ULTIMELE NOUTATI

FUEGO și prima profesoară a lui Nicolae Timofti - Presedintele Republicii Moldova, decorați cu distincții de stat, Unimedia Moldova, 11 Octombrie 2012


Interpretul român Paul Surugiu, cunoscut cu numele Fuego, a devenit „Artist al poporului”, iar prima profesoară a Președintelui, Jeru Ecaterina, a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii”. Distincțiile a fost acordate astăzi de președintele țării, Nicolae Timofti, informează UNIMEDIA.

Ecaterina Jeru, originară din Florești, a spus că este mândră că s-a născut în „orașul președinților”. „Când l-am primit in clasa I pe Coliță, mi-a părut bine că a venit cu cei șapte ani de-acasă, mi-a fost ușor. Parcă îl văd în a treia bancă, când i-am arătat cum se ține pixul în mână, la scris. Și așa am început: cu pătrețele, cerculețe... Atunci nu-mi dădeam seama că pornesc în viață un președinte al Republicii Moldova”.

În cadrul decernării, Fuego, cu lacrimi în ochi, a mulțumit audienței pentru distincția acordată la cei 36 de ani. „Mă simt onorat și sunt copleșit de responsabilitatea titlului oferit. Cu suflet deschis și inimă de român, cu tată având rădăcini în Moldova, fac legământ pe viață că voi milita cu toată ființa mea pentru aducerea frumosului prin artă pe scena lumii. În acești 10 ani am încercat să fac cunoscută ascultătorilor mei puternica legătură de sânge, conștiință și limbă a popoarelor noastre. Ne leagă un destin incontestabil”, a declarat Paul Surugiu după primirea distincției.

Drept mulțumire, artistul i-a oferit lui Nicolae Timofti un album cu poezii pe care i le-a dăruit „poetul luminii”, mentorului său, Grigore Vieru și o medalie cu epitaful poetului.

Nicolae Timofti a înmânat distincții de stat și altor peste 20 de profesori și bibliotecari, ca recunoștință pentru activitatea didactică desfășurată pe parcursul anilor. În încheiere, președintele țării a recitat câteva versuri din Grigore Vieru și Alexandru Vlahuța.

Sursa: Unimedia Moldova

FUEGO - Spectacol de zile mari! - Fraţii Advahov, împreună cu Fuego, pregătesc un concert extraordinar la Palatul Naţional "Nicolae Sulac", PUBLIKA.MD, 10.10.2012



Fraţii Vitalie şi Vasile Advahov, împreună cu artistul din România, Paul Surugiu, alias Fuego, sunt în febra pregătirilor pentru un spectacol de zile mari, care va avea loc astăzi, 10 octombrie, în incinta Palatului Naţional „Nicolae Sulac”. 



Repetiţiile pentru evenimentul care se anunţă a fi impunător, sunt pe ultima ultima sută de metri, iar fraţii Advahov, împreună cu cei 30 de membri ai orchestrei pe care o dirijează, îşi petrec tot timpul în sala de repetiţii.
Paul Surugiu, care, de curând, a devenit Artist al Poporului în Moldova, pregăteşte două concerte: unul de muzică uşoară şi celălalt de muzică populară. În cadrul spectacolului de muzică uşoară, el va cânta în duet cu Ion Suruceanu.

Sursa: Publika.md 

"FUEGO si prietenii, la Familia Favorit", Sâmbătă, 6 Octombrie 2012, începând cu ora 21.00 – Invitată specială: actriţa Ileana Stana Ionescu



Sâmbătă seară, începând cu ora 21.00, Fuego vă invită la o nouă ediţie de colecţie  a emisiunii "Fuego şi prietenii, la Familia Favorit", la televiziunea Favorit.
Ediţia din această săptămână va avea în centrul atenţiei, pe una dintre cele mai mari actriţe ale teatrului şi filmului românesc, Ileana Stana Ionescu. Fuego va vorbi cu aceasta  despre întreaga activitate, despre experienţele, rolurile şi amintirile trăite în cei peste 40 de ani de carieră.
adar, vă invităm să urmăriţi sâmbătă seara, Favorit Tv, începând cu ora 21.00, pentru o seară minunată alături de o parte din istoria cinematografiei autohtone precum şi pentru o multitudine de surprize pe care Fuego vi le pregăteşte.


Sursa: Favorit TV

FUEGO la “Gala Premiilor Confidential”, Antena 2, duminica, 7 Octombrie 2012, orele 21.00




La sfârşitul acestei săptamâni, duminică, începând cu orele 21.00, îl veţi putea urmări pe Fuego la Antena 2, în cadrul galei de decernare a premiilor "Confidențial", cu Oana Turcu şi Cristian Brancu.

Filmările au avut loc la începutul acestei săptămâni, iar îndrăgitul interpret a fost distins cu "Premiul pentru popularitate" - fiind cel mai iubit artist din România şi Republica Moldova .

La aceasta gală, Fuego a lansat, în premieră, volumul "Testament pentru Fuego", care cuprinde o nestemată de poezie şi dor, de iubire şi poeme dedicate artistului de către mentorul său spiritual, poetul luminii, Grigore Vieru.
Aceasta editie de colectie, editata de catre Asociatia Culturala „REGAL D’ART”, in colectia „Regal de poezie” va fi  lansata si in cadrul concertelor care vor avea loc pe data de 9 si 10 octombrie, la Palatul National „Nicolae Sulac” din Chisinau.
 
In cadrul acestei emisiuni, Fuego va interpreta două dintre cele mai noi piese, "Trandafiri în dar" compusă de Maria Stoianov şi "Steaua mea" compusă de maestrul Jolt Kerestely.

adar, urmăriti duminică seară, 7 octombrie, începând cu ora 21.00, pe Antena 2, Gala Premiilor Confidenţial.

Sursa: Antena 2

Mesaje primite pe site-ul Fan Club Fuego Romania

CARMEN- FOCSANI spunea...

O noua si meritorie recunoastere a valorii artistice si umane acordata artistului inimilor noastre.Nu uita niciodata oamenii care au avut incredere in talentul si staruinta muncii lui si impartaseste cu noi gindurile care exprima profunda recunostinta in cuvinte pline de intelesuri si debordind de sensibilitate.Te vom urmari cu multa admiratie.
3 octombrie 2012, 18:40


DANA-Dej spunea...

Felicitari Paul pentru acest nou premiu!!!Un premiu binemeritat, care demonstreaza(daca mai trebuia demonstrat)ca esti cel mai iubit artist roman si nu numai!!!Sunt si voi fi mereu alaturi de tine!DANA_Dej
3 octombrie 2012, 20:17


Cristina - Pitesti spunea...

Foarte frumos! Felicitari Paul!
Iata, inca un binemeritat premiu primit de Fuego pentru munca neobosita pe care o depune zi de zi...de cele mai multe ori pana la sacrificiu.
Mult succes in continuare,multa putere de munca si la cat mai multe premii!Le meriti din plin.
Cristina - Pitesti
3 octombrie 2012, 21:23

FUEGO - Spectacol Extraordinar "Zambete pe portativ", Pitesti, 19 Octombrie, ora 18.00

Fuego vă invită la spectacolul Extraordinar "Zâmbete pe portativ", care va avea loc la Teatrul " Alexandru Davila" din Piteşti, în data de 19 Octombrie 2012, începând cu orele 18.00.

In distribuţie:

- Trupa "Spitalul 9" - stand-up comedy
- Neacşu Cristina
- Robert Chelmus
- La pian: compozitorul Vicentiu Perniu
- Trupa de balet a Teatrului "Al. Davila" Piteşti

Preţul biletului: 20 lei

Sursa: Teatrul "Alexandru Davila" Pitesti




Cristina Pitesti spunea...

Ca in fiecare toamna, si anul acesta Paul revine la Teatrul Davila cu un nou spectacol - "ZAMBETE PE PORTATIV". O noua surpriza si o mare bucurie pentru pitesteni. Ca intotdeauna, cu siguranta Paul ne va oferi o seara minunata, de neuitat...Te asteptam cu drag. Pana atunci, mult succes la cele 2 concerte de la Chisinau, sa vii acasa sanatos si cu multa bucurie in suflet...
Cristina Pitesti
4 octombrie 2012, 21:51

Fueguta Iulia spunea…

Seara de vis ca toate serile in care ma bucur de prezenta ta pe scena! Iti multumesc si eu Paul pentru tot ceea ce ne oferi, pentru bucuria,speranta,tandretea, romantismul si muzica de cea mai buna calitate cu care ne bucuri sufletele!
Am avut onoarea si placerea sa va cunosc dragele mele la Pitesti si sunt de 2 ori fericita si multumita!

Cristina P. spunea…

Zambete pe portativ - spectacolul sustinut de artistul nostru favorit impreuna cu colegii de la Teatrul Al.Davila, a fost ca intotdeauna minunat. Paul ne-a oferit din nou o seara de vis,de neuitat...momente pline de emotie,de bucurie...Un spectacol reusit,de bun gust.
Paul a incantat publicul cu melodii mai vechi,multe pe versurile poetului Grigore Vieru, dar si cu multe premiere muzicale.Superbe. De data aceasta solistul si-a facut aparitia in mijlocul spectatorilor intr-o tinuta impecabila, deosebita realizata de creatoarea de moda D.Levintza. A fost vesel, bine dispus, glumet...Au fost si frumoase aduceri aminte,de cei dragi,de succese,de evenimente mai mult sau mai putin placute...
Spectacolul s-a terminat cu melodia Destin...cortina s-a lasat,dar Paul ne-a promis ca se va ridica curand din nou...
Multumim din inima Paul pentru aceasta seara minunata...de fiecare data te asteptam cu mult drag.
Mult mult SUCCES la Sala Palatului.
Cristina P.- Pitesti

FUEGO va invita, in luna decembrie 2012, la concertul national de colinde intitulat sugestiv “Emoţie de decembrie”


Şi în această iarnă, FUEGO va veni în casele noastre, aşa cum ne-a obişnuit an de an, să ne vestească naşterea  Mântuitorului Iisus Hristos, într-un spectacol extraordinar de colinde, intitulat sugestiv “Emoţie de decembrie”.
Din dorinţa perpetuării frumoaselor tradiţii ale Sărbătorilor Crăciunului şi ale Anului Nou care, dintotdeauna şi peste tot în lume reprezintă simbolul bucuriei, al speranţei şi al reînnoirii, Fuego ne va lasa la fiecare-n dar, un strop din prea plinul sufletului său, invitându-ne să ne bucurăm împreună de magia acestor sărbători.

Începând cu data de 8 decembrie 2012, FUEGO va străbate ţara şi va aduce minunatele sale colinde în sălile de spectacol din mai multe oraşe ale ţării, într-un concert extraordinar de colinde organizat de Asociaţia “Alternative Culturale” şi Agenţia de Impresariat "Ioan Munteanu".
Artistul va fi acompaniat în acest spectacol de: Marius Cristinel Popa – clape, Robert Caloian – chitară, Gabriel Solomon – percuţie.

Regia artistică a spectacolului este semnată, ca de fiecare dată, de Fuego, iar  regia tehnică a proiectului de ing. Costin Lungoci.

Vă  invităm, ca împreună, să trăim "Magia fulgilor de nea" alături de artistul nostru drag!

Vom reveni curând cu datele turneului  naţional de colinde din acest an.

Sursa: Fan Club Fuego Romania



CARMEN- FOCSANI spunea...

Anuntul EMOTIE DE DECEMBRIE a venit ca o mare bucurie pentru mine si astept cu mare nerabdare sa vad orasul meu pe lista oraselor colindate de indragitul nostu artist PAUL SURUGIU-FUEGO.Multumim administratiei FAN CLUB FUEGO ROMINIA ca ne informeaza la zi cu noile manifestari .
3 octombrie 2012, 12:37

DANA-Dej spunea...

Paul,Clujul te asteapta!!!!Un concert pe care il astept cu mare nerabdare!!!
3 octombrie 2012, 20:21

Cristina - Pitesti spunea...

EMOTIE DE DECEMBRIE...Ca la fiecare sfarsit de an,odata cu sarbatoarea Nasterii Domnului,timp al bucuriilor,al pacii si al linistii sufletesti,Mos Craciun ne aduce un sac plin de concerte si colinde,ce ne vor duce catre o lume de basm...asa cum numai Paul stie sa ne daruiasca...voce calda,atat de potrivita pentru colinde.
Asteptam cu multa EMOTIE si bucurie...
Cristina - Pitesti
3 octombrie 2012, 21:53

FUEGO a ridicat sala în picioare la Petroşani, 30 septembrie 2012

Sute de vârstnici au venit la Petroşani să-l asculte pe Fuego. A fost un spectacol dedicat de administraţia locală celor trecuţi de prima tinereţe.




Cu o sală arhiplină şi un spectacol gratuit, Ziua Internaţională a vârstnicilor a fost la Petroşani una reuşită. Pensionarii au luat parte la spectacol, au aplaudat şi au cerut repetarea melodiilor cântate de Fuego. Acesta a urcat pe scenă şi le-a recitat celor prezenţi poezii dedicate părinţilor. Spectacolul a fost unul gratuit şi la el a participat generaţia a III-a a municipiului Petroşani. „Este o acţiune emoţionantă. Am şi eu emoţii, alături de cei prezenţi în sală,pentru că ştiu că Fuego este iubit de toată lumea. Mă bucur că pot fi alături de cei pe care îi consider părinţii, bunicii noştri şi mama mea e în sală, ca şi alte mame şi bunici. Ţin foarte mult la sfaturile celor mai în vârstă, experienţa lor fiind cea care ne ajută şi noi, cei tineri, nu putem să nu ţinem cont că vom îmbătrâni şi vom fi ca ei şi trebuie să le purtăm un respect deosebit”, a spus Monica Iacob Ridzi, deputat de Valea Jiului, care şi-a salutat mama, de pe scenă.
Pentru ca spectacolul să fie complet, 20 de cupluri de petroşeneni au fost sărbătorite public şi asta pentru că au împlinit o jumătate de secol împreună. „În fiecare an premiem cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie. E eveniment foarte important în viaţa oricărei familii, cu atât mai mult cu cât la Petroşani, de două ori pe an reuşim să organizăm o astfel de sărbătoare. Fiecare a primit premii în bani,o diplomă, o şampanie şi un buchet de flori, dar cel mai important, cred că este faptul că le arătăm respectul nostru”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Timp de două ore, pensionarii au cântat şi au aplaudat spectacolul oferit lor de Fuego, cel care a recunoscut că, deşi nu a mai fost la Petroşani de 7 ani, a găsit aici un public minunat.






Sursă: Hunedoara.citynews.ro

FUEGO - invitat la postul de televiziune TV Prime din Republica Moldova, in cadrul emisiunii matinale "Prima ora", 28 Septembrie 2012


Vă invităm să urmăriţi un interviu emoţionant acordat de artistul Fuego (Paul Surugiu) postului de televiziune TV Prime, în dimineaţa zilei de 28 Septembrie 2012, în cadrul emisiunii matinale "Prima oră", realizată cu responsabilitate de reporteri tineri din Republica Moldova.
Cu această ocazie, Fuego i-a invitat pe admiratorii săi în cele două concerte aniversare  intitulate "Destin - 10 ani de cântec pe scena basarabeană", care vor avea loc la Palatul Naţional "Nicolae Sulac" din Chişinău, în zilele 9-10 octombrie 2012. Într-o atmosferă caldă, plăcută şi prietenească, Fuego a povestit momente speciale trăite alături de publicul basarabean şi de colegi dragi de scenă din Republica Moldova.
 


Sursa: Prime TV.md

FUEGO - invitatul Mariei Stoianov in cadrul spectacolului "Tangoul frunzelor de toamna", Palatul National "Nicolae Sulac" - Chisinau, 27 septembrie 2012


Toamna se numără bobocii. La fel a făcut şi Maria Stoianov în concertul organizat ieri, sub auspiciile toamnei, anotimp din care se inspiră artista în creațiile ei.
Scena Palatului Naţional a adunat peste 30 de artişti, cărora Maria Stoianov le-a scris piese. Mulţi interpreţi îi sunt recunoscători compozitoarei pentru că i-a ajutat să se lanseze în muzică. Piesele semnate de ea au devenit şlagăre, iar între ei au s-au legat prietenii şi colaborări diverse. Surpriza serii a fost interpretul din România - Fuego, care a cântat o piesă în duet cu Maria Stoianov.




Sursa: Jurnal TV.md

FUEGO - "Steaua mea" - Primă audiţie

Fuego - "Steaua mea" (Videoclip)
Muzică: Jolt Kerestely
Versuri: Carmen Aldea Vlad

 

Fuego vă invită să ascultaţi, în primă audiţie, una din cele mai recente melodii orchestrată de marele compozitor şi "creator de şlagăre" Jolt Kerestely, intitulată "Steaua mea" - "o bucurie a simţurilor..." dedicată publicului său drag.



Sursa: Fan Club Fuego Romania

Scrisoare de la FUEGO


Dragii mei,

cu emoție îmi aştern aceste gânduri către voi, pe o bucată de suflet.
Voi sunteți raţiunea existenţei mele, iar spiritul meu creator, pasiunea mea pentru cântec şi vers izvorasc tocmai din dragostea şi aprecierea manifestată de voi în mesajele şi cuvintele frumoase pe care mi le transmiteţi.
Inspiraţia mea, determinarea şi dorința de a fi mai bun, pentru voi, fanii şi admiratorii mei, şi implicit pentru esenţa cântecului şi a artei, își are rădăcinile în aprecierea voastră. Şi vă mulţumesc deschis pentru asta!
Deși reuşitele mele se datorează muncii şi norocului meu, acestea nu ar fi putut fi înfăptuite fără sprijinul, suportul moral şi iubirea necondiţionată pe care le primesc în orice moment şi care sunt sursa activității mele.
Vă mulţumesc totodată că îmi urmăriţi paşii şi activitatea pe scena muzicii şi a vieţii, şi sunteți alături de mine la orice apariție şi manifestare.
Colaborările şi duetele mele, cu cei mai reprezentativi artişti, muzica şi întreaga mea activitate stau în slujba voastră şi vine ca jertfa pentru iubirea primită de la voi, admiratorii mei.
Pentru toate acestea şi pentru sensul vieţii mele, muzica şi arta, vă mulţumesc! Şi vă pregătesc în continuare o multitudine de surprize frumoase, dragi sufletului meu.
Astfel, pe 9 şi 10 octombrie, voi urca pe scena Palatului Național "Nicolae Sulac" din Chișinău pentru un regal de cântec alături de nume prestigioase ale scenei basarabene. De asemenea, în luna noiembrie vă voi aștepta cu noi piese, căldură şi versuri aşternute din dragoste pe cântece într-o "Scrisoare din Basarabia", la Sala Palatului din București, pe 16 noiembrie începând cu ora 19.00.
Şi ca în fiecare an, vă aştept în turneul național de colinde, care va debuta pe data de 8 decembrie.
Deși am încercat să am o atitudine echidistantă faţă de cele două fan cluburi, nu pot să nu apreciez deschis efortul şi preocuparea permanentă a acestora de a vă ţine la curent cu toate detaliile activității mele într-un mod profesionist, echilibrat şi obiectiv din punct de vedere deontologic. Le mulţumesc pentru truda lor şi pentru imensa contribuție adusă legăturii tainice dintre mine şi voi.
Cu recunoştinţă şi profundă bucurie vă îmbrăţişez pentru tot şi vă transmit, pe o aripă de cântec, iubirea mea, aşternută pe "un covor de lacrimi".
Vă pup pe suflet.

Al vostru, Paul Ciprian Surugiu - Fuego





Sursa: Fan Club Fuego Romania


Silvia Ciocan spunea...

Din suflet pentru suflet!

Nu stiu daca voi gasi vreodata acele frumoase cuvinte prin care sa-ti multumesc cu adevarat ca existi si ca prin tot ceea ce faci imi faci viata mai frumoasa!!! De-a lungul anilor mi-ai innobilat existenta cu glasul tau inconfundabil, cu tot ceea ce faci pentru intreg publicul tau! Esti si vei ramane pentru eternitate o lacrima a muzici romanesti, o lacrima care va curge neincetat pentru romanii de pretutindeni! Pentru fiecare clipa in care m-ai facut sa zambesc, pentru fiecare cuvant adresat noua fanilor tai, pentru iubirea si respectul cu care ne inconjori mereu, eu nu pot decat sa-mi plec fruntea cu respect in fata omului Paul Surugiu si tot odata in fata artistului Fuego!

Cu pretuire Silvia Ciocan!

Pentru tine, artist al sufletului meu!
23 septembrie 2012, 22:25

Dana Dej spunea...

Superbe cuvintele tale, Paul!Iti multumesc ca esti tot timpul alaturi de noi!Nu stiu cati artisti isi respecta si isi iubeste publicul asa cum faci tu...Nu am cuvinte sa descriu ce am simtit citind scrisoarea ta,asa ca iti spun doar ca-ti multumesc ca existi,iti multumesc pentru tot ce faci pentru noi,fanii tai si nu in ultimul rand ,pentru frumoasele clipe care ni le oferi cu fiecare prezenta a ta pe scena!D-zeu sa te aiba in paza Lui,sa ai parte de multa sanatate,fericire si mult succes in tot ceea ce faci!!!
Te pup cu mult drag,Dana-Dej
23 septembrie 2012, 23:00



Viorela Ioana MIU spunea...

Multumim si noi Paul pentru tot ceea ce ne oferi, multumim lui Dumnezeu pentru ca exista OAMENI ca tine, multumim pentru ca ne faci viata mai frumoasa!! ... cuvintele nu isi mai gasesc locul .. multumim pentru frumoasele cuvinte pe care ni le adresezi de fiecare data si pentru ca esti alaturi de noi. Mulţumim pentru toate piesele tale minunate care ne aduc atâta soare în viaţa de zi cu zi, uneori plictisite, obosite s-au chiar bolnave de toate cele ce se intamplă. Mulţumim pentru tot şi niciodată nu îţi vom putea fi recunoscători pe cât meriţi! Mulţumim ţie şi Bunului Dumnezeu pentru preţiosul fapt că exişti şi prin existenţa ta pe această lume destul de grea faci viaţa mai frumoasă atâtor oameni. Întotdeauna vom fi alături de tine cu sufletul şi cu gândul, te vom susţine necondiţionat.
Paul, tu esti - Om si geniu, copil si intelepciune…

„MUZICA ESTE SOAPTA DIVINA CE NE VINDECA SUFLETUL OBOSIT DE TACERI„
24 septembrie 2012, 10:36

Cristina-Pitesti spunea...

O multumire sincera, draga Paul, pentru amabilitatea ta de a ne "trimite" aceasta scrisoare noua,  fanilor si admiratorilor tai. M-au emotionat profund aceste randuri care-ti ating sentimentele, vorbe frumoase alese cu grija... pot face adevarate minuni in viata cuiva... Succesele, realizările, momentele tale de împlinire sufletească, ne încântă, ne emoţionează... de multe ori pana la lacrimi...
Sa nu uiti niciodata ca noi suntem aici pentru tine, te sustinem necontenit, aplaudam si-ti multumim mereu, pentru ceea ce ne oferi tu zi de zi. Greutatile tale vor fi si greutatile noastre, bucuriile tale vor fi si bucuriile noastre, vom plange alaturi de tine si vom rade alaturi de tine...
Nu pot decat sa multumesc Lui Dumnezeu ca existi si nu pot decat sa-L rog in fiecare clipa sa aiba grija de tine...
Cu drag,prietenie si multa admiratie. Cristina-Pitesti
24 septembrie 2012, 20:56

Carmen - Focsani spunea...

Cu nemarginita pretuire vreau sa iti multumesc pentru mesajul tau catre noi toti, care iti sintem si iti vom fi mereu alaturi.Iti multumesc pentru surprizele tale muzicale, cu care tu ne ajuti sa trecem cu usurinta peste grijile cotidiene.Iti doresc din tot sufletul sa iti realizezi mereu tot ceea ce iti propui.Bunul Dumnezeu sa iti fie aproape pretutindeni.Cu stima si respect CARMEN-FOCSANI
25 septembrie 2012, 00:38

Verdes Larisa Elena spunea...

Aceste cuvinte grandioase si sincere imi incalzesc sufletul, cu iubirea care totdeauna ne daruiesti..Tot timpul ai fost dragut si atent cu fanii tai,si asta te face mult mai special si mai iubit..Esti un trandafir care infloreste mai mult pe zi ce trece si care nu va muri niciodata,vei fi vescnic viu in sufletele noastre!!!!Si pentru minunatele versuri,iti trimit infinitele mele multumiri invelite in petale de trandafiri.
Larisa..
25 septembrie 2012, 23:12

Carmen spunea...

ARTISTUL SUFLETELOR NOASTRE, melodiile tale minunate ma fac sa fiu mai fericita, iti multumesc din suflet, chiar daca nu am reusit sa te intalnesc, sper ca va veni si acea zi si atunci o sa te pot felicita, cum fac toti fanii!DUMNEZEU sa te ajute!
28 septembrie 2012, 14:51

Mihaela Bugan spunea...

Mesaj pentru artistul PAUL(FUEGO).

Din căldura soarelui, din roua vie a diminetii,din parfumul florilor de septembrie am cules cel mai frumos buchet de felicitări și urări de bine pentru artistul Paul(FUEGO).
Acum deschid larg porțile inimi pentru că din adîncul ei izvorește mulțumire pentru tot ce ai făcut,pentru noi fanii tăi care îți sunt mereu alături de tine. Mulțumesc încă o dată, ești un om bun și nu mai trebuie să ne dovedești nouă să-ți dea bunul DUMNEZEU multă sănătate,și multă voință să treci peste toate obstacole ce le întălnești în calea ta. Ai caștigat încrederea ta prin căntecele tale și sper să nu te miri cănd o să primești în fiecare zi mesaje de mulțumire învelite-n trandafirii. Cu prețuire a ta mare fană Bugan Mihaela.Podu Turcului.
29 septembrie 2012, 21:20

"FUEGO şi prietenii, la Familia Favorit", sâmbătă, 22 Septembrie 2012, începând cu orele 21:00 - Invitaţi speciali: actorul Mihai Ciucă şi interpreta de muzică populară Valeria Arnăutu



Fuego - vă aşteaptă să fiţi alături de el şi invitaţii lui la Favorit TV, în noul sezon intitulat sugestiv "Fuego şi prietenii la Familia Favorit".
În această sâmbătă, 22 Septembrie 2012, începând cu orele 21:00, Fuego - moderator şi Valentina Herţa -  producător - ne vor încânta cu încă o ediţie de colecţie, care îi are ca  invitaţi speciali pe actorul Mihai Ciucă  şi interpreta de muzică populară bănăţeană - Valeria Arnăutu.


Pe parcursul acestei emisiuni, telespectatorii au posibilitatea să asculte, pe lângă cele mai frumoase melodii populare în interpretarea Valeriei Arnăutu şi cele mai frumoase cuplete ale marelui Constantin Tănase (celebru cupletist român, care a reprezentat o figură cheie în teatrul de revistă românesc) în interpretarea actorului/iluzionistului Mihai Ciucă - un personaj discret, dar cu "o mască" a succesului adânc fixată de aplauzele milioanelor de spectatori pe care i-a încântat cu reprezentaţiile sale.  
Această emisiune reunește reprezentanți ai comunității locale, valori consacrate ale scenei românești, cât și talente în prag de afirmare, care au nevoie de promovare și de susținere. Fiecare ediție a stat sub semnul muzicii de calitate și al cuvintelor care zidesc, fiind un necuprins discurs de dragoste înspre și dinspre oameni.

Sursa: Favorit TV

 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger