ULTIMELE NOUTATI

FUEGO: "Aici este si va ramane mereu ACASĂ", agoramedia.ro, 14 decembrie 2014

FUEGO: "Aici este si va ramane mereu ACASĂ", 
agoramedia.ro, 14 decembrie 2014


A doua zi după spectacolele pe care le-a avut la Câmpia Turzii şi Turda pe 10 decembrie, Fuego (Paul Surugiu) s-a îndreptat spre Moldova unde, de la orele 19.00, avea concert la Piatra Neamţ.
L-am contactat telefonic pe artistul originar din Turda în ideea de-a realiza un interviu despre cum s-au văzut cele două spectacole, dar mai ales cele două oraşe - Turda şi Câmpia Turzii - prin ochii artistului revenit pentru a concerta în locurile de baştină.


"Marian, dragă, decât să facem interviul la telefon, eu zic că mai bine mă aşez eu frumos şi scriu câteva rânduri în care să prind impresiile mele", îmi spunea Paul la telefon, lucru care, iată, s-a şi întâmplat.
În continuare redăm rândurile primite prin e-mail (cu fotografiile aferente) de la turdeanul Paul Surugiu, de la artistul Fuego:


"Dragu' mi-i de Ardealul meu istoric, de Turda viselor din copilărie, de Câmpia Turzii, acolo unde petreceam seri de vară de neuitat cântând, de minunatele minuni numite Cheile Turzii unde făceam expediţii pentru viaţă şi unde am conştientizat că potecile trebuie urcate lin, pe rând, cu dăruire, pentru a ajunge unde ţi-ai propus.
Se spune că rădăcinile nu se uită niciodată. Ei bine, mai mult decât atât, eu nu doar că n-am uitat spaţiul ce m-a format, mi-a oferit viziune şi m-a învăţat să iubesc România, cântul şi tot ce-i frumos pe asta lume, ci am păstrat. Aici este şi va rămâne mereu ACASĂ!


Pe oriunde merg în ţară mă identific cu zona aceasta încărcată de intensitatea naturii, a istoriei şi a tot ce înseamnă adolescenţă şi copilărie. Am revenit cu bucurie, cu onoare în zona mea natală cu tradiţionalul concert de colinde anual. A trecut ceva timp şi, zău vă spun, aveam ceva emoţii. Desigur, nici cei din Câmpia Turzii şi nici cei din Turda nu mi-au dat voie să le dezvolt. Am fost primit, ca niciodată, cu braţele deschise, cu aplauze ce m-au emoţionat.
Acasă-i traiul bun şi-aici mă voi regăsi mereu, indiferent de locurile în care mă poartă viaţa. Le mulţumesc celor care acum, prin prezenţa lor în sală, mi-au oferit o nouă lecţie: că oamenii locului nu se schimbă şi nu uită uşor. Cu ani în urmă, atât în Câmpia cât şi în Turda, nefiind cunoscut, cântam. Mult, cu foc şi dăruire. Şi chiar dacă era vizibilă, poate, nevoia de evoluţie, spectatorii mă susţineau, mi-erau aproape.


Clar, acasă m-am simţit ca acasă. Şi sunt mândru că-s ardelean, că-s născut pe aceste meleaguri unde am copilărit pentru o viaţă şi unde am amintiri de neşters. Mulţumesc Turda, mulţumesc Câmpia Turzii că m-aţi primit cu dragostea voastră sinceră şi cu-al meu Crăciun românesc, căci doar Ardealul strigă a solemnitate!"
Paul Surugiu - Fuego


Autor: Marian OPREA
Sursa: agoramedia.ro
14 decembrie 2014

  

FUEGO - “Lor le datorez Crăciunul românesc”, FUEGO MUSIC Official, 14 decembrie 2014

FUEGO - “Lor le datorez Crăciunul românesc”, 
FUEGO MUSIC Official, 14 decembrie 2014


“Iată-mă de dimineaţă trezit, în formă, cu tot cu amăruia cafea băută, gata de drumul spre capitala Moldovei, oraşul teilor şi a lui Eminescu, a lui Creangă şi-a frămâtărilor artistice - Iaşi. Şi, în acelaşi timp, pregătit pentru a vă spune că-n turneul acesta, aşa cum nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme, am numai revelaţii şi momente unice! 


Zău că există în ţara asta oameni frumoşi şi primitori! Lor le datorez Crăciunul românesc. Ieri, la Bârlad, bucuria a fost triplă. Am pornit de după-amiază, în piaţă, unde s-au strâns câteva mii de oameni, care au fredonat colinde româneşti. Copii, fiind în lumea lor, au dansat şi au umplut scena cu inocenţa şi lumina lor. 


Ulterior, la sala de spectacol, bârlădenii au fost ca un cor profesionist. Au interpretat fiecare vers, au aplaudat, uitând de frig, demostrând că-s buni români. 


Nici de ospitalitatea lor nu aveam dubii. Seara, cu toată echipa şi caravana după noi, am cântat şi colindat alţi români speciali, care m-au întâmpinat, aşa cum era firesc, cu pâine şi sare şi autenticitate.
Şi-acum spuneţi voi, ce-şi poate dori un artist mai mult? 


Ne povestim mai târziu! Zi de soare şi succes să avem!”
Paul Surugiu - Fuego
14 decembrie 2014


Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official

FUEGO încântă fanii la Târgul de Crăciun Bârlad, Bârlad Online, 13 decembrie 2014

FUEGO încântă fanii la Târgul de Crăciun Bârlad, 
Bârlad Online, 13 decembrie 2014


Fanii din Bârlad ai lui Fuego au avut un nou prilej de a-i savura muzica: îndrăgitul artist a fost invitat de municipalitatea locală pentru a susține un concert în deschiderea Târgului de Crăciun din localitate, sâmbătă, 13 decembrie 2014.


Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Bârlad pe platoul din spatele Bisericii Domneasca, se află la cea de a doua ediție. Anul trecut, evenimentul a fost, potrivit concluziilor organizatorului, un real succes. Târgul este varianta modernă a Orășelului copiilor, cel care, cu ani în urmă reprezenta atracția principală a sărbătorilor de iarnă, nu doar pentru copii, ci și pentru adulți.



Spre deosebire de Orășel, unde vizitatorii aveau parte doar de decorul ghirlandelor de beculețe multicolore, de câteva căsuțe de carton colorat și de câteva tablouri cu personaje din povești, Târgul de Crăciun a fost conceput ca un loc unde lumea să se distreze, dar să facă și cumpărături. Târgul găzduiește o scenă unde vor evolua, până după Crăciun, diverși artiști. În plus, pe Aleea Palmierilor au fost montate zece căsuțe din lemn unde vor fi comercializate produse tradiționale, dulciuri, fructe etc.


Noutatea din acest an o reprezintă cupola montată deasupra pietonalului, o rețea de circa 2.000 de beculețe dispuse în formă de stea.



Sursa: Barlad Online 
13 decembrie 2014


FUEGO - “Muzica părinților de acum va fi muzica tinerilor din viitor”, FUEGO MUSIC Official, 13 decembrie 2014

FUEGO - “Muzica părinților de acum va fi muzica tinerilor din viitor”, 
FUEGO MUSIC Official, 13 decembrie 2014


“Am redescoperit, de când cu acest turneu național, că-mi place și mie piesa ÎMPODOBEȘTE, MAMĂ , BRADUL!”. Probabil râdeți, nu, că doar eu mi-s compozitorul? Ei bine, am cântat-o de atât de multe ori în 13 ani încât, la un moment dat, nu mai aveam aceeași tragere de inimă, cu atât mai mult cu cât eu am peste 100 de cântece speciale, de sărbătoare, ample, sensibile, cu versuri speciale și melodicitate unică. Dar bradul a devenit ca o emblemă pentru mine.
Dragilor, nu mă deranjează! Îmi face plăcere să știu asta atât timp cât toată lumea cunoaște piesa, inclusiv glumeții, care, de bine de rău, îi știu toate versurile. Anul acesta, în turneu, o am inclusă în program. Nu vă vine să credeți ce reacții. La final, spectatorii, la autografe, vor tot piesa asta. N-am mai spus-o până acum, dar eu chiar sunt fericit că o Românie întreagă mă percepe cu acest cântec simplu.


Da, am 9 albume de colinde, da, unele sunt mult mai frumoase, da, am aproape 600 de piese în toată cariera mea, dar ei vor bradul. Știu că-i exotic și mai știu că-i sincer. Și, cu bune și rele, merge exact unde trebuie. În sufletele celor ce iubesc muzica românească, ce au părinți pe care-i iubesc, ce cred în faptul că aceasta sărbătoare te unește cu credința, mereu acasă, cu brad împodobit! Și muzica părinților de acum va fi muzica tinerilor din viitor și tot așa generațiile se schimbă, dar muzica rămâne!
Bârlad, sunt în drum spre tine! ZI FRUMOASĂ!”
Paul Surugiu – Fuego
13 decembrie 2014

  
Asta da postare! Ne-am apucat de dimineaţa la pritocit poveşti şi la aşa piesă trebuie să povestim. Că piesa asta are o poveste, mult prea frumoasă ca să nu fie spusă, aici, pe pagina ta. Se făcea că erai în drum spre Moldova ta dragă, cu prieteni cum numai sufletul tău îi ştie sau îi ţine minte, şi te-a apucat aşa un dor, da mare dor de ai tăi dragi părinţi. Şi din poveste-n poveste pe drumurile României, versurile s-au scris, au venit din cer, cu tot cu dragostea ta pentru ei şi dorinţa nebună şi copilărească să-mpodobiţi bradul bucuriei. Departe fiind, visând la întâlnirea dragă, cu ruga-n suflet s-a născut povestea "Împodobeşte, mamă, bradul!" (titlul original este "Seara de Crăciun"), melodia ta de referinţă pentru sărbători. Să se-nţeleagă, că e sensibil pentru toţi şi dedicat părinţilor tăi, ai mei, ai noştri, ai tuturor. Aşa a fost... De-atâtea ori ne-ai spus-o şi ne-o spui şi azi! Videoclipul, ce a făcut istorie, magic, iar imaginile memorabile, prin prezenţa celor doi mari artişti, Irina Loghin - mama şi Gheorghe Turda - tatăl, care şi-au jucat rolul senzaţional, şi aţi reuşit, împreună, să transmiteţi mesajul iubirii, ce completează, ca prin farmec, minunea sărbătorii de Crăciun Orice familie, cu credinţă şi iubire, împodobeşte bradul, în fiecare an, îmbracă casa în haina sărbătorii, vestind, la fiecare ce-i păşeşte pragul, naşterea Domnului. Sub bradul tău, o să găseşti mereu cadouri mari sau mici, de suflet toate, de la noi... Pentru tine bradul este emblemă, noi mascotă-l numim, tot ăsta-i înţelesu', dar cert e că-l cântăm, îl ascultăm şi bradul îl împodobim pe muzica şi versul lui. Zi cu lumină de sărbătoare să ai!
Fan Club Fuego Romania

Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO MUSIC Official


Decizie şocantă a lui FUEGO în prag de sărbători! Ce a putut să răspundă când l-am întrebat dacă a împodobit bradul de Crăciun!, cancan.ro, 11 decembrie 2014

Decizie şocantă a lui FUEGO în prag de sărbători! 
Ce a putut să răspundă când l-am întrebat dacă a
 împodobit bradul de Crăciun!, 
cancan.ro, 11 decembrie 2014
  

Fuego este unul dintre cei mai indragiti artisti, iar toata lumea ii cunoaste piesa "Impodobeste, mama, bradul". Ei bine, am facut un interviu spumos cu artistul si am aflat raspunsul la cea mai mare curiozitate legata de el: a impodobit sau nu bradul?
Nu exista Craciun fara ca melodia "Impodobeste, mama, bradul" sa nu se auda in difuzoare, atat in magazine cat si in casele oamenilor din toata tara. Este una dintre cele mai cunoscute piese de Sarbatori, iar atunci cand spui Fuego te gandesti automat la celebra piesa. 
De-a lungul anilor s-au facut tot felul de glume pe seama artistului si a celebrei melodii, insa Paul Surugiu are simtul umorului si reuseste sa-si pastreze zambetul pe buze in fata ironiilor. Artistul ne-a acordat un interviu in exclusivitate si, printre altele, am aflat si daca a impodobit deja bradul:"Bradul, anul acesta, ca niciodata, n-am apucat sa-l impodobesc. Sigur, o fac suficienti si pentru mine prin glumitele lor, dar o sa radeti, oricat as dori sa propun ceva nou in spectacolele mele, cel mai fredonat cantec ramane tot "Impodobeste, mama, bradul!", ne-a declarat indragitul artist.


Fuego, insa, va respecta traditia bradului se va ocupa si de acest aspect, in seara de Ajun, alaturi de mama sa:"De sarbatori vreau sa-mi incarc bateriile, sa pot intra in noul an cu forte proaspete, gata-gata pentru noi proiecte. Dupa turneul de colinde, in seara de ajun, cu prieteni adunati la masa, cu mama, vom decora simbolul Craciunului si vom avea parte de liniste si de relaxare, bucurandu-ne de tot ce inseamna acasa, familie, prietenie. Lucruri simple pe care deseori le aruncam in deradere, dar care, in esenta, ne fac oameni pe deplin!", ne-a mai spus artistul.


Isi alinta bunica "Bubulina"

Paul Surugiu este extrem de apropiat de bunica sa, femeia fiind cea care i-a fost mereu aproape, in copilarie. Acum, femeia a ajuns la o varsta onorabila, iar nepotul sau este cel care o ingrijeste, asa cum ea facea pe vremea in care Fuego era doar un bebelus neajutorat:
"Bunicii nu-i avem o vesnicie si-atat timp cat ne pot imbogati si lumina viata cu prezenta lor, trebuie sa-i pretuim si sa-i respectam ca pe niste icoane. Bunica mea, Bubulina, asa cum o alint eu, e un personaj. A tinut scai sa ne pozam modern, cu telefonul, asa cum stie ea ca se face, ca mai apoi sa comparam poza cu o alta, din 1976, din albumul ei, cand eu aveam doua luni si ea ma tinea in brate. Dupa 38 de ani, nu pot observa decat ca rolurile s-au schimbat. Eu am crescut, ea a tacut in frumusetea intelepciunii sale. Eu o protejez acum, pe cand ea, atunci era, alaturi de parintii mei, stalpul fericirii mele ulterioare. Sa vezi ca 38 de ani s-au asezat pe chipul bunicii tale si ca acum tu o tii in brate, e un sentiment greu de descris", ne-a mai spus indragitul artist.


Este in turneu national

In perioada aceasta a anului, cantaretul merge din oras in oras cu colindul, iar publicul il primeste cu ropote de aplauze. "Am pornit la colindat prin tara si zau ca-s bucuros sa vad ca spectatorii mei cred in Craciun. Aseara am poposit la Turda. Tare bine-i acasa! Sa canti in fata celor din mijlocul carora ai pornit la drumul artistic, e o responsabilitate. Noroc ca ei m-au facut sa ma simt implinit. Emotiile au fost la dublu. In sala, dupa multi ani in care nu prea a apucat sa ma vada, s-a aflat si bunica mea. Spectator de cinste pentru mine si avizat critic. Cum aruncam cate un ochi in sala, cum o vedeam cu lacrimile in ochi. La final, dupa ce am cantat cu oamenii, dupa ce am fost onorat ca turdenii mei m-au aplaudat in picioare si m-au rasfatat cu flori, am mers acasa la bunica si i-am daruit toate florile primite, in semn de multumire pentru toti anii in care m-a educat, mi-a fost povatuitor, m-a dojenit, m-a incurajat. Casa ei s-a transformat intr-o oaza de lumina, si lacrimile varsate de amandoi, si-au spus cuvantul", ne-a mai spus Paul Surugiu.


Artistul va ureaza "Un Craciun luminat"

Paul Surugiu efectiv iubeste perioada Sarbatorilor si le-a facut cateva urari si cititorilor CANCAN:
"Prin intermediul CANCAN.ro, urez tuturor romanilor momente de poveste, pe ritm de colinda, cu bucate alese si bucurie. Nu-i nimic mai imbucurator decat Craciunul si de asta vreau ca toti sa avem parte de bine. Fiecare asa cum si-l imagineaza. Sa aveti Craciun luminat, de rai colindat", ne-a mai spus artistul.



Autor: Georgiana Coman
Sursa: cancan.ro
11 decembrie 2014

FOTO/Top 10 ţinute purtate de FUEGO, OkMagazine.ro, 11 decembrie 2014

FOTO/Top 10 ţinute purtate de FUEGO, 
OkMagazine.ro, 11 decembrie 2014


Iarna e sezonul lui, cel mai vajnic colindător de pe plaiurile noastre şi cel mai iubit artist român la Chişinău. Şi, cum periplul său prin ţară cu turneul pentru Sărbători abia ce-a început, artistul şi-a înnoit garderoba.
Fuego e un artist aparte. Ironizat de mulţi, dar iubit de la fel de mulţi români din ţară ori diaspora, cântăreţul susţine spectacole cu sălile pline şi şi-a transformat clasicele concerte şi recitaluri în show-uri inedite.

Şi, pentru a duce şi mai departe acest concept, Paul Surugiu (38) alias Fuego a apelat anul acesta la creatoarea de modă Doina Levintza pentru câteva ţinute de excepţie.
Aşa se face că, odată cu debutul turneului ”Crăciunu’ nostru-i românesc”, pe 7 decembrie, Fuego are la dispoziţie o garderobă nouă, iar în timpul unui singur spectacol poate schimba până la 10 ţinute.
Cele mai multe dintre ele sunt tunici şi redingote, pe care artistul le preferă de-o vreme încoace, mai ales cele de inspiraţie militară.

Aşa este şi această redingotă roşie, care ne aminteşte de vestimentaţia de scenă a lui Michael Jackson.




O variantă reinterpretată este această redingotă din catifea de culoarea prunei, care e una dintre preferatele artistului.



Cea mai spectaculoasă ţinută este o tunică de inspiraţie etno, creată de Doina Levintza special pentru spectacole.


Creatoarea de modă i-a realizat şi o vestă în acelaşi ton, cu care Fuego a apărut la mai multe emisiuni televizate.



Aplicaţiile sofisticate, care dau hainelor un aer regal, au devenit un laitmotiv al noii garderobe a lui Fuego.


Şi tot în topul preferinţelor sale este şi catifeaua, exploatată masiv ca material pentru ţinutele sale de scenă.



Fie vară, fie iarnă, din materiale mate sau lucioase, sacourile cu imprimeuri sunt şi ele la mare rang în garderoba artistului.




Un spectacol de Crăciun marca Fuego n-ar mai fi la fel fără mantia moşului, nu?



Însă, de departe, cea mai neaşteptată matie a lui Paul Surugiu a fost una demnă de spectacolele lui Lady Gaga.



Articol publicat pe OkMagazine.ro
11 decembrie 2014

FUEGO a ridicat sala în picioare la Câmpia Turzii, turdalive.ro, 10 decembrie 2014

FUEGO a ridicat sala în picioare la Câmpia Turzii, 
turdalive.ro, 10 decembrie 2014


Turdeanul Paul Surugiu, cunoscut sub numele de scenă, Fuego, a susţinut, miercuri 10 decembrie, un concert de colinde de excepţie la Câmpia Turzii. Timp de aproximativ două ore, cei 350 de spectatori prezenţi în sala “Mircea Mihăşan” a Palatului Cultural “Ionel Floaşiu” au fost încântaţi cu numeroase colinde.

Intitulat „Crăciunu` nostru-i românesc!”, concertul susținut de Fuego a cuprins numeroase melodii din istoria muzicală a Crăciunului cu spirit românesc, asa cum sunt percepute în muzică de către Paul Surugiu. Pe toată durata concertului, spectatorii au fredonat şi ei celebrele colinde româneşti.


La finalul spectacolului, Fuego a fost aplaudat minute în şir de publicul din Câmpia Turzii. Fuego a susţinut în aceeaşi zi, concertul de colinde şi la Turda.

Autor: Alex MUNTEAN

Sursa: turdalive.ro 
10 decembrie 2014


 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger