

În cadrul ceremoniei au fost decoraţi pentru merite deosebite 32 de pedagogi din Republica Moldova.


Sursa: Prime TV.md

FUEGO - Doua concerte cu casa închisă la Chișinău!

Concert Aniversar "Destin" - Palatul Naţional "Nicolae Sulac" , 9-10 Octombrie 2012



Ce seri minunate! -  Fuego alături de invitaţii săi - artişti de renume din Republica Moldova, pe scena Palatului Naţional "Nicolae Sulac" din Chişinău


 

Atunci când vibraţia cântului şi jocului cuprind firea umană, când zâmbetul şi bucuria insuflate de muzică se contopesc minuţios într-un decor amplu, sufletul e una cu nota, cu sunetul, unite fiind toate într-o emoţie comună.
Emoţia a acaparat întreaga sală a Palatului Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, în cele două seri de concert susţinute de către artistul care e una cu simţirea şi visarea, artistul pentru care destinul a făurit o misiune sublimă, aceea de a înmiresma raţiunea cu vocea sa parfumată, FUEGO.
Pe 9 şi pe 10 octombrie, Fuego a sărbătorit alături de publicul din Republica Moldova, 10 ani de cântec pe scena basarabeană, oferindu-i acestuia, în doze rafinate, emoţii intense, clipe unice de artă şi un dor necuprins de imensitatea aplauzelor sincere.
Atât în prima seară, cât şi în cea de a doua, spectacolele s-au desfăşurat cu casa închisă, iar sala, plină doldora de sentimente şi de dragostea pentru o flacară ritmată, a primit toata emoţia transmisă de Fuego.
Un regal de muzică şi poezie, o încântare scânteietoare, un concept fundamentat şi momente ce nu pot fi descrise decât la superlativ.

 

 

Structurate în două părţi, spectacolele au urmat un fir narativ duios, pornind de la acorduri fine de muzică uşoară, ajungând la cadenţele perfecte ale pianului iar mai apoi la ritmul alert al acordeonului şi al sunetelor populare îmbogăţite de vocea lui Fuego şi de măiestria şi virtuozitatea fraţilor Advahov şi a lui Nicolae Botgros.
O adevarată desfăşurare de forţe a fost totul, iar viziunea plasată într-un cadru romantic a determinat sala să se ridice în picioare, să aplaude , să cânte şi să danseze. Fuego a schimbat o multitudine de costume spectaculoase, aranjate simetric într-o panoplie sonoră realizată în exclusivitate pentru el de către designerul Doina Levintza.

Duetele înduioşătoare cu Anisoara Puica, Zenaida Julea, Maria Stoianov, Olga Ciolacu au transmis, pe langă graţie şi amploare daruita iubirii, şi o stare de romantism exacerbat,iar prezenţa Anei Barbu alături de Fuego a fost, probabil, momentul în care feminitatea s-a contopit cu puterea, iar glasurile au murmurat dragostea pentru cântec şi pentru publicul care a trăit la unison cu Fuego, imensitatea dorului şi a trăirilor, copleşindu-l cu aplauze .
Surprizele nu au lipsit din cadrul concertelor. De la momente pasionale de tango Argentinian pe acorduri de Gotan Project, până la un trio de excepţie între Fuego, Yan Raiburg şi Ion Suruceanu.
Şi poate cea mai neaşteptată surpriză a fost pana de curent din cea de a doua seară, moment care nu a făcut decât să intensifice bucuria celor prezenţi, de a vedea artistul sufletului lor, care a gestionat situaţia prin improvizaţie, cu cântec şi umor, cu voce suavă şi îndeajuns de puternică încât să electrizeze pe întuneric, în umbră şi taină, la lumina telefoanelor, inimi. În acest moment, colegii au fost alături şi au venit să-l susţină.

 

Momentul dedicat maestrului Grigore Vieru, cel căruia Fuego i-a fost ca un fiu a plasat întreaga manifestare artistica într-o zonă care deborda prin surâsul emoţiilor şi prin imaginea anamorfica trezită de incandescenţa versurilor şi incendierea simţirii de către pleiada de sentimente născute în sală.
Un real succes au fost aceste sărbători. Prieteni dragi i-au fost alături lui Fuego, iar publicul din Basarabia a revendicat filonul său şi a arătat din nou, nefiind neapărat nevoie de o astfel de confirmare, că Fuego este artistul poporului, atât la propriu, prin distincţia primită joi din partea preşedintelui Nicolae Timofti, dar şi la figurat, prin lacrima de dor înălţată de cei ce îl ascultă şi îl iubesc, către artă şi către glasul său presărat cu miresme de alinare şi amor.
Iar publicul îl va aştepta în continuare, la fel de deschis, cu aceeaşi multitudine de daruri emoţionante, pe care le va oferi şi la Bucuresti, pe 16 noiembrie, pe scena Sălii Palatului.
Două seri minunate, două picături şi-un murmur în visarea speranţelor. Acestea au fost spectacolele lui Fuego de la Chişinău. Un proiect ambiţios, realizat cu profesionalism şi cu o sinceritate ingenuă, prin care a transmis din nou, o parte din sufletul său.



Sursa: Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com


FUEGO și prima profesoară a lui Nicolae Timofti - Presedintele Republicii Moldova, decorați cu distincții de stat, Unimedia Moldova, 11 Octombrie 2012


Interpretul român Paul Surugiu, cunoscut cu numele Fuego, a devenit „Artist al poporului”, iar prima profesoară a Președintelui, Jeru Ecaterina, a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii”. Distincțiile a fost acordate astăzi de președintele țării, Nicolae Timofti, informează UNIMEDIA.

Ecaterina Jeru, originară din Florești, a spus că este mândră că s-a născut în „orașul președinților”. „Când l-am primit in clasa I pe Coliță, mi-a părut bine că a venit cu cei șapte ani de-acasă, mi-a fost ușor. Parcă îl văd în a treia bancă, când i-am arătat cum se ține pixul în mână, la scris. Și așa am început: cu pătrețele, cerculețe... Atunci nu-mi dădeam seama că pornesc în viață un președinte al Republicii Moldova”.

În cadrul decernării, Fuego, cu lacrimi în ochi, a mulțumit audienței pentru distincția acordată la cei 36 de ani. „Mă simt onorat și sunt copleșit de responsabilitatea titlului oferit. Cu suflet deschis și inimă de român, cu tată având rădăcini în Moldova, fac legământ pe viață că voi milita cu toată ființa mea pentru aducerea frumosului prin artă pe scena lumii. În acești 10 ani am încercat să fac cunoscută ascultătorilor mei puternica legătură de sânge, conștiință și limbă a popoarelor noastre. Ne leagă un destin incontestabil”, a declarat Paul Surugiu după primirea distincției.

Drept mulțumire, artistul i-a oferit lui Nicolae Timofti un album cu poezii pe care i le-a dăruit „poetul luminii”, mentorului său, Grigore Vieru și o medalie cu epitaful poetului.

Nicolae Timofti a înmânat distincții de stat și altor peste 20 de profesori și bibliotecari, ca recunoștință pentru activitatea didactică desfășurată pe parcursul anilor. În încheiere, președintele țării a recitat câteva versuri din Grigore Vieru și Alexandru Vlahuța.

Sursa: Unimedia Moldova

FUEGO - Spectacol de zile mari! - Fraţii Advahov, împreună cu Fuego, pregătesc un concert extraordinar la Palatul Naţional "Nicolae Sulac", PUBLIKA.MD, 10.10.2012



Fraţii Vitalie şi Vasile Advahov, împreună cu artistul din România, Paul Surugiu, alias Fuego, sunt în febra pregătirilor pentru un spectacol de zile mari, care va avea loc astăzi, 10 octombrie, în incinta Palatului Naţional „Nicolae Sulac”. 



Repetiţiile pentru evenimentul care se anunţă a fi impunător, sunt pe ultima ultima sută de metri, iar fraţii Advahov, împreună cu cei 30 de membri ai orchestrei pe care o dirijează, îşi petrec tot timpul în sala de repetiţii.
Paul Surugiu, care, de curând, a devenit Artist al Poporului în Moldova, pregăteşte două concerte: unul de muzică uşoară şi celălalt de muzică populară. În cadrul spectacolului de muzică uşoară, el va cânta în duet cu Ion Suruceanu.

Sursa: Publika.md 

"FUEGO si prietenii, la Familia Favorit", Sâmbătă, 6 Octombrie 2012, începând cu ora 21.00 – Invitată specială: actriţa Ileana Stana Ionescu



Sâmbătă seară, începând cu ora 21.00, Fuego vă invită la o nouă ediţie de colecţie  a emisiunii "Fuego şi prietenii, la Familia Favorit", la televiziunea Favorit.
Ediţia din această săptămână va avea în centrul atenţiei, pe una dintre cele mai mari actriţe ale teatrului şi filmului românesc, Ileana Stana Ionescu. Fuego va vorbi cu aceasta  despre întreaga activitate, despre experienţele, rolurile şi amintirile trăite în cei peste 40 de ani de carieră.
adar, vă invităm să urmăriţi sâmbătă seara, Favorit Tv, începând cu ora 21.00, pentru o seară minunată alături de o parte din istoria cinematografiei autohtone precum şi pentru o multitudine de surprize pe care Fuego vi le pregăteşte.


Sursa: Favorit TV

FUEGO la “Gala Premiilor Confidential”, Antena 2, duminica, 7 Octombrie 2012, orele 21.00




La sfârşitul acestei săptamâni, duminică, începând cu orele 21.00, îl veţi putea urmări pe Fuego la Antena 2, în cadrul galei de decernare a premiilor "Confidențial", cu Oana Turcu şi Cristian Brancu.

Filmările au avut loc la începutul acestei săptămâni, iar îndrăgitul interpret a fost distins cu "Premiul pentru popularitate" - fiind cel mai iubit artist din România şi Republica Moldova .

La aceasta gală, Fuego a lansat, în premieră, volumul "Testament pentru Fuego", care cuprinde o nestemată de poezie şi dor, de iubire şi poeme dedicate artistului de către mentorul său spiritual, poetul luminii, Grigore Vieru.
Aceasta editie de colectie, editata de catre Asociatia Culturala „REGAL D’ART”, in colectia „Regal de poezie” va fi  lansata si in cadrul concertelor care vor avea loc pe data de 9 si 10 octombrie, la Palatul National „Nicolae Sulac” din Chisinau.
 
In cadrul acestei emisiuni, Fuego va interpreta două dintre cele mai noi piese, "Trandafiri în dar" compusă de Maria Stoianov şi "Steaua mea" compusă de maestrul Jolt Kerestely.

adar, urmăriti duminică seară, 7 octombrie, începând cu ora 21.00, pe Antena 2, Gala Premiilor Confidenţial.

Sursa: Antena 2

Mesaje primite pe site-ul Fan Club Fuego Romania

CARMEN- FOCSANI spunea...

O noua si meritorie recunoastere a valorii artistice si umane acordata artistului inimilor noastre.Nu uita niciodata oamenii care au avut incredere in talentul si staruinta muncii lui si impartaseste cu noi gindurile care exprima profunda recunostinta in cuvinte pline de intelesuri si debordind de sensibilitate.Te vom urmari cu multa admiratie.
3 octombrie 2012, 18:40


DANA-Dej spunea...

Felicitari Paul pentru acest nou premiu!!!Un premiu binemeritat, care demonstreaza(daca mai trebuia demonstrat)ca esti cel mai iubit artist roman si nu numai!!!Sunt si voi fi mereu alaturi de tine!DANA_Dej
3 octombrie 2012, 20:17


Cristina - Pitesti spunea...

Foarte frumos! Felicitari Paul!
Iata, inca un binemeritat premiu primit de Fuego pentru munca neobosita pe care o depune zi de zi...de cele mai multe ori pana la sacrificiu.
Mult succes in continuare,multa putere de munca si la cat mai multe premii!Le meriti din plin.
Cristina - Pitesti
3 octombrie 2012, 21:23

FUEGO - Spectacol Extraordinar "Zambete pe portativ", Pitesti, 19 Octombrie, ora 18.00

Fuego vă invită la spectacolul Extraordinar "Zâmbete pe portativ", care va avea loc la Teatrul " Alexandru Davila" din Piteşti, în data de 19 Octombrie 2012, începând cu orele 18.00.

In distribuţie:

- Trupa "Spitalul 9" - stand-up comedy
- Neacşu Cristina
- Robert Chelmus
- La pian: compozitorul Vicentiu Perniu
- Trupa de balet a Teatrului "Al. Davila" Piteşti

Preţul biletului: 20 lei

Sursa: Teatrul "Alexandru Davila" Pitesti




Cristina Pitesti spunea...

Ca in fiecare toamna, si anul acesta Paul revine la Teatrul Davila cu un nou spectacol - "ZAMBETE PE PORTATIV". O noua surpriza si o mare bucurie pentru pitesteni. Ca intotdeauna, cu siguranta Paul ne va oferi o seara minunata, de neuitat...Te asteptam cu drag. Pana atunci, mult succes la cele 2 concerte de la Chisinau, sa vii acasa sanatos si cu multa bucurie in suflet...
Cristina Pitesti
4 octombrie 2012, 21:51

Fueguta Iulia spunea…

Seara de vis ca toate serile in care ma bucur de prezenta ta pe scena! Iti multumesc si eu Paul pentru tot ceea ce ne oferi, pentru bucuria,speranta,tandretea, romantismul si muzica de cea mai buna calitate cu care ne bucuri sufletele!
Am avut onoarea si placerea sa va cunosc dragele mele la Pitesti si sunt de 2 ori fericita si multumita!

Cristina P. spunea…

Zambete pe portativ - spectacolul sustinut de artistul nostru favorit impreuna cu colegii de la Teatrul Al.Davila, a fost ca intotdeauna minunat. Paul ne-a oferit din nou o seara de vis,de neuitat...momente pline de emotie,de bucurie...Un spectacol reusit,de bun gust.
Paul a incantat publicul cu melodii mai vechi,multe pe versurile poetului Grigore Vieru, dar si cu multe premiere muzicale.Superbe. De data aceasta solistul si-a facut aparitia in mijlocul spectatorilor intr-o tinuta impecabila, deosebita realizata de creatoarea de moda D.Levintza. A fost vesel, bine dispus, glumet...Au fost si frumoase aduceri aminte,de cei dragi,de succese,de evenimente mai mult sau mai putin placute...
Spectacolul s-a terminat cu melodia Destin...cortina s-a lasat,dar Paul ne-a promis ca se va ridica curand din nou...
Multumim din inima Paul pentru aceasta seara minunata...de fiecare data te asteptam cu mult drag.
Mult mult SUCCES la Sala Palatului.
Cristina P.- Pitesti

FUEGO va invita, in luna decembrie 2012, la concertul national de colinde intitulat sugestiv “Emoţie de decembrie”


Şi în această iarnă, FUEGO va veni în casele noastre, aşa cum ne-a obişnuit an de an, să ne vestească naşterea  Mântuitorului Iisus Hristos, într-un spectacol extraordinar de colinde, intitulat sugestiv “Emoţie de decembrie”.
Din dorinţa perpetuării frumoaselor tradiţii ale Sărbătorilor Crăciunului şi ale Anului Nou care, dintotdeauna şi peste tot în lume reprezintă simbolul bucuriei, al speranţei şi al reînnoirii, Fuego ne va lasa la fiecare-n dar, un strop din prea plinul sufletului său, invitându-ne să ne bucurăm împreună de magia acestor sărbători.

Începând cu data de 8 decembrie 2012, FUEGO va străbate ţara şi va aduce minunatele sale colinde în sălile de spectacol din mai multe oraşe ale ţării, într-un concert extraordinar de colinde organizat de Asociaţia “Alternative Culturale” şi Agenţia de Impresariat "Ioan Munteanu".
Artistul va fi acompaniat în acest spectacol de: Marius Cristinel Popa – clape, Robert Caloian – chitară, Gabriel Solomon – percuţie.

Regia artistică a spectacolului este semnată, ca de fiecare dată, de Fuego, iar  regia tehnică a proiectului de ing. Costin Lungoci.

Vă  invităm, ca împreună, să trăim "Magia fulgilor de nea" alături de artistul nostru drag!

Vom reveni curând cu datele turneului  naţional de colinde din acest an.

Sursa: Fan Club Fuego Romania



CARMEN- FOCSANI spunea...

Anuntul EMOTIE DE DECEMBRIE a venit ca o mare bucurie pentru mine si astept cu mare nerabdare sa vad orasul meu pe lista oraselor colindate de indragitul nostu artist PAUL SURUGIU-FUEGO.Multumim administratiei FAN CLUB FUEGO ROMINIA ca ne informeaza la zi cu noile manifestari .
3 octombrie 2012, 12:37

DANA-Dej spunea...

Paul,Clujul te asteapta!!!!Un concert pe care il astept cu mare nerabdare!!!
3 octombrie 2012, 20:21

Cristina - Pitesti spunea...

EMOTIE DE DECEMBRIE...Ca la fiecare sfarsit de an,odata cu sarbatoarea Nasterii Domnului,timp al bucuriilor,al pacii si al linistii sufletesti,Mos Craciun ne aduce un sac plin de concerte si colinde,ce ne vor duce catre o lume de basm...asa cum numai Paul stie sa ne daruiasca...voce calda,atat de potrivita pentru colinde.
Asteptam cu multa EMOTIE si bucurie...
Cristina - Pitesti
3 octombrie 2012, 21:53

FUEGO a ridicat sala în picioare la Petroşani, 30 septembrie 2012

Sute de vârstnici au venit la Petroşani să-l asculte pe Fuego. A fost un spectacol dedicat de administraţia locală celor trecuţi de prima tinereţe.




Cu o sală arhiplină şi un spectacol gratuit, Ziua Internaţională a vârstnicilor a fost la Petroşani una reuşită. Pensionarii au luat parte la spectacol, au aplaudat şi au cerut repetarea melodiilor cântate de Fuego. Acesta a urcat pe scenă şi le-a recitat celor prezenţi poezii dedicate părinţilor. Spectacolul a fost unul gratuit şi la el a participat generaţia a III-a a municipiului Petroşani. „Este o acţiune emoţionantă. Am şi eu emoţii, alături de cei prezenţi în sală,pentru că ştiu că Fuego este iubit de toată lumea. Mă bucur că pot fi alături de cei pe care îi consider părinţii, bunicii noştri şi mama mea e în sală, ca şi alte mame şi bunici. Ţin foarte mult la sfaturile celor mai în vârstă, experienţa lor fiind cea care ne ajută şi noi, cei tineri, nu putem să nu ţinem cont că vom îmbătrâni şi vom fi ca ei şi trebuie să le purtăm un respect deosebit”, a spus Monica Iacob Ridzi, deputat de Valea Jiului, care şi-a salutat mama, de pe scenă.
Pentru ca spectacolul să fie complet, 20 de cupluri de petroşeneni au fost sărbătorite public şi asta pentru că au împlinit o jumătate de secol împreună. „În fiecare an premiem cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie. E eveniment foarte important în viaţa oricărei familii, cu atât mai mult cu cât la Petroşani, de două ori pe an reuşim să organizăm o astfel de sărbătoare. Fiecare a primit premii în bani,o diplomă, o şampanie şi un buchet de flori, dar cel mai important, cred că este faptul că le arătăm respectul nostru”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Timp de două ore, pensionarii au cântat şi au aplaudat spectacolul oferit lor de Fuego, cel care a recunoscut că, deşi nu a mai fost la Petroşani de 7 ani, a găsit aici un public minunat.






Sursă: Hunedoara.citynews.ro
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger