ULTIMELE NOUTATI

La mulţi ani, PAUL, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel!

“Muzica e ca şi credinţa în Dumnezeu, trebuie simţită cu sufletul” Cum “Tu eşti muzica…” şi “Muzica e viaţa ta”, tu pentru noi eşti acea legătură spirituală între cer şi pământ, înnobilând şi dând speranţă, echilibru şi culoare vieţii, care de cele mai multe ori se rezumă la nuanţe de gri. În acest context, rolul tău, este acela de misionar, de călăuză, izvorâtă din geniul versurilor, spre inimile noastre, a celor din public, care, alături de tine, sunt o parte a actului artistic. Vocea ta este ca o pârghie care serveşte purităţii mesajului muzical si pentru faptul că tu o mânuieşt

Ediţie specială a emisiunii “Fuego şi prietenii”, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - “La mulţi ani, Fuego!" - “La mulţi ani, PAUL!"

Urările, felicitările şi cadourile cu prilejul onomasticilor se fac pe ritmuri vioaie de muzică populară, pe sunetele fascinante ale neamului românesc, sursa definitorie de joc, de spirit autentic, de împlinire şi de valoare morală. Cu atât mai mult în această perioadă, în care întregul spaţiu românesc şi-a întors principiile către tot ce reprezintă folclorul nealterat, tot ce înseamnă tradiţie, simbol şi cântec. Astfel că, sâmbătă, 29 iunie a.c., începând cu ora 21.00, emisiunea “Fuego şi prietenii” a pregătit o ediţie de colecţie, prin care Favorit TV urează, în stilul prop

Moartea poetului basarabean Dumitru Matcovschi, o pierdere imensă pentru cultura şi literatura românească, Realitatea.net, 27.06.2013

Moartea scriitorului Dumitru Matcovschi reprezintă o pierdere enormă pentru cultura şi literatura românească, apreciază preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca. “Este o pierdere incomensurabilă. Dumitru Matcovschi lasă un gol imens în literatura şi în cultura noastră”, a comentat pentru Agerpres Arcadie Suceveanu moartea marelui poet, scrie Agerpres.  Dumitru Matcovschi şi opera sa s-au asociat întotdeauna cu Basarabia şi au suferit împreună cu Basarabia, a adăugat Suceveanu. “Rămâne opera

“Petrecere românească” cu FUEGO, sâmbătă, 29 iunie 2013, pe TVH

  Romanii au toate caracteristicile din lume şi pot fi, în acelaşi timp, şi iubiţi şi contestaţi pentru asta. În schimb, printre activităţile pe care le realizează, cel mai profesionist este aceea de a petrece. Iar atunci când alături de o companie plăcută adaugi şi o muzică bună, petrecerea devine autentică, reuşind să transmită o stare de linişte, de împlinire, de fericire. Pe asta au mizat cei de la TVH, fostul TVH2O, fostul TVRM, atunci când au demarat proiectul de televiziune “Petrecere românească”, un format tip concurs, ce pune pe treapta principală muzica românească înt

Întoarcerea la rădăcini pentru FUEGO, în spaţiul Ardealului istoric, o “minune a lui Tamaş”, la Look TV, 07.07.2013

Indiferent de drumurile epuizante, de oameni, de perioade şi de succes, pentru toţi cei ce aleg să se desprindă de locul care i-a individualizat şi i-a definit, întoarcerea acasă, în spaţiul copilăriei şi al formării lor, este întotdeauna fascinantă. Cu atât mai mult cu cât acest spaţiu a trezit în ei pasiuni şi talent, a servit drept martor al dezvoltării şi a contribuit, involuntar, la desăvârşirea lor. Pentru Paul Surugiu - Fuego, Ardealul  reprezintă acasă, reprezintă parte a copilăriei sale, cu Munţii Apuseni, cu Turda în care punea luminii zăvor, cu fiecare parte de pământ

FUEGO invitat al emisiunii “Să v-amintiţi duminica!”, Naţional TV, 23 iunie 2013

Duminică, 23 iunie a.c., pe Naţional TV, în cadrul show-ului de divertisment moderat de Corina Chiriac, “Să v-amintiţi duminica!”, Paul Surugiu a fost prezent, într-o nouă ediţie de colecţie, alături de Anna Lesko, trupa Distinto, Nicola, Anne's şi Lucia Bubulac împreună cu copii săi. Pe parcursul emisiunii, artistul a vorbit despre importanţa premiilor în viaţa unui interpret, precum şi despre legătura stabilită între el şi publicul basarabean, distincţiile primite şi importanţa muzicii în toată desfăşurarea ei pe portativul unui destin consacrat acesteia. Fuego a inter

FUEGO invitat al emisiunii “Atenţie, se cântă!”, TVR 2, 22 iunie 2013

  Sâmbătă, 22 iunie a.c., Fuego a fost prezent în emisiunea “Atenţie, se cântă!”, moderată de Horia Moculescu şi Alexandra Velniciuc şi transmisă de TVR 2, o ediţie specială dedicată lui Dan Dimitriu, compozitorul unora dintre cele mai titrate şi apreciate şlagăre româneşti. Unul dintre acestea, “Nu m-am gândit la despărţire”, versuri Angel Grigoriu şi Romeo Iorgulescu, muzica Dan Dimitriu, din repertoriul maestrului Dan Spătaru, a fost preluat de Paul şi interpretat într-o manieră diferită, păstrând filonul original. Piesa este inclusă pe cel mai recent material discografic

FUEGO şi publicul său - tandem între cântece şi destine

  În domeniul artei, la rang de virtute este aşezat cel care beneficiază de scopul acesteia. Există artişti ce conştientizează acest fapt, ajungând să stabilească o relaţie de interdependenţă cu publicul ce contribuie la evoluţia lor. Unul dintre aceştia este Paul Surugiu - Fuego. Pentru el, admiratorii reprezintă, fară dubii şi aprecieri absurde, fără falsitate şi roluri interpretate, totul. Sursa de inspiraţie continuă, motiv plauzibil pentru a realiza proiecte noi şi pentru a continua drumul sinuos pe care l-a parcurs, publicul lui Fuego se poate considera ca fiind unul răsfăţa

FUEGO încheie stagiunea teatrului „Al. Davila” din Piteşti cu spectacolul „O lacrimă de cântec”, joi, 20 iunie 2013

La finalul celor nouă luni de activitate în care a oferit publicului o varietate de evenimente speciale de înaltă calitate artistică, teatrul „Al. Davila” îşi încheie stagiunea cu spectacolul „O lacrimă de cântec”, semnat Fuego, intitulat la fel ca cel mai recent material discografic, un album dublu CD, lansat în cadrul turneului naţional de primăvară, desfăşurat în luna martie a.c. Performanţa nu lipseşte niciodată atunci când pe scena teatrului „Al. Davila” apare Fuego, asta pentru că arta lui mizează pe valoare, conţinut şi substanţă, pe efectul emoţional asupra spectatorul

FUEGO - Scrisoare deschisă despre Basarabia

Am pus pecete, ce poate fi tratată mai suprem decât o semnătură, prin cântecul meu, pe spiritul şi valorile Basarabiei, acest tărâm luminat în care am descoperit cu adevărat ce înseamnă poezia, prin legătura fiinţială cu Grigore Vieru, în care am regăsit idealurile si frumuseţea românismului neaoş. Prin toată activitatea mea, ce serveşte mărturie, am cuprins, prin forma artei create de mine, alături de cei mai importanţi artişti ai Republicii Moldova, sufletul romanului, unit, precum lacrimile gemene, de muzică, de vers, perpetuând astfel relaţia de vers şi dor, de simţământ şi unitat

Ziua 44 - “Aducem Basarabia acasă”, joi, 20 iunie 2013

Cântăreţul de muzică uşoară Paul Ciprian Surugiu, cunoscut sub numele de scenă Fuego, ne-a transmis, în semn de susţinere, o scrisoare deschisă. “Mă identific cu Basarabia, cu acel pământ frate, parte de Românie, cu horele-i alegorice, cu zonele-i împovărate de lacrimi, de glas şi iubire, de vers şi joc. Iubesc întreg tărâmul românesc, cu văile şi codrii parfumaţi, cu dealurile semeţe, răsfirate printre nori, ce servesc drept acoperiş al unei lumi fascinate de poezia neamului, de arta autentică, de valorile nealterate”, notează artistul îndrăgit pe ambele maluri ale Prutului.
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger